Conţinutul total de săruri uşor

solubile din soluri

Considerații generale
Sărurile solubile se întâlnesc în solurile sau în materialul
parental constituit dominant din cationi de Na+, Ca2+, Mg2+ şi din anioni
de Cl- şi SO42-. În cantităţi reduse, se întâlnesc şi ioni de K+, HCO-3, CO2-
3, NO 3.
-

Procesul de salinizare determină o acumulare la nivelul unor

orizonturi din cadrul profilului de sol a sărurilor uşor solubile (NaCl;
Na2CO3; Na2SO4; Na2CO3; MgCl2; MgSO4), în timp ce sărurile
cationilor bazici bivalenţi, Ca2+şi Mg2+ (CaSO4 x 2H2O, CaCO3, şi
MgCO3) sunt numai parţial solubile (figura 15.1).

Figura 15.1 Repartiția sărurilor în profil de sol

(A – Solonceac; B – Soloneţ; C – Luvisol albic sodizat)

Diferiţi autori (Kovda V.A.,1947, 1959, Richards L.A., 1954,

Kelley W.P., 1951, Durand J.H., 1958), explică geneza sărurilor prin:
alterarea mineralelor primare, prezenţa într-o anumită zonă a rocilor
sedimentare (domuri de sare, aluviuni recente saline), emanaţiile
vulcanice, transportul sărurilor prin vânt, transportul sărurilor de către
apele curgătoare, conţinutul de săruri al precipitaţiilor, activitatea
microorganismelor, aportul de săruri prin apa de irigaţie, descărcările
electrice, procesele chimice şi fotochimice.
Ionii de Cl- şi SO42- care sunt eliberaţi în procesul de
dezagregare, au o mare mobilitate, fiind primii prezenţi în procesul de
acumulare a sărurilor. Aceşti ioni sunt complet îndepărtaţi din rocă,
putându-se acumula în cantități mari în ape freatice şi în soluri. Prezenţa
apelor freatice mineralizate situate la adâncime critică sau subcritică,
sau evoluţia solului pe material parental salifer (marne sarmaţiene
salifere), favorizată de climatul arid şi/sau semiarid, cât şi de relieful
plan şi/sau depresionar, determină apariţia pe profil a orizonturilor de
tip sa şi sc, caracteristice Solonceacurilor, soluri incluse în clasa
Salsodisoluri, sau a subtipurilor salinizate care aparţin unor tipuri de sol
incluse în alte clase de soluri şi care se grefează pe profilul solului la
nivelul orizonturilor de suprafaţă.
Orizontul sa are o acumulare de săruri solubile de peste 1,0 g%
pentru sărurile anionului Cl- şi de peste 1,5 g% pentru sărurile anionului
SO42-, în timp ce orizontul sc evidenţiază un conţinut de 0,1-1,0 g/%
pentru sărurile anionului Cl- şi între 0,15-1,5 g% pentru sărurile
anionului SO42-. De asemenea, orizontul sc are o acumulare de săruri
solubile de 0,07-0,7 g% în situația în care solul conține și sodă (carbonat
sau bicarbonat de sodiu de peste 10 mg/100 g sol), iar sa de peste 0,7 g
%. Toate aceste valori prezentate sunt date pentru o textură mijlocie a
solului. În situația în care solul are o textură grosieră, valorile vor fi
micșorate cu 7,5 %, iar daca solul are o textură fină acestea vor fi
majorate cu 15 %.
Evapotranspiraţia este considerată principala cauză de acumulare
în sol a sărurilor. Acumularea sărurilor are loc numai în cazul în care
volumul de apă evaporată depăşeşte volumul precipitaţiilor.
Ghe. Ionescu-Siseşti, 1939, citat de Teodorescu-Soare E., 1998,
arată că acumulările masive de săruri sunt caracteristice zonelor aride şi
semiaride, caz în care evapotranspiraţia potenţială este superioară
evapotranspiraţiei reale, evidenţiind un deficit de umiditate, în general
mai mare de 200 mm anual.
 Acumularea sărurilor are loc după transportul acestora, ca
urmare a evaporării apei în care aceste săruri au fost dizolvate.
Salinizarea orizonturilor de la suprafaţa profilului are loc prin
intermediul curentului ascendent, respectiv apa freatică mineralizată
prezentă la adâncime critică, se ridică prin capilaritate către suprafaţă,
unde este consumată de plantă, sau se evaporă, pe fondul precipitării şi
cristalizării sărurilor. Sărurile uşor solubile determină apariţia la
suprafaţa profilului a eflorescenţelor, a cristalelor de sare, sau a unei
cruste de săruri.
Sărurile uşor solubile se pot acumula în roca generatoare de sol
(Egorov V.V., 1956, Vilenski D.G., 1950), în apa freatică (Kovda V.A.,
1954, Rode A.A., 1956, Egorov V.V., 1960), în soluţia solului (Kovda
V.A., 1947) şi în sol (Al. Măianu, 1964, 984, Ghe. Sandu, 1980, 1984).
Compuşii acumulaţi în sol: CaMg(CO3)2 , CaCO3 , CaSO4,
Na2SO4, ca şi secscvioxizii şi SiO2, sunt în general mai puţin solubili
decât cei din soluţia de sol, limitele de acumulare fiind mai largi decât
cele proprii apelor freatice. Cantitatea de săruri acumulată în soluţia
solurilor fertile, atinge un maxim de 5-15 g/l, corespunzător unei
presiuni osmotice de maxim 2-3 atmosfere. În solurile saline,
concentraţia sărurilor poate ajunge la 140-400 g/l, corespunzător unei
presiuni osmotice de 30-50 atmosfere, ceea ce face imposibilă creşterea
şi dezvoltarea plantelor.
Determinarea conținutului total de săruri solubile din sol se poate
face prin metoda gravimetrică, metoda titrimetrică și metoda
conductometrică (mai simplă, mai exactă, cu un randament ridicat).

Metoda conductometricǎ de determinare a

conţinutului total de săruri uşor solubile (STAS 7184/7-78)
În determinarea conţinutului total de săruri uşor solubile
(C.T.S.S.), al probelor de sol recoltate din teren, este utilizată metoda
conductometricǎ. În vederea stabilirii repartiţiei şi a variaţiei sǎrurilor pe
profil, se execută analiza extractului apos al probelor de sol recoltate din
10 cm în 10 cm, la un raport sol–apă cuprins între 1/1 şi 1/20.
Laboratoarele de analize utilizează în mod frecvent un raport sol-apă de
1/5, deoarece acest raport asigură în urma unei agitări energice,
mecanice sau manuale, (timp de 15 minute) trecerea în extract a
sărurilor uşor solubile.

Principiul metodei
Metoda se bazează pe determinarea conductivităţii electrice a
solurilor minerale ionizate într-o soluţie şi transformarea valorilor
conductivităţii electrice în conţinut de săruri. Conductivitatea electrică,
sau conductibilitatea electricǎ specificǎ (CE), reprezintă cantitatea de
electricitate care străbate o secţiune a electrolitului de 1 cm2, pe o
lungime de 1 cm. Unitatea de măsură a conductivităţii electrice sau a
conductivităţii electrice specifice este mho/cm sau Simens/cm.
Deoarece în extractele apoase obişnuite valorile CE (mho/cm)
sunt subunitare, s-a convenit ca aceste valori sa fie multiplicate cu 103
sau 106, simbolurile corespunzătoare notându-se cu CE x 103
(milimho/cm), sau cu
CE x 106 (microho/cm).
Valorile conductivităţii electrice se modifică în funcţie de
temperatură şi de geometria celulei de conductivitate a aparatului.
Oscilaţia conductivităţii electrice în funcţie de temperatură, reprezintă
aproximativ 2 % din valoarea măsurată pentru fiecare grad de
temperatură aflat sub, sau peste temperatura de 25 °C.
În vederea corectării valorii conductivităţii electrice, în funcţie
de temperatură şi de geometria celulei de conductivitate, se utilizează
următoarea formulă:
CE la 25°C = CE la toC x ft x k
în care :
 CE la t °C = conductivitatea electrică efectiv măsurată la t °C a
extractului apos respectiv, în momentul determinării;
 ft = factorul termic, a cărui valoare se obţine din raportul dintre
valoarea conductivităţii electrice a extractului apos la temperatura
de t °C, la care s-a efectuat determinarea şi valoarea conductivităţii
extractului respectiv, determinată la temperatura de 25 °C.
Valorile factorului termic, calculate pentru diferitele temperaturi
la care s-au făcut determinările, sunt prezentate în tabelul 15.1.
 Tabel 15.1
Factorii termici (ft) pentru aducerea datelor de conductivitate electrică la
temperatura de 25 oC
(după Laboratorul de salinitate al SUA,1954)
Conductivitat
Conductivitat
ea electrică a
Temperatur Facto Temperatur Facto ea electrică, a
soluţiilor de
a la care s-a r a la care s-a r soluţiilor de
KCl în
măsurat CE termi măsurat CE termi KCl în
milimho/cm
la toC c la toC c milimho/cm
de
0,01n 0,1n 0,01n 0,1n
10 1,411 1,02 9,33 21,6 1,073
11 1,375 1,05 9,50 21,8 1,068
12 1,341 1,07 9,79 22,0 1,064 1,33 12,15
13 1,309 1,10 10,02 22,1 1,062
14 1,277 1,12 10,25 22,2 1,060
15 1,247 1,15 10,48 22,4 1,055
16 1,218 1,17 10,72 22,6 1,051
17 1,189 1,20 10,95 22,8 1,047
18 1,163 1,22 11,119 23,0 1,043 1,36 12,39
18,2 1,157 23,2 1,038
18,4 1,152 23,4 1,034
18,6 1,147 23,6 1,029
18,8 1,142 23,8 1,025
19,0 1,136 1,25 11,43 24,0 1,020 1,38 12,64
19,2 1.131 24,2 1,016
19,4 1,127 24,4 1,012
19,6 1.122 24,6 1,008
19,8 1,117 24,8 1,004
20,0 1,112 1,28 11,67 25,0 1,000 1,41 12,88
20,2 1,107 25,2 0,996
20,4 1,102 25,4 0,992
20,6 1,097 25,6 0,988
20,8 1,092 25,8 0, 983
21,0 1,087 1,30 11,91 26,0 0,979 1,44 13,13
21,2 1,082 26,2 0,975
21,4 1,078 26,4 0,971

Notă pentru tabelul 15.1: În lipsa valorilor tabelare pentru

factorii termici, corecţia sau raportarea valorii conductivităţii electrice la
temperatura de 25 oC se face cu ajutorul formulei:
CE la 25oC = CE (măsurată) la toC + CE (măsurată) la toC x 2 (25oC - toC) / 100.

Din această formulă:

  termenul (25oC - toC) / 100 reprezintă coeficientul termic, iar
valorile lui se pot calcula pentru fiecare zecime de grad a diferenţei
25oC - toC şi se înscriu într-un tabel.
 k = constanta celulei de conductivitate a aparatului şi rezultă din
raportul dintre valoarea conductivităţii teoretice (valori tabelare) şi
valoarea conductivităţii măsurate cu celula aparatului (pentru o
soluţie de KCl 0,01n), ambele valori considerate la aceeaşi
temperatură. În general sunt luate în consideraţie două temperaturi
de lucru, calculându-se valoarea medie a constantei.

Constanta celulei de conductivitate depinde de geometria celulei

aparatului de determinare, care pentru aparatul Radelkis OK 102/1 are
valoarea de 0,7-0,8.
Pentru măsurători foarte precise, constanta celulei se poate
stabili foarte exact, astfel: celula conductometrului se clăteşte cu o
soluţie de KCl 0,01n, după care se introduc complet lamele celulei
conductometrice în soluţia standard de KCl 0,01, răcită la o temperatură
în jur de 10-12 oC şi se citeşte valoarea conductivităţii electrice şi
temperatura precisă la care s-a făcut citirea (de exemplu 18,5 oC). Se
repetă determinarea conductivităţii electrice a soluţiei de KCl 0,01n, la
temperatura t oC a camerei, care se notează precis.
Constanta (k) a celulei conductometrice se stabileşte cu formula:
CE th
k1=
CE mas ’, unde:
CEth → CE teoretică a KCl 0,01 n la 10 °C
CEmas → CE teoretică a KCl 0,01 n la 10 °C ( k 1+ k 2 )
CE '' k =
th 2
k 2=
CE mas''
, unde:
CEth” → CE teoretică a KCl 0,01 n la t °C
CEmas” → CE teoretică a KCl 0,01 n la t °C
Notă: Valoarea conductivităţii teoretice se ia din tabelul 15.1.

Modul de lucru
 Utilizând balanţa tehnică se cântăresc 50 g de sol care în
prealabil a fost uscat la aer şi cernut prin sita cu ochiuri de 2 mm. Masa
de sol cântărită se trece cantitativ într-un vas conic de 500 ml, peste care
se toarnă 250 ml apă distilată, liberă de CO2 (fiartă în prealabil pentru a
evita dizolvarea carbonaţilor greu solubili (CaCO3, MgCO3) şi trecerea
acestora sub formă de bicarbonaţi. Agitarea manuală sau mecanică a
suspensiei, timp de 15 minute, asigură trecerea în extract a sărurilor uşor
solubile. Se filtrează imediat, utilizând un filtru cutat, de porozitate fină
(bandă albastră). Obţinerea unui filtrat limpede este condiţionată de
viteza şi gradul de astupare a porilor hârtiei de filtru cu particule
coloidale ale solului. Pentru aceasta este indicat a se agita bine proba de
sol înainte de filtrare şi a se turna imediat o cantitate de suspensie de sol
care să umple cea mai mare parte din volumul pâlniei de filtrare,
reducând astfel porii hârtiei de filtru în scopul obţinerii unui filtrat
limpede.
Primele porţiuni din filtrat, în general tulburi, se aruncă. Filtratul
se prinde într-un vas conic. Dacă filtratul obţinut nu este limpede, se
refiltrează prin acelaşi filtru, sau se adaugă încă o hârtie de filtru,
repetându-se operaţia de refiltrare de încă două trei ori.
În situaţia în care se obţine, în urma refiltrărilor, un filtrat
colorat, se impune decolorarea lui deoarece nu se pot executa
determinări titrimetrice de precizie. Decolorarea se poate realiza prin
ultrafiltrare, centrifugare, adăugare de substanţe coagulante sau prin
oxidarea substanţei organice.
Pentru a evita evaporarea şi impurificarea probelor, pe parcursul
filtrării, pâlniile vor fi acoperite cu sticle de ceas.
După terminarea filtrării, se pune dop la vasul cu extract, se
agită pentru omogenizare şi se procedează la dozarea conţinutului total
de săruri şi a fiecărui ion separat.
Deoarece concentraţia anionilor CO32- şi HCO3- se modifică sub
influenţa variaţiilor de temperatură şi a bioxidului de carbon din
atmosferă, se impune ca dozarea lor să se facă imediat după filtrare.
În general se determină mai întâi anionii şi conţinutul total de
săruri, şi apoi cationii.
 În laboratoarele de analize, pentru determinarea sărurilor
solubile prin metoda conductometrică se utilizează în mod curent,
conductometrul de tip Radelkis OK 102/1.

Punerea în funcţiune a conductometrului Radelkis OK 102/1 şi

modul de lucru
Conductometrul Radelkis OK 102/1 (figura 15.2) se pune în
funcţiune cu minim 15 minute înainte de începerea determinării, pentru
a intra în regim normal de lucru.
Celula conductometrului se clăteşte cu extractul apos căruia
urmează să i se determine conductivitatea electrică. În cazul în care
cantitatea de extract nu este suficientă, celula se clăteşte cu acetonă şi se
lasă să se usuce, după care lamele celulei conductometrice sunt
introduse complet în proba de extract apos.
La începerea determinărilor, pentru punerea la punct a
aparatului, butonul RANGE, de alegere a domeniului de măsurare, se
fixează în poziţia 500 şi se ţine apăsat butonul de calibrare al aparatului,
aducându-se acul indicator pe punctul roşu al scalei de lucru.

Figura 15.2 Schema conductometrului tip Radelkis OK-102/1

a – vedere din spate, b – vedere de sus, c – celula conductometrică (electrodul tip clopot)

Determinarea propriu-zisă a conductivităţii electrice

 Butonul “RANGE” se aduce în poziţia 500, după care se fixează
la valori din ce în ce mai mari ale domeniului de măsurare, până când se
obţine o valoare care poate fi citită pe scala aparatului.
În continuare se măsoară temperatura extractului în momentul
determinării. Întrucât valorile conductivităţii electrice oscilează în
funcţie de temperatură, se stabileşte factorul termic ft, pentru corecţia
temperaturii la 25oC.
Conductivitatea electrică corectată în funcţie de soluţia standard
de KCl 0,01n şi de temperatura standard de 25oC, se calculează cu
formula de corecţie: CE la 25oC = CE la toC .ft.k

Calculul şi interpretarea rezultatelor

Conţinutul total de săruri solubile din sol analizat se calculează
după formula:
Rm=a⋅F , în care:
Rm → reziduu mineral (%)
a → conductibilitatea electrică a extractului apos analizat, în CE x 106
(micromho/cm) la 25 oC;
F → factor al cărui valoare este:
- 0,00034 pentru valori ale lui a mai mici de 3000
micromho/cm
- 0,00035 pentru valori ale lui a cuprins între 3000-6000
micromho/cm
- 0,00066-0,00068 → în cazul apelor freatice pentru valori
ale lui a mai mari de 5000 micromho/cm

La stabilirea domeniilor de salinizare se ţine cont atât de

conținutul total de săruri ușor solubile, dar şi de natura sărurilor
dominante şi de compoziţia granulometrică a solului (textură mijlocie şi
12-32 % argilă).
De asemenea, interpretarea rezultatelor se face după scara de
intensitate a salinizării, în care intensitatea salinizării este corelată cu
natura anionilor din sol.
Analizând datele din tabel, se constată că, în cazul predominării
clorurilor faţă de sulfaţi, se face aceeaşi apreciere a intensităţii
salinizării la o cantitate mai mică de săruri în comparaţie cu cea
existentă în cazul predominaţiei sulfaţilor. Rezultă deci că şi din acest
mod de apreciere se poate deduce faptul că sărurile anionului Cl- sunt
în general mai toxice pentru plante decât sărurile anionului SO4 2-.
Tehnologia actuală utilizează în determinarea conținutului total
de săruri ușor solubile aparatură electronică performantă, cum ar fi
aparatul electronic Consort Model C232 (figura 15.3). Folosind un
astfel de aparat, citirile se fac tot cu ajutorul unei celule
conductometrice, iar rezultatul este afișat electronic pe display-ul
aparatului.

Figura 15.3 Consort Model C232

Interpretarea gradului de salinizare a solurilor cu textură mijlocie

este redată în tabelul 15.2.

Determinarea calitativă a clorurilor

Din filtratul obţinut se pipetează un volum de 2-3 ml, care se
trece cantitativ într-o eprubetă de 10 ml. Se adaugă peste filtratul
limpede circa 2-3 picături de acid azotic şi 2-3 ml de soluţie de azotat de
argint 0,1 n. Prezenţa clorurilor este evidenţiată de apariţia unui
precipitat de culoare alb brânzos (clorură de argint). Concentraţia
precipitatului indică orientativ conţinutul solului în cloruri.
Reacţia care stă la baza determinării este:
NaCl + AgNO3 → AgCl + NaNO3

Determinarea cantitativă a clorurilor

Din filtratul limpede se ia cu pipeta o cantitate precis măsurată
(25 ml) şi se introduce într-un vas de titrare, unde se neutralizează cu
H2SO4 0,01 n (folosind hârtie de turnesol). După neutralizare se adaugă
1 ml soluţie de cromat de potasiu 10 % şi se titrează cu soluţie de azotat
de argint, 0,01 n, până la apariţia unei coloraţii brun-roşcate de cromat
de argint. Se citeşte cantitatea de azotat de argint consumată la titrare.
 Tabel 15.2
Intensitatea salinizării (la soluri cu textură mijlocie) (s)*
(după instrucţiunile I.C.P.A., 1976, Bucureşti .
Cl- SO4-2 SO4-2 Cl- Cl- mg/100 g sol
Total CE. 106 CE. 106 Corelare cu definirea
Cod Total SO4-2 CO3H- Apreciere
săruri micro- micro- CO3-2 orizonturilor
săruri (g) (Na, Mg) (Na, Mg)
(g) mho/cm mho/cm
Nu se notează cu
s1 0,10 300 0,15 430 18 50 0 60 Nesalinizat
orizont sc
Slab
s2 0,11-0,25 300-720 0,16-0,35 430-1000 19-60 51-120 10 61-120
salinizat
Moderat
s3 0,26-0,60 720-1730 0,36-0,90 1000-2600 61-175 121-350 11-30 - Orizont sc
salinizat
1730- Puternic
s4 0,61-1,00 0,91-1,50 2600-4300 176-350 351-700 31-60 -
2900 salinizat
Foarte
s5 1,01 2900 1,51 4300 351 701 61 - puternic Orizont sa
salinizat
*În solurile cu textură mijlociu-grosieră valoarea limitelor se micşorează în medie cu 7,5 %, iar cele cu textură fină se măresc în medie cu 15 %.
 Se calculează cantitatea de cloruri cu relaţia:
a⋅f⋅0 ,35⋅V⋅100
Cl− %=
m⋅v , în care:
a = cantitatea de azotat de argint 0,01 n în ml folosită la titrare;
f = factorul soluţiei de azotat de argint 0,01 n;
0,35 = mg clor corespunzător la 1 ml soluţie de azotat de argint 0,01 n;
V = volumul total de extract apos în ml;
m = cantitatea de sol în g, luată în analiză;
v = volumul părţii alicote din extractul apos luat pentru titrare, în ml;
100 = factor pentru raportarea procentuală
Tabel 15.3
Caracterizarea solurilor în funcţie de conţinutul în cloruri
Conţinutul în Cl
Gradul de saturare al solului
(mg la 100 g sol)
10–40 Sol foarte puţin sărăturat
40-100 Sol puţin sărăturat
100-200 Sol mijlociu sărăturat
200-300 Sol puternic sărăturat
› 300 Sol foarte puternic sărăturat

Determinarea calitativă a sulfaţilor

Din filtratul obţinut se pipetează un volum de 2-3 ml, care se trece cantitativ într-o
eprubetă de 10 ml. Se adaugă peste filtratul limpede circa 3-4 picături de acid clorhidric 10 % şi
1-2 ml clorură de bariu. Formarea unei suspensii de sulfat de bariu, de culoare alb lăptos, indică
prezenţa sulfaţilor în proba de sol analizată. Opalescenţa suspensiei este direct proporţională cu
conţinutul de sulfaţi al probei de sol analizate.
Reacţia care stă la baza determinării, este:
Na2 SO4 + BaCl2 → BaSO4 + 2 NaCl

Determinarea cantitativă a sulfaţilor

Se ia o cantitate de filtrat (50 ml) într-un pahar rezistent termic şi se încălzeşte pe o baie
de apă până la fierbere. În filtrat se adaugă câteva picături de acid clorhidric 10 % şi dintr-o
pipetă se adaugă, picătură cu picătură, clorură de bariu 10 % fierbinte, până nu se mai observă
formarea precipitatului de sulfat de bariu, după care se mai adaugă în exces 1 ml clorură de
bariu. Pentru ca precipitarea să fie completă se lasă paharul pe o baie de apă aproximativ 4 ore.
Se răceşte 24 ore, după care conţinutul paharului se filtrează printr-un filtru calitativ (bandă
albastră). Dacă cristalele de sulfat de bariu trec în filtrat, acesta se tratează din nou cu acid
clorhidric 10 %, se încălzeşte până la fierbere şi se refiltrează tot prin acelaşi filtru. Paharul, în
care s-a făcut precipitarea, cât şi hârtia de filtru, se spală bine cu apă distilată, acidifiată cu acid
clorhidric 10 %, până când din ultimele picături filtrate nu se mai obţine reacţia bariului cu acid
clorhidric. Hârtia de filtru astfel spălată, se strânge şi se pune într-o capsulă de porţelan curată şi
cântărită cu o precizie de trei-patru zecimale.
Capsula cu hârtie de filtru se usucă în etuvă la 105 °C, apoi se introduce într-un cuptor
unde se calcinează 30 minute la 600-700 °C. Se răceşte şi se cântărește capsula.
Diferenţa dintre cântărirea finală şi cea iniţială reprezintă greutatea precipitatului care se
raportează la întreaga cantitate de soluţie şi la 100 g sol.
Relaţia de calcul este următoarea:
a⋅0 , 4114⋅V⋅100
SO 2−
4 %=
m⋅v în care:
a = greutatea precipitatului din capsulă în g;
0,4114 = factor de transformare a BaSO4 în SO42-;
V = volumul total de extract apos în sol;
m = cantitatea de sol luată în analiză (g);
v = volumul părţii alicote din extractul apos luat în analiză (ml);
100 = factor pentru raportarea procentuală.

Tabel 15.4
Caracterizarea solurilor în funcţie de conţinutul în sulfaţi
Cantitatea SO4-2
Gradul de sărăturare
(mg la 100 g sol)
10-60 Sărăturare foarte slabă
60-150 Sărăturare slabă
150-300 Sărăturare mijlocie
300-600 Sărăturare puternică
> 600 Sărăturare foarte puternică

Importanţa analizei
Prin calculul conţinutului total de săruri uşor solubile avem posibilitatea stabilirii gradului
de salinitate sau intensitatea salinizării şi deci notarea corectă a orizonturilor cu săruri, precizarea
tipului genetic de sol şi a stabilirii celui mai adecvat complex de măsuri agro-hidro-
pedoameliorative ce trebuie aplicat în vederea ameliorării.
Salsodisolurile şi diferitele tipuri de sol afectate în grade diferite de salinizare şi sodizare,
prezintă o fertilitate efectivă actuală scăzută, pe fondul unor însuşiri chimice, fizice, hidrofizice
şi biologice deficitare.
Plantele de cultură cresc şi se dezvoltă normal pe solurile nesalinizate. În cazul solurilor
slab salinizate sunt afectate numai plantele cele mai sensibile, iar pe solurile salinizate, recolte
satisfăcătoare se obţin numai în cazul plantelor foarte rezistente. Pe solurile cu orizont salic,
majoritatea plantelor de cultură nu dau recolte.