Taina căsătoriei în secolele II-IV

Secolul al II-lea

Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Policarp (V,2), P.T. Camelot, Ignace d'Antioche.
Polycarpe de Smyrne. Lettres. Martyre de Polycarpe, 4th edn. [Sources chrétiennes 10. Paris:
Éditions du Cerf, 1969], p. 150, PSB

Πρέπει δὲ τοῖς γαμοῦσι καὶ ταῖς
γαμουμέναις μετὰ γνώμης τοῦ ἐπισκόπου
τὴν ἕνωσιν ποιεῖσθαι, ἵνα ὁ γάμος ᾖ κατὰ
κύριον καὶ μὴ κατ’ ἐπιθυμίαν. Πάντα εἰς
τιμὴν θεοῦ γινέσθω.
Trebuie ca cei care se însoară şi cele care se
mărită, să facă unirea lor cu cunoştinţa
episcopului, ca să fie căsătoria lor după
Domnul şi nu după poftă. Toate acestea să
se facă spre cinstea lui Dumnezeu"

Textul ridică următoarele întrebări: de ce în opinia Sfântului Ignatie este nevoie de părerea
episcopului în încheierea căsătoriei şi sub ce formă cuplul avea parte de binecuvântarea ierarhului
locului pentru ca taina cununiei să fie după Domnul. (κατὰ κύριον).
Pentru Sfântul Ignatie episcopul este în locul lui Dumnezeu în Biserică (Magnesieni 6,1)
şi chipul desăvârşit al Tatălui (Tall 3,1). Episcopul definea orice comunitate, era centrul ei şi
capul ei văzut. Prin analogie el era şi un pater familias, capul familiilor ţinând astfel unitatea
comunităţii. Este astfel logic că părerea lui conta în toate domeniile vieţii sociale, ca unul care era
garantul că în familia lui Dumnezeu, adică în Biserică este pace şi unitate. El era şi garantul
curăţiei şi autenticităţii credinţei celor doi miri iar legătura lor cu un cap văzut făcea căsătoria lor
de nedesfăcut, fiind făcută nu din poftă, ci din ascultare. Ascultarea de episcop era rădăcina vieţii
duhovniceşti într-o comunitate comunităţi creştină: „Se cuvine vouă tuturor să ascultaţi de voia
episcopului, aşa cum şi faceţi” (Efes 4,1)
Este limpede din mărturia Sfântului Ignatie că ritualul păgân al căsătoriei a fost umplut cu
conţinut creştin. Rolul tatălui în celebrarea şi încheierea căsătoriei a fost preluat de episcop care
era şi garantul şi sprijinul unei căsătorii făcute după voia lui Dumnezeu.

Secolul III

Tertulian, Ad Uxorem (Către soţia mea) 2,8,6, CCL 1, 393, p. 37

Unde (vero) sufficiamus ad enarrandam De unde vom găsi (cuvinte) îndeajuns pentru a
felicitatem eius matrimonii, spune fericirea acelei căsătorii
quod ecclesia conciliat (1) pe care Biserica o întemeiază, (1)
et confirmat oblatio (2) şi Jertfa euharistică o confirmă, (2)
et obsignat benedictio, (3) şi pe care binecuvântarea o înseamnă şi o
angeli renuntiant, (4) pecetluieşte, (3)
pater rato habet (5) pe care îngerii o duc către cer (4)
şi pe care Tatăl o aprobă? (5)

1
 Scrierea provine din perioada în care Tertulian era în credinţa adevărată şi nu căzuse în
erezia montanistă care critica serviciul militar, profesiunile publice, morala conjugală și disciplina
penitențială practicate de Biserică. Tertulian arată în operele sale a fi familiarizat cu toate etapele
căsătoriei, adică Logodna şi Căsătoria cu toate elementele lor: cererea în căsătorie prin dăruirea
inelului, împodobirea miresei, alaiul miresei, cununa miresei, contractul scris, femeia care
împreuna mânile mirilor (pronuba), cadoul de nuntă şi cămara de nuntă. Tertulian permitea
participarea la nunţile păgânilor dar interzicea să poarte cununile păgânilor pentru că erau în
opinia lui legate de jertfele idoleşti.
Textul din Ad uxorem are cinci elemente. Primele trei se referă la nunta ca eveniment
pământesc iar ultimele două ca la un eveniment ceresc. Se subliniază faptul că şi puterile cereşti
iau parte la această sărbătoare iar culminarea ei este primirea şi aprobarea ei de către Părintele
ceresc. Totul ce se face pe pământ are ecou în cer şi acolo se încheie propriu-zis căsătoria. Tatăl
din cer este cel care încheie căsătoria care este făcută de Biserică, aici cu rolul de Mamă
duhovnicească: ecclesia conciliat. Conciliare înseamnă aici a întemeia.
Pecetluirea (obsignare) şi acceptarea căsătoriei de către Biserică se arată prin două acte
vizibile: confirmarea prin Jertfa euharistică şi pecetluirea prin binecuvântare. Aceasta este prima
menţiune concretă privind binecuvântarea nunţii de către Biserică şi sfinţirea ei prin Euharistie.
Sfânta Liturghie este actul comunităţii unde putea fi pecetluită prin binecuvântarea episcopului
căsătoria. Pentru Tertulian actul cultic este o pecetluire a unei lucrări tainice nevăzute, iar
benedictio indică în mod cert rugăciunile prin care se binecuvânta căsătoria.
Îngerii sunt prezenţi la această Taină şi ei sunt martorii acestui eveniment care se petrece în
cer. Aşa cum pe pământ toată comunitatea participă la unirea dintre cei doi miri, tot aşa şi în cer
oştile îngereşti alcătuiesc alaiul de nuntă care îi duc pe miri la cina Împărăţiei.
Primirea şi acceptarea căsătoriei de către Tatăl, legitimarea ei este ultimul act al Tainei
Cununiei. Mirii se află între cele două lumi, cea văzută şi cea nevăzută. Familia de aici de pe
pământ a Bisericii îi pregăteşte pentru intrarea în lumea veşnică a iubirii Tatălui în care vor prăznui
dea pururi la Cina de Taină a Fiului în Sfântul Duh.

Căsătoria creştină cuprindea următoarele elemente şi se petrece pe două planuri:

Planul nevăzut Planul văzut

Ecclesia conciliat Pronubia unea mâinile celor doi miri

Confirmat oblatio Participarea la Jertfa euharistică
Obsignat benedictio Rugăciunea de binecuvântare a căsătoriei
Angeli renuntiant Veselia poporului la alaiul de nuntă
Pater rato habet Binecuvântarea tatălui şi ducerea la casa mirelui

Clemens Alexandrinus, Stromata, 4 chapter 20 section 94: L. Früchtel, O. Stählin, and U. Treu,
Clemens Alexandrinus, Die griechischen christlichen Schriftsteller 52(15), 17, Berlin: Akademie
Verlag, 1960, p. 128, , Clement Alexandrinul Scrieri, partea a II-a, PSB 5, traducere de Pr.
Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1982, p. 290.

2
Se sfinţeşte căsătoria fiind împlinită prin cuvântul
rugăciunii, dacă soţii se supun lui Dumnezeu şi dacă
îşi chivernisesc viaţa cu inimă curată întru adeverirea
credinţei, curăţindu-şi inimile de orice cugete rele,
spălându-şi trupul cu apă curată şi ţinând
mărturisirea nădejdii, pentru că este credincios Cel
ce a făgăduit. E nevoie ca o nuntă să fie bogată
niciodată de bogăţie, ci de virtute.
 ἁγιάζεται γοῦν καὶ γάμος κατὰ λόγον τελειούμενος,
ἐὰν ἡ συζυγία
ὑποπίπτῃ τῷ θεῷ καὶ διοικῆται «μετὰ ἀληθινῆς
καρδίας ἐν πληροφορίᾳ πίστεως, ἡγνισμένων τὰς
καρδίας ἀπὸ συνειδήσεως πονηρᾶς καὶ λελουμένων
τὸ σῶμα ὕδατι καθαρῷ καὶ ἐχόντων τὴν ὁμολογίαν
(2) τῆς ἐλπίδος· πιστὸς γὰρ ὁ ἐπαγγειλάμενος.» χρὴ
δὲ τὸν εὐδαίμονα γάμον οὔτε πλούτῳ ποτὲ οὔτε
κάλλει κρίνεσθαι, ἀλλ’ ἀρετῇ.

Clemens Alexandrinus, Stromata, book 3 chapter 14 section 94: L. Früchtel, O. Stählin, and U.
Treu, Clemens Alexandrinus, Die griechischen christlichen Schriftsteller 52(15), 17, Berlin:
Akademie Verlag, 1960, p. 128, , Clement Alexandrinul Scrieri, partea a II-a, PSB 5, traducere de
Pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1982, p. 228.

3.14.94.
(1)   Αὐτίκα βιάζεται τὸν Παῦλον ἐκ τῆς
ἀπάτης τὴν γένεσιν συνεστάναι λέγειν διὰ
τούτων· «φοβοῦμαι δὲ μή, ὡς ὁ ὄφις Εὔαν
ἐξηπάτησεν, φθαρῇ τὰ νοήματα ὑμῶν ἀπὸ
τῆς ἁπλότητος τῆς εἰς (2) τὸν Χριστόν.»
ἀλλὰ καὶ ὁ κύριος ἐπὶ τὰ πεπλανημένα
ὁμολογουμένως ἦλθε, πεπλανημένα δὲ οὐκ
ἄνωθεν εἰς τὴν δεῦρο γένεσιν (κτιστὴ γὰρ
ἡ γένεσις καὶ κτίσις τοῦ παντοκράτορος, ὃς
οὐκ ἄν ποτε (3) ἐξ ἀμεινόνων εἰς τὰ χείρω
κατάγοι ψυχήν), ἀλλ’ εἰς τοὺς πεπλανη-
μένους τὰ νοήματα, εἰς ἡμᾶς ὁ σωτὴρ
ἀφίκετο, ἃ δὴ ἐκ τῆς κατὰ τὰς ἐντολὰς
παρακοῆς ἐφθάρη φιληδονούντων ἡμῶν,
τάχα που προλαβόντος ἡμῶν τὸν καιρὸν
τοῦ πρωτοπλάστου καὶ πρὸ ὥρας τῆς τοῦ
γάμου χάριτος ὀρεχθέντος καὶ
διαμαρτόντος ὅτι «πᾶς ὁ βλέπων γυναῖκα
πρὸς τὸ ἐπιθυμῆσαι ἤδη ἐμοίχευσεν
αὐτήν», οὐκ ἀναμείνας τὸν καιρὸν τοῦ
θελήματος.
Mai departe (Iulius Cezar) se sileşte să
spună că Pavel susţine că naşterea din
înşelare se face, atunci când spune: Dar mă
tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit
pe Eva să abată gândurile voastre de la
simplitatea cea în Hristos. Dar este cert că
Domnul a venit la cei rătăciţi, rătăciţi însă
nu de sus într-o naştere ce a urmat (aici pe
pământ), (căci naşterea este creaţie şi
creaţie a Pantocratorului, Care niciodată nu
ar coborî un suflet din cele bune în cele
rele), ci spre noi cei rătăciţi cu gândurile a
venit Mântuitorul, gânduri care s-au stricat
din neascultarea de porunci atunci când am
început să iubim plăcerile, îndată ce cel
întâi zidit dintre noi a luat-o înaintea
timpului şi dorind înainte de vreme
farmecul, harul căsătoriei şi a păcătuit
neaşteptând timpul voii dumnezeieşti,
deoarece oricine se uită la femeie poftindu-
o a şi păcătuit cu ea.

Secolul IV

Este adevărat că nici un izvor liturgic din secolele III-IV (Tradiţia Apostolică, Evhologhionul lui
Serapion de Tmuis, Papirusul de la Barcelona, Constituţiile Apostolice, Testamentum Domini ş.a.)
deşi conţin uneori rugăciuni pentru anumite ierurgii mai puţin importante, nu amintesc de vreo
rugăciune de binecuvântare a nunţii. Câteva mărturii ale părinţilor capadocieni pot fi menţionate
aici:

3
Gregorius Theologus, Epistula 231, P. Gallay, Saint Grégoire de Nazianze. Lettres, 2 vols., Paris:
Les Belles Lettres, 1:1964; 2:1967: 1:1-118; 2:1-148, vol 2, p. 122-123

231.(T) ΕΥΣΕΒΙΩΙ (1)   Către Eusebiu

Εὐώπιον ἡ φιλτάτη, καὶ γάμου καιρός, καὶ
βίου κρηπίς, καὶ πατέρων εὐχαὶ
πληρούμεναι. Ἡμεῖς δὲ  ἄπεσμεν, οὓς
μάλιστα παρεῖναι καὶ συνεύχεσθαι δίκαιον
ἦν. (2) Καίτοι καὶ ὑπεσχόμην, τὸ γὰρ
ἐλπίζειν ὑπῆν τῷ  ποθεῖν· ἱκανὸν δὲ εἰς
ἀπάτην τὸ βούλεσθαι. Καὶ πολλάκις  μὲν
ὁρμήσας, πολλάκις δὲ κατοκνήσας, τέλος
ἡττήθην  τῆς ἀρρωστίας. (3) Ἄλλοι μὲν οὖν
καλείτωσαν ἔρωτας, —ἐπειδὴ γαμικὸν καὶ
τὸ παίζειν, —καὶ παρθένου κάλλος
γραφέτωσαν καὶ νυμφίου χάριν
ἀντεγειρέτωσαν καὶ βαλλέτωσαν λόγοις
μετὰ τῶν ἀνθέων τὰς παστάδας.  (4) Ἐγὼ
δὲ ὑμῖν προσᾴσω τὸν ἐμὸν ἐπιθαλάμιον·
Εὐλογήσαι Κύριος ὑμᾶς ἐκ Σιών, καὶ αὐτὸς
ἁρμόσαι τὴν συζυγίαν, καὶ ἴδοις υἱοὺς τῶν
υἱέων, οὐ πολὺ δ’ εἰπεῖν ὅτι καὶ
κρείσσονας. (5) Τοῦτο καὶ παρὼν
ἐπηυξάμην ἂν ὑμῖν καὶ νῦν ἐπεύχομαι.
Τἄλλα δὲ ὑμῖν μελέτω καὶ στεφανούτω
πατήρ, ὡς εὔξατο. Τοῦτο γὰρ καὶ εἴ που
γάμοις παραγεγόναμεν, ἐτυπώσαμεν·
ἐκείνων μὲν  εἶναι τοὺς στεφάνους, ἡμῶν δὲ
τὰς εὐχάς, ἃς οἶδα μὴ   (5) τόποις
ὁριζομένας.  rugăciunile, care, stiu, nu sunt limitate de
Evopia, iubita, a ajuns să se mărite şi să işi
întemeieze o viaţă şi aşa se împlinesc
rugăciunile părinţilor. Noi nu suntem de
faţă, noi care ar fi trebuit să fim prezenţi şi
împreună să ne rugăm. 2. Cu atât mai mult
cu cât am şi promis căci speranţa îmi
întărea dorinţa: a vrea însă ceva mult te
poate iluziona. De multe ori m-am pornit,
de multe ori am ezitat şi în final am fost
biruit de boală. 3. Alţii să cheme pe Erotas
căci este specific nunţilor acest joc; să
descrie frumuseţea fecioarei şi să exalte din
cauza şarmului mirelui şi să umple cămara
de nuntă cu discursuri alături de flori. 4. Cât
despre mine voi aduce şi eu cântarea mea
de nuntă: Să vă binecuvinteze Dumnezeu
din Sion şi acesta să aducă armonie în
căsătorie şi să vezi pe fiii fiilor tăi şi fără a
spune multe: să fie şi excepţionali. 5.
Aceasta v-aş fi urat dacă aş fi fost de faţă şi
aceasta vă urez şi acum. De celelalte ale
voastre să se ocupe şi să vă încununeze
tatăl, precum a dorit. Aceasta am şi stabilit
când am participat la cununii: părinţii să
pună cununile, iar nouă ne revin
locuri.

JOANNES CHRYSOSTOMUS, In Genesim (homiliae 1-67), J.-P. Migne, Patrologiae cursus

completus (series Graeca) (MPG) 53:21-385; 54:385-580, Paris: Migne, 1857-1866

PG 54, 442A Omilia 48

Εἴδετε ὅπως τὸ παλαιὸν ἐσπούδαζον Ai văzut cum cei vechi căutau să ia femei
γυναῖκας ἄγεσθαι τοῖς ἑαυτῶν παισίν; ὅπως pentru copiii lor? Căutau nobleţe
πρὸ τῶν χρημάτων ψυχῆς εὐγένειαν sufletească înainte de bani. Nicăieri nu era

4
ἐπεζήτουν; Οὐδαμοῦ γραμματεῖα, οὐδαμοῦ
συνθῆκαι, καὶ τὰ ἄλλα τὰ καταγέλαστα, ἃ
νῦν γίνεται, καὶ αἱ αἱρέσεις ἐκεῖναι αἱ τοῖς
γραμματείοις ἐντιθέμεναι· Ἐὰν ἄπαις, φησὶ,
τελευτήσῃ, ἐὰν τόδε καὶ τόδε συμβῇ· ἀλλὰ
παρ’ ἐκείνοις οὐδὲν τοιοῦτον, ἀλλὰ τὸ
μέγιστον καὶ ἀσφαλὲς γραμματεῖον, τῆς
κόρης ὁ τρόπος·οὐδαμοῦ κύμβαλα καὶ
χορεῖαι
PG 54, 443BC
Ἡ δὲ Ῥεβέκκα ἰδοῦσα τὸν Ἰσαὰκ,
κατεπήδησεν ἀπὸ τῆς καμήλου, καὶ εἶπε τῷ
παιδί· Τίς ἐστιν ὁ ἄνθρωπος ἐκεῖνος ὁ
πορευόμενος ἐν τῷ πεδίῳ εἰς συνάντησιν
ἡμῶν; Ὅρα τῆς κόρης τὴν εὐγένειαν·
ἐπειδὴ εἶδε τὸν Ἰσαὰκ, ἐπυνθάνετο τίς εἴη.
Καὶ μαθοῦσα ὅτι αὐτός ἐστιν ὁ μέλλων
αὐτὴν ἄγεσθαι, περιεβάλλετο, φησὶ, τὸ
θέριστρον, καὶ παραγενόμενος ὁ παῖς
διηγήσατο πάντα μετὰ ἀκριβείας τῷ Ἰσαάκ.
Ἐνταῦθα σκόπει μοι, ἀγαπητὲ, πῶς
οὐδαμοῦ τὰ περιττὰ ταῦτα καὶ ἀνόνητα,
οὐδαμοῦ πομπὴ διαβολικὴ, οὐδαμοῦ
κύμβαλα καὶ αὐλοὶ καὶ χορεῖαι, καὶ τὰ
σατανικὰ ἐκεῖνα συμπόσια, καὶ αἱ λοιδορίαι
αἱ πάσης ἀσχημοσύνης γέμουσαι, ἀλλὰ
πᾶσα σεμνότης, πᾶσα σοφία, πᾶσα
ἐπιείκεια. Εἰσῆλθε δὲ, φησὶν, Ἰσαὰκ εἰς τὸν
οἶκον τῆς μητρὸς αὐτοῦ, καὶ ἔλαβε τὴν
Ῥεβέκκαν, καὶ ἐγένετο (35) αὐτῷ γυνὴ, καὶ
ἠγάπησεν αὐτὴν, καὶ παρεκλήθη Ἰσαὰκ
περὶ Σάῤῥας τῆς μητρὸς αὐτοῦ.
Ταύτην μιμείσθωσαν αἱ γυναῖκες· τοῦτον
ζηλούτωσαν οἱ ἄνδρες· οὕτω τὰς νύμφας
ἀγαγέσθαι σπουδαζέτωσαν. Τίνος γὰρ
ἕνεκεν, εἰπέ μοι, ἐξ ἀρχῆς καὶ ἐκ προοιμίων
κηλίδων (40) πληρῶσαι συγχωρεῖς τῆς
κόρης τὰς ἀκοὰς διὰ τῶν αἰσχρῶν
ᾀσμάτων, διὰ τῆς ἀκαίρου πομπῆς ἐκείνης;
Οὐκ οἶσθα ὅπως ἡ νεότης εὔκολος πρὸς
ὄλισθον; τί τὰ σεμνὰ τοῦ γάμου
ἐκπομπεύεις μυστήρια; δέον ἅπαντα ταῦτα
ἀπελαύνειν, καὶ τὴν αἰδὼ ἐκ προοιμίων
vorbă de dotă, de învoieli şi de toate acele
lucruri de batjocură care se fac azi. Nicăieri
nu era vorba de condiţiile acelea care se
înscriau în actele de căsătorie, adică ce se
va întâmpla dacă soţul moare fără să lase
copii, dacă se întâmplă cutare şi cutare
lucru. Nu, la cei vechi nu era vorba de aşa
ceva, ci dota cea mare şi cea mai sigură era
purtarea fetei. Nu erau cântece şi dansuri….
Şi văzând Rebecca pe Isaak a sărit de pe
cămilă şi a spus către rob: Cine este omul
acela care merge pe câmp în întâmpinarea
noastră? Vezi bună cuviinţa fetei, deorece
când a văzut pe Isaac a întrebat cine ar
putea fi. Şi aflând că acesta este cel care o
va lua s-a acoperit cu vălul, spune Scriptura
iar slujitorul ajungând la Isaac i-a povestit
totul.
Cercetează acestea, iubite, că nu vezi deloc
lucruri şi fapte de prisos şi fără de folos, nu
vezi adunătura drăcească, nu vezi chimvale
şi flaute şi dansuri, nu vezi ospeţele acelea
drăceşti şi petrecerile acelea pline de ruşine,
ci peste tot cuminţenie, înţelepciune,
modestie.
„Şi a intrat Isaac in casa mamei sale şi a
luat-o pe Rebecca şi i-a fost lui femeie;şi a
iubit-o;şi s-a mîngiiat Isaac pentru Sarra,
mama lui". Facere 24,67
Pe Rebeca s-o imite femeile! Ca Isaac să
rânească să fie bărbaţii şi astfel să se
străduiască să îşi ia neveste! Spuneţi-mi,
pentru ce îngăduiţi ca de la început să se
murdărească urechile fetei voastre cu
cîntece de ruşine, cu petrecerile acelea
nepotrivite? Nu ştiţi cît de uşor -alunecă
tineretul? Pentru ce pîngăriţi taina
căsătoriei? De ce împodobeşti tainele
cuviincioase ale căsătoriei?
5
ἐκπαιδεύειν τὴν κόρην, καὶ ἱερέας καλεῖν
καὶ δι’ εὐχῶν καὶ εὐλογιῶν τὴν ὁμόνοιαν
τοῦ συνοικεσίου συσφίγγειν, ἵνα καὶ ὁ
πόθος τοῦ νυμφίου αὔξηται, καὶ τῆς κόρης
ἡ σωφροσύνη ἐπιτείνηται· καὶ διὰ πάντων
τὰ τῆς ἀρετῆς ἔργα εἰσελεύσεται εἰς τὴν
οἰκίαν ἐκείνην, καὶ πᾶσαι τοῦ διαβόλου αἱ
μηχαναὶ ἐκποδὼν ἔσονται, καὶ αὐτοὶ μεθ’
ἡδονῆς τὸν βίον διάξουσιν, ὑπὸ τῆς τοῦ
Θεοῦ ῥοπῆς συγκροτούμενοι·
Sf Ioan Gura de Aur despre dans la casatorie
In epistulam ad Colossenses (homiliae 1-12) PG 62, 299-392.
386 Ταῦτα ὑμῖν οὐχ ἁπλῶς εἴρηται, ἀλλ’ ὥστε ὑμᾶς μὴ
γάμοις, μὴ ὀρχήμασι, μὴ χοροῖς παραγίνεσθαι
σατανικοῖς. Ὅρα γὰρ τί εὗρεν ὁ διάβολος· Ἐπειδὴ τῆς
σκηνῆς καὶ τῶν ἀσέμνων τῶν ἐκεῖ ἡ φύσις αὐτὴ τὰς
γυναῖκας ἀπήγαγεν, εἰς τὴν γυναικωνῖτιν εἰσήγαγε (20)
τὰ τοῦ θεάτρου, μαλακοὺς λέγω καὶ πόρνας. Ταύτην τὴν
λύμην ὁ τῶν γάμων ἐπεισήγαγε νόμος· μᾶλλον δὲ οὐχ ὁ
τοῦ γάμου, μὴ γένοιτο, ἀλλὰ τῆς ἡμετέρας βλακείας. Τί
ποιεῖς, ἄνθρωπε; οὐκ οἶδας τί πράττεις. Γυναῖκα ἄγῃ ἐπὶ
σωφροσύνῃ καὶ παιδοποιίᾳ· τί οὖν αἱ πόρναι βούλονται;
Ἵνα ἡ εὐφροσύνη, φησὶ, γένηται μείζων. Καὶ μὴν ταῦτα
οὐκ ἀφροσύνης; ὑβρίζεις τὴν νύμφην, ὑβρίζεις τὰς
κεκλημένας. Εἰ γὰρ τοιούτοις τέρπονται, ὕβρις τὸ
πρᾶγμα. Εἰ τὸ γυναῖκας πόρνας ὁρᾷν ἀσχημονούσας
φέρει τινὰ (30) φιλοτιμίαν, διὰ τί μὴ καὶ τὴν νύμφην
ἕλκεις, ἵνα κἀκείνη θεωρῇ; Πάντως ἄσχημον καὶ
αἰσχρὸν, μαλακοὺς ἄνδρας καὶ ὀρχουμένους, καὶ πᾶσαν
τὴν πομπὴν τὴν σατανικὴν ἐπεισάγειν τῇ οἰκίᾳ.
Μνημονεύετέ μου, φησὶ, τῶν δεσμῶν. Δεσμός ἐστιν ὁ
(35) γάμος, δεσμὸς ὡρισμένος παρὰ Θεοῦ· λύσις ἡ
πόρνη καὶ διάλυσις. Ἔξεστιν ἑτέροις φαιδρύνειν τὸν
γάμον, οἷον τραπέζαις πληθούσαις, καὶ ἱματίοις· οὐ
περικόπτω ταῦτα, ἵνα μὴ δόξω σφόδρα εἶναι ἄγριος·
καίτοι ἤρκεσε τῇ Ῥεβέκκᾳ θέριστρον μόνον· ἀλλ’ (40)
οὐ περικόπτω. Ἔξεστιν ἱματίοις φαιδρύνεσθαι, ἔξεστι
παρουσίαις αἰδεσίμων ἀνδρῶν, αἰδεσίμων γυναικῶν.
Τί τὰ ἐπιχάρματα ἐκεῖνα, τί τὰ τέρατα ἐπεισάγεις; Εἰπὲ ἃ
ἀκούεις παρ’ αὐτῶν. Ἀλλ’ ἐρυθριᾷς εἰπεῖν; Σὺ ἐρυθριᾷς,
κἀκείνους ἀναγκάζεις ποιεῖν; (45) Εἰ καλὸν, διὰ τί μὴ καὶ
αὐτὸς ποιεῖς; εἰ δὲ αἰσχρὸν, διὰ τί ἕτερον ἀναγκάζεις;
Πάντα σωφροσύνης ἐμπεπλῆσθαι δεῖ, πάντα σεμνότητος,
πάντα κοσμιότητος· νῦν δὲ τοὐναντίον ὁρῶ, σκιρτῶντας
ὡς αἱ κάμηλοι, ὡς αἱ ἡμίονοι. Τῇ παρθένῳ θάλαμος
ἐπιτήδειον μόνον. Ἀλλὰ πενιχρά ἐστι, φησίν. Ἐπειδὴ
Se cuvine să alungaţi de la nunţi toate
acestea, să o învăţaţi pe copilă de la început
cu ruşinea; să chemaţi preoţii, ca prin
rugăciunile şi binecuvântările lor, să
întărească unirea (împreună locuirea) între
soţi, pentru ca dragostea soţului să crească,
iar cuminţenia soţiei să se mărească. Astfel
prin toate vor intra în casa aceea fapte de
virtute şi vor fi alungate toate uneltirile
diavolului; soţii vor duce o viaţă plină de
bucurii, întăriţi de ajutorul lui Dumnezeu,
Acestea nu v-au fost spuse doar aşa, ci ca să nu mai faceţi
nunţi şi dânţuiri şi cântări satanice. Ia aminte ce a găsit
diavolul. Fiindcă însăşi firea le-a depărtat pe femei de
scenă şi de necuviinţele de acolo, [diavolul] a băgat cele
de la teatru în apartamentele femeilor, adică pe afemeiaţi
şi desfrânate. Această vătămare a introdus-o mai pe urmă
legea nunţii. Dar mai bine zis nu legea nunţii – să nu fie!
-, ci prostia noastră. Ce faci, omule? Nu ştii ce faci? O iei
pe femeie pentru întreagă înţelepciune şi pentru facere de
prunci! Deci ce caută desfrânatele?
Ca să fie veselia mai mare, ar zice [careva]. Şi nu ţin
acestea de nebunie? Batjocoreşti mireasa, batjocoreşti pe
cei chemaţi. Căci dacă prin asemenea lucruri se
desfătează, batjocură e acest lucru. Căci dacă a vedea
femei desfrânate şi necuviincioase este semn de oarecare
cinste, de ce nu o tragi şi pe mireasă ca şi aceea să le
vadă? Întru totul necuviincios şi ruşinos lucru este să bagi
în casă bărbaţi desfrânaţi şi dansatori şi orice alai satanic
[pompe satanice]. „Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele”,
zice Pavel (Coloseni 4,18). Lanţ este nunta, lanţ orânduit
de la Dumnezeu. Iar dezlegarea lui este desfrâu şi
împrăştiere. Este cu putinţă să luminăm nunta şi cu altele,
cum ar fi mese bogate şi haine. Nu opresc acestea, ca să
nu par că sunt foarte sălbatic, deşi Rebecăi i-a fost de-
ajuns doar voalul, însă nu le opresc. Este cu putinţă [ca
nunta] să fie împodobită strălucit cu haine, cu venirea
bărbaţilor cu bun-simţ, cu a femeilor cuviincioase. Pentru
ce bagi [în casă] „minunăţiile” acelea şi pe monştrii ce
aduc bucuria cea rea? Spune ce auzi de la ei! Te ruşinezi
să spui? Tu te ruşinezi şi pe aceia îi sileşti să facă? Dacă
e bine [ce fac], de ce nu faci şi tu? Dacă e ruşinos, de ce-l
sileşti pe altul? Toate [cele de la nuntă] trebuie să fie
pline de întreaga înţelepciune, toate de cinste, toate de
cuviinţă. Iar acum văd dimpotrivă: sar ca nişte cămile, ca
6
πενιχρά ἐστι, καὶ κόσμιος ὀφείλει εἶναι· ἐχέτω τὸν
τρόπον ἀντὶ πλούτου. Οὐκ ἔχει προῖκα ἐπιδοῦναι; τί
αὐτὴν καὶ ἑτέρως εὐκαταφρόνητον ποιεῖς ἀπὸ τῆς
ἀναστροφῆς; Ἐπαινῶ ὅτι παρθένοι παραγίνονται τὴν
ὁμήλικα τιμῶσαι, ὅτι παραγίνονται γυναῖκες τὴν εἰς
αὐτὰς καταχθεῖσαν τιμῶσαι·
καλῶς τοῦτο ὥρισται. Δύο γάρ εἰσιν οὗτοι χοροὶ, ὁ τῶν
παρθένων, καὶ ὁ τῶν γεγαμημένων· αὗται παραδιδόασιν,
ἐκεῖναι δέχονται. Ἡ νύμφη μεταξὺ τούτων ἐστὶν, οὔτε
παρθένος, οὔτε γυνή· ἐκεῖθεν μὲν γὰρ ἐξέρχεται. ταύτης
δὲ ἐπιβαίνει τῆς συμμορίας. (387) Αἱ δὲ πόρναι, διὰ τί;
Δέον αὐτὰς ἐγκαλύπτεσθαι ὅταν γάμος ᾖ, δέον αὐτὰς
κατορύττεσθαι (φθορὰ γὰρ γάμου πορνεία), ἡμεῖς δὲ
ἄγομεν αὐτὰς εἰς γάμους. Καὶ ὅταν μέν τι ποιῆτε, καὶ
μέχρι ῥήματος οἰωνίζεσθε τὰ ἐναντία· οἷον, ὅταν
σπείρῃς, ὅταν ἀπαντλῇς (5) τῶν ὑποληνίων τὸν οἶνον, τὰ
ὀξίνην σημαίνοντα οὐδ’ ἂν ἀποκρίνοιο· ἐνταῦθα δὲ
σωφροσύνης γινομένης, ἐπεισάγετε τὴν ὀξίνην; τοῦτο
γὰρ ἡ πόρνη. Ὅταν μύρον κατασκευάζητε, οὐδὲν
δυσῶδες ἀφίετε πλη- σιάζειν. Μύρον ἐστὶν ὁ γάμος· τί
τοίνυν τὴν τοῦ (10) βορβόρου δυσωδίαν ἐπεισάγεις τῇ
τοῦ μύρου κατασκευῇ; Τί λέγεις; ὀρχεῖται ἡ παρθένος,
καὶ οὐκ αἰσχύνεται τὴν ὁμήλικα; Ταύτης γὰρ σεμνοτέραν
αὐτὴν εἶναι δεῖ· ἐξ ἀγκάλης γε, οὐκ ἐκ παλαίστρας
ἐξῆλθε. Φαίνεσθαι γὰρ ὅλως ἐν γάμοις τὴν παρθένον οὐ
δεῖ.
εʹ. Οὐχ ὁρᾷς ἐν τοῖς βασιλείοις, ὅτι οἱ μὲν τε- τιμημένοι
ἔνδον περὶ τὸν βασιλέα εἰσὶν, οἱ δὲ ἄτιμοι ἔξω; Καὶ σὺ
ἔνδον ἔσο περὶ τὴν νύμφην. Ἀλλὰ ἁγνὸς μένε ἐπὶ τῆς
οἰκίας· μὴ ἐκπόμπευε τὴν παρθενίαν. (20) Παρέστηκεν
ἑκάτερος ὁ χορὸς, ὁ μὲν οἵαν διδόασι δεικνὺς, ὁ δὲ ἵνα
ταύτην φυλάττωσι· τί καταισχύνεις τὴν παρθενίαν; Εἰ
γὰρ σὺ τοιαύτη, τοιαῦτα καὶ περὶ ἐκείνης ὁ νυμφίος
ὑποπτεύσει·
εἰ σὺ ἐρᾶσθαι θέλεις, παντοπώλιδος καὶ λαχανοπώλιδος
καὶ δημιουργοῦ (25) ταῦτα. Οὐκ ἔστι ταῦτα αἰσχύνη;
Αἰσχύνη ἐστὶ τὸ ἀσχημονεῖν, κἂν βασιλέως θυγάτηρ ᾖ.
Μὴ γὰρ ἡ πενία κωλύει; μὴ γὰρ τὸ ἐπιτήδευμα; Κἂν
δούλη τις ᾖ παρθένος, ἐν σωφροσύνῃ μενέτω·
Ἐν γὰρ Χριστῷ Ἰησοῦ οὔτε δοῦλος, οὔτε ἐλεύθερος. Μὴ
γὰρ θέατρόν ἐστιν ὁ γάμος; Μυστήριόν ἐστι, καὶ τύπος
μεγάλου πράγματος· κἂν αὐτὸ μὴ αἰδῇ, αἰδέσθητι οὗ
τύπος ἐστί. Τὸ μυστήριον τοῦτο, φησὶ, μέγα ἐστίν· ἐγὼ
δὲ λέγω εἰς Χριστὸν, καὶ εἰς τὴν Ἐκκλησίαν. Τῆς
Ἐκκλησίας τύπος ἐστὶ καὶ τοῦ Χριστοῦ, καὶ πόρνας (35)
εἰσάγεις;
Ἂν τοίνυν, φησὶ, μήτε παρθένοι ὀρχῶνται, μήτε
γεγαμημέναι, τίς ὀρχήσεται; Μηδείς· ποία γὰρ ὀρχήσεως
ἀνάγκη; Ἐν τοῖς τῶν Ἑλλήνων μυστηρίοις αἱ ὀρχήσεις,
ἐν δὲ τοῖς ἡμετέροις σιγὴ καὶ εὐκοσμία, αἰδὼς καὶ
nişte asini. Fecioarei numai cămara de nuntă îi este
potrivită.
Pentru este săracă, trebuie să fie şi cuviincioasă. Să aibă
[bune] deprinderi în loc de bogăţie. Nu are să dea zestre?
De ce o mai înjoseşti si în alt chip, făcând-o să se poarte
[destrăbălat]? Laud când sunt [la nuntă] fecioare de faţă
care cinstesc pe cea deopotrivă cu ele, şi că femei sunt de
faţă ca să o cinstească pe cea care vine din rândul lor.
Bine a fost rânduit acest lucru. Căci două sunt aceste cete
[choroi], una a fecioarelor şi una a celor căsătorite.
Acestea [fecioarele] o predau şi acelea [cele căsătorite] o
primesc. Mireasa este între acestea două: nici fecioară,
nici femeie. Căci de acolo iese şi în partea aceasta păşeşte
în compania acestora. Iar de desfrânate de ce [e nevoie]?
Ar trebui ca ele să plece când e nuntă, ar trebui băgate în
groapă (căci stricarea nunţii este desfrâul), iar noi le
aducem la nuntă.
Când faceţi ceva, ţineţi cont până în amănunt de cele
contrare. De pildă, când semeni, când scoţi vinul din
butoaie nu îngădui elemente de acreală. Iar aici, unde e
întreaga bună cuviinţă, băgaţi acreală? Că acreală e
desfrânata.
Când pregătiţi mir nu lăsaţi nimic rău mirositor în
vecinătate. Mir este nunta. Pentru ce, dar, introduci răul
miros al noroiului în alcătuirea mirului?
Ce zici? Dănţuieşte fecioara şi nu se ruşinează de cea de
o vârstă cu ea? Căci ea [fecioara] trebuie să fie mai de
cinste decât aceasta [decât mireasa]. Din braţele [mamei]
a ieşit, nu de la scoala de lupte. Căci nu trebuie
nicidecum să se arate la nuntă fecioara.
Nu vezi în palatele împărăteşti că cei cinstiţi sunt
înăuntru, în jurul împăratului, pe când cei fără cinste sunt
afară? Şi tu, [fecioară], înăuntru vei fi, în jurul miresei,
însă rămâi curată în casă. Nu îţi afişa fecioria. Se
înfăţişează fiecare ceată: una arătând ce anume dă, iar
una că o păzeşte pe aceasta [pe mireasă]. De ce te
ruşinezi [fecioară] de feciorie? Iar dacă tu, [fecioară], eşti
în acest fel, ceva la fel va bănui mirele şi despre aceea
[de mireasă].
Dacă vrei, [fecioară], să fii dorită, acestea ţin de
vânzătoarele de toate, de vânzătoarele de legume şi de
bucătărese. Nu sunt acestea de ruşine? Ruşine este să fii
necuviincioasă chiar fiică de împărat de ai fi. Nu cumva
sărăcia te opreşte [să fii cuviincioasă]? Nu cumva
îndeletnicirea ta? Chiar dacă o roabă ar fi fecioară, să
rămână în întreaga înţelepciune [feciorie]. Căci în Hristos
nu există nici rob, nici liber. Nu cumva teatru [spectacol]
este nunta? |Nu, ci] taină [mysterion] este şi simbol
[typos] al unei mari realităţi. Şi dacă nu te ruşinezi de ea
[de taina nunţii], ruşinează-te de realitatea al cărei simbol
[typos] este. „Taina aceasta”, zice, „mare este, iar eu zic
în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32). Simbol [typos]
al Bisericii şi al lui Hristos este, şi tu introduci
desfrânate?
„Aşadar”, ar zice [careva], „dacă nici fecioarele nu joacă,
nici cele măritate, atunci cine va juca?” Nimeni. Că ce
7
καταστολή. Μυστήριον τελεῖται μέγα· ἔξω (40) αἱ
πόρναι, ἔξω οἱ βέβηλοι. Πῶς μυστήριόν ἐστι;
Συνέρχονται, καὶ ποιοῦσιν οἱ δύο ἕνα. Διὰ τί, ὅτε μὲν
εἰσῄει, οὐκ ὄρχησις, οὐ κύμβαλα, ἀλλὰ πολλὴ σιγὴ,
πολλὴ ἡσυχία· ὅταν δὲ συνίωσιν, οὐκ εἰκόνα ἄψυχον,
οὐδὲ εἰκόνα τινὸς τῶν ἐπὶ γῆς, ἀλλ’ αὐτοῦ ποιοῦντες (45)
τοῦ Θεοῦ, τοσοῦτον ἐπεισάγεις θόρυβον, καὶ ταράττεις
τοὺς ὄντας, καὶ αἰσχύνεις τὴν ψυχὴν, καὶ θο- ρυβεῖς;
Ἔρχονται ἓν σῶμα γενησόμενοι. Ἰδοὺ πάλιν ἀγάπης
μυστήριον. Ἂν οἱ δύο μὴ γένωνται ἓν, οὐκ ἐργάζονται
πολλοὺς, ἕως ἂν δύο μένωσιν· ὅταν δὲ εἰς (50) ἑνότητα
ἔλθωσι, τότε ἐργάζονται. Τί μανθάνομεν ἀπὸ τούτου;
Ὅτι πολλὴ τῆς ἑνώσεως ἡ ἰσχύς. Τὸ εὐμή- χανον τοῦ
Θεοῦ τὸν ἕνα εἰς δύο διεῖλε παρὰ τὴν ἀρχὴν, καὶ θέλων
δεῖξαι ὅτι μετὰ τὸ διαιρεθῆναι καὶ εἷς μένει, οὐκ ἀφῆκεν
ἕνα ἀρκεῖν πρὸς τὴν γέννησιν. Οὐ γάρ (55) ἐστιν εἷς [ὁ]
οὐδέπω, ἀλλ’ ἥμισυ τοῦ ἑνός· καὶ δῆλον, ὅτι οὐ
παιδοποιεῖ, καθάπερ καὶ πρότερον.
Εἶδες τοῦ γάμου τὸ μυστήριον; Ἐποίησεν ἐξ ἑνὸς ἕνα,
καὶ πάλιν τοὺς δύο τούτους ἕνα ποιήσας οὕτω ποιεῖ ἕνα·
ὥστε καὶ νῦν ἐξ ἑνὸς τίκτεται ἄνθρωπος. Γυνὴ γὰρ καὶ
(388) ἀνὴρ οὐκ εἰσὶν ἄνθρωποι δύο, ἀλλ’ ἄνθρωπος εἷς·
καὶ παρὸν καὶ πολλαχόθεν αὐτὸ πιστώσασθαι, οἷον ἀπὸ
τοῦ Ἰακώβου, ἀπὸ τῆς Μαρίας τῆς μητρὸς τοῦ Χριστοῦ,
ἀπὸ τοῦ λέγειν· Ἄρσεν καὶ θῆλυ ἐποίησεν αὐτούς. Εἰ ὁ
μὲν κεφαλὴ, ἡ δὲ σῶμα, πῶς δύο; Διὰ (5) τοῦτο ἡ μὲν
μαθητοῦ, ὁ δὲ διδασκάλου τάξιν ἐπέχει· ὁ μὲν ἄρχοντος,
ἡ δὲ ἀρχομένης. Καὶ ἀπ’ αὐτῆς δὲ τῆς τοῦ σώματος
διαπλάσεως ἴδοι τις ἂν, ὅτι ἕν εἰσιν ἀπὸ γὰρ τῆς πλευρᾶς
γέγονε, καὶ ὥσπερ ἡμίτομα δύο εἰσί.
Διὰ τοῦτο καὶ βοηθὸν καλεῖ, ἵνα δείξῃ (10) ὅτι ἕν εἰσι·
διὰ τοῦτο καὶ πατρὸς καὶ μητρὸς προτιμᾷ τὴν
συνοίκησιν, ἵνα δείξῃ ὅτι ἕν εἰσι. Καὶ ὁ πατὴρ ὁμοίως
χαίρει καὶ θυγατρὸς καὶ υἱοῦ γαμούντων, ὡς πρὸς
οἰκεῖον μέλος ἐπειγομένου τοῦ σώματος· καὶ τοσαύτη
δαπάνη γίνεται καὶ χρημάτων ἐλάττωσις, (15) καὶ ὅμως
οὐκ ἀνέχεται ἄγαμον περιορᾷν.
Ὥσπερ γὰρ ἀπεσχισμένης αὐτῇ τῆς σαρκὸς, ἀτελὴς πρὸς
παιδοποιίαν ἑκάτερος, ἀτελής ἐστι πρὸς βίου σύστασιν
τοῦ παρόντος ἑκάτερος. Διὰ τοῦτο καὶ ὁ προφήτης
φησίν· Ὑπόλειμμα πνεύματός σου. Πῶς δὲ καὶ γίνονται
εἰς σάρκα μίαν; Καθάπερ χρυσοῦ τὸ καθαρώτατον ἂν
ἀφέλῃς καὶ ἑτέρῳ ἀναμίξῃς χρυσῷ, οὕτω δὴ καὶ
ἐνταῦθα, τὸ πιότατον τῆς ἡδονῆς χω- νευούσης ἡ γυνὴ
δεχομένη τρέφει καὶ θάλπει, καὶ τὰ παρ’ ἑαυτῆς
συνεισενεγκαμένη ἄνδρα ἀποδίδωσι.
Καὶ γέφυρά τίς ἐστι τὸ παιδίον. Ὥστε οἱ τρεῖς σὰρξ
γίνονται μία, τοῦ παιδὸς ἑκατέρωθεν ἑκατέρους
συνάπτοντος. Ὥσπερ γὰρ εἰ δύο πόλεων οὐσῶν, καὶ
ποταμοῦ διόλου διαιροῦντος, μία γίνεται πόλις, γεφύρας
ἑκατέρωθεν ἁπτομένης· οὕτως ἐστὶν ἐνταῦθα, (30) καὶ
nevoie e de dans? La misterele păgânilor sunt dansuri,
dar la tainele noastre tăcere şi bunăcuviintă, sfială şi
măsură. Se săvârşeşte o taină mare! Afară desfrânatele,
afară cei necuraţi! Cum este taină? Se adună şi se fac cei
doi unu. De ce când intră [idolul la misteriile păgâne] nu
e dans, nu chimvale, ci multă tăcere, multă liniştire, iar
când [mirii] se unesc, nu făcând un chip neînsufleţit, nici
un chip a ceva din cele de pe pământ, ci un chip al lui
Dumnezeu însuşi, tu introduci zgomot şi tulburi pe cei ce
sunt [acolo] şi faci de ruşine sufletul şi îl tulburi? Mirii
vin să devină un singur trup. Iată, iarăşi, taina iubirii!
Dacă cei doi nu devin una, nu produc [odrăslesc] mulţi
astfel încât rămân doi. Dar când vin la unitate, atunci vor
lucra (naştere de fii).
Ce învăţăm din aceasta? Că multă e puterea unirii
[enosis]. Buna mesteşugire a lui Dumnezeu a împărţit la
început pe cel unul în doi; şi vrând să arate că şi după ce
l-a împărţit rămâne unu, nu a lăsat să fie îndeajuns unul
[singur] pentru a da naştere. Că [fiecare din cei doi] nu
este nicidecum unul ci jumătatea lui unu. Şi e limpede că
[doar unul singur din ei] nu poate face copii, după cum a
fost şi mai înainte [de nuntă].
Ai văzut taina nunţii? A făcut din unul pe unul şi, iarăşi,
pe aceştia doi facându-i unu, în acest mod îi face unu,
încât şi acum din unul se naşte omul. Căci femeia şi
bărbatul nu sunt doi oameni ci un singur om. Şi de aici şi
din multe alte locuri [primim] încredinţare pentru [acest]
lucru. De pildă, de la Iacov, de la Maria, maica lui
Hristos, din zicerea „Bărbat şi femeie i-a făcut pe ei”
(Facerea l, 27). Dacă unul e capul iar altul trupul, cum
sunt doi? De aceea ea [femeia] ţine locul ucenicului, iar
el al învăţătorului. El al conducătorului, iar ea al celei
stăpânite. Şi din însăşi plăsmuirea trupului va putea
vedea cineva că una sunt cei doi, căci din coastă s-a făcut
[femeia] şi cei doi sunt ca două jumătăţi tăiate. De aceea
şi „ajutor” o numeşte, ca să arate că una sunt [cei doi].
De aceea mai întâi a cinstit împreuna locuire a tatălui şi a
mamei, ca să arate că sunt una. Şi tatăl, asemenea
[mamei], se bucură şi de fiica şi de fiul care se
căsătoresc, ca un trup pornit spre propriul mădular. Şi
atâta cheltuială se face şi atâta risipă de bani; şi asta
pentru ca nu suferă să-l vadă necăsătorit.
Ca un trup rupt [în două], aşa fiecare [din cei doi, de unul
singur], este nedeplin pentru facerea de copii; fiecare, [de
unul singur], e nedeplin pentru susţinerea vieţii prezente.
De aceea şi proorocul zice: „Rămăşiţă este a duhului tău”
(Maleahi 2, 15). Şi cum devin un singur trup? După cum
desparţi partea cea mai curată a aurului şi o amesteci cu
alt aur, aşa şi aici: primind femeia ceea ce este mai bun
din plăcerea pe care o gustă, îl hrăneşte şi îl îngrijeşte cu
atenţie şi, punând şi ea dragostea din partea ei, dă înapoi
bărbatului [pe copil]. Un oarecare pod [între cei doi] este
copilul, încât cei trei sunt un singur trup, copilul unindu-i
din amândouă părţile pe fiecare [dintre cei doi]. Căci
după cum dacă sunt două oraşe şi un râu care le desparte,
ele devin un singur oraş dacă se atinge un pod de fiecare
8
πλέον· αὐτὴ γὰρ ἡ γέφυρα ἐκ τῆς ἑκατέρων οὐσίας. Καὶ
τῷ λόγῳ τούτῳ ἕν εἰσιν, ὡς τὸ σῶμα καὶ κεφαλὴ ἓν
σῶμα· τῷ γὰρ τραχήλῳ διαιρεῖται· ἀλλ’ οὐ διαιροῦνται
μᾶλλον, ἢ συνάπτονται· μέσος γὰρ ὢν ἑκατέρους
συνάγει· καὶ ταυτὸν γίνεται, ὥσπερ (35) ἂν εἰ χορὸς
διεσπασμένος τὸ μὲν ἓν αὐτοῦ μέρος ἐντεῦθεν λαβὼν, τὸ
δὲ ἕτερον ἐκ τῆς δεξιᾶς, ἕνα ποιήσειεν· ἢ ὥσπερ οἱ
συνεσταλμένοι οὗτοι καὶ τὰς χεῖρας ἐκτείνοντες ἓν
γίνονται· αἱ γὰρ χεῖρες ἐκ- ταθεῖσαι, οὐκ ἀφιᾶσιν εἶναι
δύο. Διὰ τοῦτο γοῦν καὶ (40) ἀκριβῶς εἶπεν, οὐκ,
Ἔσονται μία σὰρξ, ἀλλ’, Εἰς σάρκα μίαν, τὴν τοῦ παιδὸς
συναπτόμενοι δηλονότι.
Τί οὖν, ὅταν παιδίον μὴ ᾖ, οὐκ ἔσονται δύο καὶ τότε;
Εὔδηλον· ἡ μίξις γὰρ τοῦτο ἐργάζεται, ἀναχέασα καὶ
ἀναμίξασα ἀμφοτέρων τὰ σώματα. Καὶ (45) ὥσπερ εἰς
ἔλαιον μύρον ἐμβαλὼν, τὸ πᾶν ἐποίησεν ἓν, οὕτω δὴ καὶ
ἐνταῦθα.
ϛʹ. Οἶδα ὅτι πολλοὶ αἰσχύνονται τοῖς λεγομένοις· καὶ
τούτου αἴτιον ἡ ἀσέλγεια καὶ ἡ ἀκολασία. Τὸ οὕτω τοὺς
γάμους γίνεσθαι, τὸ παραφθείρεσθαι, τὸ πρᾶγμα
διέβαλεν· ἐπεὶ Τίμιος ὁ γάμος, καὶ ἡ κοίτη ἀμιάντῳ;
Ταῦτα αἱρετικῶν ἐστι, ταῦτα τῶν τὰς πόρνας
ἐπεισαγόντων. Διὰ τοῦτο αὐτὸν ἐκκαθαίρεσθαι
βούλομαι, ὥστε ἐπὶ τὴν οἰκείαν εὐγένειαν ἀναγαγεῖν,
(55) ὥστε τῶν αἱρετικῶν ἐμφράξαι τὰ στόματα.
Ὕβρισται τὸ τοῦ Θεοῦ δῶρον, ἡ ῥίζα τῆς ἡμετέρας
γενέσεως· (389) πολλὴ γὰρ περὶ τὴν ῥίζαν ἡ κόπρος καὶ
ὁ βόρβορος.
Τοῦτον οὖν ἐκκαθάρωμεν τῷ λόγῳ. Ἀνέχεσθε τοίνυν
μικρὸν ἐπεὶ καὶ ὁ βόρβορον κατέχων δυσωδίας ἀνέχεται.
Βούλομαι δεῖξαι ὅτι οὐ χρὴ ἐπὶ τούτοις αἰσχύνεσθαι,
ἀλλὰ τούτοις οἷς ποιεῖτε· σὺ δὲ ἐπ’ ἐκείνοις αἰσχύνεσθαι
ἀφεὶς, τούτοις αἰσχύνῃ· οὐκοῦν τοῦ Θεοῦ καταγινώσκεις
τοῦ οὕτω θεσπίσαντος.
Εἴπω πῶς καὶ μυστήριον τῆς Ἐκκλησίας ἐστίν· Ὁ
Χριστὸς ἦλθε πρὸς τὴν Ἐκκλησίαν, καὶ ἐξ αὐτῆς γέγονε,
καὶ αὐτῇ συνεισῆλθε συνουσίᾳ πνευματικῇ. Ἡρμοσάμην
γὰρ (10) ὑμᾶς, φησὶν, ἑνὶ ἀνδρὶ παρθένον ἁγνήν. Ὅτι δὲ
ἐξ αὐτοῦ ἐσμεν, ἄκουε πῶς φησιν· Ἐκ τῶν μελῶν αὐτοῦ,
καὶ ἐκ τῆς σαρκὸς αὐτοῦ πάντες ἡμεῖς. Ταῦτα δὴ πάντα
ἐννοοῦντες, μὴ αἰσχύνωμεν τὸ τηλικοῦτον μυστήριον.
Τύπος τῆς τοῦ Χριστοῦ παρουσίας ἐστὶν ὁ (15) γάμος,
σὺ δὲ μεθύεις; Εἰπέ μοι, εἰ εἰκόνα εἶδες τοῦ βασιλέως,
ἆρα ἂν αὐτὴν ᾔσχυνες; Οὐδαμῶς. Δοκεῖ μὲν οὖν
ἀδιάφορα εἶναι τὰ περὶ τὸν γάμον γινόμενα, ἔστι δὲ
μεγάλων αἴτια κακῶν. Πάντα παρανομίας γέμει.
Αἰσχρότης καὶ μωρολογία καὶ εὐτραπελία (20) μὴ
ἐκπορευέσθω, φησὶν, ἐκ τοῦ στόματος ὑμῶν.
Πάντα δὲ ἐκεῖνα, αἰσχρότης καὶ μωρολογία καὶ
parte, aşa e şi aici. Ba şi mai mult [în cazul de faţă], căci
însuşi podul este din fiinţa fiecăruia din cei doi. Şi prin
această raţiune sunt una, precum trupul şi capul sunt un
singur trup. Căci se despart prin gât. Dar, mai bine zis, nu
se despart [prin gât] ci se unesc. Căci fiind la mijloc,
adună pe amândoi. Şi este acelaşi lucru ca în cazul unui
cor alcătuit dintr-o parte de aici şi dintr-o parte din
dreapta, şi [astfel] devine unul. Căci cei din cor,
strângându-se şi întinzând unii altora mâinile, devin una,
pentru că mâinile întinse nu îi lasă să fie două [coruri].
De aceea a şi vorbit exact. Căci nu a spus „Vor fi un
trup”, ci „într-un trup”; şi e limpede [că a spus aşa], fiind
legaţi [uniţi] împreună de copil.
Dar ce, când nu este copil, nu vor fi cei doi şi atunci [un
sigur trup]? E limpede [că sunt]. Căci împreunarea
produce acest lucru, revărsând [unul spre altul] şi
amestecând trupurile amândurora. Şi după cum, punând
mir în ulei, întregul [amestec] s-a făcut una, aşa şi aici.
Ştiu că mulţi se ruşinează de cele spuse, dar pricina
acestui fapt este neînfrânarea şi destrăbălarea. [Tocmai]
faptul că aşa se fac nunţile, că sunt stricate, a făcut să fie
învinuită [nunta]. „Fiindcă cinstită este nunta şi patul
neîntinat” (Evrei 13, 4). De ce să se ruşineze de ceea ce e
cinstit? De ce să roşească pentru ceea ce e neîntinat?
Acestea sunt ale ereticilor, aceste sunt ale celor ce
introduc desfrânate. De aceea vreau să curăţ cu totul
nunta, încât să o ridic la nobleţea ei proprie şi să astup
gurile ereticilor. Este batjocorit darul lui Dumnezeu,
rădăcina venirii noastre la fiinţă. Căci mult e gunoiul şi
mocirla în jurul rădăcinii.
Aşadar, să curăţăm nunta prin cuvânt. Răbdaţi puţin,
fiindcă şi cel ce se bagă în mocirla suferă răul miros.
Vreau să dovedesc că nu trebuie să vă ruşinaţi de aceste
lucruri, ci de cele pe care le faceţi. Iar tu, lăsând ruşinea
pentru acelea [pentru păcatele făcute], te ruşinezi de
acestea. Deci nu osândi pe Dumnezeu Cel Ce a rânduit
aşa.
Dar să spun cum şi taină a Bisericii este [nunta]. Hristos
a venit către Biserică şi S-a născut din Ea şi a intrat
laolaltă cu Ea într-o împreună vieţuire duhovnicească.
„Căci v-am logodit”, zice, „unui singur bărbat fecioară
curată” (II Corinteni 11,2). Iar că dintru El suntem,
ascultă cum zice: „Din mădularele Lui şi din carnea Lui
suntem toţi”. Cugetând toate acestea acestea, să nu ne
ruşinăm de o astfel de taină.
Typos al venirii lui Hristos este nunta, iar tu te îmbeţi?
Spune-mi, dacă ai vedea chipul împăratului, oare te-ai
ruşina de el [de chip]? Nicidecum. Pricepe că nu sunt
diferite cele ce se întâmplă în cazul nunţii, ci este pricină
de mari rele. Căci toate [la nuntă] sunt pline de
fărădelege. „Cuvânt de ruşine şi vorbe nebuneşti şi glume
să nu iasă din gura voastră”, Zice [apostolul] (Efeseni
5,4; 4,29). Şi [la nuntă] sunt toate acelea: cuvântul de
ruşine şi vorbe nebuneşti şi glume, şi nu doar aşa pur şi
simplu [în treacăt], ci se fac mult şi bine. Căci artă a
9
εὐτραπελία, οὐχ ἁπλῶς, ἀλλὰ μετὰ ἐπιτάσεως· τέχνη γὰρ
τὸ πρᾶγμά ἐστι, καὶ ἐγκώμια μεγάλα τοῖς αὐτὴν
μετιοῦσι· τὰ ἁμαρτήματα τέχνη γέγονεν. Οὐχ ἁπλῶς (25)
αὐτὰ μετερχόμεθα, ἀλλὰ μετὰ σπουδῆς, μετὰ ἐπι-
στήμης· καὶ στρατηγεῖ λοιπὸν ὁ διάβολος τῶν αὑτοῦ
ταγμάτων. Ὅπου γὰρ μέθη, ἀκολασία· ὅπου αἰσχρο-
λογία, ὁ διάβολος πάρεστι τὰ παρ’ ἑαυτοῦ εἰσφέρων.
Τούτοις ἑστιώμενος, εἰπέ μοι, μυστήριον Χριστοῦ (30)
τελεῖς, καὶ τὸν διάβολον καλεῖς;
Τάχα με φορτικὸν εἶναι νομίζετε. Καὶ γὰρ καὶ τοῦτο τῆς
διαστροφῆς τῆς πολλῆς, ὅτι καὶ ὁ ἐπιτιμῶν, γέλωτα
ὀφλισκάνει ὡς αὐστηρός. Οὐκ ἀκούετε Παύλου
λέγοντος, Πᾶν ὅ τι ἂν ποιῆτε, εἴτε ἐσθίετε, εἴτε πίνετε,
εἴτε τι ποιεῖτε, (35) πάντα εἰς δόξαν Θεοῦ ποιεῖτε; Ὑμεῖς
δὲ εἰς δυσφημίαν καὶ ἀδοξίαν. Οὐκ ἀκούετε τοῦ
Προφήτου λέγοντος, Δουλεύσατε τῷ Κυρίῳ ἐν φόβῳ, καὶ
ἀγαλλιᾶσθε αὐτῷ ἐν τρόμῳ; Ὑμεῖς δὲ διαχεῖσθε. Μὴ γὰρ
οὐκ ἔστι καὶ ἥδεσθαι, καὶ μετὰ ἀσφαλείας; Βούλει (40)
μελῶν ἀκοῦσαι καλῶν; Μάλιστα μὲν οὐδὲ ἔδει· πλὴν
συγκαταβαίνω, εἰ βούλει· μὴ τῶν σατανικῶν ἀκούσῃς,
ἀλλὰ τῶν πνευματικῶν. Βούλει χορεύοντας ἰδεῖν; ὅρα
τῶν ἀγγέλων τὸν χορόν. Καὶ πῶς δυνατὸν, φησὶν, ἰδεῖν;
Ἐὰν ταῦτα ἀπελάσῃς, ἐλεύσεται καὶ ὁ Χριστὸς (45) εἰς
τούτους τοὺς γάμους· τοῦ δὲ Χριστοῦ παρόντος, καὶ ὁ
τῶν ἀγγέλων πάρεστι χορός. Ἂν θέλῃς, καὶ νῦν θαύματα
ἐργάσεται, καθάπερ καὶ τότε· ποιήσει καὶ νῦν τὸ ὕδωρ
οἶνον· καὶ πολλῷ θαυμασιώτερον, τὴν διάχυσιν
ἐπιστρέψει τὴν διαῤῥέουσαν καὶ ψυχρὰν (50) ἐπιθυμίαν,
καὶ ἐπὶ τὴν πνευματικὴν μεταστήσει. Τοῦτό ἐστιν ἐξ
ὕδατος οἶνον ποιῆσαι.
Ἔνθα αὐληταὶ, οὐδαμοῦ ὁ Χριστός· ἀλλὰ κἂν εἰσέλθῃ,
τὸ πρῶτον ἐκβάλλει τούτους, καὶ τότε θαυματουργεῖ.
Τί τῆς σατανικῆς πομπῆς ἀηδέστερον, ἔνθα ἄναρθρα
πάντα, (55) ἔνθα πάντα ἄσημα; ἂν δέ τι καὶ ἔναρθρον,
πάλιν πάντα αἰσχρὰ, πάντα ἀηδῆ.
ζʹ. Οὐδὲν τῆς ἀρετῆς ἥδιον, οὐδὲν κοσμιότητος
γλυκύτερον, οὐδὲν σεμνότητος ποθεινότερον.
Ποιείτω τις γάμους, οἵους ἐγὼ λέγω, καὶ ὄψεται τὴν
ἡδονήν· (390) ποίους δὲ γάμους, προσέχετε. Πρῶτον μὲν
ἄνδρα ζήτει τῇ παρθένῳ ὄντως ἄνδρα καὶ προστάτην, ὡς
σώ- ματι μέλλων ἐπιθήσειν κεφαλὴν, ὡς οὐκ
ἀνδράποδον, ἀλλὰ θυγατέρα αὐτῷ μέλλων παραδώσειν·
μὴ χρή- ματα ζήτει, μὴ γένους λαμπρότητα, μὴ πατρίδος
(5) μέγεθος, πάντα ταῦτα περιττὰ, ἀλλὰ ψυχῆς
εὐλάβειαν, ἐπιείκειαν, τὴν ἀληθῆ σύνεσιν, τοῦ Θεοῦ τὸν
φόβον, εἰ βούλει μεθ’ ἡδονῆς τὸ θυγάτριον ζῇν.
Πλουσιώτερον γὰρ ζητοῦσα, οὐ μόνον αὐτὴν οὐκ
ὠφελήσεις, ἀλλὰ καὶ βλάψεις, δούλην ἀντ’ ἐλευθέρας
ποιοῦσα. Οὐ τοσαύτην γὰρ ἀπὸ τῶν χρυσίων καρπώσεται
τὴν ἡδονὴν, ὅσην ἀπὸ τοῦ δουλεύειν τὴν ἀηδίαν.
Ἀλλὰ μὴ ζήτει ταῦτα, ἀλλὰ μάλιστα μὲν ὁμότιμον· εἰ δὲ
μὴ δυνατὸν, πενέστερον μᾶλλον, ἢ εὐπορώτερον, εἴ γε
μὴ ἀποδόσθαι δεσπότῃ, ἀλλ’ ἐκδοῦναι ἀνδρὶ (15) βούλει
τὴν θυγατέρα. Ὅταν ἀκριβῶς ἐξετάσῃς τἀν- δρὸς τὴν
ἀρετὴν, καὶ μέλλῃς ἐκδιδόναι, παρακάλεσον τὸν Χριστὸν
devenit [acest] lucru şi laudă mare pentru cei ce se dedau
ei. Păcatele au devenit o artă. Şi nu le urmăm pur şi
simplu, ci cu sârguinţă şi cu ştiinţă. Şi mai departe
diavolul îşi conduce cetele lui. Căci unde e beţie, e
neînfrânare. Unde e vorbă de ruşine, diavolul este de faţă,
introducând cele ale sale. Spune-mi, cum săvârşeşti taina
lui Hristos când tu întemeiezi [nunta] pe acestea şi chemi
pe diavolul?
Poate socotiţi că sunt cam împovărător, însă şi aceasta
ţine de multa pervertire [a lucrurilor]; fiindcă şi cel ce
ceartă, sever fiind, nu îngăduie râsul. Nu auziţi pe Pavel
cum zice: „Tot ce faceţi, fie mâncaţi, fie beţi, fie altceva
de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (l
Corinteni l0, 31)? Iar voi le faceţi spre ocară şi necinste.
Nu auziţi pe proorocul care zice: „Slujiţi Domnului cu
frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” (Psalmi 2, 9). Iar voi
vă deşănţaţi. Nu este cu putinţă şi să-ţi faci plăcerile şi
apoi să fii în siguranţă. Vrei să auzi de bunătăţile
viitoare? Dar mai bine zis nu trebuia să auzi [de cele
viitoare], însă fie, mă plec dacă vrei. Nu asculta cele
satanice, ci cele duhovniceşti. Vrei să vezi pe cei care
dansează? Priveşte corul îngerilor! „Şi cum este cu
putinţă să-1 văd?”, ar zice [careva], Dacă alungi acestea
[lumeşti], va veni şi Hristos la aceste nunţi. Iar dacă
Hristos este de faţă, şi corul îngerilor este de faţă. Dacă
vrei, şi acum va face minuni ca şi atunci (cf. loan 2, 1).
Va face şi acum apa vin. Şi în chip mult mai minunat va
întoarce împrăştierea curgătoare şi pofta rece, şi o va
schimba în duhovnicească. Aceasta înseamnă să facă din
apă vin. Unde sunt flautişti nu e nicidecum Hristos. Însă
dacă intră, mai întâi îi scoate afară pe aceştia şi atunci va
face minuni.
Ce este mai lipsit de plăcere decât alaiul satanic unde
toate sunt fără rânduială, toate necuviincioase? Dar şi
dacă ar fi ceva cu rânduială, iarăşi toate sunt de ruşine,
toate lipsite de plăcere. Nimic nu este mai plăcut decât
virtutea, nimic mai dulce decât cuviinţa, nimic mai dorit
decât nobleţea.
Să facă cineva nuntă cum spun eu şi va vedea plăcere. Ce
fel de nuntă? Luaţi aminte! Mai întâi, să caute pentru
fecioară un bărbat care să fie cu adevărat bărbat şi
purtător de grijă al ei, ca unul care va fi pus cap peste
trup. Că nu vreo slugă, ci pe fiica sa i-o va da. Dacă vrea
ca fiica lui să vieţuiască cu plăcere, să nu caute [la acel
bărbat] bani, nici strălucirea neamului, nici faima patriei,
că toate sunt de prisos- ci evlavia sufletului, blândeţea,
adevărata înţelepciune, frica lui Dumnezeu.
Căci de vei căuta unul mai bogat, nu numai că nu vei
folosi pe fiica ta, dar o vei şi vătăma, lăsând-o roabă în
loc de liberă. Căci nu odrăsleşte atâta plăcere din aur,
câtă neplăcere din robie.
Însă nu căuta acestea, ci, mai cu seamă, pe unul de
aceeaşi cinste. Iar dacă nu e cu putinţă, mai degrabă să fie
mai sărac decât mai bogat, numai dacă nu cumva vrei să-
ţi dai fiica nu unui bărbat, ci unui stăpân. Iar când
cercetezi cu deamănuntul virtutea bărbatului şi ai de gând
10
παραγενέσθαι· οὐ γὰρ ἐπαισχυνθήσεται· μυστήριόν ἐστι
τῆς αὐτοῦ παρουσίας. Μάλιστα μὲν οὖν καὶ τότε
παρακάλει, ὥστε μνηστῆρα τοιοῦτον (20) δοῦναι.
Μὴ γένῃ τοῦ παιδὸς τοῦ Ἀβραὰμ χείρων, ὃς εἰς
τοσαύτην ἀποδημίαν πεμπόμενος, ᾔδει ἔνθα χρὴ
καταφυγεῖν· διὸ καὶ πάντων ἐπέτυχεν. Ὅταν περιεργάζῃ
καὶ ζητῇς τὸν ἄνδρα, εὔχου· εἰπὲ τῷ Θεῷ· Ὃν ἂν θέλῃς
σὺ οἰκονόμησον· ἐγχείρισον αὐτῷ (25) τὸ πρᾶγμα, καὶ
τιμηθεὶς ταύτῃ παρὰ σοῦ τῇ τιμῇ ἀμείψεταί σε. Δύο δὴ
ποιεῖν χρὴ, αὐτῷ τε ἐγχειρίζειν, καὶ τοιοῦτον ζητεῖν, οἷον
ἂν αὐτὸς βούληται, κόσμιον, σώφρονα.
Ὅταν οὖν τοὺς γάμους ποιῇς, μὴ περιέλθῃς οἰκίας,
κάτοπτρα καὶ ἱμάτια χρωμένη· (30) οὐ γὰρ πρὸς
ἐπίδειξιν τὸ πρᾶγμά ἐστιν, οὐδὲ εἰς πομπὴν εἰσάγεις τὸ
θυγάτριον· ἀλλὰ φαιδρύνουσα τὴν οἰκίαν τοῖς ἐνοῦσι,
κάλει γείτονας καὶ φίλους καὶ συγγενεῖς. Ὅσους ἂν οἶδας
ἐπιεικεῖς, τούτους κάλει, καὶ τοῖς οὖσιν ἐπαρκεῖσθαι
παραίνει.
Μηδεὶς τῶν (35) ἀπὸ τῆς ὀρχήστρας παρέστω· ἐκεῖ γὰρ
δαπάνη περιττὴ καὶ ἄσχημος· κάλεσον τὸν Χριστὸν πρὸ
τῶν ἄλλων ἁπάντων. Οἶδας διὰ τίνος αὐτὸν καλέσεις;
Ὃς ἂν ποιήσῃ, φησὶν, ἑνὶ τούτων τῶν ἐλαχίστων, ἐμοὶ
ἐποίησε. Μὴ νομίσῃς τὸ πρᾶγμα δυσάρεστον (40) εἶναι,
τὸ πένητας καλεῖν διὰ τὸν Χριστόν· δυσάρεστον τὸ
πόρνας καλεῖν. Τὸ γὰρ πένητας καλεῖν, τοῦτο ἀφορμὴ
πλούτου, ἐκεῖνο δὲ ἀνατροπῆς. Κόσμει τὴν νύμφην μὴ
τούτοις τοῖς κοσμίοις τοῖς ἀπὸ τοῦ χρυσοῦ, ἀλλ’
ἐπιεικείᾳ καὶ αἰδοῖ καὶ τοῖς συνήθεσιν ἱματίοις, (45) ἀντὶ
παντὸς κόσμου χρυσοῦ καὶ ἐμπλεγμάτων, τὸ ἐρυθριᾷν,
τὸ αἰσχύνεσθαι περιθεῖσα, καὶ τὸ μὴ ζητεῖν ἐκεῖνα.
Μηδεὶς ἔστω θόρυβος, μηδεμία ταραχή· κα- λείσθω ὁ
νυμφίος, δεχέσθω τὴν παρθένον. Τὰ ἄριστα καὶ τὰ
δεῖπνα μὴ μέθης ἔστω πλήρη, ἀλλὰ πνευ- (50) ματικῆς
ἡδονῆς. Μυρία γὰρ ἐκ τοῦ τοιούτου γάμου σται τὰ καλὰ,
καὶ τὰ τοῦ βίου ἐν ἀσφαλείᾳ· ἐκ δὲ τῶν νῦν γινομένων
γάμων (εἴ γε γάμους, ἀλλὰ μὴ πομπὰς αὐτὰ δεῖ καλεῖν),
ὅρα ὅσα τὰ κακά.
Διελύθησαν αἱ παστάδες, καὶ εὐθέως μέριμνα καὶ (55)
φόβος, μή τι παραπέσῃ τῶν κεχρημένων, καὶ διαδέχεται
τὴν ἡδονὴν ἀθυμία ἀφόρητος. Ἀλλ’ αὕτη μὲν τῆς
κηδεστρίας ἡ ἀγωνία· μᾶλλον δὲ οὐδὲ αὐτὴ ἀπήλ (391)
λακται ἡ νύμφη· τὰ γοῦν μετὰ ταῦτα αὐτῆς τῆς νύμφης
ἐστὶν ἅπαντα. Τὸ γὰρ ὁρᾷν καταλυόμενα ἅπαντα,
ἀθυμίας ὑπόθεσις, τὸ ὁρᾷν ἔρημον τὴν οἰκίαν, κατηφείας
ἀφορμή. Ἐκεῖ ὁ Χριστὸς, ἐνταῦθα ὁ Σατανᾶς· ἐκεῖ
θυμηδία, ἐνταῦθα φροντίς· ἐκεῖ ἡδονὴ, (5) ἐνταῦθα
λύπη· ἐκεῖ δαπάνη, ἐνταῦθα οὐδὲν τοιοῦτον, ἐκεῖ
ἀσχημοσύνη, ἐνταῦθα εὐκοσμία· ἐκεῖ φθόνος, ἐνταῦθα
ἀφθονία· ἐκεῖ μέθη, ἐνταῦθα νῆψις, ἐν(392) ταῦθα
σωτηρία, ἐνταῦθα σωφροσύνη.
Ταῦτα δὴ πάντα ἐννοοῦντες, στήσωμεν τὸ κακὸν μέχρι
τούτου, ἵνα ἀρέσωμεν τῷ Θεῷ, καὶ τῶν ἐπηγγελμένων
ἀγαθῶν τοῖς ἀγαπῶσιν αὐτὸν ἐπιτυχεῖν καταξιωθῶμεν,
χάριτι καὶ φιλανθρωπίᾳ τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ
să i-o dai, roagă pe Hristos să fie de faţă, căci nu Se va
ruşina. Este taina venirii Lui. Deci, mai cu seamă atunci
roagă-L ca să-ţi dea un astfel de peţitor.
Nu fi mai rău decât sluga lui Avraam care, fiind trimis în
aşa călătorie [depărtată], ştia unde trebuie să scape. De
aceea a şi avut parte de toate. Când te ostenţi şi cauţi un
bărbat [pentru fiica ta], roagă-te. Spune-I lui Dumnezeu:
„Pe care vrei Tu rânduieşte-l”. Încredinţează-I Lui lucrul
şi, fiind [El] cinstit cu aceasta cinste din partea ta, îţi va
răsplăti. Două lucruri trebuie să faci: să-i încredinţezi Lui
[problema] şi să cauţi un astfel de bărbat în felul în care
El vrea: cuviincios şi întreg la minte.
Deci, când faci nuntă, nu înconjura casele nici nu te
folosi de oglinzi şi haine. Căci nu spre fală este
evenimentul, nici nu o duci pe fiica ta în alai [pompe]
[păgânesc]. Ci, luminându-ţi casa cu lucruri simple,
cheamă pe vecini şi pe prieteni, şi pe rudenii. Şi câţi ştii
că sunt blânzi, pe aceştia cheamă-i şi îndeamnă-i să se
îndestuleze cu cele ce sunt.
Nimeni din cei care cântă să nu fie prezent. Căci acolo [la
teatru] e cheltuială de prisos şi necuviincioasă. Cheamă
pe Hristos mai întâi de toţi ceilalţi. Ştii prin cine îl
chemi? „Cel care face unuia dintre aceşti mai mici, Mie
Mi-a făcut” (Matei 25, 40). Nu socoti că e lucru
nepotrivit să chemi pe săraci pentru Hristos. Nepotrivit
este să chemi desfrânate. Căci a chema pe săraci, aceasta
este pricină de îmbogăţire, pe când aceea, de răsturnare [a
caselor]. Împodobeşte pe mireasă nu cu aceste podoabe
de aur, ci cu blândeţea şi cu sfiala, şi cu haine obişnuite,
iar în loc de orice podoabă de aur şi împletituri ale
părului, atârnă-i ruşinarea şi sfielnicia, şi a nu le căuta pe
acelea.
Să nu fie nici o agitaţie, nici o tulburare. Să fie chemat
mirele, să fie primită fecioara. Masa de prânz şi cina să
nu fie pline de beţie, ci de desfătare duhovnicească. Căci
mii vor fi bunătăţile de pe urma unei astfel de nunţi şi
cele ce ţin de viaţa [aceasta] vor fi în siguranţă. Pe când
din nunţile ce se fac acum (pe care nu nunţi, ci alaiuri
[pompe] [păgâneşti] trebuie să le numim), ia aminte câte
rele! Se termină petrecerea de nuntă şi îndată [apar] grija
şi frica: nu cumva s-au pierdut ceva din cele folosite; şi
întristarea nesuferită urmează plăcerii, însă această
supărare ţine de părinţi. Dar, mai degrabă, nici mireasa
nu este scutită de aceasta. Ci toate [necazurile] de după
acestea sunt ale miresei. Căci a vedea că toate s-au
terminat este pricină de întristare, iar a vedea casa pustie
este prilej de tristeţe. Acolo Hristos, aici Satana. Acolo
bucurie, aici griji. Acolo plăcere, aici tristeţe. Acolo
cheltuială, aici nimic de acest fel. Acolo simplitate [lipsă
de podoabă], aici împodobire. Acolo invidie, aici nici
urmă de invidie. Acolo beţie, aici trezvie, aici mântuire,
aici întreagă înţelepciune.
Cugetând toate acestea, să oprim răul la nuntă ca să
plăcem lui Dumnezeu şi să ne învrednicim a ne împărtăşi
de bunătăţile făgăduite celor ce îl iubesc pe El, cu harul şi
11
Χριστοῦ, (5) μεθ’ οὗ τῷ Πατρὶ ἅμα τῷ ἁγίῳ Πνεύματι cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos,
δόξα, κράτος, τιμὴ, νῦν καὶ ἀεὶ, καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere
αἰώνων. Ἀμήν. şi cinste acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

12