Medicină Dentară_Farmacologie

Farma_MD3_L.p. 6

RECEPTURĂ – MEDICAȚIA SNC – partea 1

Farmacologia sistemului nervos central (SNC) – este un capitol care include mai multe
subcapitole.
În prezenta lucrare practică vom discuta și vom prescrie medicamente din următoarele
subcapitolele:
• Sedativ-hipnotice,
• Anxiolitice,
• Anticonvulsivante,
• Antipsihotice (neuroleptice).

SEDATIV - HIPNOTICE
Sedativ- hipnoticele produc efecte care depind de doză:
- efectul sedativ - apare la doze mici. Constă în deprimare psihomotorie cu liniştire, scăderea
performanţelor psiho-motorii, uneori cu somnolenţă; poate determina instalarea somnului dacă există
condiții favorabile;
- efectul hipnotic - apare la doze mai mari – constă în instalarea unui somn asemănător celui
fiziologic, din care pacientul poate fi trezit prin stimuli obișnuiți;
- somn anestezic (se mai numește narcoză) – apare la doze mai mari decât cele hipnotice;
Este un somn asemănător celui produs de anestezicele generale, din care pacientul nu poate fi trezit
prin stimuli obișnuiți.
- moarte prin stop respirator sau colaps - la doze şi mai mari.
De fapt, din punct de vedere terapeutic sunt importante primele 2 efecte - efectul sedativ și
efectul hipnotic.
Principalele categorii de hipnotice sunt reprezentate de:
- hipnotice barbiturice
- hipnotice benzodiazepinice
- alte hipnotice
Hipnoticele barbiturice sunt derivați ai acidului barbituric. De menționat ca doar anumiți
compuși cu structură barbiturică se utilizează ca hipnotice, iar dintre aceștia, unii au efect
1
anticonvulsivant.
Hipnoticele benzodiazepinice – sunt compuși care au în moleculă nucleu benzodiazepinic. De
reținut că nu orice compus cu această structură este hipnotic. Cei mai mulți compuși benzodiazepinici
au efect anxiolitic, unii se utilizează ca anestezice generale intravenoase (midazolam, diazepam), alții
au și efect anticonvulsivant (clonazepam, diazepam, lorazepam). Hipnoticele cu structură
benzodiazepinică sunt reprezentate de: Nitrazepam, Flurazepam, Flunitrazepam, Triazolam.
Alte hipnotice – Zopiclona (Imovane), Zolpidemul (Stilnox), Zaleplonul, Cloralhidratul
(Atenție – NU Clorhidratul !), Ramelteonul.

1. Prescrieți un hipnotic barbituric

Discuție: Alegem să prescriem Ciclobarbital. Prescripția se va adresa unei persoane cu
insomnie prin deficit de adormire, preparatul fiind util pentru inducerea somnului. Efectul Ciclobarbitalul
se instalează rapid și are durată scurtă, de 3-8 ore.
De fapt există 2 tipuri de insomnii:
- insomnia prin deficit de adormire (sau de inducţie) - în care pacientul nu poate să adoarmă. În
acest caz sunt utile barbituricele cu durată scurtă de acțiune.
- insomnia de menţinere - în care pacientul adoarme bine, dar se trezeşte după aproximativ o
oră și adoarme abia spre dimineaţă. În acest caz ar putea fi utile barbiturice care au durată mai lungă
de acțiune. Sunt însă mai avantajoase hipnoticele benzodiazepinice sau hipnoticele cu altă structură.
Ciclobarbitalul nu trebuie prescris în cantități mari, deoarece barbituricele determină toleranță,
dependență fizică și psihică. În plus, faptul că pacientul are o cantitate mare de barbituric poate preta
la utilizarea acesteia în scop de suicid. Ca urmare, vom prescrie o cantitate mică, adică 10 comprimate.

Prescriere rețetă

Ciclobarbitalul în doze mici se poate utiliza ca sedativ.

Barbituricele modifică modelul fiziologic al somnului, scăzând proporţia somnului REM (perioada
în care se produc visele de care ulterior ne amintim) şi a somnului cu unde lente în favoarea somnului
inechivoc (pe care îl cresc). Privarea de somn REM duce la tulburări de comportament și la stări de
nevroză.
De reținut faptul că barbituricele produc inducție enzimatică și autoinducție enzimatică (a se

2
vedea cursul, inclusiv cursul de Farmacocinetică !!)
Dintre barbiturice, discutăm pe scurt și despre Fenobarbital.
Efectul Fenobarbitalului se instalează lent și are durată lungă (peste 8 ore).
Fenobarbitalul se utilizează:
- rar ca hipnotic - pentru că produce sedare diurnă (buimăceală în a 2-a zi); doza este de
100mg/zi seara;
- ca sedativ – în doze mici, de 15-30 mg;
- ca anticonvulsivant, în doze medii, administrate oral – în tratamentul cronic al epilepsiei.
- injectabil i.m - în crize convulsive.
ATENȚIE! – există unele preparate care se pot administra injectabil intravenos, dar NU
preparatul românesc, pentru că nu este soluție apoasă, ci este soluție care folosește un solvent sintetic
numit propilen-glicol. Reamintim că – intravenos se pot injecta doar soluții apoase !!!
** Mecanismul de acțiune al barbituricelor - acționează ca agoniști față de receptorii GABAA
(receptori pentru acidul gama – amino-butiric, acesta fiind mediator chimic cu efect inhibitor în sinapse
din SNC).

2. Prescrieți un hipnotic nebarbituric

Vom prescrie 2 variante:
Varianta 2A - un hipnotic benzodiazepinic
Varianta 2B - Zopiclonă (Imovan)
Varianta 2A - prescriere hipnotic benzodiazepinic
Discuție: Alegem să prescriem Nitrazepam. Prescripția se adresează unei persoane cu
insomnie provocată de anxietate. Comprimatele conțin o doză de 5 mg. De regulă se administrează 1
comprimat seara; la vârstnici se poate administra 1/2 cp (se înjumătățește doza). Cantitatea pe care o
prescriem este un flacon (o cutie) care conține 20 de comprimate. În general, când nu avem o durată
de tratament foarte exact delimitată sau când tratamentul este cronic, cantitatea de medicament se
precizează ca număr de flacoane/cutii.
În cazul hipnoticelor benzodiazepinice este de dorit ca administrarea să fie intermitentă sau
limitată în timp (preferabil 4 săptămâni – exceptând unele cazuri).
Prescriere rețetă

3
 Hipnoticele benzodiazepnice au efect rapid și durată medie de acțiune. Nu scad REM-ul – prin
urmare produc un somn mai apropiat de cel fiziologic. Sunt avantajoase la pacienți a căror insomnie
este determinată de anxietate. Nu produc inducție enzimatică.
Reamintim că hipnoticele cu structură benzodiazepinică sunt reprezentate de: Nitrazepam,
Flurazepam, Flunitrazepam, Triazolam.

Varianta 2B - prescriere Zopiclonă (Imovan)

Discuție: Imovan conține zopiclonă 7,5 mg pe comprimat. Este un medicament util pentru
inducerea și menținerea somnului. Prescripția se adresează unui bolnav cu insomnie. Zopiclona nu
produce inducție enzimatică. La vârstnici și la hepatici se scade doza la jumătate.
Prescriere rețetă

3. Prescrieți un medicament cu efect sedativ

Discuție: Alegem să prescriem Extraveral.
Prescripția se adresează unui bolnav cu tulburări nevrotice (hiperexcitabilitate nervoasă,
insomnie).
Extraveralul conține; extract uscat de valeriană (80 mg), plus Fenobarbital în doză sedativă (20
mg). Se pot administra în general între 1 și 3 comprimate pe zi. Alegem o doză zilnică medie – de 2
comprimate/zi. În general, dozele medii sunt o bună alegere, pentru a nu avea un efect mai intens
decât ne așteptăm. Eventual se va crește doza ulterior, dacă va fi necesar.
ATENȚIE !!– comprimatele de Extraveral sunt de un singur tip – adică nu există comprimate
care să aibă doze mai mari – ca atare nu vom scrie doza pe comprimat după prescurtarea cp. E nevoie
să reținem însă doza de Fenobarbital, care este o doză sedativă. Extractul de valeriană are efect slab
sedativ, posibil de tip placebo. S-ar putea scrie eventual - cp 80/20 mg.

Prescriere rețetă

4
 Alte sedative:
- Extractul de Crataegus, extractul de Passiflora (extracte din plante) și bromurile (care
actualmente nu se mai folosesc); au efect sedativ de intensitate mică, mai degrabă de tip placebo.
- Blocante ale receptorilor histaminergici H1 de prima generație – Hidroxizina, Prometazina
(romergan), Difenhidramina, Clorfeniramina, care sumează efect antialergic, antiemetic, sedativ.

ANXIOLITICE
Anxioliticele sunt medicamentele care înlătură anxietatea, la doze la care sunt puțin sedative.
Anxietatea este definită ca teamă fără motiv – ca o stare neplăcută de așteptare a unui
eveniment care nu se știe dacă va veni și când va veni. Tulburările anxioase includ manifestări de
anxietate acută sau cronică, inclusiv fobii. Fobia reprezintă teama nejustificată față de un obiect real,
care în mod normal nu produce teamă.
Anxioliticele sunt reprezentate de o serie de compuși din clasa benzodiazepine – Diazepam,
Oxazepam, Medazepam, Lorazepam (Anxiar), Alprazolam (Xanax), Clordiazepoxid, Bromazepam.
Alprazolamul este util în tratamentul depresiei nevrotice (manifetată prin anxietate și insomnie).
Mecanismul de acțiune – benzodiazepinele acționează tot ca agoniști pe receptorii GABA -
ergici, fixându-se pe situsuri receptoare specifice (notate BZ1 și BZ2).

4. Prescrieți un anxiolitic benzodiazepinic

Discuție: Alegem să prescriem Diazepam comprimate. Prescripția se adresează unui bolnav cu
anxietate. Diazepamul există sub formă de cp a 10 mg și fiole tot de 10 mg. Doza pentru administrare
orală pentru o zi poate fi cuprinsă între 10 și 40 mg (adică 1-4 comprimate). Alegem o doză medie – de
2 cp pe zi – fracționat în 2 prize.

Prescriere rețetă

Diazepamul are și alte efecte, respectiv alte utilizări: ca anestezic general intravenos; pentru
tratamentul crizei convulsive (injectabil intramuscular sau intrarectal - există preparat sub formă de
soluție rectală cu 5mg/doză și 2,5 mg/doză); ca miorelaxant central (în tetanos sau în afecțiuni
cerebrale care au manifestări spastice).
Trebuie discutat un aspect farmacocinetic important, respectiv metabolizarea
benzodiazepinelor.
5
 Majoritatea benzodiazepinelor se metabolizează în 2 etape:
- inițial printr-un proces de oxidare microzomială - cu formare de metaboliți activi, care au în
general timp de înjumătățire lung, ceea ce determină prelungirea efectului compusului inițial;
- apoi, în timpul doi, prin glucuronoconjugare - cu formarea de compuși inactivi ce vor fi
excretați renal.
Deoarece procesul de oxidare este mai lent la vârstnici, alcoolici, persoane cu afecțiunui
hepatice, prematuri (copii) – respectivele benzodiazepine nu se administrează la astfel de pacienți.
De la acest model, fac excepție – Lorazepamul și Oxazepamul, care sunt metabolizate direct
prin glucuronoconjugare. Acești compuși sunt de preferat la vârstnici și la persoanele cu afectare
hepatică, întrucât glucuronoconjugarea este foarte puțin afectată de vârstă sau hepatopatii.

ANTICONVULSIVANTE
Anticonvulsivantele sunt medicamente care împiedică apariția convulsiilor, iar uneori opresc o
criză convulsivă. Se utilizează în tratamentul epilepsiei, motiv pentru care se mai numesc și
antiepileptice. Unele anticonvulsivante se pot utiliza pentru tratamentul altor tipuri de convulsii (altele
decât cele din epilepsie !).
Cu alte cuvinte discutăm despre:
1. Epilepsie - în cadrul căreia există
- crize majore – cunoscute sub numele de mare rău epileptic sau ”grand mal”. Se
manifestă prin pierderea conștienței, cu căderea bolnavului și apariția de contracții tonice, apoi clonice,
apoi contracții tonico-clonice generalizate
- crize minore - cunoscute sub numele de ”crize de absență”, ”absențe”, ”mic rău
epileptic, sau ”petit mal” (din franceză !). Aceste crize nu se manifestă prin cădere și nici prin
convulsii; se manifesă prin întreruperea bruscă a activității obișnuite, cu pierderea cu pierderea
contactului cu mediul exterior pe o perioadă scurtă de timp, după care își reia activitatea ca și cum nu
s-ar fi îmtâmplat nimic. Se spune că la copilul de vârstă școlară astfel de crize sunt observate de
învățător/profesor pentru că la scrierea după dictare sau la alte activități din clasă copilul are momente
în care rămâne cu privirea în gol și nu reacționează la ce se întâmplâ în jur; dacă e vorba de scrierea
după dictare, lasă locuri nescrise (goluri) pe caiet.
De reținut că apariția crizelor în epilepsie este imprevizibilă.
** O noțiune aparte este cea de ”status epilepticus” - care reprezintă o criză epileptică de
lungă durată sau (după unii autori) o succesiune rapidă de crize convulsive subintrante care dau
impresia unei crize epileptice prelungite.
La apariția convulsiilor contribuie un focar cerebral numit ”focar epileptogen” care descarcă
impulsuri cu frecvență mare, ce se transmit la nivel cerebral pe zone mai extinse sau mai reduse.
6
 2. Crize convulsive în afara epilepsiei – care sunt reprezentate de: convulsii febrile la copii
mici; convulsii în meningite, convulsii în tulburări metabolice grave; convulsii produse de unele
substanțe chimice, etc.
Medicamentele antiepileptice nu acţionează practic pe toate crizele epileptice – unele se
utilizează în marele rău epileptic (carbamazepină, fenitoină, mai rar fenobarbital), unele în micul rău
epileptic (etosuximidă), iar altele în toate formele de epilepsie (acidul valproic, lamotrigină)
Tratamentul epilepsiei este de lungă durată. Are rolul de a scădea frecvența crizelor (rărește
crizele) până la dispariția acestora. Oprirea unui astfel de tratament se face după o perioadă de 2-5 ani
de la ultima criză, doar la indicația medicului neurolog.
Pentru status epilepticus sau pentru alte situații de urgență, se indică un anticonvulsivant
injectabil – de regulă Diazepam sau Fenobarbital (injectabil i.m.). Fenitoina există și sub formă
injectabilă dar se utilizează mai rar.
Pentru convulsiile neepileptice se utilizează fie Diazepam (injectabil sau intrarectal), fie
Fenobarbital injectabil intramuscular.
Mecanism de acțiune presupune oprirea apariției focarului epileptogen și oprirea extinderii
excitației de la nivelul focarului spre restul ccreierului. Este mecanism complex care constă în:
⚫ blocarea canalelor ionice de sodiu, calciu sau potasiu - Exemplu:
- Fenitoina – blochează în special canalele de sodiu, dar acționează și pe cele de potasiu și
calciu.
- Carbamazepina - blochează canalele de sodiu
- Etosuximida – blochează canalele de calciu de tip T.
⚫ potențarea efectului de tip GABA-ergic (reamintim că GABA are efect inhibitor – cu alte cuvinte
antiepilepticele amplifică efectul inhibitor!!)
Exemplu: unele benzodiazepine, unele barbiturice, compuși mai noi reprezentați de
vigabatrină, gabapentină, pregabalină.
⚫ scădere eliberării glutamatului (aminoacid cu efect excitator în
SNC) la nivelul sinapselor - lamotrigina.
⚫ mecanism complex – în cazul Acidului valproic
Pentru acidul valproic, mecanismul este incomplet elucidat, dar implică favorizarea acțiunii
GABA-ergice (efect inhibitor!), plus blocarea canalelor de Na voltaj-dependente, plus scăderea
disponibilului de acid glutamic în sinapsă (reducerea componentei de tip excitator !). Este antiepileptic
cu spectu larg – se indică în toate formele de epilepsie !!
⚫ mecanism particular – în cazul Acetazolamidei, care inhibă anhidraza carbonică de la nivel
cerebral (deteminând astfel modificarea pH-ului) și inhibă receptorii glutamat-ergici.

7
 5. Prescrieți un anticonvulsivant ca tratament de întreținere la un pacient cu epilepsie
Discuție: Fenitoina este un anticonvulsivant care are și efect antiaritmic – determinat de
blocarea canalelor de sodiu de la nivelul membranei celulelor miocardice (o vom reântâlni la capitolul
Antiaritmice). Există sub formă de comprimate și capsule a 100 mg. Doza de întreținere este de 300 mg
pe zi – fracționat în 2-3 prize.
Prescriere rețetă

Ca antiepileptic, fenitoina este utilizată pentru convulsii tonico-clonice și în marele rău epileptic
(grand mal). În plus, este eficace în tratamentul unor dureri nevralgice – de tip nevralgie de
trigemen.
Dintre reacțiile adverse - menționăm hipertrofia gingivală, care creează probleme masticatorii
și de ordin estetic.
Fenitoina are efect inductor enzimatic – care poate duce nu numai la interacțiuni
medicamentoase ci și la deficit de vitamină D și K, la deficit de folați, în tratament îndelungat, de mai
mulți ani.
6. Prescrieți un anticonvulsivant pentru tratamentul crizei convulsive
Discuție: Prescriem Diazepam administrat injectabil intramuscular. Administrarea intravenoasă
are risc de deprimare respiratorie. Așa cum am mai precizat, Diazepamul injectabil este util în toate
tipurile de crize convulsive – atât epileptice (de regulă în status epilepticus) cât și în cele nonepileptice,
inclusiv în cele produse de supradozarea anestezicelor locale.
Ca anticonvulsivant nu se poate administra pe termen lung (oral), deoarece efectul
anticonvulsivant al Diazepamului este autolimitat în timp.

Prescriere rețetă

Ca alternativă – s-ar putea alege administrarea injectabilă a Fenobarbitalului – exclusiv

intramuscular pentru preparatul românesc. O fiolă de Fenobarbital are 200 mg în 2 ml soluție. – se

8
administrează un sfert (0,5 ml) sau o jumătate de fiolă (1ml) intramuscular, reptând dacă este cazul
după 6 ore.
Alte anticonvulsivante care ar mai putea fi administrate în criză sunt: Midazolamul – i.v. sau
sublingual (efect rapid) și Lorazepamul i.v.
ANTIPSIHOTICE (NEUROLEPTICE)
** Observație – Pentru ”Antipsihotice” prezentarea este mai detaliată, subiectul fiind abordat
doar la lucrările practice!!
Antipsihoticele sunt medicamente care se utilizează în tratamentul unor boli psihice grave de tip
schizofrenie, paranoia, psihoză maniaco-depresivă. Se numesc fie antipsihotice (termenul este
preferat în literatura anglo-saxonă), fie neuroleptice (termen utilizat mai frecvent în literatura franceză),
cei 2 termeni fiind practic sinonimi.
Prezentăm în continuare câteva noțiuni privind simptome din bolile psihice, plus câteva
noțiuni despre unele boli psihice.
În bolile psihice apar următoarele manifestări:
- halucinații – definite ca percepție fără obiect (adică vede, aude, simte ceea ce nu există – aude
voci, vede imagini sau persoane). Există și iluzii patologice – acestea reprezentând percepția
deformată a unui obiect (există un obiect, dar el îl percepe altfel !).
- idei delirante – sunt idei care sunt rupte de realitate (spune ceva care nu există sau nu este
posibil);
- delir – este o succesiune (construcție) de idei delirante. Dacă această înșiruire de idei delirante
este logică, este un delir sistematizat. Dacă ideile pe care le spune nu au nicio logică – discutăm
despre delirul nesistematizat. Delirul sistematizat apare în psihoza numită paranoia (fiind sistematizat,
este mai greu de sesizat și chiar de diagnosticat, pentru că ceea ce spune este logic și dacă nu cunoști
persoana, este greu de etichetat ca delir); uneori în paranoia apare delir de persecuție.
- tulburări de comportament
- agitație psiho-motorie
Afecțiuni psihice:
Schizofrenia – rămâne afecțiunea psihiatrică cea mai severă. În contextul ei apar tot felul de
manifestări psihice (delir, halucinații, etc.), dar pentru diagnostic sunt definitorii 4 elemente:
- dedublarea personalității – este convins că este o altă persoană și se comportă ca și cum ar fi
acea persoană;
- nu recunoaște boala (spune că el este în ordine, restul lumii are o problemă!!);
- manifestări de autism;
- inversiune afectivă – urăște profund și poate să ajungă să ucidă persoane față de care nu se
justifică ura (soț-soție; copil-părinte, frați).
9
 Starea maniacală – e o stare în care râde, cântă, dansează, vorbește mult, se îmbracă ciudat,
se machiază strident (în cazul femeilor). Nu este o ”bună dispoziție”, nici euforie, ci o manifestare care
stârnește compătimire din partea celor din jur. Stările (episoadele) maniacale apar în psihoza
maniacală sau în psihoza maniaco-depresivă. În psihoza maniaco-depresivă face succesiv episoade
maniacale și episoade depresive, fară ca acestea să aibă alternanță 1 la 1; se mai numește
boală/psihoză bipolară.
Antipsihoticele (neurolepticele) diminuă sau înlătură simptomatologia din bolile psihice.
Acțiunea lor determină 4 tipuri de efecte care se încadrează într-un tablou caracteristic, numit
sindrom neuroleptic.
Sindromul neuroleptic se caracterizează prin:
1. Efect antipsihotic - constă în diminuarea progresivă a manifestărilor psihotice (halucinaţii,
idei delirante, delir, autism, etc). Beneficiul terapeutic apare la circa 3 săptămâni, este maxim la 2-6
luni.
2. Efect sedativ – constă în scăderea activității psiho-motorii, dar sedarea este diferită calitativ
față de sedarea produsă de tranchilizante, hipnotice, sedative, în sensul că apare o stare de indiferență
la stimuli exteriori. Acest efect sedativ implică scăderea agresivității și de aceea este avantajos la
bolnavii agitaţi, hiperexcitabili. În cazul tratamentului ambulator, sedarea poate fi dăunătoare la cei ce
conduc autovehicule sau în activităţi ce implică reflexe psihomotorii prompte. Datorită acţiunii sedative,
neurolepticele potenţează alte deprimante centrale: anestezice generale, hipnotice, alcool.
3. Sindrom extrapiramidal constă în manifestări caracterizate prin: fenomene parkinsoniene
(hipertonie, tremor parkinsonian, uneori hipokinezie); nelinişte şi agitaţie motorie (denumite acatisie);
uneori reacţii distonice acute (extensia cefei, torticolis, crize oculogire, protruzia limbii), etc. Aceste
manifestări sunt în general tranzitorii, de regulă sunt reversibile la întreruperea tratamentului și sunt
influențate prompt de antiparkinsoniene anticolinergice (trihexifenidil). Există însă și manifestări care
se încadrează în ceea ce numim ”diskinezii tardive” (mișcări rapide și alternante ale limbii, ale regiunii
periorale, grimase, ticuri, mișcări nazale). Diskinezia tardivă apare după tratamente îndelungate, în
special cu antipsihotice clasice. Poate fi ireversibilă.
Manifestările extrapiramidale sunt mai importante în cazul neurolepticelor incisive, cu potenţă
mare. Sunt însă mai puțin frecvente în cazul neurolepticelor mai noi, numite neuroleptice atipice
(olanzapină, ziprasidonă, risperidonă, aripiprazol).
4. Fenomene vegetativo-litice și endocrine - constau în:
- efecte produse prin blocarea receptorilor α adrenergici periferici sau/şi prin inhibare simpatică
la nivel central – se manifestă clinic prin: hipotensiune, în special hipotensiune ortostatică și prin
congestie nazală.
- efecte parasimpatolitice (atropin-like) - uscăciunea gurii, cicloplegie cu tulburări de vedere,
10
agravarea unui eventual glaucom, constipaţie, micţiune dificilă, tahicardie, uscăciunea pielii, tulburarea
funcţiei sexuale. În timp, apare însă toleranță la aceste efecte și intensitatea lor scade.
- inhibarea unor formaţiuni vegetative centrale - explică efectul antivomitiv, datorat deprimării
zonei chemoreceptoare declanşatoare a vomei din bulb. Efectul antivomitiv apare la doze inferioare
celor antipsihotice, ceea ce explică utilizarea unor neuroleptice ca antivomitive (clorpromazină,
haloperidol). De menționat că neurolepticele pot influenţa și vărsăturile de cauză vestibulară.
- inhibarea centrului termo-reglator, ceea ce (împreună cu vasodilataţia realizată prin mecanism
vegetativolitic) determină hipotermie, apărută în condiţii de răcire a mediului. Acest efect este folosit
clinic pentru realizarea “hipotermiei controlate”, o metodă adjuvantă utilizată în anumite intervenţii
chirurgicale, în care este necesară scăderea metabolismului şi a consumului tisular de oxigen.
- influenţarea activităţii endocrine, constând în: creşterea secreţiei de prolactină cu angorjarea
sânilor, ginecomastie, galactoree, oligomenoree, scăderea potenţei sexuale masculine; diminuarea
secreţiei de STH; deprimarea funcţiei corticosuprarenalei în condiţii de stres.

**Efectele extrapiramidale, vegetative și endocrine se regăsesc în general în general ca reacţii

adverse.

Actualmente discutăm despre 2 categorii de antipsihotice

- antipsihotice clasice (tipice) – care produc efectele din sindromul neuroleptic;
- antipsihotice atipice (mai noi) – care au efect antipsihotic marcat, nu produc reacții adverse
extrapiramidale semnificative și asociază acțiuni de tip antidepresiv și anxiolitic,
Mecanismul de acțiune – depinde de categoria de neuroleptice:
- antipsihoticele clasice - blochează receptorii dopaminergici, în special subtipul D2.
Blocarea receptorilor D2 din creierul limbic explică efectul antipsihotic; blocarea celor din sistemul
nigro-striat explică efectul extrapiramidal; blocarea receptorilor din sistemul hipotalamo-hipofizar explică
efectele vegetativo-litice.

- antipsihoticele atipice – blochează atât receptorii dopaminergici cât și receptorii pentru

serotonină – receptori 5HT 2A (5HT este prescurtarea de la 5-hidroxi-triptamină, care este de fapt
serotonina; 2A este subtipul de receptor serotoninergic). Exemplu de antipsihotice atipice: ziprasidona,
risperidona, olanzapina.
Neurolepticele sunt indicate în boli psihice - in special în schizofrenie; în episoade maniacale
din boala bipolară (psihoză maniaco-depresvă); în tratamentul halucinațiilor care apar la alcoolici; în
tratamentul bolnavilor psihici care sunt agitați și agresivi. Tratamentul antipsihotic (cu neuroleptice) nu
este patogenic, ci simptomatic.
Neurolepticele pot avea și alte utilizări - unele neuroleptice în doze mici se utilizează ca

11
antivomitive sau în preanestezie.
Reacţiile adverse decurg în mare parte din efectele prezentate în descrierea sindromului
neuroleptic. Sunt de reținut:
- hipotensiunea ortostatică;
- creșterea secreției de prolactină;
- tulburările extrapiramidale; pentru contracararea lor se asociază un anumit antiparkinsonian
numit trihexifenidil (romparkin). Trihexifenidilul este antiparkinsonian cu acțiune anticolinergică, care
blochează receptori muscarinici din SNC.
- efectele anticolinergice periferice și centrale – importante pentru stomatolog !!.
Apar manifestări care constau în xerostomie, cu creșterea frecvenței cariilor dentare, roşeaţă difuză a
mucoasei bucale, stomatită, pierderea progresivă a danturii, limbă neagră păroasă. În schimb,
clozapina și olanzapina produc hipersalivație, în special nocturnă.
- diskinezia tardivă, complicație care apare în tratamentul pe termen lung – ridică probleme
medicului stomatolog; pe de o parte îngreunează actul stomatologic, iar pe de altă parte se poate
solicita consult stomatologic pentru diagnosticarea acestor tulburări.
Alte reacții adverse:
- insuficiență hepatică, icter colestatic, discrazii sanguine, reacții cutanate (urticarie,
fotosensibilizare).
- olanzapina (antipsihotic atipic) produce creștere în greutate (obezitate), creșterea
colesterolului și trigliceridelor (dislipidemie).
Dintre neurolepticele atipice, cel mai bine se suportă aripiprazolul.

Principalele categorii de neuroleptice și reprezentanții acestora

A. NEUROLEPTICE TIPICE
1. Neuroleptice fenotiazinice - numite astfel pentru că au în moleculă un nucleu fenotiazinic,
care are o conformaţie moleculară ce se suprapune parțial cu structura dopaminei. Toate neurolepticele
fenotiazinice au proprietăţi asemănătoare. Există însă diferenţe privind spectrul farmacodinamic,
determinate de particularități de structură chimică (tipul de catena laterală). Ca urmare neurolepticele
fenotiazinice se împart în trei categorii:
- neuroleptice sedative cu potență mică - clorpromazină, levomepromazină.
** Clorpromazina este substanță de referință, deși actualmente nu se găsește pe piața
farmaceutică românească. Poate fi utilă și în sughiţul rebel.
- neuroleptice sedative cu potență medie - tioridazina.
- neuroleptice de tip incisiv (au efecte antipsihotice marcate, dar produc efecte extrapiramidale
importante) – trifluoperazină, fluflenazină. Există preparate retard de flufenazină, care se

12
administrează la intervale mai mari de timp, fiind avantajoase la psihoticii care nu cooperează.
2. Neuroleptice tioxantenice – reprezentate de clorprotixen şi flupentixol.

3. Neuroleptice butirofenonice – reprezentate de haloperidol

** Haloperidolul, un compus butirofenonic, este neuroleptic major, cu potenţă foarte mare.

Are proprietăţi antipsihotice marcate (acțiune antihalucinatorie şi antimaniacală maximă) și efect sedativ
slab, dar cu tulburări extrapiramidale importante. Poate fi folosit și ca antiemetic (antivomitiv).
B. NEUROLEPTICE ATIPICE – au efecte antipsihotice similare cu neurolepticele clasice, dar cu
efecte extrapiramidale slabe. Sunt reprezentate de risperidonă, olanzapină, ziprasidonă, aripiprazol.

7. Prescrieți un neuroleptic
Discuție: Prescriem Haloperidol, pentru un bolnav cu agitație maniacală, ca tratament de
întreținere. Doza de întreținere pentru Haloperidol este de 1-4 mg pe zi – fracționat în 3-4 prize.
Preparatul Haloperidol este soluție apoasă, care conține 2 mg Haloperidol la 1 gram de
soluție. Fiind soluție apoasă, 1 gram se împarte în 20 picături.
Din datele prezentate anterior deduce că 1 gram =20 picături = 2 mg haloperidol
** Va trebui să calculăm câte picături se administrează o dată.
Ne propunem să administrăm 4 mg pe zi (doza e de 1 - 4 mg/zi), fracționat în 4 prize, ceea ce
înseamnă 40 de picături, fracționat în 4 prize. - A se vedea claculul de mai jos !!!
Practic, dacă 20 picături (1 gram) conțin 2 mg haloperidol, 4 mg de haloperidol vor fi în 40
picături.
SAU
20 picături (1 g) Haloperidol ………………………2 mg Haloperidol
X picături Haloperidol ……………………..4 mg Haloperidol
X = 4x20/2 = 40 picături

Fracționăm cele 40 de picături în 4 prize, adică 10 picături de 4 ori pe zi.

Prescrierea rețetei

* Ca tratament de atac se folosesc doze mari de Haloperidol; uneori se administrează injectabil -

există fiole care conțin 5mg Haloperidol (5 mg în fiolă cu 1 ml soluție).
** Observație – rețeta a mai fost prescrisă la ”Prescrierea unei soluții apoase administrate în picături” - capitolul
”Prescrierea formelor farmaceutice”.
13