Particularități de construcţie a unui personaj, Harap-Alb, Creangă

,,Povestea lui Harap-Alb’’, de Ion Creanga este un basm cult publicat în revista ,,Convorbiri literare’’
la 1 august 1877.

Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou atipic deoarece nu
are însușiri supranaturale, fiind construit realist ca o ființă complexă care progresează.

Numele de Harap-Alb semnifică rob, de origine nobilă, dar și condiția de învățăcel, faptul de a fi
supus inițierii.

Statutul social, psihologic şi moral al personajului

Statul social

Statutul inițial al eroului este cel de neinițiat. Mezinul craiului este naiv, nu știe să distingă adevărul
de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe, are nevoie de experiența vieții spre a
dobândi înțelepciune. Harap-Alb apare fără o identitate anume, şi corespunde unui Făt-Frumos, însă
nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale.

Statul moral

Dacă Harap-Alb este blând, curajos, supus, respectuos, cinstit, prietenos şi iertător in antiteza cu
Spânul care este viclean, arogant, mincinos şi lipsit de omenie. Datorită calităţilor sale, Harap-Alb
este iubit de cei din jur.

Statul psihologic

La început se poartă firesc, fiind un om obişnuit, cu calităţi şi cu defecte: plânge când este dojenit, se
mânie şi îşi loveşte calul, se vaită sau se teme, este îngândurat şi nesigur de fiecare dată când e pus
în faţa unei noi probe. In decursul acţiunii parcurge un traseu initiatic al devenirii: este mai întâi
slugă, apoi împărat.

Trăsătura dominantă şi două secvenţe

O calitate principală a personajului este bunătatea sufletească a acestuia.

Dacă naivitatea se înscrie în codul ritual al inițierii fiului de crai, bunătatea este calitatea înnăscută
care provoacă transformarea personajului: „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta
cea bună te ajută, Harap-Alb” zice Sfânta Duminică.

Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este prima proba la care este supus - proba
milosteniei. In aceasta proba reiese una dintre trasaturile sufletului protagonistului, si anume
bunatatea. El da pomana unei femei batrane si astfel face o fapta buna care mai apoi va fi
recompensata cu ajutor acelei femei care era de fapt Sfanta Duminica, ea ajutandu-l sa treaca de
proba din Gradina Ursului si Padurea Cerbului.

Un alt episod ilustrativ este cel din proba a treia. In calatoria sa dupa fata imparatului Ros,
protagonistul da dovada de altruism, sacrificandu-se si trecand prin apa, nestricand veselia unor
furnici, grija fiindu-i aici rasplatita. Mai apoi, el construieste un loc de adapost pentru niste albine
fara casa si de data asta fiind iarasi recompensat. De aici reiese sensibilitatea si bunatatea lui fata de
vietuitoarele neinsemnate, dand pentru prima data dovada de profunda maturitate.

Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă însuşirile
personajului
Un prim element de structură cara pune în evidenţă însuşirile personajului il constituie modalităţile
de caracterizare. In basmul cult Harap-Alb dominanta este caracterizarea directa, de către narator,
de către celelalte personaje. La început, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului”
întrucât nu are o identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului iniţiatic să-şi găsească un
nume.

Bătrâna care îl ajută, i se adresează cu ,,luminate crăişor”, fiind convinsă că tânărul are un destin
strălucit. Ea îi evidențiază calitățile morale , dar îl și dojenește numindu-l ,,slab de înger, mai fricos
decât o femeie”. Fetele împăratului Verde îi recunosc meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o înfătişare
mult mai plăcută şi seamănă a fi mult mai omenos in comparatie cu spanul. Prin intermediul
autocaracterizării, fiul craiului mărturisește Spânului: ,,din copilăria mea sunt deprins a asculta de
tată”.

Prin caracterizarea indirectă se realizează portretul spiritual al fiului încă neiniţiat. Acesta nu se
grăbeşte să-și revendice drepturile, ci caută în sine răspunsul la problema destoiniciei proprii.
Ajutorul năzdrăvan apare sub forma unei bătrâne care cere milostenie. Replica fiului, mijloc de
caracterizarea indirectă, demonstrează egoism şi concentrare asupra sinelui: „acum am altele pe
capul meu”.

Alt element de structura este relatia incipit-final: formula initiala “Amu cica era odata” si formula
finala “Si a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca” sunt conventii care marcheaza simetric
intrarea si iesirea din fabulos, avertizandu-l pe cititor. Spre deosbire de basmele populare, in care
formula introductiva este compusa din trei termeni : unul care atesta o existenta, altul care o neaga
si cel din urma, care induce elementul fabulos, aici intrarea in text se face abrupt.

Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza in incipit, deoarece naratorul inoveaza formula initiala,
punand povestea pe seama spuselor altcuiva („cica”). Formula finala include o meditatie asupra
realitatii sociale, alta decat in lumea basmului.

Concluzia

Personajul este construit pe baza schemei narative a iniţierii, după modelul personajului din
basmele populare, pe baza antitezei cu personajul negativ şi prin diversitatea relaţiilor pe care le
stabileşte şi cu ceilalţi actori ai acţiunii. Harap-Alb se deosebeşte de personajele basmelor populare
prin aceea că nu este înzestrat cu puteri miraculoase, supranaturale, ci este un om obişnuit, cu
defecte şi cu calităţi.