Moara cu noroc

Ioan Slavici
Nuvela realistă, psihologică - Tema banului

Ioan Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii, întreaga sa operă
fiind o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericirea prin
iubirea de oameni, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor.
Nuvela "Moara cu noroc" a apărut în volumul de debut "Novele din popor’’, în anul 1881,
indicând prin acest titlu natura lumii pe care o reprezintă Slavici.
Nuvela este o construcţie epică riguroasă, cu un singur fir narativ, personaje relativ puţine, în
care este evidenţiată evoluţia personajului central, complex, puternic individualizat.
Tema operei o constituie consecinţa nefastă pe care setea de îmbogăţire o are asupra
individului, hotărându-i destinul.
Titlul este toponimic. Acesta denumeşte spaţiul în care se împlineşte destinul personajelor
pedepsite pentru că au încălcat norma morală. Hanul numit "Moara cu noroc" este o răscruce, un
loc deschis invaziei răului, care va fi purificat, în final, prin foc.
Incipitul nuvelei are semnificaţii profunde, care se reflectă asupra întregii acţiuni. Nuvela se
deschide printr-un precept moral-în care cuvintele atribuite bătrânei exprimă concepţia
autorului-: ,,Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea colibei
tale te face fericit." Aceste cuvinte stau la baza întregii acţiuni, fixând destinul personajelor în
funcţie de respectarea sau nerespectarea lor.
Finalul este moralizator şi simbolic, inversând semnificaţia titlului şi aruncă peste viaţa celor
doi soţi mâna destinului: ,,Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dat... apoi ea luă
copiii şi plecă mai departe." Imaginea femeii care-şi ia nepoţii şi pleacă, spre a-i salva din spaţiul
malefic, este încurajatoare; s-ar putea crede că, într-o lume care respectă norma morală, aceştia
vor avea un alt destin.
Nuvelă de factură clasică, ,,Moara cu noroc “ are o structură bine conturată, o intrigă bine
evidenţiată, în care fiecare episod aduce elemente esenţiale şi absolut necesare pentru firul epic.
Cele 17 capitole se află în ordinea cronologică a desfăşurării acţiunii şi sunt încadrate de
cuvintele rostite de bătrană la începutul şi sfârşitul operei.
Conflictul social şi psihologic se desfăşoară între aceste două norme etice, reflectând un
destin tragic previzibil. Ca perspectivă spaţială, acţiunea se desfăşoară într-o zonă geografică a
Ardealului, la hanul "Moara cu noroc", aflat în valea dintre două drumuri, o răscruce prin care
treceau turme de porci spre şi dinspre târg, loc important pentru afaceri şi comerţ. "Norocul"
devine astfel laitmotivul nuvelei şi feţele lui schimbătoare vor însoţi destinul personajelor, până
la modificarea totală din final.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care duce la "Moara cu
noroc", descriere realizată în manieră realistă, prin tehnica detaliului semnificativ, şi a
locului în care se află cârciuma. Semnificaţia iniţială a drumului se completează, în final, cu
sugestia drumului vieţii care continuă şi după tragedia de la han: "Apoi ea luă copiii şi plecă mai
departe." De asemenea, cuvintele rostite de bătrană la începutul şi sfârşitul operei contribuie la
realizarea simetriei compoziţionale a operei.
Expoziţiunea operei îl prezintă pe Ghiţă, personajul principal, nemulţumit de condiţia sa
socială de cizmar modest şi sărac, care se hotărăşte -împotriva sfaturilor soacrei sale- să ia în
arendă cârciuma de la Moara cu noroc. La început, treburile merg bine, viaţa este liniştită şi
prosperă şi Ghiţă este mulţumit când îşi numără seara câştigul.
Intriga începe odată cu apariţia la moară, a lui Lică Sămădăul, un simbol al răului. Conflictul
psihologic se amplifică treptat pe măsură ce Ghiţă se implică în afacerile necinstite ale lui Lică.
Stăpânit de setea de bani, Ghiţă se îndepărtează de familia sa, fiind din ce în ce mai manevrat
de Lică, devenindu-i complice şi părtaş în toate afacerile necurate, toate aceste transformări
cauzate de lăcomia personajului fiind surprinse în desfăşurarea acţiunii. La un moment dat,
Ghiţă se gândeşte să părăsească hanul, aceasta fiind singura soluţie de a rămâne un om cinstit, dar
lacomia pentru bani îl face să nu mai poată să se retragă din încurcăturile în care intrase. Jefuirea
unui arendaş şi uciderea femeii în negru ce au avut loc în preajma hanului îl fac să depindă
definitiv de Lică, devenind complicele acestuia la crimă, prin faptul că depune mărturie falsă în
faţa justiţiei. Când Buză-Ruptă şi Săilă sunt condamnaţi, Ghiţă este convins că aceştia sunt
nevinovaţi, dar nu le ia apărarea căci "avea nevastă şi copii." Se hotărăşte să-l denunţe pe Lică,
dar patima aurului uşor câştigat îl face să renunţe, chiar dacă îl amenintă pe Lică, spunându-i: "şi
dacă te-aş da eu de gol." De acum prăbuşirea lui Ghiţă este inevitabilă, Lică devine un obişnuit
în casa lui Ghiţă şi chiar îl forţează să-şi arunce nevasta în braţele lui.
Punctul culminant îl constituie momentul în care Ghiţă, turbat de mânie şi gelozie, îi vede
pe Ana şi pe Lică "prinşi în jocul dragostei" şi vrea să se răzbune. De aceea, se duce la jandarmul
Pintea ca să-i spună adevărul şi să-i ofere proba pentru vinovăţia lui Lică.
Deznodământul este tragic: întorcându-se la Moara cu noroc, Ghiţă o înjunghie pe Ana. În
acelaşi moment, la comanda lui Lică, Răuţ, îl împuscă pe Ghiţă în ceafă. După ce dădu foc
casei, ca să nu se mai afle nimic, Lică, urmărit de jandarmi, se sinucide lovindu-se cu capul de
trunchiul unui copac: "Pintea îl găsi cu capul sfărâmat la tulpina stejarului."
Ioan Slavici îşi pedepseşte exemplar toate personajele implicate în afaceri necinstite. "Moara
cu noroc" se mistuie într-un incendiu care distruge şi transformă totul în scrum, semn că locul
trebuia purificat, curăţat de relele ce se înrădăcinaseră acolo. Tot sugestive sunt şi cuvintele
batrânei din finalul nuvelei: "aşa le-a fost dat."
În opera lui Slavici, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.
Slavici este un observator imparţial al vieţii rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârşit,
anticipând astfel tehnica lui Rebreanu. Stilul nuvelei este specific prozei realiste, fiind un stil
sobru, concis, fară podoabe.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea
iniţială are, pe lânga rolul obişnuit de fixare a coordonatelor spaţiale şi temporale, funcţia
simbolică şi de anticipare. Naraţiunea obiectivă îşi realizează funcţia de reprezentare a realităţii
prin absenţa mărcilor subiectivitaţii, prin impresia de stil cenuşiu. Dialogul contribuie la
caracterizarea indirectă a personajelor, şi susţine veridicitatea relaţiilor dintre personaje şi
concentrarea epică.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional,
ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Înţelesul clasic-moralizator al operei este susţinut prin
zicale şi proverbe populare sau prin replici-sentinţe rostite de bătrână la începutul şi sfârşitul
nuvelei.
Opera literară "Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, psihologică, autorul
dovedindu-se un bun cunoscător al psihologiei umane, al rânduielilor rurale, al datinilor,
obiceiurilor şi superstiţiilor, deoarece întreaga sa creaţie este o pledoarie pentru echilibrul moral,
pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire.