CULTURA PAJISTILOR

SI A PLANTELOR FURAJERE

Titular curs – conf. dr. Florin Păcurar

 Introducere

Cultura pajiștilor și a plantelor furajere

Pratologie și pratotehnică Culturi furajere

 Introducere

◻ Cunoașterea domeniului pajiștilor reprezintă o

provocare pentru tinerii specialiști, deoarece, pe
cât de mari sunt suprafețele de pajiști la nivele
global, european și național, pe atât de puțin sunt
oamenii care cunosc caracteristicile ecosistemelor
de pajiști.
◻ Există puţini cunoscători ai modul de întreţinere
şi folosință al pajiştilor (managementul pajiştilor).
◻ La nivel global, european şi regional există
suprafeţe întinse de sisteme de pajişti.
 Introducere

◻ în domeniul pratologiei şi sistemelor de pajişti;

◻ se vor defini câteva noţiuni introductive şi se
clasifică pajiştile în funcţie de condiţiile
naturale şi de management.
 Obiectivele învăţării
❖ familiarizarea cu unele noţiuni introductive
în domeniul Culturii pajiștilor și a plantelor
furajere;
❖ însuşirea unor termeni uzuali specifici
pratologiei și pratotehnicii;
❖ importanţa pajiştilor la nivele global şi
local;
❖ răspândirea pajiştilor naturale şi semi-
naturale;
❖ funcţiile pajiştilor naturale şi semi-
naturale;
Producerea furajelor in economia mondiala si a Romaniei

⚫ Prin furaje se intelege toate produsele de origine vegetala , animala,

minerala si de sinteza, care, folosite in hrana animalelor determina
asigurarea functiilor vitale ale acestora si punerea in valoare a
potentialului lor productiv.

⚫ Din productia vegetala totala mai putin de 50% se foloseste direct in hrana
omului; majoritatea productiei vegetale serveste ca furaj si ajunge sa se
foloseasca de catre om drept aliment numai dupa ce a fost transformata in
produse animaliere.
✔Clasificarea furajelor

❖ Grupa I -> Fibroase: fanuri, brichete, granule, fanuri din plante verzi

deshidratate

Granule Brichete

Fanuri
 ✔ Clasificarea furajelor

❖ Grupa II -> Suculente: nutret verde, siloz, semisiloz, radacinoase,

tuberculifere, bostanoase, borhot, resturi culinare

Siloz cereale

Sfecla furajera
✔Clasificarea furajelor

❖ Grupa III -> Grosiere: paie de cereale, coceni de porumb, vreji, plevuri

Paie de cereale

Coceni de porumb
 Clasificarea furajelor

❖ Grupa IV -> Concentrate -> porumb, orz, ovaz, mazare, fainuri proteice,
sroturi.
Clasificarea furajelor

❖ Grupa V -> Energetice: grasimi vegetale sau animale, hidrati

de carbon, melasa.

❖ Grupa VI -> Substante minerale: macro-elemente,

microelemente
Clasificarea furajelor

❖ Grupa VII -> Aditivi furajeri: vitamine, aminoacizi, antibiotice,

coloranti, enzime

❖ Grupa VIII -> Preparate furajere: premixuri, substituienti

Aditivi furajeri
 Furajele
În ultimii 40 de ani dezvoltarea culturilor furajere a fost marcată de o
extraordinară “revoluţie verde”.
Aceasta a însemnat creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei de furaj
şi implicit o satisfacere tot mai bună a exigenţelor alimentare ale animalelor.
 Furajele
Revoluţie furajeră s-a realizat pe trei căi:
∙ ameliorarea şi crearea de material genetic (soiuri) performant pentru
plantele furajere folosite la înfiinţarea pajiştilor semănate;

∙ folosirea unor doze mărite de fertilizanţi cu azot;

∙ răspândirea culturii porumbului pentru siloz şi folosirea pe scară largă a
silozului în hrana animalelor.
 Furajele
Această politică agricolă aplicată cu consecvenţă în ţările Europei occidentale a
dus la o saturare a pieţelor cu produse agroalimentare, mai ales după ce
Comunitatea Europeană a introdus subvenţiile la unele produse agricole, însă
aceasta a condus la grave probleme de poluare a apei, produselor agricole şi
solului.
 Furajele
Producţia furajelor (pe pajiştile naturale sau cu ajutorul culturilor furajere) este
parte integrantă a gestiunii teritoriului agricol şi presupune:

◻durabilitatea sistemelor componente;

◻viabilitatea economică şi socială a activităţii agricole;

◻o contribuţie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural într-o lume tot mai
urbanizată.
 Pajiştea:
◻ reprezintă suprafeţe de terenuri acoperite cu vegetaţie
ierboasă a cărei recoltă este folosită în scopul furajării
animalelor;
◻ în pajişti se întâlneşte un complex mare de specii de
plante aparţinând diferitelor familii; dintre acestea,
Poaceaele perene se instalează ca dominante;
 Definiţii:
◻ Pratologia ştiinţa care are drept obiect studiul
ecosistemelor de pajişti (structura, compoziţia şi
interacţiunile între organisme);
◻ Pratotehnica – partea aplicativă a pratologiei, care
tratează metodele şi tehnologiile de cultură şi
folosire ştiinţifică a pajiştilor;
◻ Ecopratologia este o ramură importantă a
pratologiei, care are ca scop conservarea şi
folosirea sustenabilă a ecosistemelor de pajişti
naturale şi semi-naturale.
 Nomenclatură şi clasificare
1. Pajişti naturale – suprafeţe de pajişti unde
vegetaţia s-a instalat spontan, fără să fie
însămânţată de om.
❑Pajiştile naturale primare - reprezintă vegetaţia ierboasă
pionieră, instalată direct pe roca-mamă, aflată în diverse
stadii de evoluţie care s-au desfăşurat paralel cu procesul de
pedogeneză;
- sunt răspândite în diferite regiuni ale globului unde
factorii ecologici nu au permis formarea pădurilor;

Sub învelişul vegetal ierbos s-au format soluri negre, adânci,

fertile, de tip cernoziom (cu excepţia tundrei) sau soluri de
preerie.
Pajiști primare (naturale)
Pajiştile primare:
 Stepa asiatica Savana
Pajiştile primare:
Preeria Pampa argentineană
Pajiştile primare:
◻ în timpurile vechi aceste formaţii de pajişti ocupau
suprafeţe imense, unde omul îşi ducea viaţa de
vânător şi păstor;
◻ sub învelişul ierbos s-au format soluri fertile cu un
volum edafic util mare (cernisolurile);
◻ odată cu dezvoltarea agriculturii, stepele, preeriile,
marile câmpii, au fost arate şi cultivate, terenurile
respective constituind astăzi marile grânare ale
lumii;
Pajiştile primare:
◻ prin desţelenire şi luare în cultură, pajiştile respective s-au restrâns din
ce în ce mai mult, menţinându-se numai ca insule, mai mari sau mai mici,
pe terenuri improprii altor culturi agricole;
◻ savana africană, tundra nordică şi tundra de altitudine s-au conservat mai
bine şi pe suprafeţe mai mari;

Pampa argentineană
Pajiştile primare:
În România pajiştile naturale primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepă
din sud-estul ţării şi prin pajiştile alpine, suprafaţa lor fiind de circa 200.000
hectare.
Pajiştile secundare (semi-naturale):
◻ sunt produse artificiale ale omului şi a animalelor
sale;

◻ vegetația s-a instalat natural fără intervenția umană;

◻ acțiunile de ardere a pădurilor a avut o mare

amploare la nivel european.
Pajişte naturală secundară sau semi-naturală
Arderea pădurilor
Pajiştile secundare (semi-naturale):
◻ pe aceste pajiști se aplică anumite măsuri de
întreținere și folosire (management) în funcție de
necesitățile umane;

◻ Intensitatea folosinței diferă de la caz la caz;

◻ neaplicarea măsurilor de management (abandonul)

determină revenirea ecosistemului la faza initiala.
Pajiştile secundare (semi-naturale):

Pășunat extensiv (ocazional) Abandon

Pajiştile secundare (semi-naturale):

❑Pajiştile naturale secundare sau semi-

naturale - sunt produse artificiale ale omului
şi animalelor sale;
❑în ţara noastră, pajiştile din această categorie se
întind de la nivelul mării până la etajul subalpin,
acoperind o suprafaţă de peste 4,5 milioane
hectare;
❑productivitatea pajiştilor secundare este mai
mare decât a pajiştilor primare datorită climatului
mai umed şi mai răcoros, favorabil ierburilor.
 Nomenclatură şi clasificare
2. Pajişti permanente - defineşte toate
pajiştile, indiferent de originea lor sau de
stadiul evolutiv pe care vegetaţia s-a instalat
în mod spontan.
❑ Caracteristica principală, comună
tuturor formaţiilor de pajişti reunite în
această categorie, este permanenţa vegetaţiei.
 Nomenclatură şi clasificare
3. Pajişti semănate (temporare)- suprafeţe de teren,
de regulă arabile, care sunt însămânţate pentru o
durată determinată de timp (2-5 ani) cu specii (sau
amestecuri de specii) ierboase, perene;
❑ Pajiştile semănate mai sunt cunoscute în literatura
noastră şi sub denumirile de pajişti artificiale.
 Nomenclatură şi clasificare
4. Păşuni şi fâneţe - Pajiştile se folosesc prin păşunat, prin
cosit sau mixt – alternând păşunatul cu cositul.
Răspândirea pajiştilor în Europa

La nivel planetar:

✔ pajiştile naturale ocupă circa 23% din suprafaţa uscatului;

✔ arabilul deţine o pondere de cca. 10%;

- motiv pentru desţelenirea pajiştilor, acţiune

soldată cu impact negativ asupra mediului.
 Răspândirea pajiştilor în Europa

◻ În 2012, UE avea o suprafaţă de teren arabil

pe cap de locuitor (0,21 ha) cu puţin mai mică
decât media pe glob (0,22 ha) şi de două ori
mai puţin teren arabil decât Statele Unite.
Suprafeţele ocupate de păşuni au scăzut în mod considerabil.
Poate părea ciudat că Europa favorizează producţia unui
hectar de porumb siloz şi nu a unui hectar de păşune, prin
oferirea unui ajutor de zece ori mai mare. Dacă adăugăm
faptul că porumbul siloz necesită mai mulţi fertilizanţi,
pesticide şi apă, este dificil să înţelegem logica din spatele
acestor alegeri.
 Răspândirea pajiştilor în România

◻ În ţara noastră, terenul arabil pe cap de

locuitor (0,47 ha; datele s-au calculat pe baza
informațiilor de pe www.insse.ro din anul
2013) este apropiat de cel din Europa şi
aproape dublu faţă de cel din UE. Suprafaţa de
pajişti este apropiată de media europeană, însă
mai mica decât în SUA.
 Răspândirea pajiştilor în România

Suprafaţa totală a României după modul de folosire în anul 2013 (după

www.insse.ro )
Răspândirea pajiştilor în România

Suprafaţa agricolă a României după modul de folosinţă în anul 2013 (după

www.insse.ro )
 Răspândirea pajiştilor în România
Ponderea pajiştilor în câteva judeţe din ţară în anul 2013 (sursa: www.insse.ro)
 33% formate din câmpii şi lunci
36% dealuri şi podişuri
31% munţi
relief
România reuneşte armonios cele trei mari forme de
 Importanţa pajiştilor

◻ importanţa economică şi ecologică a pajiştilor

permanente este deosebită;
◻ aceste uriaşe suprafeţe verzi sunt nebănuit de
intim legate de viaţa noastră şi de conservarea
mediului în care trăim;
◻ astfel, pajiştile reprezintă numeroase funcții
importante.
 Funcţile pajiştilor

1. Sursă de hrană pentru animalele domestice

-O mare parte din furajele suculente şi
fibroase necesare pentru creşterea animalelor
sunt obţinute de pe pajiştile naturale.
- În felul acesta, iarba de pe uriaşele
suprafeţe de pajişti permanente se
transformă, prin intermediul animalelor, în
cele mai valoroase alimente – laptele şi
carnea – şi în alte produse animaliere
deosebit de preţioase.
1. Sursă de hrană pentru animalele domestice
 Funcţile pajiştilor

2. Habitat şi sursă de hrană pentru animalele

sălbatice - majoritatea speciilor de animale
sălbatice îşi au sursa primară de hrană din iarba
pajiştilor.
❑ În felul acesta, pajiştilor devin, alături de
păduri, principalele ecosisteme care asigură
supravieţuirea speciilor respective şi principalul
habitat pentru conservarea speciilor – animale
şi vegetale – ameninţate de dispariţie.
Habitat şi sursă de hrană pentru animalele
sălbatice
 Funcţile pajiştilor

◻ Mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii -

ierburile au o capacitate înaltă de absorbţie a
apei, de reţinere şi de ridicare a capacităţii
solului pentru apă.
◻ O pajişte situate pe o pantă domoală, cu un
covor vegetal încheiat, reţine de 39,7 ori mai
multă apă decât un teren arabil asemănător,
necultivat.
Mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii
 Funcţile pajiştilor

◻ Mijloc de îmbunătăţire a structurii şi fertilităţii

solului - sub învelişul de iarbă al pajiştilor naturale
primare s-au format cele mai fertile soluri.
◻ Acest fapt se datorează sistemului radicular fasciculat
al ierburilor, care străbate straturile de la suprafaţa
solului “legându-l” într-o structură de agregate şi
îmbogăţindu-l în substanţă organică.
◻ Bacteriile şi nodozităţile leguminoaselor contribuie,
de asemenea, la ridicarea fertilităţii solului, prin
fixarea azotului atmosferic şi depozitarea lui în sol.
Multifuncţionalitatea pajiştilor
functia de
productie

estetico
ecologica
recreativa

prod.
sociala
ecosanogene.
Multifuncţionalitatea pajiştilor
1. Din punct de vedere al produselor care se
obţin de pe pajiştile naturale, în ultima
perioadă, studii pertinente arată efectul
pozitiv al ierbii asupra calităţii senzoriale a
laptelui, untului, brânzei sau cărnii,
comparativ cu aceleaşi produse obţinute,
folosind ca furaj porumbul însilozat
 Multifuncţionalitatea pajiştilor

◻ Pajiştile reprezintă unul din

biomurile fundamentale ale
biosferei. Ele intervin în
procesul de schimbare
climatică, constituind
obiectul a numeroase studii.
Diversele tipuri de pajişti au
o capacitate importantă de
stocare a carbonului din
atmosferă.
 Multifuncţionalitatea pajiştilor
2. Din punct de vedere ecologic, rolul principal
al pajiştilor este de menţinere a
biodiversităţii. Folosirea pajiştilor naturale
prin păşunat sau cosit este paradoxal o sursă
de biodiversitate, heterogenitatea vegetaţiei
fiind influenţată favorabil de modul de
folosire. În aceste timpuri, când agresiunea
asupra sistemelor naturale este atât de
intensă, rolul pajiştilor în menţinerea
landșaftului este esenţial.
Multifuncţionalitatea pajiştilor
 Pajiştile şi mediul

◻ Pajiştile naturale stochează în jur de 15% din

carbonul organic de pe planeta noastră, iar
dacă adăugăm la aceasta şi carbonul depozitat
în tundră, se ajunge la 35%.
◻ Dioxidul de carbon la scară globală, serveşte
la reţinerea căldurii în atmosferă şi
împiedicarea răspândirii ei în spaţiul cosmic.
 Pajiştile şi mediul

◻ pajiştile naturale au o capacitate de fixare a

carbonului în medie, de 70 t C/ha, pe când un
teren arabil stochează 43 t C/ha, iar într-o
podgorie 32 t C/ha.
◻ Cea mai mare parte din carbonul fixat (80%)
se găseşte în primii 10 cm, iar diferenţa de
20% pe adâncimea de până la 100 cm.