PLUMB de George Bacovia

Simbolismul, curent artistic cristalizat în ultimele decenii ale veacului al

XIX-lea, s-a manifestat ca o reacție antiparnasiană și antiromantică, descinzând
din poetica lui Baudelaire, Verlaine și Rimbaud. Estetica simbolistă se definește
prin cultivarea unor sentimente imprecise, neconturate deplin, sugerate prin
simbolul multisemnificativ, prin imagini sinestezice, prin tehnica vagului a
sugestiei, prin principiul corespondențelor pe care se construiește viziunea
poetică ori prin muzicalitatea deosebită a versurilor, obținută prin tehnica
refrenului, prin recurență, figuri de sunet, prozodie.

Cel mai mare poet simbolist român, George Bacovia, a provocat, înainte
de L. Blaga, T. Arghezi și I. Barbu, o mutație de structură și de viziune în lirica
românească.

Poezia emblematică a universului liric bacovian este cea care deschide și

dă titlul volumului de debut, publicat în 1916, Plumb, considerată o artă poetică.
Plumb este un pastel simbolist și o elegie existențială, deoarece exprimă
sentimentul de tristețe și spaima de moarte. Este realizată sub forma unui
monolog liric, fiind o confesiune („Stam singur…”). Simbolismul operei este
susținut de tematică, de motive, prezența simbolului și a sugestiei, de cromatică,
muzicalitate.

Tema poeziei, de factură simbolistă, este reprezentată de condiția poetului

izolat într-o societate lipsită de aspirații, condiție marcată de singurătate,
imposibilitatea comunicării și a evadării, moartea iubirii. Motivele care susțin
tema au valoare de simbol și aparțin câmpului semantic al morții: plumbul,
cavoul, sicriele, somnul, vântul, frigul. Ele se asociază cu stări sufletești sau
existențiale nelămurite, confuze: singurătatea, izolarea totală și definitivă,
spaima de moarte, angoasa, spleen-ul.

1
 Viziunea despre lume este sumbră, fără speranță de salvare, de un tragism
asumat cu luciditate. Lumea este surprinsă ca un imens cimitir, tot ce este
viu(„flori”,„amor”) fiind mineralizat sub efectul metalului toxic.

Lirismul subiectiv este susținut de prezența mărcilor lexico-gramaticale

ale eului liric („stam”, „am început”, „amorul meu”). Verbul la imperfect,
predominant în poezie, exprimă idea de continuitate a stării de singurătate.
Există o singură încercare de evadare din această stare: „am început să-l strig”,
dar revenirea la imperfect sugerează imposibilitatea, izolarea totală și definitivă.
De altfel, moartea amorului evidențiază pierderea ultimei speranțe de salvare:
„Și-i atârnau aripile de plumb”.

Titlul poeziei este un laitmotiv, lexemul „plumb” apărând de șase ori în

text, în poziție simetrică, asigurând rima pentru versurile 1-4 și 5-8 și scindând
versul al II-lea din ambele strofe. Se poate realiza o corespondență între obiect și
stările eului liric. Plumbul este un metal anorganic, de culoare gri, dând un
precipitat galben, cu o greutate specifică mare, toxic, saturnian, inoxidabil, fiind
folosit la sigilarea sicrielor. Astfel, se remarcă lipsa de viață, atmosfera închisă
și apăsătoare dată de prezența morții, melancolia grea, petrificarea materiei și
izolarea totală și definitivă, imposibilitatea de evadare. Termenul este alcătuit
dintr-o vocală închisă, „u”, precedată și urmată de câte un grup de două
consoane accentuând ideea de izolare. Consoana „m” amintește de un cântec
premergător morții, de un bocet.

La nivel tectonic(structural), poezia este alcătuită din două catrene, iar

figura de stil predominantă este paralelismul sintactic, având în vedere
distribuția părților de propoziție în propoziții, excepție făcând versul al doilea.
Personificarea „dormeau… sicriele” și epitetul „dormeau adânc” sugerează
ideea morții ca un somn profund, iar metafora-simbol „ de plumb” exprimă
imposibilitatea comunicării și lipsa de sensibilitate a contemporanilor poetului.

2
 Corespondențele se realizează între planul exterior („ sicrie”, „cavou”,
„mort”, „coroane„) și planul interior („amor”), lumea fiind o reflectare a unei
stări de spirit. Versul „ Dormea întors amorul meu de plumb” exprimă tragicul
existențial. Epitetul „dormea întors” înseamnă cu fața spre apus, spre moarte.
Metafora „amorul meu de plumb” punctează ideea că mineralizarea a atins și
planul interior, iar eul liric își privește sentimentul ca un spectator („Stam singur
lângă mort”), imagine a înstrăinării de sine. Metafora „aripi de plumb”
presupune zborul invers, în jos, cădere, prăbușire, moartea afectivității.

Muzicalitatea este susținută de elementele de recurență: motive, laitmotiv,

rima îmbrățișată, măsura fixă, de zece silabe, alternarea iambului cu amfibrahul,
dar și de sonoritatea dată de consoanele „grele” din termenul „plumb”, repetat,
de tehnica repetițiilor(„dormeau”/„dormea”, „stam singur”), de asonanțe și
aliterații.

Poezia „Plumb” se situează între simbolism și modernism. Bacovia

apelează la tehnicile simboliste pentru a evidenția tema solitudinii și o viziune
tragică despre lume , dar depășește cadrul simbolismului tinzând spre
expresionism.

3
Dormeau adânc sicriele de plumb

Și flori de plumb și funerar vestmânt- /1

Stam singur în cavou/2… și era vânt…/3

Și scârțâiau coroanele de plumb./4

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb/5 și-am început/6 să-l strig –/7

Stam singur lângă mort/8… și era frig…/9

Și-i atârnau aripile de plumb/10

V1 = P+C+S+A V1 = P+C+S+A

V2..................... V2..................

V3 = P+C+C...P+S... V3 =P+C+C...P+S...

V4 =P+S+A V4 =P+S+A

.................................................DE PLUMB

...............DE PLUMB.................................

....................................................................

..................................................DE PLUMB