ION - PARTICULARITATI

Liviu Rebreanu
~roman interbelic~

Romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu apare în anul 1920 fiind un roman realist
și obiectiv care înfățișează universul rural fără a-l idealiza. Actiunea se desfasoara pe
doua planuri narative: unul urmareste destinul protagonistului, iar celalalt - aspecte
din existenta intelectualitatii rurale.

Din punct de vedere estetic, opera se încadrează în realism. O primă trăsătură

a acestuia este conturarea unui univers ficțional care imită realitatea. În "Ion", ea
este prezentată prin surprinderea vieții țăranilor din satul Pripas și prin relațiile
dintre membrii intelectualității rurale din această comunitate (familia învățătorului
Herdelea și preotul Belciug). În plus, cronotopul este conturat pe coordonatele
realității, acțiunea având loc în satul ehivalent satului Prislop din ziua de azi, la
începutul secolului al XX-lea. Obiceiurile de hora, nunta și înmormântare, surprinse în
momente esențiale, conferă romanului caracter monografic.

O a doua trasatura a realismului este utilizarea personajului literar tipologic.

Ion este unul dintre personajele tipologice, reprezentând țăranul ardelean îndrăgostit
de pământ până la patimă și obsesie. Ceea ce îi conferă caracter tipologic
protagonistului este dragostea pentru pământ, comportamentul agresiv, conflictual,
tipic țăranului sărac și numele lui, un nume generic, des întâlnit în mediul rural – Ion.
Bineînțeles, există și alte tipologii, ca de exemplu tipologia țăranului înstărit (Ștefan
Hotnog și Vasile Baciu) și tipologia intelectualului (preotul și învățătorul).

Tema romanului „Ion” este dragostea țăranului față de pământ și se

concentrează în jurul acțiunilor lui Ion care se manifestă prin lăcomie și patimă. O
secvență reprezentativă pentru tema textului este conflictul dintre Ion și Simion
Lungu. Conflictul are la bază problematica pământului: Ion îi ia câteva brazde din
terenul lui Simion, considerând că are câștig de cauză („... mi-am luat înapoi ce-i al
meu...”). Gestul lui Ion îi trădează lăcomia și dorința arzătoare de a avea cât mai
mult pământ.
 O altă scenă reprezentativă pentru tema romanului este cea în care fiul
Glanetașului sărută pământul: „Apoi încet,... se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-
și lipi buzele cu voluptate pe pământul ud”. Astfel, Ion este recunoscător pentru
pământurile câștigate, iar gestul în sine evidențiază obsesia față de pământ a lui Ion,
precum și satisfacerea acestei dorințe.

De asemenea, și elementele de structură și compoziție reprezintă o

particularitate importantă a romanului. Un prim astfel de element este incipitul
romanului care detaliază drumul care intră în Pripas. Detaliile topografice: Cişmeaua
Mortului, Râpele-Dracului si tinicheaua ruginită, toate au rol de anticipare a
destinului tragic al protagonistului. Drumul devine astfel un simbol al destinului uman
și separă lumea reală de universul ficţional al personajelor.

Un alt element de compoziție al romanului important în construcția textului

este perspectiva narativă obiectivă. Naraţiunea se face la persoana a treia, iar
naratorul este unul omniscient , redând trăirile şi sentimentele personajelor: „Glasul
pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l;”.
Lumea evocată de acest narator devine una profund semnificativă, în care fiecare
detaliu e simbolic.

Romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu este o capodoperă a literaturii române

realiste interbelice, apreciat la apariție de criticul Eugen Lovinescu drept „cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române”.