APARASCHIVEI IOANA RALUCA

Eseu
Textul pe care îl găsești pe această pagină este un eseu ce cuprinde informații esențiale
referitoare la romanul „Enigma Otiliei”, semnat de George Călinescu. Acesta te va ajuta la
rezolvarea corectă a subiectelor pentru examenul de Bacalaureat, întrucât se găsește în
programa concepută de către reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării. Eseul conține
date privind tema romanului, semnificația titlului, viziunea despre lume a autorului, elemente
de structură și compoziție, perspectiva narativă.

Multe alte detalii care te vor ajuta să scrii un eseu cât mai complex vei găsi citind și celelalte
subcapitole ale acestei pagini.

Un susținător al necesității apariţiei unui roman de atmosferă modernă în literatura

română, George Călinescu a scris „Enigma Otiliei”, al doilea dintre cele patru romane semnate
de acesta. Cea dintâi publicare a romanului a avut loc în 1938, urmând ca adaptarea
cinematografică să fie realizată în anul 1972, sub numele „Felix și Otilia”.

Inițial, romanul s-a numit „Părinții Otiliei”, titlul reprezentând o aluzie la felul în care fiecare
personaj determină soarta fetei. De asemenea, „Părinții Otiliei” este un titlu ce pune accentul pe
extinderea degradării relaţiilor familiale asupra întregii societăți, care se degradează integral.
Schimbarea titlului în „Enigma Otiliei” mută, însă, accentul pe misterul eternului feminin,
simbolizat de Otilia. Comportamentul enigmatic al acesteia, împreună cu perspectivele
subiective și numeroase din care este prezentat personajul, contribuie masiv la construirea
misterului din jurul protagonistei.

Viziunea lui Călinescu se deduce din opera de față, întrucât acesta zugrăvește peisajul social
din Bucureștiul de la începutul secolului al XX-lea. Atenția scriitorului se oprește îndeosebi
asupra societății burgheze, complet acaparată de puterea halucinantă a banului, care
controlează relațiile interumane. Astfel, se observă cum comportamentul personajelor
romanelor se manifestă în relație cu presupusa soartă a averii lui moş Costache Giurgiuveanu.
Instinctele paterne ale acestuia în relație cu Otilia se dovedesc a fi mai slabe decât avariţia
personajului, tânăra fiind nevoită să se mărite cu Pascalopol pentru a-și asigura un trai decent în
viitor.

Tema romanului „Enigma Otiliei” este starea societății burgheze bucureștene de la

începutul secolului al XX-lea (1909-1911). Aceasta este analizată din perspectivă socio-
economică, fiind situată mai ales în mediul familial, de unde se propagă asupra societății la nivel
larg. Se remarcă și abordarea altor tematici, precum cea a formării unei personalități (Felix)
sau cea a iubirii neîmplinite.

Opera este lipsită de un fir epic clar, acțiunea fiind structurată în două planuri care se
întrepătrund şi se determină unul pe celălalt. Primul plan are în vedere soarta lui Felix
Sima, îndrăgostit fără speranță de Otilia. Cel de-al doilea plan narativ urmărește istoria
moștenirii lui moș CostacheGiurgiuveanu. Elementele realiste ale romanului ilustrează
aspecte mai puțin lăudabile ale societăţii româneşti de la începutul secolului al XX-lea,
depersonalizată de forţa distrugătoare a banului.

Întâmplările sunt relatate la persoana a treia. Naratorul este obiectiv, detașat, neimplicat în

acțiune. Naratorul este omniscient și omniprezent, dar nu este absent, perspectiva sa reieșind
din construcția unor personaje, precum Felix Sima, personajul reflector. Prin intermediul
acestuia, autorul realizează caracterizarea directă a altor personaje.

În concluzie, „Enigma Otiliei” reflectă declarațiile lui George Călinescu referitoare la direcția
pe care trebuie să o ia romanul românesc în literatură. Acesta era ferm convins de faptul că
„trebuie să fim cât mai originali, şi ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci
realismul fundamental”, iar „literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman”.