CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE ,,RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE FARMACEUTICE

Chimia toxicologică
Lecția nr.3 : Caracteristica chimic-toxicologică a xenobioticelor ce se
izolează prin antrenare cu vapori de apă.

1. Analiza chimic-toxicologică a compuşilor izolați prin antrenare cu vapori de apă

Principiul metodei.
Antrenarea cu vapori de apă se bazează pe principiul conform căruia un amestec de
douǎ substanțe volatile emit vapori în cantități direct proporționale cu tensiunea de vapori
proprie fiecărei substanțe. Când tensiunea de vapori a amestecului egaleazǎ presiunea
atmosfericǎ, amestecul începe să fiarbǎ şi substanțele distileazǎ.
Deoarece suma tensiunilor de vapori a componentelor amestecului este egală cu
presiunea atmosferică, fiecare component distilează la o temperatură inferioară față de
propria sa temperaturǎ de fierbere.
Prin antrenare cu vapori de apă se separă substanțele ce fierb peste 100 ℃ și
substanțele instabile la punctul de fierbere, punctul de fierbere a plumb-tetraetilului e 195-
200C cu descompunere.
Pentru substanțele insolubile în apă, antrenabile cu vapori de apă, s-a stabilit relația:

în care:
W。şi Ww-masa substanței antrenate şi a apei în distilat;
M。şi Mw-masele moleculare corespunzǎtoare;
P 。 şi Pw-tensiunea de vapori a substanței antrenate și a apei în faza de
vapori.
Pentru substanțele solubile în apă și antrenabile cu vapori de apă intervin și alți
factori, ca: fenomene de formare a hidraților sau de asociere intermoleculară și nu poate fi
aplicată relația de mai sus, însă s-a stabilit că se măreşte antrenabilitatea odatǎ cu creșterea
masei moleculare și a temperaturii de fierbere în seriile omoloage, cu utilizarea vaporilor
supraîncălziți, dacă substanțele sunt termostabile, tensioactive și cu puncte de fierbere
ridicate.
 Antrenarea cu vapori de apă a unor substanțe organice poate fi explicatǎ prin formarea
unor amestecuri azeotrope, deci a amestecurilor de concentrație fixă cu punct de fierbere mai
Substanțe care dau Punctul de fierbere(℃) Procent de apǎ în
scǎzut amestecuri azcotrope al al amestecu- amestecul azeo- decât
cu apa substanței lui azeotrop trop
punctele de fierbere ale
Alcoolul etilic 78,3 78.15 4.43
fiecǎrui Alcoolul izoamilic 131,0 95,15 19,6 component
Benzenul 80,2 69,25 8,83
în parte Cloroformul 61,2 56,1 2,5 (tab.1)
Tetraclorura de carbon 76,75 66,0 4.1
Fenolul 182.0 99,6 90,8
Anilina 184,25 75,0 81,8 Unele
Sulfura de carbon 46,25 42,6 3,0 amestecuri
azeotrope (dupǎ Stepanov) ( tab.1)

Pentru antrerarea cu vapori de apǎ se folosesc instalații diferite, un model o sǎ-l

descriem mai jos.

Instalarea pentru antrenarea cu vapori de apă.

Modul de lucru:
Produsul pentru analiză omogenizat este introdus în balonul de antrenare (4), se
adaugă apă și se aciduleazǎ cu soluție de acid tartric ori oxalic la pH= 2,5. Nu se admite
acidularea cu aciz minerali, întrucât acidul cianhidric va hidroliza:
 HCN+2H2O+H→HCOOH+NH4
La fel şi esterul sulfuric al fenolului, care se formează în intestine (în rezultatul
descompunerii proteinelor se formeazǎ fenol care apoi se conjugă cu sulfați), va hidroliza şi
vom obtine fenolul ce n-a fost introdus în organism:

Numai în cazul când antrenǎm acidul acetic din material biologic vom acidula cu acid
fosforic ori sulfuric, întrucât acidul acetic disociazǎ si foarte puțin se antreneazǎ, la adāugarea
acizilor minerali se suprimǎ disocierea.
Se conecteazǎ balonul cu materialul biologic (4) la generatorul de vapori (1) și la
refrigerent. Balonul cu material biologic este introdus în baia de apǎ, care trebuie sǎ fiarbǎ.
Generatorul de vaporí este încălzit cu un bec de gaz.
Primul distilat în cantitate de 2-3 ml este colectat in solutie 2% hidroxid de sodiu (2-3
ml). Capătul refrigerentului trebuie sǎ fie introdus în soluție, pentru a evita pierderea acidului
cianhidric. Următoarele 2 porțiuni se colectează în baloane de 50 ml câte 25 ml. Dupǎ
antrenarea substanțelor din materialul biologic acidulat, se răcește balonul cu materialul
biologic şi se adaugǎ soluție de hidroxid de sodiu de 5% până la reacție alcalinǎ la turnesol,
se conectează cu refrigerentul și generatorul de vapori și se antrenează 3-4 porțiuni de distilat
în soluție de acid clorhidric 5 ml - 0,1 mol/l. Capătul alonjului trebuie sǎ fie introdus în
soluție.
Distilatele obținute se analizează în prezenta anilinei, piridinei, arecolinei, coniinei,
nicotinei, anabazinei, efedrinei, amfetaminei etc. (substanțe cu caracter bazic şi neutru).

2-3. Toxicii volatili– cloroform, aldehida formică, alcoolul metilic, alcoolul etilic.
Clinica intoxicațiilor. Clinica diagnosticii.
Cloroformul
CHCI,-lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, gust arzator, t.f=59,5-62℃ .
Solubil în apǎ 1:200, cu alcoolul, eterul etilic, benzină se amestecǎ în orice proportie.
Test preliminar pentru identificarea cloroformului, cloralhidratului, tetraclorurii
de carbon în urinǎ.
La 1 ml urină se adaugă 1 ml soluție 10% hidroxid de sodiu și 1 ml piridină proaspăt
distilată. Se agită și se încălzeste la baia de apă la fiecare 2 minute. Culoarea roz ori roșie
apare în prezența halogenoderivaților, indicați mai sus. Trebuie efectuatǎ proba martor,
fiindcă unele substanțe prezente în aer pot să dea aceastǎ reacție.
Identificarea
Cloroformul se identifică în distilat prin reacțiile: de declorinare, Fujiwara, formarea
benzoizonitrilului, cu rezorcina, cu reactivul Fehling.
Reacția de declorinare. La încǎlzirea cloroformului cu soluție alcoolică de hidroxid de
sodiu are loc declorinarea și clor ionul se identificǎ cu nitrat de argint:
CHCI3+4NaOH→3NaCl+HCOONa+2H2O
NaCl+AgNO3→AgCl!+NaNO3
Paralel proba martor.
Modul de lucru:
În eprubetǎ se introduc 1-2 ml soluție pentru analizǎ şi 1 ml soluție alcoolică de 10%
hidroxid de sodiu. Eprubeta se încǎlzeşte cu precauție la un bec de gaz 3-5 minute. Se rǎceşte,
se aciduleazǎ cu soluție de 10% acid azotic la turnesol și se adaugă 0,5 ml soluție 10% nitrat
de argint. În prezența clorurilor, se obține un precipitat solubil în soluție de amoniac. Reacția
nu este specificǎ.
Reacția Fujiwara. Cloroformul cu piridină, în prezența alcalilor, formează aldehida
glutaconicǎ:

Modul de lucru:
La 2-3 ml soluție pentru analizǎ în eprubetǎ se adaugă piridină proaspăt distilată și 0,4
ml soluție 10% hidroxid de sodiu şi se amestecă cu precauție. Se astupă cu dop de vată învelit
în celofan sau polietilenă și se ține 15 minute în baia de apă la 90℃. Se răcește și se adaugă 2
ml de apă. Se amestecǎ şi dupǎ 5 minute se măsoară absorbanța la 530 nm în cuva de 20 mm .
Reacția cu rezorcină. La încălzirea cloroformului pe baia de apă, 5-10 minute, cu
soluție proaspăt pregătită de rezorcină 10% în soluție de hidroxid de sodiu 10% apare o
coloratie roz-zmeurie. Paralel se efectuează proba martor:
 Modul de lucru:
În eprubetă se introduc 1 ml soluție de analizat şi 1 ml soluție de rezorcină în soluție
de 10% hidroxid de sodiu şi se încălzeşte 5-10 minute la baia de apă. Paralel efectuăm proba
martor.
Reacția de obținere a benzoizonitrilului. La încǎlzirea cloroformului cu aminele
aromatice primare se obține benzoizonitrilul ce are miros caracteristic neplăcut:
CHCl3+RNH2+3KOH→RN=C+3KCI+3H2O
Modul de lucru:
La 1 ml soluție pentru analizǎ se adaugǎ 10 picǎturi soluție 10% hidroxid de sodiu și o
picătură soluție apoasă de anilină. Se încălzeşte la baia de apă 1-2 minute. În prezența
tetraclorurii de carbon, cloroformului, cloralhidratului, se obține un miros caracteristic,
neplăcut. Reacția se efectueazǎ sub nişa de ventilare. Conținutul eprubetei nu se varsă în
lavoar (e toxic!),ndar se încǎlzește cu 3 ml soluție 10% de acid sulfuric pentru a hidroliza
ben-zoizonitrilul.
Reacția cu reactivul Fehling:
CHCI3+4NaOH→ HCOONa+3NaCl+2H2O
K2Na2[Cu (C4H3O6)2]+2H2O→2KNaC,H,O+Cu(OH)2
2Cu(OH)2+HCOONa→Cu2O+CO2+H2O+NaOH
În rezultatul reacției, se obține un precipitat roşu.
Modul de lucru:
La 2 ml soluție pentru analiză se adaugă 2 ml solutie 10% hidroxid de sodiu și 5
picături soluție reactiv Fehling (proaspǎt preparat) și se încǎlzeşte la baia de apǎ. Apare un
precipitat galben,ce trece în roşu.
Toxicitatea. Cloroformul, fosta substanțǎ de anestezie, la care s-a renunțat, este
folosit ca solven organic. Cloroformul pătrunde rapid pe cale respiratorie și se distribuie
primar în țesuturile bogate în lipide (ficat,sistem nervos central,tesut adipos). 30-50% se
elimină prin expirație, dar cantități mici pot fi depistate în sânge și după 8 ore. O parte se
metabolizeazǎ pânǎ la CO2 si HCI.
 Intoxicația acută se manifestă prin narcoză, cu tendința spre tulburări cardiovasculare
şi sincopă.

Aldehida formică
Aldehida formică este un gaz incolor cu miros iritant, solubil în apă. Soluția de 40%
se numeşte formalină (formol).
Identificarea
Reacția cu acid cromotropic. Acidul cromotropic cu aldehida formicǎ, în prezența
acidului sulfuric concentrat, formează un compus de culoare violetă.

Modul de lucru:
I variantǎ
La 3-5 ml soluție de analizat se adaugă 4 ml soluție de 6 mol/l acid sulfuric și câteva
cristale de acid cromotropic, apoi eprubeta se încălzește la baia de apă până la 60°C timp de
10 minute. La prezența aldehidei formice, apare o colorație violetă.
A I/-a variantǎ
La Iml soluție pentru analiză se adaugǎ 0,2 ml solutie 1% acid cromotropic în acid
sulfric concentrat, apoi 5 ml acid sulfuric concentrat și se agită. Culoarea violetă ori roșie-
violetă indică prezența aldehidei formice.
Nu dau aceastǎ reactie aldehida acetică, propionică, cloralhidratul etc.
Reacția cu acidul fuxinosulfuros (Reactivul Schiff). Aldehida formică cu reactivul
Schiff formeazǎ un derivat trifenil-metanic colorat în roşu-violet.
 Reactivul fuxinosulfuros se preparǎ astfel: se dizolvǎ 0,2 g fuxină bazică în 120 ml
apă fierbinte, se răceşte, se adaugă 120 ml soluție de bisulfit de sodiu (bisulfitul nu trebuie sǎ
fie oxidat) şi 2 ml acid clorhidric concentrat, apoi se completează cu apă la 200 ml. Se
întrebuințează după minimum 2 ore de la preparare. Reactivul trebuie să fie incolor, el se
colorează sub acțiunea oxidanților sau la încălzire.
Modul de lucru:
La 1 ml soluție pentru analiză se adaugǎ 2-3 ml acid sulfuric concentrat. Se agită, se
răcește, apoi se adaugă 1 ml soluție de acid fuxinosulfuros. Culoarea albastră-violetă ori
roşie-violet indică prezența aldehidei formice. Soluția se coloreazǎ uneori dupǎ 10-15 minute.
Culoarea poate să apară sub acțiunea oxidanților (clor, oxizi de azot, O2). Apariția culorii
dupǎ 30 minute nu se socoate reacție pozitivǎ la aldehida formică.
Reactia nu este specificǎ, dar la pH=0,7 cu acidul fuxinosulfuros interacționează
numai aldehida formică.
La pH≥2,7,cu acidul fuxinosulfuros interacționeazǎ aldehida aceticǎ, furfurolul.
Reacția cu violetul de metil. Violetul de metil, decolorat cu sulfit de sodiu, cu aldehida
formică, dă o colorație albastrǎ-violetǎ.
Modul de lucru:
În eprubetă se introduc 1 ml soluție de analizat şi 0,5 ml soluție 10% de acid
sulfuric, apoi încā 0,5 ml soluție violet de metil, decolorată cu sulfit de sodiu.
În prezenta aldehidei formice apare o colorație albastrǎ-violetă. Reacția nu este
specificǎ.
Reacția cu rezorcinǎ. Rezorcina cu aldehida formicǎ formeazǎ un compus colorat:
 Modul de lucru:
La 1 ml soluție pentru analiză se adaugă 1 ml soluție rezorcinǎ în soluție de 10%
hidroxid de sodiu. Se încălzeşte 3-5 min. pe baia de apă. În prezența aldehidei formice apare
o colorație roz ori zmeurie. Reacția nu este specifică.
Reacția cu codeinǎ în acid sulfuric concentrat. La încǎlzirea aldehidei formice cu
codeină, în prezența acidului sulfuric concentrat, apare o colorație violetă-roşie până la
violetă-albastră. Reacția este bazată pe faptul că sub acțiunea acidului sulfuric concentrat are
loc hidroliza grupei metoxi, în rezultat se obține morfina, care interacționează cu aldehida
formică.
Modul de lucru:
În capsula de porțelan se introduce I ml soluție pentru analizǎ și 5 ml acid sulfuric
concentrat. După răcirea soluției, se adaugă câteva cristale de codeină. Apare o colorație
violetǎ-roşie până la violetă-albastrǎ.
Reacția de reducere a ionilor de argint. Din soluția amoniacalǎ a sărurilor de argint
aldehida formică reduce ionii de argint, pânǎ la argint metalic.
2[Ag(NH3)2]+HCOH+H2O→2Ag↓+HCOO-+3NH4++NH3
Modul de lucru:
Într-o eprubetă degresată se introduc 5 picǎturi soluție 1% de nitrat de argint și cu
picătura se adaugă soluție 10% de amoniac, până la solubilizarea precipitatului. La soluția
obținută se adaugă1 ml soluție pentru analiză și se încălzește la becul de gaz. La o
temperatură înaltă, oglinda de argint nu se obtine, dar cade un precipitat brun de argint.
Reacția nu este specifică.
Reacția cu reactivul Fehling. La încǎlzirea aldehidei formice cu reactivul Fehling se
formează un precipitat galben ori roșu.
Modul de lucru:
La l ml soluție pentru analiză se adaugǎ 1-2 picături soluție 10% de hidroxid de sodiu
până la o reacție alcalină, apoi 2-3 picături reactiv Fehling (se prepară din reactivul Fehling
nr.l şi reactivul Fehling nr.2, în pǎrți egale şi se agită). Lichidul se agită și se încălzește la
becul de gaz. În prezența aldehidei formice se obține un precipitat galben ori roșu.
 Reacția cu nitroprusiatul de sodiu. La tratarea soluției de analizat cu 1 ml soluție 1%
nitroprusiat de sodiu, se formează o colorație albastrǎ în prezenta aldehidei formice, si roșie
în prezența aldehidei acetice.
Identificarea aldehidei formice prin metoda microdifuziei.
În compartimentul inelar se introduc 3 ml sânge ori urinā, un 1 g de țesut omogenizat.
În compartimentul central se introduce 3,3 ml soluție 0,15 mol/l de hidrosulfit ori sulfit de
sodiu. Celula se închide bine și se lasă 4 ore la temperatura camerei. Din celula centralǎ se ia
1 ml lichid, se introduce într-o eprubetǎ, se adaugă 9 ml apă. Eprubeta se răceşte la gheaţā,
apoi se adaugǎ 0,2 ml soluție proaspăt preparată de acid cromotropic 0,5% şi 4 ml acid
sulfuric concentrat. Se agitǎ şi se incălzeşte în baia de apă la fierbere 15 minute, apoi se
răcește. Culoarea roz ori violetǎ indică prezenta aldehidei formice.
Toxicocinetica. Aldehida formică se absoarbe în organism pe cale repiratorie,
transcutanată, digestivă și este oxidatǎ în HCOOH→CO2+H2O. Se eliminã renal ca HCOH
şi HCOOH.
Toxicodinamia. Aldehida formică se combină cu grupǎrile-NH2 din proteine și
enzime. Sunt afectate toate țesuturile cu care vine în contact. În concentrații mici, are efect
lacrimogen.
Inhalarea accidentală a aldehidei produce pulmonul de șoc cu simptome de dispnee
progresivă, cianozǎ, constricție toracicǎ, polipnee, agitație psihomotorie, tulburări de ritm
cardiac, edem pulmonar alveolar final. La concentrații mari intervine moartea subită, prin
edem şi spasm glotic.
Intoxicația acutǎ prin ingestie este dominată de efectul lezional direct asupra
mucoasei digestive, pot apărea leziuni necrotico-hemoragice și perforații. Acidul formic duce
la acidoză toxică, insuficientǎ renalǎ, depresie miocardicǎ.
Aldehida formică deprimă SNC, produce leziuni degenerative la nivelul ficatului,
rinichiului, inimii și creierului.
Tratamentul. La intoxicații prin inhalare se scoate victima din mediul toxic, se
administreazǎ oxigen şi se aplicǎ terapia simtomatică. La intoxicația prin ingestie este indicat
spălături gastrice în primele 15 minute de la ingestie cu soluție 0,1% hidroxid de amoniu sau
soluție de carbonat de amoniu 1% şi 2% hidrogencarbonat de sodiu. Se calmeazǎ durerile
íntestinale cu xilinǎ pe cale orală. În cazul contaminării pielii si conjunctvelor, se spalǎ
tegumentele cu apă și săpun și sacul conjunctival cu apă timp de 15 minute.
 Alcool metilic
Lichid cu miros caracteristic și gust arzător, incolor, transparent, miscibil cu apa și cu
majoritatea solvenților organici, p.f.=64,5℃.
Pentru a evita pierderile alcoolului metilic, distilatul se colectează în recipiente, pe
care le răcim cu gheațǎ. La cantitǎti mici de alcool metilic, distilatul se redistilează de câteva
ori cu deflegmatorul.
Reacțiile preliminare la alcoolul metilic în urinǎ:
La 1 ml urinǎ se adaugă 1 ml soluție 10% dicromat de potasiu în 50% acid sulfuric. În
prezența alcoolului metilic și etilic apare o coloratie verde.
Identificarea
Reacția de obținere a salicilatului de metil.

Aceastǎ reacție nu este specificǎ, deoarece alcoolul etilic formeazǎ salicilatul de etil,
mirosul este foarte asemǎnǎtor. Sensibilitatea 0,3 mg în probă.
Oxidarea alcoolului metilic.
În prealabil, trebuie să efectuăm reacția la aldehida formică pentru a nega prezența ei
în distilat. Pentru oxidarea alcoolului metilic în aldehida formică se foloseşte un oxidant.
5CH3OH+2KMnO4+3H2SO4→5HCOH+2MnSO4+K2SO4+8H20
Excesul de permanganat de potasiu se descompune cu un reducător (sulfit de sodiu,
hidrosulfit de sodiu, acid oxalic).
KMnO4+5Na2SO3+3H2SO4→2MnSO4+5Na2SO4+K2SO4+3H20
KMnO4+5H2C2O4+3H2SO4→2MnSO4+10CO2+K2SO4+8H20
Reacția de oxidare se poate efectua în câteva moduri:
1) La 2 ml soluție de analizat se adaugă 1 ml soluție de permanganat de potasiu ce
conține acid fosforic (amestec 100 ml soluție 3% permanganat de potasiu și 15 ml soluție
87% acid fosforic). Lichidul se încǎlzeşte la 50°C la baia de apǎ, timp de 10 minute, apoi se
adaugă 1 ml soluție 5% acid oxalic în soluție de 1:1 acid sulfuric.
2) În microeprubetă se introduce o picătură soluție pentru analizat, se adaugă o
picătură de soluție 5% acid fosforic și o picătură soluție 5% permanganat de potasiu. Lichidul
se agitǎ bine un minut, apoi se adaugă câteva cristale de hidrosulfit de sodiu până la
decolorarea picăturilor. Dacă se obține un precipitat brun, se mai adaugă o picătură de acid
fosforic cu câteva cristale de hidrosulfit de sodiu.
În cazul prezenței concomitente a aldehidei formice, 10 ml soluție de analizat se
tratează cu 5 ml AgNO3 10% şi 5 ml NaOH 30%. Se încǎlzeşte cu refrigerent ascendent 10
minute şi se distılează. Aldehida formică se oxideazǎ la acidul formic,care nu se distileazǎ.
Metoda microdifuziei. În compartimentul inelar al celulei de microdifuzie se
introduce 1 ml sânge ori urinǎ sau 1,0 g material biologic omogenizat și 1 ml soluție saturată
de carbonat de sodiu. În compartimentul cilindric (central) se introduc 3 ml solutie de H2SO4
de 10%. Se închide celula etanş și se lasă timp de 5 ore.
Apoi se ia din compartimentul central 1 ml soluție, se adaugă o picătură soluție de
KMnO4 5% și se lasă în repaus 10 minute, după aceasta se adaugă 1-2 picături soluție
saturată de hidrosulfit ori sulfit de sodiu. Dupǎ ce soluția s-a decolorat, la lichid se adaugǎ 0,2
ml soluție 0,5% acid cromotropic în acid sulfuric concentrat. Lichidul în eprubetă se răcește
la gheață, se mai adaugǎ 4 ml H2SO4 concentrat și se încălzește la baia de apă 15 minute.
Apare o colorație roșie ori violetă. Această reacție o efectuăm în absența aldehidei formice.
Toxicocinetica.Absorbția digestivǎ a metanolului este rapidă, atingând valori maxime
plasmatice în 30-60 minute. Absorbția transcutanată şi respiratorie este, de asemenea,
semnificativǎ.
Se distribuie, datorită hidrosolubilității, în toate tesuturile şi în special în lichidele
oculare (apos și vitros), care conțin 99,7% de apă. Principala cale de eliminare din organism
este cea metabolică. Important e că viteza de metabolizare a metanolului reprezintǎ a zecea
parte din cea a etanolului.
În ficat se oxidează sub acțiunea alcooldehidrogenazei(ADH) și mai puțin a catalazei
(CAT) la aldehida formicǎ, iar aceasta trece în acid formic. Aceşti doi metaboliți sunt
hidrosolubili. Apare și o mică cantitate de formiat de metil liposolubil. Acesti metaboliți sunt
mai toxici decât metanolul. O oxidare la aldehidǎm formică are loc şi în retină:

Toxicodinamie. Metanolul este unul din toxice, a cărui toxicitate este consecința
metabolizării, a formării de aldehidă formică și acid formic. Se instalează acidoza metabolicǎ,
anoxia tisularǎ, care se datoreşte complexării de către acidul formic a fierului din enzimele
oxidoreducǎtoare.
 Este afectat și nervul optic prin pǎtrunderea formiatului liposolubil, apar leziuni
degenerative în celulele ganglionare ale retinei și în nervul optic, precum și tulburări
circulatorii în coroide . Se înregistreaza şi o afectare nervoasă, hepatică, renală, pulmonară,
miocardicǎ - unele determinate de hipoxie.
Simptomatologie. La intoxicația cu metanol existǎ o perioadă de latență de 12-24 ore.
Aceasta poate fi prelungitǎ în cazul tratării cu etanol. Apoi apar tulburări digestive,
respiratorii, neuropsihice (agitație, delir, convulsii), cardiovasculare, urmeazǎ coma şi
moartea.
Primul ajutor. La intoxicația prin ingerare se recomandǎ spălătura gastrică cu soluție
de NaHCO3 5%, purgativ salin şi tratament cu etanol, inițial 50 g, apoi 10 g pe orǎ. În
intoxicatii prin inhalare se practică oxigenoterapia şi/sau respirația artificialǎ.

Alcool etilic
Alcoolul etilic este un amestec de alcool și apă. Conține cel puțin 95,0% și cel mult
96,7%.n Este un lichid incolor, limpede, volatil, cu miros caracteristic și gust arzător. Arde cu
flacără de culoare albastră, fără fum, inflamabil. Miscibil cu acetona, apa, cloroformul, eterul
şi glicerolul, p.f.=77,5-79,0°℃.
Identificarea
Reacția de obținere a iodoformului. La o încǎlzire ușoara a alcoolului etilic, în
prezența hidroxidului sau a carbonatului de sodiu, se obține iodoform cu miros caracteristic.
Reacția e sensibilǎ, dar nu este caracteristicǎ.
Modul de lucru:
La 1 ml soluție pentru analiză se adaugă 2 ml solutie de 5% hidroxid de sodiu ori
carbonat de sodiu și cu picătura soluție 1% de iod în soluție 2% de iodură de potasiu pânǎ la o
colorație galbenă și se încălzește la baia de apă la temperatura 50°C. În prezența alcoolului
etilic se simte un miros de iodoform. În concentrații mari de etanol se obține un precipitat
galben cristalin, cu forme caracteristice ale cristalelor.
I2+2NaOH→NaOI+H2O
C2H5OH+NaOI→ CH3COH+Nal+H2O
CH3COH+3NaOI→CI3COH+3NaOH
CI3COH+NaOH→ CHI3+HCOONa
 Reacția de oxidare a alcoolului etilic. Etanolul se oxideazǎ cu unii oxidanți, cum ar fi
cromatul de potasiu, permanganatul de potasiu în mediu acid, până la aldehida aceticǎ sau
acid acetic, în functie de condițiile reacției:
-la rece
3C2H5OH+K2Cr2O7+4H2SO4→3CH3COH+Cr2(SO4)3+K2SO4+7H2O
-la cald
3C2H5OH+2K2Cr2O7+8H2SO4→3CH3COOH+2Cr2(SO4)3+2K2SO4
Reacția nu este specificǎ.
Modul de lucru:
La 1 ml soluție pentru analiză se adaugă soluție de 10% acid sulfuric până la reacție
acidă, apoi cu picătura se adaugǎ soluție de 10% de dicromat de potasiu, până la o colorație
roșie-portocalie. Se lasă în repaus pentru câteva minute la temperatura camerei. Se obține un
miros de aldehidă acetică. Oxidarea poate decurge până la acid acetic și aceasta diminuează
sensibilitatea reactiei.
Reacția de oxidare a alcoolului etilic şi identificarea lu i dupǎ aldehida acetică.
Aldehida acetică, ce se formează în rezultatul oxidării alcoolului etilic, poate fi identificată cu
nitroprusiat de sodiu și morfolinǎ.
Modul de lucru.
2-3 picături din soluție, ce conține aldehidă aceticǎ, se aplică în capsula de porțelan
sau pe o hârtie de filtru și se adaugă o picătură de amestec proaspăt, preparat din volume
egale de soluție apoasă 20% morfolină şi 5% soluție apoasă de nitroprusiat de sodiu. În
prezența aldehidei acetice, în soluție apare o coloratie albastră. Limita identificării 1 mcg în
probă. Reacția este pozitivă și pentru acroleină și alte aldehide.
Aldehida propionică dă aceastǎ reacție la concentratii mari. Aldehida formică nu dă
această reacție. Prin această reacție se poate diferenția alcoolul metilic de alcoolul etilic.
Reacția de obținere a acetatului de etil. Alcoolul etilic cu acetatul de sodiu, în prezența
acidului sulfuric concentrat, formeazǎ acetat de etil cu miros caracteristic:
2C2H,OH+2CH3COONa+H2SO4→2CH3COOC2Hs+Na2SO4+2H20
Modul de lucru:
La 1 ml soluție pentru analiză se adaugă 0,1 g acetat de sodiu uscat, apoi cu picătura 2
ml acid sulfuric concentrat. Se încǎlzește la becul de gaz până la obținerea bulelor de gaz.
Mirosul specific de acetat de etil indică prezența alcoolului etilic în soluție. Limita
identificării 15 mcg etanol într-un ml.
 Reacția de obținere a benzoatului de etil. La interacțiunea alcoolului etilic cu clorura
de benzoil se obține etilbenzoat cu miros caracteristic.
C2H5OH+C6H5COCI→C6H5COOC2H5+HCI
Interfereazǎ mirosul clorurii de benzoil, pentru descompunerea cǎreia se adaugă
soluție de hidroxid de sodiu .
Modul de lucru:
La Iml soluție pentru analiză se adaugă 1-2 picături cloruri de benzoil, agitând soluția
cu picătura se introduce soluție 10% de hidroxid de sodíu, până la dispariția mirosului
neplăcut de clorurǎ de benzoil. Mirosul de etilbenzoat indică prezența alcoolului etilic în
probă. Acest miros se simte mai bine la aplicarea câtorva picături pe hârtia de filtru. Alcoolul
metilic formeazǎ metilbenzoat cu miros asemănǎtor.
Determinarea alcoolului etilic prin metoda microdifuziei
În compartimentul periferic al celulei Conway se introduce 0,8 ml sânge ori urină sau
4 g țesut omogenizat, se adaugǎ l ml soluție saturată de carbonat de potasiu. În
compartimentul central se introduc 2 ml soluție de dicromat de potasiu în acid sulfuric. Se
închide celula ermetic și se lasă 4 ore la temperatura de 37℃ ori 12 ore la temperatura
camerei.
Daca lichidul din compartimentul central se coloreazǎ în verde-portocaliu faptul ne
indică prezența alcoolului etilic. Aceastǎ reacție nu este specifică pentru alcoolul etilic. Astfel
de culoare apare și când există alte substanțe, ce se oxidează cu dicromat de potasiu.
Intoxicația cu alcool etilic.
Alcoolul pătrunde în organism pe cale gastrointestinală, prin mucoasa respiratorie și
transcutanat. Alcoolul etilic este rapid absorbit la nivelul tubului digestiv, prin mucoasa
bucală, gastrică, intestinală, după care se difuzează rapid în țesuturi, unde este supus
metabolizării. Absorbția gastrică (digestivă) a etanolului este în relație cu mai mulți factori:
tipul băuturii (gradul alcoolic) și cantitatea de alcool ingerată; factori individuali: greutatea
corporală, starea de sănătate, natura și cantitatea alimentelor prezente în stomac (toxicitatea
etanolului este diferită dacă ingestia de băuturi alcoolice s-a făcut „a jeun" pe nemâncate) sau
postprandial (după mâncare) întrucât grăsimile, proteinele și glucidele întârzie absorbția
etanolului. Nivelul alcoolemiei este maxim la 20-30 de minute de la ingestia alcoolului pe
stomacul gol și la 1-2 ore, dacă ingestia s-a produs pe stomacul plin cu alimente. Distribuția
alcoolului se realizează la nivelul creierului, în cea mai mare parte, și în cantități mult mai
mici la nivelul plămânilor, splinei, rinichilor, ficatului. Metabolizarea alcoolului are loc la
nivelul ficatului și se poate metaboliza doar o anumită cantitate de alcool, aproximativ 10
g/oră. Femeile au o susceptibilitate mai mare față de intoxicația alcoolică. Circa 90% din
alcoolul absorbit este metabolizat și numai cantități foarte mici se elimină prin urină și prin
aerul expirat. Eliminarea lui poate fi grăbită prin creșterea diurezei și hiperventilației.
Bunăoară, la o alcoolemie de 1g/l sunt necesare aproximativ 6 - 7 ore pentru dispariția
completă a alcoolului din organism. Doza letală (mortală) este de 4 - 6 g/kg corp, cu mari
variații individuale. Femeile pot deceda la doze corespunzătoare unei alcoolemii de 3,5 g‰.
Au fost și cazuri care au supraviețuit la alcoolemie de 6g‰. Efectele toxice în intoxicația
alcoolică se produc prin etanolul ca atare, prin metabolitul său, acetal .Toxicitatea asupra
sistemului nervos central se manifestă printr-o fază inițială de excitație, urmată de
deprimare (somnolență), putând induce toate stadiile de narcoză. Etanolul acționează selectiv
asupra sistemului nervos central, la care îi deprimă funcțiile cerebrale superioare și eliberează
centrii subcorticali de sub controlul scoarței cerebrale. Efectele asupra sistemului nervos
central sunt mai pronunțate prin creșterea concentrației. Creierul dispune de o bogată
vascularizație, ceea ce explică efectele imediate ale alcoolului asupra sistemului nervos
central. De asemenea, perturbă utilizarea glucozei de către celula nervoasă din creier precum
și a aminoacizilor, un efect deshidratant, produce carențe vitaminice (B1, B6, B12, PP acid
folic, favorizează compuși de tip morfinic ce funcționează ca falși neurotransmițători, cu
apariția dependenței alcoolice. Să nu omitem polinevrita (prinderea nervilor) de origine
etanolică, având ca expresie clinică tulburări de sensibilitate.
Toxicitatea cardiacă se reflectă prin apariția tahicardiei, tulburări de ritm cardiac sau
de conducere, vasodilatație cutanată (roșeața pielii), oscilații tensionale, poate determina
insuficiență cardiacă, mărirea în volum a inimii, angină pectorală. Consumul în cantitate
mică, repetat, reduce riscul de boli coronariene, prin efect antiagregant și antiaterogen.
Efectul este cunoscut în literatura medicală sub numele de „paradoxul francez".
Toxicitatea asupra tubului digestiv este reprezentată de creșterea secreției și
motilității gastrice, dar și de producerea hemoragiilor digestive superioare. Circa 30% din
cantitatea de alcool ingerată stagnează în aparatul digestiv, timp de o oră. Tulburările
funcționale se manifestă prin întârzierea resorbției și apariția gastritei alcoolice (prin
precipitarea mucusului protector, care este compus din proteine) care, în timp, se
cronicizează. Intestinul subțire și colonul nu sunt afectate deoarece alcoolul se absoarbe în
porțiunile superioare ale tractului gastrointestinal. În schimb, la consumatorii cronici, alcoolul
afectează fenomenele de transport intestinal, cu instalarea de malabsorbție, scăderea marcată
în greutate, cu denutriție și hipovitaminoză.
 Toxicitatea hepatică este determinată în cea mai mare parte de acțiunea
acetaldehidei, afectând în mod evident cele trei metabolisme: proteic, glucidic și lipidic.
Formele clinice de afectare hepatică sunt: steatoza hepatică (ficat gras), steato-hepatite,
hepatita acută alcoolică și ciroza hepatică, aceasta din urmă putând degenera în cancer
hepatic.
Toxicitatea pancreatică determină: pancreatita acută și cronică, cancer de cap de
pancreas, cu evoluție rapidă spre deces.
Toxicitatea asupra rinichilor se manifestă prin creșterea, diurezei, iar asupra
măduvei osoase - care secretă globulele roșii, globulele albe și trombocitele - prin scăderea
lor.
Efecte cronice: dezvoltarea toleranței, dezvoltarea dependenței fizice, creșterea
incidenței cancerului buco-faringian, afectarea ireversibilă a celulelor cerebrale, prin atrofia
lor, sindrom de alcoolism fetal, la gravidele alcoolice.
Toxicitate asupra glandelor endocrine: determină infertilitate, prin inhibarea
spermatogenezei, impotență sexuală, ginecomastie (creșterea în volum a sânilor la bărbați),
cancer de sân.
Acțiunea asupra produsului de concepție - determină, la făt, malformații,
congenitale, retardarea dezvoltării fetale, anomalii ale membrelor și articulațiilor, anomalii
cardiace ș.a.
Diagnostic clinic: alcoolemie 0,5-1 gr‰ - începe să fie afectat raționamentul,
inhibițiile încep să dispară (crește curajul), la alcoolemie mai mare scad atenția,
raționamentul, controlul de sine, încredere în sine crescută, crește timpul de reacție, afectarea
memoriei, a înțelegerii, dezorientarea, tulburări de echilibru, mers ebrios (șerpuitor, nesigur),
vărsături, lipsa de control al sfincterelor vezical și anal, imposibilitatea de a menține poziția
verticală, de a merge sau a vorbi, alterarea stării de conștiență. La o alcoolemie de 3,5 - 5 g/l
apar reflexele deprimate sau absente; hipotermie (scăderea temperaturii corporale), pierderea
completă a conștienței, comă, anestezie, afectarea respirației și a circulației sanguine, deces
posibil. La o alcoolemie mai mare de 5 g/l survine moartea prin paralizie respiratorie. Etilicii
cronici pot rămâne conștienți chiar la valori de peste 3 g/l ale alcoolemiei, pot prezenta o
serie de complicații cum sunt: convulsiile, stare de agitație extremă, delir. Să vezi și să nu
crezi: nebăutorii pot intra în comă chiar la valori sub 1,50 g/l ale alcoolemiei.
Diagnostic paraclinic: determinarea alcoolemiei se efectuează cu probe din plasmă,
ser, sânge, urină, aer expirat, salivă. Pentru recoltarea probelor din sânge se folosește
dezinfectant non-alcoolic.
 Managementul constă în verificarea și menținerea funcțiilor vitale, respectarea
protocoalelor standard privind tratamentul pacienților cu obstrucție a căilor aeriene, stare de
inconștiență sau status mintal alterat, spălături gastrice (pe sondă nu e recamandat);
introducerea sondei naso-gastrice, aspirarea și spălătura gastrică rapidă pot fi benefice dacă
sunt practicate curând după ingestie, dar pot fi încercate până la 4 ora de la aceasta (prezența
alimentelor în stomac poate întârzia semnificativ absorbția), administrarea de vitamina B1 și
de glucoză intravenos la pacienții dezorientați, măsuri suportive (monitorizarea lichidelor, a
oxigenului, protecția căilor aeriene, administrarea de ser fiziologic 1.000 ml, asocierea de
soluție de clorură de potasiu, în cazul în care pacientul prezintă aritmii, combaterea
convulsiilor, diazepam administrat - efect benefic fiind și acela că va combate agitația.
Bibliografie :
1. Brodicico T. M., Valica V. Curs de Chimie toxicologică.–Chişinău: Centrul
Editorial-Poligrafic Medicina al USMF, 2003
2. Butnaru E., Proca M., „Toxicologie”, v. I,II, Iaşi. Editura Timpul. 2001.
3. Cotrau M., Popa L., Stan T., Preda N., Kincses M. „Toxicologie”. – Bucureşti:
Editura Didactica şi Pedagogica, 1991.
4. Симонова Л.Л. «Курс лекций по токсикологической химии», Кишинев, 2003.