Nevralgia cervico-brahială.

Metode de recuperare

Capitolul 1. Nevralgia cervico-brahială

1.1 Generalităţi şi definiţia bolii
Inervaţia senzitivă şi motorie a membrului superior este asigurată de plexul cervico
brahial, cu originea în nervii spinali de la nivelul cervical. După ce părăsesc canalul rahidian
nervii spinali se împart în două ramuri: anterioară şi posterioară. Ramurile anterioare se
anastomozează şi formează plexurile cervical (C1-C4) şi brahial (C5-T1).
Format din rădăcinile nervilor spinali C5-T1, plexul brahial este compus din trei
trunchiuri nervoase cu următoarele structuri:
 Rădăcinile nervilor spinali C5-C6 se unesc la marginea muşchilor scaleni formând
trunchiul superior, rădăcinile nervilor spinale C7-C8-T1 formează trunchiul primar inferior, iar
rădăcinile nervului spinal C7 rămâne izolat formând trunchiul mijlociu.
Aceste trunchiuri au traiect supraclavicular, la nivelul treimii medii a spaţiului cuprins
între claviculă şi prima coastă, nivel la care dau ramuri anterioare şi posterioare, care apoi se
unesc astfel: ramurile posterioare, ramurile anterioare (provenite de la trunchiurile superior şi
mijlociu) se unesc şi formează fasciculul lateral, iar ramura anterioară a trunchiului inferior
alcătuieşte fasciculul medial.
Din cele trei fascicule vor rezulta ramurile terminale şi colaterale ale plexului brahial,
care se destribuie membrului superior. Din fascicolul lateral vor lua naştere nervul median şi
nervul musculocutanat, din fasciculul medial va rezulta nervul cubital şi median, iar din
fascicolul posterior nervii radial şi axilar (circumflex). Prin poziţia sa, între prima coastă-artera
subclaviculară şi apexul pulmonar, plexul brahial participă la mişcările de translaţie odată cu
mişcările umărului şi braţului.
Sindromul nevralgic este caracterizat prin iritaţia fibrelor nervoase fără leziuni
structurale, iar clinic prin dureri de intensitate variabilă, cu caracter continuu sau paroxistic în
teritoriul de distribuţie a neuronului şi/sau nervului senzitiv iritat. Fiecare nerv are puncte cu
topografie cunoscută, unde se face compresiunea. Elongaţia nervilor produce o accentuare a
durerii cu apariţia semnelor de obiectivizare a durerii: midriază, tahicardie, grimasă, transpiraţie,
roşeaţă a feţei, contractură musculară, reflexe de apărare.

1
 Nevralgia cervico-brahială este definită ca un sindrom dureros al regiunii cervicale şi al
umărului survenind în teritoriul de distribuţie ale radăcinilor cervicale C5-C8.
1.2 Etiologie
Etiologic, se deosebesc două tipuri:
 Nevralgie cervico-brahială comună, prin artroza cervicală şi
 Nevralgie cervico-brahială simptomatică, care poate fi de cauză rahidiană sau
intrarahidiană.
Cauzele rahidiene sunt reprezentate de:
 leziuni tumorale ale rahidisului ( metastaze osoase, hemopatii maligne, tumori osoase);
 morb Pott cervical (spondilita tuberculoasă);
 traumatisme cervicale;
 hernia de disc cervicală.
Cauzele intrarahidiene:
 tumori menigoradiculare (neurinoame, meningeoame, epidurite, metastatice);
 procese inflamatorii meningeale cronice (arahnoidită, meningită cervicală);
 epidurite acute şi cronice.
Alte cauze:
 coastă cervicală congenitală;
 zona Zoster;
 intoxicaţie alcoolice;
 calus vicios post-fractură de claviculară.
Indiferent de cauze se produce o hiperexcitabilitate la nivelul protoneuronului senzitiv.
1.3 Simptomatologie
Simptomatologia este dominată de prezenţa durerii, ce are următoarele caracteristici:
 debut brutal, dimineaţa la trezire sau instalată progresiv;
 precedată de o cervicalgie de intensitate crescândă;
 se acompaniază de o iradiere brahială din ce în ce mai accentuată;
 poate fi agravată de tuse, decubit, cu exacerbare nocturnă;
 durerile pot fi însoţite de parestezii (amorţeli).
Durerea respectă un teritoriu strict monoarticular astfel:
 În radiculopatia C5 durerea iradiază în umăr şi pe faţa externă a braţului până la cot;
 În radiculopatia C6 durerea este descrisă de pacient pe faţa antero-externă a umărului,
braţului, antebraţului până la police;
 În afectarea C7 simptomatologia se înregistrează pe faţa posterioară a braţului,
antebraţului, faţa dorsală a pumnului, index şi medius;
 Pentru C8 durerea este localizată pe faţa antero-internă a braţului, pumnului şi degetele 4
şi 5 (inelar şi auricular).

2
 Img 1. Topografia nervilor cervicali pe membrul superior.
Pot fi prezente şi iradieri toracice superioare şi posterioare, precum şi occipiale.
Hernia de C5-C6 care irită sau comprimă rădăcina ce formează nervul toracic anterior sau
nervul toracic anterolateral, poate da dureri precordiale.
Mai pot apărea contracturi musculare ale centurii scapulohumerale, afectarea mişcărilor
de fineţe, crampe musculare.
Din partea simpaticului se înregistrează tulburări de ordin vegetativ în membrul superior
(paloare, hipersudoraţie), ca şi la nivelul extremităţii cefalice.

Capitolul 2. Kinetoterapie
2.1 Metode de evaluare şi testare a nevralgii cervico brahiale
Anterior evaluării clinice propriu-zise este necesară o anamneză, cu punctarea celor mai
importante: date personale, heredo-colaterale, sociale, precum şi istoricul bolii. Informaţiile se
preiau de la pacient însuşi, dacă este posibil, sau de la aparţinători şi cuprind următoarele: vârsta,
sexul, condiţiile de viaţă şi muncă, antecedentele patologice, antecedentele heredo-colaterare,
istoricul bolii.
De asemenea informaţiile subiective contribuie la conturarea diagnosticului clinic cu
impact funcţional, cum ar fi: momentul când a apărut durerea, cauzele declanşatoare şi cele de
ameliorare etc.

3
 Informaţiile obiective se obţin parcurgând etapele examenului clinic, evaluări specifice
segmentare şi globale, în care se evaluează atât segmentul cervical cât şi cel brahial.
Rahisul cervical examinat în statică şi în dinamică, bolnavul fiind în poziţie sezândă sau
în decubit, relevă tulburări de atitudine de tipul redresării sau inversării curburii fiziologice.
Palparea spinoaselor şi a masivelor articulare interapofizare este dureroasă. De asemenea
palparea evidenţiază modificări ale tonusului musculaturii paravertebrale, de intensitate
variabilă. Tot prin palpare, se depistează punctele de maximă sensibilitate dureroasă, aşa-
numitele „puncte trigger”. Intensificarea durerii poate avea loc şi la presiunea pe vertex, în timp
ce tracţiunea prudentă a extremităţii cefalice poate să influenţeze favorabil suferinţa bolnavului.
Mişcările rahisului sunt limitate, iar testările în hiperflexie şi lateroflexie opusă brahialgiei
accentuează simptomatologia.
Examenul obiectiv continuă cu studiul sindromului radicular. Probele de elongaţie a
braţului devin pozitive; intensitatea sindromului de iritaţie neurală se apreciază prin studiul
motricităţii, sensibilităţii şi reflexelor pe teritoriul aceluiaşi metamer. Examenul neurologic nu
relevă în numeroase cazuri fenomene deosebite, dar în formele evoluate poate constata existenţa
unui deficit motor.
Manevrele de elongaţie pentru rădăcinile C5-C8 (pozitive în NCB) sunt reprezentate de:
• manevra Lasegue a membrului superior – abducţia maximă a braţului cu antebraţul în
extensie,
• manevra Lasegue a gâtului – înclinarea şi rotarea capului spre partea sănătoasă.
Pasul următor este analiza datelor - etapă de integrare a rezultatelor etapelor anterioare în
care se realizează şi se stabileşte restantul funcţional, deficitul funcţional, componente esenţiale
ale începerii programului de recuperare.
Concluziile lucrative finalizează procesul de evaluare şi permit întocmirea planului de
recuperare. În această etapă se stabilesc obiectivele programului de recuperare, mijloacele
kinetice şi fizicale utilizate. Program care va cuprinde pe parcursul desfăşurării şi perioade de
reevaluare clinico-funcţională.
2.2 Tratamentul nevralgii cervico brahiale
Tratamentul curativ este complex şi cuprinde:
 Tratament igieno-dietetic constând într-o alimentaţie raţională şi evitarea abuzului de
alcool sau alte substanţe toxice;
 Repaus total al membrului superior afectat este impus de durerile declanşate de cele mai
mici mişcări sau presiuni. Lupta contra edemului nu trebuie neglijată prin poziţionarea
antideclivă a antebraţului şi mâinii, de asemenea prin posturări şi mobilizări pasive.
Tratamentul are următoarele obiective:

4
 1) Corectarea tulburărilor de statică cervicală.
Exerciţiul 1 - culcat pe sol, cu genunchii flectaţi; gâtul este întins în ax, bărbia în unghi
drept cu gâtul; se caută aplatizarea curburii cervicale: umerii mereu în contact cu solul; se
menţine această postură;
Exerciţiul 2 - din postura de la exerciţiul 1 se rotează la maximum posibil capul spre unul
din umeri: se menţine această postură, apoi se rotează în sens invers; tot timpul se caută
întinderea gâtului în ax, cu ştergerea lordozei cervicale.
Exerciţiul 3 - decubit ventral, cu braţele pe lângă corp, faţa ,,privind" în jos: se ridică apoi
capul cu câţiva centimetri de la sol şi se execută întinderea axială a gâtului; se rotează capul din
această poziţie spre unul din umeri, continuindu-se întinderea axială; se lasă capul în jos, să
atingă solul cu bărbia; se revine ia poziţia iniţială (cu faţa în jos) cu relaxare;
Exerciţiul 4 - din şezând, cu genunchii flectaţi, mâinile prind genunchii: se relaxează
trunchiul şi gâtul, care iau forma literei ,,CU; capul flectat în piept, cu fruntea spre genunchi;
Exerciţiul 5 - în ortostatism, cu mâinile împreunate pe creştetul capului, toracele şi lomba
drepte: se realizează întinderea în ax contra uşoarei presiuni date de mâini; se merge prin cameră
în această poziţie ; coatele sunt trase înapoi, dar fără să determine creşterea lordozei.
2) Reducerea durerii, a iritaţiei radiculare şi a contracturii
Relaxarea musculară dar şi blocarea conductibilităţii nervoase se realizează cel mai bine
prin masaj cu gheaţă. Se ia un cub de gheaţă de dimensiuni 10/5/3 cm, se înfăşoară într-un
material textil şi astfel se masează corpul muscular contracturat, inserţiile sale precum şi punctele
trigger. Este o manevră cu durată scurtă (5-10 minute) ce se repetă de mai multe ori în cursul
zilei.
Un amănunt tehnic ce poate favoriza sau anula efectul antalgic al acestei proceduri, îl
reprezintă postura antalgică ce va fi respectată pe toată durata tratamentului.
Electroterapia poate fi folosită cu scopul antalgic, cu condiţia ca alegerea formei de
curent terapeutic să fie făcută în condiţiile unei bune cunoaşteri a mecanismelor fizio-patologice
de producere şi transmitere a durerii cu o atenţie deosebită asupra intensităţii curentului şi cu o
durată mare de aplicaţie, se poate spera la o reducere importantă a intensităţii durerii.
Relaxarea în continuare a musculaturii paravertebrale cervicală se obţine prin tracţiuni
continue sau discontinue efectuate manual şi combinate cu mobilizarea pasivă în toate sensurile
fiziologice de mişcare la nivelul cervical. Tehnica este simplă, dar presupune o experienţă
practică deoarece terapeutul trebuie să aprecieze cât mai corect forţa optimă a tracţiunii,
unghiurile ideale în care se mobilizează pasiv, astfel, manevra din sedativă, relaxantă, devine ea
însăşi o sursă suplimentară de suferinţă.

5
 Bolnavul este aşezat în decubit dorsal, în aşa fel încât coloana vertebrală cervicală să se
afle în afara planului mesei de tratament. Capul este susţinut pasiv de către kinetoterapeut care se
află aşezat la capul bolnavului. Acesta prinde cu o mână coloana cervicală şi cealaltă mâmă,
plasată pe fruntea bolnavului îşi asigură o priză solidă. Din această poziţie exercită o tracţiune în
ax asupra coloanei vertebrale cervicale. Tracţinile pot fi continuă sau discontinuă, iar forţa de
întindere variază de la caz la caz în funcţie de: durere, masă musculară, tonus, intensitatea
contracturii.
De asemenea, repausul nocturn se va face evitând pernele înalte, de preferinţă utilizând o
pernă ortopedică sau în lipsa acesteia un simplu rulou plasat în şanţul dintre occiput şi coloana
dorsală superioară.
3) Tonifierea musculaturii vertebrale posterioare
Exerciţiul 1 – decubit ventral, extensia simultană a membrelor superioare(3x3);
Exerciţiul 2 – decubit ventral, cu mâinile sprijinite la nivelul pieptului, uşoară extensie a
trunchiului(3x3);
Exerciţiul 3 – decubit ventral, cu mâinile la nivelul feţei, punera alternativă a frunţii şi
bărbii pe palme (3x3);
Exerciţiul 4 – şezând pe un scaun cu un baston în mâini, ridicare braţelor sus şi revenire
(3x3);
Exerciţiul 5 – şezând cu mâinile pe şold, ridicarea şi coborârea, proiecţia înainte şi înapoi
şi circumducţia umerilor;
Exerciţiul 6 - atârnat la bară, tracţiune în braţe;
Exerciţiul 7 – culcat ventral, târâre cu ajutorul braţelor (1x3m).
Exerciţiul 8 – decubit ventral, mâinile pe lângă corp, extensia trunchiului contra unei
rezistene uşoare din parea kinetoterapeutului;
Exerciţiul 9 - stând cu mâinile pe şolduri: rotări ale umerilor executate în ambele sensuri,
de câte 10-15 ori în fiecare sens.
Exerciţiul 10 - stând depărtat cu mâinile pe şolduri: ducerea lentă a capului pe spate cu
bărbia înainte şi revenire. Se repetă de 10-15 ori.
Exerciţiul 11 – şezând pe scaun cu spatele rezemat de spătar şi mâinile pe şolduri;
îndoierea trunchiului şi a gâtului spre stânga şi inspiraţie, revenire în poziţia iniţială cu
expiraţie şi apoi spre dreapta. Se execută de 10-12 ori.
Exerciţiul 12 - culcat ventral, cu mâinile încleştate la spate: extensia capului şi a gâtului,
depărtând bărbia de corp şi ducerea braţelor sus înapoi cu inspiraţie profundă, revenire cu
expiraţie, se execută lent de 10-15 ori.

4) Zăvorârea segmentară

6
 Are drept scop blocarea în timpul efortului a segmentului afectat, învăţarea menţinerii
poziţiei neutre şi învăţarea mobilizării independente a membrelor faţă de trunchi. Tehnica
învăţării acestor zăvor’ri are 4 stadii:
- Stadiul I: se adoptă poziţii imobile din ortostatism, aşezat sau decubit, urmărind
alungirea axială a trunchiului, membrele fiind imobile;
- Stadiul II: cu trunchiul menţinut zăvorât, se mobilizează independent membrele,
lomba menţinându-se delordozantă;
- Stadiul III: mobilizarea trunchiului zăvorât ca o piesă unică (aplecarea trunchiului cu
fandare pe un picior, genufelexiune cu spatele sprijinit la perete);
- Stadiul IV: tot ce s-a învăţat se va aplica pentru activitatea profesională a bolnavului.
5) Coordonarea mobilităţii coloanei cervicale cu a membrului superior şi integrarea
segmentului în ansamblul general al rahisului
Acest lucru se obţine prin conştientizarea posturii coloanei vertebrale, a poziţiei corpului
în timpul mişcărilor şi repaus, controlul mişcării. Ca metodă de facilitare proprioceptivă neuro-
musculară se foloseşte metoda Kabat pentru membrul superior:
Diagonala I – “Mişcarea de jos în sus”: se pleacă din extensie – abducţie – rotaţie
internă – extensia degerelor şi mâinilor – abducţia degetelor, capul răsucit de partea membrului
superior respectiv; se ajunge în flexie – adducţie – rotaţie internă – flexia mâinii şi degetelor-
adducţia degetelor, capul răsucindu-se urmărind mişcarea.
“Mişcarea de sus în jos”: este inversul mişcării anterioare.
Diagonala II – “Mişcarea de sus în jos”: se pleacă din flexie – abducţie – rotaţie externă
– extensia mâinii – extensia şi abducţia degetelor; se ajunge în extensie – adducţie – rotaţie
internă – flexia mâinii – flexia si adducţia degetelor – flexia şi opoziţia policelui.
“Mişcarea de jos în sus”: este inversul celei anterioare.
Pentru cap şi gât:
Pacientul în decubit dorsal, cu capul în afara mesei. Kinetoterapeutul pe scaun, la capul
pacientului, cu palma mâinii drepte susţine ceafa pacientului, mâna stângă se aplică sub bărbia
acestuia. Se efectuează flexia şi extensia capului, cu rezistenţă, asociind acestor mişcări şi rotarea
capului astfel: se pleacă din extensie şi rotare dreaptă şi se ajunge în flexie şi rotare srângă şi
invers.
2.3 Masajul în nevralgia cervico brahială
Masajul coloanei vertebrale cervicale trebuie considerat ca un tratament de fond prin care
se acţionează atât împotriva dezordinii posturale (aflată de foarte multe ori la baza dezvoltării
suferinţei bolnavului), cât şi împortiva consecinţelor induse de urzura morfologică a structurii
musculo-ligamentare.

7
 Masajul nervilor periferici a fost utilizată iniţial în medicina empirică. Aplicaţiile sale în
cadrul medicinei fizice şi de recuperare are un areal destul de restrâns datorită dificultăţilor
tehnice de excuţie, ale senzaţiilor dureroase pe care le determină, reacţiilor reflexe negative şi a
contraindicaţiilor numeroase.
Acest tip de masaj necesită o tehnică specială executându-se pe nervi în anumite puncte
de excitaţie situate fie la nivelul rădăcinilor nervoase şie la nivelul ramificaţiilor ori trunchiuri
nervoase periferice.
Tehnicile folosite sunt:
Netezirea superficială, uşoare, aplicate pe zonele sensibile pentru a diminua durerea,
continuată cu neteziri mai profunde pe traiect nervos periferic.
Fricţiunile aplicate fie difuz pe toată zona dureroasă, fie la nivelul trunchiului nervos.
Sunt folosite fricţiunile liniare de intensitate mică sau medie.
Presiunile sunt tehnici specifice pentru masajul nervilor periferici, precum frământările în
masajul muscular. Se utilizează presiunile dinamice unimanuale sau bimanuale continue ori
intermitente, efectuate local la nivelul rădăcinii, trunchiului sau ramificaţiilor nervoase sau la
nivelul unei zone dureroase în totalitate, variabile ca intensitate şi durată.
Bătătoritul sau tocatul cu intensitate mică, medie sau mare se aplică la nivelul nervilor
periferici ce sunt acoperiţi cu ţesuturi abundente (tegument, ţesut celular subcutanat, muşchi). Nu
toţi bolnavii tolerează baterile sau tocatul.
Vibraţiile manuale, reduc sensibilitatea şi conductibilitatea nervoasă. Efectele lor depind
de intensitatea, amplitudine şi durata de execuţie. Sunt bine tolerate.
Efectele fiziologice :
 Manevrele de masaj acţioneză asupra terminaţiilor nervoase periferice. Executate energic,
ele produc efecte stimulatoare, care cresc sensibilitatea şi conductibilitatea nervoasă;
executate lent şi superficial au efect sedative, diminuând sensibilitatea.
 Efect antialgic atât la nivelul nervului periferic, cât şi reflex la distanţă cu reducerea
sensibilităţii dureroase până la dispariţie.
 Efectul biotrofic. Prin activarea circulaţiei este ameliorată nutriţia nervului cu favorizarea
activităţii sale fiziologice.

Bibliografie:

1. Baciu Clement – Programe de gimnastică medicală, Ed. Stadic, 1974;

2. Badiu Gheorghe – Fiziologia şi fiziopatologia sistemului nervos, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1978;

8
3. Kiss Iaroslav – Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile
aparatului locomotor, Ed. Medicală, Bucureşti, 1990;
4. Moca Olimpia – Masoterapia în recuperarea medicală, Ed. Treira, Oradea,
2002;
5. Ochiană Gabriela – Kinetoterapia în afecţiunile neurologice, Ed. Pim, Iaşi,
2006;
6. Popescu Roxana – Ghid de evaluare clinică şi funsţională în recuperarea
medicală, Ed. Medicală Universitară, Craiova, “004;
7. Rusu Ligia – Intervenţia kinetică în afecţiunile sistemului
neuromioartrokinetic, Ed. Universitaria, Craiova, 2007;
8. Sbenghe Tudor – Kinetoterapia profilactică, terapeutică şi de recuperare,
Ed. Medicală, bucureşti, 1987;
9. Ulmeanu Dan – Anatomia topografică şi imagistică a membrelor, Ed. Ex
Ponto, Constanţa, 2000.