5.

PUNTEA DE DIRECŢIE (FAŢĂ)

5.1 GENERALITĂŢI

Puntea de direcţie, indiferent de construcţia ei, are următoarele

funcţiuni:
- să preia toate forţele care iau naştere în timpul deplasării autovehiculului;
- să asigure o cinematică corecta a roţilor în timpul deplasărilor verticale;
- să asigure o stabilitate maximă a roţilor de direcţie;
- să aibă o greutate a părţii nesuspendate cât mai mică;
- să asigure o manevrare uşoară a autovehiculului şi o uzură minimă a
pneurilor;
- să fie rezistentă şi să asigure o uzură cât mai mică a părţilor componente.
Construcţia punţii din faţă depinde în mare măsură de tipul suspensiei adoptate.
Din punct de vedere constructiv, punţile din faţă pot fi de două feluri: dintr-o bucată
(compactă, rigidă) şi din mai multe bucăţi.
În construcţia maşinilor de tracţiune se foloseşte puntea rigidă care conduce la o suspensie
mai simplă şi robustă în exploatare şi care este constituită dintr-o grindă la capetele căreia se
montează fuzetele.
După dispoziţia furcilor care asigură îmbinarea între grindă şi fuzetă
se deosebesc două cazuri:
- furca face corp comun cu grinda (fig. 5.2,a);
- furca face corp comun cu fuzeta (fig. 5.2,b).
Tipul al doilea este mai răspândit deoarece are o tehnologie mai raţională şi după uzare se
înlocuieşte mai uşor fuzeta decât grinda.
Un mare dezavantaj al punţii rigide constă în faptul că, în timpul deplasării dă naştere la
oscilaţii ale maşinii de tracţiune în plan orizontal ceea ce are ca urmare un drum şerpuit al roţilor
din faţă. Acesta datorită apariţiei momentului giroscopic la ambele roţi directoare.
Punţile din faţă cu roţi independente, utilizate în general la autoturisme, în funcţie de
cinematica roţilor de direcţie, pot fi realizate constructiv după trei scheme şi anume:
- cu deplasarea verticală a roţilor, paralelă cu pivoţii;
- cu oscilarea roţilor în plan transversal;
- cu oscilarea roţilor în plan longitudinal.
La rândul lor aceste scheme pot fi împărţite pe subgrupe, în funcţie de caracteristicile constructive
ale fiecăreia.
 5.2 CONSTRUCŢIA PUNŢII DE DIRECŢIE RIGIDĂ

În figura 5.1 se prezintă puntea din faţă rigidă a unui autovehicul greu. Puntea se compune
din grinda 1 pe care se găsesc fuzetele 2, articulate de grindă prin intermediul pivoţilor 3.
Grinda are secţiunea profil I, iar pentru a coborî centrul de greutate al autovehiculului are
partea din mijloc curbată în jos.
Pe fuzetă se montează, prin intermediul rulmenţilor cu role conice 7 şi 8, butucul roţii 6. Pe
flanşa fuzetei se găseşte montat talerul frânei 5.
Pivotul 3 este imobilizat în grindă de către bolţul 10. Rulmentul 4 reduce frecarea dintre
grindă şi braţul inferior al fuzetei. Garnitura de etanşare 9 împiedică pătrunderea prafului la
rulmenţi. Arcurile suspensiei se fixează pe grindă cu ajutorul bridelor de fixare pe suprafeţele de
sprijin 13.
Fuzeta de pe partea volanului este legată de braţul 11, care este articulat de bara
longitudinală de direcţie 12.
În figura 5.2 sînt prezentate tipurile constructive de fuzete. Se deosebesc două forme
constructive de fuzete: fuzeta pumn (fig. 5.2,a) şi fuzeta furcă (fig. 5.2,b).
Fuzeta 1 se compune din două părţi cilindrice de diametre diferite, pe care se montează
rulmenţii exteriori şi interiori ai butucului 2. La autovehiculele grele rulmenţii prin intermediul cărora
se montează butucii roţilor sunt rulmenţi cu role conice, iar la autoturisme sunt utilizaţi rulmenţii cu
bile. Din motive constructive şi de întreţinere, cea mai utilizată este fuzeta furcă (fig 5.2,b).
Pivoţii 3 servesc la articularea fuzetelor pe grinda punţii. La fuzeta pumn, pivotul se fixează
de fuzetă, iar la fuzeta furcă pivotul este fixat de grinda propriu-zisă. Fixarea se face cu ajutorul
unor bolţuri 6 sau pene transversale. Pentru a reduce frecările, în găurile furcii fuzetei, la soluţia
fuzetă furcă, sau în găurile furcii grinzii, în cazul soluţiei fuzetă pumn, se găsesc presate bucşe de
bronz (fig 5.3 ‚a, b, c) sau în unele cazuri rulmenţi cu ace (fig 5.3,d).
Tot pentru a reduce frecarea, sprijinirea punţii pe fuzetă se face prin intermediul unui
rulment axial cu bile (fig 5.3 ‚a, d) sau cu role (fig 5.3 ‚b) montat între punte şi braţul inferior al furcii
fuzetei.
Ungerea elementelor articulate se face printr-un gresor 7 montat, în general, la capătul
superior al pivotului.

5.3 CONSTRUCŢIA PUNŢILOR DE DIRECŢIE ŞI MOTOARE

În construcţia punţilor de direcţie şi motoare se întâlnesc articulaţiile cardanice sincrone care

asigură aceeaşi viteză unghiulară pentru ambii arbori ai transmisiei cardanice. Articulaţiile
cardanice sincrone pot fi articulaţii cardanice duble sau articulaţii cardanice homocinetice.
A. Articulaţia cardanică homocinetică cu bile şi pîrghie divizoare (articulaţia Rzeppa)
este prezentată în figura 5.4,a.
 Arborele canelat 9 este prevăzut cu capul sferic 1, iar pe canelurile arborelui planetar 10
este montată roata stelată de acţionare 3.
În capul sferic şi pe roata stelată sunt tăiate şase canale în care se introduc bilele 2,
menţinute într-o anumită poziţie de separatorul 4. Prin intermediul bilelor se transmite momentul
între arborii 10 şi 9.
Când arborii sunt înclinaţi sub un anumit unghi, pârghia 7 deplasează cupa de ghidare 5,
care va înclina separatorul 4, împreună cu bilele 2, în poziţia în care planul ce trece prin centrul
bilelor este planul bisector al unghiului dintre cei doi arbori, în scopul sincronizării vitezelor
unghiulare ale arborilor. Arcul 6 are rolul de a apăsa pârghia 7 pe scaunul 8 din arborele 10.
Articulaţiile cardanice sincrone cu bile şi pârghie divizoare se utilizează la transmiterea
mişcării între arbori dispuşi sub un unghi maxim de 350 - 450 (0.6 - 0.65 rad).
In figura 5.4,c se prezintă articulaţia cardanică homocinetică cu bile şi pârghie divizoare montată la
puntea din faţă de direcţie şi motoare la care arborele 9 este legat prin flanşa 11 de butucul roţii
12.
B. Articulaţia cardanică homocinetică cu bile şi canale divizoare (Bendix - Weiss) este
prezentată în figura 5.5, cu furcile 9 şi 1 0 executate dintr-o bucată cu arborii 1 şi 5. Aceste furci
sunt prevăzute cu patru canale 2 şi respectiv 4 în care se introduc bilele 3.
Bila 6 este montată în locaşurile semisferice din centrul furcilor şi serveşte la centrarea
acestora. Bila 6 este menţinută într-o anumită poziţie de bolţul 8, montat in orificiul 11 al furcii 9 şi
menţinut fix de ştiftul 7.
Datorită poziţiei canalelor din furci, în timpul funcţionării articulaţiei, bilele 3 se aşează în
planul bisector al unghiului format de arborii 1 şi 5, realizînd sincronizarea vitezelor unghiulare ale
arborilor.
Astfel de articulaţii se utilizează pentru transmiterea mişcării între arbori dispuşi sub un
unghi de maxim 330
C. Articulaţia cardanică homocinetică Tracta este cea prezentată în figura 5.6.
Articulaţia este compusă din arborii 1 şi 2, piesele semicilindrice 3 şi 4 şi discul 5.
Arborii sunt prevăzuţi la unul din capete cu nişte locaşuri semicilindrice în care intră piesele
3 şi 4, legate prin discul 5. Acest disc este montat în orificiile practicate în piesele 3 şi 4. În figura
5.6,b este prezentată o transmisie dublă Tracta.
Această articulaţie asigură o înclinare a arborilor până la 500.
De asemenea, asigură compensări axiale, au o durabilitate ridicată, construcţia este simplă
şi asigură transmiterea unor momente de torsiune de până la 3000 daNm.
Fig 5.1 Puntea din faţă rigidă a unui autovehicul greu

Fig 5.2 Tipuri constructive de fuzetă a- fuzetă pumn: b- fuzetă furcă

Fig 5.3 Soluţii de montare a fuzetei în furcă

Fig 5.4 Articulaţia cardanică homocinetică cu bile şi pîrghie divizoare

Fig 5.5 Articulaţia cardanică homocinetică cu bile şi canale divizoare

Fig 5.6 Articulaţia cardanică homocinetică Tracta