EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A

LUMII
de Lucian Blaga
Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al
XIX-lea, începutul sec. al XX-lea în câteva literaturi naționale precum
și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de fapt doritorii de schimbare
în opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști).
"Destinul omului este creația. Poetul este nu atât un mânuitor cât
un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală
si le aduce în starea de gratie.” (Lucian Blaga)
În opinia mea, opera literară „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” de Lucian Blaga aparține modernismului prin tema şi viziunea
despre lume prezentată în text.
Pe de o parte, tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa
marilor taine ale universului: cunoaşterea lumii în planul creaţiei
poetice este posibilă numai prin iubire. Fiind o poezie de tip
confesiune, lirismul subiectiv se evidenţiază prin atitudinea poetică
transmisă în mod direct şi la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivităţii: pronumele la persoana I singular „eu”, adjectivele
posesive la persoana I singular „mea, meu”, verbe la persoana I
singular „nu strivesc, nu ucid, sporesc,iubesc, etc”. titlul este o
metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice. Încă
din titlu avem de-a face cu afirmarea subiectivităţii lirice care îşi
anunţă atitudinea faţă de „corola de minuni a lumii”, această atitudine
nu stă sub semnul nealterării misterelor, ci a protejării lor. Pronumele
personal „eu” este așezat orgolios în fruntea primei poezii din primul
volum, această plasare iniţială corespunzând influenţelor
expresioniste (exacerbarea eului) din tinereţe”. Verbul la forma
negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoaşterii de tip raţional şi
opţiunea pentru cunoaşterea luciferică, poetică. Metafora revelatorie
„corola de minuni a lumii”, imagine a perfecţiunii, a absolutului, prin
ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale.
 Pe de altă parte, poezia e un act de creaţie, iar iubirea e o cale de
cunoaştere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor
concrete. Lumea este văzută ca o uriaşă floare cu petale palpitând de
bine ca o „corolă de minuni”, aceste minuni transformându-se pe
parcursul poeziei în „adâncimi de întuneric”, în „neîntelesuri şi mai
mari”. În prima secvenţă lirică, verbele sinonime „nu strivesc” şi „nu
ucid”, se raportează la „tainele / ce le-ntâlnesc în calea mea”. Astfel,
se exprimă opţiunea creatorului pentru „cunoaşterea luciferică”.
Aceste taine sunt relevate printr-o enumeraţie de simboluri
metaforice: “flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. „Florile” sunt
expresia frumosului, a naturii, a vieţii; „ochii” simbolizează
cunoaşterea; „buzele” - rostire şi sărut, deci iubire, iar „mormintele”
- taina morţii, destinul postum. Următoarea secvenţă lirică se
bazează pe mai multe opoziţii semantice. Prima este reprezentată de
structurile poetice “lumina altora” (metaforă a „cunoaşterii
paradizicace”) şi „lumina mea” (metaforă a „cunoaşterii
luciferice”). O altă opoziţie se realizează între verbele “sugrumă” şi
„sporesc”, care exprimă consecinţele celor două tipuri de
„cunoaştere”. Astfel, verbul „sugrumă”, sinonim cu „ucide”,
„distruge”, exprimă apropierea de tainele lumii prin raţiune, cu
mijloacele omului de ştiinţă, în vreme ce verbul la persoana I
„sporesc”, cu sensul „nuanţez”, „amplific”, defineşte atitudinea
artistului. Versul cel mai scurt al poziei - „dar eu” - şi cel mai lung -
„eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”- sunt plasate în poziție
mediană. Relaţia „eu-lume” este exprimată printr-o suită de
complemente circumstanţiale de loc, fiind ca funcţie stilistică
simboluri: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte”.
Eu nu strives corolla de minuni a lumii
Introducere
“De la expresionism începând, poezia devine expresie a
conştiinţei individuale; obiectul artistic trebuie să aibă un “centru de
greutate spiritual” care să coincidă cu central său de greutate
obiectiv.” (Marin Mincu)
 În concluzie, pe baza argumentelor menționate putem spune că
opera literară „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian
Blaga aparține modernismului prin tema şi viziunea despre lume.