Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se

va înălţa. Luca 18, 14

Cea dintai Duminica a Perioadei Triodului, a Vamesului si Fariseului, care ne
pregateste pentru Postul Mare, Sfintii Parinti au mai numit-o "vestitoare" a
luptelor celor duhovnicesti, pentru ca prin ea, ca o trambita, ni se ves-
teste pregatirea de razboi impotriva diavolilor, in postul care vine.
Primul semnal al acestei pregatiri de lupta ni-l dau cele trei stihiri, care se canta indata
dupa Evanghelia Utreniei: "Usile pocaintei...", "Cararile mantuirii...", si "La multimea
faptelor mele celor rele...", stihiri care ne umplu de umilinta si ne rascolesc inimile. In
lumina lor ne vedem cu sufletul si cu trupul intinate de multimea faptelor celor rele pe
care le-am facut; cu viata de pana acum irosita in lenevire, iar ziua infricosatei judecati
apropiindu-se inspaimantatoare.
Mai înainte de a comenta pilda în sine considerăm că se impune sublinierea faptului că
finalul acesteia ar trebui redat altfel de cum a fost tradus, pentru intelegerea voastra şi
anume: „Că oricine se va înălţa, va fi smerit (se subînţelege că de către altcineva) şi
oricine se smereşte, va fi înălţat“ (vers. 14).
Mai precizăm că se înţelege mai bine sensul pildei dacă se începe cu versetul 9,
care ne lămureşte şi în ce context a rostit Hristos-Domnul această parabolă. Către
unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda
aceasta Evanghelistul Luca subliniază motivaţia ce L-a determinat pe Iisus să
spună această pildă, ca să ne mai arate nouă, creştinilor, două lucruri foarte im-
portante, dar mai cu seamă celor care au primit mandatul de a propovădui
Evanghelia, şi anume că orice întâlnire a Lui cu oamenii, de diferite categorii so-
ciale, o fructifica la maximum pentru a-i câştiga pentru Împărăţia lui Dumnezeu
pe care o pregătea.
Aşadar, la orice ospăţ sau cină, Iisus nu începea dialogul despre ultimele no-
utăţi pe scena politică a ţării, ori a lumii, nici despre evoluţia pre ţurilor, sau
mai ştiu ce alte probleme ale vremii, ci trimitea imediat la învăţătura Sfintelor
Scripturi, la modul cum trebuie înţelese, de ce trebuie ştiute şi cum se cuvine a
le împlini în spiritul lor.
Ei bine, când Domnul îşi începe cuvântul, pentru a fi cât mai convingător cu
putinţă, îl leagă imediat de un fapt din realitate. Şi de această dată, Hristos îşi
începe inegalabila-I învăţătură pornind de la realitatea că unii dintre fariseii
timpului se credeau prea buni înaintea lui Dumnezeu şi îi priveau pe semenii lor
cu dispreţ.
Sfântul Luca menţionează acest amănunt ca să ne atragă atenţia că Hristos
nu i-a considerat pe toţi fariseii timpului ca fiind nişte aroganţi şi făţarnici, ci
doar pe unii dintre ei. Este o lecţie teribilă pentru noi, dacă vrem să luăm
aminte, că nu avem nici un drept să-i judecăm pe oameni la gramada, după
profesia pe care o au, credinţa pe care o mărturisesc, sau nu o mărturisesc, şi
maniera în care o practică.
El nu s-a ghidat după un cunoscut silogism promovat de unii filosofi sofişti
care zicea: „Atenienii sunt mincinoşi, persoana cutare este atenian, deci este
mincinos“.
 Hristos nu agreează rugăciunea fariseului fiindcă este una plină de aroganţă,
deşi, când se numeşte pe sine „drept“, el spunea un oarecare ade-
văr.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

PILDA LUCRATORILOR IN PADURE!!!

SMERENIA TA A FOST MÂNDRIE POLEITĂ CU SMERENIE.
Cât îl priveşte pe vameş, acesta era pentru mulţi iudei ai vremii tipul omului
păcătos, al decăderii morale ajunsă în treapta cea mai de jos. Menirea lui fiind
aceea de a strânge impozitele, se preta adesea şi la acte de violenţă, ca să
strângă cât mai mult, păstrând şi pentru sine din munca altora.
Ba mai mult, erau şi necuraţi, întrucât din cauza meseriei erau acuzaţi şi de
idolatrie. Să nu se uite că monedele romane din argint aveau pe ele efigia-chipul
împăratului, care i-a ocupat pe iudei, cu inscripţia care-i proclama divinitatea.
Din toate acele cauze, vameşul care se ruga cu fariseul întrunea în persoana sa
toate relele la un loc.
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!---dar a stiut sa se roage cu
smerenie
Unii comentatori ai pildei consideră că cele două modele de rugăciune ar fi de
fapt icoana celor dintâi rugători ai omenirii, Cain şi Abel. Chiar dacă textul nu
spune din ce motive n-a fost agreată rugăciunea lui Cain, nu-i greu de intuit că
şi acela s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu, cu aceeaşi pretenţie ca şi fariseul,
că ar fi cu totul curat şi drept, şi de aceea a şi căzut.

PILDA CELOR INVITATI IN CASA----Bunastarea, norocul si IUBIREA

pr Ilie Cleopa spunea ca răbdarea este cel mai bun tovarăş de drum în viaţă; îţi
trebuie răbdare să munceşti, să înveţi, să te rogi … îţi trebuie răbdare şi să iubeşti.
“Unde nu este răbdare, nu este nici iubire" ( Sfântul Grigorie Dialogul)
Prin această pildă ni se atrage atenţia că ne înşelăm de multe ori când îi
considerăm pe unii sfinţi, iar pe alţii îi dispreţuim ca mari păcătoşi, deoarece
înaintea lui Dumnezeu lucrurile pot sta cu totul diferit.
Prin pilda de faţă, Hristos ne îndeamnă totuşi, chiar şi fără cuvinte, să facem
ceea ce făcea fariseul, dar să nu repetăm vorbele lui înaintea lui Dumnezeu, şi
să nu facem ceea ce a făcut vameşul în viaţa lui păcătoasă,
Dar să rostim vorbele aceluia înaintea lui Dumnezeu reamintinu-ne ca
rugaciunea vameşului, dimpreună cu cea a tâlharului pocăit de pe cruce, a
devenit în Biserica de Răsărit model pentru rugăciunea inimii.
CU CUVINTE PUTINE SA SPUI LUCRURI MARI SI MULTE
CA un intelept odata a fost intrebat de ce oare Dumnezeu ne-a dat doua
urechi si numai o gura....si inteleptul a raspuns ....CA OMUL SA ASCULTE
mai mult si sa vorbeasca mai putin!!!