Sunteți pe pagina 1din 5

RAPORT ASUPRA ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE ÎN

ANUL ȘCOLAR 2022-2023 ÎN VEDEREA ACORDĂRII


CALIFICATIVULUI ANUAL

Subsemnata Oancea Elena, sunt absolventă a Facultății de Științe ale Educației,


specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, am o vechime în învăţământ de 2
ani și 11 luni.Sunt angajată pe perioadă determinată la Școala Primară Stejărișu. Anul acesta
şcolar am avut sub îndrumare două clase în regim simultan, clasa a II- a cu un efectiv de 9 elevi
și clasa a IV- a cu un efectiv de 4 elevi.
Ca profesoară în învățământul primar am căutat să fiu mereu informată cu tot ce apare
nou legat de specialitatea mea şi să fiu mereu bine documentată şi pregatită în ceea ce priveşte:
1. PROIECTAREA ACTIVITĂŢII.
Respectarea programelor şcolare, a normelor de elaborarea a documentelor de
proiectare, precum şi adaptarea acesteia la particularităţile clasei.
a. Am inclus în portofoliul cadrului didactic programele şcolare în vigoare care vor sta la
baza proiectării activităţii mele didactice;
b. Am elaborat documentele de programare şi de planificare a activităţilor didactice la
termen în vederea avizării lor;
c. Am ales strategii optime pentru parcurgerea eficientă şi integrală a programei;
d. Proiectarea unităţilor de învăţare am realizat-o conform competenţelor generale şi
specifice pe baza evaluărilor iniţiale şi a particularităţilor de vârstă/nevoi ale elevilor;
e. Mi-am folosit creativitatea pentru a-mi personaliza documentele de programare,
proiectare şi planificare;
f. Predarea materialelor şi documentelor solicitate de direcţiune a fost făcută la termen şi
elaborarea lor a fost conform solicitărilor (testări iniţiale, planificări etc.).
Implicarea în activități de proiectare a ofertei educaționale la nivelul unității.
Am realizat programe de educație remedială/ de performanță
Folosirea TIC în activitatea de proiectare.
Întocmirea documentelor cerute de conducerea unitaţii am realizat-o în format electronic
şi pe suport de hârtie, cu toate elementele prevăzute astfel încât să poată fi considerat document
oficial.
Proiectarea activităților - suport pentru predarea în mediul online și instrumentele de
evaluare aplicabile, din perspectiva principiilor de proiectare didactică
a) Mi-am proiectat activitățile de predare-învățare conform competenţelor generale şi
specifice;
b) Am proiectat instrumentele de evaluare a activităților pe care le-am desfășurat.
Proiectarea activităţilor extracurriculare au fost corelate cu obiectivele curriculare,
nevoile şi interesele educabililor şi planul managerial al unităţii.
De-a lungul anului școlar am organizat şi desfăşurat activităţi școlare și extrașcolare și
am fost implicată în atragerea de parteneriate la nivelul școlii noaste.
Proiectarea activităţilor extracurriculare am făcut-o pe baza consultării elevilor, a
familiilor lor şi stabilirea de obiective educaţionale a fost concepută în concordanţă cu
reglementările în vigoare. Toate activităţile şi acţiunile realizate sunt cuprinse în raportul
activităţilor extraşcolare.
2. REALIZAREA ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE.
Utilizarea unor strategii didactice care asigură caracterul aplicativ al învăţării şi
formarea competenţelor specifice
a. Am organizat și condus activitățile de predare-învățare adaptate la învățarea clasică /
online în funcție de scenariul aprobat de DSP și ISJ;
b. A existat un mecanism de (auto)evaluare a eficienței metodelor aplicate ;
c. Am fost preocupată pentru dezvoltarea la elevi a capacităților de a culege și de a
structura informațiile ( utilizarea bibliotecii, internetului, etc. );
d. Am realizat planurile de intervenție personalizată în activitatea didactică la clasă;
e. Am adaptat limbajul în funcție de achizițiile anterioare ale elevilor / am selectat
metode și tehnici de predare în funcție de stilul de învățare al fiecărui elev.
Utilizarea eficientă a resurselor materiale din unitatea de învăţământ în vederea
optimizării activităţilor didactice inclusiv utilizarea TIC
a) Am utilizat eficient manualul şcolar ales în cadrul activităţilor de învăţare / evaluare,
materialele auxiliare existente în dotarea cabinetelor / bibliotecii şcolare;
b) Am realizat şi utilizat diferite mijloace didactice, originale, specifice disciplinei.
Utilizarea de resurse educaționale deschise, aplicații online, crearea și susținerea
sesiunilor de învățare pe platforme educaționale.
Am utilizat diferite resurse educaționale deschise și unele aplicații online;
Diseminarea, evaluarea şi valorizarea activităţilor.
Acest lucru l-am realizat prin promovarea rezultatelor elevilor în cadrul întâlnirilor cu
părinţii, la nivelul comisiei metodice/al comunităţii locale, mass-media și prin feed-back-ul
elevilor, părinţilor şi comunităţii locale.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor didactice, curriculare și extracurriculare în
mediul școlar, extrașcolar și în mediul online.
a) Am organizat şi realizat activităţi extracurriculare la nivelul şcolii şi a comunităţii;
b) Am implicat comunitatea în desfăşurarea activităţilor extraşcolare.
Formarea deprinderilor de studiu individual şi în echipă în vederea formării/dezvoltării
competenţei de ,,a învăţa să înveţi”.
a) Am corectat temele, portofoliile - săptămânal;
b) Am utilizat forme diverse de activitate;
c) Am utilizat metode activ participative axate pe transformarea elevului în actor al
propriei formări.

3. EVALUAREA REZULTATELOR ÎNVĂŢĂRII.


Asigurarea transparenței criteriilor, a procedurilor de evaluare și a rezultatelor
activităților de evaluare
Când a fost nevoie am justificat notarea pe baza criteriilor şi procedurilor pe care le-am
aplicat în evaluare.
Aplicarea testelor predictive, interpretarea şi comunicarea rezultatelor
a) Itemii pe care i-am formulat au fost în concordanţă cu obiectivele și conţinuturile
evaluării şi cu standardele de performanţă;
b) Am utilizat itemi din toate cele trei categorii: obiectivi, semi-obiectivi şi subiectivi;
c) Baremele de corectare şi notare au fost prezentate elevilor şi părinţilor;
d) Am consemnat progresului / regresului şcolar;
e) Am comunicat fiecărui elev și părinte rezultatele evaluării.
Utilizarea diverselor instrumente de evaluare, inclusiv a celor online
a) Am utilizat cele trei tipuri de evaluare: iniţială/predictivă - la începutul şcolii, pentru
a vedea ce ştiu elevii la intrarea în şcoală, evaluarea formativă-pentru a descoperi unde
întâmpină dificultăţi în învăţare elevii şi pentru a-i ajuta să le depăşească; evaluarea sumativă -
la final de unitate de învăţare, semestru, an şcolar – pentru a observa cât anume s-a însuşit din
materie;
b) Am folosit o serie de fişe de lucru și chestionare;
c) Am utilizarea instrumente diverse de evaluare: teste, portofolii, referate, proiecte.
Promovarea autoevaluării şi interevaluării
Am promovat în cadrul lecţiilor desfăşurate autoevaluarea și interevaluarea, am încurajat
munca în echipă, dar și obținerea de rezultate prin eforturi propri. mai ales la orele de citire elevii
erau puşi să autoaprecieze felul în care a citit.
Evaluarea satisfacţiei beneficiarilor educaționali
Am aplicat părinţilor diverse chestionare pentru cunoaşterea situaţiilor familiale, a
comportamentului acestora cu copiii, dar şi pentru a cunoaşte cum consideră ei activitatea
cadrelor didactice cu elevii de la clasă. Informaţiile culese din chestionare m-au ajutat foarte
mult în a relaţiona şi lucra cu elevii.
Coordonarea elaborării portofoliului educaţional ca element central al evaluării
rezultatelor învăţării.
În ceea ce priveşte portofoliul educaţional al fiecărui elev, structura lui şi chiar un model,
a fost prezentat la începutul anului şcolar. Astfel că fiecare elev a început să şi-l întocmească, cu
ajutorul meu, acesta urmând să acumuleze pe parcurs toate lucrările şi observaţiile şi rezultatele
din timpul activităţilor şcolare şi extraşcolare, din timpul anului şcolar. Fiecare elev a fost atent
supravegheat în întocmirea şi păstrarea portofoliilor, fişele şi lucrările fiind selectate şi clasificate
corespunzător, astfel ca acesta să prezinte ca-ntr-o oglindă munca elevului la un moment dat sau
să ne poată face o idee clară la o evaluare sumativă. Părinţii au putut să răsfoiască oricând
portofoliul copilului său, acesta stând la îndemână în sala de clasă
Realizarea și aplicarea unor instrumente de evaluare a activității online, valorizarea
rezultatelor evaluării și oferirea de feedback fiecărui elev
Am creat și am aplicat instrumente de evaluare a activității online.

4. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI


Stabilirea unui cadru adecvat (reguli de conduită, atitudini , ambient) pentru
desfăşurarea activităţilor în conformitate cu particularităţile clasei de elevi.
a) Regulamentul şcolii şi al clasei a fost prezentat şi prelucrat şi părinţilor, în prima
şedinţă cu părinţii, aceştia semnând procesul verbal de luare la cunoştinţă a celor prezentate.
Fiecare elev din clasă are o fişă personală de observaţie a comportamentului şcolar (la clasă, în
curte, în timpul activităţilor extraşcolare), pe care am completat-o pe parcursul anului şcolar;
b) Am întocmit documentelor justificative pentru prezentarea şi prelucrarea normelor,
precum şi sancţiunile care se aplică atunci când se încalcă normele ROI sau ROFUIP;
c) Am amenajat spațiului didactic în sala de clasă.
Monitorizarea comportamentului elevilor şi gestionarea situaţiei conflictuale.
a. Am monitorizat comportamentul elevilor;
b) Am intervenit pentru ameliorarea unor situaţii conflictuale, stabilind măsurile care vor
fi aplicate în astfel de situaţii, colaborând cu familia.
Cunoaşterea, consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor.
a) Am completat toate fișele de observaţie a elevilor;
b) Am respectarea particularităţilor elevilor: de vârstă, caracter, temperament, cunoaştere,
condiţii sociale, etnie, etc.
Motivarea elevilor prin valorizarea exemplelor de bună practică
Am implicat elevii în activităţi de bună practică, acordând fiecăruia o serie de
responsabilități.

5. MANAGEMENTUL CARIEREI ŞI A AL DEZVOLTĂRII PROFESIONALE.


Participarea la programele de formare continuă/ perfecționare și valorificarea
competențelor științifice, didactice și metodice dobândite.
a) Am participat la cursul ,,Punți în dezvoltare”
b) Am încercat să valorific, în activitatea didactică, competenţele pe care le-am dobândit
la cursurile de formare.
Implicarea în organizarea activităţilor metodice la nivelul comisiei / catedrei /
responsabil
a) M-am implicat în organizarea activităţilor metodice la nivelul comisiilor prin realizarea
unor activități specifice comisiilor;
Realizarea/actualizarea portofoliului profesional şi dosarului personal.
Mi-am întocmit la timp portofoliului profesional. Mi-am actualizat protofoliul personal
cu proiecte didactice noi, legile necesare, metodologii folositoare clasei, diplome, curriculum
vitae etc.
Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi relaţionare în interiorul şi în afara unităţii (cu
elevii, personalul şcolii, echipa managerială şi cu beneficiarii din cadrul comunităţii-familiile
elevilor).
a) Am realizat activități de consiliere a elevilor și părințilorpotrivit graficului săptămânal;
b) Mi-am realizat la timp atribuţiile de serviciu și anume semnarea zilnică a condicii de
prezenţă, efectuarea serviciului pe şcoală şi încheierea de procese-verbale, completarea
documentelor şcolare;
c) Am respectat respectat și aplicat procedurile stabilite la nivelul unității și a ROI.

6. CONTRIBUŢIA LA DEZVOLTAREA INSTITUŢIONALĂ ŞI LA PROMOVAREA


IMAGINII UNITĂŢII ŞCOLARE.
Dezvoltarea de parteneriate şi proiecte educaţionale în vederea dezvoltării instituţionale
Am colaborat foarte strâns în parteneriat cu părinţii elevilor, pe care i-am atras în
activităţile noastre. Organizând şi participând la diferite proiecte educaţionale, uneori în
colaborare cu părinţii, familiile elevilor, prietenii acestora, ne-am făcut cunoscută munca noastră,
a dascălilor din această unitate, cu dorinţa ca tot mai mulţi elevi să se îndrepte spre această
unitate, cu o activitate şcolară şi extraşcolară intensă.
Promovarea ofertei educaţionale.
Oferta educaţională (activităţi extraşcolare şi de la clasă) a şcolii am promovat-o prin
intermediul părinților care recomandă unitatea, datorită modului în care sunt trataţi şi educaţi
elevii din şcoala noastră.
Realizarea/participarea la programe/activităţi de prevenire şi combatere a violenţei şi a
bullyingului în mediul școlar și /sau în mediul online.
M-am implicat în activităţi de prevenire şi combatere a violenţei şi a bullyingului în
mediul școlar și /sau în mediul online.
Respectarea normelor, a procedurilor de sănătate și securitate a muncii și de prevenire și
stingere a incendiilor și de situații de urgență pentru toate tipurile de activități desfășurate în
cadrul unității de învățământ, precum și a sarcinilor suplimentare
Am colaborat cu medicul, asistenta, psihologul școlii pentru prevenirea cazurilor de
imbolnaviri și am prelucrat impreună cu copiii normele de securitate a muncii și PSI.
Implicarea activă în crearea unei culturi a calităţii la nivelul organizaţiei.
a) Îmi îndeplinesc sarcinile specifice ca responsabil de comisii;
b) Am acţionat potrivit procedurilor operaţionale care au fost stabilite la nivel de scoală.
Promovarea de activități de învățare interactivă prin utilizarea unor instrumente
realizate cu ajutorul tehnologiei.
Am folosit în procesul didactic activități de învățare interactivă prin utilizarea
tehnologiilor moderne.

7. CONDUITA PROFESIONALĂ
Manifestarea atitudinii morale şi civice (limbaj, ţinută, respect, comportament).
Am promovat o atitudine de înaltă ținută morală față de colegi, educabili şi părinții
acestora conforme cu statutul cadrului didactic.
Respectarea şi promovarea deontologiei didactice (normelor deontologice).
a) Am manifestat punctualitate si responsabilitate în desfășurarea activității la clasă;
b) Mi-am întocmirea cu responsabilitate documentele solicitate de director sau de
responsabilul de comisie metodică şi le-am predat la termen.

Data Întocmit,

S-ar putea să vă placă și