GABRIELA KELEMEN

PSIHOPEDAGOGIA
JOCULUI

2023
 GABRIELA KELEMEN

PSIHOPEDAGOGIA

JOCULUI

SUPORT DE CURS

2023
 CUPRINS 4.4.3.Jocul şi calculatorul 89
4.4.4.Jocul care activează creierul 90
Prefaţa 5 Capitolul al V-lea Locul jocului în conţinutul
92
Argument 9 curricular
Capitolul I Jocul - delimitări conceptuale 13 5.1. Forme de activitate ludică din grădiniţă şi şcoală 92
1.1. Jocul, esenţa vieţii copilului 13 5.2.Integrarea elementelor de joc în conţinutul curricular al
99
1.2.Caracterul universal al jocului învăţământului preşcolar
16 110
The Reggio Emilia method
1.3.Caracterul polivalent al jocului 17
Capitolul al VI-lea Jocul în cadrul activităţilor la
1.4. Jocul, realitate permanentă umană 18 105
alegere şi pe arii de stimulare
Capitolul al II-lea Rolul jocului în dezvoltarea
21 6.1.Obiectivele specifice etapei jocuri şi activităţi la alegere 107
copilului
6.2.Conţinutul jocurilor şi activităţilor la liberă alegere 110
2.1.Relaţia joc - dezvoltare 21 6.3. Pregătirea jocurilor şi activităţilor la alegere 118
2.2.Premisele dezvoltării personalităţii copilului prin joc 33 6.4.Îndrumarea jocurilor şi activităţilor la alegere 121
2.2.1.Factorii care influenţează dezvoltarea personalităţii umane 35 Capitolul al VII-lea Jocul, mijloc de desfăşurare a
2.2.2. Temperament, educaţie, joc 39 126
activităţilor comune
2.2.3.Aptitudinile şi educaţia 40 7.1. Jocul în cadrul activităţilor de educare a limbajului 127
2.2.4.Modelarea caracterelor 41 7.2.Jocul în cadrul activităţilor de cunoaştere a mediului 130
2.2.5.Definirea comportamentelor 43 7.3.Jocul în cadrul activităţilor cu conţinut matematic 144
Capitolul al III-lea Teorii explicative cu privire la 7.4. Jocul în cadrul activităţilor de educaţie muzicală 146
45
natura şi funcţiile jocului 7.5.Jocul în cadrul activităţilor de educaţie fizică 148
3.1. Determinismul complex al fenomenului ludic 45 Capitolul al VIII-lea Jocul în activităţile
3.2. Fenomenul ludic în contextul actual 57 153
complementare
Capitolul al IV-lea Dimensiunea ludică a 8.1.Activităţile complementare 153
61
fenomenului educaţional 8.2.Jocuri distractive 154
4.1.Importanţa jocului în viaţa copilului preşcolar 61 8.3.Jocuri de mişcare 156
4.2.Jocul formă dominantă şi definitorie a activităţii preşcolare 62 Capitolul al IX-lea Utilizarea jocului în şcoală 158
4.3. O posibilă taxonomie a jocurilor 64 Capitolul al X-lea Jocul şi jucăria 160
4.3.1. O posibilă taxonomie a jocurilor 64 10.1.Rolul jucăriei în viaţa copilului 160
4.3.2. Jocurile didactice 69 10.2.Calităţile jucăriilor 162
4.3.3. Jocurile distractive cu reguli 74 10.3.Clasificarea jucăriilor 163
4.3.4. Jocul de creaţie 77 10.4.Cărţile pentru copii 164
4.3.5. Jocul cu rol 82 10.5. Jocuri şi jucării 165
4.4.Jocul copiilor în ziua de astăzi 85 Bibliografie 167
4.4.1.Evoluţia ontogenetică a jocului 85 Webografie 171
4.4.2.Evoluţia jocului 87
 PREFAŢĂ
Psihopedagogia jocului prezintă o tematică de permanentă
actualitate: jocul.
Autoarea acestei cărţi este as. univ. drd. Gabriela Kelemen,
de la Facultatea de Ştiinţele Educaţiei şi Asistenţă Socială a
Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad.
Volumul Psihopedagogia jocului, tratează problematica
jocului, rolul acestuia în viaţa copilului, dar şi în întreaga
existenţă umană, aşa după cum însăşi autoarea precizează în
prefaţă: Jocul este o activitate fundamentală a fiinţei umane,
care străbate întreaga sa viaţă şi toate culturile lumii. Jocul este
activitatea principală, fundamentală a copilăriei. Jocul este
motorul care activează şi determină dezvoltarea plenară a
personalităţii în formare a copilului, îi dă sens vieţii, dezvoltă
capacităţile cognitive dezvoltă relaţiile sociale, ajută la
formarea fizică armonioasă. Jocul este principala modalitate de
achiziţie intelectuală, dezvoltare şi formare a copilului în
perioada copilăriei timpurii şi preşcolare.
Autoarea cărţii subliniază cum de-a lungul timpului pedagogi
şi psihologi prestigioşi au tratat problematica jocului şi au fost
interesaţi în studiile lor de rolul pe care acesta îl are asupra
dezvoltării armonioase a copilului, precizând cu toţii rolul
fundamental al jocului în perioada preşcolară pentru dezvoltarea
personalităţii în devenire a copilului. Începând cu autori clasici:
R.Buhler, S.Freud, A.Adler, M.Montessori, Ed.Claparede,
J.Chateau, Smilansky, S.,Vîgotski, J.Piaget, până la autori
contemporani: Şchiopu, U., Verza, E., (1997), Sawyer, R., K.,
(2001), Glava (2002), Schaffer (2005),toţi au subliniat valoarea
formativă a jocului în general şi la vârsta copilăriei în special.
Cartea este structurată în capitole şi subcapitole aferente
care cuprind concepte fundamentale privind premise ale
dezvoltării personalităţii copilului prin joc, teorii explicative cu
privire la natura şi funcţiile jocului, taxonomia jocurilor,
integrarea elementelor de joc în conţinutul curricular al
procesului de învăţământ preşcolar, jocul ca metodă, mijloc şi
formă de desfăşurare a activităţii didactice în grădiniţă, jocul şi
jucăria etc. Mai exact putem afirma că lucrarea este structurată în
maniera unui manual ce se adresează atât studenţilor viitori
profesori, cât şi educatoarelor candidate la titularizarea în
învăţământ, definitivat, gradului didactic II şi gradului didactic I,
lucrarea este utilă tuturor celor interesaţi de aprofundarea
aspectelor pe care le abordează autoarea şi anume:
 o viziune de ansamblu asupra jocului;
 domeniului psihopedagogiei jocului;
 istoricul studiilor privind jocul;
 teorii fundamentale privind jocul în procesul instruirii;
 clasificarea jocurilor;
 scenarii de utilizare a jocului în viaţa copilului;
 rolul şi funcţiile jocului;
 modul de desfăşurare a jocurilor pe nivele de vârstă;
 proiectarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa
de copii;
 metodologia proiectare şi realizare a jocului la nivelul
învăţământului preşcolar;
 locul jocului şi jucăriei în viaţa copilului preşcolar.
Se accentuează cu preponderenţă în această carte
importanţa jocului, istoria jocului, rolul lui în devenirea umană,
o prezentare inedită care urmează tendinţele actuale ale
psihopedagogiei moderne, printr-o prelucrare interdisciplinară şi
pluridisciplinară. Pe lângă tratarea jocului ca realitate permanent
umană, teoriile despre joc, evoluţia jocului de-a lungul timpului,
cartea demonstrează importanţa de netăgăduit a acestuia în viaţa
copilului, ca activitate universală şi specifică de-a lungul etapelor
evoluţiei sale.
În acest volum se surprinde foarte bine relaţia de
cauzalitate dintre joc şi dezvoltare, relaţie care accentuează
importanţa jocului în formarea personalităţii copilului de la
naştere la vârsta şcolară, se insistă în special pe rolul pe care
jocul, ca activitate fundamentală în grădiniţă, îl are în dezvoltarea
tuturor laturilor personalităţii copilului şi rolul lui în socializarea
copilului şi pregătirea lui pentru şcoală. Argumentarea
pedagogică este convingătoare şi prefigurează direcţii de acţiune
praxiologică şi sugestii metodologice conforme tendinţelor
didacticii moderne.
Trebuie să remarcăm numeroasele trimiteri bibliografice,
ceea ce dovedeşte o bună informare documentar-ştiinţifică, dar
totodată apreciem şi elementele de originalitate prezente pe
parcursul cărţii.
Din cartea, ”Psihopedagogia jocului”, aflăm care este
specificul vârstei copilăriei, care sunt tendinţele
comportamentale ale copilului, care este activitatea lui
predominantă la acest nivel de dezvoltare ontogenetică şi care
sunt cele mai dezirabile atitudini ale adulţilor faţă de copil.
Cartea prefaţată de noi se adresează studenţilor,
educatorilor (educatoare şi învăţători, profesori, părinţi, etc.),
tuturor celor interesaţi de educaţia copilului în devenire.

Prof. univ. dr. Miron IONESCU

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Universitatea Babes Bolyai, Cluj - Napoca
 ARGUMENT
De cele mai multe ori omului îi este greu să înţeleagă ce este
mai important în viaţa sa. Multe întrebări de genul: care este
sensul vieţii, care este înţelesul profund al cuvântului iubire, de
ce experimentăm moartea, care este rolul jocului în viaţa
copilului? Toate aceste întrebări sunt de importanţă vitală şi cel
puţin o dată fiecare dintre noi ni le-am pus, la un moment al
vieţii noastre.
Omul, oriunde se naşte pe acest pământ şi oriunde trăieşte
are sentimente universal valabile, pe care le experimentează
într-un mod particular, personal. Cu toate acestea fiecare om
înţelege în mod diferit marile provocări ale vieţii.
Jocul este o activitate fundamentală a fiinţei umane, care
străbate întreaga sa viaţă şi toate culturile lumii.
Jocul este activitatea principală, de neînlocuit a copilăriei.
Jocul este motorul care activează şi determină dezvoltarea
plenară a personalităţii în formare a copilului, îi dă sens vieţii,
dezvoltă capacităţile cognitive, intelectuale generale, dezvoltă
relaţiile sociale, ajută la dezvoltarea fizică armonioasă.
Jocul este principala modalitate de achiziţie, dezvoltare şi
formare a copilului în perioada copilăriei timpurii şi preşcolare.
Dacă jocul are asemenea implicaţii în formarea viitoarei
personalităţi a copilului este firesc să ne punem următoarele
întrebări:
- De ce aleg copiii să se joace, ce înseamnă jocul pentru ei?
- Care este relaţia dintre joc şi imaginaţie?
- Care este relaţia dintre joc şi dezvoltare?
- Orice joc are impact eficient asupra dezvoltării personalităţii
copilului?
- Spre ce forme de joc trebuie să ne îndreptăm atenţia?
Pe parcursul volumului vom elucida toate aceste întrebări
încercând să fim cât mai expliciţi.
Întrebare pe care este firesc să ne-o punem este de ce se
joacă copiii?
Avem două răspunsuri oferite de doi prestigioşi pedagogi:
„A înţelege mai bine contextul social al vieţii lor şi a se
adapta acestuia (Donaldson, 1978).
„A menţine controlul asupra vieţii lor, control oferit
doar de joc” (Garvey, 1977).
Care este rolul activităţilor de joc la vârsta preşcolară?
”Jocul este principala modalitate de educare-formare la
vârsta preşcolară” (Vîgotski, 2002).
Care sunt cele mai importante influenţe ale jocului
asupra copilului?
Cele mai importante influenţe educative ale jocului în
activitatea didactică se remarcă în dezvoltarea proceselor
psihice:
- gândire;
- imaginaţie şi creativitate;
- afectivitate;
- motivaţie;
- memorie.
„La vârsta preşcolară memoria cunoaşte o dezvoltare
spectaculoasă, ceea ce va determina formarea reprezentărilor şi
dezvoltarea imaginaţiei. În joc preşcolarul creează situaţii
imaginare. Creativitatea copilului, de asemenea, se dezvoltă prin
joc” (Vîgotski, 2002).
“Imaginaţia este definită, de obicei, ca acea capacitate a
minţii umane de a crea pe plan mental obiecte şi fenomene la
care ne gândim, în imagini mentale” (Hughes, 1988).
Vîgotskî (2002) distinge două tipuri de bază ale
activităţii imaginative: reproductive şi combinative. Activităţile
creative se bazează pe capacitatea creierului de a combina
elementele în plan imaginativ. Imaginaţia şi creativitatea se
dezvoltă prin interacţiunile sociale şi culturale, prin acumulare
de cunoştinţe. Prin joc se dezvoltă planurile imaginaţiei, deşi
copilul activează în plan fizic, real, pe plan imaginativ el poate fi
oriunde. Copilul este fizic prezent în realitatea concretă însă Educaţia la vârsta preşcolară cu certitudine trebuie să
mintea sa zburdă în, jocul imaginar, în orice spaţiu şi în orice aibă ca activitate prioritară jocul.
timp. În joc copilul îşi depăşeşte pe plan imaginar vârsta, Volumul este un instrument, la îndemâna tuturor, care
capacităţile, aptitudinile, aspectul fizic, potenţialităţile, poate fi are intenţia să introducă cititorul în studiul jocului, cu aspectele
orice şi oricine îşi doreşte (Vîgotski, 2002). lui deosebit de importante în perioada copilăriei. Cartea de faţă
Psihologii au identificat caracterul egocentric al se adresează studenţilor, educatorilor (educatoare, învăţători,
comportamentului copilului de vârstă antepreşcolară şi profesori, părinţi, familie etc.), tuturor celor interesaţi de
preşcolară mică, acest egocentrism poate fi depăşit doar prin dezvoltarea armonioasă a copilului.
joc. În joc se dizolvă contradicţiile, prin joc copilul poate
interrelaţiona cu adulţii, îşi poate rezolva conflictele şi poate să
înţeleagă mai uşor regulile sociale.
Sawyer (1997, 2001) arată că la vârsta de 3-6 ani
jocurile de rol, sociodramele, jocurile cu reguli determină
achiziţii în domeniul comportamentelor sociale. Prin creativitate
copiii îmbunătăţesc jocurile dramatice în care redau aspecte din
viaţa reală. Aceste jocuri îi învaţă comportamente dezirabile,
reguli sociale, învaţă cum să se relaţioneze la o situaţie sau alta,
cum să poarte o conversaţie determinată de o situaţie
convenţională.
Jocul este important şi pentru libertatea pe care o lasă
copilului de a improviza în diferitele situaţii oferite de situaţiile
de joc. De aceea uneori jocul dobândeşte un caracter
întâmplător şi haotic.
Cu toate acestea jocul este principala modalitate de
dezvoltare şi formare a personalităţii în devenire, jocul oferă
posibilitatea creării zonei proximei dezvoltări (Vîgotski, 2002).
Conform cu studiile psihopedagogilor jocul determină
dezvoltarea pe trepte superioare a proceselor psihice pe care
copilul le interiorizează odată cu creşterea în vârstă, spre vârsta
şcolară: îşi interiorizează vorbirea, memoria logică şi voluntară,
gândirea abstractă, reguli de comportament social. De aceea
este important ca programele educative la vârsta preşcolară să
se construiască pe joc. Prin joc copilul este capabil să
acumuleze orice experienţă, oricât de complexă, cu succes, dacă
se respectă nişte principii legate de particularităţile de vârstă.
 Capitolul I
JOCUL- DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1. Jocul, esenţa vieţii
Frederick Fröbel (1782-1852) fondatorul grădiniţei de copii,
considera că omul este o persoană creativă şi productivă, dacă i
se oferă un mediu propice de dezvoltare, iar ceea ce îl separă pe
om de celelalte fiinţe este acea aptitudine de a modifica mediul în
care trăieşte, de a interveni creativ în propriul folos. Omul a creat
de la unelte primitive până la cele mai sofisticate aparate, prin
acea capacitate a creierului de a vedea tridimensional şi prin acea
abilitate de a–şi imagina viitorul, de a-l făuri şi recrea într-un
mod inedit. Pentru ca un copil să atingă înalte cote de dezvoltare
şi creativitate cadrul didactic este necesar să fie un bun pedagog,
să ştie să-l înconjoare de dragoste, apreciere şi încurajare, într-un
mediu care să-i ofere siguranţă, independenţa de a se juca în
compania unor copii de aceeaşi vârstă. Grădiniţa sa punea la
dispoziţia copiilor materiale cu care să se joace, iar activităţile
desfăşurate aici erau jocurile, cântecele şi construcţiile, lăsând
libertate copiilor să exploreze, să compare, să testeze. Ideile sale
pedagogice aveau în vedere patru componente de bază ale
activităţii din grădiniţă: activităţi libere, jocuri creative, jocuri
sociale şi jocuri de mişcare. Se pornea de la ideea că adevărata
educaţie trebuie să înveţe copiii că sunt capabili să creeze orice
cu posibilităţile lor mintale în care jocul este motorul adevăratei
învăţări. Jocul nu este un simplu comportament, ci este un
imperativ biologic, care îndeamnă la descoperirea modului în
care lumea înconjurătoare „funcţionează”. Copilul este dotat de
la naştere cu o energie de cunoaştere şi acţiune nestăvilite, de
aceea activitatea didactică din grădiniţă trebuie să orienteze
această energie înnăscută a copilului înspre acele activităţi care
vor determina dezvoltarea creativităţii pe baza experienţei
15
acumulate în grădiniţă. Orice copil este o unicitate, fiecare copil
este pregătit să acumuleze cunoştinţe în conformitate cu natura sa
interioară şi este o pierdere de vreme să determinăm un copil să
înveţe ceva ce nu este în concordanţă cu particularităţile sale
intrinseci. A educa înseamnă activitatea educatorului de a
„conduce” educatul (copilul) spre cunoaştere, într-o instituţie
pregătită special pentru a răspunde condiţiilor necesare realizării
acestei activităţi: grădiniţa. Întregul ambient al grădiniţei este
astfel conceput încât să servească ideii de dezvoltare plenară a
copilului, pe baza unei metodologii didactice care pune în plin
plan copilul cu capacităţile sale înnăscute, în scopul dezvoltării
personalităţii în devenire prin intermediul jocului ca activitate de
bază.
Jocul în accepţiunea comună ne duce cu gândul la ceva
simplist, la amuzament, cu toate acestea jocul face parte din viaţa
omului şi poate cuprinde şi conotaţii cât se poate de serioase: a
juca o piesă de teatru, jocul de şah, a juca la bursă, sau dacă ne
referim la sensul figurat: „jocul cu viaţa”, „a se juca cu focul”,
„jocul minţii” etc. Este clar că jocul este prezent în activitatea
umană la toate vârstele şi nivelele sociale. Încă de la începutul
istoriei omenirii jocul a făcut parte din viaţa fiinţei umane, la
vechii greci jocul era privit ca activitate specifică copiilor, la
evrei, jocul era sinonim cu gluma şi hazul, la germani jocul
(spilan) era privit ca o activitate ce aducea satisfacţii, în sanscrită
jocul (cleada) desemna ceva aducător de veselie, la noi, la
români (ludo) jocul era văzut ca ceva ce aduce bucurie. Cu
timpul sensul cuvântului s-a limpezit dobândind semnificaţia de
activitate care nu necesită muncă grea şi efort, ce se
caracterizează printr-o stare de bine, de plăcere atunci când ne
referim la jocurile copilăriei şi o interpretare mai cuprinzătoare a
cuvântului atunci când facem referire la jocul actorilor, la jocul la
bursă, la jocul sportivilor. Poate că cel mai bine ar face distincţia
clară a jocului adevărat între celelalte tipuri de jocuri copilul
însuşi. Mulţi psihologi au încercat o teorie a jocului însă s-au
lovit de diverse neputinţe cauzate de interpretările biologice şi
16
psihologice în privinţa lui.
Jocul fără îndoială este un element al culturii universale.
Gânditori prestigioşi ca Fr. Shiller, H. Spencer, W. Wundt au
elaborat concepţii filozofice, psihologice şi estetice referitoare la
joc.
Herbert Spencer1 face analogia dintre jocul uman şi cel al
animalelor văzând în ambele o modalitate de consumare a
excesului de energie. Şi animalele şi omul se joacă, dar dacă
pentru animale jocul se realizează instinctiv, pentru om jocul
nu este instinct ci activitate estetică. Spencer aduce o idee
inedită de interpretare a surplusului de energie, văzând în joc
condiţia apariţiei desfătării artistice şi estetice. Noţiunea de
desfătare, ca nota comună pentru activitatea estetică şi
activitatea de joc, introdusă de Schiller, a influenţat elaborarea
ulterioară a unei direcţii de interpretare teoretică a jocului.
Deşi Spencer nu acordă jocului un loc însemnat şi nu se ocupă
în mod special de elaborarea unei teorii a jocului, interesul său
pentru joc este determinat, ca şi la Schiller, de interesul pentru
natura trăirii estetice. Astfel el explică surplusul de energie
prin contextul biologic evoluţionist. Concepţia lui H. Spencer
asupra jocului este clar afirmată în următoarea aserţiune:
Activităţile denumite jocuri se leagă de activităţile estetice
printr-o trăsătură comună anume aceea că nici unele, nici
altele nu ajută în vreun mod direct proceselor care servesc
viaţa (H. Spencer 1897). Referitor la originea impulsului
pentru joc, H. Spencer îşi dezvoltă teoria astfel: speciile
inferioare de animale au acea trăsătură generală datorita
căreia toată energia lor se consumă pentru realizarea
funcţiilor care au valoare esenţială pentru viaţă. Ele sunt
încontinuu preocupate de căutarea hranei, ocolirea
1 2
În 1855, Spencer a scris "Principiile psihologiei" în care a explorat o
teorie a minţii ca o parte biologică a corpului. În acest model, inteligenţa
umană reprezenta ceva care se dezvolta încet ca răspuns la mediul fizic.
17
duşmanilor, construirea de ascunzători, asigurarea
adăpostului şi a hranei. Pentru Spencer diferenţa dintre
activitatea de joc şi cea estetică este dată de exprimarea
aptitudinilor, în activitatea de joc distingem aptitudinile
inferioare, iar în activitatea estetică se exprimă aptitudinile
superioare.
W. Wundt2 înţelege mai deplin natura jocului decât cei doi
gânditori, deşi, şi el consideră jocul rodul desfătării, totuşi
Wundt conferă jocului şi o altă natură: Jocul este rodul
muncii. Nu există joc care să nu-şi aibă prototipul într-una
din formele muncii adevărate, care întotdeauna îl precede atât
ca timp, cât şi ca esenţă. Nevoia de a exista obligă omul la
muncă. Muncind, el învaţă treptat să preţuiască acţiunea
propriilor sale forţe ca sursă a satisfacţiei. Wundt, de
asemenea, afirma că: Jocul, prin natura sa înlătură scopul util
al muncii, propunându-şi drept ţel însuşi rezultatul plăcut
care însoţeşte munca (Wundt 1887).
1.2.Caracterul universal al jocului
Jocul uman este acea formă de activitate în care relaţiile
sociale se recreează în afara condiţiilor activităţilor sociale
nemijlocite (Elkonin, 1980).
Această definiţie îndreptăţeşte asocierea jocului cu arta. Arta
prin mijloacele ei artistice, estetice, interpretează aspecte ale
vieţii şi activităţii umane dezvăluindu-le frumuseţea şi
expresivitatea.. În dezvoltarea ei istorică societatea umană a
practicat jocuri simbolice, cu timpul odată cu evoluţia spre
civilizaţia modernă, umanitatea a renunţat la formele primitive de
joc din viaţa adulţilor, în schimb a crescut rolul jocului în viaţa
Wilhelm Wundt (1832-1920). De formaţie fiziolog, W. Wundt devine
primul psiholog si profesor de psihologie la Institutul de psihologie iniţiat
de el la Leipzig.
18
copilului, aspect care îndreptăţeşte studierea aprofundată a
jocului, ca parte semnificativă în dezvoltarea copilului ca viitoare
personalitate. Jocul însă nu ar fi posibil fără rodul imaginaţiei şi
fanteziei. Esenţa şi farmecul jocului constă tocmai în modul în
care copilul transformă obiecte absolut banale în obiecte şi fiinţe
preferate cu ajutorul imaginaţiei. Copilul în jocurile sale îşi ia ca
mijloc de joc un obiect oarecare şi în „alchimia fanteziei” el îl
preface, îl transformă pe loc”, spunea H. Complaire. Copilul
surprinde realitatea cu obiectivitatea ei, o conştientizează, dar el
adaptează această realitate dorinţelor sale. De exemplu, copilul
vede conurile de brad, castanele şi ghinda sub copaci, recunoaşte
această realitate cu obiectele ei concrete, palpabile, însă el
doreşte ca ele să fie elementele necesare înfăptuirii jocului la
care s-a gândit. Astfel conurile de brad se vor transforma în
soldaţii din bătălia imaginară. Ce face copilul, de fapt realizează
un act de creaţie, pornind de la realitatea concretă pe care o
transformă în plan imaginativ şi o recreează subordonând-o
dorinţelor sale. Copilul se concentrează pe o ţintă, care devine în
mintea sa „o idee fixă” pe care în fantezia sa o duce la
îndeplinire cu toată fiinţa lui.
Întreaga realitate înconjurătoare se transformă devenind
element al jocului. În jocul său copilul interpretează un rol şi
creează o anumită situaţie care să se plieze pe ceea ce doreşte.
Copiii reproduc o realitate socială, imită relaţiile sociale dintr-o
anumită epocă, reproduc trăsăturile şi caracteristicile ei specifice.
Conţinutul jocului surprinde această realitate, subiectele sunt
luate din viaţa socială în care trăieşte copilul. Totuşi psihologii
sunt de părere că deşi jocul reproduce realitatea socială specifică
epocii în care trăieşte copilul la un moment dat, jocul ca fenomen
biologic are nişte legi interne care acţionează fără limite în timp
şi spaţiu. Dintotdeauna fetiţele s-au jucat de-a mama, s-au jucat
cu păpuşile, iar băieţii de-a războiul, de-a soldaţii. Aceste jocuri
dărâmă barierele sociale şi temporale şi ne determină să privim
jocul copiilor ca pe un fenomen universal.
1.3.Caracterul polivalent al jocului
19
Jocul este o realitate permanentă în viaţa copilului, căruia îi
oferă oportunitatea adaptării la o realitate pe care nu o cunoaşte
decât parţial, care îl copleşeşte cu multitudinea de informaţii,
care îi stăvileşte energia prin numeroasele interdicţii care i se
pun. Astfel realitatea îi apare copilului la o permanentă luptă
pentru adaptare, în acest efort de înţelegere şi adaptare la
realitatea frustă, apare o luptă a contrariilor, impediment pe care
copilul cu posibilităţile sale reduse fizice şi psihice nu o poate
depăşi. Conflictul care apare în planul conştiinţei sale este
ameliorat şi estompat prin joc. Jocul fiind indispensabil legat de
planul imaginativ al fanteziei fără margini, satisface hiatusurile
din viaţa reală, prea complicată şi complexă pentru posibilităţile
copilului. Pentru copil jocul este atât muncă cât şi artă, este
activitate utilă şi plăcere, este fantezie şi realitate totodată.
Pedagogul elveţian, Édouard Claparède afirma că pentru copil
jocul este însăţi viaţa3, în sensul că realitatea obiectivă, palpabilă
şi reală se împleteşte în modul cel mai firesc cu fantezia,
ficţiunea, imaginarul şi visarea în mintea copilului.
1.4. Jocul, realitate permanent umană
Regăsim jocul în viaţa omului la orice vârstă. Dacă de la
naştere şi până în jurul vârstei de 3 ani copilul se joacă instinctiv,
doar manipulând jucăriile, începând de la vârsta de trei ani jocul
devine activitate permanentă şi formativă în viaţa copilului.
Începând cu vârsta preşcolară mare copiii se joacă jocuri din ce
în ce mai complicate şi complexe, jocuri cu reguli prestabilite.
Dar şi adultul menţine în viaţa lui jocul ca pe ceva preţios.
Desigur că jocul la vârsta adultă are substraturi mult mai subtile,
este un joc evoluat spre forme rafinate, de la jocul de cuvinte
dintr-o conversaţie până la jocul actorilor pe scena teatrului. În
3
Édouard Claparède, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1975.
20
momentele de relaxare, în societate, în grupul de prieteni se
practică o serie de jocuri cu caracter relaxant: remmy, şah, joc de
cărţi, monnopolly, bridge etc. Apoi putem vorbi de rolul jocului
în medicină ca valoare terapeutică, sub forma sociodramei, sau
psihodramei. Din cele mai vechi timpuri omul s-a delectat cu
jocul, jocurile publice sau individuale, fie participând direct, fie
ca spectator, avem în vedere jocurile olimpice, jocurile sportive
etc. Evoluţia tehnicii a determinat şi evoluţia jocurilor, astfel au
apărut jocurile pe calculator, pe televizor, pe telefoanele mobile
şi alte jocuri electronice.
Prestigioşi psihologi au fost interesaţi de-a lungul timpului de
joc şi de rolul pe care acesta îl are în evoluţia copilului.
L. J. Vîgoţski susţinea importanţa deosebită a jocului în
dezvoltarea personalităţii copilului, de aceea afirma el trebuie
gândite situaţii şi noi experimente în care jocul să deţină locul
central în educaţia copiilor de vârstă preşcolară.
D. B. Elkonin4 precizează că rolul principal în dezvoltarea
jocului la vârsta preşcolară îl reprezintă apariţia tendinţelor
irealizabile.
A. N. Leontiev preocupat şi el de psihologia jocului aduce
idei noi precizând că tendinţele irealizabile existau în viaţa
copilului încă de la naştere, însă ceea ce este important de
precizat este faptul că odată cu dezvoltarea limbajului se
formează şi se dezvoltă planul conştiinţei. Ceea ce era irealizabil
pentru copil la începuturile vieţii sale devine acum realizabil nu
în plan real ci ireal, dobândind o nouă formă în planul ideilor.
Pornind de la planul material, acţionând cu obiectele, copilul îşi
interiorizează acţiunile, care trec printr-un proces de
transformare în planul imaginar. Aici intervine jocul. Jocul
construieşte situaţia imaginară sau imaginaţia construieşte jocul
în plan ideal? Desigur întrebarea este retorică, dar trezeşte
numeroase interpretări. Cert este că ele se autodetermină
reciproc, contribuind la dezvoltarea copilului.
4
D. B. Elkonin, 1980. Op cit.
21
Putem vorbi de jocul propriu-zis doar după vârsta de trei ani,
odată cu apariţia conştiinţei de sine, înainte de această vârstă
avem de-a face cu conceptul de non-joc, sau doar de un joc fără
aportul conştient.
Evoluţia şi dezvoltarea jocului este legată de dezvoltarea
ontogenetică a copilului. Psihologii care au fost interesaţi de
psihopedagogia jocului au adus contribuţii remarcabile
domeniului clarificând aspecte vitale pentru înţelegerea apariţiei,
dezvoltării şi rolului jocului în viaţa copilului. Amintim câteva
principii ce ţin de condiţiile istorice ale apariţiei jocului:
 jocul are o natură socială, în special jocul cu reguli este
social deoarece este social prin originea sa: apariţia sa este
determinată social şi conţinutul este de natură socială;
 jocul propriu-zis apare la vârsta preşcolară, după vârsta
de 3 ani, determinat de influenţele educative şi de apariţia
conştiinţei de sine;
 jocul educativ, la vârsta preşcolară stă puternic sub
influenţa relaţiilor interumane, aspect ce poate fi identificat prin
conţinutul jocului la această vârstă care reflectă activitatea
umană, relaţiile interumane, astfel jocul devine o formă de
adaptare la cerinţele sociale;
 jocul are ca tehnică de manifestare transferul de
semnificaţii din planul real în cel imaginar;
 jocul cu funcţiile sale, în special la vârsta preşcolară
contribuie la dezvoltarea psihică a copilului şi-i dezvoltă
personalitatea în devenire.
Importanţa jocului în dezvoltarea personalităţii copilului este
incontestabilă, ca un copil să se dezvolte armonios, să crească
sănătos şi să păşească cu încredere în viaţă are nevoie de joc.
22
 Activităţi pentru seminar Capitolul al II-lea

ROLUL JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

Sarcini şi exerciţii aplicative 2.1.Relaţia joc - dezvoltare

Aspecte conceptuale generale. Între dezvoltarea copilului sub

?
1. Pornind de la următoarea afirmaţie: "Copilul râde: toate aspectele şi joc este o relaţie strânsă. Încă de la naştere
Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!" (Lucian Blaga), accederea copilului la cunoaşterea lumii înconjurătoare se
redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. realizează cu ajutorul jocului. La început putem afirma că jocul
Timp de lucru 10 minute. are mai mult un caracter imprecis, psihologii l-au numit non-joc,
copilul manipulează jucăriile instinctiv, dar treptat jocul va
prinde contur şi va deveni mult mai bine conturat. Jocul, ca
2. - activitate specifică copilăriei este o formă de conduită a
copilului care se bazează pe imaginaţie şi pe trăsăturile ei
Lucrând pe echipe arătaţi care sunt argumentele aduse în
specifice: vivacitate, superficialitate, trăirea iluziilor.
favoarea afirmaţiei: Jocul, activitatea de bază în grădiniţă. V. Stern precizează în studiile sale factorul determinant al
3. - apariţiei jocului - îngustimea universului copilului, determinată
de experienţa sa de cunoaştere redusă. Copilul pentru a
Argumentaţi importanţa funcţiei de socializare a jocului în compensa această lipsă de cunoaştere apelează la joc, ca remediu
perioada preşcolară compensator. Expansiunea spre necunoscut se realizează tocmai
4. - cu ajutorul jocului, jocul oferă copilului posibilitatea de a accede
spre o lume necunoscută în mod gradat, treptat, fără a se simţi
Elaboraţi o definiţie proprie a jocului. frustrat de dezavantajele necunoaşterii. Ca să înţelegem mai bine
modul în care jocul îşi face simţită prezenţa în orice moment al
5. - copilăriei trebuie să înţelegem evoluţia nivelului de dezvoltare
Exemplificaţi prin tipuri de jocuri rolul lor în dezvoltarea fizică şi mai ales psihică a copilului. Dacă vorbim de dezvoltarea
umană în general, a copilului în particular ne referim la nişte
personalităţii copilului.
etape pe care le parcurge în mod obligatoriu în drumul său spre
6. - maturizare. Aceste etape sau perioade cuprind ele însele faze de
dezvoltare, de progres, de evoluţie, de transformare de natură
Proiectaţi o situaţie de învăţare în care jocul reprezintă forma fizică, psihică, morală, socială. Dezvoltarea umană este grevată
principală de activitate. de această trecere de la o vârstă la alta având la bază mai mulţi
factori care se autodetermină şi care au o deosebită complexitate.
23 24
De aceea dezvoltarea poate fi analizată prin prisma mai multor
ştiinţe ca: antropologie, sociologie, educaţie, ecologie, biologie,
psihologie şi pedagogie. Domeniul de cercetare îi rămâne totuşi
psihologiei, în cadrul căreia specialiştii au investigat dezvoltarea
copilului prin diferite metode, de la tipurile de influenţe care se
exercită asupra copiilor începând cu primele interacţiuni care au
loc între părinţi şi copiii lor, până la modalităţile de creştere şi
educare a copiilor din diferite culturi. Psihologia a concretizat
această analiză amănunţită în teorii. Una dintre teorii este teoria
învăţării sociale, care elaborează principiul conform căruia
dezvoltarea copilului este determinată de contactele pe care le are
cu alte persoane, iar aceste contacte vor determina influenţe
majore în evoluţia lui. O altă teorie este implementată în
abordarea psihanalitică. În studiul dezvoltării copilului regăsim şi
teoria structuralistă, care pune accent pe maturizarea biologică a
acestuia şi pe dezvoltarea secvenţială a cogniţiei sale. Fiecare
teorie şi-a avut adepţii ei care au adus contribuţii substanţiale la
dezvoltarea teoriilor, facilitând accesul la cunoaşterea psihologiei
umane din perspective diferite, cu rol în activitatea educativă
practică.
Rolul interacţiunii sociale în dezvoltarea copilului.
Personalitatea şi comportamentul copilului se dezvoltă ca urmare
a interacţiunii sociale, interacţiunea socială reprezintă o formă de
condiţionare care are ca repere: recompensa şi pedeapsa,
imitarea, identificarea cu anumite modele, asumarea de roluri
sociale şi conformarea la expectanţe. Pe parcursul dezvoltării
sale copilul participă la diferitele procese sociale: percepţia
socială şi înţelegerea comportamentului oamenilor, asumarea
rolurilor sociale şi a comportamentelor asociate lor, comunicarea
socială atât verbală cât şi non-verbală. Primele relaţii sociale pe
care le stabileşte copilul sunt cele cu părinţii, în special
ataşamentul între copil şi mamă, ataşament stabilizat în jurul
vârstei de aproximativ şapte luni. Mama face apel tot la joc
atunci când interacţionează cu copilul ei, fie utilizând tot felul de
jucării „zăngănitoare” cu care încearcă să-i atragă atenţia
25
copilului, fie utilizând jocuri de cuvinte pentru a-l liniştii, fie pur
şi simplu jucându-se cu el prin diferite gesturi liniştitoare:
atingerea succesivă a bărbiei, mângâierea obrajilor, gâdilatul,
exerciţii de gimnastică etc. Pe măsură ce această interacţiune se
dezvoltă, copilul şi părinţii se acomodează şi, treptat, se
formează între ei o relaţie de ataşament.
Modalităţi de interacţiune socială. Primul contact al
copilului cu lumea exterioară are loc prin procesul de
interacţiune cu părinţii, realizat pe diverse căi: în procesul de
hrănire, de îngrijire şi comunicare, prin gesturile, mimica,
jocurile şi vorbele persoanei care are grijă de el, de obicei mama.
Jocurile simple: de gestică, manipulare de obiecte îi pot oferi
copilului o experienţă variată, dar şi modalităţi de stimulare:
zâmbetul, ridicarea şi strângerea în braţe, gâdilatul, jocurile
simple, comunicarea de orice tip. Din aceasta diversitate de
comportamente pe care le manifestă părinţii în relaţiile cu
copilul, copilul începe să îşi formeze primele cunoştinţe despre
lumea înconjurătoare. Interacţiunea umană determină reacţii ce
duc la stimulare şi învăţare de comportamente. S-a observat
tendinţa copilului de a reacţiona mai puternic la oameni, decât la
alţi stimuli din mediul său, cum ar fi lumina sau zgomotele
(Schaffer, 2005).. Fiinţele umane, în comparaţie cu multe alte
specii sunt fiinţe sociabile şi, în mod normal nu-şi trăiesc viaţa
complet izolate, au nevoie de stimulare socială pentru
dezvoltarea potenţialităţilor native. Copilul încă de la naştere
dovedeşte o tendinţă de socializare foarte puternică şi foarte bine
conturată, conform observaţiilor realizate de cercetători. Studiile
au demonstrat existenţa tendinţei înnăscute (Hayes Nicky, Sue
Orell, 2003), a copiilor de a zâmbi când privesc ceva care
seamănă cu o figură umană. Când copilul este foarte mic, această
tendinţă se manifestă ca răspuns la stimuli foarte simpli (cum ar
fi o bucată ovală de carton pe care sunt desenate două puncte,
care seamănă cu figura umană), dar pe măsură ce copilul creşte şi
experienţa sa se amplifică, nu mai reacţionează la o astfel de
imagine, stimulii trebuie să fie mult mai detaliaţi. Astfel, după
26
cinci luni copilul va reacţiona la o imagine mai aproape de
realitate cum ar fi o fotografie. Pe lângă tendinţa de bază pe care
copilul învaţă să o complice pe măsură ce se dezvoltă, apare
ataşamentul care pare a fi o formă de “programare” biologică
(IRM)1 şi care se dezvoltă şi devine mai complexă pe măsura
acumulării de noi experienţe pe care copilul le dobândeşte
interacţionând cu mediul social.
O alta modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi
copii este imitarea gesturilor şi a mimicii prin observarea şi
exersarea lor repetată. S-a observat aspectul că, chiar foarte mici
copiii imită expresiile mamelor lor. În activitatea zilnică de
îngrijire a copilului, de obicei mama afişează deseori expresii
faciale exagerate atunci când vorbeşte bebeluşului, şi s-a
observat că bebeluşii de câteva săptămâni se angajează în
interacţiuni cu mamele lor şi imită expresiile acestora, lucru
deosebit de important în evoluţia lor. Are loc fenomenul de
trecere de la contagiune la comunicare. Principalele tipuri de
imitare întâlnite la sugarii foarte mici (12-21 zile) sunt
deschiderea gurii şi scoaterea limbii, dar, pe măsura ce cresc
capacităţile lor de imitare şi de răspuns la stimuli devin din ce în
ce mai complexe. Plânsul poate fi, de asemenea, considerat
modalitate de comunicare, o modalitate de adaptare la mediu, o
formă de a cere ajutor, mamele dezvoltându-şi o capacitate de
înţelegere a plânsului copilului lor, diferenţiind situaţiile în care
copilul este flămând, are dureri, sau pur şi simplu simte nevoia
de afecţiune(de a fi luat în braţe) etc. Una din cele mai
importante variante de comunicare între mama şi copil, asupra
căreia s-au concentrat numeroşi cercetători este contactul vizual,
s-a constatat că dilatarea pupilelor, care este o cale prin care
semnalăm inconştient afecţiunea faţă de alte persoane, este un
semnal pe care îl transmit şi copiii, mai ales faţă de părinţii lor,
începând chiar de la vârsta de patru luni. Înainte de aceasta vârstă
1 deşi acest lucru începe cu procesul de imitare, învăţarea se
IRM, innate releasing mechanisms (mecanisme teleonomice, programe
genetice).
27
îl afişează la vederea oricărei figuri. Acest aspect sugerează două
lucruri, mai întâi că persoanele care interacţionează cu copilul
vor primi şi alte mesaje în afară de zâmbet, arătându-le că şi
copilului îi face plăcere interacţiunea, în al doilea rând se observă
că pe la patru luni copilul începe să aibă preferinţe în privinţa
persoanelor din jurul său. Astfel comunicarea non-verbală
fundamentează dezvoltarea ataşamentelor între copil şi părinţi,
constituind o primă experienţă care va fi utilă în interacţiunile
sociale viitoare. Deci putem observa că de la naştere, copilul este
dotat cu un set de comportamente pe care se va baza dezvoltarea
interacţiunilor sociale. Un reflex înnăscut al copilului este
reflexul Moro: la auzul unui zgomot puternic în imediata lui
apropiere(o lovitură în masă, de exemplu), copilul reacţionează
automat, îşi întinde brusc braţele, apoi le strânge la piept, începe
să plângă deschizându-şi larg ochii. Reflexele de acest tip se
întâlnesc la nou-născuţi, deşi adesea dispar cu totul după
aproximativ cinci zile. Reflexul Moro este folosit pentru a testa
funcţionarea normală a creierului şi a corpului unui nou-născut,
un răspuns adaptativ util la un stimul care sperie, având ca
rezultat apropierea copilului de mamă, dar şi ca pe un stimul
pentru mamă, care la rândul ei, va fi mai protectoare faţă de
copil. În principal, există trei modalităţi de încurajare a
socializării copilului, prin procesul de imitare şi identificare, şi
prin educaţia directă. Imitarea presupune copierea unei anumite
acţiuni sau a unui set de acţiuni şi permite copilului să
dobândească o serie de deprinderi fizice, foarte rapid şi eficient.
Copilul mic se joacă adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe
care i-a văzut în aceste roluri. Toate aceste lucruri fac parte din
procesul prin care copilul învaţă comportamente pe care le poate
utiliza mai târziu, prin imitare copilul este capabil să înveţe mai
mult decât prin învăţarea directă.
Învăţarea bazată pe observaţie. Deseori copilul învăţa
bazându-se pe observaţiile pe care le acumulează inconştient,
interiorizează rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu
28
persoana sau cu rolul respectiv. Identificarea are loc într-o
perioadă mult mai mare de timp decât imitarea şi se crede că,
învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de sex, are
loc prin procesul de identificare. Datorită acestui lucru
teoreticienii învăţării sociale, consideră că prezenţa modelelor
este foarte importantă în dezvoltare, modelele de rol îi oferă
copilului ghidare, care-l va orienta spre un comportament
adecvat în viaţă. Cercetătorii au realizat o serie de experimente
prin care au investigat imitarea la copii. Aceştia au constatat că
nu toate modelele au fost imitate în mod egal, copiii au imitat
modelele pe care le-au considerat similare lor, alegând modelele
în funcţie de sex. Cercetătorii au investigat modul în care
întăritoarele pozitive (cum ar fi lauda sau încurajarea) pot
influenţa învăţarea prin imitare. Dacă o purtare agresivă este
ignorată sau pedepsită atunci este mai puţin probabil să se repete,
însă acţiunile agresive care au consecinţe satisfăcătoare pentru
agresor au o probabilitate mai mare în a se repeta. Pe de altă
parte cordialitatea şi apropierea dintr-o relaţie pot avea influenţe
pozitive asupra procesului de identificare. S-a constatat că băieţii
care au relaţii calde de afecţiune cu taţii lor, obţin în principiu,
scoruri mai mari la testele de masculinitate decât băieţii a căror
relaţie cu tatăl este mai rezervată. Acelaşi lucru este valabil şi
pentru fete: cu cât relaţia cu mamele lor este mai strânsă, cu atât
mai puternică este identificarea cu feminitatea. Copiii învaţă
foarte mult prin imitare şi identificare, dar şi prin intermediul
reacţiilor directe din partea adulţilor, fiind o modalitate
importantă de pregătire a copiilor pentru a se comporta conform
exigenţelor sociale. Autoîntăririle şi pedepsele iau cel mai adesea
forma unor întăriri emoţionale (mândria şi satisfacţia în primul
caz, ruşinea şi culpabilitatea în cel de-al doilea). Depresia face şi
ea parte frecvent din setul de pedepse autoadministrate.
Standardele de apreciere sunt învăţate prin modelare în principal
de la părinţi sau de la alte persoane cu mare influenţă în
copilărie, ulterior modificate datorită interacţiunilor dintre
standarde şi performanţe. Fiecare societate modelează
29
comportamentul copiilor prin recompense, (laude şi atenţia
adulţilor, pe care copiii le consideră recompense), dar şi pedepse
adecvate social. Este de preferat ca tipul de pedepse pe care le
utilizează părinţii să se coreleze cu dezvoltarea unui simţ
puternic al conştiinţei la copil2. Pedepsele psihologice par să fie
eficiente prin producerea unei conştiinţe puternice la copii, actul
de a-şi cere scuze se interiorizează, astfel încât copilul ajunge în
timp să regrete faptele sale şi să se simtă vinovat şi responsabil,
aceasta doar cu condiţia oferirii unor explicaţii, pentru a li se
clarifica copiilor expectanţele adulţilor şi motivarea regulilor.
Dacă vorbim de pedepsele fizice, singurul efect al pedepsei fizice
ar fi teama de a nu fi descoperit şi nu dezvoltarea unei conştiinţe
puternice3. Explicaţiile şi comunicarea par să încurajeze copilul
să se comporte sociabil.
În studiile sale, Piaget4 a elaborat o teorie originală asupra
genezei şi mecanismelor gândirii denumită teoria operaţională.
El a delimitat stadii şi serii de operaţii ale inteligenţei:
 stadiul senzorio-motor, desfăşurat de la naştere până la
vârsta de 2 ani, când copilul este preocupat de câştigarea
controlului motor şi învăţarea obiectelor fizice. Încă de la naştere
în primul stadiu senzorio-motor se remarcă unele gesturi
repetitive care devin jocuri ale copilului cu propriile segmente
ale corpului. Copilul îşi descoperă treptat părţile corpului printr-
un joc mecanic şi accidental la început, care treptat devine
deprindere. Astfel copilul îşi va satisface anumite trebuinţe, de
2
Mackinnon în 1938 a arătat că studenţii care s-au dovedit a avea o
conştiinţă puternică (nu au copiat la un test atunci când au avut ocazia),
suferiseră pedepse psihologice de la părinţii lor, cei care au trişat (deci nu
aveau probabil o conştiinţă puternică) suferiseră pedepse fizice.
3
Preda, V., (1998), Delincvenţa juvenilă. O abordare multidisciplinară,
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
4
Piaget este cunoscută peste tot în lume şi constituie încă o sursă de
inspiraţie în domenii ca psihologie, sociologie, educaţie, epistemologie,
economie şi drept, a publicat Biologia şi cunoaşterea, Concepţia copilului
asupra lumii, Limbajul şi gândirea copilului, Epistemologie genetică.
30
exemplu, prin sugerea degetului. În acest stadiu prin condiţionări
se produce fenomenul de asimilare şi se formează anumite
deprinderi. Treptat prin dezvoltarea acţiunilor senzorio-motorii,
copilul reuşeşte o coordonare oculo-motorie, ceea ce va
determina jocul de manipulare a obiectelor, prinde obiectele, le
duce la gură, le abandonează. Prin jocul de manipulare a
obiectelor şi prin intervenţia adulţilor copilul ia contact cu
realitatea, cu lumea obiectuală pe care treptat o va asimila.
Părinţii la început comunică prin gesturi cu copiii, părintele
foloseşte limbajul în asociere cu obiectul, iar copilul răspunde
provocării prin gesturi. De exemplu părintele pune iepuraşul pe o
etajeră. La întrebarea adresată copilului:” Unde este iepuraşul?”
copilul arată cu degetul înspre etajeră, astfel acumulează şi învaţă
pas cu pas prin interacţiunea cu părinţii şi adulţii din jur, iar
activitatea prin care se realizează este tot jocul sub diferitele sale
forme. Prin joc copilul devine capabil să găsească mijloace noi
nu numai prin tatonări exterioare sau materiale, ci prin combinări
interiorizate, care duc la o înţelegere sau la intuiţie. De pildă,
pus în faţa unei cutii de chibrituri abia întredeschisă, în care s-a
introdus un zar, copilul încearcă s-o deschidă, mai întâi prin
tatonări materiale (reacţie caracteristică stadiului al V-lea
senzorio-motor), iar după eşec, prezintă reacţia complet nouă a
suspendării unei acţiuni şi a examinării atente a situaţiei în
timpul acesta, el deschide şi închide încet gura sau, în cazul unui
alt subiect, strânge şi desface pumnul, pentru a imita rezultatul pe
care vrea să-l realizeze, adică o deschidere mai completă a cutiei)
după care, brusc îşi strecoară degetul în deschizătură şi reuşeşte
astfel să deschidă cutia. Apar primele semne ale manifestării unei
acţiuni inteligente.
 stadiul preoperaţional, între 2 şi 7 ani, când copilul este
preocupat cu calificarea verbală. Dacă în cursul primelor
optsprezece luni are loc o decentrare generală, în urma căreia
copilul sfârşeşte prin a se situa ca un obiect între altele, într-un
univers format din obiecte permanente, structurat într-un mod
spaţio-temporal şi constituind sediul unei cauzalităţi în acelaşi
31
timp spaţializate şi obiectivate în lucruri, începând cu al doilea an
de viaţă, universul copilului practic este format mai întâi din
obiecte permanente. Structurile senzorio-motorii constituie
izvorul operaţiilor ulterioare ale gândirii. Aceasta înseamnă deci
că inteligenţa decurge din acţiune, în ansamblul ei, ca
transformatoare a obiectelor şi a realului. Activitatea de
cunoaştere, a cărei formare la copil este în esenţă asimilare activă
şi operatorie se realizează prin joc. Apare acum jocul simbolic
sau jocul de ficţiune necunoscut la nivelul senzorio-motor.
Datorită dezvoltării percepţiilor şi reprezentării copiii folosesc
gestul imitator, dar însoţit de obiecte care devin simbolice. Acest
lucru este posibil şi datorită dezvoltării care permite evocarea
verbală a unor evenimente care nu au loc în prezent. Odată cu
jocul simbolic şi cu desenul, copilul trece de la reprezentarea
concretă, la reprezentarea amânată, apoi la gândire. J. Piaget
spunea: Jocul simbolic înseamnă, fără îndoială, apogeul jocului
infantil. El corespunde funcţiei esenţiale pe care o îndeplineşte
jocul în viaţa copilului mai mult chiar decât celelalte două sau
trei forme de joc, despre care de asemenea vom vorbi. Obligat să
se adapteze neîncetat lumii sociale a celor mari, ale cărei
interese şi reguli îi rămân exterioare, şi unei lumi fizice pe care
deocamdată o înţelege prost, copilul nu reuşeşte, spre deosebire
de adult, să satisfacă trebuinţele afective şi chiar intelectuale ale
eului său în cursul acelor adaptări care, pentru adulţi sunt mai
mult sau mai puţin complete, dar care pentru el rămân cu atât
mai nedesăvârşite, cu cât el este mai mic. Este deci necesar,
pentru echilibrul său afectiv şi intelectual, ca el să poată dispune
de un sector de activitate a cărui motivaţie să nu fie adaptarea la
real, ci dimpotrivă, asimilarea realului la eul său, fără
constrângeri sau sancţiuni. Acesta este jocul, care transformă
realul printr-o asimilare mai mult sau mai puţin pură la
trebuinţele eului, în timp ce imitaţia (atunci când ea constituie un
scop în sine) este o acomodare mai mult sau mai puţin pură la
modelele exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între
asimilare şi acomodare (J. Piaget, 2005). Ceea ce este interesant
32
de remarcat este aspectul că în jocul simbolic identifică cu
preponderenţă conflictele afective. O întâmplare din viaţa
copilului va fi reprodusă într-un joc cu păpuşile. Copilul va
rezolva conflictul într-un mod mai eficient în jocul cu păpuşile
decât au făcut-o părinţii faţă de el şi mai ales va aleasă o
rezolvare mai fericită, fie în sensul că copilul foloseşte faţă de
păpuşa sa o pedagogie mai inteligentă decât cea a părinţilor,
fie în sensul că el integrează în joc ceea ce amorul său
propriu îl împiedică să accepte la masă (să mănânce până la
fund o farfurie cu ciorbă care nu-i place, mai ales dacă păpuşa
este cea care o face, simbolic), (J.Piaget, 2005). Orice întâmplare
care al-a afectat pe copil va fi reflectată în jocul simbolic în care
deznodământul este întotdeauna fericit. Putem observa că jocul
simbolic serveşte copilului la lichidarea conflictelor, dar şi la
compensarea trebuinţelor nesatisfăcute, la eliminarea supunerii şi
autorităţii, la eliberarea şi extinderea eului etc.
 stadiul concret operaţional, între 7 şi 12 ani, când
copilul începe să se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi
numerele, relaţiile şi înrudirile. Activitatea educativă, realizată cu
ajutorul jocului, va determina dezvoltarea mintală a copilului
care se constituie ca o succesiune a trei mari scheme, fiecare
dintre ele continuând-o pe cea precedentă, mai întâi reconstruind-
o pe un nou plan, pentru a o depăşi apoi într-o măsură din ce în
ce mai mare. Construirea schemelor senzorio-motorii continuă cu
construirea relaţiilor semiotice, a gândirii şi a conexiunilor
interindividuale, interiorizarea acestor scheme de acţiune
reconstruindu-se pe planul nou al reprezentării, până la
construirea ansamblului operaţiilor concrete şi a structurilor de
cooperare.
 stadiul formal operaţional, între 12 şi 15 ani, etapa în
care copilul începe să raţioneze logic şi sistematic. Gândirea
formală se naşte pe baza restructurării operaţiile concrete,
subordonându-le structurilor noi, a căror dezvoltare va
continua în timpul adolescenţei şi a întregii vieţi ulterioare (o
dată cu multe alte transformări).
33
Într-o altă concepţie acestea sunt denumite: stadiul
animist infantil, cel al gândirii magice, al gândirii referenţial
egocentrice-sincretice, subiectivist-autistă şi în fine, stadiul
constituirii gândirii concrete şi apoi a celei formal-logice.
Operaţiile folosite de gândire se dezvoltă şi ele şi se
exprimă ca operaţii de: clasare, seriere, numărare, măsurare,
deplasare în spaţiu şi în timp etc. Operaţiile se datorează
interiorizării, transpunerii în plan mental a acţiunii subiectului.
Operaţiunile devin reversibile şi se coordonează cu alte operaţii
integrându-se în structuri de ansamblu. Reversibilitatea,
capacitatea de a inversa şi reconstitui operaţii, caracterizează,
conform opiniei lui Piaget, gândirea operaţională privitoare la
relaţiile dintre subiect şi obiect. Piaget a considerat inteligenţa
capacitatea umană de adaptare la mediul său şi la modificările
din mediu. Inteligenţa nu este dobândită deodată de către copil,
ci se dezvoltă în etape bine definite. Aceste etape, după Piaget,
stadii, sunt identice pentru fiecare individ. În fiecare stadiu,
copilul prin activitatea educativă bazată pe joc, învaţă noi forme
de comportament şi îşi dezvoltă capacitatea de gândire logică.
Fiecare stadiu este caracterizat de capacităţi cognitive diferite.
Deşi unii copii pot avansa, trecând de la un stadiu la altul mai
rapid decât alţi copii, Piaget consideră că, toţi copiii trebuie să
treacă prin stadiile de dezvoltare în aceiaşi succesiune. Fiecare
stadiu se îmbogăţeşte prin acumulări succesive la capacităţile
dobândite în stadiul anterior. Piaget a considerat inteligenţa şi ca
o formă de dezvoltare prin interacţiunea cu mediul. Copilul prin
jocurile pe care le practică în mod activ şi curios, acţionează
continuu asupra mediului sau, observând efectul pe care îl are
acţiunea sa, iar când gândeşte, efectuează operaţii mintale. O
operaţie reprezintă orice set de acţiuni care produc un efect
asupra mediului. Pe măsură ce copilul începe să stăpânească noi
abilităţi, acestea apar în procesele sale de gândire sub forma
structurilor cognitive denumite scheme. O schema conţine toate
ideile, amintirile, capacităţile şi asocierile legate de un anumit set
de operaţii asupra mediului. Piaget consideră că dezvoltarea
cognitivă are loc prin procesul construirii şi dezvoltării de
34
scheme noi şi al extinderii celor existente, cu aplicabilitate la un
domeniu mai vast. Pe măsură ce creşte şi interacţionează cu
mediul, copilul îşi dezvoltă şi îşi modifică schemele în mod
continuu. Schema este o structură pe care o utilizăm ca fir
director în comportamentul nostru. Piaget consideră că gândirea
a luat naştere ca rezultat al evenimentelor neaşteptate. Prin
aceasta, el înţelege că, atunci când suntem capabili să apelăm la
schemele preexistente fără nici o problemă, nu ne mai gândim
prea mult la evenimentul în curs. Noua uzanţă ar fi în afara a
ceea ce Piaget a numit domeniu de oportunitate al schemelor
noastre preexistente, în care trebuie să se modifice atât
comportamentul obişnuit cât şi schemele. Piaget consideră că un
eveniment ca acesta, care presupune imposibilitatea aplicării
schemelor existente în maniera normală, determină o stare
mintală de instabilitate, de dezechilibru. Încercarea de a corecta
această lipsă de echilibru se realizează prin procesul psihic de
echilibrare, de ajustare a schemelor prin asimilare şi acomodare,
până când individul face faţă noii situaţii. Asimilarea este
procesul de amplificare a domeniului de oportunitate al
schemelor, prin simpla sa extindere, care să-l facă utilizabil în
prelucrarea noilor informaţii. Cu alte cuvinte, asimilarea are loc
atunci când noile informaţii sunt absorbite în schemă, fără ca
schema propriu-zisă să se modifice esenţial. O noua schemă ar
trebui să-şi modifice “forma”, pentru a se potrivi cu noua
informaţie. Piaget a numit acest proces acomodare. În cazurile în
care noile informaţii sunt cu totul diferite, procesul de acomodare
ar putea avea ca rezultat chiar o nouă schemă, formată prin
împărţirea în două a schemei existente. Asimilarea şi acomodarea
au loc împreună, ca parte a procesului de echilibrare, formând
baza dezvoltării cognitive. Prima schemă dintre cele pe care le
dezvoltă copilul este schema corporală, şi ea apare atunci când
copilul începe să înţeleagă treptat ideea că unele lucruri pot fi
numite “eu” şi sunt întotdeauna prezente, în timp ce altele “non
eu” şi sunt prezente doar uneori. Odată formată această schemă
prin experienţa din ce în ce mai bogată a copilului, va ajunge
treptat să se extindă şi să se subdividă, prin asimilare şi
acomodare.
35
Reducerea egocentrismului este un alt concept central al
teoriei lui Piaget, concept controversat deoarece, consideră unii
psihologi, nu se potriveşte cu dovezile experimentale asupra
sociabilităţii copilului. Ideea este că în primii patru ani, cogniţia
se dezvoltă prin reducerea treptată a egocentrismului şi că
motivul principal pentru care gândirea copiilor este atât de
diferită de cea a adulţilor este egocentrismul lor. Dar şi
egocentrismul va fi redus tot cu ajutorul jocului, în special în
cadrul jocurilor cu reguli, în care copilul trebuie să-i înfrâneze
anumite impulsuri şi să se supună regulilor jocului şi grupului
din care face parte. După Piaget, copilul, la naştere, este total
egocentric, văzând întregul univers ca o simplă extensie a
propriei sale persoane. Prin experienţa de viaţă acumulată prin
joc în cadrul influenţei educaţionale, această viziune se ajustează
treptat. În prima perioadă a vieţii, copilul ajunge să-şi dea seama
că obiectele au o existenţă continuă, chiar dacă nu se află
permanent sub atenţia lui, cu alte cuvinte copilul percepe
constanţa obiectului, ca apoi începând cu stadiul preoperaţional
copilul să devină capabil să descentreze, să-şi imagineze lucrurile
şi din punctul de vedere al altcuiva. Deşi Piaget acceptă ideea că
dezvoltarea cognitivă se amplifică prin interacţiunea cu mediul,
el crede că este vorba de un proces mai degrabă ereditar, pentru
că o anumită formă de gândire nu s-ar putea dezvolta, în cazul în
care copilul nu ar fi pregătit genetic pentru aceasta. Totuşi
predispoziţia poate apărea mai devreme, dacă mediul este extrem
de stimulativ, sau mai târziu, dacă nu există prea multe şanse
pentru copil de a explora probleme diferite.
2.2. Premisele dezvoltării personalităţii copilului prin joc
Preocupările pentru definirea cât mai exactă a noţiunii de
personalitate au fost subiecte de interes pentru mulţi psihologi şi
pedagogi, iar interesul pentru acest concept încă este viu.
Psihologii5 definesc personalitatea ca fiind “(...) element stabil al
5
Sillamy, Norbert, Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic,.
Bucureşti, 1998.
36
conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o
diferenţiază de o altă persoană.”
Al. Roşca este de părere că personalitatea unui copil este
unică atâta timp cât cuprinde îmbinarea nonrepetitivă a
însuşirilor psihologice, care au un mare grad de stabilitate.
Allport susţine că personalitatea este organizarea
dinamică înăuntrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determină ajustarea sa unică la mediu.
Prin urmare personalitatea este acel cumul de elemente
stabile din conduita unei persoane, este acel ceva definitoriu care
o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană, o face să fie
o individualitate cu totul şi cu totul unică.
Încă din primii ani de viaţă, fiinţa umană evoluează, se
dezvoltă şi se maturizează sub influenţa unor condiţii de natură
biologică, psihologică şi socială, care-şi vor pune amprenta
asupra personalităţii într-un mod unic. Principalele direcţii ale
dezvoltării personalităţii copilului se distribuie pe coordonate
fizice şi psihice: aprofundarea activităţii sale de cunoaştere,
transformarea vieţii sale afective, a relaţiilor şi atitudinilor sale
faţă de mediul înconjurător şi perfecţionarea activităţii în vederea
dezvoltării conduitei voluntare. Condiţiile în care evoluează
copilul pot fi favorabile pentru dezvoltarea personalităţii sale şi
în cazul acesta are loc o stimulare a întregii dezvoltări, sau
nefavorabile, printr-o limitare a dezvoltării sale. Analiza acestor
condiţii trebuie făcută avându-se în vedere situaţiile concrete în
care se află fiecare copil şi potenţialul de receptare şi de
asimilare a influenţelor amintite. Cert este că jocul ocupă un loc
esenţial în dezvoltarea personalităţii copilului, astfel contribuind
la formarea sa ca viitoare fiinţă socială. În joc copiii imită ceea
ce i-au impresionat puternic, însă trebuie să precizăm că jocul stă
puternic sub dorinţa copilului de a deveni adult şi de a face ceea
ce face adultul. Jocul copilului surprinde relaţiile antagonice pe
care în joc copilul le rezolvă în sens pozitiv, în favoarea sa.
Jocul contribuie la dezvoltarea gândirii. Urmărind
acţiunea copilului de vârstă preşcolară mică în joc vom observa
37
că el operează cu semnificaţiile obiectelor, chiar dacă acum el se
sprijină pe substitute materiale (jucăriile). Cu timpul sprijinirea
pe obiecte substitute se diminuează, jocul se manifestă prin
cuvântul-denumire, ca o simbolizare a lucrurilor, iar acţiunile ca
gesturi prescurtate şi generalizate însoţite de limbaj. Astfel
copilul se duce la perete face gestul de a se spăla pe mâini, revine
şi spune ”m-am spălat”, merge spre o măsuţă se aşează şi face
gesturile de ducere la gură a bucatelor, se ridică şi spune
„mulţumesc pentru masă”. Dezvoltarea funcţională a activităţii
de joc şi dezvoltarea ontogenetică cunosc o dezvoltare
autodeterminantă, creând zona celei mai apropiate dezvoltări a
acţiunilor mintale. În joc se dezvoltă mecanismele mai generale
ale activităţii intelectuale
2.2.1.Factorii care influenţează dezvoltarea persona-
lităţii umane
Evoluţia personalităţii umane se concretizează în cadrul
unor raporturi între ereditar şi dobândit, între condiţiile interne şi
condiţiile externe, între individ şi colectiv, precum şi între istoria
individului şi istoria grupului (colectivităţii). Din punct de vedere
ereditar copilul este înzestrat cu anumite disponibilităţi care se
valorifică sub influenţa mediului şi a educaţiei.
Sigmund Freud a surprins aspectul că încă de la naştere
copilul este supus unor traumatisme (traumatismul naşterii,
traumatismul desprinderii de sânul mamei, traumatismul
infidelităţii tatălui, sau a mamei, traumatismul naşterii unui alt
copil, traumatismul reducerii dezmierdărilor, traumatismul
severităţii şi al pedepsei etc), conflicte şi constrângeri
permanente. De aceea cu cât copilul se joacă mai mult cu atât va
rezolva conflictele născute din aceste traumatisme şi contradicţii
din viaţa lui, ceea ce îl va feri de pericolul unor boli nevrotice. În
general, mediul social este spaţiul concret în care trăieşte copilul
şi care îi oferă anumite condiţii de dezvoltare, modele de învăţare
şi de comportament. Mediul familial, cel mai apropiat copilului
influenţează în mare măsură dezvoltarea premiselor naturale.
38
Cunoaşterea mediului din care provine copilul este importantă
deoarece poate explica anumite manifestări ale copilului. Un
copil crescut într-un mediu afectiv favorabil, se dezvoltă ca o
persoană autonomă, încrezătoare în sine şi în alţii, simţind
sprijinul părinţilor ca pe o certitudine în orice situaţie s-ar afla.
Tot în familie copilul învaţă să primească şi să dăruiască iubire,
să manifeste conduite sociale dezirabile. Indiferenţa afectivă din
familie duce la lipsa de orientare în viaţă, nesiguranţă în
comportament şi lipsa de încredere în oameni. Astfel, familia
reprezintă pentru copil un mediu saturat afectiv foarte necesar
dezvoltării sale armonioase fizice şi psihice. În procesul
influenţei realizate de părinţi asupra copilului se realizează
emanciparea acestuia, care este de fapt tendinţa copilului de a fi
asemănător părinţilor. Jocurile relevă fără tăgadă acest aspect.
Jocul ne arată raporturile existente între părinţi şi copii.
Psihologul Albert Adler dezvoltă în observaţiile sale
ideea că, conflictele dintre părinţi şi copii sunt reflectate în
jocurile acestora, în cadrul cărora copiii găsesc compensaţii şi
rezolvări satisfăcătoare. Îngrădirile şi obstacolele din viaţa reală
sunt regăsite în jocul copiilor. Părinţii pot urmări jocul copiilor şi
îşi pot corecta atitudinile faţă de copiii lor prin adoptarea unor
alte metode educative. Dar, oricât de optime ar fi relaţiile din
cadrul familiei, aceasta nu poate asigura singură toate nevoile de
dezvoltare ale copilului. Prin urmare, grădiniţa completează şi
lărgeşte educaţia din familie prin activităţile organizate şi
desfăşurate sub competenţa cadrelor didactice specializate.
Prin frecventarea grădiniţei copilului beneficiază de
condiţiile necesare socializării, acest nou mediu aduce o
schimbare în raporturile sociale ale copilului: creşte numărul de
relaţii cu adulţii şi cu ceilalţi copii, calitatea relaţiilor se
diversifică, apare nevoia de a-şi adapta comportamentul nu
numai relativ cu propriile nevoi ci şi în relaţie de ceilalţi. Din
punct de vedere psiho-social, educaţia joacă un rol determinant
pentru formarea însuşirilor psihice ale personalităţii copilului şi
elaborarea de comportamente integrativ - adaptate.
39
Grădiniţa are mijloacele educative necesare intensificării
relaţiilor copilului cu alte persoane (adulţi şi copii), se pot
efectua vizite reciproce în care copilul să joace rolul de gazdă şi
de musafir, sărbătorirea zilei de naştere (cu invitarea unor copii,
organizarea de jocuri distractive), participarea la acţiuni
comunitare, activităţi şi jocuri prin care copiii comunică între ei,
cooperează, concurează, se acceptă şi se ajută unii pe alţii.
Copilul preşcolar care frecventează grădiniţa beneficiază
de o educaţie care acţionează în mod organizat, conştient şi
dirijat pentru a valorifica cât mai bine potenţialul de care dispune
şi pentru a stimula noi achiziţii. În plus întreaga activitate
desfăşurată în grădiniţă se axează pe specificul copilăriei-jocul.
Pe baza cunoaşterii particularităţilor individuale ale copilului şi
a condiţiilor ce conduc la dezvoltare, educatoarea poate să-şi
fixeze strategiile capabile să modifice structura originară a
copilului, în aşa fel, încât să devină compatibilă cu cerinţele
sociale. Copilul trăieşte în două lumi, o lume care aparţine
principiului satisfacţiei şi o lume care aparţine principiului
realităţii. Jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor
nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor fără de sfârşit.
Pentru copil aceasta este o lumea adevărată, pentru copil această
lume este la fel de reală ca cealaltă, realitatea plină de
constrângeri şi interdicţii-lumea adulţilor. Jocul determină ca
această lume subiectivă şi autistă a copilăriei să fie la fel de reală
ca însăşi realitatea obiectivă. Prin intermediul educaţiei realizate
sub îndrumarea adultului, treptat, copilul pătrunde în lumea reală
pe care şi-o va interioriza. Numai prin sistemul relaţiilor copil-
adult, mai întâi părinţii, apoi cadrele didactice, copilul accede la
cunoaşterea realităţii.
De aceea este important ca educatoarea să cunoască atât
nivelul de dezvoltare psihică a copilului în momentul intrării în
colectivitate, cât şi mediul din care provine, antecedentele
medicale, condiţiile sociale ale familiei etc.
Factorii care au cea mai mare importanţă pentru formarea
personalităţii sunt:
40
  maturizarea neurofuncţională;
 stimulările bogate şi variate oferite de mediul
grădiniţei;
 rolul jocului ca activitate fundamentală;
 interrelaţionarea cu cei de aceeaşi vârstă;
 relaţii mai complexe cu familia şi cu cei din jur.
Sub influenţa tuturor acestor factori apar şi se manifestă
următoarele componente ale personalităţii:
a) manifestarea iniţială a aptitudinilor la cei care au
premise native specifice ca:
 receptivitate deosebită faţă de anumite categorii de
stimuli;
 praguri senzoriale scăzute;
 atracţie evidentă spre activităţi în legătură cu care vor
apare aptitudini. Domeniile de manifestare sunt: desen,
muzică, coregrafie, gimnastică, limbi străine.
b) Copiii supradotaţi pot obţine deja rezultate
semnificative.
c) Dezvoltarea bazelor caracterului se realizează sub
influenţa preponderentă a familiei (cei şapte ani de acasă) şi a
grădiniţei.
Grădiniţa oferă premisele pentru formarea caracterului
prin:
 construirea reglajelor voluntare;
 cristalizarea sentimentelor fundamentale mai ales faţă de
părinţi, dar şi faţă de ceilalţi;
 dezvoltarea capacităţilor de a fi receptivi la cerinţele
acestora şi la modelele pe care ei le oferă;
 dezvoltarea conştiinţei morale primare.
Prin urmare, sub influenţa acestor factori se formează premisele
pentru însuşiri caracteriale cum ar fi:
 respectul faţă de alţii;
 încrederea în sine;
 curajul;
41
 perseverenţa.
În dezvoltarea personalităţii copilului identificăm
dezvoltarea aspectelor structurale pe dimensiunile: temperament,
aptitudini şi caracter.
2.2.2. Temperament, educaţie, joc
Temperamentul, ca latură a personalităţii cuprinde o serie
de particularităţi şi trăsături înnăscute, care nu pot fi mult
modificate şi care sunt premise importante în procesul devenirii
socio-morale a fiinţei umane. Temperamentul reprezintă
dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se exprimă
atât în particularităţi ale activităţii intelectuale şi afective, cât şi
în comportamentul exterior (motricitate şi mai ales vorbire). S-au
realizat numeroase cercetări finalizate cu clasificarea
temperamentelor după criterii diferite, neajungându-se la o
clasificare exhaustivă, de unde şi greutatea de a încadra
temperamentul unui copil într-un anumit tipar. Observând copiii
în diferite momente şi acţiuni distingem deosebiri
temperamentale între ei, unii sunt mai vioi şi expansivi, alţii mai
reţinuţi şi apatici, unii sunt plini acţiune şi afirmare, alţii sunt
înclinaţi spre melancolie şi meditaţie, unii depăşesc psihic orice
insucces, alţii se descurajează repede.
Pornind de la aceste observaţii simple putem să
intervenim în educarea copilului. Astfel, copiilor plini de
energie, veşnic în mişcare, neastâmpăraţi, dornici de cunoaştere,
de a lua iniţiativă trebuie să li se ofere posibilitatea canalizării
acestei energii într-o direcţie pozitivă şi creatoare. Spre
exemplu, implicarea lor în jocuri cu reguli, care le va înfrâna
tendinţele impulsive şi le va canaliza energia prin conformarea la
regulile jocului. Jocurile cu reguli impun un anumit
comportament, care vor estompa impulsurile agresive,
sprijinindu-i pe aceşti copii temperamentali într-o direcţie bună.
Atunci când un copil are un temperament melancolic,
manifestându-se printr-un comportament timid, retras şi anxios,
educatoarea trebuie să adopte o atitudine de încurajare şi să-l
42
stimuleze cu perseverenţă, în jocuri care să-i pună în valoare
aptitudinile şi să-l încurajeze. Faţă de aceşti copii se cere multă
răbdare, înţelegere şi deosebită delicateţe. Orice acţiune mai dură
îi poate conduce spre descurajare şi abandonul activităţii. Magia
jocului va determina estomparea tendinţelor timide şi
manifestarea spontană a acestor copii. Se impune mult tact
pedagogic pentru apropierea de sufletul unui copil melancolic, se
impune cu necesitate aprecierea oricărui mic progres şi
antrenarea în diverse jocuri şi activităţi adecvate, care le va
dezvolta curajul şi socializarea. Astfel punând un copil timid în
postura de conducător de joc, acest rol va determina creşterea
încrederii copilului în propriile puteri şi-l va determina să se
manifeste cu mai mult curaj. Totodată, tactul pedagogic,
stimularea şi încurajarea este bine să fie folosite şi în cazul
copiilor cu un temperament puternic, dar instabil, care au
iniţiativă şi multă energie, dar care se descurajează foarte repede
la primul eşec.
2.2.3.Aptitudinile şi educaţia
Aptitudinile fac parte integrantă din structura
personalităţii şi au la bază predispoziţii native. Ele sunt
proprietăţi psiho-fiziologice operaţionale, care asigură rapiditatea
şi eficienţa activităţii psihice şi motrice (senzoriale, psihomotorii,
intelectuale) generale: inteligenţa, spiritul de observaţie şi
specifice (plastice, literare, sportive). Astfel, orice însuşire sau
proces psihic privit sub unghiul eficienţei devine aptitudine.
Totuşi o aptitudine izolată nu poate să asigure succesul într-o
activitate importantă, combinarea aptitudinilor permite, însă
compensarea unei însuşiri deficitare. Spre exemplu, o gândire
bună poate să suplinească până la un moment dat un deficit de
informaţii, însă până la urmă doar o inteligenţă foarte ridicată nu
va suplini carenţele informaţionale, deprinderile deficitare şi
absenţa aptitudinilor. Toate se autodetermină şi contribuie la
evoluţia personalităţii copilului înspre propria realizare.
Aptitudinile se dezvoltă prin exersare sub influenţa
43
acţiunii educaţionale, aptitudinile stau la baza identificării
talentelor şi formării abilităţilor excepţionale. Pentru
identificarea aptitudinilor pe lângă ochiul profesionist al
observatorului sunt necesare şi condiţii de manifestare cât mai
variate. Un mijloc important de identificare îl reprezintă jocurile
copiilor, în cadrul cărora copiii se manifestă spontan şi natural.
Un copil interiorizat, care aparent ne face impresia unui copil
şters, în joc ne poate surprinde prin manifestări care contrazic
impresia anterioară, remarcându-se prin aptitudini într-un
domeniu sau altul. Jocul reprezintă mijlocul de identificare a
aptitudinilor excepţionale ale copiilor, dar şi o modalitate de
exersare a lor, deoarece în joc creşte motivaţia, sporeşte
entuziasmul şi dorinţa de afirmare a copiilor.
2.2.4.Modelarea caracterelor
Caracterul, spre deosebire de temperament, care aşa cum
am văzut se referă la însuşiri puternic ancorate în ereditatea
individului, vizează suprastructura socio-morală a personalităţii,
calitatea de fiinţă socială a omului. Astfel, atunci când vorbim
despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un standard moral şi
emitem o judecată de valoare.
Termenul caracter din punct de vedere etimologic,
provine din limba greacă veche, însemnând pecete, tipar şi prin
referire la fiinţa umană, sisteme de trăsături, stil de viaţă. Acest
termen vizează structura profundă a personalităţii şi se exprimă
prin comportamente care, în virtutea frecvenţei lor într-o gamă
întreagă de situaţii, sunt uşor de prevăzut. Astfel, ştim, de
exemplu, cu o anumită probabilitate cum va reacţiona un copil în
caz de nereuşită, dacă va putea rezista la o anumită tentaţie
(jucărie) sau dacă într-un moment liber, va prefera să lectureze
imaginile unei cărţi în loc să se joace.
Procesul de modelare a caracterului copilului este de
lungă durată şi presupune mult tact în educaţie, numeroase
intervenţii pedagogice, explicaţii şi modele comportamentale
dezirabile. Formarea caracterului începe încă de la naştere, iniţiat
44
de familie şi continuat în grădiniţă, şi şcoală.
Jocul contribuie la modelarea caracterelor, în joc se
produce o restructurare esenţială a comportamentului copilului.
Conţinutul rolului din jocul cu reguli, se concentrează în jurul
normelor ce privesc raporturilor dintre oameni, conţinutul său
principal fiind normele de comportament practicate de adulţi.
Prin joc copilul trece spre universul evoluat al formelor
superioare de activitate umană (Winnicott, D. W., 2004). Jocurile
aduc în atenţia copiilor conduitele dezirabile, pe care trebuie să le
respecte în timpul jocului. În joc copilul identifică diferenţa
dintre ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ceea ce este frumos de
ceea ce este urât, ceea ce este plăcut şi ceea ce nu este plăcut.
Educatoarea trebuie să susţină şi să stimuleze cu deosebită
atenţie şi consecvenţă acest proces de formare caracterială,
printr-o acţiune consecventă, convergentă, continuă şi
permanentă, canalizând constructiv energia afectivă a copiilor. În
joc copilul îşi cunoaşte propria valoare şi conştientizează locul pe
care îl ocupă în sistemul raporturilor sociale. Pedepsele pozitive
şi mustrările vor fi aplicate cu multă grijă şi diplomaţie, pentru a
nu leza demnitatea, sensibilitatea eului copilului. De asemenea se
vor evita recompensele nemeritate, care creează confuzie şi
derută în înţelegerea echităţii, copilul instinctual va percepe acea
recompensa ca nemeritată, prin acel sindrom al bomboanei
amare6 amintit de psihologi.
Dezvoltarea psihică a copilului nu permite încă
cristalizarea şi definirea trăsăturilor tipice ale personalităţii lui,
de aceea încă nu se poate vorbi de existenţa unui caracter în
adevăratul sens al cuvântului. Trăsăturile de caracter se învaţă şi
se dezvoltă prin educaţie, prin experienţă socială, sub forma unor
jocuri cu subiecte din viaţa socială. În timp se vor contura
trăsăturile de caracter, care stabilizându-se vor deveni durabile şi
specifice. Ceea ce se poate realiza prin joc şi este imperios
necesar sunt acele modele de comportare morală dezirabilă, pe
6
Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Hyperion XXI, 1993.
45
care copilul să le interiorizeze şi să le urmeze. Exersarea
atitudinilor copiilor prin diverse jocuri care necesită curaj,
hărnicie, disciplină, empatie, toleranţă duce la educarea
comportamentelor morale ale copilului, la educarea disciplinei
interioare şi exterioare, la formarea trăsăturilor pozitive de
caracter.
2.2.5.Definirea comportamentelor
Fiecare fiinţă umană are caracteristici comportamentale
definitorii. De exemplu, în timpul unei situaţii neplăcute unii
copii îşi controlează bine comportamentul, în timp ce alţii devin
nervoşi sau au izbucniri necontrolate, iar alţii manifestă ostilitate
şi se apără uneori în mod agresiv. Cercetările din domeniul
psihologiei copilului explică aceste structuri comportamentale ca
trăsături de personalitate. Fiecare trăsătură se raportează la o
anumită componentă a personalităţii, fiecare componentă fiind
independentă de celelalte şi caracterizează o anumită faţetă a
persoanei, de pildă, sociabilitatea. Adepţii acestei orientări
(Schaffer, 2005), susţin că în plan comportamental, o trăsătură
este indicată de “predispoziţia de a răspunde în acelaşi fel la o
varietate de stimuli”. Trăsăturile de personalitate se disting prin
câteva aspecte: comportamentul consecvent şi stabil. Atunci când
descriem personalitatea, există riscul să afirmăm existenţa unei
trăsături pornind de la comportamente specifice unei stări, cu
caracter situaţional. Chiar şi chestionarele de personalitate
diferenţiază răspunsurile în funcţie de comportamentul lor tipic,
în general şi cel prezent. Unul din obiectivele principale privind
cunoaşterea şi evaluarea personalităţii copilului este realizarea de
predicţii privind comportamentul său într-o anumită situaţie.
În ceea ce priveşte comportamentul copiilor din grădiniţă,
educatoarea obţine cea mai mare parte a datelor prin observarea
acestuia în condiţii obişnuite sau în condiţii anume create. Jocul
oferă numeroase oportunităţi de observare a comportamentului
copiilor, dar şi mijloace de intervenţie optimă. Observaţia
parcurge două etape: selectarea şi definirea comportamentului
46
desemnat în termenii concreţi, observabili (sunt de evitat Activităţi pentru seminar
definiţiile vagi) şi utilizarea unor proceduri sistematice,
standardizate. Pot fi folosite şi mijloace tehnice de înregistrare a
manifestărilor: casetofon, înregistrare video, aparat de fotografiat
etc. Grilele de observaţie utilizate asigură caracterul sistematic al
observaţiei, dispunând de metode de înregistrare, ordonare, Sarcini şi exerciţii aplicative
prelucrare narativă sau codificată. Problema eşantionării apare
atunci când este dificil să observăm toţi copiii disponibili. Astfel,
dacă ne propunem să observăm comportamentul copiilor într-un 1. ? Pornind de la următoarea afirmaţie: Jocurile
joc de cooperare, atunci vom realiza un eşantion reprezentativ de copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului, căci acesta
copii care face obiectul studiului. Totodată în analiza dezvoltându-se, prin ele îşi dezvăluie cele mai ascunse însuşiri
comportamentului copiilor trebuie să se ţină cont de factorii de ale fiinţei sale." (F.R. Frobel), redactaţi un eseu structurat de
distorsiune, perturbatori (de exemplu oboseala, subiectivismul 150 de cuvinte.
educatoarei) şi de caracteristicile evaluate. Timp de lucru 10 minute
În joc copilul îşi învinge acel egocentrism înnăscut. Jocul
cu roluri conduce la schimbarea atitudinii copilului, de la cea
individuală şi specific infantilă, la o atitudine nouă, cea a
2. - Care este obiectul Psihopedagogiei jocului?
adultului, pe care o imită. Pe măsură ce va ajunge să cunoască
copiii din grupa pe care o conduce, educatoarea va putea
3. - Explicaţi care este corelaţia joc-învăţare-muncă-
identifica trăsăturile de personalitate a fiecăruia, modul său creaţie.
specific de comportare. Pe baza acestor observaţii consecvente
va putea stabili programul cel mai potrivit pentru intervenţie 4. - Ce este jocul?
educativ-formativă în modelarea şi formarea personalităţii
copilului compatibilă cu cerinţele sociale. 5. - Lucrând pe echipe arătaţi care sunt argumentele aduse în
favoarea afirmaţiei: „Jocul simbolic înseamnă, fără îndoială,
apogeul jocului infantil”.

6. -Interpretaţi cu cuvintele voastre afirmaţia: „un sistem

de acţiuni şi influenţe deliberate sau nedeliberate, explicite
sau implicite, care contribuie la formarea, modelarea,
dezvoltarea şi transformarea personalităţii indivizilor,
indiferent de vârstă, în vederea atingerii anumitor finalităţi,
stabilite în conformitate cu cerinţele actuale şi de perspectivă
ale societăţii”.
47 48
 Capitolul al III-lea
TEORII EXPLICATIVE CU PRIVIRE LA NATURA ŞI
FUNCŢIILE JOCULUI
3.1.Determinismul complex al fenomenului ludic
Datorită importanţei pe care o are jocul în viaţa copilului ca
activitate firească de satisfacere a dorinţei de mişcare, de
manifestare spontană, de acţiune şi de afirmare a independenţei
copilului, a determinat numeroşi psihologi să studieze aprofundat
jocul şi enunţe diferite teorii despre joc.
Stanley Hall Granville1, pornind de la teoria biologică a lui
Haeckel, conform căreia ontogeneza repetă filogeneza, explică
jocul ca fiind o repetare a instinctelor şi formelor de viaţă
primitivă, desigur o abordare simplistă.
Karl Gross2, adept al aceleiaşi teorii, vede jocul ca un
exerciţiu pregătitor pentru viaţă. El numeşte teoria sa teoria
exersării sau a autoeducării.
Copilul la naştere prin bagajul genetic moştenit are premisele
unui comportament orientat spre un scop. Cu toate acestea
reacţiile înnăscute nu sunt suficiente pentru rezolvarea
problemelor majore ale vieţii cu care se confruntă copilul. De
aceea perioada copilăriei oferă posibilitatea acumulărilor
adaptive. Acumulările adaptive sunt posibile datorită
comportamentului copilului care se bazează pe imitaţie. Jocul nu
1
Stanley Hall Granville, părintele psihologiei dezvoltării, publică
Conţinutul mintiilor copiilor, dar lucrarea sa de referinţă este Adolescenţa
– 1904.
2
Karl Gross face relaţia dintre jocul animalelor şi jocul uman în studiile
sale: Jocul animalelor. Studiul vieţii şi instinctelor animalelor, şi în studiul
Jocul uman. (Play of Animals, A study of Animals Life and Instinct-
1898,.Play of Man-1901).
49
este altceva decât un mijloc de exersare a predispoziţiilor
naturale în scopul maturizării. Gross spunea: Dacă dezvoltarea
capacităţilor de adaptare la problematica ce o va impune viaţa
constituie ţelul principal al copilăriei noastre, în acest lanţ astfel
orientat de fenomene, locul cel mai proeminent revine jocului3.
Deşi Gross a pus problema jocului prin teoria exersării şi a
ridicat jocul pe treapta activităţilor esenţiale pentru dezvoltarea
copilului şi această explicaţie este simplistă, Gross comparând
jocul uman cu cel al animalelor. El constată că jocul este o
exersare anticipativă văzând în joc doar sensul biologic. El
compară jocul pisicii cu ghemul de aţă cu jocul copilului de-a
vânătoarea. Gross consideră că experienţele individuale apar pe
baza experienţei specifice fixată prin ereditate. Ori ne este foarte
clar că formarea experienţelor individuale constau în adaptarea
comportamentului de specie la elementele variabile ale mediului
extern (Leontiev, 1965).
Antón Semionovich Makarenko considera jocul factor
important în dezvoltarea personalităţii copilului. El face o
analogie între comportamentul copilului în joc cu
comportamentul social, apreciind că aşa cum se comportă în joc
acelaşi comportament îl va avea şi în viaţa reală. De acea jocul
are capacitatea de a releva instinctele primare, care prin jocul
educativ vor fi orientate spre formare în conformitate cu cerinţele
sociale.
Macarenko face asocieri între jocul copilului şi
activitatea umană-munca, remarcând asemănările dintre cele
două activităţi
- ambele activităţi necesită implicarea efortului
intelectual. Ca şi în activitatea socială umană fără efort
intelectual jocul devine acţiune fără scop, devine plictisitor, anost
şi irelevant pentru copil;
- ambele activităţi presupun implicarea afectivă şi
emoţională. Jocul copilului şi munca produc satisfacţii nebănuite
3
Apud. Elkonin, D.B, (1980).Op.cit.
50
atunci când se execută cu interes şi pasiune, iar rezultatul jocului
şi al muncii dau satisfacţii datorită împlinirii cu succes a scopului
propus.
- atât jocul copilului cât şi profesia adultului presupun un
simţ al răspunderii: faţă de obiectele cu care acţionează, pentru
îndeplinirea obiectivelor propuse. Ca şi adultul care manifestă
simţ de responsabilitate faţă de instrumentele cu care îşi
desfăşoară activitatea şi copilul are grijă de jucăriile sale. La fel
ca şi adultul care respectă un protocol al activităţii sociale şi
copilul respectă regulile jocului şi un anumit comportament în
joc la care se adaptează.
Jocul îl deprinde pe copil cu eforturile fizice şi
intelectuale şi în felul acesta îl pregăteşte pentru activitatea
socială de mai târziu. Jocul şi activitatea socială au elemente
comune pentru că presupun eforturi fizice şi intelectuale,
învingerea unor obstacolele şi greutăţi. De aceea jocul copiilor
trebuie să foarte bine pregătit şi coordonat de către educatoare
încât să determine formarea unui comportament orientat spre
formarea acelor trăsături de personalitate care să-i orienteze
activitatea socială dezirabilă de mai târziu.
K.D. Uşinski referitor la joc preciza importanţa jocului
pentru copil datorită caracterului de independenţă pe care îl oferă
acestuia. El susţinea cu tărie necesitatea ca adultul să nu intervină
în nici un fel în jocul copiilor pentru a nu le înfrâna
independenţa. Singurul amestec al adultului în joc ar trebui să fie
doar acela de a pune la dispoziţia copiilor materialele, obiectele
şi jucăriile necesare desfăşurării jocului.4
Lewis William Stern5 preia o parte din ideile lui Gross despre
5
Lewis William Stern, Personalitatea umană, elaborată în 1923. Aici Stern
formulează prima definiţie generalizată a noţiunii de personalitate: unitate
multiformă dinamică şi în acelaşi timp un fel de etalon ideal spre care tinde
fiecare individ, fără însă a-l atinge pe deplin niciodată. În 1912 (sau 1911
după alţii) "inventează" IQ-ul.
51
joc, dar îi aduce completări. O primă completare priveşte
caracterul anticipativ al maturizării capacităţilor copilului. Cea
de-a doua completare contrazice ideile lui Gross referitoare la
teoria anticipării, care sublinia că jocul însuşi este un mod
specific de manifestare a diferitelor instincte şi înclinaţii. Jocul
nu este doar manifestare instinctivă, jocul se îmbogăţeşte prin
acumulări sociale. Cea de-a treia completare adusă de Stern se
referă la aspectul că atunci când imită, copilul nu urmează pasiv
modelul jocului, ci el urmează nişte predispoziţii determinate de
condiţiile interne ale dezvoltării şi diferenţierii. Însă Stern
suprimă rolul de progres al imitaţiei, punând-o pe seama
tendinţelor interne, a instinctelor.
Herbert Spencer6 aşează imitaţia la baza jocului, dar lansează
teoria surplusului de energie, conform căreia copilul posedă un
surplus de energie care trebuie epuizat pentru sănătatea copilului,
acest surplus de energie se epuizează prin joc. Această teorie
desigur că nu este valabilă, copilul jucându-se chiar şi atunci
când este obosit.
Karl Buhler7 este adeptul teoriei satisfacţiei funcţionale.
Noţiunea se defineşte prin plăcerea, sau desfătarea pe care o
aduce jocul în viaţa copilului, iar pe de altă parte prin bucuria
anticipativă a rezultatului activităţii. Satisfacţia funcţională apare
în etapa formării deprinderilor, orice joc prin el însuşi provoacă
plăcerea prin perfecţionare sa. Teorie plăcerii funcţionale este şi
ea o teorie nerealistă pentru că, copilul se joacă şi jocuri care nu
trezesc întotdeauna doar plăcere şi satisfacţie. Jocul în conţinutul
său cuprinde elemente care nu provoacă totdeauna doar plăcere,
de multe ori copilul în joc pierde în faţa colegilor de loc, sau se
6
În 1855, Spencer a scris "Principiile psihologiei" în care a explorat o
teorie a minţii ca o parte biologică a corpului. În acest model, inteligenţa
umană reprezenta ceva care se dezvoltă încet ca răspuns la mediul fizic, un
astfel de punct de vedere evoluţionist asupra originii omului.
7
Karl Buhler, în studiul realizat în cartea sa Dezvoltarea mentală a
copilului (apud. Elkonin, 1980).
52
accidentează, aleargă şi cade, se zgârie, se loveşte etc., toate
acestea îi provoacă chiar neplăcere, dar copilul nu renunţă la joc,
dimpotrivă el continuă să se joace şi în aceste condiţii.
Sigmund Freud8 interpretează natura jocului la copil influenţat
fiind de teoria psihanalitică. El nu este preocupat de o teorie a
jocului, el atinge problematica jocului din necesitatea de a
pătrunde dincolo de principiul satisfacţiei în legătură cu
nevrozele traumatice. Freud atribuie jocului explicaţii prin teoria
tendinţelor refulate. Copilul în joc îşi satisface trăirile refulate.
Teoria psihodinamică a dezvoltării explică jocul ca pe un mijloc
de eliberare a emoţiilor îngrădite. Copiii folosesc jocul pentru a
explora şi controla propriile trăiri şi afecte, exteriorizându-şi
teama şi anxietatea într-o situaţie sigură şi protectoare. Jocul
poate fi considerat un mecanism de apărare împotriva
problemelor sufleteşti şi o modalitate de control al
comportamentului.
Anna Freud9 consideră că jocul nu posedă statut de obiect
prin el însuşi, dar serveşte activităţilor eu-lui şi fantasmelor
subiacente acestora. Aceste activităţi derivă direct din unul dintre
instinctele componente, fie sunt investite cu energii pulsionale
deplasate, fie sunt sublimate. Jocurile copiilor îşi au originea în
activităţile imaginative de grup ale perioadei oedipiene
(Complexul Oedip10), acestea determină evoluţia în expresii
8
Sigmund Freud a fost numit unanim părintele psihanalizei. El a
descoperit principalele teme ale psihanalizei şi a impus treptat practica
psihanalizei ca terapie a nevrozelor.
9
Într-un stil extrem de clar, autoarea prezintă teoria mecanismelor de
apărare pentru ca apoi să insiste asupra operaţiilor defensive pe care Eul le
pune în mişcare pentru a evita neplăcerea şi anxietatea şi prin care îşi
exercită controlul asupra comportamentului impulsiv, a afectelor şi
urgenţelor pulsionale (negarea prin fantasmă, negarea prin cuvânt şi act,
restrângerea Eului, identificarea cu agresorul).
10
Complexul nuclear al psihismului uman descoperit de Freud în urma
propriei sale auto-analize. Funcţional acest complex este definit astfel:
atracţie erotică a fiului pentru mama sa şi ostilitate marcată faţă de tată,
53
simbolice formalizate, uneori în tendinţe agresive (apărare,
competiţie etc. Aceste manifestări fiind guvernate de reguli
inflexibile la care fiecare persoană trebuie să se supună, un copil
nu poate participa cu succes la ele înainte de a achiziţiona o
oarecare adaptare la realitate şi o oarecare toleranţă la frustrare.
Excelenţa şi plăcerea în joc sunt determinate şi de bagajul
genetic, dezvoltarea personalităţii copilului în joc va fi
determinată de înzestrările native, dar şi de integritatea aparatului
motor. Anna Freud sublinia că importante în jocurile de grup
sunt angajarea pozitivă, agresivitatea controlată şi prezenţa
ambiţiei.
Alfred Adler11 explică jocul prin teoria complexului de
inferioritate, copilul îşi satisface în joc complexele. Sentimentul
de neputinţă pe care îl resimte copilul este compensat prin
funcţia puterii şi dominaţiei, pe care o regăseşte în joc. Teoria
contravine realităţii, în realitate jocul este mult mai complex
decât cum îl prefigurează autorul acestei teorii. De asemenea el
consideră că jocurile în viaţa copilului determină pregătirea lui
pentru viitor. Jocurile reprezintă auxiliare stimulative ale
educaţiei. Jocul dezvoltă spiritul pentru imaginaţie şi dexterităţi
prin structurări ale raportului dintre copil şi mediul său de viaţă,
dar şi o exersare a sentimentului de comuniune socială. Jocul
determină dezvoltarea psihică a copilului, dar totodată este
determinat de această dezvoltare. Un alt factor care apare clar în
joc este aspectul că există puţine jocuri care să nu favorizeze cel
puţin unul dintre aceşti factori: pregătirea pentru viaţă,
sentimentul de comuniune, setea de a comanda, de a domina.
Jocul determină dezvoltarea spiritului creativ care există
potenţial la copil.
pe care vrea să îl înlocuiască, să-l suprime. Există şi o versiune negativă a
complexului în care atracţia erotică se manifestă faţă de părintele de acelaşi sex.
11
Alfred Adler (1879-1937), elev al lui Freud, adept al psihologiei
psihanalitice.
54
 Maria Montessori12 vine cu aspecte pozitive în explicarea
jocului arătând valenţele formative ale acestuia asupra dezvoltării
copilului, însă concepţia ei este unilaterală insistând doar pe
exersarea organelor de simţ şi mai puţin pe dezvoltarea
aspectelor intelectual - creative.
P.H.Leshaft (Apud. Elkonin, 1980), insistă asupra teoriei
jocului ca exerciţiu pregătitor pentru viaţă. Şi el insistă pe rolul
formator şi stimulativ al îndrumării jocului de către adult pentru
a dezvolta caracteristicile înnăscute ale copiilor. Jocul reprezintă
un exerciţiu prin imitaţie cu scopul perfecţionării şi dezvoltării
copilului pentru viaţa reală.
A. N. Leontiev, psiholg al şcolii ruseşti, lansează o nouă
teorie după care jocul este un tip fundamental de activitate cu rol
decisiv în dezvoltarea şi evoluţia necesară a copilului, constând
în transpunerea şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate
proprie copilăriei. Jocul este transpunerea pe plan imaginar a
vieţii reale pe baza transfigurării realităţii, prelucrării aspiraţiilor,
tendinţelor, dorinţelor copilului. Jocul polarizează celelalte
activităţi din viaţa copilului, de aceea el reprezintă activitatea
dominantă ca durată şi pondere, dar şi ca eficienţă deoarece jocul
produce modificări substanţiale în psihicul copilului.
Édouard Claparède13 spunea că: Jocul este singura
atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în
consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă
copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem
imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale. Teoria sa îşi are
originile în concepţia biologică despre joc, totuşi el precizează că
jocul la copil spre deosebire de animale, exersează nu instincte ci
12
Maria Montessori (18701952) a fost medic şi pedagog italian, ea a creat
o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori,
înfiinţând peste tot în lume şcoli care aplicau metoda sa (Şcoli
Montessori).
13
Édouard Claparède, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală,
EDP, Bucureşti, 1975, p. 60.
55
funcţii motrice şi mintale. Jocul este determinat în primul rând de
nevoile copilului, iar în al doilea rând de gradul de dezvoltare
organică. Jocul este văzut ca un agent de dezvoltare, de
expansiune a personalităţii în devenire.
J.Chateau (1970)14, explică jocul ca un motor de
declanşare a comportamentului ludic care determină trezirea
personalităţii, oferind posibilitatea descătuşării fiinţei umane de
lumea înconjurătoare şi de anticipare a conduitelor superioare.
Pentru Chateau jocul reprezintă o activitate în care copilul îşi
formează atitudini, îşi interiorizează reguli de viaţă şi îşi
formează profilul moral. Copilul nu are altă modalitate de
afirmare decât prin joc. Jocul contribuie la clarificarea
deosebirilor existente între poziţia copiilor şi a adulţilor. Jocurile
contribuie la autoafirmarea copiilor, iar fiecare joc reprezintă o
încercare a voinţei, o şcoală a comportamentului voliţional, o
perfectare a personalităţii.
Piaget15 a investigat legătura dintre evoluţia jocului şi
dezvoltarea gândirii şi a susţinut faptul ca nivelul de dezvoltare
al copiilor poate fi dedus, în parte, din activităţile de joc. El a
formulat trei stadii principale ale activităţii de joc:
 deprinderea de joc–corespunde stadiului sensorio-
motor al dezvoltării. Se pune accentul asupra exersării şi
controlului mişcărilor şi asupra explorării obiectelor prin
observare şi atingere. Activitatea de joc a copiilor conţine multe
mişcări repetitive care sunt făcute din simpla plăcere de a-şi
demonstra măiestria deprinderilor implicare;
 jocul simbolic–corespunde cu stadiul preoperaţional.
Copilul angajează fantezia şi produce realul în joc, se bucură
când foloseşte un obiect pentru a-l simboliza pe altul;
 jocul cu reguli–caracterizează stadiile operaţionale.
Procesele de gândire ale copilului devin mai logice, iar jocul
14
J. Chateau, Copilul şi jocul, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.
15
Piaget, J., (2005), Psihologia copilului, Editura Cartier, Bucureşti.
56
implică utilizarea regulilor şi procedeelor.
J. Piaget susţine că jocul este adaptare, adică o expresie a
procesului de asimilare în care copilul încearcă să înţeleagă
lumea din jur şi să o schimbe pentru a corespunde propriei
înţelegeri şi experienţe. Jocul la originea sa senzoriomotorie nu
este decât o asimilare a realului la eu. După opinia lui Piaget
formele esenţiale de joc sunt jocul de exerciţiu, jocurile
simbolice şi jocurile cu reguli, prin aceste forme copilul
asimilează realul la activitatea proprie, asigurând astfel
transformarea realităţii la nevoile sale. Cea mai importantă
funcţie a jocului este cea de adaptare, ce se realizează prin
asimilare şi acomodare, asimilarea realului la eu şi acomodarea
prim imitaţie a eului la real. Astfel jocul dobândeşte un caracter
reactiv, dar şi creativ, iar echilibrarea dintre cele două fenomene
se realizează pe baza inteligenţei. Pentru Piaget jocul simbolic
este gândirea egocentrică în forma sa pură. Funcţia fundamentală
a jocului este de a apăra eul împotriva acomodărilor forţate la
realitate. Copilul fiind nevoit să se adapteze permanent la
cerinţele adulţilor, ale căror interese şi reguli rămân exterioare,
iar jocul transformă realitatea printr-o asimilare în conformitate
cu trebuinţele eului său. Imitaţia reprezintă o acomodare mai
mult sau mai puţin modificată la modelele exterioare, iar
inteligenţa reprezintă echilibrul dintre asimilare şi acomodare. În
vederea adaptării sociale copilul se ajută de limbaj, pe care îl
preia aşa cum este. Şi Piaget are lacune în explicarea jocului, în
sensul că acordă prea puţină importanţă rolului jocului în
dezvoltarea gândirii.
Erikson16 (1963) afirma: “jocul copilului este forma
infantilă a abilitaţii umane de a face faţă experienţei prin
crearea situaţiilor model şi de a domina realitatea prin
experimentare şi planificare”.
16
Erikson, Erik H., Childhood and Society. New York: W. W. Norton &
Co., Inc., 1950. Erikson a elaborat modelul dezvoltării psihosociale a
personalităţii.
57
Vîgotski (1967) consideră activitatea de joc ca fiind
principalul factor al dezvoltării generale. Autorul a creat teoria
zonei maximei dezvoltări conform căreia prin intermediul jocului
se amplifică o zona de dezvoltare proximală unde copilul poate
opera la un nivel superior vârstei sale normale şi o consideră o
modalitate de a evalua potenţialul de dezvoltare al copilului la un
anumit moment, observarea diferenţei dintre nivelurile de
activitate obţinute în timpul jocului şi cele ale comportamentului
uzual. El precizează că jocul este tipul fundamental de activitate
la vârsta preşcolară. Vîgotski consideră că:
- jocul apare datorită tendinţelor irealizabile şi datorită
impulsului specific copilului de a-şi duce la îndeplinire imediat
plăcerile;
- jocul este marcat de caracterul specific creat de situaţiile
imaginare, ce presupune transferul de semnificaţii de la un obiect
la altul şi acţiuni ce reproduc într-o formă generalizată şi
prescurtată acţiuni reale ale adultului;
- orice joc conţine reguli, sunt regulile autolimitării şi
autodeterminării interioare;
- jocul operează cu semnificaţii, mişcarea apare în câmpul
semantic, dar şi exterior lui;
- jocul creează în permanenţă situaţii care îl obligă pe copil să
acţioneze împotriva impulsurilor nemijlocite, prin subordonarea
faţă de reguli;
- jocul este izvorul dezvoltării.
Jerome S. Bruner17 (1983) consideră jocul modalitatea
principală de dezvoltare a deprinderilor psihice şi fizice ale
copilului. Prin joc potenţialul de învăţare al copilului se
îmbunătăţeşte, creşte motivaţia lui pentru învăţare. Jocul
contribuie la dezvoltarea experienţei de viaţă a copilului prin
experimentare progresivă şi acumulări complexe. Jocul
contribuie la rezolvarea problemelor şi la înţelegerea modului de
17
Jerome S. Bruner, Procesul educaţiei intelectuale, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti,1976.
58
utilizare a instrumentelor.
M. Taiban (1970) arăta importanţa jocului în formarea
copilului pentru viaţă, prin intermediul jocului copilul se
familiarizează cu mediul înconjurător, dobândeşte cunoştinţe, îşi
formează deprinderi pe care le va aplica creator. Jocul este calea
prin care copilul ajunge la înţelegerea relaţiilor dintre fenomene,
cauzalitatea lor şi semnificaţi activităţii umane. Dobândind o
experienţă bogată pe calea jocului copilul se va putea integra cu
mai multă uşurinţă în activitatea socială, în viaţa cotidiană,
deoarece jocul este calea care reproduce viaţa reală sub forma
ei cea mai directă – acţiunea.
Jocul este calea prin care copilul îşi reglează impresiile,
trăirile şi le adaptează contextelor variate oferite de joc, realizând
o punte spre relaţiile sociale de mai târziu, prin formarea
premizelor de înţelegere a acestora, ceea ce va determina
adaptarea flexibilă la diferite convenienţe sociale de mai târziu..
Valoarea educativă a jocului este de necontestat, el
determină evoluţia pe plan fizic şi psihic a copilului, diversitatea
jocurilor practicate de copil va duce la pregătirea copilului pentru
activitatea şcolară. Jocul didactic reprezintă un valoros mijloc de
instruire şi educare, el poate fi metodă eficientă în procesul
instructiv-educativ, procedeu însoţind alte metode educative, dar
poate să constituire şi o formă de organizare a activităţii şi vieţii
copiilor.
Ursula Şchiopu (1970) aduce idei valoroase legate de joc
arătând că jocul este activitatea fundamentală formativă şi
dominantă în copilărie, arătând asemănarea cu activitatea umană.
Jocul pregăteşte copilul pentru viaţă pentru că copilăria, este un
fel de anticameră vastă şi bogat ornată a muncii.
Jocul este activitatea care formează şi modelează
inteligenţa, dar contribuie la dezvoltarea proceselor gândirii şi
modelează caracterul şi temperamentul.
Jocul este calea de refacere energetică, de relaxare, de
odihnă activă a copilului.
Jocul copiilor este terenul de identificare a capacităţilor
59
psihologice, intelectuale şi de personalitate, a aspectelor mai
importante ale sociabilităţii copilului. Adultul poate interveni
pentru şlefuirea acestora, pentru dezvoltarea copilului conform
predispoziţiilor native.
Jocul prin funcţiile sale, prin valorile sale intrinseci
reprezintă o şcoală a vieţii pentru copil. Jocul stimulează
creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment
al jocului, determină stăpânirea impulsurilor instinctive prin
respectarea regulilor şi formarea perseverenţei în finalizarea
jocului.18
Dima Silvia (1997) a identificat jocul ca activitate ludică care
provoacă şi stimulează copilul la activităţi complexe, angajând
toate capacităţile şi abilităţile copilului.
Krauss19 şi alţi specialişti, (1999/2000), au identificat şi alte
teorii legate de joc, unele similare cu teoriile de mai sus.
 Teoria eliberării de energie. Această teorie explică
modalitatea de eliberare a surplusului de energie de care copilul
trebuie să se disperseze. Acest lucru se întâmplă prin intermediul
jocului.
 Teoria instinctului de joc. Realizând o comparaţie între
om şi animale s-a observat că amândouă speciile posedă anumite
capacităţi sau instincte moştenite, care în mare parte sunt
reorientate şi cizelate prin educaţie. Unul dintre aceste instincte îl
reprezintă pofta de joc.
 Teoria curăţiei (catarsis). Psihologii explică că oamenii
în general sunt conduşi de instincte iniţial agresive şi
neacceptabile vieţii în comunitate. Jocul reprezintă o calea de
deposedare a acestor încărcături genetice negative pe o cale
19
Krauss şi Cyril J. Barber, Robert M. Krauss, în O introducere în studii
teleologice: Ghid pentru studenţi. (An Introduction To Theological
Research: A Guide for College and Seminary Students, University Press of
America, 2000).
60
paşnică.
 Teoria exerciţiului. Copilul născându-se întră într-o lume
în general ostilă, de aceea are nevoie de o acomodare temporală
şi spaţială, iar această adaptare la mediul înconjurător se
realizează prin joc, ca o creaţie înţeleaptă a naturii.
 Teoria recreării. Jocul reprezintă o cale de îndepărtare a
plictiselii şi de umplere a timpului disponibil prin activităţi
plăcute.
 Teoria satisfacerii aparente. De cele mai multe ori
realitatea în care trăim nu ne satisface şi de aceea recurgem la joc
ca o formă de refulare şi îndepărtare a neplăcerilor. Jocul oferă
posibilitatea omului de a se dota cu puteri nebănuite şi de a
schimba şi reflecta realitatea după propriile dorinţe.
 Teoria expansiunii eu-lui. Jocul dă posibilitatea copilului
de a experimenta, de a învăţa şi prelucra date necesare în
decursul vieţii sale viitoare.
 Teoria dezvoltării creativităţii. Jocul indiferent sub ce
formă se desfăşoară are la bază fantezia şi capacitatea de
organizare şi modelare, de creare.
3.2.Fenomenul ludic în contextul actual
Unele teorii sunt acceptabile, altele ar trebui amendate,
însă ceea ce trebuie reţinut este aspectul că jocul contribuie la
formarea personalităţii copilului. Activitatea ludică a copilului
reprezintă consum de energie cu scopul acumulării de noi
experienţe în vederea dezvoltării proceselor psihice. Canalizând
energiile copilăriei manifestate în joc, adaptând formele sale
exterioare la scopuri educative precise, înseamnă să acordăm
atenţie funcţiei educative a jocului, deoarece jocul elaborat se
caracterizează prin:
 scop bine precizat;
 semnificaţie importantă pentru copil;
 reprezentarea lumii reale;
 evaluarea propriului progres.
61
În jocurile colective cu roluri, simbolistica ludică are o
valoare coerentă, iar acţiunea impune forme de conduite şi
atitudini noi. Rolurile, oricât de simple ar fi, organizează diferite
moduri de cooperare sau de proiecţie afectivă (atracţie, simpatie,
atenţie afectivă). Jocul îşi exercită funcţii de formare, de
stimulare şi de activizare asupra resurselor psihice native ale
copilului.
Principiile jocului
Jocul ca parte integrantă a copilăriei, are la bază câteva
principii, care determină schimbări în conduita şi personalitatea
copilului:
 creează bună-dispoziţie. Fiecare joc ar trebui să
urmărească îndeplinirea acestui principiu. Copiii se joacă singuri
sau cu colegii perioadă îndelungată, pentru că le face plăcere şi
se simt bine. Copiii repetă jocurile preferate de mai multe ori fără
să se plictisească. Buna-dispoziţie trebuie să fie resimţită de toţi
copiii şi să evite ironizarea şi disconfortul altor copii;
 eliberează energie creatoare. Am văzut că în timpul
jocului copilul eliberează şi consumă multă energie de natură
psihică (concentrare, gândire intensă, ghicire) şi fizică (fugă,
săritură etc.). Un joc eficient va converti această energie în
energie creatoare prin activarea valenţelor lui formative;
 conduce la înţelegerea realităţii. Prin joc copiii se
confruntă cu realitatea înconjurătoare, acţionează asupra ei
încercând să o înţeleagă, să o transforme şi să se adapteze la
aceasta. Jocul înlesneşte relaţionarea cu realitatea, prin joc
copilul prelucrează impresiile şi lucrurile care îl preocupă, prin
imitaţie şi substituire;
 determină socializarea copiilor. Prin joc copilul este
nevoit să ia contact cu ceilalţi. Jocul prin caracterul lui înlesneşte
stabilirea unor relaţii naturale, de la sine înţelese, fără reţineri şi
inhibiţii. Atmosfera de joc permisivă influenţează crearea de noi
prietenii;
 contribuie la exersarea limbajului. În joc copilul îşi
exersează limbajul, imită pe ceilalţi copii, acumulând noi
62
expresii verbale. Prin joc se dezvoltă expresivitatea vorbirii,
antrenând diferite forme de limbaj verbal determinate de rolurile
jucate de copii. Imitând adulţii copiii preiau formule verbale în
funcţie de rolul pe care-l exercită în joc. Îmbogăţirea
expresivităţii limbajului se realizează şi prin folosirea
elementelor paraverbale (ton, ritm, intonaţie) sau a formelor
nonverbale (mimică, gestică, comportament);
 dezvoltă creativitatea. Frumuseţea jocului constă în
faptul că el transcende realitatea, la baza jocului se găseşte
fantezia şi irealul. Jocul permite copilului să–şi activeze
imaginaţia, să schimbe rolurile, condiţiile, evenimentele, locul şi
timpul după propria dorinţă. În joc copilul regăseşte deplina
libertate, în joc totul este posibil şi realizabil, copilul în joc are
posibilitatea de a activa imposibilul, în posibil imaginar. Jocul
permite dezvoltarea creativităţii prin activarea imaginaţiei
creatoare;
 stimulează gândirea şi capacitatea de înţelegere a
obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare. Libertatea tipică
a situaţiilor de joc permite copiilor să experimenteze o gamă
largă de situaţii, unele preluate prin imitaţie, altele noi, absolut
imaginare. Aflându-se în situaţii diferite, uneori conflictuale, el
trebuie să găsească soluţii reale sau imaginare ca să poată trece
mai departe, la o altă etapă a jocului. Copilul trebuie să judece, să
analizeze, să discrimineze, să apeleze la memorie şi să adapteze
elementele necunoscute ale situaţiei cu totul necunoscute. Astfel
copilul este pus în postura de a activa toate procesele gândirii şi
de a găsi soluţii de moment problemelor impuse de joc. În joc el
îşi activează şi dezvoltă toate procesele psihice şi ajunge să-şi
cunoască propriile capacităţi şi să-şi înţeleagă propriile trăiri;
 formează atitudini. Jocul în grup presupune adaptarea
propriilor dorinţe şi aspiraţii la necesităţile grupului. Jucându-se
împreună copiii stabilesc între ei relaţii diverse, ajung să se
cunoască mai bine, prin comparaţie îşi cunosc punctele tari şi
slabe, încearcă să-şi depăşească limitele, se stabilesc ierarhii
bazate pe principii respectate de toţi participanţii la joc, se
63
acceptă şi se respectă conducătorul informal de grup. Toţi
membrii unui grup se implică individual activ în joc, dar toţi
contribuie la o acţiune comună;
 dezvoltă aptitudini. Modul cum se încheagă un grup şi
modul cum se desfăşoară un joc este influenţat foarte mult de
nevoile şi resursele fizice şi psihice ale participanţilor. Fiecare
participant al jocului doreşte să se impună în grupul de joc, să
arate ce poate să facă el mai bine şi rolurile sunt asumate în
funcţie de aptitudini în mod instinctiv, inconştient, de aceea
copilul va scoate la iveală tot ceea ce are în el mai bun.
Complexitatea jocului, proprietăţile jocului determină copiii să-şi
activeze toate resursele interioare la maxim, pentru a face faţă
cerinţelor acestuia. Astfel copiii recurg la acele laturi spre care au
talent şi pe acestea le vor activiza şi stimula în cadrul jocului de
grup.
În cadrul oricărei activităţi jocul însuşi devine scopul şi nu
produsul rezultat. Jocul trăieşte din căutarea veşnică a ineditului
de către om. Curiozitatea şi impulsul de a se autodefini îl duc pe
om spre explorarea necunoscutului şi prin exerciţiu şi
perseverenţă urmând să-l cucerească şi să-l înţeleagă. Caracterul
specific al jocului lasă omului loc pentru a forma, a transforma şi
a interpreta realitatea. Specificitatea jocului şi plăcerea jocului
sunt determinată de faptul că jocul se desfăşoară de cele mai
multe ori fără un ţel definit şi fără o planificare riguroasă.
64
 Activităţi pentru seminar Capitolul al IV-lea

DIMENSIUNEA LUDICĂ A FENOMENULUI

EDUCAŢIONAL

Sarcini şi exerciţii aplicative

4.1. Importanţa jocului în viaţa copilului preşcolar

1. ?Pornind de la următoarea afirmaţie: “Formarea Activitatea ludică face parte dintre activităţile perene umane.
omului începe cel mai bine –şi trebuie să înceapă – de la Jocul este o activitate specific umană care are o mare importanţă
prima vârstă”. (J.A.Comenius, Didactica Magna), redactaţi un la vârsta copilăriei pentru rolul pe care îl are în formarea
eseu structurat de 150 de cuvinte. personalităţii copilului. Jocul are un caracter universal, el este o
Timp de lucru 10 minute manifestare a unei caracteristici comportamentale a copiilor de
pretutindeni. Când se întâlnesc copiii din diferite culturi, blocajul
2. - lingvistic este depăşit deoarece limbajul lor comun este limbajul
jocului. Jocul sau activitatea ludică constituie activitatea de bază
Lucrând pe echipe arătaţi care sunt argumentele aduse în
din grădiniţă care contribuie la instruirea şi educarea copiilor
favoarea afirmaţiei: Jocul, activitatea de bază în grădiniţă
preşcolari. Omul descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te
3. - juca şi continuă să practice jocul toată viaţa.
Acest aspect a determinat specialiştii să atribuie jocului un
Aduceţi argumente prin care să demonstraţi că jocul este caracter polivalent, fiind pentru copil în acelaşi timp muncă, artă,
adaptare, o schimbe înţelegerea lumii de către copil. fantezie şi realitate.
4. - Pentru copil jocul reprezintă viaţa şi realitatea în toată
complexitatea ei. Jocul este ocupaţia preferată şi cea mai intensă
Arătaţi care sunt valenţele formative ale jocului, a copilului. Prin joc copilul se confruntă cu sine însuşi, cu
exemplificând cu diferite teorii privind jocul ceilalţi, cu diferite obiecte, fenomene şi procese şi cu mediul
înconjurător.
5. - În societatea modernă ideea de joc cunoaşte noi valenţe, deşi
Principiile activităţii ludice. în limbajul curent identificăm şi acele sensuri ale cuvântului care
trimit la o conotaţie negativă (peiorativ-gratuită): „Este doar un
6. - joc!”, „Mai întâi munca, după aceea urmează jocul!”, „Te joci cu
mine?” ş.a. Principiul performanţei, dobândirea prestigiului,
„Orice progres trebuie să provină dintr-o acţiune voluntară a comportamentul concurenţial şi răsplata materială sunt astăzi
copilului însuşi,” afirma Fröbel, în ce măsură jocul poate să motivaţiile principale pentru joc, iar valenţele legate de fantezie
contribuie la realizarea acestui deziderat? şi creativitate dobândesc noi dimensiuni.
65 66
 Copilul prin natura sa încearcă să-şi construiască în joc
situaţii pline de suspans, prin care să cunoască ceva nou, prin
care se pregăteşte pentru viaţă. Jocul determină dezvoltarea
spiritului competitiv şi creativ al copiilor, copiii reuşesc să-şi
urmărească şi să-şi împlinească ţelurile propuse în joc, îşi
dezvoltă astfel spiritul de perseverenţă. Prin joc sunt încercate şi
exersate moduri de comportament din viaţă, sunt testate reacţii la
diferite situaţii şi sunt formate atitudini. Copiii, datorită
caracteristicilor vârstei nu pot menţine suspansul pentru un timp
mai îndelungat, de aceea ei rezolvă rapid situaţiile neplăcute şi
pot repeta situaţiile de joc la infinit, fără să se plictisească. Astfel
jocul devine o metodă importantă de învăţare şi dezvoltare. În
dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor fiecare formă de joc
reprezintă o modalitate de învăţare.
Jocul reprezintă acea potenţialitate de formare şi dezvoltare a
personalităţii complete (corp – raţiune – suflet).
4.2. Jocul formă dominantă şi definitorie a activităţii
preşcolare
Pentru activitatea didactică din grădiniţă jocul este activitatea
fundamentală. Jocul şi activitatea ludică situează în plin plan
plăcerea naturală a copiilor de a efectua ceva şi de a nu raporta
acţiunea întreprinsă la o finalitate prestabilită, aceasta deoarece
jocul este o expresie a activităţii copilului efectuată spontan, cu
deosebită plăcere, saturată de satisfacţii. Toţi psihologii sunt de
acord cu aspectul că jocul este forma dominantă a activităţii
infantile, practicat cu scopul dezvoltării copilului, a ascensiunii
sale spre împlinirea ca adult. Până la vârsta şcolară este forma
exclusivă a comportamentului sau şi modalitatea cea mai
adecvată de învăţare.
Copilul prin joc achiziţionează cunoştinţe şi se adaptează
mediului înconjurător. De acea jocul are întotdeauna o valoare
funcţională imediată. Copiii sănătoşi se joacă tot timpul, când
interesul le este suscitat intră în jocuri colective, dezvoltându-se
67
astfel sociabilitatea copilului. Datorită acelei instabilităţi a
interesului copilului spre o activitate, copilul îşi schimba uşor
interesele, preferinţele şi direcţia jocului. Pe parcursul creşterii
sale în vârstă şi prin exersare în cadrul jocului acestea se
stabilizează. Cu timpul se observă şi o evoluţie a motivaţiei în
joc. Raportul dintre joc şi dezvoltare îl identificăm în caracterul
propulsator din procesul dezvoltării personalităţii copilului. Ca să
se înţeleagă mai bine de ce jocul este activitate dominantă la
vârsta preşcolarităţii relevăm câteva caracteristici pe care acesta
le îndeplineşte:
 caracterul plăcut şi asocierea cu afecte pozitive;
 caracterul recompensator prin faptul că jocul este o
activitate executată de dragul ei, plăcută în sine şi nu depinde de
realizarea scopurilor din afara situaţiilor de joc;
 caracterul spontan şi voluntar. Jocul reprezintă o
acţiune care nu este provocată sau controlată de altcineva;
 caracterul activ, necesită implicarea activă a
participantului;
 caracterul facil al acţiunilor, nu este acelaşi lucru cu
viaţa reală şi nu trebuie luat în sensul strict.
Jocul are un caracter formator, implică dezvoltarea tuturor
dimensiunilor personalităţii copilului prin activizarea proceselor
psihice pe baza explorării realităţii înconjurătoare. Prin
intermediul jocului copilul dobândeşte deprinderi, îşi formează
deprinderi, priceperi şi obişnuinţe şi îşi activizează potenţialul
creativ. În dezvoltarea personalităţii copilului jocul îndeplineşte
nişte scopuri20:
 cunoaşterea treptată şi spontană a lumii înconjurătoare;
 înţelegerea şi controlul mai adecvat al problemelor şi
temerilor;
 cunoaşterea propriei persoane şi a raportului cu lumea;
 explorarea relaţiilor dintre realitate şi fantezie;
20
Howard Gardner, (2004), Mintea disciplinată, Editura Sigma, Bucureşti.
68
  dezvoltarea gândirii intuitive şi semiotice.
Observăm că pe parcursul evoluţiei ontogenetice a
copilului formele de joc cunosc o diversificare şi o complicare în
raport cu vârsta, jocul dobândind modificări progresive. Din
punct de vedere social există o etapizare a evoluţiei în stilul de
joc al copilului în special în primii ani de viaţă:
 jocul solitar cu obiecte predomină până la vârsta de 18
luni;
 jocul paralel, uneori observarea şi imitarea celorlalţi
copii, dar fără o interacţiune reală, până la trei ani;
 jocul social, apare în jurul vârstei de patru ani când
jocul devine din ce în ce mai prezent prin interacţiuni simple cu
ceilalţi copii. Iniţial aceste interacţiuni sunt destul de rigide, mai
târziu ele luând forma cooperării..
4.3. Clasificarea jocurilor
4.3.1.O posibilă taxonomie a jocurilor
Diferiţi autori au identificat şi clasificat o mulţime de
tipuri de jocuri, în funcţie de scopul urmărit. Una dintre
posibilităţile de categorisire a jocurilor este următoarea :
- Jocuri de relaxare. După cum o precizează şi
denumirea sunt jocuri cu scopul creării unei atmosfere relaxante,
în care se pierd inhibiţiile, se stimulează capacitatea de acceptare
a celorlalţi, de cunoaştere reciprocă, se stabilesc relaţii, se
formează prietenii. Tematica acestor jocuri poate cuprinde:
cunoaşterea încăperii, cunoaşterea celorlalţi participanţi, ele sunt
de mare ajutor în memorarea numelor acestora; sunt jocuri de
concentrare, jocuri care presupun multă mişcare, jocuri fără
discriminare (fără învingător şi învins – „new games”).
69
- Jocuri de exprimare. În cadrul acestor jocuri se
urmăreşte interacţiunea umană pe baza limbajului verbal, jocuri
bazate pe diferite zgomote, diverse tonalităţi şi ritmuri.
- Jocuri de interacţiune. Sunt jocuri de cooperare şi de
coordonare (jocuri cu un partener, jocuri în grup); jocuri bazate
pe mişcare, cu sau fără fond muzical; jocuri de relaxare; jocuri de
sensibilizare (stabilire a încrederii în partener, în grupă); jocuri
de forţă (măsurarea puterii, a îndemânării), jocuri cu diferite
materiale (baloane, mingi, scaune), jocuri bazate pe diferite
zgomote, limbaj, diverse tonalităţi şi ritmuri. Jocuri de
interacţiune acoperă nevoia de a stabili relaţii cu ceilalţi, copii
sau oameni. La fel ca şi adulţii care se întâlnesc, comunică şi
interacţionează din nevoia de a fi într-un cadru social, la fel şi
copiii simt nevoia prezenţei unei alte fiinţe umane. Mare
importanţă se acordă acum limbajului şi materialelor folosite.
- Jocuri cu roluri. Aceste jocuri reconstruiesc şi reproduc
situaţii din viaţa reală, de aceea ele au nevoie de o mai bună şi
îndelungată pregătire. Unele din aceste jocuri se bazează pe
pantomimă, improvizaţie, dramatizare, mergând până la
sociodramă şi psihodramă.
Conform Garvey, C., (1977), jocurile se pot discrimina şi în
felul următor:
 jocuri de mişcare;
 jocuri de grup;
 jocuri de limbaj;
 jocuri cu roluri;
 jocuri de îndemânare;
 jocuri sportive.
Bob Hughes, în lucrarea sa Jocurile şi o taxonomie a
tipurilor de joc21face următoarea clasificare:
 jocul simbolic;
21
www.playwork.org
70
  jocul agresiv; - jocuri imitative: configurează acţiuni sociale: Hrănim
 socio-drame; păpuşa, Facem injecţii, Citim revista.
 jocuri sociale; Jocuri simbolice evoluate:
 jocuri creative; 1.Jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană:
 jocuri pentru comunicare; a) jocuri de convieţuire socială, se raportează la cunoaştere,
 jocuri dramatice: îndemânare şi motivaţie: De-a mama şi copilul, De-a şcoala, De-
 jocuri intelectuale; a doctorul;
 jocuri explorative; b) Jocuri de construcţii, se raportează la cunoaştere,
 jocuri fantastice; motivaţie şi pricepere de a construi: construim, confecţionăm
 jocuri imaginative; din: Lego, Arco, Plasticom, Mozaic, Rotodisc etc.
 jocuri de mişcare; - Jocuri cu subiecte din basme şi poveşti:
 jocuri autoritare; a) Jocuri-dramatizări sunt determinate de influenţele
 jocuri obiective. poveştilor asupra copiilor: De-a Capra cu trei iezi, De-a Scufiţa
Gilsdorf şi Kistner (1999)22, vorbesc despre: Roşie, Dea Sarea în bucate.
 jocuri de stabilire a relaţiilor prieteneşti (jocuri pentru b) Dramatizările au la bază scenarii elaborate de specialişti
cunoaşterea numelor celorlalţi); şi sunt pregătite de educatoare: Cenuşăreasa, Motanul încălţat,
 jocuri de mişcare („warming-up”); Ridichea uriaşă ş.a.
 jocuri de percepere; 1) Jocuri cu reguli:
 jocuri de încredere; - jocuri didactice;
 jocuri de cooperare; - jocuri distractive.
 jocuri de aventură. Jocuri didactice:
O separare clară nu se poate face între aceste tipuri de jocuri. a) Jocuri de mişcare:
Elemente ale unei categorii se pot scoate din contextul categoriei - jocuri motrice simbolice simple se realizează cu sau fără
respective şi se pot introduce într-o altă categorie, dar cu un alt jucării şi materiale: alergări, târâri, căţărări; mersul cu tricicleta,
efect. bicicleta; jocuri la aparate;
- jocuri motrice complexe se desfăşoară de obicei în cadrul
- Jocuri simbolice: primare şi evoluate. activităţilor de învăţare dirijată (educaţie fizică): exerciţii variate;
Jocuri simbolice primare: complex de exerciţii, de mers, alergare; formare de deprinderi
- jocuri de manipulare: motrice de bază: obstacole, căţărare, târâre, aruncare.
a) jocuri cu materiale mărunte; Jocuri sportive şi de mişcare. În cadrul jocurilor de
b) jocuri cu materiale din natură; mişcare întâlnim:
c) jocuri cu materiale reziduale.  jocul cu un pronunţat caracter sportiv şi distractiv
desfăşurat în aer liber (mers cu tricicleta, cu bicicleta, cu rotile,
cu sania);
22
www.relijoc.ro/html  jocuri al căror conţinut îi formează mişcările de bază
71 72
cunoscute (mers, alergare, săritură, aruncare, prindere, târâre,
căţărare şi echilibru);
 jocuri de mişcare cu reguli şi roluri (în clasă şi în aer
liber);
 jocuri la aparate şi instalaţii de joc în aer liber;
 jocuri de circulaţie rutieră;
 dansurile elementare şi simple;
 gimnastică aerobică;
 euritmie.
Apariţia şi practicarea intensivă a jocului de creaţie
reprezintă un rezultat al întregii dezvoltări psihice a copilului, în
special a formării capacităţii de a reflecta într-o formă proprie
impresiile dobândite în viaţa înconjurătoare:
a) - jocuri de expresie afectivă: teatru de păpuşi; teatru de
masă; teatru de umbre; imitaţia: plâns, râs.
b) - jocuri pentru dezvoltare psihică:
- jocuri senzoriale:
 jocuri pentru sensibilizarea auzului;
 jocuri pentru sensibilizarea pipăitului;
 jocuri pentru sensibilizarea gustului;
 jocuri pentru sensibilizarea mirosului;
 jocuri pentru sensibilizarea văzului
 jocuri pentru educarea simţului echilibrului.
- jocuri intelectuale:
 jocuri fonematice;
 jocuri pentru îmbogăţirea vocabularului;
 jocuri pentru cunoaşterea mediului înconjurător;
 jocuri matematice;
 jocuri muzicale;
 jocuri cu text şi cânt;
 jocuri pentru dezvoltarea operaţiilor gândirii;
 jocuri logice;
 jocuri de atenţie ş.a.
73
- Jocuri distractive având această destinaţie specială, de a aduce
buna dispoziţie în rândul copiilor, trebuie să fie simple, uşor de
asimilat prin explicaţii facile. Ele sunt atractive prin ele însele.
Exemple: Pisicuţa şi vrăbiuţele, Unde s-a ascuns iepuraşul,
Rândunica fără cuib, Statuile, Lupul la oi etc.
Dacă luăm ca şi criteriu programa activităţilor instructiv
educative putem realiza o taxonomie a jocurilor pe etape:
jocuri pentru Activităţi alese, jocuri şi alte activităţi
desfăşurate de copii;
jocuri pentru Activităţile comune;
jocuri pentru Activităţile complementare.
O altă clasificare se poate realiza pornind de la categoriile de
activitate:
● jocuri pentru educarea limbajului;
● jocuri pentru activităţi matematice;
● jocuri pentru cunoaşterea mediului;
● jocuri pentru educaţie pentru societate;
● jocuri pentru activităţi practice şi activitate casnică;
● jocuri pentru educaţie muzicală;
● jocuri pentru educaţie plastică;
● jocuri pentru educaţie fizică.
Fiecare autor care a fost preocupat de domeniul
psihopedagogiei jocului a realizat şi o taxonomie a jocului
alegând criteriul în funcţie de latura din care a tratat subiectul.
Ideea principală care se desprinde din aceste studii este aceea că
la vârsta preşcolară jocul primează, indiferent de activitatea în
care este implicat preşcolarul.
4.3.2.Jocurile didactice
Jocurile didactice alcătuiesc cea mai cuprinzătoare categorie
de jocuri cu reguli, ele dinamizează acţiunea didactică prin
intermediul motivaţiilor ludice care sunt subordonate scopului
activităţii de predare-învăţare-evaluare, într-o perspectivă
pronunţat formativă şi se diferenţiază de alte jocuri prin prezenţa
sarcinii didactice.
74
 Jocul didactic este:
 mijloc didactic de instruire şi educare a copiilor de
vârstă preşcolară;
 mijloc didactic de bază în educarea limbajului şi
cunoaşterii mediului înconjurător;
 mijloc de realizare a liantului dintre sarcina didactică şi
acţiunea de joc.
Jocurile didactice sunt deosebit de importante în activitatea
didactică de la clasă, deoarece:
 rezolvă prin conţinutul lor o mare parte din problemele
educaţiei intelectuale;
 au rol însemnat în consolidarea, adâncirea, sistematizarea
şi verificarea cunoştinţelor.
Modalităţile de realizare a jocurilor didactice în activităţile din
grădiniţă ne îndreptăţesc să realizăm şi o altfel de clasificare:
- după criterii pedagogice;
- după obiectivele urmărite: jocuri senzoriale (auditive,
vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare
a limbajului, jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive;
- după conţinutul instruirii: jocuri matematice, jocuri
muzicale, jocuri sportive, jocuri literare/ lingvistice;
- după forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de
orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri-
ghicitori, jocuri de cuvinte încrucişate;
- după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale,
jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe bază de fişe individuale,
jocuri pe calculator;
- după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin
tradiţie, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane, jocuri
protocolare;
- după competenţele psihologice stimulate: jocuri de
mişcare, jocuri de imaginaţie, jocuri de atenţie, jocuri de
memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creaţie.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în
care ele dobândesc o organizare specifică şi se succed în ordinea
75
implicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii. Astfel copii pot
ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor
creativă, pentru că strategiile jocului didactic sunt strategii
euristice, în care se manifestă spontaneitatea, inventivitatea,
iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala, creativitatea şi inteligenţa.
Intenţia principală a jocului didactic nu este
divertismentul, ci asimilarea de cunoştinţe, cu scopul pregătirii
copilului pentru şcoală şi viaţă. Pentru a atinge aceste scopuri,
jocul didactic trebuie să fie instructiv, să consolideze,
sistematizeze şi să fixeze cunoştinţele.
Folosirea jocului didactic ca activitate cu întreaga grupă,
aduce elemente atractive în procesul de instruire şi educare a
copiilor. Fiecare joc didactic are o anumită structură constitutivă:
- conţinuturi;
- sarcina didactică;
- regulile jocului;
- acţiunea de joc.
Conţinuturile cuprind cunoştinţele anterioare ale copiilor
însuşite în cadrul activităţilor comune cu întreaga grupă,
cunoştinţe ce se referă la om, plante, animale, anotimpuri,
reprezentări matematice, reprezentări despre societate etc.
Sarcina didactică o regăsim sub forma unei probleme de
gândire, de recunoaştere, denumire, reconstituire, comparaţie,
ghicire. Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea
dobândind un alt caracter, datorită acestor sarcini didactice pe
care le au de rezolvat, de fiecare dată altele.
Regulile jocului didactic sunt menite să arate copiilor cum să
se joace, cum să rezolve problema respectivă, cum să participe la
activitate. Totodată regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare
asupra relaţiilor dintre copii.
Acţiunea de joc cuprinde momente jocului şi fac ca
rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi atractivă pentru
copii. Ea reprezintă de fapt desfăşurarea propriu-zisă a jocului cu
elementele componente: de aşteptare, surprize, ghicire, întrecere,
apreciere.
76
 După obiectivele urmărite, jocul didactic este folosit în
cadrul tuturor etapelor curriculare, iar după tipul activităţii jocul
didactic este folosit ca mijloc de consolidare, sistematizare,
fixare şi recuperare a cunoştinţelor. Indiferent de modul de
folosire, jocul didactic îl ajută pe copil să-şi angajeze întregul
potenţial psihic, să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea,
flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare şi de echipă.
Joc didactic cuprinde următoarele momente:
- introducerea în joc;
- executarea jocului;
- complicarea jocului;
- încheierea jocului.
Jocul didactic se desfăşoară conform unei metodologii
specifice, în aplicarea căreia trebuie să se ia în considerare
următoarele condiţii :
 jocul să se constituie conform categoriei de activitate,
urmărindu-se scopul şi sarcinile ei;
 să fie pregătit minuţios de educatoare pe baza dozării
timpului şi a materialului folosit;
 să fie variat, atractiv, să îmbine elementele de joc cu cele
de învăţare;
 să se introducă diferite elemente de joc şi surpriză atunci
când copiii dau semne de oboseală sau plictiseală;
 să creeze momente de relaxare, în vederea recuperării
energiei nervoase a copiilor;
 să antreneze toţi copiii în activitatea de joc;
 să fie proporţionat cu nivelul de vârstă al copiilor;
 să fie structurat în raport cu tipul şi scopul categoriei de
activitate desfăşurată;
 să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu
maximum de eficienţă posibilităţile intelectuale ale copiilor;
 elementele de joc să fie introduse în orice moment al
activităţii;
 sarcinile didactice să fie repartizate în diferite secvenţe
77
progresive ca dificultate;
 explicaţiile privind desfăşurarea jocului să fie clare,
corecte, precise, să fie conştientizate de către copii şi să le
creeze o motivaţie pentru activitate;
 jocul să se desfăşoare într-un cadru activ, stimulator şi
dinamic;
 sarcinile didactice să nu fie nici prea uşoare, nici prea
grele;
 regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmărească
respectarea lor de către toţi copiii.
Elementele de joc ca: ghicirea, mişcarea, întrecerea, surpriza
etc., creează stări emoţionale care întreţin interesul copiilor
pentru activitate.
Folosirea jocului didactic în cadrul procesului instructiv-
educativ din grădiniţă este motivat de faptul că:
- randamentul activităţii este mai mare, sistematizarea,
fixarea şi verificarea cunoştinţelor făcându-se în mod plăcut,
activ, temeinic;
- gândirea copiilor este permanent solicitată şi astfel în
continuă formare;
- determină dezvoltarea proceselor psihice ca:
independenţa, creativitatea, perseverenţa;
- simulează iniţiativa copiilor, în joc copilul devine mai
curajos, mai degajat, mai puţin inhibat;
- contribuie la cunoaşterea mai rapidă şi mai eficientă a
copiilor;
- dezvoltă spiritul de observaţie, de analiză, de judecată,
înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea copiilor
să-şi dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă;
- oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc copiii şi de
a adapta metodele didactice după logica gândirii lor.
Literatura de specialitate oferă o multitudine de jocuri
didactice care pot fi folosite în cadrul diferitelor categorii de
activitate cu succes, iar măiestria educatoarei în conducerea lor
va duce la rezultate deosebite. Pentru reuşita unui joc didactic
78
educatoarea trebuie să trezească prin măiestria sa pedagogică
următoarele virtuţi în copiii participanţi la joc: comunicare,
cooperare, răspundere, flexibilitate, spontaneitate, creativitate,
încredere. Jocul este un instrument, un mijloc de activizare
permanentă a copiilor în activitate. Jocul didactic trebuie pregătit
din timp conform cu etapele lui: organizarea, introducerea, în
activitate, desfăşurarea propriu-zisă şi valorificarea rezultatelor
jocului. În planificarea jocurilor educatoarea trebuie să cunoască
situaţia grupei, nivelul de pregătire, interesele copiilor.
Planificarea jocurilor didactice se vor face pe baza studierii unei
bibliografii bogate (cărţi, cartoteci, culegeri de jocuri) şi
păstrarea în memorie a unui număr mare de elemente de joc, de
care să se poată folosi în momentul cerut de orice împrejurare a
jocului. Un pas important pentru buna desfăşurare a unui joc
didactic este explicarea lui. Educatoarea trebuie să descrie jocul
şi în acelaşi timp să îl demonstreze şi practic. Printr-un vocabular
adecvat, lejer, fără complicaţii, educatoarea va motiva jocul,
influenţând pozitiv climatul de joc. În continuare conducătorul de
joc trebuie să redea simplu şi clar jocul cu regulile sale. Prin
cuvintele şi comportamentul ei educatoarea îi va îndrumă pe
copii spre acţiuni simple şi vesele. Educatoarea va pregăti din
timp şi materialele ilustrative, sau de orice natură pe care le va
folosi în joc. În anumite cazuri, jocul, ca generator de bucurie şi
catarsis, devine mijloc terapeutic însemnat pentru echilibrarea
psihică a copilului, pentru eliminarea regresiilor afectiv-
comportamentale şi vindecarea traumelor.
4.3.3.Jocurile distractive cu reguli
Jocurile cu reguli sunt jocuri care se constituie în perioada
preşcolară şi cunosc o dezvoltare complexă în perioada şcolară mică.
După cum relevă şi denumirea jocurilor aceste jocuri se desfăşoară
după anumite reguli prestabilite. La începutul jocului, atunci când
copiii se hotărăsc, după numeroase dezbateri asupra desfăşurării
jocului, totodată vor stabili şi regulile lui, care trebuie respectate
întocmai, pentru că cine nu respectă regula este scos din joc.
79
În cadrul acestui tip de joc întâlnim două categorii de reguli:
- spontane;
- transmise de la o generaţie la alta.
Atât în jocurile cu subiect cât şi în cadrul jocurilor cu
reguli, există o serie de diferenţe semnificative între conduita
preşcolarilor mici, a preşcolarilor mijloci şi a celor mari.
Preşcolarul mic, într-un joc cum este cel „de-a
ascunselea”, se caracterizează prin incapacitatea de a reţine toate
regulile jocului. Din regulile multiple ale jocului el desprinde una
sau două, de pildă, aceea de a se ascunde. Pentru el, însă a se
ascunde înseamnă a se aşeza în aşa fel încât să nu i se vadă capul,
de aceea se ascunde întorcându-se cu faţa spre perete, sau
ascunzătoarea este în proximitate. După ce stă un timp astfel
ascuns, fuge spre locul de unde a pornit jocul, fără să ţină seama
de etapa jocului. La reluarea jocului, preşcolarul mic, se va
ascunde în acelaşi loc şi în acelaşi fel. Preşcolarul mic nu
surprinde decât parţial regulile unui joc complex, iar conduita lui
pune în evidenţă faptul că el nu poate să se integreze în derularea
temporală de ansamblu al jocului, acţiunea sa este independentă
de a celorlalţi copii şi conţine elemente de reacţie repetitivă,
circulară.
Preşcolarul mijlociu se deosebeşte de cel mic printr-o
conduită puţin evoluată. El se ascunde în locuri foarte îndepărtate
de locul de pornire, caută mult o ascunzătoare, face multă gălăgie
în joc, se supără pe cei mici, care încurcă jocul. Preşcolarul
mijlociu nu-şi organizează bine toate etapele jocului deşi
cunoaşte regulile şi se conformează acestora. Participarea sa la
joc este pasională, afectivă şi deplină, deşi integrarea lui socială
în joc este dificilă, el îşi alege locuri complicate unde să se
ascundă şi de unde nu poate ieşi decât cu dificultate, de aceea de
cele mai multe ori este întrecut de ceilalţi copii, de aici
nemulţumirile care izbucnesc cu mult avânt şi pasiune.
Preşcolarul mare, înţelege deplin regulile jocului, el se ascunde
în locuri accesibile, cât mai apropiate de locul unde trebuie să fie
confirmat, el îşi restructurează mintal acţiunile, îşi organizează
80
relativ bine etapa finală a jocului. Intuieşte că factorul surpriză
este important în joc, dar nici lui nu-i iese întotdeauna jocul aşa
cum îşi doreşte şi încadrarea lui specială în joc are momente
tensionale, el contând foarte mult pe factorul surpriză.
Dezvoltarea sa ontogenetică îi permite însă o conduită adaptată la
regulile jocului, o mai bună organizare strategică a etapelor
acestuia.
Jocul şi în special jocul cu reguli atinge la vârsta
preşcolară un nivel superior de dezvoltare, de unde jocul devine
condiţia sine qua non pentru evoluţia ulterioară a copilului. După
cum arată psihopedagogii care au studiat jocul de-a lungul
timpului: Jocul devine activitatea principală a copilului
deoarece dezvoltarea acestuia stimulează şi contribuie la cele
mai importante modificări ale psihicului copilului în cadrul
căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea
copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare.2324
Vârsta preşcolară reprezintă momentul de evoluţie
psihică fără precedent, în care jocul dobândeşte trăsături noi,
importante şi totodată îl apropie de activităţile sociale. Jocul se
îmbogăţeşte, realizând cele mai variate relaţii cu celelalte
activităţi, de la supraordonarea sau subordonarea lor pe criterii
stabilite de regulile jocului, până la diferenţierea lor netă de
realitate prin intervenţia fanteziei. Jocul este spaţiul atemporal şi
fantastic pe care se stabileşte relaţia dintre cunoscut şi
necunoscut, dintre posibil şi imposibil, dintre real şi ireal, un
spaţiu pe care se acumulează întreaga experienţă despre lume şi
viaţă a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai
comprehensibilă.
23
A.N. Leontiev, Probleme de psihologia copilului de vârstă preşcolară,
Editura de stat, Pedagogie şi Psihologie 1948.
81
Jocul la vârsta preşcolară cunoaşte o etapă evolutivă
paralel cu dezvoltarea copilului, acum apar cele mai complexe,
variate şi interesante feluri de joc.
Jocurile copiilor devin deosebit de mobile şi se
transformă unele în altele. Din punct de vedere al conţinutului
jocurile cu reguli pot fi:
 jocuri de reproducere a unor mici evenimente
(călcatul, îmbrăcatul);
 jocul cu subiecte simple (de-a mersul la plimbare cu
păpuşa, de - a garajul);
 jocul cu subiecte complexe (de-a familia, de-a
doctorul, de-a grădiniţa, de –a şcoala).
Interesant de observat este aspectul că jocul cu subiect
poate fi întâlnit la copiii de 5-6 ani, chiar când aceştia nu au
partener de joc, copilul implicat în joc performează mai multe
roluri succesive (de alternanţă).
Jocul cu reguli prin caracterul lor imprimă necesitatea
respectării regulilor de joc într-o anumită ordine ceea ce
determină profunde schimbări în atitudinea copiilor, ei devin mai
ordonaţi în conduită, îşi înfrânează pornirile, devin mai
disciplinaţi. Regulile jocului nu pot fi încălcate ceea ce imprimă
jocului un caracter complex şi creează emulaţie între copii
bazată pe fair-play.
4.3.4.Jocul de creaţie
Studiile psihologilor afirmă o caracteristică importantă a
jocului care se bazează pe capacitatea de creativitate şi
imaginaţie a copiilor preşcolari (Amabile, Teresa, M., 1997),
(Sawyer, R., K., 2001). Creativitatea şi fantezia fără limite se
reflectă în jocul de creaţie al copiilor. Jocul de creaţie ajută copiii
să transforme realitatea vieţii în experienţă proprie şi să o
înţeleagă. Aspecte ale realităţii întâlnite în mediul înconjurător
sunt integrate în jocul de creaţie şi interpretate astfel încât să
răspundă intereselor şi dorinţelor copiilor. Jocul de creativitate
permite copilului să se dezvolte, să înflorească, să evolueze fără
82
declinuri.
Decenii de studii evidenţiază importanţa jocului creativ
din perioada copilăriei. Jocurile de creativitate fac parte
integrantă din viaţa copilului, în cadrul acestor jocuri învăţarea şi
joaca sunt de nedespărţit, este dificil să spunem până aici este joc
şi de aici învăţare, nu le putem separa. Copilăria nu face
distincţie între joc şi învăţare. Când copiii se joacă ei acumulează
cunoştinţe, îşi formează atitudini, îşi dezvoltă aptitudini, îşi
exersează deprinderile fizice şi psihice, îşi perfecţionează
abilităţile de relaţionare socială. Copiii prin joc realizează o
asimilare a realităţii în conformitate cu nivelul lor de înţelegere,
în conformitate cu aspiraţiile lor, dar într-un mod lejer, în spirit
de joc. Educaţia copiilor de vârstă preşcolară se realizează prin
joc, adulţii dacă doresc să aibă un copil sănătos, fără probleme de
integrare în activitatea şcolară, în societate, nu trebuie să facă
altceva decât să le ofere exemple din toate categoriile de
activităţi şi să le ofere ambianţa necesară jocului. Jocul creativ
este mijlocul prin care copiii acced la cunoaştere. Adulţii,
educatoare vor supraveghea îndeaproape jocul copiilor pentru a
interveni când lucrurile merg prost. Jocul în grădiniţă este
mijlocul principal prin care se realizează influenţa educativ-
formativă.
Jocurile creative duc la dezvoltarea înclinaţiilor şi
aptitudinilor înnăscute ale copiilor. Este deosebit de important să
lăsăm copiii să-şi manifeste înclinaţiile fără a-i înfrâna,
dimpotrivă trebuie să încurajăm activităţile creative, în special
jocurile de creativitate.
Specialiştii au observat că activităţile repetitive fac parte
din ritualul jocului, aceste repetiţii au un rol al lor de netăgăduit
în formarea deprinderilor, priceperilor, potenţialităţilor copiilor
de vârstă preşcolară. Cu timpul aceste repetiţii duc la conturarea
unor interese precise ale copiilor spre activităţi creative distincte.
Un copil care va repeta un cântecel încontinuu, în fond îşi
exersează corzile vocale, îşi dezvoltă anumite aptitudini
muzicale. De multe ori enervaţi, părinţii, frânează aceste
83
manifestări ale copilului, lucru deosebit de nociv pentru psihicul
copilului. În loc să se enerveze, mai degrabă ar fi bine să
încurajeze copilul, să-l susţină şi să-l ajute să-şi dezvolte
potenţialele talente.
Toţi psihologii care au studiat jocul copiilor sunt de acord
că prin joc copilul doreşte să fie asemenea adultului, jocul de
creaţie demonstrează dorinţa copilului de a creşte, de a fi
asemenea părinţilor şi adulţilor din jurul lor. Acest aspect îl
putem identifica urmărind jocurile de creaţie ale copiilor, care
reflectă această înclinaţia a copilului de a imita adultul, de a fi ca
el, este motorul intern care pune în mişcare capacităţile formative
psiho-fizice ale evoluţiei copilului. Jocul de creaţie îmbogăţeşte
experienţa de viaţă a copilului, îi dezvoltă capacităţile şi
aptitudinile. Încurajaţi, copiii îşi vor perfecţiona capacităţile
creatoare şi motivaţia spre aceste activităţi.
Jocul creativ al copiilor contribuie la dezvoltarea atenţiei
voluntare. Deşi din punctul de vedere al vârstei atenţia copilului
este labilă, ştiindu-se bine aspectul că un copil preşcolar nu se
poate concentra pe o activitate decât o perioadă scurtă de timp, în
joc copilul este complet implicat şi concentrat. Jocul copiilor se
desfăşoară cu o detaşare absolut inconştientă. Când se joacă
copiii sunt total absorbiţi de ceea ce fac. Educaţia formală,
metodele standardizate de educaţie, trebuie să păstreze vie
această capacitate creatoare a copiilor, să încurajeze orice
încercare creativă a copiilor. Educaţia indiferent sub ce formă se
realizează ar trebui să păstreze vie această înclinaţie înnăscută a
copiilor spre creativitate şi să urmeze calea învăţării creative pe
care jocul o oferă fără interdicţii şi oprelişti.
Deoarece copiii imită adulţii în jocurile lor de creaţie,
adulţii trebuie să le ofere exemple demne de urmat.
Dacă până la vârsta de 2-3 ani copilul este orientat spre
sine în joc, spre propriul corp, spre obiectele simple care îl
înconjoară: propriul corp, linguriţa cu care mănâncă, jucăriile de
pluş pe care le manipulează, pe parcursul dezvoltării
ontogenetice copilul îşi îmbogăţeşte repertoriul jocului, jocul
84
devine mai creativ. Imitând ceea ce vede în jurul său, în viaţa sa,
jocul va cuprinde acţiuni preluate din realitate (de hrănire a
păpuşii, de pregătire a mesei, de plimbarea a căţeilor de pluş, de
conducere a unei maşini pe o şosea imaginară etc.). Sunt
elemente ale jocului de creaţie prezente în viaţa oricărui copil în
copilăria timpurie. Aceste elemente se îmbogăţesc pe măsura
creşterii copilului, subiectele jocurilor de creaţie devenind mult
diversificate ca tematică şi mai bogate în conţinut.
Relaţiile sociale ale copilului diversificându-se la intrarea
în grădiniţă, jocurile de creaţie vor reflecta aceste aspecte,
grădiniţa oferă oportunităţile necesare manifestării creativităţii
copiilor. Când copiii sunt angajaţi în activităţi care sunt în
concordanţă cu personalitatea lor, cu particularităţile lor de
vârstă, cu interesele lor, acestea au un impact enorm asupra
dezvoltării lor, ei au o motivaţie puternică şi se implică efectiv în
joc. Astfel jocurile de creaţie oferă suportul real al formării şi
dezvoltării personalităţii copiilor. Jocurile de creaţie cum ar fi
sociodramele sau jocurile cu roluri oferă posibilităţi nelimitate de
dezvoltare a proceselor cognitive şi afectiv-emoţionale (Sara
Smilansky, 1990). În urma practicării unor astfel de jocuri de
creaţie se observă îmbunătăţiri pe ariile:
a) cognitiv-creative:
- o mai bună exprimare verbală;
- un vocabular mai bogat;
- o mai rapidă înţelegere;
- o exprimare mai elevată;
- strategii rezolutive optimizate;
- o mai mare curiozitate;
- o mai bună participare;
- abilităţi intelectuale îmbunătăţite.
b)afectiv-emoţionale:
- participare mai activă în jocurile cu pereche;
- participare activă în grupul social;
- o mai bună colaborare;
- reducerea comportamentelor agresive;
85
- apariţia trăirilor empatice;
- o mai bună stăpânire de sine;
- înfrânarea impulsurilor de moment;
- spirit de inovaţie;
- descătuşarea imaginaţiei;
- o mai bună concentrare a atenţiei;
- perseverenţă în rezolvarea sarcinilor.
Jocurile de creativitate, dar în special sociodramele şi
jocurile cu roluri stimulează capacităţile intelectuale, afective şi
emoţionale ale copiilor canalizând energia copiilor spre
dezvoltarea acelor abilităţi, aptitudini şi deprinderi ce vor fi
necesare activităţii şcolare viitoare. Situaţiile şi relaţiile pe care
sociodramele le pun în scenă prezintă similarităţi cu situaţiile din
viaţa reală cărora copiii le găsesc rezolvări, situaţii pe care copiii
le vor experimenta în activitatea şcolară. Astfel copiii
acumulează cunoştinţe şi deprinderi, îşi dezvoltă funcţiile
gândirii, capacităţile de abstractizare şi generalizare, se
obişnuiesc cu operarea cu noţiuni în plan abstract. Desigur
imaginaţia joacă un rol important în cadrul acestor procese. Cu
ajutorul imaginaţiei şi artei narative orice lucru poate fi creativ.
Specialiştii au observat că acei copii care participă activ la jocuri
de creaţie din grădiniţă, manifestă acelaşi comportament plin de
entuziasm şi în activitatea de învăţare şcolară. Acest aspect a fost
demonstrat într-un experiment din anii 70 în Germania, pe un
grup de 100 de copii preşcolari. 50 de copii au frecventat o
grădiniţă care practica în marea majoritate a timpului activităţi cu
caracter academic, ceilalţi 50 de copii au frecventat o grădiniţă în
care activităţile se desfăşurau sub formă de joc. Comparaţiile
realizate între cele două grupe de copii au fost edificatoare.
Copiii care au frecventat grădiniţa orientată pe activităţi de joc au
avut rezultate net superioare din punct de vedere al achiziţiilor,
din punct de vedere al dezvoltării psiho-motrice, afectiv-
emoţionale, sociale şi intelectuale, decât copiii care au fost
orientaţi pe activităţi academice. Acest experiment a determinat o
reformare a învăţământului preşcolar din Germania, o reorientare
86
a activităţilor din grădiniţe pe joc ca activitate fundamentală de
educare şi formare a copiilor preşcolari.
S-a observat din activitatea practică că imixtiunea
adultului în jocul copiilor prin impunerea conţinuturilor poate fi
lipsită de tact, aspect ce impietează asupra creativităţii copiilor.
Intervenţiile adultului, părinte sau educatoare se vor realiza cu
foarte mare atenţie astfel încât să nu se înfrâneze spiritul creativ
şi libertatea de opţiune a copilului. Adultul, educatoare vor avea
mai mult un rol exterior jocului şi vor interveni doar să
amortizeze conflictele, să păstreze o anumită disciplină a jocului,
sau să sugereze diplomatic şi cu mult tact pedagogic soluţii. Cu
pricepere şi îndemânare pedagogică copiii vor fi stimulaţi ,
ajutaţi şi încurajaţi, astfel încât fiecare copil să-şi valorifice ideile
şi iniţiativele în mod creator. Realizându-şi ideile, interesele,
intenţiile, aspiraţiile în joc, el va fi capabil să le realizeze cu
succes şi în viaţa reală. În plus iniţiativa unui copil va stimula
participarea şi altor copii la jocul de creaţie, va determina
formarea de relaţii între copii, care vor deveni mai sociabili şi
civilizaţi. Jocul de creaţie îmbogăţeşte orizontul de viaţă al
copiilor, înţelegerea şi trăirile copiilor devin mai bogate şi mai
orientate spre scop.
Reprimarea iniţiativei copilului, a creativităţii lui datorită
anumitor impedimente de ordin material sau pedagogic va duce
la pasivitate, la înfrânarea dezvoltării lui, astfel că dintr-un copil
cu potenţial va deveni un copil cu dificultăţi.
4.3.5.Jocul cu rol
De multe ori ne face plăcere să întrebăm copiii ce vor să
se facă când vor fi mari. Diversitatea răspunsurilor va surprinde,
copiii vor răspunde că vor să se facă: pilot, magician, balerină,
astronaut, actor, doctor, luptător, soldat. Imaginaţia copiilor
cunoaşte avânt mai ales dacă este activată şi încurajată. Dacă se
oferă copiilor obiecte diverse de îmbrăcăminte pentru a se
costuma vom observa cum deodată jocurile lor devin mai
dinamice şi mai bogate în conţinut. Copiii vor alege costumaţiile
87
în funcţie de un anumit rol pe care-l vor juca, iar imaginaţia lor ia
avânt atunci când copiii se joacă împreună. Cele mai banale
obiecte din jur se metamorfozează şi devin mijloace absolut
necesare desfăşurării jocului. Un scaun se va transforma în cea
mai performantă maşină, un băţ va deveni o baghetă de
magician, un cearşaf aşezat pe un scaun va deveni o fortăreaţă
invincibilă etc. Copiii dovedesc o capacitate extraordinară de a
crea scenarii, intrigi şi puneri în scenă asemănătoare cu
scenografia unei adevărate piese de teatru. Jocurile cu rol îşi aduc
o contribuţie de netăgăduit în dezvoltarea imaginaţiei creatoare a
copiilor. Adulţii care se ocupă cu educaţia copiilor, educatoarele
în special trebuie să cunoască această înclinaţie firească a
copiilor de a se juca imitând diferite situaţii din viaţa cotidiană
sau din poveşti în cadrul jocurilor de rol. Astfel punându-se la
dispoziţia copiilor obiecte de îmbrăcăminte şi elemente ale unor
costumaţii îi vom determina să se angajeze în roluri cât mai
diferite. Cu cât jocurile cu rol vor fi mai diversificate cu atât
experienţa de viaţă a copiilor se va îmbogăţi. Cercetările
demonstrează următorul aspect copiii care participă la jocurile cu
rol, cu subiecte diverse, în cadrul cărora îşi pun la contribuţie
imaginaţia şi creativitatea, vor deveni şcolari mai buni şi vor
rezolva mai rapid şi eficient orice problemă cu care se vor
confruntă.
Copiii urmăresc cu foarte multă atenţie activităţile
adulţilor, ale părinţilor în special. O fetiţă o va urmări cu interes
pe mama ei când se va aranja să iasă în oraş, întoarsă în camera
ei fetiţa va imita în detaliu toate operaţiile pe care mama ei le-a
făcut să se aranjeze: de la îmbrăcăminte până la make-up.
În jocurile cu rol copiii învaţă ce înseamnă competiţia,
lupta pentru a atinge un obiectiv chiar dacă nu conştientizează
pe moment acest aspect, acestea se vor interioriza şi se vor stoca
în memorie, în subconştient şi îi vor fi de folos atunci când va
avea nevoie.
Adulţii care se ocupă cu educaţia preşcolarilor trebuie să
încurajeze copiii să se joace, cercetările demonstrând rolul
88
important la jocului cu rol în modelarea personalităţii copiilor
preşcolari pe toate laturile: cognitiv, afectiv-emoţional, volitiv.
Copiii dobândesc mai multă siguranţă şi curaj de manifestare în
faţa unui auditoriu, dobândesc încredere în forţele proprii, o
creştere a stimei de sine. Jocul cu rol antrenează participarea la
joc chiar şi a celor mai retraşi copii, uneori aceştia acceptă să
joace chiar roluri de leader.
Jocul cu rol este exact tipul de joc pe care copilul îl
execută cu plăcere şi cu motivaţie, este tipul de activitate care
realizează pregătirea copiilor pentru viaţă socială de mai târziu
(Elkind, D., 2007). Jocul cu rol spun cercetătorii reprezintă inima
copilăriei, o inimă care bate în ritmul biologic al copilului şi care
nu are limite în ceea ce priveşte realizarea dorinţelor imaginate
de copilul de vârstă preşcolară. Educatoarele cunoscând aceste
trăsături specifice copilăriei şi conştientizând valoarea formativă
a jocului cu rol îl practică cu regularitate. În sala de grupă este
necesar să existe un colţ cu costume, obiecte de îmbrăcăminte
pentru ambele genuri şi diverse accesorii ca: obiecte de podoabe,
insigne, genţi etc., care să suscite interesul şi imaginaţia copiilor.
Educatoarele vor încuraja copiii să practice jocurile cu rol, le vor
da sugestii, vor participa împreună cu copiii la desfăşurarea
jocului.
Trebuie să precizăm că pe lângă celelalte aspecte pe care
deja le-am evidenţiat privind rolul jocului cu rol în dezvoltarea
personalităţii copilului, trebuie să subliniem şi importanţa lui în
educarea limbajului. Jocul cu rol are un important impact asupra
limbajului deoarece jocul cu rol activează zona proximei
dezvoltări (Vîgotski, 2002). În jocul cu rol copiii sunt obligaţi să
comunice, sunt determinaţi să precizeze reguli într-un limbaj
coerent, sunt nevoiţi să vorbească cu toţii exprimându-se într-un
limbaj în conformitate cu rolul pe care îl joacă. Dacă copilul
joacă rolul unui poliţist va utiliza un anumit limbaj, dacă joacă
rolul unui medic limbajul va fi adaptat domeniului medical, dacă
va juca rolul Cenuşăresei copilul va folosi limbajul şi dialogul
folosit de autorului basmului etc. Putem spune că în joc copilul
89
foloseşte un metalimbaj adaptat situaţiei şi conjuncturii jocului
cu rol pe care copilul îl interpretează, astfel încât să se facă
înţeles de ceilalţi copii. Are loc un proces de exersare, de
procesare, de interiorizare şi dezvoltare a limbajului.
Jocul cu rol ajută copiii să se adapteze şi din punct de
vedere afectiv-emoţional diferitelor situaţii contrariante cu care
interacţionează copilul şi pentru care nu este pregătit (Beaven, J.
2000). Contradicţiile, conflictele şi conjuncturile nefavorabile
din viaţa reală cunosc o rezolvare fericită în plan imaginar prin
jocul cu rol. Realitatea cu atâtea interdicţii, reguli şi inadvertenţe
se adaptează nivelului cognitiv şi afectiv-emoţional al copilului
doar prin intermediul jocului. Jocul cu rol facilitează înţelegerea
mai uşoară şi mai rapidă a lumii înconjurătoare.
4.4.Jocul copiilor în ziua de astăzi
4.4.1.Evoluţia ontogenetică a jocului
Jocul este o activitate de importanţă majoră în dezvoltarea
copiilor, între joc şi dezvoltare este o relaţie de interdependenţă
şi necesitate. Copilul sănătos se joacă, dacă un copil nu manifestă
interes pentru joc este un indiciu clar că acel copil are o
afecţiune. Orice copil sănătos se joacă şi stabileşte cu jucăriile lui
o relaţie care nu poate fi înlocuită de altceva, relaţia cu jucăria
favorită este o relaţie specială. Copilul ştie instinctiv şi intuitiv să
se joace, dar are nevoie de sprijin pentru a-şi orienta jocul, pentru
a-l îmbogăţi şi pentru a acumula experienţă. Din punct de vedere
diacronic jocul cunoaşte numeroase transformări, dar şi anumite
zone de stabilitate. Toţi copiii sugari se joacă la fel, jocul se
manifestă prin mişcările mâinilor şi picioarelor, toate aceste
mişcări stângace şi nedirijate îi produc copilului sugar satisfacţie.
Sugarul le repetă, simte ca poate să se mişte, să apuce, să tragă,
să gângurească şi să silabisească. Pe măsura creşterii, copilul
mic începe să vadă mai bine, devine mai activ, doreşte să prindă
obiectele, vrea să le apropie şi să le analizeze, să le descopere şi
să le exploreze. Dacă la început toate informaţiile trec prin
90
simţuri: copilul vede, aude, pipăie, gustă, miroase şi simte, mai
târziu începe să recunoască obiectele familiare, începe să distingă
între obiectele care îi plac sau care nu. La aceasta vârstă
descoperă cu uimire că orice acţiune a sa asupra unui obiect are
un efect (că dacă trage lanţul de la cărucior se mişcă jucăriile).
Încă din această perioadă cunoaşterea şi învăţarea merg împreună
cu jocul. Copilul creşte şi atinge vârsta mersului biped, la început
cu ajutorul părinţilor şi a obiectelor din jur care-i folosesc pentru
susţinere în demersul lui de a cuceri spaţiul înconjurător, apoi
universul copilului se lărgeşte şi mediul de explorat devine mult
mai mare conform dorinţei copilului de a cunoaşte. Jocul
copilului cunoaşte alte aspecte, copilul este conştient de ceea ce
se petrece în jur, se bucură de toate jocurile pe care mama i le
oferă este plin de energie şi curiozitate. Treptat şi jocul se
îmbogăţeşte, apar partenerii de joc, iar copilul învaţă să se joace
cu alţi copii, cu care împarte jucăriile. Urmărind evoluţia şi
dezvoltarea psihosocială a copilului, recunoaştem şi evoluţia
ontogenetică a jocului:
 jocul copilului sugar – este o modalitate de relaţionare
între copil şi părinţi. Copilul sugar zâmbeşte, priveşte, face
mişcări ca răspuns la atenţia părinţilor sau pentru a atrage atenţia
lor;
 jocul solitar - începe de la un an şi este o formă de joc
singular a copilului cu jucăriile din jur sau cu adulţii in jurul lui;
 jocul paralel - de la 1 an şi 6 luni până la 2 ani. Copiii se
joacă singuri chiar când sunt împreună cu alţi copii şi
conştientizează prezenţa acestora;
 jocul asociativ – între 2-3 ani copiii se întâlnesc cu alţi
copii nu lucrează împreună şi nici nu colaborează, egocentrismul
este încă puternic;
 jocul cooperant – este perioada preşcolară, copiii se joacă
împreună, realizează activităţi în comun, îşi împart jucăriile,
jocul devine mai complex şi mai bine organizat, are reguli.
Observăm aşadar o evoluţie a jocului concomitent cu creşterea
copilului, de la jocul instinctiv, imprecis şi intuitiv, până la jocul
91
elaborat, complex - jocul cu reguli.
Copilul se joacă instinctiv, nimeni nu îi spune să se joace, jocul
există în codul genetic al copilului, orice copil se joacă. Nimeni
nu îl instruieşte pe copilul mic cum să se joace, pur şi simplu
jocul face parte din viaţa lui încă de la naştere. Cu timpul adulţii
vor interveni şi vor dirija copilul spre cunoaşterea lumii
înconjurătoare. Copilul nou născut vede, dar nu înţelege ceea ce
vede, aude dar nu înţelege încă conţinutul celor auzite, zâmbeşte
dar nu ştie de ce, scoate zgomote dar nu vorbeşte. Copilul mic
este vulnerabil, fără apărare, are nevoie de îngrijire, dragoste şi
joc pentru a creşte frumos şi sănătos. Pentru cunoaşterea realităţii
înconjurătoare copiii explorează îndelung. În experienţa de joc
mânuirea şi manipularea obiectelor sunt foarte importante. Copiii
explorează prin încercare şi eroare. Exemplul cel mai cunoscut
este al copilului care demontează toate jucăriile care îi întră în
mână, nu din dorinţa de a le strica, ci din dorinţa de cunoaştere.
Cunoaşterea la nivelul copilului mic se realizează prin simţuri,
copilul vede, aude, simte, pipăie şi cunoaşte în mod direct
realitatea. Uneori adulţii nu înţeleg atitudinile copiilor, cert este
că ei simt nevoia să fie înţeleşi şi să înţeleagă lumea în care
trăiesc.
Nu poţi cere copilului cum să se joace, dezvoltarea normală a
unui copil se realizează prin explorări personale, ei simt nevoia
unor soluţii personale care de fapt prefigurează stilul personal de
învăţare şi cunoaştere.
Jocul antrenează toate domeniile de dezvoltare a personalităţii
copilului şi de aceea E. Erikson (1963) consideră ca jocul este
instrumentul prin care copiii scot la lumina sentimente şi idei
interioare.
4.4.2.Evoluţia jocului
Din punct de vedere diacronic jocul a cunoscut
transformări multiple. Astăzi copiii se joacă jocuri care până nu
demult nu făceau parte din repertoriul copilăriei. Copiii care
trăiesc la oraş datorită condiţiilor vieţii specifice urbane, copiii
92
petrec majoritatea timpului în interior, fie acasă, fie în instituţii.
Astfel că majoritatea timpului copiii şi-o petrec jucând jocuri pe
televizor, calculator sau alte jocuri electronice. Locurile de joacă
exterioare sunt echipate cu jocuri şi echipamente specifice
jocurilor în aer liber. Aceste jocuri nu au capacitatea de a stimula
dezvoltarea copilului pe toate laturile, de aceea este necesar ca la
vârsta preşcolară copiii să frecventeze grădiniţele unde au
posibilitatea dezvoltării tuturor potenţialităţilor în formare. Orice
aptitudine a copilului poate fi optimizată prin joc (Isenberg &
Quisenberry, 2002). Toate laturile personalităţii se pot dezvolta
prin joc, înaltele abilităţi ale copiilor pot cunoaşte noi
transformări evolutive, conexiunea dintre joc şi dezvoltarea
abilităţilor lingvistice, matematice, estetice este relevată de
studiile recente realizate de specialişti (Răduţ-Taciu, R., (coord.),
(2004), Van Hoorn, Nourot, Scales şi Alward, 2007)25.
Când se joacă copiii:
 au numeroase oportunităţi pentru a-şi exersa
reprezentările mintale în numeroase alte situaţii;
 îşi exersează toate laturile personalităţii: fizice, sociale,
emoţionale, intelectuale;
 sunt angajaţi cu toată fiinţa lor deoarece sunt motivaţi;
 îşi dezvoltă gândirea şi aptitudinile. De exemplu o
fetiţă de 4 ani a învăţat să scrie cu ajutorul unui alfabetar din
plastic propriul nume şi a înţeles şi că fiecare sunet este
reprezentat de o literă. Ea a fost motivată de înţelesul cuvântului,
propriul nume;
 îşi însuşesc concepte în mod logic, fiecare concept
trebuie înţeles. Deoarece învăţarea mecanică a conceptelor este
inutilă, aceste concepte nu se reţin, intră în uitare.
Pentru copii, jocul este o activitate extrem de serioasă şi
importantă. Prin joc, copilul reconstruieşte realitatea în
conformitate cu dorinţele sale, o apropie, o analizează şi încearcă
25
Play at the Center of the Curriculum in
www.4children.org/pdf/play07.pdf
93
să o înţeleagă. Copilul în joc depune efort la fel cum omul
depune efort în activitatea sa de fiecare zi, jocul reprezintă jobul
copilăriei. Datorită caracteristicii gândirii copiilor de vârstă
preşcolară, ei nu pot procesa realitatea prin mijloace abstracte ci
doar prin experienţa multisenzorială concretă. Prin joc, copiii
rezolvă probleme de viaţă, din mediul lor înconjurător fizic şi
social, creează situaţii pentru a găsi soluţii diferite - ceea ce le va
dezvolta gândirea, care odată cu dezvoltarea ontogenetică va
atinge şi dezvoltarea formală. Jocul permite copiilor să înveţe
utilitatea obiectelor, ei se concentrează pe ceea ce fac, devin
interesaţi de mediul înconjurător pe care îl explorează fiind
atenţi, motivaţi şi interesaţi.
4.4.3.Jocul şi calculatorul
Cucerirea ştiinţei a determinat o evoluţie fără precedent a
electronicii, iar aplicaţiile sale pe calculatorul personal sunt
inepuizabile. Astfel calculatorul personal face parte astăzi din
viaţa oricărui copil, care are acest obiect în casă sau la grădiniţă.
Jocurile pe calculator sunt numeroase, variate şi unele de înaltă
valoare educativă. Cu ajutorul jocurilor pe calculator copiii îşi
îmbogăţesc cunoştinţele, dobândesc noi dexterităţi şi aptitudini.
Statisticile cercetătorilor au confirmat faptul că acei copii care
utilizează de timpuriu calculatorul sunt mai inteligenţi decât
ceilalţi copii. Jocurile didactice pe calculator sunt deosebit de
plăcute pentru însuşirea unor noi cunoştinţe despre lume, pentru
învăţarea matematicii, chiar pentru învăţarea scrierii şi citirii.
Jocurile distractive pe calculator sunt de asemenea foarte plăcute
copiilor. Pe lângă toate aceste aspecte pozitive trebuie să
accentuăm câteva aspecte pe care fiecare părinte trebuie să le
aibă în vedere şi anume:
-timpul petrecut de copii în faţa calculatorului să fie unul
rezonabil;
-jocul pe calculator este unul static, de aceea părinţii trebuie
să îndemne copiii să facă şi mişcare şi dacă este posibil în aer
liber, în curte, în parc etc.;
94
 - jocul pe calculator este un joc de tip solitar, ori pentru a
creşte sănătos şi pentru a se integra în viaţa socială copilul are
nevoie de interacţiune socială;
- conţinutul moral al jocurilor-video de multe ori lasă de
dorit;
- conectarea on-line este benefică, dar în aceeaşi măsură este
periculoasă. Există acolo o lume virtuală tot atât de încărcată de
pericole ca viaţa reală, de aceea accesul la internet al copiilor
trebuie să fie sub supravegherea permanentă a părinţilor.
Foarte mulţi copii pasionaţi de calculator, care-şi petrec
foarte mult timp în faţa monitorului, ajung nişte adolescenţi
nesociabili, obezi sau chiar bolnavi de nevroze, statisticile o
dovedesc, de aceea este necesar ca acest semnal de alarmă să fie
luat în consideraţie şi menţionat de orice pedagog.
Calculatorul este un mijloc de învăţare util şi benefic atâta
timp cât este folosit cu moderaţie şi îmbinat cu celelalte metode
tradiţionale instructiv-educative. Îmbinarea jocurilor tradiţionale
cu jocurile pe calculator sau alte jocuri electronice vor determina
evoluţia copilului spre maxime performanţe, cu condiţia ca să nu
se neglijeze relaţiile interumane şi mişcarea.
4.4.4.Jocul care antrenează creierul
Jocul pe lângă toate beneficiile pe care le aduce în viaţa
copilului are şi un rol terapeutic. Consilierii şi psihologii cunosc
foarte bine valenţele formative ale jocului de aceea folosesc jocul
ca mijloc de remediere a unor simptome şi manifestări
indezirabile ale copiilor care suferă de diferite afecţiuni psihice.
Astfel jocul este un mijloc terapeutic în educarea copiilor cu
Tulburări globale de dezvoltare (sindromul autist sau Asperger).
Copiii care suferă de aceste afecţiuni manifestă deficiente de
interacţiune socială. Prin jocuri adaptate copilul poate fi învăţat
cum să reacţioneze în diferite situaţii sociale, prin joc. Prin jocul
cu personaje imaginare copilul este învăţat cum să utilizeze
anumite formule de politeţe, replici adecvate unor situaţii
repetitive din viaţa socială. Copilul va deprinde anumite
95
deprinderi sociale, poate învăţa comportamente sociale pe care să
le aplice în viaţa reală (de exemplu diferenţa între privat şi
public, cu mai mult discernământ.
Jocul vine în sprijinul educatorilor atunci când au în
grupă un copil hiperactiv. Pentru disciplinarea pozitivă jocul cu
reguli este foarte indicat, copilul hiperactiv va fi obligat să se
supună regulilor jocului pentru a nu fi respins de ceilalţi copii,
inhibându-şi astfel tendinţele, iar educatoarea va recompensa
fiecare atitudine pozitivă a copilului hiperactiv.
Specialistul în neurologie, de origine japoneză
Kawashima26, a inclus în cercetările medicale realizate de el,
două concepte revoluţionare pentru vindecarea bolnavilor
cronici, ale căror boli le afectau grav calitatea vieţii. Cele două
studii se numesc Antrenează-ţi creierul – (Train your Brain) şi
Vârsta creierului (Brain Age) cuprind de fapt modalităţi prin
care creierul este mobilizat să-şi folosească funcţiile. Cele două
lucrări au avut un mare succes în Japonia, ceea ce a tentat o firmă
faimoasă producătoare de jocuri pe calculator să îi propună lui
Kawashima o adaptare a cărţilor sub forma unui joc, care să
aplice teoriile cercetătorului. Aşa a apărut jocul Brain Training
care stimulează capacitatea intelectuală şi agilitatea mintală. Prin
exerciţiile mentale pe care le propune acest joc, oamenii obţin o
anumită reactivare cerebrală, îmbunătăţindu-şi foarte mult
calitatea vieţii.
Jocul nu stimulează o singură parte a creierului, ci mai
multe regiuni care se folosesc în viaţa cotidiană, ameliorând
funcţiile creierului se ameliorează şi capacitatea de readaptare
socială.
Terapia prin joc se bazează pe principiile dezvoltării
ontogenetice ale copilului şi astfel se asigură, prin joc,
modalităţile potrivite de exprimare şi comunicare pentru copii.
26
www.braintraining.com.
96
 Activităţi pentru seminar Capitolul al V-lea

LOCUL JOCULUI ÎN CONŢINUTUL CURRICULAR

Sarcini şi exerciţii aplicative 5.1. Forme de activitate ludică din grădiniţă şi şcoală

În psihopedagogia modernă, jocul este asimilat ca o

?
1. Pornind de la următoarea afirmaţie: “Numai ceea ce evidenţă în procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii
omul a absorbit de la prima vârstă este solid şi persistent în umane. Jocul în copilărie se circumscrie evoluţiei psihogenetice.
el” (J.A.Comenius, Didactica Magna), redactaţi un eseu Psihologul Jean Piaget numeşte etapa preşcolară etapa gândirii
structurat de 150 de cuvinte. intuitive care se situează între 4 şi 7/8 ani, este etapa de stabilire
a relaţiilor între fenomene, iar etapa şcolară mică etapa
Timp de lucru 10 minute operaţiilor concrete (7-11/12 ani), când se formează capacităţile
2. - de conservare a substanţei. După vârsta de 12 ani este prezentă
etapa operaţiilor formale, care dă posibilitatea înlănţuirii de
Cum poate jocul să stimuleze potenţialul de formare şi raţionamente bazate pe argumente pertinente. Cercetările lui
dezvoltare a personalităţii complete. Piaget demonstrează organizarea structurilor mentale şi ale
fenomenelor psihice cu totul şi cu totul specială în psihismul
infantil faţă de adult. Evoluţia normală şi dezvoltare intelectuală
3. - armonioasă începe în perioada preşcolară prin activitatea de bază
a copilului jocul. Această cutumă se suprapune perfect pe teoria
4. - psihogenezei care porneşte de la noţiunea biologică generală a
adaptării, care consideră inteligenţa ca un produs al mediului
5. -
sociocultural în care evoluează copilul şi reflectă stadiul de
maturizare şi organizare a sistemului nervos central. Se
accentuează rolul mediului social, cultural şi economic în
6. - evoluţia copilului. Pornind de la studiile genetice bazate pe
aprecieri ale testelor de inteligenţă, s-a demonstrat (după unii
autori) că 65 % din nivelul intelectual se datorează factorilor
ereditari, restul ţinând de condiţiile de mediu în care individul
evoluează. Pornind de la aceste idei afirmăm importanţa
grădiniţei în evoluţia copilului preşcolar. Jocul, în grădiniţă, ca
formă concretă, directă şi observabilă de activitate se constituie,
pentru educatori şi specialişti, într-un instrument valoros,
modelator, formativ şi evaluativ, pentru personalitatea în evoluţie

97 98
a copilului. În grădiniţă, prin activitatea fundamentală – jocul -
derularea controlată şi dirijată a acestuia ţine cont de dezvoltarea
biologică şi psihologică a copilului. În etapa senzorio-motorie de
dezvoltare, jocurile sunt simple exerciţii ale funcţiilor, numite de
Jean Chateau şi Charlotte Bühler "jocuri funcţionale", care
contribuie la dezvoltarea motricităţii prin mişcări ale membrelor,
prinderea şi aruncarea obiectelor, a limbajului, prin gângureli şi
vocalize, ce pregătesc dezvoltarea analizatorilor auzului şi
vorbirii. Aceste activităţi deşi par la prima vedere simpliste şi
fără semnificaţie, ele permit fiecărei funcţii să-şi dezvolte, prin
explorare şi specializare un domeniu pe care apoi îl va extinde.
De aceea la vârsta de un an copilul foloseşte două treimi din
timpul pe care acesta îl petrece în starea de veghe mişcându-se şi
gângurind, aspecte ce reprezintă forme ale jocului spontan.
Trebuie să precizăm însă că la această vârstă nu este important
obiectul jocului, ci "practicarea funcţiei". Acum au loc
spectaculoase achiziţii în plan biologic, fiziologic şi în plan
psihologic. Odată depăşită această etapă a jocului funcţional,
copilul va căuta în activitatea sa elementul de noutate, pe care
deseori el însuşi îl produce, apoi prin mecanisme de
asimilare/acomodare, îl integrează, constituindu-se astfel primele
segmente de bază ale experienţei. Unul din principiile
primordiale după care acţionează psihicul uman normal este
principiul obţinerii plăcerii, care orientează permanent toate
acţiunile umane. Dacă la început copilului îi face plăcere
rezultatul acţiunii senzoriale, treptat copilul va fi încântat de
efectuarea acţiunii în sine. Conform piramidei trebuinţelor a lui
Maslow1 (trebuinţe fiziologice, trebuinţe de securitate, trebuinţe
de apartenenţă, dragoste) copilul depăşeşte de acum acest prin
nivel şi trece spre următorul, superior, al trebuinţei eului (de
prestigiu, de stimă, de autorealizare). Este momentul când se
prefigurează conştientizarea acţiunii, aceasta devenind act
1
Abraham Maslow (1908-1970) a fost un psiholog umanist american. Este
cunoscut astăzi pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei
nevoilor umane
99
voluntar. Copilul antrenează de acum capacităţi superioare, ca
motivaţia şi voinţa, atingerea rezultatului acţiunii, de care copilul
este întotdeauna mândru, chiar dacă rezultatul nu corespunde
aşteptărilor. În stadiul gândirii simbolice copilul datorită
dezvoltării analizatorilor specifici, îşi dezvoltă limbajul, el
devine mai autonom în mişcare şi acţiune. Sistemul neuromotor
mult mai bine dezvoltat îi permite să execute acţiuni din ce în ce
mai complexe, mai exacte şi mai fine. Dezvoltarea proceselor
psihice vor permite o evoluţie pe plan psihologic, copilul este de
acum conştient de propria persoană, el se recunoaşte în oglindă,
îşi cunoaşte numele şi recunoaşte persoanele din mediul său
apropiat. Jocul copilului dobândeşte noi valenţe, perioadele de
joc sunt mai lungi, se observă o structurare şi o diferenţiere în
modul de execuţie a jocului. Jocul este mai complex, în joc sunt
utilizate diferite obiecte, care participă la acţiunea jocului. De
acum copilul dobândeşte experienţe multiple redate cu fantezie
în joc. Copilul imită acţiunile adulţilor pe care le redă în jocul
său. Planul imaginar este mult evoluat, fantezia copilului zburdă,
îşi imaginează situaţii şi personaje pe care le distribuie în jocul
său. Jocul devine un mod de asimilare a realului, de cunoaştere şi
potenţare a calităţilor sale latente. Imitarea acţiunilor adulţilor
devine o formă de proiecţie a personalităţii în formare a copilului
care conduce maşini, trenuri, vapoare, avioane şi navete cosmice,
este Badman, este prinţesa Xena. Specificul jocului la vârsta
copilăriei implică în mare măsură simbolismul, folosit la cote
maxime şi multivalente, căci jocul infantil este în mare măsură
fantezie şi hiperbolizare. Copilul reconstruieşte realitatea o
modelează conform dorinţelor sale, în cadrul jocului scaunul
devine o locomotivă, o pereche de ochelari îl transformă în
Zorro, iar o pelerină dobândeşte puteri magice.
În etapa gândirii intuitive jocul devine mult mai
diversificat, dat fiind că de acum copilul începe să stabilească
relaţii între fenomene. Copilul doreşte să-şi afirme propria
valoare. Conform lui Charles Bühler: Copilul consideră că tot
ceea ce face el singur este mai frumos decât ceea ce a fost făcut
de oricare altul.
100
 Intrarea copiilor în primul mediu formal de educaţie:
grădiniţa, prin sistemul de învăţământul preşcolar va permite
copilului să se introducă treptat într-un proces de învăţare uşor,
stimulator, diversificat, orientat spre interesele sale primare: de
joc şi mişcare. Grădiniţa orientează activităţile copiilor prin joc
spre asimilarea valorilor societăţii actuale, prin mijloace
specifice nivelului de dezvoltare al copiilor şi de către personal
didactic cu aptitudini şi cunoştinţe în domeniu. Cunoaşterea
aspectului că la această vârstă copilul se exprimă prin joc,
strategiile, tehnicile şi mijloacele educaţionale sunt în totalitate
bazate pe o activitatea care se sprijină pe joc. Deoarece grădiniţa
este un mediu formal diferit ca structură şi mod de relaţionare de
mediul familial, copilul la început se confruntă cu unele
probleme legate de socializare. Copilul vine din familie cu
anumite comportamente, atitudini, moduri de relaţionare
individuale, specifice pe care, prin procesul educaţional organizat
le modelează şi le uniformizează, adaptându-le la noul mediu.
Procesul educativ se realizează în mod dirijat, controlat şi dirijat
îndeaproape de cadre didactice şi alţi specialişti (consilieri,
psihopedagogi), cu scopul modelării unor comportamente
dezirabile. Acest demers trebuie să fie firesc, nestresant şi nu
trebuie să fie resimţit ca o presiune de către copii. Jocul prin
natura lui va pune la dispoziţia specialiştilor din grădiniţă
strategiile de realizare a obiectivelor educative, conform
programei preşcolare. Socializarea reprezintă principala sarcină a
grădiniţei. Deşi copiii de vârstă preşcolară mică nu simt nevoia
de a se juca cu alţi copii, treptat pe măsura dezvoltării lor
psihofizice, trebuinţa de apartenenţă, de afiliere (corespunzătoare
celui de-al treilea nivel al Piramidei lui Maslow) se va defini,
manifestându-se pregnant abia în jurul vârstei de cinci ani.
Începând cu această perioadă copiii se simt bine doar împreună
cu alţi copii. Jocul lor devine din ce în ce mai elaborat, jocul cu
subiect şi rol devine mai bine asimilat de copii, regulile sunt
respectate şi comportamentele adaptate rolului. Subiectele
jocului cu rol se diversifică, copiii se joacă împreună cu foarte
101
multă implicare, dar se joacă şi singuri, deoarece jocul cu rol
dispune de subiecte care determină adesea copilul să se joace cu
parteneri imaginari, iar copilul este capabil să susţină singur
câteva roluri. Jocul cu subiect are forţă interioară şi o organizare
structurală operaţională, simbolistică şi instrumentală. Cele mai
multe roluri sunt luate din realitatea percepută de copii în
interacţiunile lor sociale. Jocurile cu reguli, alături de alte jocuri
cum sunt jocurile didactice, au o importanţă specială, prin
caracterul puternic educativ, copilul are acces prin intermediul
lor la modele de comportament, stiluri de relaţionare, limbaj
adecvat. Jocurile, prin structura, prin conţin şi mijloace sunt
instrumente de formare a unor atitudini de corectare a
comportamentului, copilul fiind supus unei cenzuri atitudinale,
dar care nu se impune ci se formează uşor, prin conformările
ludice. Astfel copiii învaţă să reacţioneze adecvat, să-şi
însuşească rolul în faţa membrilor grupului, să se comporte
conform rolului pe care-l interpretează. Grădiniţa prin mijloacele
oferite de joc pregăteşte copilul pentru activitatea şcolară. La
intrarea în şcoală copilul trece la etapa operaţiilor concrete,
copilul înţelege mai bine aspectele lumii înconjurătoare, iar
nivelul de dezvoltare al gândirii îi permite să opereze cu idei
abstracte, cum ar fi conservarea substanţei. De acum copilul
dispune de capacităţi cognitive necesare înţelegerii anumitor
proprietăţi ale obiectelor cum sunt cantitatea şi numărul.
Dezvoltarea în plan psihic dă posibilitatea copilului de a observa
conservarea cantităţii şi a numărului, el înţelege că acestea rămân
neschimbate când sunt supuse unor transformări privind forma,
poziţia sau alte atribute specifice. Operaţiilor mintale câştigă în
mobilitate, şi reflexibilitate permiţând copilului să înţeleagă
relaţiile complexe cum sunt relaţii matematice de volum, de
greutate. Abia înspre vârsta de 10 ani se conservă mental
greutatea, iar volumul şi probabilitatea înspre vârsta de 11-12
ani. Jocul copiilor se diversifică şi se nuanţează, şcolarii mici
deprind gustul colecţiilor de tot genul. Psihologii susţin baza
observaţiilor făcute de-a lungul anilor că 100% dintre băieţi şi
102
91% dintre fetele de 11-12 ani fac colecţii. După vârsta de 12
ani, odată cu stadiul operaţiilor formale, gândirea se conturează
pregnant prin raţionamentul abstract, prin ipoteze, vizând toate
aspectele posibile. De acum puberul datorită dezvoltării
proceselor şi funcţiilor gândirii, operează cu clase şi relaţii.
Gândirea şi inteligenţa raţionează cu ajutorul operaţiilor prin
interiorizarea acţiunilor externe cu obiectele. De semnalat la
acest stadiu de dezvoltare caracterul neliniar al gândirii. De aceea
acţiunile educaţionale vor avea permanent în atenţie acest aspect
al dezvoltării psihologice a şcolarului. Activitatea de învăţare
trebuie să satisfacă nevoia de activitate, nevoia de a manipula
obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri şi
situaţii, nevoia de a se juca. Jocul este şi liantul care uneşte
şcoala cu viaţa şi personalitatea copilului. Copilul este o fiinţă a
cărei principală trebuinţă este jocul. (...). Trebuinţa de a se juca
este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să
procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră
de negăsit în sala de clasă. Alternarea activităţilor scolastice cu
jocurile didactice constituie elementule ce conferă o dinamică
performantă activităţii instructiv-educative. Îmbinarea metodelor
de învăţare în aşa măsură încât să ducă la eficientizarea
procesului de învăţământ reprezintă una dintre direcţiile reformei
educaţiei contemporane. Implementarea jocului în activitatea de
predare-învăţare facilitează procesul de asimilare, fixare şi
consolidare a cunoştinţelor, retenţia şi transferul. Introducând
elemente de joc printre etapele unei lecţii sobre şi seci se
determină crearea unei atmosfere de relaxare şi de încredere, de
destindere cu efecte benefice asupra dezvoltării personalităţii
copiilor. S-a demonstrat că jocul ajută la dezvoltarea intelectuală
a preşcolarilor şi şcolarilor, permiţând elaborarea de structuri
cognitive din ce în ce mai echilibrate. Tot mai mulţi pedagogi
recunosc aspectul că utilizând jocul în procesul de predare -
învăţare, activitatea didactică devine mai atractivă şi se pliază pe
trebuinţele copilului.
În învăţământul primar, jocul didactic se poate organiza
103
cu succes la toate disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei.
Obiectivele sunt: dobândirea de noi cunoştinţe şi deprinderi,
fixarea şi consolidarea acestora, verificarea şi aprecierea
nivelului de pregătire al elevilor. Elementele ludice contribuie
din plin la stimulează creativitatea copiilor, dezvoltă libertatea de
gândire şi acţiune, formează caracterul şi trăsăturile lui iniţiativa,
curajul, voinţa perseverenţa, combativitatea, corectitudinea,
disciplina, spiritul de cooperare, comportamentul civilizat.
Reforma învăţământului a determinat mutarea accentului
de pe factorii intelectuali pe cei motivaţionali şi afectivi, iar jocul
pune la dispoziţia cadrelor didactice un instrumentar de mijloace
eficiente, prin integrarea afectiv-emoţională a şcolarilor. Pentru
ca o activitate didactică să devină atractivă, stimulativă şi
motivantă pentru şcolarii de vârstă mică ea trebuie să includă
elemente ludice ca: surpriza, ghicirea, întrecerea, explorarea,
aşteptarea.
5.2.Integrarea elementelor de joc în conţinutul
curricular al învăţământului preşcolar
Învăţământul preşcolar românesc îşi organizează
activitatea pe baza politicilor privind educaţia la nivel preşcolar
şi anume pe baza curriculum-ului educaţional preşcolar. În sens
larg, curriculum-ul desemnează ansamblul experienţelor de
învăţare prin care trece copilul pe parcursul şcolarizării, iar în
sens restrâns curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor
şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii preşcolare:
plan de învăţământ (conform tabelelor nr.1 şi 2), programa
analitică, ghiduri de aplicare, manuale etc.2
2
Gabriela Kelemen, Pedagogie preşcolară, Editura UAV, 2007.
104
 Tabel nr. 1-Grădiniţe cu program normal Educaţie pentru
1
A. societate, Activităţi
" 1 1
Nr. Categoria de activitate Nivelul I 3- Nivelul II B. practice şi elemente de
activitate casnică l
crt. 5 ani 5-7 ani
I. Activităţi comune 7 10 Educaţie muzicală 1 1
B. "
Educaţie plastică l l
A. Activităţi de educare a limbajului 1 2
A. Activităţi matematice. 1 2 A. " Educaţie fizică 1 1
B. Cunoaşterea mediului 1 1 Activităţi alese, jocuri şi
B. Educaţie pentru societate 1 II. " alte activităţi desfăşurate 17 14
Activităţi practice şi elemente de 1 1 cu copiii
activitate casnică
A. Educaţie muzicală 1 I III. " Extinderi 0-1 1-2
B. Educaţie plastică 1 1 IV. " Activităţi opţionale 0-1 1-2
A. Educaţie civică 1 1
După- Activităţi recreative şi de
I1. Activităţi alese, jocuri şi alte 17 14 V. 10 5
activităţi desfăşurate cu copiii amiază relaxare
III. Extinderi 0-1 1-2 Activităţi de dezvoltare şi
IV. Activităţi opţionale 0-1 1-2 VI. exersare a aptitudinilor 15 15
"
Nr. minim de activităţi /săptămână. 24 26 individuale
Nr. maxim de activităţi/ 25 28 VII. " Activităţi recuperatorii - 5
săptămână
Nr. minim de activităţi pe săptămână 49 51
Nr. maxim de activităţi pe săptămână 51 53
Tabel nr.2-Plan de învăţământ la nivel preşcolar
Grădiniţe cu program prelungit şi săptămânal Planul de învăţământ este un document curricular
obligatoriu în care sunt stipulate categoriile de activitate pe două
Nivel I Nivel II nivele de vârstă: nivelul I pentru copiii de 3-5 ani şi nivelul al II-
Locul lea pentru copiii de 5-7 ani.
- 3-5 ani - 5-7 ani
Nr. activ. Categoria de
crt. în progr. activitate
Număr de Număr de Planul de învăţământ detaliază activităţile pentru cele două
activităţi activităţi tipuri de grădiniţe: cu program normal şi cu program prelungit
zilnic
propuse propuse sau săptămânal, specifică numărul minim şi maxim de activităţi
I Dimineaţa Activităţi comune 7 10 pe săptămână pentru cele două nivele, precum şi diseminează
Activitate de educare 1 2 activităţile pe etapele unei zile de activitate din grădiniţă.
A "
a limbajului 1 Planul de învăţământ la nivelul preşcolar cuprinde şi o
A. Activităţi matematice. 1 2 serie de teme orientative pentru activităţile desfăşurate în cadrul
" opţionalului. Planul de învăţământ corespunde celor două nivele
B. Cunoaşterea mediului 1 l
de vârstă 3-5 ani şi 5-7 ani. Activităţile din grădiniţă se
diferenţiază în funcţie de vârsta copiilor pe aceste două trepte,

105 106
prima treaptă reprezintă perioada de socializare, iar cea de-a I
8,30-9 Micul dejun discuţii cu părinţii.
doua se axează pe pregătirea copiilor pentru şcoală. Pe baza Jocuri şi activităţi
planului de învăţământ se întocmesc orarele grupelor alese, activităţi pe
sectoare/arii de
omogenizate pe criteriul vârstei sau după caz combinate. După
activitate.
întocmire orarele sunt supuse spre aprobare consiliului de II 9,30-10,30 Activităţi Desfăşurarea
administraţie. Orarele grupelor vor fi definitivate înainte de comune activităţilor obligatorii
începerea anului şcolar şi afişate în grupă la loc vizibil. cu întreaga grupă de
Grădiniţa de copii este instituţia care educă şi ocroteşte copii.
copiii aflaţi la vârsta preşcolară, adică copiii între 3 şi 6-7 ani, III 10,30-12 Activităţi Jocuri diferite,
urmărind dezvoltarea personalităţii copiilor conform ritmului comple- muzicale, de mişcare,
propriu şi bagajului genetic. Acestea se pot realiza doar prin joc, mentare în aer liber, jocuri
nu întâmplător în decursul timpului grădiniţa de copii a fost distractive etc.
După-masă 12-13 Masa de prânz Formare de deprinderi
numită casa jocului.3
IV şi comportamente
Învăţământul preşcolar asigură dezvoltarea liberă, 13-15 Somnul de -II-
integrală şi armonioasă a personalităţii copilului potrivit ritmului după-masă
propriu şi trebuinţelor sale, sprijinind formarea autonomă şi 15- Somnul de -II-
creativă a acestuia prin activitatea proprie copiilor de 3-7 ani, 15, 30 după-masă
jocul.
În toată activitatea desfăşurată în învăţământul preşcolar
se respectă dreptul copilului la joc ca formă de activitate, Activităţile didactice desfăşurate cu copiii în perioada de
metoda, procedeu şi mijloc de realizare a demersurilor dimineaţă se împart în trei etape :
educaţionale, pe baza curriculum-ului educaţional preşcolar. - etapa I cuprinde Jocuri şi activităţi la alegerea copiilor şi
Jocul este prezent în toate etapele din regimul zilei. Activităţi pe sectoare/arii de activitate;
Activităţile desfăşurate cu copiii în cadrul regimului zilei diferă - etapa a II-a cuprinde Activităţile comune, desfăşurate pe
în funcţie de tipul de grădiniţă. Regimul unei zile în grădiniţă grupe de vârstă conform orarului;
cuprinde pe ore următoarele activităţi: - etapa a III-a cuprinde Activităţile complementare.
De la venirea copiilor în grădiniţă, în cadrul etapei I copiii se
Activităţi didactice joacă sau îşi aleg activităţile pe care doresc să le desfăşoare, de
Etape Orele Regimul unei obicei copiii se organizează singuri sau sunt conduşi subtil de
zile în grădiniţă educatoare spre centrele de interes. Jocurile şi activităţile alese se
Dimi-neaţă 7-8,30 Venirea copiilor Întâmpinarea copiilor desfăşoară individual sau pe grupuri mici şi au rolul de a socializa
la grădiniţă de către educatoare, copiii, de a-i iniţia în cunoaşterea lumii înconjurătoare, a mediului
social şi cultural căruia îi aparţin, de a-şi dezvoltă comunicarea orală
şi scrisă. Pentru o bună desfăşurare a activităţilor pe arii de influenţă
educatoarea va împărţi grupa pe zone de interes: Biblioteca, Colţul
3
Pedagogia preşcolară, 2007).
naturii, Construcţii, Colţul păpuşii etc. De asemenea va pregăti
107 108
materiale didactice pe care le va distribui pe sectoare. Activităţile
desfăşurate pe sectoare/arii de activitate au rolul de a pregăti copiii
din punct de vedere didactic pentru activităţile comune.
Etapa a II-a cuprinde activităţile comune, care sunt obligatorii
pentru toţi copiii din grupă, acestea se vor organiza fie cu întreaga
grupă, fie pe grupuri mici de copii. În cadrul acestora se realizează
partea esenţială a obiectivelor programei instructiv-educative din
grădiniţa de copii. Activităţile comune variază, ca timp afectat în
funcţie de nivelul de vârstă, de la 15-20 minute cu copiii cuprinşi
între 3-5 ani şi 30-35 de minute cu copiii cuprinşi între 5-7 ani, iar la
grupa pregătitoare pentru şcoală uneori activităţile se pot întinde pe
o durată de 40-45 de minute, mai cu seamă înspre finalul
preşcolarităţii cu scopul apropierii treptate de activitatea şcolară.
Activităţile comune se desfăşoară sistematic, sunt organizate în
detaliu, fiind cele mai potrivite modalităţi de realizare a obiectivelor
instructiv-educative ale programei.
Planul de învăţământ detaliază domeniile de cunoaştere care
se concretizează în următoarele categorii de activităţi:
 activitate de educare a limbajului;
 activităţi matematice;
 cunoaşterea mediului;
 educaţie pentru societate;
activităţi practice şi elemente de activitate casnică;
 educaţie muzicală;
 educaţie plastică;
 educaţie fizică.
Obiectivele specifice pentru activităţile comune sunt
stipulate de programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa
de copii, în funcţie de care educatoarele aleg temele săptămânale şi
conţinuturile în vederea realizării acestora, dar ţinându-se cont şi de
interesele copiilor.
Etapa a III-a cuprinde activităţi complementare, acestea au
rolul de a fixa cele însuşite în cadrul activităţilor comune, dar printr-
o formă recreativă pentru copii. De aceea în cadrul acestor activităţi
predomină jocurile distractive, jocurile de mişcare în aer liber,
jocurile sportive, dramatizările, teatru de păpuşi, vizionări de filme
pentru copii, jocuri pe calculator, plimbări, vizite etc.
109
Activităţile opţionale sunt categorii de activităţi alese de
educatoare, dar cu consultarea părinţilor. Acestea se desfăşoară cu
grupuri de 10-15 copii, sub îndrumarea educatoarei sau a altui
profesor de specialitate (gimnastică, desen etc.), cu care educatoarea
formează echipă.
Extinderile sunt activităţi suplimentare, nu sunt obligatorii, ele
se desfăşoară conform deciziei educatoarei, în funcţie de nivelul
grupei, pe baza unei planificări realizate de educatoare şi avizată de
inspectorul de specialitate, nu mai mult de o extindere pentru nivelul
3-5 ani şi de două extinderi pentru nivelul 5-7 ani.
Ponderea tipurilor de activitate pe durata unei zile preşcolare este
de 50% activităţi frontale, 25% individuale şi 25% în grupuri mici
desfăşurate astfel:
- frontal şi în grupuri mici;
- individual şi în grupuri mici;
- frontal şi individual.
Activităţile în grupuri mici sunt predominante în cazul
activităţilor liber alese, când copiii lucrează pe sectoare/arii de
stimulare, iar grupurile se constituie pe baza opţiunii copiilor.
5.3.The Reggio Emilia method in early education
The Reggio Emilia method stands for a philosophy that
approaches preschool pedagogy, namely preschool and early
school children`s education in a different manner, where
community and environment play an important role in child
education. This methods joins child education, child well-
being, children`s fundamental rights with the support given to
families. But where does this method come from? After the
World War II when the whole society was suffering, in a
small Italian town, called Reggio Emilia, the community led
by Loris Malaguzzi (1920-1994), teacher, philosopher and
poet, set the basis of an association that would support
children. They built schools with their bare hands and set the
bases of a new philosophy on child education where
110
community would play an important role. The Reggio Emilia
Method is centred on the community and its culture but a fact
worth mentioning is that its ideas are based on preschool
education principles developed by researchers like John
Dewey, Jean Piaget, Lev Vygotsky, David Hawkins, Jerome
Bruner, Howard Gardner.
Over time, Reggio Emilia approach developed and
came to be known throughout the world as a viable method
with high formative qualities for children. Thus, in 1994 a
non-profit organization was founded, called Friends of Reggio
Children International Association4aiming at continuing Loris
Malaguzzi ideas. At the annual conference National
Association for the Education of Young Children, in Chicago,
the USA, North American Reggio Emilia Alliance(NAREA)5
was founded, aiming at: “Education and research to improve
the lives of people and communities, in Reggio Emilia and in
the world”.6
5.3.1.LorisMalagutti philosophy
In his philosophy, Loris Malaguzzi started from the
belief that a child`s education should start from the idea that
each child is curious and creative. The child is not an
individual with an empty memory that waits to be filled up
with facts, data, figures and information. According to Reggio
Emilia Method, the curriculum for early education and young
schooling should be flexible and focused on child`s needs.
The curriculum design should be centred on child`s needs and
should be adjustable. The Reggio Emilia Method has as main
4
http://zerosei.comune.re.it/inter/amici.htm
5
http://www.reggioalliance.org/
6
http://reggiochildrenfoundation.org/
111
objective the development in each child`s consciousness the
desire to learn and explore reality throughout his life.
5.3.2.Principles of Reggio Emilia method
The Reggio Emilia Method promotes the community`s
involvement in child`s education. In some respects this
method has similarities with Montessori and Waldorf
alternatives. For many parents, the moment the child starts
school, preschool or primary school is an important but also
concerning moment. Family will move to the second place
while education will be taken over by an educational
institution. This fact brings about a lower involvement of
family in child`s education, a separation within which
different responsibilities are passed on from the family
members to the pre/school institution. Hence the idea of
community involvement to improve conditions for educating
children.
Reggio Emilia school has a leader that informs the
local council about all school`s problems and objectives. All
members of the teaching staff lead the educational act
according to the children`s interests which are carefully
considered through different methods. In order to achieve this
desideratum, there are two teachers in each classroom who
complement each other in everything that education means:
care, supervision and work with children. There is also a
trained art teacher (at least two art branches) that is
responsible for a workshop. In a workshop, children find
many and different materials from those found in nature to the
ones in the media. They are free to make experiments with
them, to use them as they want to because their aim is to
develop the child`s creativity and imagination. The teachers,
the workshop responsible and all teaching staff are a team that
works together for the child`s benefit. The main orientations
112
of Reggio Emilia Method are: potential and by revaluing the child`s aspirations. The child is
 child centred education; not an empty entity that waits for the educational factors to fill
 the need to prepare children for a free and democratic in that hole, the child is a personality in development, with
life; interests, aspirations and a certain, non-recurring individuality,
 social responsibility towards the uniqueness of each capable of following his own path in life, if helped by parents,
child and openness towards his educational needs; teachers and society. In order for the child to achieve
 emphasize the importance of triple relation: family, something, it is necessary to put an emphasis on child`s
school, community; communication and socializing abilities, to show affectionate
 stimulation of communication and interrelating; care and to build confidence in their own forces.
 progressive thinking;
 openness for research and experimenting performed by VISION ON GAMES
dedicated teachers;
 workshop activities; Fully engaged in Full of curiosity, Having the ability
 the need to maintain a real and mutual collaboration experiencing the
world
desire to learn
and ability to
to represent their
understanding
between school and community; communicate through symbols
 stress on metacognition;
 conscious learning based on acceptance of the need to
Competent (need
improve performance. to consider in
Producer of
what, what
culture, values
responsibility are
and rights
LEARNING BY DOING you taking for the
child

Parents, school and community must create an educational

RELATIONSHIP
environment where the child has the opportunity to
communicate and relate to other children. They should create
an environment that develops the communication and relating
abilities, where s/he feels free but at the same time protected
and loved, stimulated to explore and learn.
COMMUNICATION
THOUGTHS

The three educational factors: parents, school and community

Reggio Emilia Method places great emphasis on the child`s
ability to recognize his/her formation, by developing innate
113
collaborate and take part in children`s education. Parents are
actively involved in the life of the educational institution and
participate in everything that means improvement and
development of a proper educational environment. Therefore,
114
they are encouraged to participate effectively in indoor and
outdoor school activities. Family is regarded as a partner not
as a consumer; it is part of the school`s educational activity.
The teachers are those who set the contents of learning, the
objectives that would be followed and fulfilled and the context
in which they will be carried on. The main goal is the child`s
benefit and the observance of his interests and fundamental
rights.
The educational institution is designed to be an educational
environment adapted to the requirement of child education
according to his needs for exploration and learning, where
special architecture is conceived as functional, challenging
and open to exploration and learning. As Reggio Emilia
Method lays emphasis on the learning space, it should offer
children a feeling of safety and well-being and then be a
cognitive stimulus that gives them the opportunity to
interrelate, to motivate and develop their desire to explore new
learning opportunities. Reggio Emilia Method aims at
promoting speech development under a cognitive, symbolic
ethical, metaphorical imaginative and relational aspect. The
educational environment has to contribute to the promotion of
these objectives, therefore we can compare the educational
environment to a community in miniature that highlight
culture and social ethics, prosocial attitudes and standards
promoted by school curricula, as stated by the founder of this
method: Loris Malaguzzi:The environment should act as an
aquarium which reflects the ideas, ethics, attitudes and
culture of the people who live in it. This is what we are
working towards.7
7
http://www.reggioemilia.org.nz/pdf/PRINCIPLES OF REGGIO EMILIA
APPROACH TO EARLY CHILDH, p.33, (acceded on 24th April 2013).
115
Children are individuals with different paces of development,
with different action and information process paces, with
different pace of world understanding, therefore educational
factors have to take into consideration these aspects and
respect them Adults mostly regard children as their equals in
what concerns world understanding and act consequently.
They put to much pressure on their shoulders, rushing them all
the time, not having patience to listen and guide them, making
them grow up too fast.
The Reggio Emilia Method focuses on the community, that is
why it is so important that all educational factors: parents and
teachers to communicate with children in all possible
manners, to contradict each other, to argument and share their
emotions through games: to laugh, to cry, to fight. Socializing
and communicating in this way, children are parents will
develop relations based on mutual trust, where everyone feels
safe and not in a strong competition. Children feel good in a
warm and harmonic environment. It leads to the development
of positive feeling, animated by empathy. The preschool and
primary school teachers` role is to give children the
opportunity to take part in activities that make them aware of
their capacity to acquire new knowledge. Educators must
encourage children in being creative, to constantly learn even
when facing error, to help them make connections between
information, between what they know and want to know.
In each classroom there are two teachers, one of them
registering observations on children`s activity and the other
one is the partner, the supervisor. The teacher`s role is to
coordinate children`s activities, being:
 the child`s co-partner in discovering the surrounding
world;
 to challenge children to find answers, to solve the
problem and to relate friendly;
116
  to elaborate educational projects starting from the
child`s ideas;
 to organize the educational environment in a pleasant
and useful manner;
 to lead children towards new explorations and a proper
understanding of the surrounding world.
As an important educational factor in a child`s education, the
teacher has to follow certain principles regarding child
education. S/he will team up with the parents and they will
follow the child`s evolution and progress. The teacher will
record on sheets, video or audio support the child`s progress,
will maintain a close and open relation with the parents, all in
the child`s best interest. These documents that will contain
observations, recordings discussions, deficiency in knowledge
are a basis for the teacher in planning his future educational
objectives. The whole teaching staff along with the parents
will discuss the educational projects necessary for the
children`s proper development and they will decide together
their educational path. The teacher will be the link between
the institution, family and community. The idea of unity in
educational requirements is challenging, this aspect of co-
work involves responsibility from all factors.
The Reggio Emilia Method does not want to set a model, as
Millikan stated in 2003: The preschools and infant-toddler
centres of Reggio Emilia do not provide a model, but rather
the opportunity to reflect on our own educational theories,
practices, and methods of organization8.
It is desirable to be an aspiration for teachers, parents and
society in creating a better school for children, an educational
environment according to the child`s nature that would follow
his best interest and desire to acquire education, a place that
8
Ibidem, p.34
117
would reflect the ideals, beliefs and ethics of the society we
live in.
The philosophy of Reggio Emilia Method raises some
questions that we need to reflect upon. One concerns the
amount of information that we take from this educational
philosophy, how we adapt it to the Romanian educational
system and how will we be able to apply it. The ideas
advocated by Reggio Emilia Method are worth to be followed
because they aim at the child`s best interest and progress9:
 it promotes everlasting values of society;
 it promotes the best ideas for education;
 it applies the child`s right to education, like children
with special educational needs that have the right to education
in any institution they want to;
 it encourages games and team activities;
 teacher and child are viewed as partners in playing and
learning;
 learning is not seen as a lineal process but a curl one,
as a progressive process where teacher supervises the child`s
interests and assures necessary resources for a proper
exploration and learning.
It is worth reflecting upon the Reggio Emilia Method that
managed to create a real connection, a partnership between
pre/school institution, family and community and which
asserted the educational environment as the 3rd teacher.
The Reggio Emilia Method is an example on how teachers can
involve children in their own formation through creative and
motivating activities. Adults and children can learn together in
Lella Gandini, Lynn Hill, Louise Cadwell, Charles Schwall,In the Spirit of
the Studio: Learning from the Atelier of Reggio Emilia (Early Childhood
Education Series)
118
a pleasant and useful manner, where everyone takes part in Capitolul al VI-lea
his/her own pace, using the resources s/he wants to. Children
are regarded as members of the community with full rights JOCUL
and are encouraged to think freely and act autonomously. ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR
LA ALEGERE ŞI PE ARII DE STIMULARE
Activităţi pentru seminar

Aceste etapă din cadrul activităţilor desfăşurate de copii

în grădiniţă, după cum o precizează şi numele cuprinde jocuri şi
activităţi la alegerea copiilor. Deşi sunt activităţi la alegerea
Sarcini şi exerciţii aplicative copiilor totuşi aceste jocuri şi activităţi necesită o îndrumare din
partea educatoarei. Copilul trebuie să se simtă liber şi
neconstrâns, totuşi o anumită coordonare şi supraveghere
 ?
1. Realizaţi un eseu argumentativ de 150 de cuvinte competentă din partea educatoarei este absolut necesară. În
pornind de la afirmaţia lui Seneca: “Viaţa este suficient lucrarea de referinţă a lui J.J.Rousseau „Emil sau despre
de lungă dacă vom şti cum s-o folosim – şi trebuie s-o educaţie”, celebrul filosof iluminist preciza: Datorită experienţei
folosim pentru realizarea celor mai importante lucruri”. reduse a copilului şi lipsei cunoştinţelor, jocul început nu ar mai
Timp de lucru 10 minute putea continua, s-ar întrerupe, atenţia copiilor orientându-se spre
alte acţiuni. Prin intervenţia tactică a educatoarei sprijină copiii
2. - pentru a duce la bun sfârşit jocul început.
Jocurile la alegere reprezintă în etapa zilei un moment
important de influenţare, direcţionare şi dezvoltare a copilului în
3. - plan psihic, moral şi fizic. Este momentul oportun de urmărire şi
coordonare a comportamentului copiilor. Copilul se joacă cu
4. -
plăcere şi nu sesizează intervenţiile educatoarei ca pe nişte
constrângeri, în pasiunea lui pentru joc copilul preia din mersul

5. -
jocului, insesizabil direcţionările comportamentale dezirabile
subtil introduse de educatoare. Trebuie să subliniem că orice
activitate desfăşurată în grădiniţă, orice joc trebuie să aibă un
6. - caracter instructiv-educativ. De aceea educatoarea va urmări să
respecte în cadrul etapei Jocuri şi activităţi la alegerea copiilor
nişte cerinţe de ordin didactic:
- jocurile şi activităţile la alegere se vor desfăşura de
asemenea manieră încât să nu încalce principiul ocupaţiilor
ludice, acela de a produce plăcere prin ele însele, ele trebuie să
119 120
respecte acea tendinţă de a produce copiilor satisfacţii de
moment;
- jocurile şi activităţile la alegere trebuie să realizeze
obiectivele generale şi cele specifice învăţământului preşcolar.
Cu toate că jocul în primul rând satisface plăcerea copilului de a
se juca, dincolo de acest aspect important educatoarea trebuie să-
şi fixeze cu precizie nişte obiective imediate pe care le urmăreşte
în cadrul jocurilor şi pe care le va realiza fără a aduce prejudicii
jocului ca atare al copiilor;
- jocurile şi activităţile la alegere trebuie să se desfăşoare
sub directa îndrumare a educatoarei. Argumentele pe care le
aducem în favoarea afirmaţiei făcute sunt următoarele: copiii
lăsaţi neîndrumaţi vor trece cu uşurinţă de la un joc la altul, de la
o ocupaţie ludică la alta fără a finaliza acţiunea întreprinsă,
tratează în mod superficial diferitele jocuri, transformă
activitatea ludică într-un joc al întâmplării fără o finalitate
educativă. Ori întreaga activitate din grădiniţă urmăreşte
orientarea acţiunilor copiilor înspre dezvoltarea personalităţii lor
pe toate laturile.
Intervenţiile educatoarei determină antrenarea tuturor
copiilor în joc, prin mijloace subtile conferite de tactul pedagogic
cu care trebuie să fie înzestrată o educatoare, va urmări
înlăturarea momentelor monotone, de acalmie, superficialitate şi
va introduce în joc elemente de surpriză, care va trezi interesul,
inventivitatea, imaginaţia şi iniţiativa copiilor. Educatoarea va
ajuta permanent copiii să treacă peste momentele de dificultate,
peste conflicte şi va motiva jocul determinând copiii să participe
cu interes, să persevereze până la finalizarea jocului. Situaţiile
educaţionale oferite de joc vor fi fructificate deplin astfel încât să
determine dezvoltarea calităţilor psihice şi fizice ale copiilor.
6.1. Obiectivele specifice etapei Jocuri şi activităţi la
alegere
Obiectivele generale reglementează obiective cu un grad
121
ridicat de generalitate şi complexitate care se referă la formarea
unor capacităţi şi atitudini specifice:
- să ofere copiilor cadrul ludic de afirmare a
capacităţilor şi disponibilităţilor ludice;
- să formeze capacitatea copiilor de a-şi îmbogăţi
treptat conţinutul jocurilor şi de a aborda teme şi subiecte din ce
în ce mai complexe pe măsura perfecţionării cunoştinţelor,
formării deprinderilor şi obişnuinţelor în activitatea de joc;
- să asigure trecerea treptată de la jocul primar,
simplist, de manipulare a obiectelor la cel evoluat de creaţie, să
se realizeze trecerea de la jocul simbolic la jocul cu reguli;
- să asigure dezvoltarea psihomotorie a copilului în aşa
fel încât să se realizeze trecerea de la jocul simbolic şi jocul cu
reguli la activităţi şi ocupaţii ludice cât mai variate şi mai
cuprinzătoare sub aspectul conţinutului.
- să contribuie la stimularea activităţii de învăţare, de
recuperare şi compensare a funcţiilor diminuate şi la dezvoltarea
disponibilităţilor psihomotorii ale copiilor;
- să creeze buna dispoziţie şi plăcerea participării la
activităţile din grădiniţă.
a) Obiective specifice:
În grădiniţa de copii obiectivele generale se concretizează
în obiective specifice pe niveluri de vârstă. Acestea precizează
modul de acţiune în sensul organizării şi desfăşurării Jocurilor şi
activităţilor la alegere.
Grupa mică (copii de 3-4 ani)
La grupa mică obiectivele specifice urmăresc:
- orientarea copiilor în spaţiul de joc (sala de grupă,
sectorul/aria/zona de activitate, masa de lucru, sala de
gimnastică, curtea grădiniţei);
- dezvoltarea capacităţilor de efort ale copiilor prin
antrenarea permanentă în joc;
- dezvoltarea sensibilităţii analizatorilor, a muşchilor mici
ai mâinii prin manipularea jucăriilor şi a diferitelor obiecte
122
folosite în joc;
- însuşirea unor cunoştinţe despre jucăriile şi obiectele cu
care vin în contact în acţiunea de joc;
- stimularea proceselor psihice cognitiv-afective cu
ajutorul jucăriilor şi materialelor care reflectă realitate în
activitatea de joc;
- dezvoltarea limbajului prin comunicare cu partenerii de
joc şi educatoarea în procesul jocului;
- constituirea treptată a operaţiilor mintale şi motrice,
prin acţiunea cu jucăriile şi materialele utilizate în joc, rezolvarea
de situaţii-problemă în acţiunea jocului;
- dezvoltarea motricităţii generale a copiilor prin
creşterea treptată a coordonării mişcărilor prin acţiunea de joc;
- formarea deprinderii de a practica jocuri cu jucării şi
materiale accesibile pentru început, spre a putea trece apoi la
jocul imitativ şi la jocul de creaţie, formarea capacităţii de a trece
de la jocul individual la cel cu parteneri.
Grupa mijlocie (4-5 ani)
La grupa mijlocie pe lângă obiectivele stipulate anterior
vom avea în vedere următoarele:
- lărgirea şi adâncirea cunoaşterii jucăriilor şi
materialelor utilizate în cadrul jocului;
- conştientizarea mai selectivă a relaţiilor interumane prin
trecerea treptată de la jocul imitativ la jocul de creaţie, jocul cu
roluri, jocul cu reguli prin diversificarea tematică a jocurilor;
- cultivarea interesului copiilor spre anumite activităţi
ludice şi formarea capacităţii de a duce la îndeplinire acest gen
de activităţi;
- antrenarea sistematică a copiilor în activităţi ludice cu
parteneri sau colective cu scopul socializării copiilor;
- corectarea în cadrul jocului a deficienţelor de pronunţie
şi vorbire, îmbogăţirea vocabularului, activizarea acestuia în
cadrul jocurilor în procesul de comunicare orală;
- formarea unor comportamente dezirabile prin
practicarea unor jocuri cu reguli;
123
- dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei copiilor, a
disponibilităţilor înnăscute prin antrenarea copiilor la diferite
activităţi ludice.
Grupa mare (5-6 ani)
Pe lângă toate obiectivele prevăzute pentru grupa mică şi
mijlocie la grupa mare vom urmări :
- extinderea sferei de cuprindere a conţinutului
activităţilor ludice;
- practicarea intensă a jocurilor simbolice evoluate: a
jocurilor de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană, din poveşti şi
basme;
- îmbogăţirii experienţei de viaţă prin abordarea în jocul
copiilor a unor subiecte din viaţa cotidiană, de mediul socio-
cultural în care trăieşte copilul;
- formarea unor comportamente sociale adecvate prin
cultivarea interesului copiilor spre jocurile cu reguli şi formarea
preferinţei înspre acest gen de jocuri;
- antrenarea sistematică a copiilor în activităţi ludice cu
scopul dezvoltării proceselor psihomotorii;
- dezvoltarea funcţiilor gândirii, a creativităţii copiilor
prin antrenarea lor în activităţi ludice variate şi jocuri exerciţii;
- valorificarea valenţelor instructiv-educative ale jocului
în vederea corectării unor deficienţe întâlnite la copii;
- stimularea capacităţilor formative ale jocului în vederea
dezvoltării armonioase a copiilor.
- practicarea unor jocuri care să determine şi să stimuleze
formarea unor deprinderi elementare preabecedare;
- dezvoltarea vorbirii copiilor prin practicarea unor jocuri
care să determine utilizarea limbajului specializat, elevat, literar;
- formarea unor deprinderi de comportament civilizat
prin practicarea unor jocuri cu reguli din viaţa cotidiană ce vor
determina copiii să utilizeze şi să respecte regulile de
comportament verbal şi situaţional cerute de joc;
- accentuarea caracterului recuperativ al jocului în
vederea pregătirii copiilor pentru şcoală;
124
 - desfăşurarea unor jocuri complexe care să determine
stimularea capacităţilor intelectual-cognitive şi afective ale
copiilor în vederea dezvoltării optime a personalităţii acestora;
- stimularea caracterului formativ al jocului –exerciţiu în
vederea pregătirii copiilor pentru integrarea cu succes în clasa I.
6.2.Conţinutul Jocurilor şi activităţilor la liberă
alegere
În grădiniţă conţinutul jocurilor şi activităţilor la alegere
sunt determinate de obiectivele specifice, în conformitate cu nivelul
de vârstă al copiilor. Aceste obiective sunt stipulate în programa
activităţilor instructiv-educative din grădiniţa de copii elaborată de
Ministerul Educaţiei Tineretului şi Cercetării. Noua orientare a
învăţământului modern acordă o deosebită importanţă obiectivelor
care sunt obligatorii de realizat, lăsând la latitudinea educatoarei
conţinuturile educaţionale. Conţinuturile jocurilor şi activităţilor la
alegere sunt defalcate pe grupe şi respectă particularităţile
individuale şi de vârstă ale copiilor.
Grupa mică (3-4ani)
La grupa mică datorită vârstei fragede a copiilor şi
particularităţilor specifice copiilor de 3 ani educatoarea se va
orienta spre alegerea unor teme cu denumire simbolică:
 Jocuri de manipulare şi jocuri imitative
Aceste jocuri sunt jocuri simple, de manipulare a unor
jucării şi obiecte sau jocuri care imită ocupaţii simple ale
adulţilor. Cele mai frecvente jocuri din această categorie sunt:
Vino la mine! (păpuşa, maşina, pisicuţa, căluţul, iepuraşul etc.);
Mergem la plimbare cu…! (maşina, autobuzul, trenul, avionul,
bicicleta, căruţa, tractorul, camionul, motocicleta etc.);
Încărcăm…! (maşina, căruţa, trenuleţul, vagoanele, autobuzul,
basculanta etc.); Suntem…! (aviatori, şoferi, tractorişti, doctori,
mame, educatoare etc.); Pregătim mâncare pentru…! (păpuşă,
pisică, canar, căţel, păsărele etc.); Doctorul consultă bolnava!
(păpuşa, ursuleţul, căţeluşul, vrăbiuţa, iepuraşul, arlechinul etc.);
Facem plăcinte ! (cornuri, grisine, batoane, gogoşi, pâine,
125
prăjituri, spaghete, pizza etc.); Facem injecţii…! (păpuşii,
ursuleţului, iepuraşului, bebeluşului etc.); Alegem materiale de
construcţii şi construim! (case, garaje, blocuri, curtea grădiniţei,
parcul copiilor, pătuţul păpuşii, trenuleţe, un gărduleţ, un pod
etc.); Alegem piese şi ne jucăm cu ele! (aşezare în şir, suprapuse,
unul lângă altul, în perechi etc.).
 Jocuri onomatopeice
Aceste jocuri sunt plăcute copiilor şi ajută la exersarea auzului
fonematic şi la înlăturarea deficienţelor de pronunţie: Hai să
facem ca…! (vântul: vâjjj, vâjjj; şarpele: sssss, sssss; căluţul: i-
ha-ha,i-ha-ha; gâsca: ga, ga, ga, raţa: mac, mac, mac; albina:
bâzzzz,bâzzzz; cucu: cu-cu,cu-cu; cocoşul: cu-cu-ri-gu, cu-cu-ri-
gu; găina: cot-co-dac, cot-co-dac; porcul:guţ, guiţ, sau gro-gro-
gro; vaca: muuu, muuu; puiul: piu, piu, piu; pisica: miau, miau,
miau; Ne jucăm plouă, bate vântul, a ieşit soarele…ura!
 Jocuri senzoriale
- jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii tactile:
Spune cum este! (copiii pipăie cu palmele diferite obiecte şi
precizează cum este obiectul din punct de vedere al senzaţiei
tactile: rece-cald; neted-aspru; plăcut la pipăit-neplăcut;
alunecos-nealunecos; moale-rigid etc.; Săculeţul fermecat, (copiii
aleg un obiect din săculeţ şi spun ce este); Să pregătim baia
păpuşii! (potrivirea apei de îmbăiat, nici prea caldă nici prea
rece).
- jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii vizuale:
Magazinul de jucării!; Spune care este mic, spune care este
mare!; Alege un balon! (albastru, roşu, galben, verde);
- jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive:
Spune cine te-a strigat!, De unde vine sunetul!, cum am cântat?,
Cum face? (pisica, maşina, soneria, avionul, vrăbiuţa etc.);
- jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii gustative:
Ce gust are?, (dulce, sărat, amar, acru), Spune ce ai mâncat?,
(copilul ţine ochii închişi şi primeşte o bucăţică de mâncare:
bomboană, alune, pâine, fructe etc. şi trebuie să ghicească ce a
mâncat);
126
  jocuri de stimulare a comunicării orale: Spune
ursuleţului cum te cheamă?, Spune cine este prietenul tău?,
Alege-ţi o jucărie şi spune cum este! Spune păpuşii cum te-ai
jucat azi?, Povesteşte cum o ajuţi tu pe mama ta?, Povesteşte ce
desen animat ţi-a plăcut mai mult?;
 Jocuri de exersare a pronunţiei corecte: Spune
după mine!, recitări: Râu, răţuşcă, rămurică, sau Numără ca
mine;
 jocuri de orientare spaţială: Unde s-a ascuns
păpuşa?, Unde a zburat rândunica?, Fuguţa la mine!, Aleargă la
iepuraş, la pitic, zboară, zboară! (copiii ridică braţele
fluturându-le la auzul unui obiect sau fiinţă care zboară);
 jocuri logico-matematice: Să construim un tren din
piesele trusei Logi I, Aşează-mă la căsuţa mea! (piesele galbene
în cutia galbenă, piesele roşii în cutia roşie etc., sau piesele mici
în cutia mică, piesele mari în cutia mare); Să facem un trenuleţ
din pătrate! (cercuri, triunghiuri);
 jocuri de cunoaştere a mediului
înconjurător: Mergem la cumpărături!, Îmbrăcăm păpuşa!, De-a
grădiniţa!, De-a ziua de naştere a păpuşii!, Săculeţul cu
surprize! (care poate conţine: obiecte de uz personal, rechizite,
fructe, legume, jucării diferite, copilul va alege un obiect, îl va
descrie şi va spune la ce foloseşte);
 jocuri de mişcare cu text şi cânt: Ursul doarme,
Batistuţa, Şoarecele şi pisica, Coroana, Podul de piatră etc.;
 jocuri de atenţie: Stop! (copiii merg în şir şi la
comanda educatoarei: stop, copiii se vor opri), Pune mâna pe…!
(nas, gură, urechi, gene, sprâncene etc.); Spune cine a plecat! (în
faţa copiilor sunt diverse jucării, copiii închid ochii, timp în care
educatoare retrage o jucărie, copiii deschid ochii şi spun ce
jucărie a plecat); Spune dacă am ghicit! (educatoarea alege un
copil şi spune că bluza lui are culoarea …., copilul trebuie să
confirme sau să infirme corectitudinea afirmaţiei educatoarei);
 jocuri pentru însuşirea normelor de comportare
127
civilizată: Cere frumos vânzătoarei o jucărie!, Cum spune
păpuşa după ce a mâncat!, Spune-i ursuleţului cum trebuie să
salute la venirea în grădiniţă!;
 jocuri pentru formarea deprinderilor gospodăreşti:
Facem ordine la jucării!, Îngrijim plantele!, Ajutăm la servirea
mesei!, Aranjăm scăunelele la măsuţe, Aranjăm scăunelele etc.
Grupa mijlocie (4-5 ani)
La acest nivel de vârstă se diversifică numărul de
activităţi şi jocuri şi creşte şi complexitatea jocurilor sub aspectul
conţinutului. Remarcăm de acum accentuarea spiritului de
independenţă în alegerea jocurilor şi a partenerilor de joc, copiii
trăiesc mai intens situaţiile de joc.
Totuşi acţiunile de joc sunt încă simpliste, etapele
jocurilor nu sunt suficient de corelate, apar conflicte. Prezentăm
mai jos câteva teme orientative:
 Jocuri de convieţuire socială: De-a mama, De-a
grădiniţa, De-a familia, De-a coafezele, De-a frizerii,
De-a doctorul etc.;
 Jocuri de construcţie:
- pe suprafeţe plane: Trenul, Toboganul, Pătuţul,
Garajul, Parcul copiilor, cu diferite truse de construcţii:
Vitocomb, Plasticom, Arco, Lego etc.;
- pe suprafeţe verticale: Blocul, Casa, Racheta, Castelul
etc.;
- construcţii cu caracter tehnic: Scara, Morişca, Batista,
Plicul, Avionul, din diferite materiale: hârtie, lemn, plastilină
etc.;
- construcţii în nisip: cu diferite forme sau din imaginaţie:
Castelul, Maşina, Trenul, Toboganul, Rampa de lansare, Blocul
meu etc.
 Jocuri motrice simbolice: Şoarecele şi pisica,
Vulpea la găini, Lupul şi oile, Păsărelele şi vânătorul etc.;
 Jocuri sportive şi distractive: Atinge clopoţelul,
Ştafeta, Cine soseşte primul, Cine sare mai departe, Plimbare
128
prin pădure etc.;
 Jocuri de circulaţie rutieră: Roşu-stop, verde-treci!,
Semaforul!, La plimbare prin oraş! etc.;
 Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii
tactile: Spune ce simţi!, Spune cum este!, Cald-rece! etc.;
 Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii vizuale,
Spune ce culoare are rochiţa păpuşii?, Care sunt culorile
toamnei?, Ce s-a schimbat? etc.;
 Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive: Ce
se aude?, Deschide urechea bine!, Spune la ce instrument am
cântat?;
 Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ
olfactive: Spune cum miroase! Ce gust ai simţit?, Alege un
aliment cu gust dulce! etc.;
 Jocuri pentru stimularea comunicării orale: Spune
la fel ca mine!, Telefonul fără fir!, Spune ce este şi la ce
foloseşte!, Spune cum este! etc.;
 Jocuri de exersare a pronunţiei corecte: Şarpele şi
albinuţa!, Spune corect!, Unde am greşit, Corectează greşeala!
etc.;
 Jocuri de atenţie: Ce am schimbat!, Spune unde stă
piticul!, Ce am schimbat în aspectul păpuşii? etc.;
 Jocuri logico-matematice: Aşează piesa la culoarea
ei!, Aranjează piesele după formă!, Spune unde sunt multe!,
Spune unde sunt puţine!, Ce piesă lipseşte! etc.;
 Jocuri cu text şi cânt: Iepuraşul Ţup, Piticii şi
aricii, Trec soldaţii etc.;
 Jocuri cu caracter socio-moral: În vizită!, De ziua
păpuşii!, La plimbare prin cartier!, Primim musafiri! etc.;
 Jocuri de cunoaştere a mediului înconjurător:
Grădiniţa şi cartierul ei!, Să ne cunoaştem vecinii!, Când se
întâmplă?, După mine cine vine?(jocuri de cunoaştere a orei, zilelor
săptămânii, anotimpurilor).
 Jocuri de analiză şi sinteză mintală: Ce nu este la
129
fel?, Ce nu se potriveşte, Puzzle, Din jumătăţi-întreg, Reconstituie
obiectul! etc.;
 Alte activităţi cu caracter ludic: Decupăm frunze de
toamnă, Covor din frunze uscate, Udăm florile, Pregătim sala
pentru activitatea comună etc.
Grupa mare (5-6 ani)
La grupa mare jocurile în cadrul activităţilor la alegere
cunosc o mai mare complexitate, creşte ponderea jocurilor şi
activităţilor cu parteneri, sunt asumate cu mai multă responsabilitate
rolurile din joc care reflectă aspecte ale vieţii sociale, copiii sunt
interesaţi de activitatea ludică.
Conţinutul jocurilor la grupa mare sunt mai bogate şi mai
specializate în conformitate cu nivelul de vârstă al copiilor
preşcolari mari.
 Jocuri de convieţuire socială: De-a magazinul de
jucării, De-a constructorii, De-a cosmonauţii, De-a fotbaliştii,
De-a şcolarii De-a librăria,, De-a şcolarii, De-a şcoala, De-a
învăţătoarea, Şcoala ne aşteaptă etc.;
 Jocuri cu subiecte din poveşti şi basme, dramatizări:
De-a Scufiţa Roşie, De-a Albă ca Zăpada, De-a Cenuşăreasa
etc.;
 Jocuri de construcţii: în afara celor enumerate la
celelalte grupe se adaugă construcţiile din materiale mărunte, din
materiale din natură şi din deşeuri: Oraşul nostru, Parcul cu
maşini, Ne confecţionăm singuri jucării, Ferma de animale,
Parcul copiilor etc.;
 Jocuri motrice simbolice: Vânătorul la pândă, Lupul la
stână, Veveriţele la alune, Cine adună mai multe castane-
întrecere sportivă Câinele ciufulit, Păsărică mută-ţi cuibul,
Cursa ursuleţilor, Trezeşte-te pinguinule! ştafeta steguleţelor!,
Ţară, ţară, vrem ostaşi!etc.;
 Jocuri senzoriale: Ce a adus poştaşul?, Ce a
cumpărat mama de la piaţă?; Ce urmează? (cunoaşterea orelor
ceasului, anotimpurilor, zilelor săptămânii);
130
  Jocuri intelectuale cu rol de stimulare a comunicării
verbale orale, de exersare a pronunţiei, de atenţie, de analiză şi
sinteză mintală, de abstractizare şi generalizare, de logică
matematică, de imaginaţie, de inhibiţie şi autocontrol, de
cunoaştere a lumii înconjurătoare: Cum ţi-ai petrecut vacanţa,
Corectează ce a greşit pictorul!, Spune ce s-a schimbat!, Eu spun
una, tu spui multe, Mama şi copilul, Fluturii vin la flori!, Găseşte
mai multe perechi, Cum se numesc toate acestea la un loc?,
Găseşte drumul către casă, Hai să completăm povestea, Jocul
mut, Să facem un tablou, Ce oră arată ceasul?, Spune un cuvânt
care să înceapă cu sunetul…!, Găseşte cuvântul potrivit, Să
facem o jucărie pentru grupa mică etc.;
 Jocuri de mişcare cu text şi cânt: Ţăranul e pe câmp,
Coroana e rotundă, Podul de piatră, Ursul doarme,
Numărătoarea etc.;
 Jocuri cu caracter socio-moral: Cum sărbătorim
ziua colegilor?, De-a vizita, De-a musafirii, La teatru de păpuşi,
Avem oaspeţi, La biserică, Cum ne rugăm, Cum ne comportăm
civilizat, Ce facem când o supărăm pe mama?
 Jocuri intelectuale cu rol de stimulare a comunicării
verbale orale, de exersare a pronunţiei, de atenţie, de analiză şi
sinteză mintală, de abstractizare şi generalizare, de logică
matematică, de imaginaţie, de inhibiţie şi autocontrol, de
cunoaştere a lumii înconjurătoare: Jocul întâmplărilor hazlii!,
Corectează ce am greşit!, Spune ce s-a schimbat!, Multe, puţine,
Reconstituie drumul ariciului, Cine ştie câştigă, Jocul literelor,
În lumea poveştilor, Al câtelea copil a plecat? Când se
întâmplă?, Rezolvă repede şi bine, Poveşti amestecate, Lanţul
slăbiciunilor, Călătorie pe Tera, Cum se face?, Spune mai
departe povestea!, Să creăm poveşti!, Recunoaşte personajul
etc.;
 Alte activităţi cu caracter ludic: Micii gospodari,
Prietenii naturii, Îngrijim colţul naturii vii, Hrănim peştii şi
broscuţele ţestoase din acvarii, Adunăm frunzele uscate în curte,
131
Curăţim grădina cu flori de buruieni etc.
6.3. Pregătirea jocurilor şi activităţilor la alegere
Jocurile şi activităţile la alegere se desfăşoară în diferite
momente ale regimului zilei, prima etapă a zilei, de la venirea
copiilor în grădiniţă până la începerea activităţilor comune,
reprezintă însă momentul cel mai potrivit pentru antrenarea
copiilor în activităţi şi jocuri plăcute. O bună organizare a
activităţilor la liberă alegere determină copiii să înceapă ziua cu
un tonus bun, îi motivează şi îi determină să frecventeze cu
plăcere grădiniţa. Acest gen de activităţi se desfăşoară în sala de
grupă. În funcţie de posibilităţile şi dotările grădiniţelor, spaţiul
didactic va fi amenajat după criterii psihopedagogice. Astfel
educatoarea va organiza spaţiul grupei de aşa manieră încât
copiii să poată să aleagă dintr-o diversitate de activităţi şi jocuri.
Sala de grupă va fi împărţită pe zone de interes, diferenţiat de la
o grupă la alta, în conformitate cu vârsta copiilor. Dacă la grupa
mică se vor stabili 3-4 zone de interes, la grupa pregătitoare
acestea pot fi dublate. Spaţiul destinat jocurilor trebuie să fie
suficient de spaţios, încât copiii să poată să se desfăşoare
nestingheriţi, partenerii de joc să poată să comunice eficient între
ei, să existe suficient loc de mişcare a copiilor fără să se
deranjeze unii pe alţii.
Zona dedicată jocurilor la liberă alegere va fi dotată cu
jucării diferite pentru fetiţe şi băieţi: Colţul păpuşilor, Garajul cu
maşini, Colţul de creaţie. Toate materialele şi jucăriile folosite
pentru acest gen de activităţi vor fi alese cu grijă astfel încât să
respecte norme:
-igienice, să fie confecţionate din materiale care să nu
afecteze sănătatea copiilor, să nu provoace rănirea copiilor;
-estetice, să reproducă fidel realitatea, să fie plăcute,
atractive, viu colorate, părţile componente să aibă mobilitate, să
fie uşor manevrabile;
-didactice, să aibă funcţionalitate simbolică, să sugereze
132
teme noi de joc, noi ocupaţii, să incite imaginaţia şi creativitatea
copiilor.
La Colţul păpuşilor copiii vor putea găsi: păpuşi de
diferite mărimi, mobilier pentru păpuşi, cărucioare pentru păpuşi,
truse de veselă şi tacâmuri, truse de medic, truse pentru frizerie şi
coafor, truse pentru jocuri de construcţie, jucării mecanice,
electronice, jucării din pluş şi jucării animale din plastic.
La colţul desemnat pentru garajul de maşini se vor găsi
maşinuţe de diferite forme şi mărimi, avioane, elicoptere,
vaporaşe, truse cu mijloace de circulaţie şi alte accesorii.
La colţul de creaţie- truse pentru jocuri de rol: costumaţii
pentru diferite roluri din viaţa socială, din basme şi poveşti,
pentru dramatizări, diferite accesorii cum ar fi măşti, halate,
şorţuri, pălării, truse de machiaj pentru copii, ochelari,
gablonţuri, paravane, pliante etc.
Pentru ariile de stimulare, care reprezintă activităţi
desfăşurate pe subgrupe de copii cu scopul pregătirii lor pentru
activităţile comune din ziua respectivă, educatoarea va pregăti
înainte de venirea copiilor materialele necesare. La intrarea
copiilor în sala de grupă ei pot alege sectorul de activitate care-i
interesează sau jocurile preferate.
La sectorul Bibliotecă copiii pot găsi cărţi cu ilustraţii,
cărţi cu poveşti, cărţi de colorat, seturi de jocuri de masă, seturi
cu jetoane, pliante, alfabetare, reviste pentru copii, puzzle etc.
La sectorul Ştiinţă se vor găsi pliante cu animale şi păsări
domestice şi sălbatice din diferite regiuni, cu vieţuitoare din râuri
şi oceane din diferite regiuni ale globului, enciclopedii,
dicţionare pentru copii, reviste de ştiinţă pentru preşcolari, cărţi
de colorat specifice, jetoane şi truse cu cifre, numere, table
magnetice, pliante, domino, puzzle, truse Logi I, materiale,
materiale mărunte din plastic pentru numărat, caiete, cărţi.
La sectorul Artă copii se vor găsi foi pentru colorat,
creioane colorate, acuarele, guaşe, pensule, şerveţele, suporturi
pentru apă, cărţi de colorat, fişe de lucru, lipici, materiale din
natură, seminţe, cartoane, imagini pentru decupat, hârtie colorată,
133
sârmă moale, etamină, mărgele, şnur, pânză, paste făinoase,
foarfece, deşeuri: mosoare, papiote, fire de lână, de bumbac,
materiale înflorate, rafie fişe de lucru individual etc.
La sectorul Construcţii se vor găsi truse diferite pentru
construcţii: Lego, Incastre, Vitocomb, Plasticon, Arco, lădiţa cu
nisip.Periodic inventarul de materiale va fi înnoit cu noi
materiale şi jucării, în primul rând pentru înlocuirea celor
deteriorate, pentru înlăturarea monotoniei, apoi cu rol de a le
stimula copiilor interesul pentru joc şi acţiune.
Toate aceste jocuri şi activităţi alese de copiii au rol
formativ. Ele îmbină plăcutul cu utilul, reprezintă o cale de
îmbogăţire a cunoştinţelor copiilor printr-o formă plăcută.
6.4. Îndrumarea jocurilor şi activităţilor la alegere
Deşi aceste activităţi sunt în marea majoritate jocuri şi
activităţi pe care copiii le aleg după bunul lor plac, totuşi
aceste activităţi stau sub îndrumarea permanentă a
educatoarei deoarece:
- toate activităţile din grădiniţa de copii dobândesc un
caracter instructiv-educativ;
-toate activităţile pe care le desfăşoară copiii în grădiniţă
urmăresc o anumită finalitate specifică;
-toate activităţile din grădiniţă, fie jocuri, fie activităţi
frontale necesită supravegherea şi intervenţia competentă a
educatoarei;
-toate jocurile şi activităţile copiilor desfăşurate în
grădiniţă îndeplinesc sarcini didactice.
La grupa mică deşi predomină jocul de manipulare a
diferitelor jucării şi obiecte, copilul trebuie supus procesului
educativ, prin învăţarea modului de manipulare a acestora. Ei
trebuie să cunoască de unde pot lua jucăriile, cum să le
manevreze, cum trebuie ţinute, purtate, apucate, transmise, să le
denumească corect. Educatoarea va fi atentă la toate aceste
aspecte şi va interveni pentru a-i antrena pe copii în joc într-un
134
mod subtil, determinându-i să-şi asume anumite roluri. De
exemplu copiii stau şi se joacă individual cu jucăria preferată,
educatoarea îi incită la joc intervenind prin următoarea strategie.
Le spune copiilor că a dispărut o jucărie şi-i determină să o caute,
după ce au găsit-o, educatoarea motivează că este rănită, trebuie
dusă la doctor, un copil va fi doctorul, alt copil va fi
taximetristul, alt copil asistenta medicală şi astfel un joc de
manipulare poate fi transformat într-un joc de creaţie cu subiecte
din viaţa cotidiană.
La grupa mijlocie copiii au tendinţa de a se juca jocuri
imitative, de exemplu fetiţele pot să repete mult timp acţiunea de
hrănire şi legănare a păpuşii. Educatoarea poate interveni pentru
a înviora jocul fetiţelor, dându-le sugestii: să spele păpuşile, să le
îmbrace, să le scoată la plimbare cu căruciorul. La fel va proceda
şi în cazul jocului imitativ al băieţilor care pot să se joace cu o
maşinuţă fără să se mai oprească, educatoarea le poate sugera să
construiască pentru maşină un garaj, garajul să fie partea de jos a
blocului, antrenând astfel copiii şi în alte acţiuni. Dacă jocurile
sunt statice educatoarea va interveni cu delicateţe printr-un
element de joc astfel încât copiii să participe cu plăcere la jocul
propus de educatoare. Sau în cazul unor conflicte între copii
intervenţia educatoarei este absolut necesară, dar intervenţia va fi
făcută cu mult discernământ şi tact pedagogic. În cazul jocurilor
de manipulare şi imitative accentul trebuie să educatoarea va
interveni periodic pentru activizarea copiilor, pentru antrenarea
lor în activităţi dinamice, cum ar fi jocurile de mişcare: Barza şi
broaştele, Vulpea la pui, Uliul şi găinile, Veveriţele la alune etc.
În cadrul acestor jocuri copiii se implică cu plăcere, deoarece
sunt jocuri care îmbină mişcarea cu onomatopeele, au reguli
simple şi sunt lejer de desfăşurat.
Jocurile de creaţie necesită şi ele o bună îndrumare din
partea educatoarei. Ele se împart în:
-jocuri de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană;
-jocuri cu subiecte din basme şi poveşti;
-dramatizări.
135
Jocurile de creaţie, la grupa mică datorită îngustimii
orizontului de cunoaştere al copiilor educatoarea le va sugera
jocuri simple: de-a doctorul, de-a bucătarul, de-a mama, şi va
supraveghea activitatea copiilor intervenind cu soluţii pentru
îmbogăţirea conţinutului jocurilor, pentru a intra în relaţii unii cu
alţii. Astfel poate să le propună copiilor că doreşte să ajungă de
urgenţă la grădiniţă, cine o ajută cu o maşină, le poate sugera
copiilor să construiască o maşină din mobilierul din clasă sau pur
şi simplu să imagineze o maşină având ca volan un cerc din
plastic. Odată jocul început educatoarea le poate da diferite
soluţii, maşina s-a oprit în drum, s-a defectat, cineva să
folosească un telefon mobil să cheme depanarea, un alt copil va
fi mecanicul care va repara maşina etc.
La grupa mică şi mijlocie datorită caracterului egocentric
al copiilor este bine pentru evitarea conflictelor ca educatoarea să
preia comanda în jocul de creaţie, ea va deţine rolul principal şi
va îndruma jocul celorlalţi copii, educatoarea având astfel
posibilitatea să înveţe pe copii cum se execută rolul respectiv,
oferindu-le modele de comportament în diferite situaţii impuse
de desfăşurarea fazelor jocului.
La nivelul al II-lea de vârstă jocurile de creaţie devin mai
bine conturate, educatoarea va lăsa copiilor deplină libertate de
manifestare şi v îndeplini un rol secundar în joc, sau poate chiar
să iasă cu totul din joc doar urmărindu-i cu discreţie pe copii şi
intervenind cu subtilitate atunci când situaţia o necesită.
În cazul jocurilor de creaţie cu subiecte din basme şi
poveşti, educatoarea se va implica mai multă, în sensul că aceste
jocuri necesită o pregătire anterioară. Educatoarea când planifică
jocurile de creaţie cu subiecte din basme şi poveşti va avea în
vedere câteva aspecte:
- povestea să fie bine cunoscută copiilor;
- să fie accesibilă nivelului de vârstă al copiilor;
- jocul va fi sugerat de educatoare;
- jocul se va desfăşura sub directa îndrumare a educatoarei.
Jocurile dramatizări sunt mult îndrăgite de copii şi
136
doresc să le practice imediat după ce au audiat o poveste. Sub
îndrumarea educatoarei copii îşi vor repartiza rolurile, vor folosi
câteva elemente de decor şi costumaţie, simbolic şi vor trece la
desfăşurarea jocului propriu-zis. În transpunerea scenică a
poveştii copiii vor respecta succesiunea logică a evenimentelor
poveştii, vor reproduce aproximativ replicile personajelor şi vor
imita gesturile şi manifestările personajelor poveştii.
Dramatizările deşi intră tot în categoria jocurilor necesită
pregătire şi timp pentru a fi elaborate şi se desfăşoară doar
ocazional, de obicei la evenimente şi serbări şcolare. Deoarece
dramatizările reprezintă transpuneri scenice ale poveştilor şi
basmelor conform unui scenariu foarte bine realizat, acest lucru
presupune câteva elemente ce trebuie respectate. Dramatizările
sunt pregătite prin repetiţii anterioare punerii în scenă, rolurile
sunt repartizate şi învăţate separat de fiecare copil în parte, se vor
face suficiente repetiţii pe scenă astfel încât transpunerea scenică
să se realizeze în condiţii cât mai bune, iar interpretările să se
realizeze fluent. Fiecare personaj va fi costumat astfel încât să
simbolizeze cât mai fidel personajul interpretat, iar decorurile vor
fi pe măsură.
Dramatizările au un rol important în formarea unui
limbaj corect, expresiv, dezvoltarea fluidităţii vorbirii, în
înţelegerea sensului figurat al cuvintelor, folosirea limbajului
dialogat, în aprofundarea conţinutului poveştii, în modelarea
comportamentului, în dezvoltarea proceselor memoriei.
Jocurile cu reguli sunt jocurile care necesită o îndrumare
avizată, de aceea educatoarea va pregăti şi va îndruma aceste
jocuri, cu atât mai mult cu cât la vârsta preşcolară copiii nu sunt
preocupaţi de respectarea regulilor (Fromberg, D. P., 2002). Abia
după vârsta de şase ani apare la copilul preşcolar capacitatea de a
opera cu reguli extrinseci. În procesul de învăţământ preşcolar
jocurile cu reguli sunt absolut necesare pentru desfăşurarea
activităţii instructiv-educative.
Deoarece intră în categoria jocurilor, acestea sunt
desfăşurate cu plăcere de către copii, chiar dacă li se impun
137
anumite reguli de respectat.
Acest tip de jocuri nu se pot desfăşura la nivelul vârstei
preşcolare decât sub îndrumarea educatoarei, lăsaţi fără
supraveghere copiii abandonează jocul.
Jocurile cu reguli aduc ceva nou şi inedit şi anume
spiritul de emulaţie, copiii îşi dezvoltă spiritul competitiv, în
cadrul căruia se formează şi caracterul copiilor.
Putem afirma că jocurile şi activităţile la alegere se
regăsesc într-o mare varietate. Aceste activităţi şi jocuri deşi sunt
la libera alegere a copiilor, totuşi ele necesită o îndrumarea
avizată realizată cu competenţă şi tact pedagogic de către
educatoare. Educatoarea va respecta nişte condiţii
psihopedagogice: toate aceste activităţi să se desfăşoare în
spiritul jocului, să fie plăcute copiilor, să se simtă liberi în
opţiuni şi neîngrădiţi. Jocurile şi activităţile la liberă alegere se
vor desfăşura în concordanţă cu prevederile programei grădiniţei
de copii privind pregătirea copiilor pentru şcoală şi viaţă. Toate
activităţile şi jocurile din grădiniţă se vor conforma cerinţelor
stipulate de principiile didactice. Educatoarea va acorda atenţia
cuvenită fiecărei etape a activităţii din grădiniţă cu scopul
eficientizării acestor activităţi şi jocuri din punct de vedere al
valorii lor formative. Este necesar să se evite formalismul,
conformismul şi monotonia din jocurile şi activităţile la liberă.
Antrenarea tuturor copiilor în jocurile şi activităţile la liberă
alegere este un obiectiv permanent al educatoarelor.
138
 Activităţi pentru seminar Capitolul al VII - lea

JOCUL, MIJLOC DE DESFĂŞURARE A

ACTIVITĂŢILOR COMUNE

Sarcini şi exerciţii aplicative

Jocul reprezintă mijlocul cel mai potrivit pentru
desfăşurarea activităţilor comune. Obiectivele specifice fiecărei
?
1. Pornind de la următoarea afirmaţie: ”A preda categorii de activitate se pot realiza prin intermediul jocului, în
înseamnă a cauza ştiinţa în mintea copilului, ajutându-l să cadrul căruia sarcinile didactice sunt bine precizate, cu o
se servească de puterea naturală de raţiona.” -Sf.Thomas desfăşurare logică care va urmări atingerea obiectivelor
operaţionale ale fiecărei activităţi (Preda, Viorica, 1999).
din Aquino), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte.
Educatoarea, pornind de la obiectivele programei instructiv-
Timp de lucru 10 minute educative din grădiniţa de copii, va proiecta planificarea pe o
săptămână, realizând o corelare didactică coerentă între etapele
2. - zilei conform tematicii alese.
Redăm mai jos activităţile unei zile dintr-o planificare cu
tema Toamna pentru grupa pregătitoare.
3. - Etapa I –activităţi pe sectoare de activitate
 Joc de masă: Sortăm fructe şi legume (jetoane);
4. -
 Construcţii: Lădiţe şi coşuri pentru legume şi fructe;
 Artă: Coşuleţe pentru fructe şi legume (desen);
 Joc de rol: De-a bucătăresele.
5. - Etapa a II-a
1.Activitatea comună: Educarea limbajului
6. - Tema: „Propoziţii, cuvinte, silabe”
Tipul de activitate: consolidare de cunoştinţe.
Forma de realizare: joc didactic: Spune mai departe.
Obiective generale:
Consolidarea capacităţii de a despărţi corect cuvintele în silabe şi
de a formula propoziţii, precizând numărul cuvintelor din
propoziţie
Obiectivele operaţionale:
- să despartă corect cuvintele în silabe;
- să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere
gramatical;
 - să precizeze numărul cuvintelor din propoziţie.
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul,
problematizarea.
Material didactic folosit: costum Zâna toamnă, coşul toamnei,
jetoane, jucării, traistă, fişe, carioca.
Bibliografie: Programa activităţilor instructiv-educative în
grădiniţa de copii, Bucureşti, 2005.
Durata: 35-40 minute.
2. Activitate artistico-plastică
Modelaj - Coşuleţe pentru fructe şi legume.
Obiective operaţionale: să modeleze tema dată prin mişcări de
frământare, aplatizare, rulare; să redea prin modelare aspectul cât
mai exact al unui coşuleţ (conform modelului).
Activitatea complementară (etapa a III-a):
 Joc de mişcare Atinge frunza.
 Joc cu text şi cânt: Mişcă vântul frunzele.
7.1. Jocul în cadrul activităţilor de educare a limbajului
La tipul de activitate Educarea limbajului programa
stipulează următoarelor obiective generale:
 dezvoltarea comunicării şi a vorbirii coerente;
 dezvoltarea lexicului;
 formarea structurii gramaticale a vorbirii;
 dezvoltarea expresivităţii limbajului oral;
 dezvoltarea comunicării scrise.
Aceste obiective se vor particulariza în obiective de referinţă
şi se vor operaţionaliza adaptându-le pe niveluri de vârstă.
Conform cu cerinţele formulate de obiective se vor selecta
conţinuturile, urmărindu-se acumularea unor cunoştinţe şi
formarea unor deprinderi de comportament verbal şi scris
conform vârstei copiilor (Kim, S., 1999). Conţinuturile pot fi
realizate utilizând jocul didactic.
Pentru însuşirea unor părţi de vorbire ce desemnează
obiecte din realitatea imediată a copilului, jucării, plante, fructe,
legume, mobilă, veselă, vestimentaţie, părţi constituente ale
obiectelor, acţiuni şi stări se pot utiliza următoarele jocuri
didactice: Ce conţine scrisoarea ta?, Ce a greşit pictorul?, Spune
când se întâmplă?, Săculeţul cu surprize!, Spune din ce este
confecţionat?
Pentru îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte ce
desemnează fenomene, stări, relaţii spaţiale, însuşiri se pot
desfăşura următoarele jocuri didactice: Spune ce se petrece?,
Când se întâmplă, Unde s-a mutat piticul?, Spune tot ce ştii
despre obiectul primit!
Jocurile didactice: Ce jucării a primit păpuşa?, Spune
cum este?, se pot proiecta pentru înţelegerea antonimelor: mare-
mic, puternic-slab, deştept, înţelept-prost; iar jocurile didactice:
Cum i se mai spune? , pentru cunoaşterea şi înţelegerea
sinonimelor: pisică (mâţă), iepure (urechilă), cal-mârţoagă etc.
Pentru înţelegerea sensurilor conotative şi denotative ale
cuvintelor ce definesc acţiuni de cercetare pentru identificarea
calităţilor şi însuşirilor obiectelor (a mirosi, a netezi, a ridica, a
sufla, a împinge, a strânge etc.), putem utiliza jocurile didactice:
Spune ce trebuie să facem? (ca să simţim parfumul florilor, ca să
îndreptăm păturica, ca să deplasăm de la loc căruţul, ca să facem
ordine etc.), Spune ce ştii despre?
Formele gramaticale şi construcţiile ce desemnează
relaţii de cauză-efect, temporale, spaţiale por fi fixate utilizând
jocurile didactice: Spune de ce s-a întâmplat aşa?, (mama s-a
supărat pentru că fetiţa nu a ascultat-o, dacă nu se juca pe stradă
cu mingea Dan nu s-ar fi accidentat, iezii au fost mâncaţi de lup
pentru că nu au ascultat, este noapte pentru că a apus soarele
etc.); Când se întâmplă?, (dimineaţa se trezeşte Maricica a, la
prânz serveşte masa, după-masă merge la plimbare, seara se uită
la desene animate, noaptea merge la culcare); Unde s-a aşezat
fluturaşul? (sus pe copac, jos pe iarbă, la dreapta, la stânga, sub
umbreluţă etc.).
Modele de substantive la numărul singular şi plural, de
variate genuri, la diverse cazuri, verbe la diverse timpuri şi
moduri, propoziţii şi fraze cu subordonate temporale, cauzale,
finale por fi fixate cu ajutorul jocurilor didactice: Eu spun una, tu
spui multe!, Al cui nume este?, A cui este pălăria?, Aminteşte-ţi
ce ai făcut ieri?, Ce voi face în vacanţă!, Cum mi-am petrecut
ziua de naştere?, Spune ce faci acum!; Din ce cauză s-a
schimbat?, De ce învăţăm să vorbim corect? etc.
Mijloacele gramaticale (desinenţele substantivelor
specifice flexionării în dependenţă de caz, sufixele: -ţel, -işor, -
uţă etc. în cazul “creaţiilor” de cuvinte) se pot învăţa în cadrul
jocurilor didactice: Cum alintăm puiul? (puişor), calul (căluţ),
viţelul (viţeluş), pisica (pisicuţă) etc.
Jocurile didactice: Spune cum se numeşte ?, Citeşte
imaginea şi spune ce vezi?, Cum este?, Alege un jeton şi spune
cum se numeşte obiectul din imagine? etc., se folosesc pentru
fixarea cunoştinţelor privitoare la: cuvinte polisemantice (ochi,
leu) etc., comparaţii, epitete, cuvinte compuse.
Sunetele vorbirii vor fi exersate prin jocurile didactice:
Cu ce sunet începe?, Cu se sunet se sfârşeşte?, Construieşte un
cuvânt cu litera a ! (m ,d, r, s, t etc.).
Pentru înţelegerea intonaţiilor diferite putem folosi
jocurile didactice: Spune cum vorbeşte păpuşa când este
supărată?, Citeşte imaginea şi spune ce ai văzut?, Vorbeşte ca
personajul din poveste!,
Cuvinte-reprezentări generale (gen-specie), de genul „jucării”,
„vestimentaţie”, „mobilă”, „fructe”, „legume”, „veselă” se pot
folosi următoarele jocuri didactice: Enumeră cât mai multe
fructe!, Cum se numesc toate la un loc? etc.
Pentru înţelegerea şi diseminarea sunetelor de cuvinte şi
propoziţii se folosesc jocurile didactice: Să construim un cuvânt
cu sunetul m!, Să construim o propoziţie cu cuvântul mama!, Să
mai adăugăm un cuvânt la propoziţie!, completează cuvântul cu
sunetul care lipseşte!, Completează propoziţia cu cuvântul care
lipseşte?, Am greşit, corectează greşeala! Să scriem cuvântul!
(câte o liniuţă pentru fiecare sunet auzit), Să numărăm cuvintele
din propoziţie! (copiii desenează pe tablă câte un punct pentru
fiecare cuvânt din propoziţie), Să despărţim în silabe!, Propoziţii
cuvinte, silabe, sunete!, Cartea mea preferată!
Pentru formarea deprinderii de a folosi cuvinte de politeţe în
comunicare cu semenii se desfăşoară următoarele jocuri
didactice: Cum vorbeşte un copil politicos?, Jocul în perechi!
(jocul se desfăşoară în perechi de câte doi copii, care vor
interpreta roluri pentru exersarea limbajului politicos şi a
expresiilor uzuale în diferite situaţii).
Pentru perfecţionarea exprimării orale, pentru
îmbogăţirea vocabularului, pentru formarea unei exprimări fluide
şi corecte se pot folosi jocurile didactice: Prinţese şi prinşi din
poveste!, Recunoaşte personajul şi povestea!,]n lumea
poveştilor!, Descrie ce fac! (limbaj non-verbal: mimică, gestică),
Găseşte cuvântul potrivit! Poveste încurcată!
Pentru ca jocurile didactice să fie atractive educatoarea
poate introduce pe parcursul lor diferite elemente de joc (cu rolul
pentru a anima perioadele repetitive şi plicticoase), poate
constitui întreceri între copii (emulaţia trezeşte întotdeauna
interesul copiilor pentru joc), de asemenea stabileşte de la
începutul jocului recompensele (care motivează acţiunile
copiilor.
Jocurile didactice, prin sarcina didactică specifică fiecărui tip de
joc, oferă posibilitatea copiilor preşcolari să fie îndrumaţi să
vorbească corect, coerent, să exprime clar ceea ce gândesc, să-şi
exprime sentimentele, să acumuleze cunoştinţe şi să-şi formeze
deprinderi intelectuale printr-o activitate care le face plăcere.
Conţinuturile pot cuprinde aspecte referitoare la: om, natură,
societate, activităţi umane etc.
7.2.Jocul în cadrul activităţilor de cunoaştere a mediului1
Jocurile didactice pentru Cunoaşterea mediului sunt
numeroase şi atractive, ele se folosesc cu preponderenţă pentru
fixarea cunoştinţelor copiilor. Prezentăm mai jos jocurile
didactice ce se pot desfăşura cu copiii pentru domeniile:
A. Omul - fiinţă vie.
a) Caracteristicile şi însuşirile omului: se deosebeşte după
aspect fizic, sex, vârstă, rasă; posedă raţiune, limbaj
articulat, conduită, memorie; aude, vede, gândeşte,
1
Imaginile sunt preluate de pe site-ul www.didactic.ro
iubeşte, inventează; activitatea de muncă, activitatea de
învăţare, odihnă: Ce activitate desfăşoară?, Meseria
care-mi place!, Cine este şi ce face?, Ce vrea să se facă,
Ajută-l pe croitor!, Ghiceşte ce rechizite îmi trebuie la
şcoală!, Cu ce ne îmbrăcăm?
b) Elemente caracteristice figurii umane (aspecte rasiale),
aşezarea lor spaţială şi funcţiile diferitor organe externe
şi interne: Unde trăieşte?, Călătorie pe glob!, Să
descoperim corpul uman?, La ce foloseşte?
c) Senzaţii provocate de diverse procese fiziologice: Spune d) Necesităţile omului şi utilizarea igienizată a diferitor
ce simţi?, Săculeţul fermecat?, Ce gust are? obiecte de uz personal: Cutiuţa cu surprize, Ce trebuie să
faci?, La sanitas!
e) Alimentele consumate de om şi rolul lor în creşterea şi
dezvoltarea organismului: Coşuleţul cu vitamine!

f) Eu şi alte persoane. Conduita civilizată (salutul, relaţiile

copil-copil, copil –societate): Roata norocului!, Poştaşul
călător!, Eu şi familia mea!
g) Relaţiile: om – natură - societate. Activităţile omului în
dependenţă de anotimp. Vestimentaţia în diferite anotimpuri.
Mijloacele de transport moderne şi problemele de protecţie a
mediului înconjurător. Sărbătorile din timpul anului: Când se
întâmplă?, În călătorie!, Ne pregătim de vacanţă! Micii
ecologişti!, La Crăciun!
B. Natura cu elementele, însuşirile şi caracteristicile ei
a) Pământul, apa, soarele, aerul, focul - baza integrităţii
naturii. Elementele principale ale universului (luna,
soare, planete, pământ, vehicule cosmice): La plimbare
în cosmos!, Călătorie fantastică!
b) Recunoaşterea fenomenelor naturii (vânt, viscol, ploaie,
ninsoare, îngheţ, grindină, fulger, furtună, trăsnet, tunet)
în momentul producerii lor: A venit primăvara!,
Anotimpurile!.
c) Fiinţe vii: respiră, se hrănesc, se mişcă, cresc, se
înmulţesc, se adaptează la condiţii. Obiectele inerte: nu
respiră, nu se alimentează de sine stătător, nu cresc, nu se
înmulţesc: Spune ce ştii despre!, Recunoaşte obiectul din
imagine!, Este fiinţă, nu este fiinţă!, Cine ghiceşte
câştigă!.
d) Patru anotimpuri, succesiunea şi fenomenele specifice
lor: Roata anotimpurilor!, Când se petrece!, După mine,
vine...?
e) Modalităţi de adaptare a organismelor vii la schimbările
sezoniere din natură: scăderea temperaturii, intensităţii
luminii, ofilirea vegetaţiei, dispariţia insectelor, migrarea
păsărilor călătoare ş.a.: Unde s-a ascuns?, Spune cine
eşti!
f) Particularităţile de adaptare la mediu ale plantelor: rădăcină,
tulpină, ramuri, frunze, moduri de înmulţire, importanţa în natură
şi în viaţa omului: Plicul poznaş!, Jocul buclucaş!, Grădina cu
flori, Livada de pomi fructiferi!, Din tainele pădurii!,
g) Particularităţile de adaptare la mediu ale animalelor (peşti,
păsări, mamifere, insecte, Plantele ca organisme vii, structura
lor, rădăcina, tulpina, frunza, floare, seminţe; caracteristici,
medii de viaţă, nutriţie, importanţă. Plantele de cameră: Cine
ştie câştigă, Florăresele, Magazinul de legume.
h) Animalele, ca fiinţe vii, pot fi din diferite grupuri:
insecte, peşti, amfibii, păsări, mamifere; caracteristici,
medii de viaţă, hrană, importanţă, viaţa lor în natură şi
întreţinerea în captivitate: Acvariul, Grădina zoologică,
Grădina botanică, Insectarul!

PISICĂ CÂINE

OVINE

ANIMALE DOMESTICE
HARTA PROIECTULUI

BOVINE

CABALINE

CAPRINE

IEPURE

PORC
i) Activitatea omului în natură. Creşterea şi îngrijirea
plantelor şi animalelor de către om, condiţiile lor de
viaţă: aer, lumină, căldură, apă curată, hrană, sol,
adăpost: Să–l ajutăm pe iepuraş!, Ce putem face!, Roata
anotimpurilor!, Animalele şi hrana lor!, Ştii când?
Astăzi, ieri, mâine!
j) Aplicarea măsurilor de ocrotire a naturii şi de protejare a
mediului înconjurător. Formarea conduitei moral-afective
faţă de natură, axată pe cultura ecologică: În parc!, Micii
ecologişti!, Ce mi-a povestit un greier mic!.
7.3.Jocul în cadrul activităţilor cu conţinut matematic

Dobândirea cunoştinţelor matematice de bază, aşa cum sunt

stipulate de programă, pe lângă celelalte forme de activitate jocul
ocupă un rol important (Ginsberg, H.P., 2006). Obiectivele
specifice ale activităţilor cu conţinut matematic pot fi realizate cu
ajutorul jocului didactic şi a jocului logic. Dintre jocurile
didactice recomandate pentru achiziţionarea de către copiii a
conceptelor matematice de bază enumerăm:
- jocuri constructive;
- jocuri pentru constituire de mulţimi;
- jocuri de diferenţiere;
- jocuri de formare de perechi;
- jocuri cu mulţimi echivalente etc.
a) Însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor. Procedee de
explorare a obiectelor şi fenomenelor: jocuri didactice:
Grădina cu flori, Hora jucăriilor mici!, Coşuleţul
fermecat!, Florăreasa!, .
b) Grupuri de obiecte şi operaţiile cu ele: grupare, seriere,
ordonare, comparaţii în funcţie de un criteriu: Aşează-mă
la perechea mea, Aşează în şir crescător, Aşează în şir
descrescător, Lunganii şi piticii, Multe sau puţine, Coşul
florăresei!
c) Figuri şi corpuri geometrice:
-la grupa mică: Caută pătratul, Aranjăm discurile;
- la grupa mijlocie: Ce piesă nu cunoaştem?, Ce a greşit
Martinel?
- la grupa mare: Ce este şi cum este această piesă?,
Tabloul tricolor, Casele de pe strada mea;
 - la grupa mare pregătitoare: Cum este şi cum nu este
această piesă?, Jocul cu cercuri!, Schimbă şi tu la fel!,
Formaţi tot atâtea!
d) Spaţiul, mişcarea şi orientarea în spaţiu. Locul şi poziţia
obiectelor în spaţiu: Unde s-a oprit piticul?, Aşează
piesele de jos în sus, Aşează fluturii în pereche cu florile!
e) Timpul (scurgerea şi ireversibilitatea lui). Viteza mişcării
(lentă, rapidă, fulger) şi perceperea scurgerii timpului (ca
o clipă, cât o veşnicie): Ceasul fermecat!, Calendarul
schimbător!.
f) Întregul şi împărţirea lui în părţi egale, reconstruirea lui
din părţile componente: Din jumătăţi întreg!, Să refacem
piesa, Dă-i lui Azorel tot atâtea oase câte farfurii are!,
Reconstruieşte figura!,
g) Procedeele de măsurare a obiectelor după parametrii:
lungime, lăţime, înălţime, grosime. Unităţile de măsurare
nestandardizate şi standardizate: Măsoară şi împarte în
mod egal!, Cântăreşte şi vinde!, Cine este cel mai înalt!,
Aşează obiectele de la cel mai îngust, la cel mai lat.
h) Procedeele de măsurare a corpurilor solide, lichide şi
friabile. Unităţile de măsură nestandardizate şi
standardizate: Care este mai greu?, Măsoară înălţimea
colegului tău!, Împarte în mod egal suc prietenilor tăi!.
i) Şirul natural de numere. Noţiuni de număr şi cifră.
Număratul în limita 1-5. Numere ordinale şi cardinale:
Numără câte frunze sunt în copac, Numără câte vrăbiuţe
sunt pe sârmă, Al câtelea iepuraş a plecat?, Aşează cifra
la locul ei!.
j) Număratul în limita 1-10. Consolidarea numerelor
ordinale şi cardinale. Descompunerea şi compunerea
numerelor. Număratul în limita 10-20. Consolidarea
numerelor ordinale şi cardinale. Descompunerea şi
compunerea numerelor: Aşează tot atâtea puncte câte îţi
indică cifra, Numără de la 1 la 10, numără descrescător,
A câta cifră lipseşte?
k) Simbolurile matematice (semne de operaţie +, -; semne
de relaţie =, <, >): Spune unde se potriveşte?, Am greşit,
corectează-mă, Ce denumeşte?
l) Adunarea numerelor cu 1-2 unităţi. Scăderea numerelor
cu 1-2 unităţi: Socotim şi numărăm matematică învăţăm!,
Rezolvă problema şi vei câştiga!, Cine socoteşte mai
repede!
m) Rezolvare de probleme cu obiecte în situaţii concrete.
Compunere de probleme simple în limitele 1-10,
utilizând obiecte: Şcoala piticilor, Rezolvăm, rezolvăm,
matematică învăţăm!, Cine a greşit, din joc a ieşit!.
7.4. Jocul în cadrul activităţilor de educaţie muzicală
Muzica este graiul în care se oglindesc fără putinţă de
prefăcătorie, însuşirile sufleteşti ale omului spunea
George Enescu. Prin muzică se urmăreşte educaţia estetică a
preşcolarilor, cultivarea capacităţilor de a aprecia frumosul din
artă, ambianţă, natură, viaţa socială şi contribuie la crearea
frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei,
contribuind astfel la formarea şi desăvârşirea personalităţii
copiilor.
Toate activităţile muzicale au valenţe estetice, dar un
rol deosebit revine jocurilor muzicale prin care copiii îşi însuşesc
structurile sonore şi ritmice intuite în primii ani şi care sunt
continuate acum în grădiniţă în cadrul procesului instructiv-
educativ.
Obiectivele urmărite în cadrul educaţiei muzicale sunt:
 Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică.
 Formarea capacităţii de receptare a muzicii.
 Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei artistice naţionale
şi universale.
 Formarea capacităţii creatoare prin cultivarea
imaginaţiei.
Pe lângă cântec şi audiţia muzicală, jocul muzical
contribuie la consolidarea cunoştinţelor şi a deprinderilor
muzicale, la dezvoltarea dispoziţiilor speciale care se vor
transforma ulterior în aptitudini sau chiar talent muzical. Cu cât
copilul va fi mai atras spre muzică, cu atât mai mult el va deveni
beneficiarul emoţiilor artistice, va conduce la dezvoltarea auzului
muzical, a simţului ritmic şi melodic. Jocul muzical are deosebite
valenţe formative, învăţarea şi practicarea lui constituind o
adevărată “terapie” pentru intelectul copilului preşcolar, jocul
muzical educă şi dezvoltă o serie de procese psihică: gândirea,
memoria, atenţia, afectivitatea, voinţa etc.
În cadrul jocurilor muzicale preşcolarul trebuie să fie
atent la multe operaţii care, însumate, dau viaţă cântecului şi
jocului, ei trebuie să-şi amintească textul cântecului, să respecte
anumite reguli, să dea dovadă de acuitate auditivă şi să fie
disciplinat în joc (atenţia, voinţa, gândirea).
Educaţia muzicală îşi extinde influenţa şi asupra
dezvoltării fizice a copiilor. Jocurile muzicale interpretate de
copii contribuie la dezvoltarea aparatului respirator, aparatului
vocal şi asigură o mai bună oxigenare a sângelui. Mişcările
executate ritmic devin mai puţin obositoare şi în acelaşi timp dau
corpului supleţe şi frumuseţe.
Jocurile muzicale prin structura lor deosebită, pot
rezolva cu mare eficienţă majoritatea obiectivelor prevăzute în
programa instructiv - educativă din grădiniţa de copii.
Jocurile muzicale îmbină în mod specific elementele
din joc cu melodia şi trec de la simpla executare motorie la o
stare afectivă. Muzica le ridică tonusul, activează şi provoacă
dorinţa de mişcare. Pentru formarea unor deprinderi de a executa
mişcări după textul cântecului şi în ritmul melodiei sunt
prevăzute în programa instructiv - educative jocuri muzicale,
diferenţiate pe grupe de vârstă: mica, mijlocie, mare şi mare
pregătitoare, astfel încât copilul să poată executa mişcări în
ritmul melodiei şi al textului.
Jocurile muzicale se apropie prin structura de jocurile
didactice. Ele presupun sarcini precise (sarcini muzicale), unele
reguli de desfăşurare şi elemente specifice jocului: mişcarea,
întrecerea, ghicirea, surpriza.
Prin jocurile muzicale se urmăreşte fixarea şi consolidarea
deprinderilor şi însuşirea de noi cunoştinţe care se realizează prin
îmbinarea cântecului cu mişcarea. Jocurile muzicale exercită o
puternică influenţă asupra copiilor, contribuind la dezvoltarea
simţului ritmic şi melodic. Redăm mai jos câteva jocuri muzicale
folosite la activităţile de educaţie muzicală: Mergi în ritmul
muzicii, Cântă ca mine, Cântă tare, cântă încet, Mişcă-te în
ritmul muzicii, Joacă, joacă-stai pe lor, Hora strânsă-hora
largă,
Mirosim florile, Cântă cum cânt eu, Instrumente muzicale,
Căciula lui Moş Crăciun, Tobe mari şi tobe mici, “Ghici al cui e
glasul, Vino, vino, ploaie! Vulpea şi cocoşul, În căsuţa din
pădure, Nani, nani-sus, Cărăbuşul cu aripi spre soare, Ceata,
ceata, O găină cu doi pui, Melc, melc, cotobelc, Capra şi
iezişorii, Ecoul, Clopoţeii, Floarea şi soarele, Ploaia şi soarele,
Uite-aşa se joacă pe la noi, Dans în cerc, “Dans cu cercuri,
Dans cu panglici, “Facem hora mare, Dans în doi, Ursul şi
vulpea, La plimbare, Podul de piatră, Dansul bucuriei, Mergem
vesel şi dansăm, Cine-i mai atent, Hora, Alunelul, Hora cu bătăi,
Ciuleandra, Trageţi hora mai la dreapta, Dansul fulgilor etc.
Educaţia muzicală desfăşurată în grădiniţă dezvoltă gustul
pentru frumos şi sensibilitatea copiilor.
7.5. Jocul în cadrul activităţilor de educaţie fizică
Activităţile programei instructiv-educative la categoria de
activitate educaţie fizică stipulează următoarelor obiective
generale:
 Dezvoltarea fizică generală şi creşterea capacităţii de
rezistenţă a organismului.
 Formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază
şi cu caracter aplicativ (dezvoltarea capacităţii motrice
generale).
  Dezvoltarea capacităţilor motrice de bază.  Aprecierea comportamentelor de fairplay în
Perfecţionarea continuă a capacităţilor de coordonare desfăşurarea jocurilor sportive.
(dibăcia).  Manifestarea sentimentelor de prietenie, de stimă,
 Dezvoltarea interesului şi formarea unor obişnuinţe de a ajutor reciproc, motivarea iniţiativei în diverse forme
practica zilnic exerciţiile fizice. de activitate (în special de joc).
 Formarea unor deprinderi de igienă corectă individuală şi  Aprecierea justă a ţinutei posturale a celor din jur.
în colectiv, Jocurile de mişcare cu elemente specifice activităţilor comune
Pe lângă obiectivele generale stipulează şi câteva obiective pot fi sistematizate în funcţie de deprinderile motrice de bază
specifice privind formarea unor cunoştinţe şi competenţe în asupra cărora acţionează. Astfel, prezentăm următoarea
domeniu.: clasificare:
 Cunoştinţe despre: - jocuri pentru mers;
 formele şi varietăţile de mers, alergare în funcţie de - jocuri pentru alergare;
condiţiile create. - jocuri pentru aruncare şi prindere;
 stăpânirea tehnicii executării formelor de sărituri, - jocuri pentru sărituri.
aruncări, prinderi de minge, de căţărări şi escaladări. În funcţie de calitatea motrică pe care o influenţează,
 jocuri dinamice, ştafete sportive şi aplicarea lor în jocurile în cadrul activităţilor comune se clasifică astfel:
diverse condiţii, situaţii. - jocuri pentru dezvoltarea vitezei;
 exerciţii de front, formaţie. - jocuri pentru dezvoltarea rezistenţei;
 regulile elementare de igienă personală şi socială, de - jocuri pentru dezvoltarea îndemânării;
comportare pe parcursul activităţii de educaţie fizică. - jocuri pentru dezvoltarea forţei;
 Competenţe privind: - jocuri pentru dezvoltarea supleţei.
Performanţa motrice: De asemenea, în funcţie de grupele musculare pe care le
 alergare de viteză; solicită şi pe care le influenţează, jocurile sunt împărţite astfel:
 alergare în suveică; - jocuri pentru muşchii membrelor superioare şi muşchii
 coordonare (dibăcie) generală; gâtului;
 alergare de rezistenţă; - jocuri pentru musculatura trunchiului;
 săritură în lungime de pe loc; - jocuri pentru musculatura membrelor inferioare.
În funcţie de intensitatea efortului din activitatea de
 aruncarea mingii la distanţă.
educaţie fizică, jocurile sunt ordonate astfel:
 Atitudini
- jocuri cu intensitate mică;
 Manifestarea interesului faţă de practicarea sistematică - jocuri cu intensitate medie;
a exerciţiilor fizice. - jocuri cu intensitate mare.
 Respectarea regulilor igienice, a formelor de călire şi Jocul de mişcare reprezintă un important mijloc de
influenţa lor pozitivă (benefică) asupra organismului în realizare a obiectivelor domeniului educaţie fizică, urmărind
creştere. dezvoltarea capacităţilor motrice generale a copiilor. Jocul de
mişcare ocupă un loc deosebit de important, atât în activitatea la
liberă alegere, dar mai ale în cadrul activităţilor frontale de
educaţie fizică din grădiniţă. Jocul de mişcare contribuie la
formarea şi în dezvoltarea personalităţii copilului. În acest sens,
este necesar să fie subliniat că jocurile dinamice (de mişcare)
asigură dezvoltarea multilaterală a aparatului locomotor,
exercitând în acelaşi timp influenţe pozitive asupra marilor
funcţiuni, contribuind astfel la îmbunătăţirea metabolismului
general.
Activităţi complexe, jocurile de mişcare au cele mai mari
implicaţii în dezvoltarea multilaterală a capacităţii motrice
generale, oferind posibilitatea formării şi fixării deprinderilor
motrice de bază : mers, alergare, săritură, aruncări şi prinderi,
căţărare, târâre, escaladare etc., a dezvoltării calităţilor motrice:
viteza, îndemânarea, forţa, rezistenţa, a capacităţii de coordonare
generală şi de orientare în spaţiu (aprecierea direcţiilor şi
mărimilor spaţiale) etc.
Prin intermediul jocurilor de mişcare copilul are
posibilitatea să-şi formeze priceperi motrice, îmbogăţindu-şi în
felul acesta experienţa motrică. Ele contribuie astfel la
dezvoltarea trăsăturilor de personalitate, a calităţilor morale şi
volitive, a spiritului de a acţiona în colectiv. Pentru a avea
eficienţă maximă, jocurile de mişcare, trebuie să fie bine
pregătite de educatoare, să fie bine alese, să se bazeze pe un fond
vast şi multilateral de mişcare, care să solicite în mod complex
capacitatea motorie a copilului.
Prezentăm câteva jocuri de mişcare utilizate frecvent în
activităţile de educaţie fizică din grădiniţă.
Jocuri pentru alergare: Prinde-mă, Alergare în perechi,
Prinde ţânţarul, Drum lung, Cursa în cerc, Şoarecele şi pisica,
Batista, Alungă-l din cursă, Ştafeta simplă, Aleargă după
iepuraş, Cursa cu obstacole.
Jocuri pentru săritură: Nu uda picioarele, Cine a executat
mai puţine sărituri?, Cine bine a sărit, campion a devenit, Podul,
Sări peste baltă, Cursa cu pâraie, Saltul broscuţelor, Barza sare
într-un picior, Ştafete întrerupte.
Jocuri pentru aruncare: Mingea la conducător, Mingea
în cerc, În sus – în jos, Ţinteşte în portiţe, Mingea în cerc, Cel
mai bun aruncător, Mingea la coş, Bila la ţintă, Morcovul la coş,
Aruncătorii victorioşi, Cursa cu aruncare, Ţintaşii veseli.
Jocuri pentru târâre: Găseşte-ţi căsuţa, Pisica de pândă,
La vânătoare, Târâie-te până la jucărie, Nu ieşi dintre linii, Fii
atent, Maimuţele.
Jocuri pentru escaladare: Căluşeii, Vânătorul şi
iepuraşii, Copiii şi mâţişorii, Lupul şi iezişorii, Puişorii în cuib,
Furnicile harnice, Ajungi la steguleţ.
Jocuri pentru transport: Transportă săculeţul, Alb –
negru, Caraşii şi ştiuca, Vulpea şireată, Locul gol, Iepuraşii,
Undiţa şi peştele, Urşii şi albinele.
Activităţi pentru seminar
Sarcini şi exerciţii aplicative
1.? Pornind de la următoarea afirmaţie: Jocurile
copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului, căci acesta
dezvoltându-se, prin ele îşi dezvăluie cele mai ascunse însuşiri
ale fiinţei sale." (F.R. Frobel), redactaţi un eseu structurat de
150 de cuvinte.
Timp de lucru 10 minute
2. -
3.
4. -
 Capitolul al VIII-lea
JOCUL ÎN ACTIVITĂŢILE DE DEZVOLTARE
PERSONALĂ-COMPLEMENTARE
8.1. Activităţile complementare
Etapa a III-a din regimul zilei cuprinde activităţi
complementare, acestea au rolul de a fixa cele însuşite în cadrul
activităţilor comune, dar printr-o formă recreativă pentru copii.
De aceea în cadrul acestor activităţi predomină jocurile
distractive, jocurile de mişcare, jocurile sportive, dramatizările,
teatrul de păpuşi, vizionări de filme pentru copii, jocuri pe
calculator, plimbări, vizite etc.
Jocurile ocupă o parte importantă din timpul afectat
activităţilor complementare. Toate activităţile unei zile în
grădiniţă respectă o anumită tematică, conţinuturile selectate
converg înspre realizarea obiectivelor proiectate, iar jocurile din
această etapă vor fi astfel alese încât să respecte aceste cerinţe.
Cum activităţile din cadrul etapei a II-a, care cuprind activităţile
frontale, sunt în general activităţi cu caracter cognitiv şi static,
activitatea complementară va cuprinde obligatoriu un joc de
mişcare sau un joc distractiv, care să compenseze lipsa de acţiune
dinamică din perioada anterioară.
Valoarea acestor jocuri constă atât în sarcina didactică pe
care implicit o cuprind, asociată cu plăcerea provocată de jocul
dinamic şi distractiv şi de spiritul competitiv al acestor jocuri
(Jones, E. & Cooper, R., 2006). Ele creează o atmosferă de
emulaţie şi veselie ce determină antrenarea tuturor copiilor în
joc. Copiii trăiesc numeroase emoţii şi trăiri care determină
formarea spiritului de echipă şi contribuie la închegarea
colectivului. Energia nervoasă a copiilor se reface prin
intermediul acestor jocuri, datorită bunei dispoziţii şi caracterului
relaxant.
Atunci când vremea o permite, educatoarea va desfăşura
aceste jocuri în curte, în aer liber, dacă nu atunci se vor desfăşura
în sala de gimnastică sau în sala de grupă bine aerisită.
Prezentăm mai jos câteva jocuri distractive şi de mişcare
preferate de copiii preşcolari.
8.2. Jocuri distractive
Baba Oarba
Copiii vor fi dispuşi în formaţie de cerc. Un copil, numit
de conducătorul jocului, va fi legat de ochi cu o eşarfă şi va sta în
mijlocul cercului. Copiii care formează cercul se vor învârti
cântând:
Baba - baba oarba,
Unde-ţi este roaba
Roaba ici, colea,
Ia-te după ea.
După ce au terminat de cântat, copiii se opresc din mişcare,
iar cel din mijlocul cercului, legat la ochi, se îndreaptă spre un
copil şi-l atinge pentru ca, pipăindu-l, să-l recunoască. In final, el
trebuie să ghicească numele colegului pe care l-a pipăit. Dacă
ghiceşte, cei doi copii îşi schimbă locurile, dacă nu ghiceşte,
jocul continuă cu acelaşi copil în mijlocul cercului.
Vulpile şi iepurele (alergare)
Educatoarea adună copiii în cerc, ţinându-se de mână, se
aleg doi copii, unul va fi vulpea, iar celălalt iepurele. Vulpea se
va plimba în cerc, urmărind iepuraşul care se va plimba în afara
cercului. Toţi copiii vor spune în cor:
Eu sunt vulpea roşcovană
Iepuraş, păzeşte-ţi blana
Am fugit eu după tine,
Dar şi tu goneşti prea bine
 Mi-ai scăpat o dată – n drum
Teafără nu scapi acum.
După ce vor finaliza de spus versurile, copiii vor lăsa
vulpea să iasă din cerc, iar aceasta va alerga iepurele până il va
prinde. Copiii vor încuraja prin strigăte iepuraşul. Jocul se va
relua de mai multe ori, astfel încât majoritatea copiilor să fie
iepure sau vulpe.
Unde eşti Chimiţă!
Copiii sunt aşezaţi în cerc, educatoarea va desemna un
copil care va intra în cerc şi va fi legat la ochi. Copilul legat la
ochi se va îndrepta spre ceilalţi copii întrebând: Unde eşti
Chimiţă?, ceilalţi copii vor răspunde: aici, aici. Copilul legat la
ochi va trebui să recunoască copilul spre care s-a îndreptat şi să
spună cine este.

Şoarecele şi pisica
8.3.Jocuri de mişcare
Copiii sunt aşezaţi în cerc, educatoarea desemnează doi
copii, unul va fi şoarecele, iar celălalt pisica. Pisica va sta în Cine sare mai departe (sărituri)
interiorul cercului, iar pisica va încerca să intre printre copii la
şoricel, aceştia vor încerca să nu o lase. Jocul se va desfăşura pe Copii se aşează pe patru rânduri. În faţa primului rând la
un cântecel cu text: distanţă de 2-3 metri, se marchează linia unde se va executa
Pisica vrea să prindă bătaia pe un picior pentru săritură. Cel care a sărit cel mai
Un şoricel la brânză, departe, se aşează într-o parte a sălii, iar ceilalţi în cealaltă parte.
Pisica vrea să prindă, După ce primul rând a terminat, al doilea rând înaintează spre
Un şoricel la brânză, locul de plecare, la semnalul educatoarei execută săritura. La
Vai de el, vai de el, sfârşit, copiii care au sărit cel mai departe, formează un nou rând
Bietul şoricel, şi sar. Va fi considerat câştigător cel care a sărit cel mai departe
Vai de el, vai de el, de această dată.
Bietul şoricel.
Jocul se va repeta de câteva ori. Cursa cu obstacole (echilibru)

Nu scăpa oul! Se lucrează cu două echipe sub formă de concurs. Se

Se pune în lingură un ou care se ţine într-o mână, cealaltă
fiind pusă la spate. De la linia de start se pleacă având grijă să
un cadă oul din lingură. Vă puteţi deplasa oricât de repede doriţi
(având grijă să un cadă oul din lingură) până la marcajul (cu
creta) următor , după care se parcurge traseul în sens invers.
Câştigă cel (cei) care ajung primii la linia de plecare fără să
piardă oul pe traseu.
aşează în faţa fiecărei echipe aliniate câte o băncuţă orientată în
lungime pe direcţia de mers. La capătul acesteia se va aşeza o
saltea pe care se va executa coborârea de pe băncuţă, prin
săritură în adâncime. Mai departe pe direcţia de parcurs la o
distanţă de 2 m, se vor aşeza obstacole. Copiii se urcă pe băncuţă
şi merg cu braţele în lateral, spatele drept, privirea înainte,
coboară de pe băncuţă prin săritură în adâncime şi parcurg
traseul stabilit cu trecerea obstacolelor prin păşire.
 Culege castanele ?(îndemânare) Activităţi pentru seminar

Copiii sunt împărţiţi în două echipe, aranjaţi în şir, în dreapta

fiecărei echipe se găseşte un recipient cu castane. Câte un copil
din fiecare echipă va lua cu o lingură câte o castană pe care o vor
duce până la linia de sosire, dacă scapă castana pe jos trebuie să Sarcini şi exerciţii aplicative
o ia tot cu lingura. La linia de sosire vor aşeza castana în coşul
echipei,(coşuri colorate diferit), apoi aleargă înapoi spre echipa
sa şi va preda lingura următorului coechipier. Câştigă echipa care ?
1. Pornind de la următoarea afirmaţie:, redactaţi un eseu
ajunge să transporte mai repede toate castanele în coşul de la structurat de 150 de cuvinte.
linia de sosire.
Timp de lucru 10 minute
Veveriţele şi vânătorul (căţărare)

Educatoarea va desena un cerc, în cerc va sta vânătorul,

2. -
în jurul lui ceilalţi copii vor fi veveriţele, care vor culege alune. În ce măsură satisface jocul necesitatea implicării individului
La bătaia din palme a educatoarei vânătorul porneşte la vânat în propria “facere”.
veveriţe. Copiii-veveriţe vor fugi de vânător urcându-se pe
spaliere. Copilul prins de vânător va ieşi din joc şi va sta pe
băncuţă, cuminte, urmărind jocul celorlalţi copii. Jocul se
4. -
5. -
execută de câteva ori.

6. -
 Capitolul al IX-lea
UTILIZAREA JOCULUI ÎN ŞCOALĂ
Odată cu intrarea copilului în clasa I, activităţii
fundamentale din grădiniţă-jocul, i se va substitui activitatea
organizată şi sistematică-învăţarea. Activitatea de învăţare în
şcoală este o activitate care supune şcolarul unei activităţi
încărcate cu reguli cu care copilul ia contact pentru prima dată,
iar dacă trecerea de la activitatea mult mai flexibilă şi relaxantă
din grădiniţă la activitatea şcolară rigidă se efectuează prea brusc
şi fără tact, activitatea şcolară va fi privită de către fragedul elev
ca pe situaţie plină de stres. De aceea pot apărea probleme de
integrare sau chiar probleme mai grave, cum ar fi dificultăţile de
învăţare. Noua realitate şcolară este cu totul inedită pentru
copilul de vârstă şcolară mică. Pedagogia modernă şi specialiştii
în didactică pun accentul pe metodele moderne care au ca
procedeu jocul. Jocul nu vine în contradicţie cu activitatea
şcolară. De aceea învăţătorii trebuie să presare în cadrul
activităţilor şcolare, în lecţii, atunci când observă oboseala
copiilor, sau starea de neatenţie elemente de joc. Acestea vor
avea rolul de a înviora lecţiile şi de a face trecerea dintre
activitatea de la grădiniţă la şcoală mult mai uşoară.
La nivelul învăţământului primar întâlnim însă o serie de
bariere care împiedică învăţătorul să recurgă la joc în cadrul
activităţilor instructiv-educative. Aceste impedimente sunt de
natură: atitudinală, structurală şi funcţională. În ceea ce priveşte
barierele atitudinale, acestea sunt determinate de tendinţa
învăţătorului/profesorului de a se încadra într-o anumită orientare
de tip scolastic, în sensul realizării cerinţelor programei într-o
perioadă bine determinată, iar jocul nu-şi regăseşte locul în
activităţile didactice, decât poate după finalizarea lecţiilor.
Barierele de natură structurală au ca determinant limitările
impuse de: curriculum, de timpul didactic, de spaţiul didactic şi
de mijloacele de învăţământ. Ori jocul presupune un spaţiu
adecvat, timp necesar desfăşurării şi materiale destinate scopului
jocului. Barierele de natură funcţională se apropie de cele
atitudinale, în dorinţa de a parcurge disciplinele conform planului
de învăţământ, învăţătorii/profesorii sunt interesaţi de realizarea
acestora şi mai puţin de modalităţile prin care jocul ar putea fi
parte integrantă a curriculum-ului. În ciuda acestor bariere,
învăţătorii/profesorii pasionaţi de profesie şi buni cunoscători ai
psihologiei copilului găsesc resursele şi mijloacele necesare
implementării jocului în lecţiile şcolare. Tot mai evident a
devenit aspectul că jocurile dramatice pot fi mijloace utile în
formarea unor cunoştinţe despre viaţa socială, în rezolvarea
situaţiilor conflictuale, pentru înţelegerea anumitor evenimente
etc.
Stă în măiestria învăţătorului de a îmbina activitatea
didactică cu elemente atractive oferite de joc, atunci când pulsul
lecţiei o cere. Jocul în activitatea şcolară reprezintă un procedeu
utilizat fără rezerve de învăţătorii care cunosc particularităţile
copiilor şcolari de vârstă mică. Mai ales la clasa I este indicat ca
învăţătorul să folosească tot mai frecvent jocurile didactice,
jocurile dramatice şi alte jocuri-exerciţii pentru a diminua
caracterul scolastic al lecţiilor. Instaurând în cadrul lecţiilor o
atmosferă de joc, antrenarea şcolarilor va fi mai deplină, iar
randamentul şcolar mult mai ridicat.
Exemple de jocuri pentru şcolari
Scorpionul
* Număr participanţi: 10-30
*Materiale necesare: fular
*Durată: 5-10 min.
Desfăşurarea jocului: Jucătorii sunt adunaţi în cerc. Ei se prind
de umeri. În mijloc stă un alt jucător. Acesta este scorpionul.
El are un fular bine legat de gleznă. El merge în mâini şi Activităţi pentru seminar
picioare şi trebuie să atingă cu fularul la gleznă pe unul din
cerc. Cercul se poate mişca în toate felurile şi direcţiile, dar nu
are voie să se desfacă. Cel atins de scorpion este noul
scorpion.
Sarcini şi exerciţii aplicative
Piatra magică

*Număr participanţi: 8-25 ?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: ,,Lăsaţi copilul să
* Materiale necesare: piatră sau nasture vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice şi să se
*Durată: 10-15 min înşele”. Nu folosiţi cuvinte când acţiunea, faptul însuşi sunt
Desfăşurarea jocului: Toţi jucătorii stau cu mâinile întinse şi posibile.”(Pestalozzi), redactaţi un eseu structurat de 150 de
cu palmele deschise în cerc. Un jucător merge în cerc şi se cuvinte.
face că dăruieşte fiecăruia o piatră. Fiecare închide imediat Timp de lucru 10 minute
palma. În realitate însă, doar unul primeşte piatra. După ce toţi
au fost atinşi, cel cu piatra fuge spre un punct anume, dinainte 2. -
stabilit. Ceilalţi trebuie să îl prindă înainte ca el să ajungă Elaboraţi o proiectare didactică la o activitate de învăţare la
acolo. Cine îl prinde, este următorul care dă piatra. Dacă nu îl ciclul primar în cadrul căreia să integraţi jocul didactic.
prinde nimeni, fugarul aşează piatra jos.
3. -
Păsărică, mută-ţi cuibul! Daţi

*Număr participanţi: 8-25 4. -

*Durată: 10-15 min
Desfăşurarea jocului: Copiii stau câte 2 faţă în faţă ţinându-se 5. -
de mâini, alcătuind astfel câte un cuib. În fiecare cuib se află
un jucător(păsărica). Un jucător este fără „cuib” . Cel fără 6. -
„cuib” se plimbă până conducătorul jocului (un elev sau
profesorul) spune: „Păsărică, mută-ţi cuibul!” Imediat
“păsărelele” sunt obligate să-şi schimbe „cuiburile”. Jucătorul
care este fără „cuib” încearcă atunci să găsească repede un
„cuib” liber. Cine rămâne fără „cuib” , continuă căutarea.
 Capitolul al X-LEA
JOCUL ŞI JUCĂRIA
10.1.Rolul jucăriei în viaţa copilului
În viaţa copilului un rol tot atât de important ca jocul îl
ocupă jucăria. Jucăria ajută la dezvoltarea multilaterală a
personalităţii copilului. Jucăria alături de joc stimulează
gândirea, vocabularul, vorbirea, capacitatea de a imita, memoria,
totodată le îmbogăţeşte capacitatea emoţională, fantezia. În
timpul jocului, prin manevrarea jucăriei copiilor li se dezvoltă
îndemânarea şi atenţia. În timpul jocurilor colective, copilul
învaţă să se adapteze la partenerii de joacă, să-şi diminueze acel
egocentrism specific vârstei şi să împartă jucăriile cu aceştia.
Joaca împreună creează posibilitatea modelării comportamentul
copiilor, îmbogăţirii cunoştinţelor, dezvoltării capacităţii de
rezolvare a stărilor de tensiune. Cu cât este mai mare copilul cu
atât are nevoie de prezenţa partenerilor de joacă şi a unor jucării
cât mai diversificate şi elaborate.
Unii psihologi consideră jucăria tot atât de importantă
pentru copil cum este cartea în viaţa omului. Jucăria în viaţa
copilului este indispensabilă am putea spune. Dacă copilul nu are
o jucărie cu care să se joace el o inventează, nu de puţine ori
vedem copiii care folosesc beţe sau pietre cărora le substituie
jucăriile. Copilul foloseşte jucăria ca partener în jocul pe care-l
joacă, pur şi simplu jucăria va fi însufleţită în lumea fantastică a
copilăriei. Jucăria nu este doar un obiect oarecare, ea primeşte o
valoare în mâna copilului, uneori este un prieten imaginar, alteori
un inamic etc. Jucăria are un rol însemnat în dezvoltarea
imaginaţiei şi fanteziei copilului. Jucăria stimulează forţele
copilului de creaţie, îi înflăcărează fantezia, îi alimentează trăirile
afective, generează noi dorinţe, preferinţe, emoţii, sentimente şi
interese. Jucăria prin transformările şi însufleţirile dobândite prin
joc determină profunde transformări în viaţa copilului: îşi
dezvoltă trebuinţele, dorinţele, sentimentele, conştiinţa de sine.
Jucăriile adecvate stimulează activitatea analitico-
sintetică în multiple şi diverse planuri de reflectare a realităţii:
senzorial, perceptiv, imaginativ şi noţional.
În planurile senzorial-perceptiv, copilul supune obiectul
de joc unei analize şi sinteze concrete nemijlocite. Uneori copiii
îşi strică jucăriile, le desfac în părţile componente, nu dintr-un
impuls distructiv, ci din dorinţa de a vedea dincolo de întreg,
părţile componente. Aceasta reprezintă o manifestare a
curiozităţii lor, o necesitate a spiritului lor de investigaţie. Copiii
simt nevoia sa "descompună" jucăriile în elementele lor
componente, să vadă cum sunt alcătuite, ce se "ascunde" în
interiorul lor, deoarece jucăriile constituie un corespondent direct
al obiectelor şi fiinţelor din lumea înconjurătoare.
Copilul acţionează în plan imaginar cu jucăriile ca şi
când ele ar fi obiecte reale, atribuindu-le funcţii sociale
determinate. În activitatea de joc, prin intermediul jucăriei
devine posibilă îmbinarea elementului fictiv cu cel real. Aceasta
reprezintă o modalitate de accedere a copilului la cunoaştere,
jucăria mijloceşte asimilarea experienţei sociale de către copil.
Jucăriile folosite în cadrul jocurilor contribuie la dezvoltarea
gândirii preşcolarului. Substituirea prin jucărie a realităţii
obiective presupune participarea în măsuri diferite a tuturor
proceselor psihice. Observăm că pe măsură ce copilul creşte
jucăria dobândeşte înţelesuri subtile, datorate evoluţiei gândirii
copilului. Gândirea se exersează datorita faptului ca în activitatea
de joc copilul atribuie diferite semnificaţii jucăriilor, pe baza
reprezentărilor formate în urma acţiunii cu obiectele lumii reale.
Pe aceasta cale copilul substituie câmpului perceptiv concret
imediat, pe cel abstract şi învaţă să opereze cu semnificaţiile
cuvintelor cu diferite grade şi nivele de generalizare.
Jucăria şi jocul ajută la producerea procesului de transfer
din "exterior" spre "interior", proces care marchează o etapa
importantă în dezvoltarea gândirii preşcolarului. Jucăria şi jocul
are o importanţă fundamentală în dezvoltarea personalităţii
copilului, iar adultul trebuie să-l ajute fiindu-i partener esenţial
de joacă.
10.2.Calităţile jucăriilor
Pentru a răspunde cerinţelor educative de dezvoltare a
personalităţii copilului jucăriile trebuie să îndeplinească câteva
cerinţe de ordin calitativ:
 să corespundă rolului formator şi stimulator;
 să determine acumularea cunoştinţelor, dezvoltarea
deprinderilor şi aptitudinilor copiilor;
 să stimuleze imaginaţia şi fantezia copiilor;
 să conducă la formarea simţului estetic al copiilor;
 să corespundă din punct de vedere igienico-sanitar,
astfel încât să nu atenteze la securitatea şi sănătatea copiilor;
 să nu contravină normelor morale.
Jucăriile trebuie alese cu multă atenţie, ţinându-se cont
în primul rând, de vârsta, preferinţele şi capacitatea intelectuală a
copilului. Trebuie căutate jucăriile de calitate şi cele care prin
componenţa lor sunt destinate copiilor şi produc efecte pozitive
asupra lor, au valoare educativă. De obicei jucăriile şi jocurile
conţin instrucţiuni asupra utilizării, precizări asupra nivelului de
vârstă căruia se adresează, asupra modului de utilizate precum şi
asupra rolului lor în educaţia copilului. Jucăriile trebuie alese cu
grijă pentru a fi potrivite cu nivelul de vârstă al copilului astfel
încât să nu fie periculoase pentru el, să nu îl rănească în vreun
fel, dacă va fi mânuită neglijent.
Jucăria trebuie sa corespunda particularităţilor de
vârstă şi individuale ale copiilor prin dimensiuni, greutate şi
dinamică, ea trebuie să fie rezistentă încercărilor la care copilul
curios o supune. Jucăria trebuie să contribuie la educarea
gustului artistic, simţului frumosului şi să reflecte cât mai fidel
realitatea, pentru a-l ajuta să-şi formeze reprezentări conform
acesteia.
Jucăriile trebuie să contribuie împreună cu jocul la
dezvoltarea copilului sub aspect psihic, conceptual şi social.
10.3.Clasificarea jucăriilor
Putem clasifica jucăriile în primul rând după grupele de
vârstă ale copiilor:
 jucării pentru vârsta de 3 - 4 ani;
 jucării pentru vârsta de 4-5 ani;
 jucării pentru vârsta de 6-7 ani etc.
O altă modalitate de clasificare a jucăriilor este cea realizată
în funcţie de utilizare:
- jucării psihomotorii:
 jucării pentru construcţii;
 jucării sportive;
 jucării intelectuale;
 jucării pentru educarea vorbirii;
 jucării pentru ştiinţă;
 jucării pentru stimularea creativităţii;
 jucării logico-matematice;
 jucării muzicale.
- jucării sociale:
 jucării pentru competiţie;
  jucării pentru jocuri de rol;
 jucării de cooperare.
Jucăriile se pot clasifica şi în modul următor:
 jucării simple: jucării din pluş, păpuşi, maşini;
 jucării compuse: jocuri de construcţii diferite, traforaj,
truse, seturi;
 jucării cu regulament: jucării de societate, domino, şah,
monoppoly etc.
Este foarte important ca preşcolarii să fie învăţaţi să se joace
cu diferite jucării, să se joace împreună cu alţi copii şi să li se
formeze deprinderile de a îngriji jucăriile şi de a le ţine în ordine.
Părinţii trebuie să ştie să aleagă jucăriile corespunzător vârstei
copiilor lor. Dacă jocul ocupă un loc important în viaţa copilului
şi jucăria ocupă un loc la fel de important. De multe ori jucăria
stimulează copiii spre diferite acţiuni, determină conţinutul
jocului, trezeşte anumite trăiri emoţionale, trezeşte interese,
formează deprinderi, activează imaginaţia şi creativitatea
copiilor. Jucăria trebuie să fie un mijloc didactic de stimulare
educativă a copiilor. Jucăria are calităţi multidisciplinare, o
jucărie poate fi folosită cu succes în cadrul tuturor activităţilor
din grădiniţă, flexibilitatea cu care poate fi utilizată îi dă valori
multiple. Jucăria determină socializarea copiilor. Un copil
neacceptat de grup în momentul în care apare cu o jucărie
interesantă, ceilalţi copiii, determinaţi de curiozitatea înnăscută
vor „năvăli” în jurul copilului să-i studieze jucăria inedită. Astfel
copilul va fi acceptat de ceilalţi copii în jocurile lor, se vor forma
relaţii de colaborare, chiar prietenii.
O jucărie de calitate, atrăgătoare, viu colorată, care respectă
normele didactice va avea impact asupra educării simţului estetic
al copiilor.
Între jucărie şi copiii se stabileşte de cele mai multe ori o
relaţie de afecţiune. Aproape fiecare copil are o jucărie preferată,
în special la vârste foarte mici, până la patru ani, de care nu se
desparte, chiar dacă a ajuns uneori într-o stare deteriorată. Jucăria
preferată face parte din intimitatea copilului este factorul de
echilibrare psihică, este substitutul afectiv.
10.4.Cărţile pentru copii
Este absolut necesar ca toţi copiii să aibă acces la cărţile
pentru copii. Acestea furnizează informaţii diverse care ajută la
stimularea imaginaţiei copiilor, ajută le dezvoltarea limbajului, le
formează plăcerea de a asculta poveşti. Cărţile pentru preşcolari
sunt cărţi vizuale, ele sunt axate pe imagine. Ei pot „citi” aceste
imagini, pe care şi le împărtăşesc povestindu-le celorlalţi copii,
astfel socializează şi interacţionează pe baza imaginilor. Copiii
pot reproduce poveştile cunoscute pe baza imaginilor din cărţi
exersând limbajul, pot face apel la reprezentări pentru a
identifica obiecte şi fenomene ale mediului înconjurător, pot
descifra literele alfabetului, pot învăţa să numere şi să socotească
pe baza imaginilor din cărţi. Cărţi ca: Prima mea enciclopedie,
Primul meu dicţionar, Corpul uman, Animale sălbatice şi
domestice, Lumea subacvatică, Cartea junglei, Lipeşte şi
învaţă...!, Insecte şi păsări, Lumea invizibilă, Basme şi poveşti,
Enciclopedia tehnică ilustrată, sunt doar o parte din cărţile
valoroase care nu trebuie să lipsească din biblioteca oricărui
copil. În plus cărţile de colorat sunt deosebit de utile copiilor
pentru învăţarea culorilor, pentru formarea deprinderilor de a se
încadra într-un contur dat, pentru a se familiariza cu desenul.
Cărţile de tip puzzle sunt deosebit de educative, copiii sunt
determinaţi să reconstituie imagini din poveşti din bucăţi, sau să
reconstituie un obiect din părţi, le dezvoltă astfel copiilor
memoria reproductivă, îndemânarea şi gândirea.
10.5. Jocuri şi jucării
În primul rând pentru dezvoltarea armonioasă, sănătoasă
şi conform înclinaţiilor sale trebuie să lăsăm copilul să se joace,
de asemenea este necesar să aibă spaţiul său de joacă. Un copil
se joacă cu orice îi stârneşte imaginaţia. Jucărie poate fi orice Activităţi pentru seminar
obiect care îl mobilizează pe copil la o activitate vioaie,
antrenantă, care îi activează gândirea, imaginaţia creatoare,
abilităţile şi priceperile dobândite, memoria, spiritul de
observaţie. O cutie de carton, un beţişor, un pumn de lut, o
bucată de hârtie, o cârpă, toate pot fi jucării în mâinile copilului.
Sarcini şi exerciţii aplicative
Jucăriile trebuie totuşi alternate, pentru ca să nu se plictisească de
ele prea repede. Jucăriile care imită obiecte destinate adulţilor, la ?
1. Pornind de la următoarea afirmaţie: “Copilul nu
o scara mai mică: trusa medicală de jucărie, mini-bucătăria, este un vas de umplut, ci un cămin de aprins. O minte bine
telefoanele şi aşa mai departe contribuie la stimularea socializării
formată valorează mai mult decât o minte bine umplută.” -
copiilor şi la dezvoltarea imaginaţiei. Urmărind jocurile şi
jucăriile copiilor educatorii pot identifica înclinaţiile lor spre o
Montaigne), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte.
activitate sau alta, aptitudinile speciale şi talentul. Timp de lucru 10 minute

2. -
Arătaţi cum poate contribui jocul la formarea încrederii în sine
a preşcolarului.

3. -
Care sunt principalele funcţii ale jocului.

4. -
Elaboraţi un proiect didactic pentru o activitate de învăţare
bazată pe joc.

5. -
Daţi exemple de jucării care pot fi utilizate ca materiale
didactice pentru fiecare domeniu de cunoaştere.

6. -
Arătaţi care sunt funcţiile jucăriei şi ce caracteristici trebuie
să îndeplinească ca să corespundă normelor educative.
 BIBLIOGRAFIE:
 Adler, A., (1996), Cunoaşterea omului, Editura IRI,
Bucureşti.
 Allport, G., W., (1991), Structura şi dezvoltarea
personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
 Amabile, Teresa, M., 1997, Creativitatea ca mod de
viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori, Editura Ştiinţă şi
Tehnică, Bucureşti.
 Badea Elena, (1997), Caracterizarea dinamică a
copilului şi adolescentului, Bucureşti.
 Barbu, H., Popescu, Eugenia, Şerban, Filofteia, (1993),
Activităţi de joc şi recreativ-distractive, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Bergen, D., (2002), The role of pretend play in
children’s cognitive development. In Early Childhood
Research and Practice, 4(1), 2–15.
 Beaven, J., (2000), Joyful play. Spotlight: Physical
development. ERIC, ED 625312.
 Birch, Ann, (2000), Psihologia dezvoltării, Editura
Tehnică, Bucureşti.
 Bruner, J.S., (1976), Procesul educaţiei intelectuale,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
 Bruner J., (1970), Pentru o teorie a instruirii, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti,.
 Bruce, T., (1993), The Role of Play in Children’s Lives.
In Childhood Education, Vol.69.
 Claparéde Edouard, (1975), Psihologia copilului şi
pedagogia experimentală, EDP, Bucureşti.
 Chateau J., (1970), Copilul şi jocul, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
 Comşa Gheorghe, Mihai Claudia, (2006), Cunoaşterea
copilului la intrarea în clasa I, Editura Pandora M.,
Bucureşti.
 Dewey, J., (1992), Fundamente pentru o ştiinţă a
educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Dima, Silvia, (coord.), (1997), Copilăria - Fundament al
personalităţii. Cunoaştere –Explorare – Educare,
Editată de Revista Învăţământul Preşcolar, Bucureşti.
 Donaldson, M., (1987), Children's Minds. London:
Fontana Press. Donaldson, M., (1992), Human Minds.
London: Penguin Book.
 Elkind, D., (2007), The power of play: How
spontaneous, imaginative activities lead to happier,
healthier children. Cambridge, MA: Da Capo Press.
 Fromberg, D. P., (2002), Play and meaning in early
childhood education. Boston: Allyn & Bacon.
 Flerina, E. F., (1976), Jocul şi jucăria, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
 Erikson, Erik H., (1963), Psihanaliza şi istorie. Tânărul
Luther, Editura Trei, Bucureşti.
 Elkonin, D.B., (1980), Psihologia jocului, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Freud, Anna, (2002), Normal şi patologic la copil –
evaluari ale dezvoltării, Editura Fundaţiei Generaţia,
Bucureşti.
 Gandini, Lella, & Edwards, Carolyn (Eds.). (2001).
Bambini: The Italian approach to infant-toddler care.
New York: Teachers College Press. ED 448 859.
 Gandini, Lella, &Goldhaber, Jeanne.(2001). Two
reflections about documentation. In LellaGandini&
Carolyn Edwards (Eds.), Bambini: The Italian approach
to infant-toddler care (pp. 124-145). New York:
Teachers College Press. ED 448 859.
 Gardner, H. (2001). Introductions. In C. Giudici, M.
Krechevsky, R. Rinaldi, (Eds.) Making learning visible:
Children as individual and group learners. (pp. 25-27).
 Garvey, C., (1977), Play. In Bruner, J., Cole, M. &
Lloyd, B. (Eds.). The developing child series. London:
Collins/Fontana Open Books.
 Glava Cătălin, Glava Adina, (2002), Introducere în
pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
 Ginsberg, H.P., (2006), Mathematical play and playful
mathematics: A guide for early education. In Singer et
al., op. cit. (pp. 145-165).
 Hayes Nicky, Sue Orell, (2003), Întroducere în
psihologie, Ediţia a III-a, Editura All, Bucureşti.
 Herlo Dorin, (2006), „Didactică” Editura Universităţii
“Aurel Vlaicu”, Arad.
 Ilica, A. Dorin Herlo, V. Binchiciu, C. Uzum, A.
Curetean, (2005), „O pedagogie pentru învăţământul
primar”, Editura Universităţii “Aurel Vlaicu”, Arad.
 Ilica, Anton, Kelemen, Gabriela, (coord), (2004),
Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţă,
Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad.
 Ianosi, I., (1998), Vârstele omului, Editura Trei,
Bucureşti. Ionescu, M., Radu, I., (coord.), (2001),
Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
 Ionescu, M., Chiş, V., (coord), (2001), Pedagogie.
Suporturi pentru formarea profesorilor, Ed. PUC., Cluj-
Napoca.
 Isenberg & Quisenberry, (2002), Play: A Necessity for
All Children, in Childhood Education, Vol. 79.
 Iucu Romică, (2003), Pedagogie, Editura Credis,
Bucureşti.
 Jones, E. & Cooper, R., (2006), Playing to get smart.
New York: Teachers College Press.
 Kelemen, Gabriela, (2014), Didactica învăţământului
preşcolar, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad.
 Kelemen, Gabriela, (2010), Pedagogie preşcolară,
Editura Universităţii „Aurel Vlaicu„ Arad.
 Kelemen, Gabriela, (2012), Copilul cu dificultăţi de
învăţare, Editura Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad.
 Kelemen, Gabriela, (2012), Psihopedagogia jocului,
Editura Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad.
 Kelemen, Gabriela, (2011), Metodica activităţilor
culturale civice şi recreative, Editura Universităţii
“Aurel Vlaicu” Arad.
 Kelemen, Gabriela, (2014), Psihopedagogie
supradotării, Editura ProUniversitaria, Bucureşti.
 Kelemen, Gabriela, (2012), Metodica activităţilor de
educare a limbajului, Editura Universităţii „Aurel
Vlaicu” Arad.
 Kim, S., (1999), The effects of storytelling and pretend
play on cognitive processes, short-term and long-term
narrative recall. In Child Study Journal, 29(3), 175–191.
 Leontiev A.N., (1948), Probleme de psihologia copilului
de vârstă preşcolară, Editura de stat- Pedagogie şi
Psihologie, Bucureşti.
 Mitu Florica, (2004), Limba şi Literatura Română-
Culegere de jocuri didactice, exerciţii şi teste de
evaluare şi autoevaluare, Editura Didactica şi
Pedagogică, Bucureşti.
 Moldovan Olga, (coord.), Dana Bălaş Timar, Tiberiu
Dughi, Sonia Ignat, Gabriela Kelemen, (coord), Sinteze
conceptuale de psihopedagogie specială, Editura
Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad.
 Piaget, J., (2005), Psihologia copilului, Editura Cartier,
Bucureşti.
 Piaget, J., (2005), Reprezentarea lumii la copil, Editura
 Cartier, Bucureşti.
 Popescu, E., Pedagogia preşcolară. Prelegeri pentru
perfecţionarea educatoarelor din clasele de copii
preşcolari, E.D.P., Bucureşti.
 Preda, Viorica, (1999), Copilul şi grădiniţa, Editura
Compania, Bucureşti.
 Rafailă Elena, (2002), Educarea creativităţii la vârsta
preşcolară, Editura Printech, Bucureşti.
 Răduţ-Taciu, R., (coord.), (2004), Pedagogia jocului. De
la teorie la aplicaţii, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.
 Rebecca S. (2000). Reggio Emilia: Catalyst for change
and conversation. ERIC Digest. Champaign, IL: ERIC
Clearinghouse on Elementary and Early Childhood
Education. ED 447 971.
 Scheinfeld, D., Haigh, K. and Scheinfeld, S. (2008). We
Are All Explorers: Learning and teaching with Reggio
principles in urban settings.New York, NY: Teachers
College Press.
 Shoptaugh, S., Frasier, B., Miller, S., Bardwell, A. and
Bersani, C. (2006)The importance of educational
exchange: a state-wide initiative. Innovations in Early
Childhood Education 13(3): 12–21
 Smilansky, S., (1968), The effects of sociodramatic play
on disadvantaged preschool children. London: Wiley.
 Smilansky, Sara, (1990), Sociodramatic play: Its relevance to
behavior and achievement in school,'In E. Klugman &
S.Smilansky (Eds.), Children’s Play and I-earning. New York:
Teacher’s College.
 Sawyer, R., K., (2001), Creating Conversations/
Improvisation in Everyday Discourse. Cresskill, New
Jersey: Hampton Press, Inc.
 Sawyer, R.K., (1997), Pretend Play As
Improvisation/Conversation in the Preschool
Classroom. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates,
Publishers.
 Schaffer, H.R., (2005), Introducere în psihologia
copilului, Editura ASCR, Bucureşti.
 Schvartz, G., Kelemen, G., (2007), Psihologia copilului,
Editura Universităţii „Aurel Vlaicu„ Arad.
 Şchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor –
ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
 Şchiopu, U., (1970), Problemele psihologice ale jocului
şi distracţiilor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
 Sillamy, Norbert, (1998), Dicţionar de psihologie,
Editura Univers Enciclopedic,. Bucureşti.
 Stănciulescu, Elisabeta, (1998), Sociologia educaţiei
familiale, vol I,II, Editura Polirom, Iaşi.
 Smilansky, S., (1990), Sociodramatic play: Its relevance
to behavior and achievement in school. In E. Klugman
& S. Smilansky (Eds.), Children’s play and learning:
Perspectives and policy implications (pp. 18–42). New
York: Teachers College Press.
 Taiban, M., (1970), Probleme psihologice ale jocurilor
şi distracţiilor, E.D.P. Bucureşti.
 Taiban, M., Gheorghian, E., (1973), Metodica jocurilor
şi a programului distractiv în grădiniţa de copii, E.D.P.,
Bucureşti.
 Tucicov Bogdan Ana, (1972), Personalitatea copilului,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Zlate Mielu, (1991), Psihologia copilului, E.D.P.
Bucureşti.
 Voiculescu Elisabeta, (2003), Pedagogie preşcolară
(ediţia a II-a, revizuită), Editura Aramis.
 Winnicott D. W., (2005), De la pediatrie la psihanaliză,
Editura Trei, Bucureşti.
 Winnicott D. W., (2004), Natura umana, Editura Trei,
Bucureşti.
 Vîgotski, L., S., (1933, 2002), Play and its Role in the
Mental development of the Child.
http://www.marxists.org/archive/vygotsky/works/1933/p
lay.htm.
 www.playwork.org
 www.relijoc.ro/html
 www.4children.org/pdf/play07.pdf
 www.braintraining.com.