Sunteți pe pagina 1din 7

 

ETAPA DE SLĂBIRE

Vă punem la dispoziţie 3 variante de regimuri de slăbire, aceste regimuri sunt concepute să se


adapteze nevoilor dumneavoastră (exemplu: dacă doriţi meniu fix pe zile – alegeţi varianta 1;
doriţi să vă concepeţi singur meniul – alegeţi varianta 3).
 Semnul „ / „ apărut în meniuri semnifică „ori, sau” (exemplu: peşte / pui = peşte sau pui)

 Reguli generale, obligatorii pe parcursul etapelor de slăbire

Luaţi minim 3 mese pe zi; sunt permise 1 – 2 gustări între mese (de tipul celor recomandate).
Folosiţi ca îndulcitor doar fructoză sau xylitol.
În etapa de slăbire este interzis consumul de alcool.
Toate condimentele uzuale sunt permise: sare, piper, boia, curry, oregano, pătrunjel, ţelină
frunze, busuioc etc. Usturoiul intră la categoria condiment, nu aveţi restricţii la cantitate.
Salatele pot fi drese cu: ulei de măsline, zeamă de lămâie, oţet.
Legumele permise pot fi consumate în orice stare (crude, la grătar, coapte, înăbuşite, fierte),
cu excepţia cazurilor în care se precizează clar că trebuie consumate crude (de ex. – morcovi
cruzi).
Nu este nevoie să consumaţi toate legumele permise la o masă, vă alegeţi din lista respectivă
ce doriţi.
Carnea poate fi consumată sub formă  fiartă, grătar, înăbuşită. Dacă gătiţi friptură la tavă cu
sos, consumaţi carnea fără să adăugaţi sos din tavă.
Evitaţi cofeina din cafea sau ceai negru; este permisă 1 cafea dimineaţa, în restul zilei veţi
consuma – cafea decafeinizată, ceaiuri din plante sau fructe.
Consumaţi minim 2 litri de lichide zilnic (din apă plată, apă slab carbogazoasă, ceaiuri).
Nu consumaţi sucuri (nici din comerţ, nici proaspete)! Este preferabil să mâncaţi un fruct
proaspăt întreg decât să-l stoarceţi sub formă de suc.

Important: cel mai important reper de evaluare a topirii de masă grasă va fi circumferinţa
abdominală (măsurată la nivelul ombilicului). La femei această evaluare poate fi influenţată de
schimbările de pe parcursul ciclului menstrual (obişnuit există o congestie în zona
abdomenului inferior premenstrual sau chiar în perioada ovulaţiei).

 Durata ciclului de slăbire

În etapa de slăbire aportul caloric este uşor redus. Pentru a nu permite adaptarea organismului
la acest aport mai scăzut caloric – recomandăm ca un ciclu de slăbire să dureze 14 zile, maxim
18 zile. După un ciclu de slăbire este obligatoriu să intraţi în etapa de diversificare care va dura
14 zile. După ce veţi termina şi această etapă, aveţi două variante: a) fie intraţi iar într-un nou
ciclu de slăbire; b) fie treceţi pe alimentaţia de înterţinere (chiar dacă nu aţi ajuns încă la
greutatea dorită, poate doriţi „să vă mai trageţi sufletul”).

În concluzie:

   1. niciodată nu faceţi 2 cicluri de slăbire unul în continuarea celuilalt, întotdeauna separaţi-le


printr-un ciclu de diversificare
   2. niciodată nu treceţi direct din regimul de slăbire pe alimentaţia de întreţinere, parcurgeţi
iniţial 2 săptămâni de diversificare a alimentaţiei.
 

1
 Regim de slăbire - varianta 1

Pe post de gustări între mese se vor consumă doar morcovi cruzi, castraveţi sau migdale
(maxim 50 grame migdale/zi).

 MIC DEJUN – unic pentru fiecare zi a săptămânii


1 măr / 1 gref / 1 felie groasă de 2 degete de pomelo / 3–4 prune (proaspete sau uscate)

Ziua 1

PRÂNZ
Pui / curcan / vită
Castraveţi, roşii, ardei, ceapă, praz

CINA
Peşte (cod, macrou, păstrăv, somon) sau conservă de peşte (în ulei vegetal, se stoarce bine de
ulei)
Roşii, castraveţi, ardei, ceapă, salată verde, ridichi, conopidă, ţelină crudă, morcov crud,
ciuperci, dovlecei, varză, praz, sparanghel
 
Ziua 2

PRÂNZ
Fructe proaspete din listă: ananas, papaya, cireşe, mere, pere, caise, piersici, nectarine,
grapefruit, kiwi, zmeură, fragi, afine, prune, renclode.
1 iaurt natural semidegresat (până la 250 ml)

CINA
Carne de vită
Roşii, salată verde, ţelină, 3-4 măsline mari, varză, varză de Bruxelles, castraveţi, praz,
sparanghel

 Ziua 3

PRÂNZ
Conservă de ton / somon bine scursă de ulei
Fasole verde, salată verde, 1 roşie, ardei, ciuperci, praz, sparanghel
1 grapefruit / 1 măr

CINA
Vită / pui / curcan
Salată verde, roşii, castravete, ţelină crudă, praz, sparanghel

2
Ziua 4

PRÂNZ
1 ou fiert, cât doriţi de tare
200 g şvaiţer / emmental
Dovlecei, ardei, fasole verde, ceapă, praz, sparanghel

CINA
Pui la grill
Spanac, ardei, fasole verde, salată verde, varză, vinete, praz, sparanghel

 Ziua 5

PRÂNZ
Vită / pui / curcan
Spanac, salată verde, varză, ardei, dovlecei, ciuperci, praz, sparanghel

CINA
Peşte (cod, macrou, păstrăv, somon) sau conservă de ton bine scursă de ulei
Roşii, castraveţi, dovlecei, ciuperci, morcov crud, ţelină crudă, conopidă, broccoli, ardei, praz,
 

Ziua 6

PRÂNZ
Fructe proaspete din listă: ananas, papaya, cireşe, mere, pere, caise, piersici, nectarine,
grapefruit, kiwi, zmeură, fragi, afine, prune, renclode. 1 iaurt natural semidegresat (până la
250 ml)

CINA
Pui / curcan
Salată verde, ciuperci, roşii, castraveţi, ceapă, praz, sparanghel
1 grapefruit / 1 măr

 
Ziua 7

PRÂNZ
2 ouă fierte cât doriţi de tari
1 iaurt natural (până la 250 ml) sau 200 g caşcaval de tip emmental, şvaiţer
Dovlecei, conopidă, broccoli, fasole verde, ardei, ciuperci, vinete, praz, sparanghel

CINA
Vită
Salată verde, castravete, ţelină crudă, roşii, varză de Bruxelles, varză, ciuperci, ardei, praz,
sparanghel

La sfârşitul celor 7 zile reluaţi regimul din ziua 1 pentru incă o săptămână.

3
Regim de slăbire - varianta 2

Observaţii:
1-2 nuci puteţi mânca zilnic extra meniu.
Ţineţi 4–5 cicluri a câte 4 zile.
Dacă din diverse motive nu puteţi respecta meniul unei zile, alegeţi oricare altă zi şi o ţineţi.
Din acel moment continuaţi apoi cura (ex: nu puteţi respecta ziua nr.4, ţineţi ziua 1 dacă vă
este mai simplu şi continuaţi cu 2, 3, 4, 1 etc). În total încercaţi să ţineţi cel puţin 12 zile.

  Ziua 1

MIC DEJUN
1 iaurt slab (degresat sau parţial degresat)
1 măr / 1 gref

PRÂNZ
2 ouă fierte cât doriţi de tari/ pastramă de pui sau şuncă de pasăre
Roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, dovlecei, 3-4 măsline verzi, salată verde, spanac, ardei,
ceapă, morcov crud, ţelină crudă, broccoli, fasole verde, praz, sparanghel

CINA
Pui/ curcan
Roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, dovlecei, 3-4 măsline verzi, salată verde, spanac, ardei,
ceapă, morcov crud, ţelină crudă, broccoli, fasole verde, varză, praz, sparanghel
Gustări: 100 g emmental, şvaiţer

 
Ziua 2

MIC DEJUN
1 măr / 1 gref

PRÂNZ
Şuncă de pasăre / pastramă de pui
Roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, dovlecei, 3-4 măsline verzi, salată verde, spanac, ardei,
ceapă, morcov crud, ţelină crudă, broccoli, fasole verde, varză, praz, sparanghel

CINA
Pui / vită / curcan / peşte
Roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, dovlecei, 3-4 măsline verzi, salată verde, spanac, ardei,
ceapă, usturoi, morcov crud, ţelină crudă, broccoli, fasole verde, varză, vinete, praz

Gustări: 1 măr mare / 1 gref / 100 g alune pădure, nuci, migdale

4
Ziua 3

MIC DEJUN
1 măr / 1 gref

PRÂNZ
Peşte (cod, macrou, păstrăv, somon), eventual 2 conserve de ton (sau de somon)
Roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, dovlecei, 3-4 măsline verzi, salată verde, spanac, ardei,
ceapă, morcov crud, ţelină crudă, broccoli, fasole verde, conopidă, praz, sparanghel

CINA
Şuncă slabă de pasăre / pastramă de pui / pui
Roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, dovlecei, 3-4 măsline verzi, salată verde, spanac, ardei,
ceapă, usturoi, morcov crud, ţelină crudă, broccoli, fasole verde, varză, praz, sparanghel
 
Gustări : 1măr mare/ 100 g emmental, şvaiţer

 Ziua 4

MIC DEJUN
1 măr / 1 gref

PRÂNZ
2 portocale / 1 măr
1 cutie mare iaurt natural slab (degresat sau parţial degresat)

CINA
1 ou fiert cât doriţi de tare
Morcovi cruzi, roşii, ardei, castraveţi, ciuperci, praz, sparanghel
250 g şvaiţer, emmental (un caşcaval tare)

 Gustări: 100 g şuncă pasăre/ 100 g alune de pădure, migdale, nuci

5
Regim de slăbire - varianta 3

Observaţii:
Sunt permise zilnic 2 linguriţe muştar fără zahăr (de exemplu marca „Bio” de la Megaimage)
1 dată la 3 zile puteţi consuma şi 2 linguriţe maioneză de casă asociată la o salată de carne cu
crudităţi).
Gustările  permise pe parcursul unei zile le împărţiţi în porţii mai mici (alimentaţi-vă cu masa
principală sau gustare când vă este foame).

 
MIC DEJUN
1 măr / 1 grapefruit / 4 prune / 2 kiwi
+
1 iaurt natural / 1 chefir natural / 1 felie pâine „Slăbeşti mâncând” prăjită

* iaurtul poate fi consumat la micul dejun maxim 1 dată la 3 zile, poate fi iaurt până la 2,5%
grăsime

PRÂNZ
2 ouă / pui, curcan, vită / peşte sau 1 conservă de ton bine scursă de ulei / 200 g şuncă pasăre /
200 g caşcaval tip emmental, şvaiţer (caşcavalul poate fi consumat la prânz maxim 1 dată la 3
zile)
+
fasole verde, ardei, ciuperci, conopidă, broccoli, varză, varză de Bruxelles, castraveţi, ceapă,
dovlecei, praz, salată verde, spanac, vinete, morcov crud, ţelină crudă, sparanghel, 1 roşie
+
1 felie pâine „Slăbeşti mâncând” (felia de pâine o puteţi mânca dimineaţa zilnic; felia de pâine
consumată şi la prânz – maxim 1 dată la 3 zile)

* la şunca de pasăre verificaţi ce scrie pe etichetă – să nu conţină zahăr, amidon


* consumaţi peşte de cel puţin 2 ori pe săptămână
* legumele pot fi şi murate, asiguraţi–vă însă că sunt murături fără zahăr
 

CINA
Pui / vită / curcan / peşte
Fasole verde, ardei, ciuperci, conopidă, broccoli, varză, varză de Bruxelles, castraveţi, ceapă,
dovlecei, praz, salată, spanac, sparanghel, morcov crud, ţelină crudă
 

GUSTĂRI
Zilnic maxim 50 grame alune / arahide / fistic / migdale + 1 măr / 1 grapefruit / 3–4 prune
sau
Până la 250 grame carne / 1 ou fiert la care asociaţi 1 castravete, praz, 1 ardei + maxim 50

6
grame migdale

S-ar putea să vă placă și