CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

VALOAREA JOCURILOR DRAMATIZĂRII

ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII EXPRESIVE A PREȘCOLARILOR
Nadejda BARALIUC
doctor în pedagogie,
Institutul de Științe ale Educației

Abstract. The article argues the need to develop the culture and speech technique of
preschoolers through dramatization games. Demonstrates the strengths of drama-
tization games aimed at unifying the game, developing breathing, developing the
ability to articulate correctly, developing correct diction, varied intonation and
logical speech. The game develops new forms of communication between children,
emphasizes the individual treatment of the child.

Preșcolarul în jocul dramatizare trăieşte viaţa personajului, cu emoţiile şi

trăirile lui, include în joc capacităţile sale oratorii de aceea este una din cele mai
preferate activităţi ale copiilor de vârsta preşcolară. Jocul dramatizarea face
parte din categoria jocurilor creatoare care se împart în:
I. Jocuri cu subiect pe roluri;
II. Jocurile teatrale:
a) Jocurile teatrale de regizor;
b) Jocuri dramatizări.
I. Jocurile cu subiect pe roluri sunt jocuri pe care copilul le creează singur
şi exclude implicarea adulţilor, aceste jocuri sunt numite de J. Piaget „jocuri
simbolice” [1].
Jocului cu subiect pe rol apare din dorinţa copilului de a trăi viaţa adul-
tului, în joc ei imită comportamentul adulților. Subiectele acestor jocuri pot fi
grupate în:

175
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

• subiecte din viața cotidiană;

• subiecte ce reflectă activitatea adulţilor;
• subiecte influenţate de diverse evenimente sociale şi tradiţii;
• subiecte influenţate de conţinutul poveştilor sau filmelor vizionate de
copii.
Subiectul jocului se formează sub influenţa factorilor sociali şi depind de
impresiile, cunoştinţele copiilor despre realitatea înconjurătoare (R. Jucovsca-
ia, T. Marcova, D. Mendjeriţcaia). Principalele mijloace de reprezentare în joc
sunt: substituirea, acţiunea de joc, rolul, iniţierea spaţiului de joc.
II. Jocurile teatrale care sunt clasificate de E. L. Trucova în jocuri: pe baza
ideii, pe baza textului literar, pe baza împrejurărilor propuse de maturi [1].
În literatura psiho-pedagogică nu există o caracteristică generalizată a jo-
curilor teatrale. L. S. Vîcotschi (2) caracterizează activitatea teatrală a preşco-
larilor ca dramatizare, E. L. Trusova (1) utilizează ca sinonim noţiunile de „joc
teatralizat”, „activitatea teatrală de joc şi creativitatea” şi „jocul-dramatizare”,
V. N. Vsevolodschii-Ghengros (3) – jocurile dramatice, care se caracterizează
prin „prezenţa imaginii artistice şi activitate dramatică”. Majoritatea cercetă-
rilor ajung la concluzia că, jocul teatral este mai aproape de artă şi de cele mai
dese ori sunt numite creatoare (M. A. Vasileva, S. A. Cozlova, D. B. Elconin ş.a.)
[4; 5; 6].
Jocul teatral – este interpretarea acţiunii redate în opera artistică sau su-
biect din realitate, el poate avea caracter reproductiv. Interpretarea rolului ne-
cesită respectarea conţinutului, respectarea logicii relaţiilor descrise de autor,
interdependenţa obiectelor realităţii, dar nu exclude creativitatea.
Importanţa şi specificul jocurilor teatrale includ în sine o gamă întreagă
de retrăiri, emoţii, setea de cunoaştere, comunicabilitatea, influenţa textului li-
terar asupra personalităţii. Teatrul este cel mai democrat şi accesibil mijloc al
artei pentru copii, el permite soluționarea hotărârea multor probleme actuale
ale pedagogiei şi psihologiei contemporane şi este legat de:
• cultura artistică și educația copilului;
• dezvoltarea gustului artistic;
• educaţia morală;
• dezvoltarea calităţilor comunicative personale (însuşirea mijloacelor
verbale şi neverbale ale comunicări);
• dezvoltarea voinţei, dezvoltarea memoriei, imaginaţiei, iniţiativei,
fanteziei, vorbirii (dialogate şi monologate);
• crearea emoţiilor pozitive, excluderea încordării, soluționarea hotărâ-
rea situaţiilor de conflict prin joc; [9, p. 5].
Activitatea teatrală a preşcolarului se bazează pe principiul dezvoltării în-
văţării, metodele şi organizarea cărora se bazează pe dezvoltarea armonioasă a
copilului, se ia în consideraţie confortul psihologic care presupune:
a. excluderea situaţiilor de stres;
b. descătuşarea, stimularea dezvoltării potenţialului moral şi energia
creatoare;
c. dezvoltarea motivelor reale:

176
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

– jocul şi învăţarea nu trebuie să fie dictatură;

– emoţiile interioare trebuie să prevaleze asupra celor exterioare,
situative;
– motivele interioare trebuie să includă motivarea succesului, miş-
carea înainte („Tu neapărat ai să reuşeşti”) [10].
Jocurile teatrale se planifică după un scenariu bine determinat anterior,
bazat pe conţinutul operei literare. D. Elconin evidenţiază deosebirea între su-
biectul şi conţinutul jocului:
– subiectul jocului cuprinde sfera realităţii, determinată de autorul ope-
rei literare, şi se modelează, se reproduce în jocul teatral;
– conţinutul jocului este ceea ce se reproduce în subiectul jocului prin
modelarea relaţiilor sociale şi realităţii înconjurătoare [6].
Pentru redarea modelului social al comportamentului există anumite mo-
dele de comportament pe care E. Medvedeva le clasifică în felul următor:
1. Prezenţa imaginaţiei creatoare. Manifestă interes faţă de activitatea de
joc, dezvoltă capacităţi de a vedea în întregime situaţia de joc, manifestă creati-
vitate, posedă capacităţi de activitate creatoare. Sunt formate deprinderi com-
binate, manifestă independenţă în găsirea soluţiilor pentru rezolvarea sarcini,
dă dovadă de originalitate, exprimă opinia proprie în rol şi care se înscrie în
concepţia jocului teatral. De bază este funcţia simbolică de manifestare a capa-
cităţii de identificare, transmitere expresivă a viziunii proprii sale, manipularea
cu improvizarea în procesul de redare a personajului.
2. Prezenţa caracteristicilor, care permit convenţional a marca caracterul
imaginaţiei ca creativitate – elementară. Ca component a activităţii creatoare
poate fi caracterizată capacitatea copiilor de a intra în situaţia convenţional
imaginată şi să o poată transmite complex. Nivelul dezvoltării mecanisme-
lor combinate ale imaginaţiei, permite transfigurarea materialului cunoscut,
include elemente noi ale necunoscutului. Se manifestă poziţia proprie, care
permite, în prezenţa nesemnificativă a suportului verbal, crearea propriei con-
cepţii şi realizarea ei în realitatea imaginară a jocului. Gradul de formare a sim-
bolizării semnelor dă copilului posibilitatea de a se transpune în poziţia altora,
dă posibilitatea să se simtă personaj, destul de liber, emoţional şi expresiv să
folosească intonaţia, plastica, mijloace exterioare de personificare a imaginilor
create de imaginaţie.
3. Prevalarea reproducerii de reconstituire a imaginaţiei este caracterizată
prin interesul faţă de activitatea creativă, receptarea adecvată a subiectului ca
o situaţie integrală. Insuficienţa tehnicii de personificare şi a acţiunilor de joc
complică reflectarea exterioară a reprezentărilor imaginaţiei.
4. Prezenţa reproducerii – individuale a reprezentărilor imaginaţiei mini-
malizează interesul faţă de activitatea creatoare, reflectarea reprezentărilor este
insuficient formată, combinarea mecanismelor imaginaţiei nu sunt dezvoltate.
Copiii se limitează la reproducerea materialului dat, întâlnesc greutăţi în cău-
tarea de sine stătătoare a expresivităţii personajelor. Funcţia de simbolizare a
reprezentărilor este insuficient dezvoltată, de aceea reflectarea reprezentărilor
personajelor este schematică, superficială, emoţional neexpresivă.

177
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

5. Imaginaţia reproductiv-fragmentară se manifestă prin procesul greoi de

reprezentare integrală a subiectului în jocurile teatrale, lipsa interesului faţă de
activitatea creatoare, sfera reprezentărilor este săracă, mecanismele combina-
te ale imaginaţiei nu sunt formate. Funcţia de simbolizare a reprezentărilor se
manifestă prin capacitatea copilului de a se transpune în rol, dar ea este puţin
dezvoltată. Copiii pot demonstra, reproduce subiectul propus numai cu ajutorul
adulţilor prin caracteristicile lui organizatorice. Copiii nu sunt în stare să creeze
propriul plan al intenţiilor şi a situaţiei imaginare în jocurile regizorale [10].
Jocurile teatrale L. V. Arteomova le împarte în două grupe: dramatizări şi
regizorale.
a) În jocuri regizorale copilul nu este actor, el acţionează din numele perso-
najelor jucării, are rol de scenarist şi regizor, acţionează cu jucăriile sau cu sub-
stituitorii lor. Această independenţă în compunerea sujetului este considerată
deosebit de importantă în crearea jocului şi dezvoltarea imaginaţiei (E. E. Crav-
ţova). Comentând conţinutul operei şi imitând vocea eroilor, copilul utilizează
diferite mijloacele expresive ale vorbirii. Prioritare în acest joc sunt intonaţia
şi mimica. În acest joc copilul-regizor capătă capacitatea de a „vedea întregul
înaintea părţilor” care conform concepţiei V. V. Davîdova, este particularitatea
de bază a imaginaţiei preşcolarului.
După părerea lui I. G. Vecicanova, jocul de regizor ca formă de organizare
a activităţii copiilor ne permite să examinăm factorii care contribuie la modifi-
cările emoţionale ale copilului, ne permite să scoatem în evidenţă capacitatea
de a reflecta emoţii şi să simtă emoţiile altora, deoarece în aceste jocuri repede
se formează simpatia faţă de maturi, ceea ce asigură succesul receptării emo-
ţionale [7].
Reglarea volitivă se dezvăluie prin simţirea spaţiului (mini scena), mişcării
(gest, mimică, pantomimică), când este important de redat trăirile emoţionale
ale personajelor, duce la armonia sufletului şi corpului.
Jocul de regizor prezintă prin sine o formă a jocului individual creator. În
cercetările psihologice a fost dovedit că jocurile de regizor apar în perioada de
trecere de la vârsta fragedă (antipreşcolară) la cea preşcolară (S. Novoseolova,
E. Gasparova, E. Kravţova). Jocul de regizor e determinat ca joc individual fără
parteneri în care rolurile sunt repartizate între jucării, iar copilul îndeplineşte
funcţiile de regizor (D. Mendjeriţcaia, E. Gasparova).
Acest joc se caracterizează prin prezenţa situaţiei imaginative în acelaşi
mod ca şi jocul cu subiect pe roluri şi reprezintă prin sine o meditaţie originală
a copilului despre mediul ambiant sub formă de acţiune de joc (S. Novoseolova)
[11].
Jocul individual de regizor are un caracter de iniţiere, creator, deoarece
copilul este mai independent în ceea ce priveşte alegerea şi desfăşurarea su-
biectului în joc. El nu are nevoie să-şi coordoneze acţiunile de joc cu partenerii,
iar aceasta îi oferă posibilităţi nelimitate în construirea subiectului, utilizarea
oricăror jucării şi obiecte substituitoare în joc, îndeplinirea acţiunilor de joc cu
obiecte imaginative. La baza jocurilor de regizor se află experienţa socială a co-
pilului.

178
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

Jocurile teatrale au trăsături caracteristice ale jocurilor creatoare: prezenţa

subiectului, îmbinarea acţiunilor pe rol şi reale, situaţia imaginativă şi de sine
stătătore. L. Arteomova grupează jocurile teatrale în felul următor: jocuri de re-
gizor şi jocuri – dramatizări sau jocuri – improvizaţii (adolescenţi) în dependen-
ţă de mijloacele de redare a subiectului [12].
În aceste jocuri copilul sau adultul nu este un personaj concret, ci dirijea-
ză acest joc şi prezintă rolurile prin intermediul jucăriilor sau imaginilor, prin
intonaţie, mimică, vorbire expresivă. Avem diverse tipuri de jocuri teatrale de
regizor:
Teatrul de masă de jucării: se utilizează diverse jucării atât gata cât şi con-
fecţionate de copii din materiale din natură, hârtie sau ţesături. Cerinţa prin-
cipală: în acest teatru jucăriile trebuie să fie stabile şi să fie uşor deplasate pe
masă, în aşa mod ar putea fi prezentate poveştile: „Mănuşa”, „Gogoaşa”, „Pă-
cală şi Tândală”.
Teatrul de masă cu imaginile obiectelor, personajelor şi decoraţiile sunt
confecţionate din lemn, carton şi sunt plasate pe suporturi speciale. Imaginea
trebuie să fie reprezentată pe ambele părţi.
Acţiunile personajelor şi imaginilor în teatrul de masă sunt reduse, princi-
palul constă în redarea personajului, dispoziţiei lui prin vorbire, mimică, into-
naţie. Prin acest tip de teatru putem prezenta orice poveste.
Pentru o veridicitate mai mare a acţiunilor utilizăm decoraţiile: copaci, tu-
fari, case, sau un fon special: albastru – râul, lacul; verde – câmpul, pădurea etc.
Teatrul de flanele-graf. Flanele-graful include ecranul de formă pătrată sau
dreptunghiulară cu suprafaţă – flanea şi imaginile personajelor şi decoraţiile
din hârtie sau carton încleiate pe flanea. Personajele pot fi fixate pe ecran, dacă
pe partea opusă e încleiată o bucăţică de hârtie abrazivă sau hârtie catifelată.
(Cemortan S.)
Aceste personaje şi decoraţii pot fi confecţionate de copii, prin aplicaţie
sau desen. În aşa mod poate fi prezentată orice operă literară.
Teatrul de umbre, se utilizează un ecran din hârtie semitransparentă de
culoare neagră, personajele plate din carton de culoare neagră şi o sursă de ilu-
minare după ecran, datorită cărora personajele formează umbre pe ecran. La
fel se pot crea şi personaje cu ajutorul degetelor. Prezentarea este însoţită de
sunet corespunzător (Cemortan S.).
Jocurile dramatizări sunt cercetate în limitele jocurilor teatrale având la
bază jocul de regizor şi structura jocului cu subiect şi rol. Însă jocul regizoral,
include în sine imaginarea situaţiei, repartizarea polurilor între colegii de joc,
modelarea relaţiilor sociale reale în activitatea de joc. Jocul cu subiect pe rol
este mai simplu, nu necesită un nivel înalt al generalizării jocului, ca în cazul
jocurilor de regizor.
Jocurile teatrale se bucură de succes la copiii de vârsta preşcolară şi şcolară
mică.
Tematica şi conţinutul jocurilor teatrale include o orientare morală ce este
inclusă în subiectul oricărei poveşti sau povestiri: prietenia, ajutorul reciproc,
bunătatea, compătimirea, vitejia, veridicitatea şi altele. O trăsătură caracteris-

179
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

tică pentru majoritatea poveştilor este prezenţa personajelor diametral opuse

– negative şi pozitive, lupta binelui şi răului.
O însemnătate mare o au jocurile teatrale în educaţia estetică. Pregătirea
atributelor, decoraţiilor, elementelor de costumaţie pentru spectacol dezvoltă
gustul estetic, formează simţul frumosului, aprecierea frumosului atât în as-
pectul exterior al personajelor, cât şi în comportamentul lor, calităţile lor sufle-
teşti [3, p.26].
b) În jocurile – dramatizări copilul este actor, singur creează imaginea cu
ajutorul mijloacelor expresive (intonaţia, mimica, pantomimica), reproduce
propriile acţiuni imitând personajul. În joc conţinutul, rolurile şi acţiunile de
joc sunt condiţionate de conţinutul şi subiectul unei anumite opere literare,
dar reproducerea nu este strictă, dar este o temelie a jocului în limitele căreia se
manifestă improvizarea. Improvizarea nu ţine numai de conţinutul textului dar
şi de acţiunile scenice ale copiilor.
Jocurile – dramatizări se pot desfăşura fără spectatori sau cu spectatori
dacă se desfăşoară în forma simplă a teatrului (scenă, cortină, decor, costume
ş.a.).
Felurile de jocuri–dramatizări: jocuri de imitare a animalelor, oamenilor,
personajelor operei literare; dialoguri în baza textului; înscenarea operelor de
artă; organizarea spectacolului în baza unei sau mai multor opere literare; jo-
curi improvizări se joacă rolul fără o pregătire prealabilă [4, p. 55].
L. V. Arteomova evidenţiază câteva tipuri de jocuri – dramatizări a preşco-
larilor.
1. Jocuri – dramatizări de degete, personajele sunt îmbrăcate pe degete şi
copilul acţionează şi vorbeşte pentru fiecare personaj, cu cuvintele din text.
Acest fel de dramatizare se foloseşte când trebuie să demonstram câteva perso-
naje concomitent.
2. Jocuri – dramatizări cu păpuşele bibabo. În aceste jocuri păpuşile sunt
îmbrăcate pe mână şi dirijate cu ajutorul degetelor şi mânii. Acţiunile au loc
după paravan, unde se ascunde copilul sau adultul. Acest tip de dramatizare
poate fi prezentat atât de adulţi cât şi de copii. Aceste păpuşi pot fi confecţiona-
te din jucării vechi.
Jocul dramatizare – improvizaţie. E cel mai interesant joc – dramatizare, ce
nu necesită o pregătire preventivă. Jocul – improvizare e realizat într-o anumi-
tă consecutivitate: propunerea subiectului, determinarea rolurilor, episoadele
principale, fiecare participant la joc propune varianta sa [12].
Jocul dramatizare „este reproducerea intenţionată, creatoare a unui su-
biect în baza modelului dat – scenariul jocului” (O. A. Carabanova) [13]. Spre
deosebire de montarea teatrală, în jocul teatral nu este obligatorie prezenţa
spectatorilor, participarea actorilor profesionali, este suficientă imitarea.
Cultura şi tehnica vorbirii în jocurile dramatizări este orientată spre unifi-
carea jocului, dezvoltarea respiraţiei, dezvoltarea capacităţii de articulare co-
rectă, dezvoltarea dicţiei corecte, intonaţia variată şi a vorbirii logice. Se dezvol-
tă noi forme de comunicare cu copiii, se pune accent pe tratarea individuală a
copilului. Atmosfera jocului asigură activitatea în comun a preşcolarilor asupra

180
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

jocului dramatizare, este mijlocul de manifestare a individualităţii copilului în

care se manifestă nivelul lui de dezvoltare şi experienţa de viaţă.
Este important de tratat individual copii, de luat în consideraţie particu-
larităţile individuale a emoţionalităţii, curiozităţii, înclinaţiile, dorinţele şi ne-
cesităţile copiilor. În jocul dramatizare se manifestă curiozitatea, interesul de
explorare şi competenţele creatoare.
Jocul dramatizare este orientat spre dezvoltarea încrederii în forţele pro-
prii, dezvoltarea deprinderilor de comportament social şi contribuie la dezvol-
tarea social-emoţională a copilului.
Jocul dramatizare contribuie la dezvoltarea:
• capacităţilor psiho-fizice – mimica, pantomimica;
• proceselor psihice – perceperea, imaginaţia, gândirea, atenţia, memo-
ria;
• vorbirii monologate şi dialogate;
• însuşirilor creative – iscusinţa de a se transpune în rol, de a improviza,
de a-şi asuma responsabilitatea de a juca un rol;
• îndeletnicirea manuală – confecţionarea măştilor, jucăriilor pentru
teatru, costumelor;
• capacitatea de lucru în colectiv – conlucrare, ajutor reciproc, manifes-
tarea individualităţii;
• reprezentărilor despre lumea înconjurătoare – atitudinea lui faţă de
realitate, abilitatea de interacţiune cu realitatea care ulterior sunt im-
portante pentru receptarea literară.
Interconexiunea operelor de artă şi a activităţii teatrale în cadrul proce-
sului pedagogic, după părerea lui S. I. Merzliacov, se manifestă în primul rând
prin însuşirea de către preşcolari a operelor literare ca bază primară a jocului
dramatizare, asimilarea şi aprofundarea cunoştinţelor despre realitatea încon-
jurătoare, aplicarea abilităţilor de creare a reprezentărilor în procesul acţiunilor
artistice şi transpunerea lor în rol. În al doilea rând se formează simţul ritmu-
lui, coloritul compoziţiei, vorbirea expresivă. În al treilea rând, putem evidenţia
clar trei etape de dezvoltare a creativităţii artistice: a) formarea incipientă a re-
prezentărilor în baza textului literar; b) îmbogăţirea, concretizarea viziunii pro-
ductive; c) îmbogăţirea reciprocă şi transpunerea mijloacelor expresive dintr-o
activitate estetică în alta [14].
La baza jocului dramatizare stă tratarea individuală a copiilor, respectul
faţă de personalitatea copilului, încrederea în capacităţile lui. Succesul şi rezul-
tatul activităţii teatrale depinde de conlucrarea educatorului cu colectivul de
copii, aprobarea şi aplicarea propunerilor copiilor.
Activitatea teatrală este integrală în ea, se combină receptarea şi creativita-
tea caracterizată de O. Aculova prin trei aspecte:
– crearea conţinutului dramatic (interpretarea, reînţelegerea textului li-
terar, crearea conţinutului propriu);
– interpretarea propriei idei (capacitatea de a reda imaginea artistică cu
ajutorul mijloacelor expresive: intonaţia, mimica, pantomimica, miş-
cările);

181
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

– definitivarea spectacolului în conştiinţă (alegerea, pregătirea, utilizări

nestandarde) decor, costumaţie, acompaniament muzical [15].
Copiii de vârstă preşcolară au un bogat potenţial pentru receptare, deco-
dificare şi reacţie emoţională asupra textului literar (N. A. Vetlughina, L. S. Vî-
gotschi, A. V. Zaporojeţ, T. S. Comarova ş.a.) care-i face să se emoţioneze, să
retrăiască pentru eroii şi evenimentele care au loc în opera literară.
Activitatea teatrală este un izvor nesecat de emoţii, retrăiri, teatrul îi îmbo-
găţeşte lumea interioară a copilului. Un şir de condiţii trebuie să asigure dez-
voltarea fructuoasă a capacităţilor teatral creatoare a preşcolarilor (E. A. Dubro-
vscaia): [16]:
• posedarea de către copil a etaloanelor caracteristice şi nivelul de for-
mare a operaţiilor de suprapunere a etaloanelor cu calitatea celor re-
ceptate (A. V Zaporojeţ, L. A Venger) [17, 18];
• experienţa de receptare a diferitor opere de artă şi compararea diferi-
tor mijloace de realizare a relaţiilor umane faţă de realitate;
• asigurarea condiţiilor şi posibilităţii de a manifesta capacităţile şi ne-
cesităţile de improvizare a copiilor preşcolari;
• un nivel înalt de organizare a jocului dramatizare, bazat pe susţinere
reciprocă şi prelucrarea creativă a informaţiei primite;
• integritatea şi adâncimea receptării copilului a creaţiei literare, desti-
nate dramatizării;
• capacitatea copilului de a manipula cu emoţiile sale, supunerea lor ac-
tivităţii de joc.
Condiţiile pentru dezvoltarea jocurilor teatrale sunt cercetate de S. A. Coz-
lova, T. A. Culicova:
• din copilăria timpurie copiii ascultă cuvântul artistic, reacționează
emoțional la el, deseori acordă atenţie glumelor, poeziilor, snoavelor,
povestirilor care provoacă la dialog;
• copilului i se cultivă interesul faţă de activitatea teatrală, li se creează
situaţii în care personajele teatrului de păpuşi comunică cu copii, or-
ganizează mici înscenări;
• educatorii au grijă să organizeze atmosfera teatrală: procură jucării
teatrale, confecţionează jucării manuale, costume, decorul ş.a;
• se acordă o deosebită atenţie alegerii textului literar pentru dramatiza-
re: cu idee morală pe înţelesul copilului, cu conţinut bogat în acţiuni,
cu multe personaje înzestrate cu caracter expresiv [19].
În procesul de lucru asupra rolului se recomandă:
• descrierea verbală a eroului;
• descrierea casei lui, imaginarea ei, analizarea relaţiilor lui cu părinţii,
prietenii, născocirea bucatelor lui preferate, jocurile şi ocupaţiile lui;
• alcătuirea diferitor situaţii din viaţa eroului, înscenări neprevăzute;
• analiza faptelor născocite;
• lucrul asupra emotivităţii scenice: determinarea logica a acţiunilor,
gesturilor, mimicii, intonaţiei;

182
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

• pregătirea costumelor teatrale;

• utilizarea vopselelor pentru crearea imaginii.
Regulile dramatizării (R. Calinina)
Regula individualităţii. Dramatizarea nu este o simplă repovestire a unei
povești, în ea nu sunt roluri clar evidențiate cu text învăţat anterior. Copiii re-
trăiesc pentru eroii săi, acţionează din numele lor incluzând în rol personalita-
tea lor. Anume din acest motiv eroul jucat de un copil nu va semăna de loc cu
acelaşi erou jucat de alt copil. Dar şi unul şi acelaşi erou jucat de acelaşi copil de
fiecare dată este diferit.
Regula participării colective. În dramatizare participă toţi copii. Dacă nu
ajung roluri de animale, oameni atunci participanţi activi devin copacii, tufarii,
crengile ş.a. care pot ajuta eroii povestii şi măreşte dispoziţia eroului principal.
Regula liberei alegeri. Fiecare poveste se joacă de mai multe ori, ea poate
fi repetată până când fiecare copil nu va juca toate rolurile pe care a vrut să le
joace.
Regula întrebărilor de ajutor. Pentru a ajuta copilul să joace un rol sau altul
după familiarizarea cu textul şi înaintea repartizării rolurilor, este important de
a discuta şi analiza fiecare rol. De ajutor vor fi întrebările: Ce vrei să faci? Ce te
încurcă să faci asta? Ce te va ajuta să faci asta? Ce simte personajul tău? Cum
este el? La ce visează? Ce vrea el să spună?
Regula legăturii inverse. După derularea jocului are loc discuţia asupra tex-
tului literar: Ce emoţii ai avut în timpul jocului? A cui comportament ţie ţi-a plă-
cut? De ce? Cine v-a ajutat cel mai mult în joc? Pe cine vrei să joci acum? De ce?
Atribute pentru jocul dramatizare. Atributele (elemente ale costumului,
decoraţia) ajută copiii să se transpună în lumea poveștii, mai bine să-şi simtă
eroii, să transpună caracterul lor. Decorul creează o anumită dispoziţie, pregă-
teşte micii artişti pentru receptare şi redarea schimbărilor ce au loc pe parcurs
în subiect. Atributele nu trebuie să fie foarte complicate, copiii le confecţionea-
ză singuri.
Regula conducerii înţelepte. Respectarea şi dirijarea de către educator a tu-
turor regulilor dramatizării şi tratarea individuală a fiecărui copil [20].
Dezvoltarea jocurilor teatrale depinde de conţinutul şi metodica receptării
literare în general şi de nivelul culturii copilului de lucru în colectiv în particular
(S. A. Cazlova, T. A. Culicova) [19].
La baza dirijării jocului teatral stă lucrul asupra textului literar. Jucovscaia
R. I. consideră că textul trebuie comunicat copiilor expresiv, literar, dar la citi-
rea repetată este important de inclus copiii în analiza simplă a conţinutului, a-i
orienta la înţelegerea motivelor ce i-a provocat pe personaje la anumite acţiuni
[21]. Ţinta de bază a dirijării jocului trebuie să fie dezvoltarea creativităţii copi-
lului, crearea condiţiilor pentru ingeniozitate, creativitatea copiilor [19].
Evaluarea activităţii teatrale a copiilor de vârstă preşcolară
Camarova T. C. pune accent pe organizarea activităţii teatrale a preşco-
larilor axându-ne nu pe rezultatul final, în formă de demonstrare exterioară a
acţiunilor teatrale, ci pe organizarea colectivă a activităţii creative în procesul
creării spectacolului.

183
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

Performanțe înalte.
Manifestă interes sporit faţă de arta teatrală şi activitatea teatrală. Înţelege
ideea de bază a operei literare. Creativ interpretează conţinutul ei. Este capa-
bil să fie compătimitor faţă de erou şi să-i redea emoţional starea lui, de sine
stătător găseşte soluţii pentru redarea personajelor. Posedă vorbirea expresivă
pe carte o foloseşte în diferite activităţi literar-creatoare. Independent creează
decorul, dă dovadă de fantezie în confecţionarea diferitor măşti. Este activ în
organizarea colectivului pentru activitatea teatrală. Dă dovadă de creativitate
la toate etapele de lucru.
Performanțe medii.
Manifestă interes emoţional faţă de arta teatrală şi activitatea teatrală. În-
ţelege conţinutul operei. Caracterizează verbal personajul piesei folosind com-
pararea. Posedă cunoştințe despre stările emoţionale ale personajelor, poate
să le demonstreze în procesul jocului şi cu ajutorul educatorului. Creează după
model imaginea personajului şi decoraţia pentru spectacol. Participă activ în
diferite activităţi creative.
Performanțe scăzute.
Este puțin emoțional, manifestă interes faţă de activitatea teatrală numai
în calitate de spectator. Înţelege conţinutul operei, dar nu poate evidenţia con-
ţinutul în întregime. Evidenţiază elementele stării emoţionale a eroilor, dar
nu le poate demonstra cu ajutorul mimicei, gesturilor, mişcărilor. Cu ajutorul
educatoarei creează desene pentru acţiunile de bază ale piesei. Nu manifestă
iniţiativă în procesul lucrului colectiv. Nu este independent, efectuează toate
acţiunile cu ajutorul maturilor [26].

Diagnosticarea interesului faţă de joc şi preferinţele copiilor

de vârstă preşcolară în jocul dramatizare. (E. V. Migunova)

Întrebări de reper pentru convorbirea cu copii:

1. Ştii ce este teatrul? Ai fost la teatru? Ce ţi-a plăcut la teatru cel mai mult?
2. Ce spectacol ai privit ultima dată? Îţi place să priveşti spectacole? De ce?
3. Ştii cine este regizorul, actorul? Ce fac ei pentru reuşita spectacolului?
4. De ce la teatru vin spectatori?
5. Îţi place să joci „teatru”?
6. În ce teatru îţi place cel mai mult să joci? De ce?
7. Ce faci jucând teatru? Îţi place?
8. Îţi place să joci rolul personajelor din poveste? De ce?
9. Ai un rol preferat? Care?
10. Poţi după mimica feţii să afli dispoziţia eroului?
11. Când vei creşte ai vrea să lucrezi la teatru? Cine ai vrea să fii: regizor, actor?
12. Ai o carte preferată? Cum se numeşte?
13. În spectacol cu ce personaje ai vrea să joci? (23, p. 103)

184
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

Evaluarea preșcolarului în cadrul jocul dramatizare.

Componentele jocului dramatizare
Intenţie Rol Receptare Vorbire expresivă

Decodificarea mesajului
Transmiterea mesajului
Combinarea acţiunilor

Redarea conţinutului
Interpretarea rolului

Planificarea jocului
Numele,

Redarea emoţiilor
Adaptarea rolului
pronumele

Improvizarea

Exclamativă

Interogativă

Narativă
Atenţia
Observațiile se fac în atmosfera reală, adecvată a jocului-dramatizare. Re-
zultatul observărilor se fixează în grilă cu „+” şi „-”, se fixează capacităţile copi-
ilor manifestate în jocul dramatizare.
În grila „Intenţie” au atribuţie faţă de copii de tip „regizoral” care manifestă
următoarele capacităţi:
• interpretează opere literare captivante, înţelege conţinutul operei;
• combinarea ideilor – poate uni împreună mai multe subiecte literare
cunoscute, combinarea lor logică;
• planificarea jocului – organizarea spectacolului.
Grila „Rolul” ne permite să determinăm copiii de tip „actori”, care au ur-
mătoarele caracteristici:
• acceptarea rolului prin manifestarea bucurii, interesului, curiozităţii;
• transmiterea imaginii are loc prin utilizarea expresivităţii în vorbire,
acţiuni;
• e posibilă improvizarea.
Grila „Receptare” este orientată spre copiii care corespund tipului „specta-
tori”, caracteristicile lor sunt:
• atenţia – copilului îi place să privească, să urmărească acţiunile spec-
tacolului;
• compătimirea – copilul compătimeşte eroii spectacolului, emoţional
reacţionează la cele întâmplate în spectacol;
• redarea impresiilor – îşi exprimă emoţiile, stările, dispoziţia prin toate
mijloacele creative disponibile (desen, cuvânt, acțiune, joc ş. a.).
Acordaţi o mare atenţie motivaţiei jocului dramatizare. Dacă ea este provo-
cară de conţinut şi de ideea jocului deci este clar că copilul este de tip regizor,
dacă din cauza rolului copilul este de tip actor, dacă motivul de bază este recep-
tarea – copilul este de tip spectator. Sunt posibile poziţii combinate.
În baza grilei se poate determina ce poziţie ocupă copilul în jocul dramati-
zare [24, p. 104].
Discuția preventivă – inițial copii se antrenează într-o scurtă discuţie, cu
scopul de a reactualiza în memoria preşcolarului fapte, evenimente, impre-

185
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

sii, idei legate de realități. După care urmează lectura expresivă, textul literar
trebuie înţeles şi simţit şi apoi interpretat, reprodus expresiv, respectându-se:
pauzele gramaticale, logice şi psihologice, folosirea corectă a accentului, impri-
marea ritmului corect, găsirea intonaţiei adecvate, în funcţie de tonul funda-
mental al operei.
În cadrul discuției orientative, prin stimularea memoriei afective copiii pă-
trund în conţinutul textului. Discuţia orientativă are scopul de a facilita recep-
tarea atmosferei afective, pătrunderea în valoarea estetică. Discuţia orientativă
înlesneşte receptarea emoţională a operei literare, contribuie la analiza şi co-
mentariul propriu-zis al textului literar. Explicarea cuvintelor necunoscute şi
sensul expresiilor necunoscute.
Receptarea propriu-zisă a textului – Receptarea operei constituie, în esen-
ţă, un proces de re-creare a textului literar. În acest scop educatorul are rolul
de a ajuta copiii să trăiască afectiv conţinutul textului adică: să vadă, să audă,
să simtă, să creadă în conformitate cu solicitările textului literar. Reper şi punct
de plecare îl constituie materialul concret al textului şi limbajul utilizat de au-
tor. Acest material trebuie încărcat cu? propriile trăiri sufleteşti ale copilului.
Explorarea mesajului operei, creată prin limbaj, trebuie realizat treptat, nu prin
reproducerea banală a conţinutului şi expresiilor, ci prin includerea sensibilită-
ţii, experienţei de viaţă, cunoştinţelor asimilate anterior, imaginaţiei copilului
la universul textului literar. Aceste sarcini sunt ușor realizabile prin intermediul
jocului dramatizare.

Bibliografie:
1. Piaget J. Psihologia copilului. București: EDP, 1970.
2. Cemortan S. Metodica organizării activităților literar artistice ale preșcolarilor.
Manual pentru școala normală. Chișinău: Lumina, 1991.
3. Petcu G. Teoria jocului. Curs de prelegeri pentru studenții facultății „Pedagogie
și Psihologie”. Bălți: s. n., 1998.
4. Hegel G. Prelegeri de estetică. Vol.I. București: Editura Academiei Române,
1966.

***
1. Трусова Е. Л. Игры-драматизации в детском саду: Мет. рек./ Сост. Киев,
1991.
2. Выготский Л. С. Воображение и творчество в детском возрасте. Мо-
сква: Просвещание, 1991ю
3. Всеволдовский-Генгросс В. Н. Игры народов СССР. Москва, Ленинград:
Академия, 1933.
4. Васильева Н. Н. Развивающие игры для дошкольников. Ярославль, 1996.
5. Козлова С. А., Куликова Т.А. Дошкольная педагогика. Москва: Академия,
2000.
6. Эльконин Д. Психологические обучение младшего школьника. // Знание.
Москва: 1974, 64 с.

186
 CERCETAREA ÎN ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Conferință Științifică Națională ȘI ÎN PSIHOLOGIE: PROVOCĂRI, PERSPECTIVE

7. Вечканова И. Г. Театрализованные игры в абилитации дошкольников с

интеллектуальной недостаточностью. Санкт-Петербург: Каро, 2006.
8. Мигунова Е. В. Организация театрализованной деятельности в дет-
ском саду. Великий Новгород, 2006, 127 c.
9. Вечканова И. Г. Театрализованные игры в абилитации дошкольников с
интеллектуальной недостаточностью. Санкт-Петербург: Каро, 2006.
10. Медведева Е. А. К вопросу о диагностики воображения и творчества у
старших дошкольников с задержкой психологического развития в теа-
трализованных играх. In: Дефектология. №4, 1999.
11. Новоселова С. Л. Игра дошольника, Москва, 1987.
12. Артемова Л. В. Театрализованные игры дошкольников. Москва: Просвк-
щение, 1991.
13. Карабанова О. А. Игра в коррекции психического развития ребенка. Мо-
сква: Российское педагогическое агентство, 1997.
14. Фольклор-музыка-театр: Программы и конспекты занятий для педа-
гогов дополнительного образования, работающих с дошкольниками:
Программно-методическое пособие/ Под ред. С. И. Мерзляковой. Мо-
сква: Владос, 1999.
15. Акулова О. Театрализованные игры. In: Дошкольное воспитание. №4,
2005.
16. Дубровская Е. А. Эстетическое воспитание и развитие детей дошкольно-
го возраста. In: Учебное пособие для ВУЗов, Е. А. Дубровская, Т. Г. Казако-
ва и др. Москва: Академия, 2002 – 256с.
17. Запорожец А. В. Психология восприятия сказки ребенком-дошкольни-
ком. In: Избранные психологические труды: В 2т. Том 1. Москва: Педаго-
гика, 1986.
18. Venger L., A., Muhina L. A. Psihologia. Chişinău: Editura Ştiinţa, 1991, pp. 345
19. Козлова С. А., Куликова Т. А. Дошкольная педагогика. Академия, 2000.
20. Калинина Р. Игры-инсценировки сказок, импровизации, драматизации.
Ребенок в мире творчества. // Дошкольное воспитание. № 6. 2003. с. 57.
21. Жуковская Р. И. Игра и ее педагогическое значение. – М., 1975.
22. Комарова Т. С. Дети в мире творчества. – М., 1995.
23. Мигунова Е. В., Организация театрализованной деятельности в детском
саду Великий Новгород, 2006, 127 cт.

187