Universitatea „Alexandru-Ioan Cuza”

Iași / Facultatea de Litere

Bd. Carol I Nr. 11 IAŞI 700506
ROMANIA
Istrate Mihaela-Giulia

TITLU PROPRIU
Relația dintre tehnologie și comunicare în lumea românească premodernă

Lucrare pentru examenul parțial la disciplina Presa în istoria culturii românești

Perioada premodernității în Romînia este considerată fiind cea cuprinsă între secolele al XIV-
lea și al XVIII-lea, înainte de curentul Iluminist și modernizarea radicală a societății
românești. În această perioadă, Romînia era compusă din Principatele Romînești (Țara
Romînească) și Moldova care se aflau sub dominație străină, fiind împărțite între Imperiul
Otoman și Imperiul Habsburgic (principatele erau organizate în jurul unor domnitori, care
erau numiți de către Poarta Otomană și aprobați de Divanul Imperial).

Această dominație străină a avut un impact semnificativ asupra structurii și organizării

societății romînești care era profund influențată de tradițiile orientale, fapt ușor observabil din
modul de viață și sistemul de valori al romînilor: educația1 era rezervată doar celor
privilegiați din societate, (precum membrii clerului sau boierii) marea parte a populației fiind,
astfel, analfabetă iar linguistic, limba română era încă într-un stadiu primar de dezvoltare
folosindu-se în scriere alfabetul chirilic; din punct de vedere al structurării vieții sociale și
politice, România premodernă era o societate feudală 2, în care proprietatea și puterea erau
concentrate în mâinile domnitorilor, boierilor și ale clerului, iar țăranii (iobăgia) erau
considerați posesiuni ale proprietarilor și erau supuși la munci grele și la taxe ridicate; în plan
economic, premodernitatea românească se caracteriza printr-un sistem de producție
predominant agrară, mediul rural concentrînd majoritatea populației (populație care se ocupa
cu agricultura și creșterea animalelor); cultural, premodernitatea românească era marcată de o
puternică influență religioasă și de o organizare socială puternic ierarhizată (Biserica
Ortodoxă Română era instituția dominantă și avea un rol central în viața comunității 3).

În perioada premodernității românești, manifestările culturale se încadrau în principal în

câteva domenii: literatură, arhitectură, muzică, dans și folclor, arte vizuale. În toate acestea

1Duţu, Alexandru: Coordonate ale culturii româneşti în secolul XVIII, Bucureşti, Editura Pentru Literatură,
1968, p. 7-20

• Georgescu, Vlad: Ideile politice şi iluminismul în Principatele Române, Bucureşti, Editura Academiei
2

Republicii Socialiste România, 1971, p. 94

3 Ibidem, p. 104-120
se punea foarte mult accent pe Biserică și pe importanța ei: se dezvoltă literatura religioasă
(în special cărțile de cult și cărțile de rugăciuni redactate în limba slavonă 4); se construiesc
biserici, mănăstiri și cetăți, după modele bizantine (Mănăstirea Curtea de Argeș, Mănăstirea
Cozia și Cetatea Alba Iulia); se produc icoane și fresce religioase, influențate de arta
bizantină (icoanele sunt realizate pe lemn sau pe sticlă și sunt pictate în stilul bizantin); în
cadrul manifestărilor religioase se cântă cântări religioase în limba slavonă 5.

În perioada premodernității românești, principalele tehnologii de comunicare utilizate în

manifestările culturale au fost:
1. Oralitatea: Comunicarea orală joacă un rol central în cultura premodernă. Prin
intermediul povestirilor, legendelor, cântecelor și a tradițiilor orale, informațiile și
valorile culturale erau transmise de la o generație la alta.
2. Manuscrisele: Înainte de inventarea tiparului, textele culturale erau înregistrate
manual pe pergament sau hârtie. Aceste manuscrise erau copiate și transmise atât în
mediul monastic, cât și în cel laic.
3. Retorica: În cadrul manifestărilor culturale, retorica ocupa un loc important. În acest
context, vorbitul public și arta discursului erau utilizate pentru a transmite mesaje
importante sau pentru a ține discursuri în fața auditoriului.
4. Muzica și dansul: Muzica și dansul erau esențiale în manifestările culturale românești
premoderne. Acestea îndeplineau multiple roluri, fiind utilizate pentru a însoți
momentele festive, dar și pentru a transmite emoții și mesaje.
5. Arte plastice și arhitectură: Arte plastice, cum ar fi pictura, sculptura și arhitectura,
erau utilizate pentru a ilustra valorile și simbolurile culturale. De exemplu, bisericile
și mănăstirile reprezentau centre majore ale artei și culturii.
6. Mesagerii: Pentru comunicarea între diferite regiuni sau comunități, mesagerii erau
utilizați pentru a transporta mesaje sau scrisori importante. Această metodă a fost
esențială în comunicarea între domnitorii români sau în războaiele și alianțele din acea
vreme.
7. Interacțiunea directă: În societatea premodernă, interacțiunea directă între oameni era
uneori singura modalitate de comunicare. Oamenii se întâlneau în târguri, piețe,
biserici sau în cadrul diferitelor evenimente sociale pentru a-și împărtăși informațiile
și tradițiile culturale.
În perioada premodernității românești, tehnologiile de comunicare folosite în manifestările
culturale erau în principal verbale și non-verbale.
Una dintre tehnologiile de comunicare verbale era reprezentată de limbajul oral. Oamenii
transmiteau și păstrau informații prin intermediul cuvântului rostit, fie în cadrul conversațiilor
obișnuite, fie în cadrul evenimentelor speciale precum baladele, cântecele populare,
povestirile sau fabulele. Acest limbaj oral era important în transmiterea și promovarea
valorilor culturale, tradițiilor și istoriei comunității.

4
- Panaitescu, P.P.: Introducere în istoria culturii româneşti, Bucureşti, Editura Minerva,1971, p. 13-20
5 Ibidem, p. 34
De asemenea, tehnologia scrisului a deținut o importanță semnificativă. În timpul
premodernității, scrisul era o competență rezervată în principal clericilor și aristocraților.
Aceștia scriau și păstrau documente oficiale, cronici, hrisoave, cărți religioase și literare. Prin
intermediul scrisului, informațiile puteau fi transmise și păstrate pe termen lung, asigurându-
se astfel perpetuarea cunoașterii.
Tehnologiile de comunicare non-verbale utilizate în manifestările culturale premoderne erau
de asemenea esențiale. Desenele, picturile și sculpturile erau utilizate pentru a transmite
mesaje și informații într-o manieră vizuală. Aceste artefacte vizuale reprezentau adesea scene
mitologice, religioase sau istorice și ofereau o modalitate de comunicare într-o limbă
universală, accesibilă tuturor, indiferent de nivelul de alfabetizare.
Importanța acestor tehnologii de comunicare în procesul de comunicare era că acestea
permiteau oamenilor să împărtășească și să primească informații, să transmită și să păstreze
tradiții și cunoștințe, să se conecteze între ei și să-și exprime identitatea culturală. Prin
intermediul limbajului oral, oamenii puteau comunica în timp real, împărtășind emoții,
sentimente și experiențe. Scrisul, pe de altă parte, le permitea să transmită informații pe
termen lung și să își dezvolte o civilizație și cultură înscrisă în timp. Tehnologiile non-verbale
completau această comunicare, adăugând dimensiuni artistice și estetice, care puteau fi
interpretate și înțelese de către comunitatea întreagă.
Astfel, utilizarea acestor tehnologii de comunicare în manifestările culturale din perioada
premodernității românești a jucat un rol vital în transmiterea și păstrarea valorilor, tradițiilor
și istoriei comunității, contribuind la definirea identității și a patrimoniului cultural al
României.