Model subiectul II

Subiectul al II-lea, bacalaureat

 Perspectiva narativă
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu universul
diegetic, viziunea lui asupra lumii.
În textul-fragmentar...scris de...perspectiva narativă este una
...(subiectivă/obiectivă), întrucât narațiunea este...(homodiegetică/heterodiegetică) fiind scrisă la
persoana...(I/III-exemple de verbe și de pronume), așa cum reiese din indicii morfologici... .
Datorită perspectivei narative obiective, naratorul, prin omnisciență, are acces la toate straturile
universului narativ, atât la gândurile și la ideile personajelor. Naratorul prezintă...(Se va prezenta
ideea textului/rezumat, 2-3 rânduri)
Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care
știe mai mult decât personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare, în
textul...naratorul este unul omniscient și omniprezent, textul având focalizare zero și viziune ,,din
spate’’. Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și
personaj și se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv lumea
prezentată cititorului se înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în textul...naratorul este
subiectiv și uniscient, textul având focalizare internă și viziune ,,cu’’.

 Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia...scrisă de...este un text liric în care se exprimă, în mod direct, idei/sentimente
de...în legătură cu/generate de...Tema poeziei este...(natura/iubirea împlinită/neîmplinită, timpul,
trecutul, trecerea timpului, creația, condiția artistului etc.) așa cum reiese din prezența
motivelor.../elementelor din câmpul lexical al...
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-
exemple)/adresat (dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv (dacă
nu apar mărcile anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând...Sentimentele care se degajă
din text sunt de...(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie, admirație, revoltă,
neliniște, detașare etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ...(meditativului, nostalgicului,
romanticului, îndrăgostitului, observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .
Relația dintre ideea... se găsește într-o strânsă concordanță cu textul, care este dominat de
expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a imaginilor artistice.
Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/...(exemple) se sugerează/se face trimitere la/este
conturată...(fiecare figură de stil trebuie comentată). De asemenea, imaginile artistice:
auditive.../vizuale...indică/semnifică/exprimă...
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima
încărcătură afectivă/... .
  Rolul notațiilor autorului
Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații
scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a
dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca
operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații
suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la
punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează
succint detalii privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului,
gesticulaţia, mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele
paraverbale, care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de
spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea,
plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ
pentru prezentarea acestor notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase
nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal
evenimentele şi personajele.

 Arta poetică
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre
lume și viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea artei sale,
într-un limbaj care îl particularizează.
Textul citat...(titlul textului), scris de...(numele autorului) este o artă poetică, o
creație lirică în care autorul își exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în
societate, întreg discursul liric focalizându-se pe tema...(condiției artistului într-o societate
meschină, superficială, incapabilă să-l înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției omului
de geniu/iubirii/destinului etc.)
Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață.
Demersul poetic are ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul artistului
redat(ă) la nivel artistic prin intermediul unei/unui...(figură de stil)...care...(rolul figurii de stil
selectate). Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin
prisma propriei imaginații și a sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a
impresiona, de a sensibiliza și de a educa cititorul, aspecte ilustrate în versurile.../prin
intermediul...(figură de stil)...care este rolul acesteia....
De asemenea, arta, în concepția autorului are
rolul de a trezi sentimentul de patriotism, de a insufla respect față de valorile reale și față de
măreția trecutului istoric național, de a convinge că libertatea și unirea ar trebui să definească
orice națiune. Rolul artistului nu este de a judeca,
ci de a educa, de a influența cititorul în vederea evoluției spirituale și morale. Sunt versuri care
dezvăluie caracterul de poem esențial pentru întregul program estetico-literar al autorului, care
transferă cititorului concepția creatorului despre rolul său și al artei sale în
societate...Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi, care poate valorifica informațiile
transmise în mod expresiv. Versurile suprind
condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei sale să se realizeze la timpul
potrivit, pentru a-și atinge menirea. Textul are caracter
confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de persoana I....eul liric exprimându-și
în mod direct crezul poetic. Textul citat este o artă
poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă, neomodernistă, postmodernistă) în
care autorul își exprimă în mod direct, subiectiv, concepția despre lume și viață, despre rolul
artistului și despre menirea artei sale prin intermediul unui limbaj expresiv, care-l
particularizează, insuflându-i cititorului stări sufletești menite să îl sensibilizeze, să îl educe și să
îl determine să se autodefinească în raport cu lumea, cu creația și cu sine.

 Caracterizarea de personaj
X este personajul principal/central/ protagonistul textului fragmentar, deoarece participă
activ la toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Acesta este caracterizat direct atât de către autor, cât și de alte personaje, iar
faptele, gesturile, limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de reper în
caracterizarea indirectă.
Încă din incipitul textului X (se precizează numele personajului) este
caracterizat direct de către narator, modalitate prin care se oferă informații legate de statutul
social și originea sa... Caracterizat de celelalte personaje...X apare...(se precizează o trăsătură
dominantă). Portretul moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și felul său
de a vorbi sunt dovada unui model/ sau nu...(alte trăsături care reies). Trăsăturile sale de caracter
sunt completate de atitudinea pe care o adoptă cu celelalte personaje...Caracterizarea prin nume
constituie o altă metodă indirectă...(menționarea autocaracterizării dacă apare).
In concluzie, protagonistul operei literare.../fragmentul operei
literare...de...reprezintă prototipul omului perseverent/ conștient/harnic/ răsfățat/needucat...care
știe să se impună în fața celorlalți, oferindu-le un model (sau nu) de comportament demn de
urmat.

 Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:
-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric,
care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a-
exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu
monologul liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de
stil).
-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului,
principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I,
pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De
asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu
lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)
-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare
scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior
(care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este
dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)

 Încadrare în curentul literar

Romantismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea
imposibilă istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie
prezenţa antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al
cunoaşterii de sine şi o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă
nocturnul şi are atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi
fascinaţie (ex.) De asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul
respinge imitarea modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în
tropi ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel,
Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...

Simbolismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie
marile oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea
materiei, declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie
simbolul ...,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti,
precum: spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive
literare: toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile,
instrumentele muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin muzicalitatea
versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi paralelismul
sintactic. De asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic. Nu în
ultimul rând, este prezent versul liber (ex.)
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare..
Realismul
 Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci,
ale unui mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau
involuţia personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate,
care se manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente,
nararea faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul
este neimplicat, impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea
fidelă a aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje (care?)
Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar compoziţia este
circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte
înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături,
textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru perioada realismului.

Modernismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta
poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea
principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din
utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă versul liber
care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic,
astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.
N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al
dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei
psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de
numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect
liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi
complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva
narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă
cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o
creaţie impresionantă pentru perioada modernismului.
Tradiţionalismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul,
lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie
întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor
(care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/
promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor
străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+
comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.
Neomodernismul sau Generaţia ’60
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca modalitate de
cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim argument care
justifică încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-un univers poetic
original, cu un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o serie de metafore
(care sunt + commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi adoptarea
structurii astrofice, a măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a ingambamentului (ex.)
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
neomodernismului.
Postmodernismul sau Generaţia ’80
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim
argument care justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea narativităţii
asupra poeziei, mai ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor exprimării directe
(ex.). Totodată, se apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte forme de
intertextualitate (ex.) Nu în ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului, valorificând
prozaismul, refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
postmodernismului.
Pasoptismul
Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum
(istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o
serie de motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).

 Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale

Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
indicativ, precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și
sigură, nu doar realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea,
imprimă un caracter obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată,
exprimă certitudinea locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi
realizează distincţia dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.
Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
imperativ, precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate
exprima: un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X, acestea
realizează o comunicare directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o
împiedica. În textul dramatic fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin
semnale verbale şi paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de
adjective în cazul vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii textului. În textul liric X,
acestea marchează discursul dialogic sau monologul liric adresat, uneori, cu valoarea unei
invocaţii retorice.
Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
conjunctiv, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări
sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric,
marchează un plan al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).

Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş fi mers)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă
ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii
interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul
liric, exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).
Modul infinitiv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc
funcția stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.
Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o
acţiune în desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare
onomatopeică a verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi marchează
împrejurarea în care se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de
a insista asupra unei stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.
Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)
In textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de a
accentua o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor
metafore sau epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot
exprima o acţiune finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite
consecinţe.
Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a exprima
acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului sau al
substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal, devenind
un indice textual al stilului oficial.

Timpurile verbale
Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este
naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de
a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară
sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?);
Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)
Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a înfățișa o
succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut, simultaneitatea și
permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea, fiind un timp al
istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în
opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.
Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată o acţiune
trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un moment de mare
concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a
evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o
anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin verbe
la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente
sunt prezentate într-o succesiune alertă.
Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o acţiune
trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o durată
trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea
unor evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o anumită
notă de subiectivitate.
Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat, voi
alerga)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă de
tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o
perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea
profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi
lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.)
reprezintă marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a
unei dorinţe (care?)