Sunteți pe pagina 1din 2

8/29/23, 1:04 PM Studiu pe profesori.

Despre efectele școlii online în pandemie - Tion

www.tion.ro /stirile-judetului-timis/studiu-pe-profesori-despre-efectele-scolii-online-in-pandemie-1396786/

Studiu pe profesori. Despre efectele școlii online în pandemie


- Tion
Scris de Oana Bocanici ⋮ 5-6 minutes

Studiu pe profesori. Despre efectele școlii online în pandemie


foto: arhivă

2 March 2021 09:07

Cercetătorii din Consorțiul Universitaria au realizat un studiu în perioada martie 2020 - februarie 2021
pentru a evalua problemele întâmpinate într-un an de la suspendarea cursurilor față în față. Profesorii spun
că sunt mai dedicați meseriei de dascăl după această experiență, deși școala online a crescut nivelul de
stres și nu s-au găsit metode eficiente de a preda online.

- Cercetătorii din Consorțiul Universitaria au realizat un studiu în perioada martie 2020 - februarie 2021
pentru a evalua problemele întâmpinate într-un an de la suspendarea cursurilor față în față. Profesorii spun
că sunt mai dedicați meseriei de dascăl după această experiență, deși școala online a crescut nivelul de
stres și nu s-au găsit metode eficiente de a preda online.

La studiu au fost chestionați peste 10.000 de dascăli. Cele mai mari dificultăți întâmpinate de profesori sunt,
după cum urmează: creșterea nivelului de stres, lipsa unei metode eficiente de a preda online, timpul
insuficient pentru pregătirea lecțiilor, lipsa echipamentelor și mai apoi lipsa unor metode eficace de a evalua
elevii.

„Pentru un profesor din ziua de azi, desfășurarea unei activități de calitate cu elevii se
ancorează mai degrabă în pedagogie (60%), decât în tehnologie (36%). La începutul
pandemiei, în opinia profesorilor, tehnologia ocupa un loc central al activității didactice (57%),
depășind cu mult preocupările privind aspectele pedagogice (38%). Este un semnal că, între
timp, perspectiva s-a modificat, în sensul că eficiența educației online, în opinia profesorilor,
este adusă de felul cum curriculumul clasic este «tradus» și predat în varianta online, prin ce
metode și strategii, cum este stimulată interactivitatea, cum pot fi menținute apropierea inter-
subiectivă și suportul afectiv, prin ce forme și instrumente se realizează evaluarea sau se
întărește motivația în învățare” a declarat Constantin Cucoș, profesor universitar la
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Cât despre diferențele rural – urban, au existat probleme în ceea ce privește echipamentele, conexiunea la
internet și suportul necesar utilizării platformelor și aplicațiilor. Din studiu reiese că managementul școlar
este un factor important în situații excepționale. Mulți dintre profesori nu au așteptat recomandările
inspectoratelor și nici soluții, așa că au găsit alte resurse online pentru a le preda elevilor.

„Majoritatea cadrelor didactice au căutat în această perioadă să găsească cele mai bune
modalități de lucru și nu s-au mulțumit să urmeze doar deciziile «centrale». Este o perspectivă

chrome-extension://ecabifbgmdmgdllomnfinbmaellmclnh/data/reader/index.html?id=940870173&url=https%3A%2F%2Fwww.ti… 1/2
8/29/23, 1:04 PM Studiu pe profesori. Despre efectele școlii online în pandemie - Tion

care este potențată și de un alt item, în care pentru mai mult de jumătate dintre cei chestionați
motivația pentru cariera didactică a rămas constantă în această perioadă, pentru 30,5% a
crescut și doar pentru 10 procente dintre cei întrebați în cercetare această motivație a scăzut.
Aceștia au dat dovadă nu doar de creativitate și adaptabilitate, ci și de implicare în împingerea
înainte unui proces care părea că ar putea să se blocheze. Așa cum bănuiam, corpul profesoral
rămâne coloana vertebrală a oricărei schimbări sociale”, spune Ovidiu Pânișoară, directorul
Departamentului pentru Formarea Profesorilor de la Universitatea din București.

Trecerea de la pandemie înapoi la normalitate

Un profesor implicat în studiu spune că experiența școlii online a schimbat mentalități și cu siguranță modul
de predare se va modifica.

„Dacă m-ar întreba cineva dacă după pandemie școala românească va reveni la ceea ce a fost
înainte, aș răspunde: cred și sper că acest lucru nu se va întâmpla. Experiența didactică în
spațiul on-line a produs schimbări la nivelul credințelor, atitudinii, competențelor și abilităților
didactice care, cu siguranță, vor fi capitalizate”, spune Cătălin Glava, director al
Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-
Napoca.

Studiul a fost realizat de cercetători ai universităților componente ale Consorțiului Universitaria


(Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj- Napoca, Universitatea
din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București) în
perioada martie 2020 – februarie 2021. Au fost chestionați peste 10.000 de dascăli din mediul
preuniversitar.

[relatedArticles]

chrome-extension://ecabifbgmdmgdllomnfinbmaellmclnh/data/reader/index.html?id=940870173&url=https%3A%2F%2Fwww.ti… 2/2

S-ar putea să vă placă și