Bădescu I.Cătălin-Ionuț-Lucrare Pajiști

Bădescu I.
Cătălin - Ionuț - ,,Cercetări privind modul de folosire asupra productivităţii gramineelor

perene din zona subcarpatică a Olteniei’’
INTRODUCERE
Judeţul Gorj posedă o suprafaţă agricolă de 242 749 ha, din care pajiştile permanente
deţin 130 885 ha, utilizate astfel: 88 559 ha păşuni şi 42 326 ha fâneţe.
Suprafaţa de pajişti depăşeşte cu peste 31 000 ha terenul arabil sau, în cifre relative cu
13,03%, ceea ce face ca judeţul Gorj să se situeze alături de judeţele cu suprafeţe mari de
pajişti, ca de exemplu: Alba, Sibiu, Hunedoara, Bistriţa Năsăud etc.
Conform specificităţii reliefului, circa 70% din totalul pajiştilor sunt răspândite în
regiunea de deal, fiind dominate, în cea mai mare parte de Agrostis capillaris, singură sau
însoţită de Festuca rubra.
Aceste pajişti sunt mediocre din punctul de vedere al producţiei şi calităţii, cu o
dinamică anuală neechilibrată şi un procent redus de leguminoase. Ca urmare, pajiştile de pe
dealurile judeţului Gorj asigură hrana în sezonul de păşunat pentru cel mult 1 UVM/ha, ceea
ce reprezintă foarte puţin faţă de potenţialul vegetaţiei şi condiţiile naturale.
La altitudini mai înalte, de 400-500 m, în apropierea munţilor, sunt prezente şi pajişti
productive, mai atent îngrijite, de la care se obţin anual 20-25 t/ha masă verde.
Pe dealurile joase, cu altitudini mici, de altfel preponderente ca suprafaţă, unde
condiţiile climatice se apropie foarte mult de cele de câmpie, se întâlnesc pajişti cu pronunţat
caracter stepic, unde compoziţia floristică conţine numeroase elemente de uscăciune. Pe
aceste pajişti nu se aplică nicio lucrare de îngrijire, se exploatează în mod rudimentar, ceea ce
are ca rezultat degradarea continuă a solului şi vegetaţiei.
Pe păşuni, animalele sunt introduse foarte devreme, când terenul nu s-a zvântat şi
menţinute încontinuu, indiferent de mersul vremii până toamna târziu. Singura metodă de
exploatare cunoscută este păşunatul liber sau, cel mult, păşunatul în front.
Pajiştile folosite ca fâneţe se cosesc târziu, când plantele au ajuns într-o fază de
vegetaţie prea înaintată şi au format deja seminţe. Acest lucru, pe lângă dezavantajul scăderii
calităţii furajului determină infestarea terenului cu buruieni şi împingerea refacerii plantelor în
perioada cea mai secetoasă a anului. Foarte frecvent fâneţele se păşunează primăvara devreme
şi chiar toamna, până la venirea zăpezii ceea ce, de asemenea, contribuie la degradarea
vegetaţiei.
Ca urmare a lipsei lucrărilor curente de îngrijire şi a exploatării neraţionale, pe
dealurile judeţului Gorj sunt frecvente pajişti cu stratul de ţelină distrus, cu covorul vegetal
alcătuit din buruieni sau graminee lipsite de valoare furajeră. Se întâlnesc, de asemenea,
pajişti invadate de vegetaţie arbusticolă sau suprafeţe pe care sunt prezente fenomene de
eroziune.
4
Bădescu I. Cătălin - Ionuț - ,,Cercetări privind modul de folosire asupra productivităţii gramineelor
Evident, pentru redresarea situaţiei pajiştilor există o multitudine de soluţii: de la cele

mai simple, care constau în lucrări de curăţire şi igienizare, la cele mai complexe: fertilizarea
sau înfiinţarea de pajişti temporare acolo unde măsurile de suprafaţă nu mai dau rezultate.
5
CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI
1.1. IMPORTANŢA PAJIŞTILOR PENTRU DEZVOLTAREA CREŞTERII

ANIMALELOR
Pajiştile permanente au o extindere largă, fiind cele mai importante categorii de
folosinţă a terenului. Suprafeţele mari ocupate de pajişti şi terenurile arabile limitate, situate
pe sol cu fertilizate scăzută au stimulat dezvoltarea creşterii animalelor, care, nu numai în
trecut dar şi în prezent şi sigur şi în viitor, reprezintă pentru mulţi locuitori preocuparea de
bază şi sursa principală de venituri.
Din structura suprafeţelor furajere a ţării noastre rezultă că pajiştile cu o pondere de
circa 75%, faţă de numai 16% cât deţin culturile furajere în arabil şi 14%, culturile furajere
succesive. Pentru acest motiv pajiştile trebuie să li se acorde atenţia şi importanţa
corespunzătoare.
De altfel, şi faţă de terenul agricol pajiştile se situează pe locul al treilea, după arabil
şi păduri.
Suprafaţa ocupată de pajişti în ţara noastră este de aproximativ 4,4 milioane hectare,
ceea ce înseamnă aproape 19% din suprafaţa totală a ţării, circa 30% din terenul agricol şi
peste 45% din cel arabil. Pentru acest motiv pajiştile trebuie să participe în cea mai mare
măsură la asigurarea furajelor pentru sectorul zootehnic. Se înţelege că nu în toate judeţele
pajiştile au aceeaşi pondere, răspândirea lor fiind destul de neuniformă.
În Gorj suprafaţa pajiştilor este de 130.000 ha din care 100.000 ha se foloseşte ca
păşuni, iar restul ca fâneţe. Circa 70% din totalul pajiştilor sunt răspândite în regiunea
subcarpatică a Olteniei unde domină iarba vântului „Agrostis capillaris” însoţită de păiuşul
roşu „Festuca rubra”. De asemenea poate să nu fie însoţită. Aceste pajişti se caracterizează
prin productivitate ridicată 5-7 t/ha masă verde.
Pajiştile asigură hrana în sezonul de păşunat. Pe păşuni animalele sunt introduse
imediat după topirea zăpezii când terenul este umed şi se menţin acolo până toamna foarte
târziu. Dacă nu este zăpadă se ţin şi pe timpul iernii.
Se practică frecvent păşunatul de primăvară, în cele mai multe cazuri indiferent de
condiţiile meteorologice, precum şi cel de toamnă care adesea se prelungeşte până la căderea
zăpezii. Vara, fâneţele se cosesc foarte târziu, când plantele deja au început să se usuce şi să
formeze seminţe. Acest lucru, pe lângă dezavantajul scăderii calităţii furajului determină
infestarea terenului cu buruieni, aşa explicându-se, de exemplu, prezenţa masivă în unele
fâneţe a clocoticiului, plantă semiparazită, total lipsită de valoare furajeră.
6
Dacă păşunatul de toamnă a fâneţelor, evident cu restricţiile determinate de starea

terenurilor sau de venirea îngheţurilor, nu provoacă neajunsuri, chiar este necesar pentru
valorificarea producţiei ce nu mai poate fi cosită, în schimb păşunatul de primăvară are
repercusiuni extrem de negative. Animalele consumă cu precădere specii valoroase, astfel
încât după oprirea păşunatului, în jurul datei de 1 iunie, speciile mai puţin valoroase,
buruienile, rămase neconsumate, au posibilitatea să ajungă la maturitate, să fructifice şi să
disemineze. Are loc astfel, pe de o parte epuizarea şi dispariţia treptată a speciilor furajere, iar
pe de altă parte, înmulţirea constantă şi considerabilă a plantelor neconsumabile, rezultatul
fiind scăderea producţieide masă vegetală şi a calităţii furajere a acesteia.
În timpul sezonului de păşunat în timp ce animalele părăsesc tarlalele este necesar să
se facă cosirea precum şi evacuarea resturilor neconsumate. Când se păşunează cu bovine se
face împrăştierea dejecţiilor solide a căror prezenţă determină refacerea neuniformă a
plantelor precum şi instalarea unor specii nitrofile. Se aplică fertilizarea cu azot, şi unde există
posibilităţi se poate face şi irigarea.
Aportul nesatisfăcător al pajiştilor în balanţa furajeră a animalelor se datoreşte
productivităţii scăzute a acestora, cu mult sub nivelul potenţialului, fapt ce se explică atât prin
lipsa sau influenţa măsurilor de îmbunătăţire cât şi prin folosirea neraţională. Mult timp
pajiştile au fost – şi în unele locuri încă mai sunt – considerate ca o sursă naturală, un dar al
naturii, de la care trebuie numai să iei fără a da în schimb nimic. Această mentalitate care a
dăinuit până nu cu mulţi ani în urmă, a condus la o degradare treptată a pajiştilor încât, în
multe locuri acestea au ajuns bune doar ca locuri de plimbat animalele, nu de hrănit. Că este
aşa o demonstrează spectaculoasele rezultate obţinute la mai multe unităţi agricole. Unde s-a
schimbat radical optica amintită, adică acolo unde şi pajiştile au început să fie privite şi tratate
ca oricare altă cultură agricolă, de la care, se ştie că nu poţi aştepta nimic dacă nu lucrezi, nu
investeşti muncă şi energie.
Numeroase sunt rezultatele experimentale care au demonstrat că prin aplicarea celor
mai potrivite măsuri, producţia pajiştilor a sporit de 4-5 ori sau chiar deloc faţă de aceea
obţinută anterior aplicării măsurilor respective.
Totodată calitatea producţiei s-a îmbunătăţit considerabil fapt ce a dus la
posibilitatea hrănirii unui număr mult mai mare de animale la unitatea de suprafaţă.
Cercetarea ştiinţifică, în cadrul programului Cultura pajiştilor, coordonator Institutul
de Cercetare şi producţie pentru cultura pajiştilor de la Braşov, a cuprins sub formă de reţea,
întreaga suprafaţă a ţării, îndeosebi în ultimele două decenii. Rezultatele obţinute
demonstrează pe deplin posibilitatea sporirii şi îmbunătăţirii calităţii oricărei pajişti din ţara
7
noastră. Ceva mai mult, orientarea cercetătorilor în ultimii 10 ani, privind valorificarea
superioară a pajiştilor, a arătat şi metodele prin care folosirea pajiştilor poate fi făcută cu
randament maxim.
Dar importanţa pajiştilor nu se reduce numai la producţiile mari şi de bună calitate
ce pot fi valorificate, ci şi la avantajele pe care le prezintă hrănirea animalelor pe păşuni o
perioadă lungă din an, la importanţa fânului de calitate în hrana animalelor ce poate înlocui
concentratele, precum şi la costul extrem de redus al producţiei pajiştilor, îndeosebi al ierbii
de pe păşuni.
De altfel, atât în ţara noastră cât şi pe plan mondial, creşterea animalelor s-a
dezvoltat la un înalt nivel tocmai acolo unde pajiştile deţin o pondere însemnată.
În afara sursei de hrană pentru animalele domestice, importanţa pajiştilor mai constă
şi în aceea că ele constituie sursă de hrană şi habitat pentru animalele sălbatice, mijloc de
îmbunătăţire a structurii şi fertilităţii solului, mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii
solului.
1.2. IMPORTANŢA PAJIŞTILOR DIN ZONA DE DEAL
În judeţele din nordul Olteniei pajiştile permanente ocupă o suprafaţă apreciabilă, de
peste 320.000 ha. Circa trei sferturi din aceste pajişti sunt situate la altitudini cuprinse între
300-750 m, adică în regiunea dealurilor. De altfel, dealurile reprezintă forma de relief cu cea
mai mare extindere în aceste judeţe. Majoritatea pajiştilor din regiunea deluroasă aparţine
tipului Agrostis capillaris. Marea răspândire a acestui tip de pajişti se datoreşte plasticităţii
ecologice deosebite a speciei dominante, care după cum apreciază unii autori găseşte
condiţiile pedoclimatice adecvate pe aproape un sfert din teritoriul întregii Olteniei.
Pajiştile de Agrostis capillaris se întâlnesc pe terenuri foarte diverse în ceea ce
priveşte orografia; frecvent ocupă pante cu diferite grade de înclinare, îndeosebi cu expoziţie
sudică, dar şi terenuri plane, margini de pădure, grohotişuri. Suprafeţe masive se întâlnesc în
etajul nemoral, subetajul gorunetelor, unde constituie tipul de pajişte de bază, însă urcă şi la
altitudini mai mari, în etajul fagului, la 1500 m sau chiar mai sus, până la 1800 m, în etajul
boreal.
Sub aspectul producţiilor de furaj există o diversitate impusă de mai mulţi factori
dintre care enumerăm: condiţiile pedo-climatice, orografie, modul de îngrijire şi sistemul de
exploatare. La altitudini mai înalte, de peste 400 m în apropierea munţilor, pe formele pozitive
ale reliefului, fără apă stagnantă pe terenuri plane sau pe pante cu diverse expoziţii, sunt
prezente pajişti cu productivitate bună, cu compoziţie floristică valoroasă, în care predomină
plante mezofile. Aşa sunt, de exemplu, suprafeţele compacte de fâneţe de mii de hectare de la
8
Drăgoieşti până dincolo de Polovragi-Gorj, sau cele dintre Tismana, Baia de aramă şi Apa
Neagră, care dau producţii de peste 12 t masă verde cu o compoziţie floristică bogată.
La altitudini mai mici, pe dealurile joase, de altfel preponderente în Oltenia, se
întâlnesc pajişti de Agrostis capillaris cu pronunţat caracter stepic, cu valoare furajeră
mediocră sau chiar slabă, unde compoziţia floristică este formată de numeroase specii xerofile
sau xeromezofile. Aceste pajişti se folosesc de regulă în regim mixt, păşunându-se puternic
primăvara şi toamna şi cosindu-se vara. Lipsa lucrărilor de îngrijire, modul de folosire abuziv,
precum şi condiţiile climatice, mai puţin favorabile, caracterizate prin temperaturi ridicate şi
regim pluviometric insuficient, fac ca aceste pajişti să dea producţii mici.
O apreciere de ansamblu, conduce la concluzia că în prezent majoritatea pajiştilor
din regiunea de deal a Olteniei se caracterizează prin randamente cu mult inferioare
potenţialului productiv natural. Această stare de lucruri, prezentă de altfel şi în alte zone
deluroase din ţară, are drept principală cauză influenţa negativă a factorilor socio-economici:
lipsa lucrărilor curente de îngrijire şi îmbunătăţire, folosirea neraţională, posibilităţilor
financiare precare, ignoranţa tehnică, mentalitatea învechită că pajiştile nu necesită lucrări de
îngrijire. Se înţelege că toate acestea au avut în timp urmări extrem de negative asupra
producţiei şi calităţii suprafeţelor acoperite cu vegetaţie ierboasă.
Pe dealurile Olteniei, sunt frecvente pajişti cu stratul de ţelină distrus, unde covorul
vegetal are o acoperire redusă şi conţine puţine specii perene, multe buruieni sau graminee
anuale lipsite de valoare furajeră. Suprafeţe mari sunt invadate cu vegetaţie arboricolă, după
cum pe numeroşi versanţi există fenomene de eroziune în diverse stadii de la incipiente până
la forme grave de adâncime.
Pe astfel de pajişti, în afară de faptul că nu se aplică nici o măsură de ameliorare, se
practică şi un mod de folosire rudimentar arhaic, total necorespunzător, care contribuie din
plin la adâncirea degradării solului şi vegetaţiei.
În unele situaţii, îndeosebi în ceea ce priveşte creşterea ovinelor, pajiştile de deal
constituie aproape singura sursă de hrană, la cele mai multe unităţi agricole, atât în timpul
verii cât şi în perioada de stabulaţie.
Pe lângă suprafeţele mari atât din punct de vedere relativ cât şi absolut, în zona
dealurilor pajiştile au condiţii climatice mult mai favorabile decât în alte zone ale ţării noastre,
în sensul că regimul pluviometric ca şi cel termic sunt favorabile creşterii vegetaţiei pajiştilor.
Datorită acestui fapt, pajiştile naturale de deal pot da mai multe recolte pe an, cu producţii
relativ mai bine eşalonate în decursul sezonului, spre deosebire de cele din câmpie sau
9
montane, de la care aproape întreaga producţie se realizează în prima jumătate a sezonului de

vegetaţie.
Este drept că din punct de vedere pedologic în zona dealurilor condiţiile sunt mai
puţin favorabile sau chiar necorespunzătoare vegetaţiei pajiştilor întrucât solurile sunt acide
sau puternic acide şi slabaprovizionateîn principalele macroelemente nutritive.
Dar, asupra acestor condiţii omul poate interveni în mod direct, prin aplicarea celor
mai indicate îngrăşăminte, doze şi combinaţii, la epocile optime în vederea satisfacerii
cerinţelor vegetaţiei pajiştilor chiar până la nivelul potenţialului biologic al plantelor din
pajişte. Investiţia suplimentară de energie, sub diferite forme, adusă de om, este pe deplin
răsplătită prin rezultatele obţinute, atât pe plan cantitativ cât şi calitativ.
Folosirea pajiştilor de deal se face în regim mixt, dar, în general, în mod neraţional.
Primăvara se păşunează, obişnuit de timpuriu, circa 30-40 zile, după care, animalele fiind
duse pe păşunile montane, vegetaţia este lăsată pentru a fi cosită pentru fân. Toamna, după
coborârea animalelor de la munte, din nou pajiştile de deal sunt păşunate până la venirea
iernii.
Păşunatul se execută fără nici un fel de restricţie în ceea ce priveşte posibilitatea
păşunii, starea terenului şi mersul vremii, pe întreaga suprafaţă, cu toate animalele ierbivore.
În unele situaţii chiar şi cu porcii şi păsările.
Acest mod de folosire a pajiştilor duce la degradarea covorului vegetal, iar pe
tereurile înclinate şi la declanşarea fenomenelor de eroziune. Accentuarea degradării pajiştilor
folosite în acest sistem este cu atât mai rapidă cu cât pe pajiştile respective nu se aplică
măsurile potrivite pentru sporirea producţiei pajiştii.
În zona dealurilor dată fiind suprafaţa mare ocupată de pajişti, pe de o parte, iar pe
de altă parte, de suprafeţele arabile reduse, asigurarea bazei furajere se bazează îndeosebi pe
pajiştile naturale. Datorită acestei situaţii, aici, se impune, mai mult decât în alte zone, luarea
celor mai indicate măsuri de sporire a producţiei şi îmbunătăţire a calităţii pajiştilor. Acest
lucru este pe deplin posibil, întrucât toate rezultatele experimentale, precum şi cele din
producţie au demonstrat aceasta. Se apreciază că 50-75% din suprafaţa pajiştilor de deal poate
fi satisfăcător îmbunătăţită prin lucrări de suprafaţă, iar restul de 25-50% prin măsuri radicale,
adică prin înfiinţarea de pajişti semănate, a căror productivitate este net superioară faţă de
aceea a pajiştilor naturale, ca de altfel, şi faţă de oricare altă cultură furajeră anuală sau
perenă.
10
CAPITOLUL II REZULTATE EXPERIMENTALE OBŢINUTE PRIVIND

CULTURA GRAMINEELOR PERENE SINGURE
Pentru înfiinţarea pajiştilor temporare se folosesc graminee perene în cultură pură sau
în amestecuri şi amestec de graminee şi leguminoase perene.
Pajiştile temporare pe bază de graminee se întâlnesc pe suprafeţe destul de mari în
unele ţări din vestul Europei. Argumentele care pledează în favoarea acestora sunt înalta lor
productivitate în cultură irigată, intensiv fertilizată. Pentru aceasta se folosesc soiuri
ameliorate de înaltă productivitate, cu un conţinut ridicat de proteină, foarte receptive la
irigare şi la fertilizare cu doze mari de îngrăşăminte cu azot. De asemenea, prin folosirea
speciilor şi soiurilor cu precocitate diferită este posibilă organizarea conveierelor de pajişti
care permit furajarea neîntreruptă a animalelor, cu masă verde de primăvara devreme toamna
târziu.
În condiţiile ţării noastre înfiinţarea pajiştilor temporarte numai pe bază de graminee
se justifică numai acolo unde există posibilităţi pentru folosirea unor doze mijlocii-mari de
îngrăşăminte cu azot în vederea realizării producţiilor ridicate de masă verde, a unei bune
eşalonări a producţiei în decursul perioadei de vegetaţie şi pentru obţinerea unei ţeline
elastice, rezistentă la o încărcătură mare cu animale.
Pentru diferitele zone ale ţării, Krauss, M. (1973) citat de Ionel, A. (2003) recomandă
folosirea următoarelor specii de graminee:
- pentru zonele din sudul ţării: Dactylis glomerata, Festuca pratensis şi Bromus
inermis;
- pentru zonele mai umede şi mai răcoroase: Dactylis glomerata, Festuca pratensis şi
Phleum pratense.
2.1. ROTAŢIA
Semănatul plantelor perene pentru înfiinţarea pajiştilor temporare poate fi făcut în anul
următor desţelenirii sau după o perioadă de 1-3 ani în care se cultivă plante furajere anuale.
Primul procedeu este cunoscut sub denumirea „regenerare rapidă a pajiştilor” şi poate
fi adoptat numai când arătura de desţelenire este bine executată, cu introducerea ţelinii la
fundul brazdei, iar lucrările ulterioare permit realizarea unui pat germinativ mărunţit, aşezat,
nivelat.
Folosirea culturilor premergătoare se recomandă pe terenurile unde ţelina, foarte
densă, nu a fost suficient mărunţită, pe terenurile foarte îmburuienate şi pe soluri turboase,
unde lucrările culturale repetate, aplicate plantelor anuale, pot conduce la o îmbunătăţire a
11
însuşirilor solului. Ca plante premergătoare se recomandă, în primul rând, prăşitoarele, cum

sunt: sfecla furajeră, cartoful şi bostănoasele, sau alte plante furajere semănate des, ca: ovăzul,
borceagul, porumbul furajer şi altele.
Numeroşi autori printre care Dumitrescu N. şi colab. (1979), Cardaşol V. şi colab.
(1980), Simtea N. şi colab. (1987) au obţinut producţii mai mari la pajiştile temporare dacă
acestea au fost semănate după 1-2 ani de la desţelenire, perioadă în care terenul s-a cultivat cu
plante furajere anuale. Prin lucrările agricole executate în acest interval, îndeosebi prin cele de
cultivaţie, s-au creat condiţii mai bune pentru prelucrarea solului, pentru descompunerea
materiei organice şi s-au combătut eficient buruienile, ceea ce ulterior a avut o influenţă
pozitivă asupra instalării şi menţinerii pajiştii temporare.
Troxler J. (1978) arată că, de cele mai multe ori, este necesar ca înainte de desţelenire
să se execute un tratament cu erbicide de contact pentru distrugerea completă a vegetaţiei
existente. În acest caz, desţelenirea se execută mai uşor, terenul se pregăteşte mai bine şi se
pot obţine pajişti temporare foarte bune.
Cercetările efectuate la Centrul Experimental Preajba – Gorj au arătat însă că dacă
stratul de ţelină nu este prea gros şi se efectuează o arătură de desţelenire corectă, semănatul
ierburilor perene poate fi făcut şi imediat după arătură, fără să se mai aştepte descompunerea
materiei organice până în primăvara următoare (Pavel, C. şi colab., 1987).
Rezultatele obţinute în exeprienţele executate la Câmpia Turzii, judeţul Cluj, scot în
evidenţă avantajele însămânţării plantelor perene după ce s-a cultivat Lolium multiflorum timp
de un an de la desţelenire (Dumitrescu, N. şi colab., 1979). La această variantă s-a obţinut
producţia cea mai ridicată (4,86 t/ha s.u.) şi gradul cel mai mare de acoperire al solului (81%),
ceea ce pentru pajiştile de dealuri, situate pe terenurile în pantă, este extrem de important.
Când plantele perene se seamănă în teren arabil pot urma practic după orice cultură
care lasă solul curat de buruieni şi permite executarea la timp şi în bune condiţii a lucrărilor de
pregătire a terenului pentru semănat.
Dintre cercetările care au demonstrat comportarea mai bună a pajiştilor temporare
după ce în arătura de desţelenire s-a cultivat cel puţin un an porumb, sfeclă furajeră, cartofi
sau bostănoase, pot fi citate şi rezultatele obţinute de Pop M. (1969) pe soluri bogate în
substanţe organice.
12
2.2. ÎNGRĂŞĂMINTELE ŞI AMENDAMENTELE

Folosirea îngrăşămintelor reprezintă cea mai importantă măsură de sporire a producţiei
şi de îmbunătăţire a calităţii furajului obţinut pe pajiştile temporare.
Prin aplicarea îngrăşămintelor se completează rezervele de elemente nutritive din sol,
se îmbunătăţesc însuşirile fizico-chimice ale acestuia şi, în unele cazuri, se intensifică
activitatea microbiologică.
Cele mai importante îngrăşăminte pentru pajiştile temporare sunt cele cu azot, care
contribuie în cea mai mare măsură la sporirea producţiei şi creşterea conţinutului de proteină
din plante. Ele se caracterizează printr-o mare mobilitate, substanţa activă fiind repede
folosită în special de către graminee care sunt mari consumatoare de azot.
Eficienţa îngrăşămintelor cu azot creşte considerabil când solul este bine aprovizionat
şi cu celelalte elemente nutritive, mai ales cu fosfor, cu alte cuvinte, când se creează un raport
convenabil între aceste două principale macroelemente.
Dozele de îngrăşăminte diferă în funcţie de anul de vegetaţie, condiţiile pedoclimatice,
raportul graminee-leguminoase, modul de folosire.
Moga I. şi colab. (1996) recomandă ca la înfiinţarea pajiştilor solul trebuie să conţină
8-10 mg P2O5 mobil la 100 g sol şi 12-15 mg K2O mobil la 100 g sol. După cum se ştie,
plantele de pe pajişti sunt mari consumatoare de elemente nutritive.
Pentru fiecare tonă de substanţă uscată, consumul specific se situează la valori
cuprinse între 20-30 kg N; 2-4 kg P; 20-25 kg K şi 4-5 kg Ca (Bărbulescu C. şi colab.,
1987).
2.3. CULTURILE PURE DE GRAMINEE
La Cluj, în regim de fâneaţă, speciile Dactylis glomerata, Festuca pratensis, Phleum
pratense, au dat producţii medii de 104,1 q/ha s.u., iar în regim de păşune 91,2 q/ha, în
condiţiile fertilizării cu câte 40 kg/ha N primăvara şi după fiecare recoltare, pe fond de 48
kg/ha P2O5, 60 kg/ha K2O. Dintre specii s-au remarcat Phleum pratense pentru fâneaţă şi
Dactylis glomerata pentru păşune, iar Festuca pratensis a realizat cea mai mică producţie la
ambele sisteme de folosire (Viorica Tărău şi colab., 1976).
Producţii ridicate la unele soiuri de graminee perene, cultivate în condiţii de fertilizare,
au fost obţinute şi la SCCP Măgurele – Braşov şi la SCZ Târgu-Mureş (Krauss, M. şi colab.,
1979). Astfel, recoltate în regim de fâneaţă şi fertilizate cu câte 60 kg/ha N primăvara şi după
fiecare coasă (pe fond de 80 kg/ha P2O5, 50 kg/ha K2O, toamna) soiurile de raigras peren au
dat următoarele producţii: 101,6 q/ha s.u. (soiul de Banat), 110,1 q/ha s.u. (Măgurele 21),
150,1 q/ha s.u. (de Braşov). În cazul folosirii prin cosiri frecvente, la o fertilizare cu 33 kg/ha
13
N primăvara şi după fiecare ciclu de recoltare, s-au remarcat soiurile Camora (117 q/ha s.u.) şi
Petra (108,8 q/ha s.u.).
La Dealul Sasului speciile cele mai productive s-au dovedit Dactylis glomerata
(soiurile Goliat – 86,2 q/ha s.u. şi Angelkamp – 86,6 q/ha s.u.), Phleum pratense (cu soiul
Suceava 84,9 q/ha s.u.), Festuca arundinacea (soiul Pandur – 77,2 q/ha s.u.) şi Festuca
pratensis cu soiurile Măgurele 22 (76,0 q/ha s.u.) şi Măgurele 23 (72,7 q/ha s.u.). Aceste
producţii au fost obţinute cu 100 kg/ha N aplicat în două reprize adică primăvara şi după
coasa I pe fond de 50 P2O5 50K2O toamna (Ştefan, V., 1980 citat de Ionel, A., 2003).
Krauss, M. şi colab. (1980) au realizat în medie pe 2 ani producţii medii de 111 q/ha
s.u. la Festuca pratensis soiul Kabanka, 182 q/ha s.u. la Phleum pratense soiul Odenwalder,
113 q/ha s.u. la Lolium perenne soiul Nui. Fertilizarea s-a făcut în fiecare toamnă cu câte 80
kg/ha P2O5 şi K2O. Azotul s-a aplicat fazial, câte 66 kg N (200 kg azotat de amoniu) la fiecare
ciclu de recoltare.
În cazul fertilizării cu azotat în doză de 300 kg/ha aplicat fracţionat (100 kg primăvara
şi câte 50 kg la fiecare ciclu de păşunat), Proca, M., Krauss, M. (1981) au obţinut producţii
de 100,2 q/ha s.u. la soiul Tampas şi de 95,0 q/ha s.u. la soiul Rapid ambele exploatate în
regim de păşune. În regim de fâneaţă, cele două soiuri au dat producţii, în medie, de circa 60
q/ha s.u. S-a constatat că la folosirea exclusivă prin păşunat se obţine, cea mai mare producţie,
adică 129,5 q/ha s.u., cu 47,7 q/ha s.u. mai mult faţă de recoltarea ca fâneaţă.
Rezultate interesante privind influenţa îngrăşămintelor asupra culturilor pure sau a
amestecurilor de graminee au fost comunicate şi de Simtea, N. şi colab. (1981). Datele
obţinute în mai multe locaţii (Beriu, Caransebeş, Lovrin, Perieni) au demonstrat că în medie
pe 6 ani la fertilizarea cu 100-150 kg/ha N 50 kg/ha P 2O5 50 kg/ha K2O, Dactylis glomerata a
dat 50,5 q/ha s.u., Festuca pratensis 49,0 q/ha s.u., Phleum pratense 53,9 q/ha s.u., Lolium
perenne 53,0 q/ha s.u. Producţii ceva mai ridicate s-au obţinut la amestecurile Dactylis
glomerata + Phleum pratense + Festuca pratensis şi 55,3 q/ha la amestecul Dactylis
glomerata + Phleum pratense + Lolium perenne.
La Davideşti judeţul Argeş, în condiţiile fertilizării cu 200 kg/ha N, 60-100 kg/ha P 2O5
50-60 kg/ha K2O soiurile Florial, Goliat, Gorom (Dactylis glomerata), Ludion, Pandur, Pastel
(Festuca arundinacea) şi Topaz (Phleum pratense) s-au menţinut pe teren o perioadă foarte
lungă şi au dat o producţie medie pe 7 ani de peste 80 q/ha s.u. (Bărbulescu, C. şi colab.,
1984).
La I.C.P.C.P. Braşov Georgeta Oprea şi colab. (1984) au constatat că producţia
gramineelor perene este influenţată, la data la care se execută recoltarea, de precocitatea
14
speciei sau a soiului. Astfel, în anul I cele mai mari producţii s-au obţinut la Dactylis
glomerata soiurile Goliat şi Poiana (6,7 t/ha s.u. şi respectiv 6,6 t/ha s.u) după care a urmat
Festuca arundinacea soiul Parnas (6,2 t/ha s.u.). Soiurile mai tardive, ca de exemplu Gotar
(Dactylis glomerata) şi Paltar (Festuca pratensis) au realizat numai puţin peste 5 t/ha s.u.
În anul al doilea, pe primul loc s-a situat Festuca arundinacea soiul Parnas (7,6 t/ha
s.u.), urmat de Dactylis glomerata soiul Goliat (6,2 t/ha s.u.), pe ultimele locuri fiind soiurile
de Lolium perenne şi Festuca pratensis 3,6 respectiv 2,3 t/ha s.u.. Fertilizarea s-a făcut cu câte
80 kg P2O5 şi K2O toamna şi 230 kg N în fiecare perioadă de vegetaţie după următoarea
schemă:
- 6 coase/an: N60 + 33 + 33 + 33 + 33 + 33
- 5 coase/an: N66 + 41 + 41 + 41 + 41
- 4 coase/an: N66 + 55 + 55 + 55
- 3 coase/an: N66 + 82 + 82
Pentru producţii constante de s.u. la Dactylis glomerata, Motcă, Gh. şi colab. (1988)
recomandă doza de 100 kg/ha N administrat primăvara devreme şi fracţionat primăvara şi
după coasa I (câte 100 kg/ha N) pe fond de 50 kg/ha P 2O5 aplicat toamna. Rezultatele
experimentale privind comportarea amestecurilor de soiuri de graminee au fost sintetizate de
Simtea, N. şi colab. (1992). Amestecurile au fost exploatate în regim de fâneaţă, când s-au
fertilizat cu 150 kg/ha N (aplicat în trei fracţii egale) şi în regim de păşune, când s-au aplicat
25-30 kg/ha N în 5-6 reprize, în ambele cazuri pe fond de 50 kg/ha P 2O5 50 kg/ha K2O.
Amestecurile au fost alcătuite din soiurile Gorom (Dactylis glomerata), de Braşov (Festuca
pratensis), Tirom (Phleum pratense), Rapid (Lolium perenne). Au fost obţinute producţii de
de 6,59 t/ha s.u. la Beriu – Hunedoara, 6,54 t/ha s.u. la Livada, 10,25 t/ha s.u. la Suceava, 7,72
t/ha s.u. la Rediu – Iaşi, 8,95 t/ha s.u. la Davideşti – Argeş.
Conform rezultatelor obţinute în urma cercetărilor de către Maria Razec (1995)
efectuate la soiurile de Lolium perenne, producţiile au oscilat de la un soi la altul,fiind de 9,5-
10 t/ha s.u. la soiul Rapid, 10-11 t/ha s.u. la soiul Rapsod şi 10,5-11,5 t/ha s.u. la soiul Marta.
Fertilizarea s-a efectuat după recoltarea primei coase pentru masă verde cu N30.
În medie pe 5 ani de la Festuca arundinacea – Parnas s-au obţinut între 4,78 t/ha s.u.
la varianta nefertilizată şi 11,84 t/ha s.u. la varianta fertilizată cu 300 kg/ha N şi 100 kg/ha
P2O5. Cele mai evidente sporuri de producţie se înregistrează până la doza de 150 kg/ha N, la
care producţia medie pe 5 ani se dublează (215%) faţă de varianta nefertilizată (Motcă, Gh. şi
colab., 1997).
15
O serie de rezultate privind comportarea soiurilor Baraula şi Oden-Wälder de Dactylis

glomerata, respectiv Phleum pratense, au fost comunicate de către Bărbulescu, C. şi colab.,
(1976). Cele două soiuri au fost fertilizate cu câte 40 kg/ha N primăvara şi după fiecare
recoltare, pe fond de 60 kg/ha P2O5, 60 kg/ha K2O. Producţiile au oscilat între 70,6 q/ha s.u.
(soiul Baraula cultivat în regim de păşune la Băneasa) şi 108,5 q/ha s.u. (la soiul Oden-
Wälder cultivat în rgim de păşune la Măgurele – Braşov).
2.4. LUCRĂRILE SOLULUI
Lucrările de pregătire a terenului în vederea semănatului, fie că este vorba de
amestecuri de graminee şi leguminoase, sau de culturi pure de graminee, cuprind mai întâi
distrugerea vegetaţiei pajiştii permanente, apoi cele de pregătire a patului germinativ
corespunzător pentru seminţele de ierburi perene. În unele cazuri, anterior desţelenirii trebuie
executate o serie de lucrări pregătitoare, ca de exemplu curăţirea pajiştii, distrugerea
muşuroaielor, îndepărtarea vegetaţiei lemnoase, chiar desecarea fără de care nu se poate
realiza prelucrarea solului înţelenit în bune condiţii.
Metodele de pregătire a terenului sunt diferite, fiind în funcţie de grosimea stratului de
ţelină, de pantă, de gradul de îmburuienare şi de conţinutul de apă din sol.
Pe terenurile plane sau uşor înclinate – mobilizarea solului se face pe întreaga
suprafaţă, dar diferenţiat în funcţie de grosimea stratului de ţelină (Ionescu, I., 2003).
Pe pajiştile cu strat de ţelină subţire, terenul se poate pregăti destul de bine printr-o
singură lucrare cu grapa cu discuri până la adâncimea de 8-10 cm sau prin două-trei lucrări,
executate pe direcţii diferite, la adâncimea de 5-6 cm până la 10-12 cm.
În cazul pajiştilor cu strat de ţelină mijlociu sau gros, terenul trebuie arat la o
adâncime de 20-25 cm. În cazul unor terenuri grele, pe soluri argiloase, brazdele „se ţin”, de
aceea stratul de ţelină nu este introdus în totalitate sub brazdă. Ca urmare, la pregătirea patului
germinativ pot fi aduse la suprafaţă bucăţi de ţelină parţial descompusă, care împiedică
desfăşurarea în bune condiţii a semănatului. Pentru a înlătura acest inconvenient, înainte de
arătură, este necesară trecerea cu grapa cu discuri de câteva ori la o adâncime de 10 cm,
pentru a fragmenta stratul de ţelină (Ionescu, I., 2001).
Există şi alte modalităţi de pregătire a terenului (Bărbulescu, C., Motcă Gh., 1987):
- o lucrare cu grapa cu discuri până la adâncimea de 8-10 cm, urmată de
o arătură la adâncimea 20-25 cm;
- două arături, prima la adâncimea de 12-15 cm şi a doua la adâncimea
de 20-25 cm. Dacă după aceste lucrări rămân bucăţi de ţelină, se impune să se lucreze cu
grapa cu discuri, perpendicular pe direcţia de executare a arăturii;
16
- o lucrare cu freza, la adâncimea de 10-12 cm, urmată de o arătură la

adâncimea de 20-25 cm. Dacă este nevoie, după arătură se lucrează cu discurile pentru
mărunţirea completă a ţelinii;
- două lucrări cu freza, prima la adâncimea de 10-12 cm, urmată de a
doua, la circa 10 zile, la o adâncime de 18-20 cm.
Cele mai bune producţii se obţin atunci când lucrarea de desţelenire se face cu plugul.
Epoca cea mai bună de efectuare a acestei lucrări este la sfârşitul verii – începutul toamnei
(Burcea, P. şi colab., 1981).
La Centrul Experimental pentru Cultura Pajiştilor de la Preajba – Gorj, Ionescu, I. şi
colab. (2003) au amplasat o experienţă urmărită timp de trei ani, pentru a se observa influenţa
metodei de pregătire a terenului şi a epocii de semănat. Pajiştea temporară, înfiinţată după
arătura de desţelenire, a dat rezultate mai bune decât cea înfiinţată după prelucrarea repetată a
terenului numai cu grapa cu discuri.
Metoda de pregătire a terenului a avut un rol mare atunci când semănatul s-a efectuat
toamna, în care caz discuitul a dat o producţie mai mică cu 0,65 t/ha s.u. faţă de arătură. Dacă
s-a semănat primăvara pe terenul prelucrat din toamnă, diferenţa dintre cele două moduri de
pregătire a terenului a fost mult mai redusă.
În Elveţia s-au obţinut rezultate mai bune prin tratamentul la sfârşitul verii cu
Roundup (Glyphosate), în doză de 5-9 l/ha şi semănatul imediat în teren nelucrat, cu maşini
speciale sau primăvara, după mobilizarea profundă a solului (Troxler, J., 1978).
Pe pajiştile afectate de eroziune, cu pante până la 170 se lucrează cu grapa cu discuri, o
dată sau de două ori, paralel cu curbele de nivel. Pe versanţi lungi, terenul se lucrează în benzi
pentru a preveni amplificarea eroziunii solului. Lăţimea benzilor este de 20-30 m pe terenuri
cu pante mai mici, şi de 15-17 m pe cele cu pante mai mari. Aceste benzi alternează cu fâşii
de teren nelucrate, care au rolul de a opri şi dispersa scurgerea apei şi de a reţine o parte din
suspensiile din apa de scurgere. Materialul solid se depune în partea din amonte a benzilor şi
se transformă în mici terase, ceea ce contribuie mult la stăvilirea procesului de eroziune. După
1-2 ani, când gramineele şi leguminoasele perene au acoperit bine solul, se desţelenesc şi
fâşiile cu vegetaţie spontană. De asemenea, tot pentru a se preveni declanşarea eroziunii
solului, se construiesc şanţuri antierozionale, la distanţa de 15-20 m unul de altul (Pavel, C.,
1986; Bărbulescu, C., Motcă, Gh., 1987).
Cercetările întreprinse de Dumitrescu, N. şi colab. (1978) pe pajiştile din Moldova,
aflate în diferite stadii de eroziune, scot în evidenţă necesitatea prelucrării diferenţiate a
terenului, în funcţie de pantă, de gradul de eroziune a solului, de gradul de acoperire cu
17
vegetaţie. Această pregătire diferenţiată a terenului, urmată de aplicarea îngrăşămintelor şi

însămânţarea unor amestecuri de graminee şi leguminoase perene, adaptate condiţiilor locale,
determină stăvilirea proceselor de eroziune, consolidarea terenului şi obţinerea unor producţii
mari de furaje şi de bună calitate. În cazul unor pajişti foarte erodate, ca cele de la Holm, se
pot obţine producţii de până la 2,2 t/ha s.u., iar la celelalte pajişti, de pe terenurile mai puţin
erodate, producţiile ajung la peste 8 t/ha s.u.
Pe pajiştile cu exces temporar de umiditate se execută mai întâi desecarea, iar vara,
după ciclul doi de păşunat, se face erbicidarea cu Gramoxone (5 l/ha), iar după 10-15 zile,
terenul se pregăteşte prin discuit, arat şi nivelat (Pavel, C. şi colab., 1987).
În ceea ce priveşte perioada optimă de efectuare a lucrărilor de desţelenire, s-a
constatat că cele mai bune rezultate au fost obţinute atunci când aceasta s-a realizat toamna. În
felul acesta se măreşte rezerva de apă a solului, iar materia organică acumulată în cantităţi
mari în solul pajiştilor se descompune până primăvara. Nu este bine ca desţelenirea să aibă loc
primăvara. În acest caz lucrarea se execută mai greu, stratul de ţelină nu se descompune decât
parţial şi terenul nu se poate pregăti în mod corespunzător până la semănat.
Tot pentru a uşura arătura, la două săptămâni de la erbicidare terenul se prelucrează
cu grapa cu discuri de 2-3 ori în direcţii perpendiculare. După arătură, dacă este cazul, se
lucrează cu nivelatorul şi din nou cu grapa cu discuri, până la pregătirea corespunzătoare a
terenului.
Înainte de semănat se impune tăvălugirea pentru ca terenul să se aşeze şi să creeze un
bun pat germinativ.
Din cele prezentate rezultă că metodele de pregătire a terenului înţelenit sunt foarte
diferite, fiind determinate de condiţiile locale. La alegerea lor trebuie să se ţină seama şi de
consumul de energie, cu scopul de a se executa o lucrare bună şi cu un consum cât mai mic de
energie. Indiferent de metodele folosite, important este ca prin aceste lucrări să se realizeze un
teren foarte bine mărunţit, nivelat şi aşezat.
Experienţele executate în acest sens au demonstrat că între diferitele metode de
pregătire a terenului înţelenit sunt diferenţe foarte mici din punct de vedere al producţiilor
care se obţin la pajiştile temporare, dacă prin aceste lucrări se reuşeşte să se pregătească
terenul cât mai bine. De exemplu, Burcea, P. şi colab. (1972) au experimentat mai multe
variante de pregătire a terenului pentru înfiinţarea unei pajişti temporare. S-a lucrat pe o
pajişte naturală, iniţial dominată de Agrostis capillaris de la Ţiţeşti judeţul Argeş, situată la
altitudinea de 360 m. După desţelenire s-a semănat un amestec complex de graminee şi
leguminoase, perene format din: Dactylis glomerata 25%, Phleum pratense 20%, Festuca
18
pratensis 15%, Loliuum perenne 10%, Trifolium pratense 15%, Lotus corniculatus 15%. S-a
constatat că producţiile obţinute în anul I au înregistrat valori apropiate de la o variantă la alta
de pregătire a terenului. În anii următori influenţa modului de pregătire a terenului se şterge
complet, acţiunea cea mai puternică asupra producţiei fiind determinată de dozele de
îngrăşăminte aplicate.
Şi în alte experienţe executate în diferite condiţii staţionale, începând de la altitudinea
de 700 m şi până la 1400 m, s-a ajuns la concluzii asemănătoare. Între diferitele metode de
pregătire a terenului înţelenit, prin mobilizare mai adâncă sau mai superficială, diferenţele de
producţie nu s-au dovedit semnificative. De aici, recomandarea de a se alege metoda de
pregătire a terenului care are consumul cel mai mic de energie (Puia, I. şi colab., 1984).
Terenul care urmează să se însămânţeze cu graminee şi leguminoase perene furajere se
pregăteşte diferenţiat, în funcţie de pantă. Pe terenurile în pantă lucrările se vor executa în
mod obligatoriu paralel cu curbele de nivel.
Dacă prin diferitele metode nu se poate realiza un pat germinativ corespunzător, este
mai bine ca în anul respectiv să nu se semene plantele perene. Greşelile care se fac la
pregătirea terenului şi la celelalte lucrări legate de înfiinţarea pajiştilor temporare se regăsesc
în anii următori prin producţii mai mici şi de calitate slabă, prin durată mai scurtă de
exploatare a pajiştilor.
Pregătirea patului germinativ se execută primăvara foarte devreme, prin mobilizarea
superficială a solului cu ajutorul combinatorului. Nu se recomandă discuirea primăvara,
deoarece se pierde umiditatea din sol, dar mai ales se afânează prea mult solul şi în acest fel
nu se va putea respecta adâncimea mică de semănat specifică plantelor perene. Dacă totuşi
terenul a ieşit din iarnă cu bulgări mari sau cu bucăţi de ţelină nedescompusă, se execută
discuirea şi după aceea tăvălugirea, urmată de o lucrare cu combinatorul.
2.5. SĂMÂNŢA ŞI SEMĂNATUL
O condiţie importantă pentru reuşita unor culturi, fie că este vorba de amestecuri de
graminee şi leguminoase, de amestecuri numai de graminee sau de monoculturi de graminee,
o constituie utilizarea unor seminţe de calitate, cu parametrii biologici ridicaţi. În afară de
germinaţie interesează în mare măsură şi puritatea, pentru a avea certitudinea că ceea ce se
seamănă reprezintă sămânţa speciei şi soiului respectiv şi să nu existe seminţele altor specii,
lipsite de valoare economică sau buruieni.
Se insistă asupra acestui aspect deoarece marea majoritate a seminţelor de la plantele
perene de nutreţ sunt mici şi foarte mici şi se diferenţiază foarte greu între ele sau, de cele ale
altor specii din flora spontană, inferioare din punct de vedere economic.
19
De aceea, la producerea seminţelor este necesară, încă o dată, analiza materialului de

semănat, în laborator, cu lupa. Numai în felul acesta se va avea garanţia că se vor realiza
pajişti fără buruieni, cu o compoziţie floristică bună, capabile să dea producţii mari şi de
calitate (Bărbulescu, C. şi colab., 1987).
Semănatul reprezintă o lucrare importantă în tehnologia de înfiinţare a pajiştilor
temporare. Executarea acestei lucrări la timp şi în bune condiţii dă posibilitatea plantelor să
răsară într-un timp scurt şi în mod uniform şi astfel să se obţină o pajişte bună chiar din
primul an.
Cercetările executate în ţara noastră (Samoilă, Z. Şi colab., 1975; Pop, M. şi colab.,
1976; Simtea, N. şi colab., 1978; Moga, I. şi colab., 1983) au demonstrat că folosind o
tehnologie corectă este posibil să se obţină pajişti temporare foarte bune, cu producţii mari,
folosind semănatul sub o plantă protectoare.
Planta protectoare ar putea fi folosită în regiunile de dealuri, numai la altitudini mai
mari, în zone mai bogate în precipitaţii, aşa cum a reieşit din cercetările efectuate de Ionescu,
I. şi Osiceanu, M. (1997) la Preajba – Gorj, unde pajiştile temporare au dat producţii normale
dacă s-au semănat cu ovăz pentru masă verde ca plantă protectoare. Totodată, s-a demonstrat
că şi grâul pentru furaj poate fi o protectoare indicată, în schimb folosirea secarei nu se
recomandă. Sub plantele protectoare buruienile se dezvoltă mai greu, fiind mult stânjenite de
către planta protectoare. Pentru ca planta protectoare să nu acţioneze prea puternic şi asupra
plantelor perene, se impune aplicarea unor doze moderate de îngrăşăminte. Planta protectoare
se seamănă cu o normă de sămânţă diminuată cu 20-30% faţă de cultura obişnuită
(Bărbulescu, C. şi colab., 1987).
Moga, I. şi colab. (1983) apreciază că problema plantei protectoare la pajiştile
temporare nu este suficient de bine cercetată. Ar trebui studiate şi alte plante protectoare în
afară de cele folosite în prezent, cum sunt: unele graminee anuale şi perene cu vivacitate mai
scurtă şi cu aparat foliar asemănător cu cel al plantelor perene, de exemplu Lolium
multiflorum. În felul acesta solul ar fi mai bine acoperit în prima parte a intervalului şi astfel
s-ar reduce evaporarea apei din sol şi buruienile ar fi combătute mai bine.
Epoca de semănat cea mai des utilizată în regiunile de dealuri este primăvara, îndată
ce se poate ieşi în câmp. În felul acesta răsărirea are loc într-un timp scurt, iar plantele
beneficiază de cantităţile mari de apă acumulate în sol în timpul iernii. Întârzierea semănatului
are efecte negative asupra răsăririi uniforme şi rapide a plantelor, asupra creşterii lor. Acest
fenomen se constată atât la graminee, cât şi la leguminoase. Totuşi, plantele care au cel mai
20
mult de suferit sunt gramineele, care au înrădăcinare mai superficială şi care nu suportă
temperaturi mai mari de 300C, înainte de a înfrăţi.
Moga, I. şi colab. (1983) arată că însămânţarea amestecurilor de graminee şi
leguminoase perene primăvara, în afara epocii optime, determină minusuri de producţie de
până la 7-8 t/ha s.u., pe parcursul unui ciclu de 3-4 ani.
Întârzierea semănatului primăvara este una dintre cauzele principale ale rezultatelor
slabe care se obţin la înfiinţarea pajiştilor temporare în regiunile de dealuri.
Nu este bine să se semene nici prea devreme primăvara, înainte ca solul să se fi
zvântat la suprafaţă. În aceste cazuri patul germinativ nu se poate pregăti în bune condiţii,
semănatul se execută mai greu, iar cultura răsare neuniform şi apare cu goluri.
Pe solurile podzolice, Şerban, V. (1975) citat de Ionel, A. şi colab. (2003) a obţinut
cele mai mari producţii când semănatul s-a efectuat primăvara (aprilie), urmat de semănatul în
iulie şi august. Semănatul de toamnă a dat producţii mai mici cu 64% comparativ cu
semănatul din primăvară. Pe aceste soluri, semănatul de vară nu trebuie să depăşească 15-20
august. În regiunile mai călduroase din sudul ţării se poate prelungi epoca de semănat până la
15 septembrie.
În condiţiile din centrul Moldovei, la Secuieni – Neamţ a dat rezultate bune semănatul
în a doua jumătate a lunii august, după porumb siloz însă, participarea leguminoaselor în
covorul vegetal a fost mai redusă decât la semănatul de primăvară (Vineş, V., 1977).
Pajiştile semănate toamna sunt foarte puţin îmburuienate, ceea ce contribuie la
obţinerea unui furaj de bună calitate chiar din anul întâi.
Toamna, în perioada semănatului, sunt mari posibilităţi de executare a lucrărilor la
timp şi în bune condiţii pe terenurile situate în regiunile de dealuri.
Tăvălugitul înainte de semănat este o lucrare importantă. Prin tăvălugit se realizează o
aşezare mai bună a solului, un contact mai bun între seminţe şi sol. Dacă se seamănă într-un
teren netăvălungit, nu se mai poate respecta adâncimea de semănat, seminţele sunt încorporate
prea adânc în sol, plantele răsar greu şi neuniform şi producţiile care se vor obţine sunt mai
mici (Bărbulescu, C. şi colab., 1987).
21
2.6. LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE

Distrugerea crustei
Lucrările de îngrijire au un rol foarte important pentru obţinerea unor producţii
cantitative şi calitative ridicate, pentru menţinerea compoziţiei floristice optime şi pentru
prelungirea perioadei de exploatare.
În anul de înfiinţare al pajiştii, rolul acestora este deosebit, ele trebuind să creeze cele
mai bune condiţii pentru dezvoltarea tinerelor plante. În anii următori, principalul rol în
dirijarea pajiştii îl are fertilizarea şi exploatarea raţională.
De multe ori, după semănat, mai ales pe soluri mai grele, se formează crustă. În acest
caz se împiedică răsărirea plantelor perene pentru că acestea au o putere mică de străbatere şi
dacă nu se iau măsuri va rezulta o pajişte rară sau cu multe goluri.
Pentru distrugerea crustei, Bărbulescu, C., Motcă, Gh. (1987) recomandă trecerea cu
grapa de mărăcini, cu grapa de fier cu colţii îndreptaţi în sus, sau cu tăvălugul de lemn pe care
s-a înfăşurat sârmă ghimpată.
Acolo unde este posibil, se poate distruge crusta prin irigare cu o normă de udare de
100-150 m3/ha apă.
Completarea golurilor
În cazul în care apar goluri din diverse motive (semănat prea adânc, crustă, atac de
boli şi dăunători, lipsa apei etc.) acestea trebuie completate cu sămânţă din acelaşi amestec.
Completarea golurilor se face imediat după răsărire sau în anul următor primăvara
foarte devreme, manual sau mecanic, în funcţie de mărimea seminţelor.
Combaterea buruienilor
Pajiştile temporare semănate primăvara prezintă, de obicei, ungrad ridicat de
îmburuienare, deoarece buruienile au un ritm de creştere mult mai mare decât gramineele şi
leguminoasele semănate şi există posibilitatea ca acestea să fie înăbuşite şi eliminate după
teren.
Una dintre metodele cele mai folosite pentru combaterea buruienilor în anul
semănatului este reprezentată de cosiri repetate, manuale sau mecanice, cu utilaje cât mai
uşoare, la înălţime de 6-8 cm, care au şi un efect favorabil asupra îndeşirii şi uniformizării
amestecului semănat, Ionescu, I. (2003). Se va evita menţinerea masei vegetale recoltate pe
pajişte, pentru a nu împiedica creşterea tinerelor plante de cultură.
Dacă este necesar, în anul I se pot efectua 2-3 astfel de cosiri.
Această metodă de combatere dă rezultate foarte bune în cazul buruienilor anuale, dar
nu este eficientă împotriva buruienilor perene, stolonifere ca Agropyron repens sau Cynodon
22
dactylon. Ca urmare, pe aceste terenuri infestate cu aceste specii nu este indicată înfiinţarea
pajiştilor temporare.
Atunci când gradul de îmburuienare este foarte mare se erbicidează cu 2,4D sau
Icedin, câte 3 l în 200 l apă, când gramineele au format 2-3 frunze, iar buruienile se găsesc în
faza de rozetă (Ionescu, I., 2003).
La amestecurile formate din graminee şi leguminoase se pot aplica erbicide ca: Aretit,
Acetadin, Basagran.
Aretitul şi Acetadinul se aplică în faza de 3-5 frunze trifoliate în cantităţi de 5-6 l/ha.
Tratamentul se va face la temperaturi sub 20-25 0C, la umbră, la sfârşitul zilei sau în zilele
noroase, dar fără să cadă precipitaţii câteva ore.
Basagranul se aplică în doze de 2,5-3 l/ha, când leguminoasele au 3-5 frunze trifoliate
sau chiar în faza de 1-2 frunze trifoliate atunci când gradul de îmburuienare este foarte mare
(Motcă, Gh. şi colab., 1994).
Împotriva buruienilor monocotiledonate se foloseşte erbicidul Dual, în doză de 4 l/ha,
care se încorporează în sol odată cu pregătirea patului germinativ prin discuiri sau grăpare la o
adâncime de 4-6 cm (Ionescu, I., 2001).
Acolo unde domină buruienile din specia Rumex obtusifolius, Urtica dioica şi
Taraxacum officinale, Cardaşol, V. (1995) recomandă erbicidele Starone 250 EC şi Garlan 4
aplicate în doză de 0,6 l/ha şi respectiv 1 l/ha într-o soluţie de 400 l apă.
Pentru combaterea cuscutei, cercetătorii recomandă folosirea erbicidelor Gramoxone
sau Reglone în concentraţie de 1% (Hălălău, D., 1980).
Cele două erbicide asigură o protecţie corespunzătoare gramineelor dar au şi un grad
ridicat de fitotoxicitate pentru leguminoase.
Pentru obţinerea unor rezultate corespunzătoare în combaterea speciei Rumex
obtusifolius trebuie luate măsuri pratotehnice de corectare a factorilor în exces sau deficit, de
evitare a producerii şi răspândirii seminţelor sau resturilor vegetale, precum şi de asigurare a
unei densităţi corespunzătoare a covorului ierbos.
Pentru combaterea pipirigului Simtea, N. şi colab. (1976) recomandă folosirea
erbicidului Diclordon sodic aplicat timp de doi ani, în cantitate de 5 kg/ha, care distruge
complet pipirigul din pajişte şi are efect remanent în următorii doi ani.
Fenofaza optimă de aplicare a tratamentului este de la apariţia inflorescenţei până la
înflorirea pipirigului. Această fenofază se realizează în luna mai şi coincide cu primul ciclu de
păşunat. Aplicarea erbicidului se face imediat după încheierea păşunatului, pe vreme liniştită
şi cu temperatură de cel puţin 150C, folosindu-se circa 500 l apă/ha.
23
Cel mai bun rezultat s-a obţinut pe suprafaţa tratată cu Diclordon sodic şi cosită.
Pajiştea astfel tratată a fost practic curată de pipirig, însă în anul al doilea. Cosirea tufelor de
pipirig se face la o lună după aplicarea erbicidului, ceea ce corespunde la terminarea ciclului
al doilea de păşunat.
În urma cercetărilor efectuate pe pajiştile semănate pe nisipurile de la Tâmbureşti,
Pavel, C. şi Ionescu, I. (1986) au ajuns la concluzia că îmburuienarea este relativ mai redusă
decât pe solurile normale şi nu prezintă un pericol pentru ierburile din pajişti, întrucât
buruienile dominante sunt reprezentate de specii anuale, care dispar complet după prima
cosire şi mai cu seamă în anii următori. Pentru combaterea buruienilor, dintre erbicidele
experimentate (Dicotex, Brominal flax şi Icedin) mai indicate s-au dovedit Dicotex şi Icedin
care în doze mai mici reduc mai puţin procentul de participare al leguminoaselor în totalul
producţiei.
2.7. RECOLTAREA PENTRU FURAJ
Epoca de recoltare sau momentul optim de recoltare exercită o influenţă deosebită
asupra producţiei şi calităţii. Alegerea momentului recoltării trebuie să se facă în aşa fel încât
să se poată obţine producţii mari de fân la coasa respectivă, de calitate superioară şi să dea
posibilitatea plantelor să se refacă la coasele următoare sau până la venirea îngheţurilor,
pentru a se asigura producţii mari şi în anii următori. Cositul tebuie făcut în acel moment în
care nu este favorizată înmulţirea buruienilor (Bărbulescu, C., Motcă Gh., 1987).
Cercetări numeroase, cât şi observaţiile referitoare la momentul optim de recoltare a
fâneţelor au dus la concluzia că acesta este situat în perioada de la înspicare până la înflorirea
gramineelor dominante valoroase sau îmbobocirii-înfloririi leguminoaselor. În această
perioadă se realizează producţii mari şi de calitate bună sau, altfel spus, producţia cea mai
mare de unităţi nutritive la hectar.
În primăvara anului 1979, la Braşov, producţiile de substanţă uscată au crescut odată
cu avansarea în vegetaţie. Astfel, Dactylis glomerata dă producţie de 15,4 q/ha la faza de apex
2-3 cm şi 77,3 q/ha s.u. la stadiul de înflorit. La Lolium perenne în faza de apex 4-5 cm s-au
obţinut 13,5 q/ha s.u. şi 75,3 q/ha s.u. la înflorit deplin (Georgeta Oprea şi colab., 1984).
În condiţiile de la Măgurele – Braşov, raportul cel mai bun între producţie şi calitate,
la două graminee perene studiate, în primul an de vegetaţie, la coasa I, se realizează când
recoltarea are loc la 22 mai. La această dată se obţine o producţie de 12,14-13,90% P.B. şi de
0,81-0,93 U.N., la Dactylis glomerata şi respectiv Lolium perenne. Recoltările ulterioare
determină o scădere accentuată a conţinutului de proteină brută, la 6,06-6,56% şi de unităţi
nutritive, la 0,31-0,38, în timp ce producţia de substanţă uscată creşte, ajungând până la 7,37-
24
7,53 t/ha la Dactylis glomerata şi respectiv Lolium perenne (Georgeta Oprea şi colab.,
1984). Producţiile la hectar de proteină la soiurile de graminee Dactylis glomerata, Festuca
pratensis, Phleum pratense s-au dovedit mai mari la folosirea ca păşune faţă de fâneaţă.
La Băneasa, cel mai ridicat procent de proteine la Festuca pratensis s-a obţinut la
recoltarea în sistem de păşune (16,74-17,93% la coasa I) urmat de Dactylis glomerata
(16,5%), Phleum pratense (15,18-15,62%). Sub aspectul digestibilităţii furajului s-a observat
o variaţie a coeficienţilor în funcţie de altitudine: coeficienţii au înregistrat creşteri până la
altitudinea de 600 m, apoi descresc la 1200 m (Dealul Sasului). În regim de fâneaţă scade
digestibilitatea de la 67-76% la Băneasa la 53-58% la Dealul Sasului (Bărbulescu, C. şi
colab., 1976).
Simtea N. şi colab. (1979) arată că gramineele în cultură pură sunt calitativ inferioare
amestecurilor de graminee cu leguminoase, având un procent mai scăzut de proteină brută
(15,9%) şi mai ridicat de celuloză (28,8%). Îngrăşămintele influenţeză pozitiv calitatea, odată
cu creşterea dozei crescând şi conţinutul de proteină brută. În perioada 1965-1970, Burcea P.
şi colab. (1980) au obţinut în medie pe 6 ani o producţie de proteină brută de 952 kg/ha la
varianta nefertilizată şi de 1030 kg/ha la variantele fertilizate cu 100 kg/ha N 50 kg/ha P2O5 50
kg/ha K2O.
La Fundulea, conţinutul de proteină brută la Dactylis glomerata pe epoci de recoltare a
variat între 18,93-21,38% în anul al III-lea şi între 17,66-20,63% în anul al IV-lea, diferenţele
neputând da o anumită semnificaţie. În general, pe toată durata păşunatului, soiul de Dactylis
glomerata – Goliat a avut un conţinut de proteină brută destul de mare şi uneori chiar foarte
mare. Conţinuturile mari de proteină brută se reflectă şi în producţia de proteină brută/hectar,
mediile pe ambii ani fiind între 1515 şi 2116 kg/ha (Culică, S., 1982).
Bărbulescu, C. şi colab. (1984) la Moara Domnească, în anul al II-lea de exploatare,
au obţinut în medie o producţie de 1320 kg/ha proteină brută de la cultura pură a gramineelor
şi 1480 kg/ha la amestecurile cu trifoi alb. Producţii mari de proteină brută s-a obţinut în
regimul de cosiri frecvente şi de la amestecurile de Festuca arundinacea soiul Pandur,
Phleum pratense – Tirom şi Bromus inermis – Orfeu cu trifoi alb.
Motcă, Gh. şi colab. (1988) au obţinut producţii la hectar de proteină cuprinse între
1610 kg/ha-1740 kg/ha la soiurile de Dactylis glomerata, 1780 kg/ha-1850 kg/ha la Festuca
pratensis, 1720 kg/ha-1850 kg/ha la Bromus inermis, producţii ce s-au realizat la doze mari de
îngrăşăminte.
25
CAPITOLUL III. CONDIŢIILE NATURALE ÎN CARE S-A

EXPERIMENTAT
3.1. CONDIŢIILE CLIMATICE

Din datele climatice preluate de la Staţia Meteorologică Târgu Jiu, amplasată la o
distanţă de circa 5 km de câmpul experimental a rezultat că în medie pe 44 de ani (1961-2004)
temperatura medie anuală este de 10,20C, iar cea din sezonul de vegetaţie (1.IV – 30.IX), de
17,40C (Tabelul 4.1).
Tabelul 4.1.
Temperaturile înregistrate la staţia meteo Târgu Jiu ( ºC )
Anul agricol Media multianuală
Nr. crt. Luna
2021-2022 44 ani (1961-2004)
1 Octombrie 8,1 10,2
2 Noiembrie 8,4 4,7
3 Decembrie -0,7 -0,3
4 Ianuarie -1,2 -2,0
5 Februarie -1,0 0,4
6 Martie 4,9 5,1
7 Aprilie 11,9 11,0
8 Mai 16,7 16,2
9 Iunie 20,8 19,5
10 Iulie 22,2 21,3
11 August 22,2 20,6
12 Septembrie 16,1 15,9
Media anuală 10,7 10,2
Abaterea + 0,5 -
Media pe sezon (IV-IX) 18,3 17,4
Abaterea pe sezon (IV-IX) + 0,9 -
Anul agricol 2021-2022, a fost cel de al III –lea an de experimentare. Din aceste date
reiese că sub aspectul temperaturii, lunile cele mai friguroase au fost decembrie (-0,7 0C),
ianuarie (-1,20C) şi februarie (-1,00C).
Lunile cele mai călduroase s-au dovedit iulie şi august (+22,20C).
26
Lunile octombrie, decembrie, februarie, martie şi iulie au fost mai reci faţă de media
multianuală, prezentând abateri termice de 0,2-2,10C.
Lunile noiembrie, ianuarie, aprilie, mai, au prezentat abateri termice pozitive, de 0,5-
3,70C.
Deci, din punctul de vedere al temperaturilor, anul 2021-2022 a fost mai rece decât în
mod normal în prima jumătate şi aproximativ asemănător cu normala în jumătatea a doua.
Din normala pe 44 ani (1961-2004) reiese că în zona în care s-a experimentat, cad, în
medie, 770 mm precipitaţii anuale, din care 447,7 mm în sezonul de vegetaţie (Tabelul 4.2).
Această cantitate de precipitaţii demonstrează climatul umed al zonei de dealuri, fiind
suficientă pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor din pajişti.
Din punctul de vedere al precipitaţiilor, în primele 8 luni ale anului agricol 2021-2022
(octombrie-august) au căzut 587,4 mm, faţă de 710,4 mm în mod normal. Reiese o abatere
negativă de 123 mm, ceea ce arată un an nefavorabil pentru vegetaţia pajiştilor.
Analiza precipitaţiilor pe luni arată o repartiţie neregulată a ploilor. Astfel, faţă de
cantităţi lunare înregistrate în medie pe 44 ani (1961-2004) numai în lunile octombrie,
noiembrie, decembrie şi februarie s-au înregistrat abateri pozitive. În lunile ianuarie, martie,
aprilie, mai, iunie, iulie, august au căzut precipitaţii puţine, abaterile lunare faţă de media
multianuală oscilând între 10,9 şi 61,4 mm.
Lunile cele mai secetoase au fost aprilie (cu un total lunar de numai 4,4 mm), mai
(35,2 mm) şi august (4,4 mm).
În concluzie, anul agricol 2021-2022 a fost ploios în prima parte, dar deficitar în
precipitaţii începând cu luna martie.
27
Tabelul 4.2
Precipitaţiile înregistrate la staţia meteo Târgu Jiu ( mm )
Anul agricol Media multianuala
Nr. Crt. Luna
2021-2022 44 ani (1961-2004)
1 Octombrie 93,0 54,1
2 Noiembrie 93,9 62,3
3 Decembrie 105,3 64,0
4 Ianuarie 43,0 50,3
5 Februarie 63,7 47,8
6 Martie 32,9 43,8
7 Aprilie 4,4 65,8
8 Mai 35,2 85,2
9 Iunie 73,0 94,5
10 Iulie 38,6 78,3
11 August 4,4 64,3
12 Septembrie 50,8 59,6
Suma anuală 991,0 770,0
Suma pe sezon(IV-IX) 469,0 447,7
Abaterea anuală +221,0 -
Abaterea pe sezon(IV-IX) + 21,3 -
28
Bădescu I. Cătălin - Ionuț - ,,Cercetări privind modul de folosire asupra productivităţii gramineelor perene din zona subcarpatică a Olteniei’’
Tabelul 4.3
Date climatice înregistrate la Staţia meteo Târgu Jiu în anul 2021-2022
Specificare Octombrie Noiembrie Decembrie Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai
T Ppt. T Ppt. T Ppt. T Ppt. T Ppt. T Ppt. T Ppt. T Ppt.
( C)
0
mm ( C)0
mm ( C)
0
mm ( C)0
mm ( C)
0
mm ( C)0
mm ( C)
0
mm ( C)0
mm
Decada I - 27,8 - 13,8 - 69,7 - 2,2 - 0,0 - 8,9 - 0,0 - 16,2
Decada II - 59,0 - 13,5 - 10,9 - 0,1 - 38,0 - 15,3 - 2,0 - 7,8
Decada III - 6,2 - 66,6 - 24,7 - 40,7 - 25,7 - 8,7 - 2,4 - 11,2
Media/Suma 8,1 93,0 8,4 93,9 -0,7 105,3 -1,2 43,0 -1,0 63,7 4,9 32,9 11,9 4,4 16,7 35,2
Media 10,2 54,1 4,7 62,3 -0,3 64,0 -2,0 50,3 0,4 47,8 5,1 43,8 11,0 65,8 16,2 85,2
44 ani
(1961-2004)
Abaterea -2,1 +38,1 +3,7 +31,6 -0,4 +41,3 +0,8 -7,3 -1,4 +15,9 -0,2 -10,9 +0,9 -61,4 +0,5 -50,0
Specificare Iunie Iulie August

T Ppt. T Ppt. T Ppt.
( C)0
mm ( C)0
mm ( C)
0
mm
Decada I - 37,0 - 7,8 - 4,2

Decada II - 32,6 - 17,0 - 0,2
Decada III - 3,4 - 13,8 - 0,0
Media/Suma 20,8 73,0 22,2 38,6 22,2 4,4
Media 20,8 94,5 23,1 78,3 22,4 64,3
44 ani
(1961-2004)
Abaterea 0,0 -21,5 -0,9 -39,7 -0,2 -59,9
29
Figura 1. Climatograma staţiei meteo Tg.-Jiu (2021-2022)
30
31
3.2. CONDIŢII PEDOLOGICE

Luvisolurile albice au fost cunoscute în literatura de specialitate din ţara noastră sub
denumirea de podzoluri secundare sau soluri podzolice argiloluviale. În partea nordică a zonei
colinare din Oltenia ocupă suprafeţe întinse, întâlnindu-se în complex cu solurile brune luvice.
Sunt răspândite pe terenuri plane şi uşor depresionare, cu prezenţa unui strat de argilă în
profunzime impermeabil, ceea ce face ca apa din precipitaţii să nu se poată infiltra şi sa
băltească la suprafaţă şi în prima parte a profilului de sol.
Vegetaţia este reprezentată prin păduri de cvercinee în amestec cu păduri de fagacee,
predominând esenţele acidofile. Resturile organice acidofile sunt descompuse în cea mai mare
parte de ciuperci. Materialul parental reprezentat prin luturi, argile, nisipuri, gresii, este sărac
în elemente bazice, fapt penru care se accelerează fenomenul de acidifiere. Formându-se într-
un climat mai umed şi mai rece, pe un relief plan, sub o vegetaţie predominant acidofilă şi pe
materiale parentale lipsite sau sărace în elemente bazice, condiţii care favorizeată
intensificarea proceselor de alterare, debazificare şi levigare, fac ca luvisolul albic să aibă un
profil profund, cu prezenţa clară a unor orizonturi de eluviere şi de iluviere. Pentru
caracterizarea luvisolurilor albice din nordul Olteniei, se prezintă descrierea morfologică şi
proprietăţile fizico-chimice ale unui profil situat pe teritoriul localităţii Preajba-Gorj.
3.2.1. Descrierea morfologică a tipului de sol
Orizontul Ao: 0-18 cm; culoare brună-cenuşie închisă în stare umedă şi brună cenuşie
în stare uscată; textură luto-argiloasă; structură granulară mică şi mijlocie; fin poros; mediu
compact; dese rădăcini firoase, frecvente pete şi concreţiuni de fier şi mangan punctiforme;
trecere treptată.
Orizontul Eaw: 18-39 cm; cenuşiu-bruniu în stare umedă şi cenuşiu-galben în stare
uscată; textură lutoasă; nestructurat; fin poros; compact; dese concreţiuni de fier şi mangan;
trecere treptată.
Orizontul Ebw: 39-58 cm; aspect marmorat, cu pete brune-gălbui în amestec cu pete
cenuşii-gălbui; textură luto-argiloasă; structură prismatică; fin poros; compact; trecere
treptată.
Orizontul Btw: 58-110 cm; brun-gălbui; textură argiloasă; structură prismatică; fin
poros; compact; rare bobovine ferimanganice; trecere treptată.
Orizontul Bt: 110-190 cm; brun-gălbui deschis; textură argilo-lutoasă; structură
prismatică; compact; trecere treptată.
Orizontul C: sub 190 cm; reprezentat prin depozite de terasă, alcătuite din benzi de
material fin în alternanţă cu nisipuri şi pietrişuri.
32
3.2.2. Principalele proprietăţi fizico-chimice

Luvisolul albic de la Preajba-Gorj se caracterizează printr-un conţinut în nisip grosier
sub 10%, care scade uşor la nivelul orizonturilor B, un procent de nisip fin în jur de 30% şi de
praf de 20%. Fracţiunea granulometrică cu procentul cel mai ridicat o reprezintă argila.
Această compoziţie granulometrică imprimă solului o textură luto-argiloasă sau lutoasă în
primele orizonturi şi argilo-lutoasă sau argiloasă la nivelul orizontului Bt.
Densitatea aparentă are valori ridicate încă din primul orizont şi creşte puternic la
nivelul orizontului Bt.
Luvisolurile albice au o reacţie acidă, valoarea PH scăzând în multe situaţii sub 5, iar
aprovizionarea cu humus şi elemente nutritive este destul de redusă. Datorită reacţiei acide şi
a complexului coloidal sărăcit în cationi bazici, gradul de saturaţie în baze înregistrează valori
sub 55%, putând să coboare chiar până la 20-30%.
Datorită compactităţii ridicate şi a relaţiilor defectuoase cu apa şi aerul, luvisolurile
albice sunt considerate soluri reci, care se lucrează foarte greu. Luvisolurile albice necesită
lucrări profunde de afânare şi încălzire, o fertilizare organo-minerală puternică şi aplicarea
amendamentelor calcaroase pentru corectarea reacţiei acide.
33
Principalele proprietăţi fizico-chimice ale luvisolului albic de la Preajba-Gorj

Orizonturi
Proprietăţi Ao Eaw Ebw Btw Bt Csub

0-18cm 18-39cm 39-58cm 58-110cm 110-190 190
Nisip grosier (2-0,2mm)% 7,9 8,8 7,4 4,5 4,9 8,6
Nisip fin (0,2-0,02mm)% 29,6 31,5 27,4 23,6 25,7 30,1
Praf (0,02-0,002mm)% 27,8 28,9 26,1 18,3 18,9 24,9
Argilă (sub 0,002mm)% 34,7 30,8 39,1 53,6 50,5 33,4
Densitatea aparentă (g/cm³) 1,39 1,43 1,49 1,57 1,58 1,54

Densitatea (Δ g/cm³) 2,65 2,68 2,69 2,69 2,70 2,71
Porozitatea totală (Pt%) 48 47 45 42 41 43
Higroscopicitatea(CH%) 7,81 7,01 8,51 13,4 13,1 7,60
Echivelentul umidităţii 27,6 25,1 29,8 37,2 36,4 26,4

(EU%)
Valoarea PH (H2O) 5,1 4,7 5,2 6,1 6,7 6,9
Humus % 2,05 0,84 0,61 0,44 0,27 0,17
Fosfor mobil (ppm) 14 11 8 9 8 7
Potasiu mobil (ppm) 80 78 73 64 61 80
Saturaţie în baze (V%) 49 38 50 65 83 85
3.3. VEGETAŢIA
Din punct de vedere al zonalităţii şi etajării vegetaţiei naturale, zona subcarpatică a
Olteniei se încadrează în etajul nemoral, subetajul gorunetelor. Speciile lemnoase edificatoare
sunt Quercus policarpa şi Quercus dalechampii. Alături de acestea se întâlnesc frecvent
Fagus sylvatica, Carpinus belutus, Cerasus avium, Acer tataricum, Tilia cordata si chiar
stejari submezofili Quercus cerris. Arbuştii din aceste păduri sunt reprezentaţi prin Crataegus
monogyna, Prunus spinosa, Rosa sp. Stratul ierbos cuprinde specii mezoxerofile ca de
exemplu: Brachypodium silvaticum, Poa nemoralis, Fragaria vesca, Potentilla micrantha.
34
În pădurile în care domină fagul dispune numai pe versanţii nordici sau nord-estici
precum şi la baza văilor, se află şi alte specii lemnoase ca: Carpinus belutus, Acer
platanoides, Beluta pendula, Ulmus montana, precum şi arbuşti cum sunt: Corylus avellana,
Cornus sanguinea. Pădurile de gorun ocupă versanţii cu expoziţie sudică, platourile şi
vârfurile pantelor.
În zona subcarpatică a Olteniei pajiştile permanente ocupă aproximativ 84.000 ha,
dintre care circa 70% sunt folosite ca păşuni iar restul ca fâneţe. Originea acestor pajişti este
secundară, ocupând, în majoritate, locul unde odinioară se întindeau păduri masive, defrişate
în timp. Tipul de pajişte caracteristic răspândit pe suprafeţe importante, inclusiv pe terenul
Centrului Experimental pentru Cultura Pajiştilor de la Preajba este Agrostis capillaris cu
Festuca rubra.
În staţiunile cu expoziţie sudică domină Agrostis capillaris însoţită de specii mezo-
xerofile: Chrysopogon gryllus, Galium verum, Prunella laciniata; xerofile: Festuca valesiaca,
Botriochloa ischaemun, dar şi specii mezofile. Pe expoziţiile nordice, mai umede, este
dominantă Festuca rubra însoţită de specii mezofile. Alternanţa dintre cele două specii se
observă şi în funcţie de mersul vremii în anii secetoşi domină Agrostis capillaris, iar în cei
ploioşi Festuca rubra. Alături de speciile dominante, dintre graminee se întâlnesc Cynosurus
cristatus, Agrostis canina, Lolium perenne, Festuca pratensis. Leguminoasele sunt
reprezentate prin Trifolium repens, Trifolium pratense, Trifolium molinerii, Trifolium dubium,
Lotus corniculatus, Medicago lupulina, Vicia sp.
35
CAPITOLUL IV. SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI METODA DE CERCETARE
4.1. SCOPUL EXPERIMENTĂRII

Problema amestecurilor de ierburi folosite pentru înfiinţarea pajiştilor temporare a
constituit obiectul a numeroase cercetări atât pe plan european, cât şi în ţara noastră.
În unele ţări avansate în domeniul culturii pajiştilor această problemă poate fi
considerată ca rezolvată, fiind elaborate reţete de amestecuri standard pentru diverse condiţii
staţionale, moduri de cultură şi sisteme de folosire, care periodic se actualizează în funcţie de
cele mai recente rezultate experiumentale.
În ţara noastră, cercetările executate în reţea au dus la acumularea unui material
valoros, fiind chiar elaborată o standardizare (Simtea, N., 1984) dar, în lipsa unei reţele
organizate de producere, control, certificare a calităţii şi desfacere a seminţelor utilizate
pentru pajiştile temporare precum şi în absenţa unui serviciu eficient de consultanţă pentru
producătorii agricoli, această standardizare reprezintă numai recomandări pentru diferite
condiţii de cultură şi moduri de exploatare.
Unele cercetări, efectuate pe solurile sărace, acide, din regiunea de deal, unde
leguminoasele perene nu găsesc condiţii optime de creştere, necesitând măsuri suplimentare
(îngrăşăminte organice în doze mari, amendamente cu calciu), au atras atenţia asupra
amestecurilor alcătuite numai din specii de graminee. Aşa de exemplu, într-o experienţă
executată la Centrul Experimental Preajba în perioada 1993-1995 gramineele, în cultură pură,
au realizat o producţie medie de 4,89 t/ha s.u., apropiată de aceea a amestecurilor de graminee
şi leguminoase (5,44 t/ha s.u.). Diferenţele mai mari în favoarea amestecurilor în care au
participat leguminoase s-au înregistrat în primii ani şi la dozele mai mici de azot, în timp ce la
dozele de 100-150 kg/ha N aceste diferenţe au devenit nesemnificative, ca urmare a dispariţiei
leguminoaselor (Ionescu, I., 1998).
De asemenea, în anii 1995-1998 culturile pure de Dactylis glomerata şi Phleum
pratense au dat în medie 6,42 respectiv 6,13 t/ha s.u. faţă de amestecurile în care a participat
Lotus corniculatus cu o producţie de 7-8 t/ha s.u.
Din cercetări a rezultat că gramineele în cultură pură sau amestecurile formate numai
din graminee nu realizează producţii sensibil inferioare faţă de amestecurile de graminee şi
leguminoase.
În plus, s-a constatat că leguminoasele se împuţinează drastic sau chiar dispar
începând cu anul al III-lea de vegetaţie, iar pajiştile temporare bazate numai pe graminee au o
perioadă de exploatare mai lungă. Dacă la acestea se adaugă şi faptul că pajiştile bazate numai
36
pe graminee prezintă o rezistenţă mult mai mare la păşunat, rezultă că acestor pajişti este
necesar să li se acorde o atenţie mai mare. Astfel de cercetări au fost abordate la Centrul
Preajba sporadic, fără să facă obiectul unor investigaţii riguroase, prezentate într-o lucrare
unitară. În acest sens s-a conceput şi tematica într-o lucrare al cărui scop constă tocmai în
determinarea capacităţii de producţie a unor graminee perene şi a amestecurilor alcătuite
numai de graminee, pe luvisolul sărac, acid, din zona subcarpatică a Olteniei.
4.2. OBIECTIVELE URMĂRITE

Cercetările efectuate la Centrul Experimental pentru Cultura Pajiştilor de la Preajba –
jud. Gorj în perioada 2020-2022 au constat în amplasarea experienţei în anul 2019 si
urmarirea datelor experimentale in anul 2022(anul al III-lea), având ca obiectiv principal:
-Producţia şi calitatea unor graminee perene în cultură pură în condiţiile unei
exploatări diferenţiate.
Pentru realizarea acestui obiectiv s-a urmărit:
- Dinamica anuală a producţiei gramineelor utilizate prin păşunat
simulat, mixt alternativ sau prin cosit.
4.3 METODA DE CERCETARE
4.3.1 Tehnica experimentală folosită

În vederea testării capacităţii de producţie a gramineelor perene, în primăvara anului
2019 a fost amplasată o experienţă bifactorială, în parcele subdivizate, pe un teren plan la
Centrul Experimental Preajba. Cercetarea propriu zisă s-a făcut în anul 2022.
Factorii experienţei au fost următorii:
Factorul A – Sistemul de folosire, cu graduările:
Graduarea Anul I Anul II Anul III
2020 2021 2022
a1 – fâneaţă C C C
a2 – mixt alternativ P C P
a3 – păşunat simulat P P P
P = păşunat simulat; C = fâneaţă
37
Factorul B – Specia de graminee, cu graduările:

b1 = Dactylis glomerata , soiul Ambasador
b2 = Festuca pratensis, soiul Stella
b3 = Festuca arundinacea, soiul Exella
b4 = Lolium perenne, soiul Eminnent
b5 = Festuca rubra, soiul Mixtura
Dimensiunile unei variante – repetiţie au fost: lungimea 6,15 m, lăţimea 2 m, suprafaţa
totală 12,30 m2, suprafaţa recoltabilă 10 m2.
Anual, experienţa s-a fertilizat uniform cu 200 kg/ha N, 50 kg/ha P2O5, 50 kg/ha K2O.
Azotul s-a aplicat fracţionat, în funcţie de sistemul de folosire: la păşunatul simulat în 3
reprize (100 kg/ha primăvara + 50 kg/ha după ciclul I + 50 kg/ha după ciclul al II-lea) iar la
folosirea ca fâneaţă în două reprize (150 kg/ha primăvara + 50 kg/ha după coasa I).
Experienţa s-a recoltat cu o motocositoare, la epoci diferite, în funcţie de graduările
factorului A. La variantele folosite prin păşunat simulat prima recoltă s-a luat la înălţimea
plantelor la apex de 10-15 cm, apoi după 30-40 zile sau chiar mai mult, în funcţie de creşterea
vegetaţiei. Variantele folosite ca fâneaţă s-au cosit la începutul înspicării gramineei
respective, apoi în funcţie de înălţimea plantelor.
38
CAPITOLUL V. REZULTATE EXPERIMENTALE OBŢINUTE
ŞI INTERPRETAREA LOR
5.1. PRODUCŢIA DE SUBSTANŢĂ USCATĂ ÎN ANUL 2022

În cel de-al treilea an de experimentare (2022) producţia gramineelor perene cultivate
în câmpul de cercetare de la Preajba – Gorj a înregistrat o depresiune faţă de anul anterior.
Nivelul scăzut al producţiilor de substanţă uscată se datoreşte regimului pluviometric
deficitar din sezonul de vegetaţie şi poate fi sesizat încă din datele înscrise în tabelul 5.1
(figura 5.1), unde este prezentată influenţa sistemului de folosire asupra celor 5 graminee
experimentate.
Tabelul 5.1
Influenţa separată a sistemului de folosire
asupra producţiei gramineelor perene în anul 2022 (t/ha s.u.)
Nr. Sistemul de folosire t/ha s.u. % Diferenţa Semnificaţia
crt.
1 a1 Fâneaţă 4,52 100 - Martor
2 a2 Păşunat simulat 4,19 93 -0,33 -
3 a3 Păşunat simulat 4,29 95 -0,23 -
DL 5% = 1,78 t/ha s.u.
DL 1% = 2,78 t/ha s.u.
DL 0,1% = 4,79 t/ha s.u.
Din tabel reiese că cea mai mare producţie, de 4,52 t/ha s.u. s-a obţinut la folosirea ca
fâneaţă, în timp ce exploatarea prin păşunat simulat a dat mai puţin cu 0,23-0,33 t/ha,
diferenţe foarte apropiate între ele şi neasigurate statistic. Producţiile absolute realizate în
cazul recoltărilor în sistem de păşunat simulat, au fost de 4,19-4,29 t/ha s.u., ceea ce a
reprezentat 93-95% din cantitatea medie recoltată în sistem de fâneaţă, considerată martor.
39
Faţă de anul precedent, caracterizat prin precipitaţii abundente şi relativ bine

repartizate, diferenţele între sistemele de folosire sunt mult mai mici, ceea ce sugerează o
reacţie mai slabă a covorului vegetal în condiţii de stres pluviometric şi termic. Chiar şi în
aceste condiţii se poate sesiza capacitatea plantelor de a se adapta la moduri de exploatare
diferite.
Dintre cele 5 specii cu care s-a lucrat, în anul 2022 s-a remarcat Festuca arundinacea,
la care s-a obţinut producţia maximă, adică 5,61 t/ha s.u. (Tabelul 5.2, Figura 5.2).
Această specie a fost singura care a devansat martorul (Dactylis glomerata, cu o
producţie de 4,55 t/ha s.u.), diferenţa pozitivă depăşind 1 t s.u., foarte semnificativă.
Celelalte 3 specii au dat cantităţi de substanţă uscată inferioare martorului cu
aproximativ 0,30 t (Festuca pratensis şi Lolium perenne) până la peste 1,50 t (Festuca rubra).
În primul caz diferenţele negative sunt neasigurate, în cel de-al doilea, foarte semnificative.
40
Tabel 5.2
Influenţa separată a speciei asupra producţiei gramineelor perene
în anul 2022 (t/ha s.u.)
Nr. crt. Specia t/ha s.u. % Diferenţa Semnificaţia
1 b1 Dactylis glomerata 4,55 100 - Martor
2 b2 Festuca pratensis 4,24 93 -0,31 -
3 b3 Festuca arundinacea 5,61 123 1,06 ***
4 b4 Lolium perenne 4,23 93 -0,32 -
5 b5 Festuca rubra 3,03 66 -1,52 000
DL 5% = 0,37 t/ha s.u.
DL 1% = 0,51 t/ha s.u.
DL 0,1% = 0,68 t/ha s.u.
Spre deosebire de anul anterior iese în evidenţă producţia modestă realizată la Lolium
perenne care, ca urmare a vivacităţii scăzute, a început să intre în declin, dispărând parţial din
covorul vegetal.
41
În ceea ce priveşte Festuca rubra, explicaţia constă în climatul secetos, complet

nefavorabil acestei specii iubitoare de umiditate.
La toate cele trei sisteme de folosire, cea mai mare producţie de s.u. la unitatea de
suprafaţă s-a obţinut la specia Festuca arundinacea, singura care a depăşit cantitativ martorul
(Dactylis glomerata) dovedind reale calităţi de a-şi menţine capacitatea productivă ridicată
chiar şi în condiţii de secetă excesivă (Tabelul 5.3, Figura 5.3).
Tabelul 5.3
Influenţa speciei de graminee în funcţie de sistemul de folosire
asupra producţiei de substanţă uscată în anul 2022 (t/ha)
Nr. Varianta t/ha % Diferenţa Semnificaţia
crt Specia Sistemul s.u.
de folosire
1 Dactylis glomerata 4,71 100 - Martor
2 Festuca pratensis 4,53 96 -0,18 -
3 Festuca arundinacea Fâneaţă 6,11 130 1,40 ***
4 Lolium perenne 4,20 89 -0,51 -
5 Festuca rubra 3,03 64 -1,68 000
7 Festuca pratensis 3,84 85 -0,66 0
Păşunat
8 Festuca arundinacea 5,17 115 0,67 *
simulat
9 Lolium perenne 4,15 92 -0,35 -
10 Festuca rubra 3,28 73 -1,22 000
12 Festuca pratensis 4,35 98 -0,10 -
13 Festuca arundinacea Păşunat 5,56 125 1,11 **
14 Lolium perenne simulat 4,33 97 -0,12 -
15 Festuca rubra 2,77 62 -1,68 000
DL 5% = 0,65 t/ha s.u.
DL 1% = 0,88 t/ha s.u.
DL 0,1% = 1,18 t/ha s.u.
Astfel, la exploatarea ca fâneaţă, Festuca arundinacea a dat 6,11 t/ha s.u. (cu 1,40 t
mai mult golomăţul, diferenţă foarte semnificativă) iar la păşunatul simulat 5,17 t/ha şi
respectiv 5,56 t/ha s.u.
42
Festuca pratensis şi Lolium perenne au realizat producţii mai mici decât martorul, nu
numai la folosirea ca fâneaţă, dar şi în condiţiile de exploatare prin păşunat simulat, dar
minusurile de producţie s-au dovedit neasigurate din punct de vedere statistic.
Festuca rubra, în schimb, a dat cele mai mici producţii (2-3 t/ha s.u.), foarte
semnificativ inferioare variantei martor, fiind vizibil influenţată negativ de deficitul
pluviometric.
La majoritatea speciilor de graminee, cea mai mare producţie s-a realizat la
exploatarea ca fâneaţă, cu o singură excepţie – Festuca rubra (Tabelul 5.4, Figura 5.4).
43
Tabelul 5.4
Influenţa sistemului de folosire în funcţie de specia de graminee
asupra producţiei de substanţă uscată în anul 2022 (t/ha)
Nr. Varianta t/ha s.u. % Diferenţa Semnificaţia
crt Sistemul de folosire Specia
1 Fâneaţă Dactylis 4,71 100 - Martor
2 Păşunat glomerata 4,50 95 -0,21 -
3 Păşunat 4,45 94 -0,26 -
4 Fâneaţă Festuca 4,53 100 - Martor
5 Păşunat pratensis 3,84 85 -0,69 -
6 Păşunat 4,35 96 -0,18 -
7 Fâneaţă Festuca 6,11 100 - Martor
8 Păşunat arundinacea 5,17 85 -0,94 0
9 Păşunat 5,56 91 -0,55 -
10 Fâneaţă Lolium 4,20 100 - Martor
11 Păşunat perenne 4,15 81 -0,05 -
12 Păşunat 4,33 103 0,13 -
13 Fâneaţă Festuca rubra 3,03 100 - Martor
14 Păşunat 3,28 108 0,25 -
15 Păşunat 2,77 91 -0,26 -
DL 5% = 0,90t/ha s.u.
DL 1% = 1,36 t/ha s.u.
DL 0,1% = 2,24 t/ha s.u.
Aşa, de exemplu, la Dactylis glomerata s-a obţinut o producţie de 4,71 t/ha s.u. la
folosirea ca fâneaţă şi 4,45-4,50 t/ha la cele două variante folosite prin păşunat simulat, iar la
Festuca arundinacea folosirea ca fâneaţă a dat 6,11 t/ha s.u., în timp ce folosirea prin păşunat
simulat, 5,17-5,56 t/ha, în ambele cazuri diferenţele fiind nesemnificative.
44
Deşi datele prezentate mai sus demonstrează că în cadrul fiecărei specii există
diferenţe între cele 3 sisteme de folosire, acestea sunt reduse şi nu pot fi luate în considerare,
aşa cum arată calculele statistice. Reiese deci capacitatea remarcabilă a gramineelor de a se
adapta la diverse sisteme de utilizare, sau, altfel spus, posibilitatea de a exploata aceste specii
în moduri diferite.
5.2. DINAMICA ANUALĂ A PRODUCŢIEI

În anul 2022 (al III-lea an de vegetaţie), sub influenţa condiţiilor climatice vitrege
(secetă şi temperaturi foarte ridicate) graduarea a 1 recoltată ca fâneaţă a dat numai două coase,
prima reprezentând 85-95% din producţia anuală şi obţinută ca urmare a rezervei de apă
acumulată în timpul iernii în sol, iar a doua, 5-15% (Tabelul 5.5, Figura 5.5, Figura 5.6,
Figura 5.7).
45
Tabelul 5.5
Eşalonarea anuală a producţiei (%)
Nr. crt. Recolta în 2022
Sistemul de Specia I II III
folosire
1 b1D.glomerata 86 14 -
2 Fâneaţă b2 F. pratensis 91 9 -
3 a1 b3F.arundinacea 85 15 -
4 b4 L. perenne 85 15 -
5 b5 F. rubra 95 5 -
6 Mixt alternativ b1 D. glomerata 50 39 11
7 a2 b2 F. pratensis 50 41 9
8 b3F.arundinacea 57 34 9
9 b4 L. perenne 53 40 7
10 b5 F. rubra 61 34 5
11 Păşunat simulat b1 D. glomerata 54 35 11
12 a3 b2 F. pratensis 60 34 6
13 b3F. rundinacea 58 32 10
14 b4 L. perenne 52 44 4
15 b5 F. rubra 62 33 5
La graduările a2 şi a3, folosite în acest an prin păşunat simulat s-au comportat mai bine
Dactylis glomerata (ciclul I 50-54%, ciclul al II-lea 35-39%, ciclul al III-lea 11%) şi Festuca
arundinacea (ciclul I 57-58%, ciclul al II-lea 32-34%, ciclul al III-lea 9-10%).
La Lolium perenne ciclul al III-lea a fost foarte scăzut, ca urmare a intrării speciei în
declin din cauza vivacităţii scăzute.
46
47
Figura 5.6.-Eșalonarea producției gramineelor

folosite în regim Mixt alternativ în anul 2022(%)
48
Figura 5.7. Eșalonarea producției gramineelor

folosite prin Pășunat simulat în anul 2022(%)
49
CONCLUZII
În urma cercetărilor privind capacitatea de producţie a gramineelor perene în condiţiile
exploatării diferenţiate în Zona subcarpatică din Oltenia pot fi desprinse următoarele
concluzii :
1. În cel de-al treilea an de experimentare (2022) producţia gramineelor perene
cultivate în câmpul de cercetare de la Preajba – Gorj a înregistrat o depresiune faţă de anul
anterior.
2. În anul al III-lea (2022) cea mai mare producţie, de 4,52 t/ha s.u. s-a obţinut la
folosirea ca fâneaţă, în timp ce exploatarea prin păşunat simulat a dat mai puţin cu 0,23-0,33
t/ha, diferenţe foarte apropiate între ele şi neasigurate statistic.
3. Dintre cele 5 specii cu care s-a lucrat, în anul 2022 s-a remarcat Festuca
arundinacea, la care s-a obţinut producţia maximă, adică 5,61 t/ha s.u. Celelalte 3 specii au
dat cantităţi de substanţă uscată inferioare martorului cu aproximativ 0,30 t (Festuca pratensis
şi Lolium perenne) până la peste 1,50 t (Festuca rubra). În primul caz diferenţele negative
sunt neasigurate, în cel de-al doilea, foarte semnificative.
4. La toate cele trei sisteme de folosire, cea mai mare producţie de s.u. la unitatea de
suprafaţă s-a obţinut la specia Festuca arundinacea, singura care a depăşit cantitativ martorul
(Dactylis glomerata) dovedind reale calităţi de a-şi menţine capacitatea productivă ridicată
chiar şi în condiţii de secetă excesivă.
5. La majoritatea speciilor de graminee, cea mai mare producţie s-a realizat la
exploatarea ca fâneaţă, cu o singură excepţie – Festuca rubra.
6. Sub influenţa condiţiilor climatice vitrege (secetă şi temperaturi foarte ridicate)
graduarea a1 (fâneaţă) a dat numai două coase, prima reprezentând 85-95% din producţia
anuală şi obţinută ca urmare a rezervei de apă acumulată în timpul iernii în sol, iar a doua, 5-
15%.
50
RECOMANDĂRI
În urma rezultatelor obţinute pot fi făcute următoarele recomandări pentru

producţie:
 În zona subcarpatică a Olteniei pot fi realizate şi pajişti temporare formate din
monoculturi de graminee perene fără a exista riscul obţinerii unor producţii cu mult inferioare
amestecurilor de graminee şi leguminoase.
 Aceste specii se recomandă şi pentru realizarea unor amestecuri cu
preponderenţa uneia sau alteia, în funcţie de modul de folosire şi posibilităţile de procurare a
materialului semincer.
 Atât culturile pure, cât şi amestecurile, se pot exploata prin cosit, mixt-
altenativ sau păşunat, toate speciile dispunând de capacitatea de a se adapta la diverse moduri
de folosire.
 Dozele de îngrăşăminte cu azot necesare sunt asemănătoare cu cele folosite la
pajiştile temporare formate din graminee şi leguminoase. Mărimea dozelor de azot şi modul
de aplicare a acestora depinde de mersul vremii.
 În anii secetoşi se recomandă 100 kg/ha N care se administrează integral
primăvara. În anii ploioşi sunt eficace şi recomandate doze mai mari, de 150 kg/ha chiar 200
kg/ha aplicate fracţionat: câte 1/3 din doză primăvara şi după primele două coase. Azotul
trebuie însoţit de câte 50 kg/ha P2O5 şi K2O care se administrează toamna sau primăvara,
odată cu prima fracţie de azot.
51
BIBLIOGRAFIE
1. Bărbulescu, C. şi colab. (1976) – Cercetări privind comportarea unor soiuri de graminee
la diferite altitudini. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.p. Măgurele-Braşov
vol. II.
2. Bărbulescu, C. şi colab. (1984) – Comportarea unor soiuri de graminee perene în
condiţiile dealurilor de joasă altitudine. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P.
Braşov vol. IX.
3. Bărbulescu, C., Motcă, Gh. (1987) – Pajiştile de deal din România. Edit. Ceres,
Bucureşti.
4. Burcea, P. şi colab. (1972) – Cercetări cu privire la îmbunătăţirea pajiştilor naturale de
pe solurile podzolice, brune-gălbui de la Ţiţeşti judeţul Argeş. În lucrări
ştiinţifice ale I.A.N.B. Seria A vol. XV.
5. Burcea, P. şi colab. (1980) – Cercetări privind sporirea longevităţii pajiştilor prin
supraînsămânţare. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov vol.
VI.
6. Burcea, P. şi colab. (1981) – Producerea şi conservarea furajelor. Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
7. Cardaşol, V. şi colab. (1980) – Aspecte specifice ale tehnologiei de cultură a pajiştilor pe
terenurile cu exces de umiditate permanent. Lucrările consfătuirii privind
cunoaşterea şi exploatarea raţională a pajiştilor de pe terenurile cu exces de
umiditate. Casa Agronomului Caransebeş.
8. Cardaşol, V. (1995) – Eficacitatea erbicidelor Starane 250EC şi Garlan 4 pentru
combaterea speciei Rumex obtusifolius din pajişti. În lucrări ştiinţifice ale
I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol.XVII.
9. Culică, S. (1982) – Cercetări asupra producţiei şi calităţii unor graminee şi leguminoase
perene în cultură pură şi în amestec, recoltate la diferite stadii de creştere şi
dezvoltare. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol. VIII.
10. Dumitrescu, N. şi colab. (1978) – Regenerarea pajiştilor afectate de eroziuni de
suprafaţă. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol.XII.
11. Dumitrescu, N. şi colab. (1979) – Pajiştile degradate de eroziune şi ameliorarea lor.
Edit. Ceres, Bucureşti.
52
12. Georgeta, Oprea şi colab. (1984) – Dinamica producţiei şi a calităţii furajului de

Dactylis glomerata şi Lolium perenne la primul ciclu de creştere. În lucrări
ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol. IX
13. Hălălău, D. (1980) – Cuscutele din R.S.România şi combaterea lor. Edit. Ceres,
Bucureşti.
14. Ionel, A. şi colab. (2003) – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere. Edit. A’92, Iaşi.
15. Ionescu, I., Osiceanu, M. (1997) – Influenţa speciei şi a normei de semănat la graminee
asupra producţiei pajiştilor temporare din zona subcarpatică a Olteniei.
Lucrări ştiinţifice vol. 40. Univ. de Ştiinţe agricole şi Medicină vederinară
din Iaşi.
16. Ionescu, I. (1998) – Cultura pajiştilor pe terenurile nisipoase. Edit. Sitech, Craiova
17. Ionescu, I. (2001) – Cultura pajiştilor. Curs. Edit. Sitech, Craiova
18. Ionescu, I. (2003) – Pajiştile temporare în zona subcarpatică a Olteniei. Edit. Sitech,
Craiova.
19. Ionescu, I. (2003) – Cultura pajiştilor. Curs. Edit. Sitech, Craiova.
20. Krauss, M. şi colab. (1979) – Comportarea unor soiuri de Lolium perenne şi Festuca
pratensis în două regiuni de recoltare la S.C.C.C.P. Măgurele şi S.C.Z
Târgu Mureş. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P Măgurele-Braşov vol. V.
21. Krauss, M. şi colab. (1980) – Capacitatea de producţie şi principalele caracteristici ale
unor soiuri de graminee perene verificate la S.C.C.C.P. Măgurele în anii
1977 şi 1978. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov vol. VI.
22. Maria Razec (1995) – Posibilităţi de utilizare mixtă sămânţă-furaj la soiurile de Lolium
perenne. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol. XVII.
23. Moga, I. şi colab. (1983) – Plante furajere perene. Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.
24. Moga, I. şi colab. (1996) – Plante furajere. Edit. Ceres, Bucureşti.
25. Motcă, Gh. şi colab. (1988) – Influenţa îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu asupra
pajiştilor permanente şi temporare în funcţie de periodicitatea aplicării. În
lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol.XIII.
26. Motcă, Gh. şi colab. (1994) – Pajiştile României tipologia şi tehnologia. Edit. Tehnică
Agricolă, Bucureşti.
27. Motcă, Gh. şi colab. (1997) – Comportarea speciilor Festuca arundinacea şi Typhoides
arundinacea pe solurile cu exces de umiditate. În lucrări ştiinţifice ale
I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol. XVIII.
53
28. Osiceanu, M., Ionescu, I. (2009) – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere. Edit. Sitech,
Craiova..
29. Pavel, C. (1986) – Multiple posibilităţi de sporire a producţiei pajiştilor din zona
subcarpatică şi montană a Olteniei. Revista de creştere a animalelor nr. 3
30. Pavel, C., Ionescu, I. (1986) – Cercetări privind fertilizarea şi folosirea nardetelor de
munte o perioadă mare de timp. Analele Universităţii din Craiova vol. VII.
31. Pavel, C. şi colab. (1987) – Cercetări privind epoca optimă pentru desţelenirea pajiştilor
permanente degradate şi înfiinţarea pajiştilor semănate în zona subcarpatică
a Olteniei. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol. XII.
32. Pop, M. (1969) – Întreţinerea şi folosirea păşunilor şi fâneţelor. Edit. Agrosilvică,
Bucureşti.
33. Pop, M. şi colab. (1976) – Cultura plantelor furajere pe solurile podzolice. Edit. Ceres,
Bucureşti.
34. Popescu, Gh. (2001) – Flora pajiştilor din nordul Olteniei. În „Pajiştile permanente din
nordul Olteniei”. Edit. Universitaria, Craiova.
35. Puia, I. şi colab. (1984) – Producerea şi păstrarea furajelor. Edit. Agrosilvică, Bucureşti.
36. Proca, M., Krauss, M. (1981) – Influenţa modului de folosire a două soiuri de raigras
peren. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov vol. VII.
37. Samoilă, Z. şi colab. (1975) – Influenţa aplicării fracţionate a unor doze mari de azot pe
pajişti naturale şi semănate. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-
Braşov vol. I.
38. Săulescu, N. A., Săulescu, N. N. (1967) – Câmpul de experienţă. Edit. Agro-Silvică,
Bucureşti.
39. Simtea, N. şi colab. (1976) – Combaterea pipirigului (Juncus sp.) din pajişti, prin
mijloace chimice şi mecanice. În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-
Braşov vol. II.
40. Simtea, N. şi colab. (1978) – Folosirea mixtă a fâneţelor submontane şi aplicarea
îngrăşămintelor cu azot la diferite epoci. Analele I.C.C.P.P. Fundulea vol
XXXVI seria B.
41. Simtea, N. şi colab. (1979) – Productivitatea unor specii de graminee perene şi
leguminoase în culturi pure şi în amestecuri. În lucrări ştiinţifice ale
S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov vol.V.
42. Simtea, N. şi colab. (1981) – Cercetări asupra duratei optime de exploatare a pajiştilor.
În lucrări ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov vol. VII
54
43. Simtea, N. (1984) – Cercetări asupra fertilizării de durată a pajiştilor înfiinţate pe soluri
podzolice, argiloiluviale. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov
vol. IX.
44. Simtea, N. şi colab. (1987) – Cercetări asupra fertilizării de durată a pajiştilor înfiinţate
pe soluri podzolice argiloiluviale. În lucrări ştiinţifice ale I.C.P.C.P.
Măgurele-Braşov vol. XII.
45. Simtea, N. şi colab. (1992) – Comportarea unor amestecuri de soiuri din clase de
precocitate diferite la exploatare în regim de fâneaţă şi păşune. În lucrări
ştiinţifice ale I.C.P.C.P. Măgurele-Braşov vol. XV.
46. Troxler, J. (1978) – Méthodes diverses de rénovation des prairies permanentes degrade.
„Expériences fourragéres” nr.22
47. Vineş, V. (1977) – Fertilizarea unor amestecuri de graminee şi leguminoase perene pe
prima terasă a cursului mijlociu al Siretului.Revista de Cercetări
Agronomice în Moldova,Vol. II
48. Viorica Tărău şi colab. (1976) – Cercetări comparative privind producţia şi calitatea a
trei specii de graminee perene în condiţiile de la Cluj-Napoca. În lucrări
ştiinţifice ale S.C.C.C.P. Măgurele-Braşov vol. II
49. *** 1972 – Flora R.S.R. vol. XII – Edit. Academică R.S.R., Bucureşti.
55
56

Bădescu I.Cătălin-Ionuț-Lucrare Pajiști

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bădescu I.Cătălin-Ionuț-Lucrare Pajiști

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bădescu I.

Cătălin - Ionuț - ,,Cercetări privind modul de folosire asupra productivităţii gramineelor

Evident, pentru redresarea situaţiei pajiştilor există o multitudine de soluţii: de la cele

1.1. IMPORTANŢA PAJIŞTILOR PENTRU DEZVOLTAREA CREŞTERII

Dacă păşunatul de toamnă a fâneţelor, evident cu restricţiile determinate de starea

montane, de la care aproape întreaga producţie se realizează în prima jumătate a sezonului de

CAPITOLUL II REZULTATE EXPERIMENTALE OBŢINUTE PRIVIND

însuşirilor solului. Ca plante premergătoare se recomandă, în primul rând, prăşitoarele, cum

2.2. ÎNGRĂŞĂMINTELE ŞI AMENDAMENTELE

O serie de rezultate privind comportarea soiurilor Baraula şi Oden-Wälder de Dactylis

- o lucrare cu freza, la adâncimea de 10-12 cm, urmată de o arătură la

vegetaţie. Această pregătire diferenţiată a terenului, urmată de aplicarea îngrăşămintelor şi

De aceea, la producerea seminţelor este necesară, încă o dată, analiza materialului de

2.6. LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE

CAPITOLUL III. CONDIŢIILE NATURALE ÎN CARE S-A

3.1. CONDIŢIILE CLIMATICE

Specificare Iunie Iulie August

Decada I - 37,0 - 7,8 - 4,2

Figura 1. Climatograma staţiei meteo Tg.-Jiu (2021-2022)

3.2. CONDIŢII PEDOLOGICE

3.2.2. Principalele proprietăţi fizico-chimice

Principalele proprietăţi fizico-chimice ale luvisolului albic de la Preajba-Gorj

Proprietăţi Ao Eaw Ebw Btw Bt Csub

Nisip fin (0,2-0,02mm)% 29,6 31,5 27,4 23,6 25,7 30,1

Praf (0,02-0,002mm)% 27,8 28,9 26,1 18,3 18,9 24,9

Argilă (sub 0,002mm)% 34,7 30,8 39,1 53,6 50,5 33,4

Densitatea aparentă (g/cm³) 1,39 1,43 1,49 1,57 1,58 1,54

Porozitatea totală (Pt%) 48 47 45 42 41 43

Higroscopicitatea(CH%) 7,81 7,01 8,51 13,4 13,1 7,60

Echivelentul umidităţii 27,6 25,1 29,8 37,2 36,4 26,4

Humus % 2,05 0,84 0,61 0,44 0,27 0,17

Fosfor mobil (ppm) 14 11 8 9 8 7

Potasiu mobil (ppm) 80 78 73 64 61 80

Saturaţie în baze (V%) 49 38 50 65 83 85

CAPITOLUL IV. SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI METODA DE CERCETARE

4.1. SCOPUL EXPERIMENTĂRII

4.2. OBIECTIVELE URMĂRITE

4.3 METODA DE CERCETARE

4.3.1 Tehnica experimentală folosită

Factorul B – Specia de graminee, cu graduările:

CAPITOLUL V. REZULTATE EXPERIMENTALE OBŢINUTE

5.1. PRODUCŢIA DE SUBSTANŢĂ USCATĂ ÎN ANUL 2022

Faţă de anul precedent, caracterizat prin precipitaţii abundente şi relativ bine

În ceea ce priveşte Festuca rubra, explicaţia constă în climatul secetos, complet

5.2. DINAMICA ANUALĂ A PRODUCŢIEI

Figura 5.6.-Eșalonarea producției gramineelor

Figura 5.7. Eșalonarea producției gramineelor

În urma rezultatelor obţinute pot fi făcute următoarele recomandări pentru

12. Georgeta, Oprea şi colab. (1984) – Dinamica producţiei şi a calităţii furajului de

S-ar putea să vă placă și