CURS 2: FUNCŢII DE MAI

MULTE VARIABILE

Vom lucra, ı̂n continuare, pe mulţimea

Rn = R
|
×R×
{z
... × R} = {x = (x1 , x2 , ..., xn )/xi ∈ R, i = 1, n}
n ori

numită spaţiul n- dimensional real.

Fiecare element x = (x1 , x2 , ..., xn ) al acestui spaţiu ı̂l vom numi vector
n-dimensional.

O funcţie f : A ⊆ Rn −→ R o vom numi

x = (x1 , x2 , ..., xn ) → f (x) număr

funcţie reală de variabilă vectorială.

EXEMPLU.

1) f : R2 → R, f (x, y) = 2x2 − 3xy + 5y − 7

2 +z 2
2) f (x, y, z) = xyz − ey .

2xy
(
x2 +y 2
, dacă (x, y) ̸= (0, 0)
3) f (x, y) =
0, dacă (x, y) = (0, 0)

1
2

Noţiuni de topologie

DEFINIŢIE. Fie a ∈ Rn .
1) Fie Br (a) = {x ∈ Rn /||x − a|| < r} , unde
q
||x − a|| = d(x, a) = (x1 − a1 )2 + (x2 − a2 )2 + ... + (xn − an )2 ,
pentru x = (x1 , x2 , ..., xn ) ∈ Rn şi a = (a1 , a2 , ..., an ), este distanţa dintre
cei doi vectori.
Mulţimea Br (a) se numeşte bila de centru a şi rază r şi este extinderea
naturală a intervalului deschis (a−r, a+r) din R la cazul multi dimensional.

2) A ⊂ Rn este mulţime deschisă dacă ∀a ∈ A, ∃r > 0 astfel ı̂ncât Br (a) ⊂

A( pentru orice punct al mulţimii A, există o bilă centrată ı̂n acel punct,
inclusă ı̂n mulţimea A).
OBSERVAŢIE. i) R2 , R3 sunt mulţimi deschise.
ii) Mulţimea (a, b)×(c, d) ⊂ R2 defineşte un interval bidimensional, reprezen-
tat ı̂n plan ca un dreptunghi şi este o mulţime deschisă.

DEFINIŢIE. 1) Interiorul mulţimii A(sau mulţimea punctelor interioare

lui A) este mulţimea IntA = {a ∈ A/∃Br (a) ⊂ A}.
Evident, IntA ⊂ A.
2) Frontiera mulţimii A este mulţimea F rA = A − IntA.
EXEMPLU. Fie A = {(x, y) ∈ R2 /x2 + y 2 ≤ 1} discul de rază 1
cu centrul ı̂n origine. Avem:
IntA = {(x, y) ∈ R2 /x2 + y 2 < 1}, este discul unitate deschis;
F rA = {(x, y) ∈ R2 /x2 + y 2 = 1} este cercul unitate.

OBSERVAŢIE. A mulţime deschisă ⇔ A = IntA.

În cele ce urmează, pentru simplificarea expunerii, vom trata cazul

funcţiilor de două variabile( n=2). Pentru mai mult de două variabile,
extinderea se face ı̂n mod natural, iar acolo unde nu este posibilă sau nu
există claritate ı̂n această privinţă, vom trece la prezentarea ı̂n caz general(
pentru n ≥ 2).
 3

Limite. Continuitate

1) Un şir de numere din R2 este convergent dacă şi numai dacă converge pe
componente:
(xn , yn ) → (a, b) ⇐⇒ xn → a şi yn → b.
 
̸=
2) ∃ lim f (x, y) = l ⇐⇒ ∀(xn , yn ) −→ l, f (xn , yn ) −→ l
(x,y)→(a,b)

̸= ̸=
3) ̸ ∃ lim f (x, y) dacă ∃(xn , yn ) −→ (a, b), ∃(x′n , yn′ ) −→ (a, b) astfel
(x,y)→(a,b)
ı̂ncât f (xn , yn ) → l1 şi f (x′n , yn′ ) → l2 ̸= l1

4) f : A ⊂ R2 −→ R este continuă ı̂n (a, b) dacă

∃ lim f (x, y) = f (a, b)

(x,y)→(a,b)

EXEMPLU. Studiem continuitatea funcţiei f : R2 −→ R,

 2y
 √2x , dacă (x, y) ̸= (0, 0)
x2 +y 2


f (x, y) =


0, dacă (x, y) = (0, 0)


Se pune problema continuităţii ı̂n două tipuri de puncte ale domeniului

de definiţie al funcţiei f :
i) În fiecare punct (x0 , y0 ) ̸= 0, f este continuă, fiind compunere de funcţii
elementare.
ii) În (0, 0):
q r
2x4 y 2 2x4 y 2
∃ lim f (x, y) = lim x2 +y 2
= lim x 2 +y 2 = 0 deoarece
(x,y)→(0,0) (x,y)→(0,0) (x,y)→(0,0)

2x4 y 2 grd5
este o expresie raţională de tip
x2 +y 2 grd2
şi, prin urmare, converge la 0 ı̂n
origine.
În concluzie, funcţia f este continuă pe ı̂ntreg domeniul de definiţie.
4

Derivabilitate parţială. Diferenţiabilitate

Când lucrăm cu funcţii de mai multe variabile, ne putem pune problema

derivabilităţii ı̂n raport cu una dintre variabile.

DEFINIŢIE. Fie f : A ⊆ R2 −→ R, (a, b) ∈ IntA.

a) f este derivabilă parţial ı̂n raport cu x ı̂n (a, b) dacă

f (x, b) − f (a, b)
∃ x→a
lim ∈ R(finită)
x−a
Atunci derivata parţială a lui f ı̂n raport cu x ı̂n (a, b) este

f (x, b) − f (a, b)
fx′ (a, b) = lim (un număr!)
x→a x−a

ii) Derivata parţială a lui f ı̂n raport cu y:

f (a, y) − f (a, b)
fy′ (a, b) = lim
y→b y−b

OBSERVAŢIE. 1) fx′ (a, b) generalizează definiţia derivatei ı̂ntr-un punct

f (x) − f (a)
f ′ (a) = x→a
lim
x−a
de la funcţiile de o variabilă pentru cazul funcţiilor de două variabile
( cea de a doua variabilă luând-o drept constantă, fixată, egală cu b).
2) Pentru o funcţie de n variabile, avem n derivate parţiale: fx′ 1 , fx′ 2 , ..., fx′ n ,

f (a1 , ..., ai−1 , xi , ai+1 , ..., an ) − f (a1 , ..., an )

fx′ i (a1 , a2 , ..., an ) = xlim
i →a i x i − ai

3) fx′ (x, y) şi fy′ (x, y) sunt funcţiile numite derivate parţiale ale lui f şi
se obţin din f (x, y) derivând ı̂n raport cu o variabilă, considerând cealaltă
variabilă drept un parametru( o constantă).
 5

EXEMPLU. Vom calcula derivatele parţiale ale funcţiei

f : R2 −→ R, f (x, y) = 2x3 y + y 2 − 5xy + 3x − 1

fx′ (x, y) = 2 · (x3 )′ y + 0 − 5 · x′ · y + 3x′ − 0 = 6x2 y − 5y + 3

fy′ (x, y) = 2x3 · y ′ + 2y − 5xy ′ + 0 − 0 = 2x3 + 2y − 5x.

În continuare, introducem o noţiune ce dă o legătură ı̂ntre derivatele

parţiale ale unei funcţii.

DEFINIŢIE. Fie f : A ⊆ R2 −→ R, cu A mulţime deschisă şi un punct

(a, b) ∈ A.
f este diferenţiabilă ı̂n (a, b) dacă: există două constante λ, µ ∈ R şi o
funcţie ω(x, y) continuă şi nulă ı̂n (a, b) (adică există lim ω(x, y) =
(x,y)→(a,b)
= ω(a, b) = 0) astfel ı̂ncât

f (x, y) − f (a, b) = λ(x − a) + µ(y − b) + ω(x, y) · ρ,

q
unde ρ = d((x, y), (a, b)) = (x − a)2 + (y − b)2 distanţa ı̂ntre cele două
puncte.

PROPOZIŢIE.
1) f diferenţiabilă ı̂n (a, b) =⇒ f are derivate parţiale ı̂n (a, b) şi
λ = fx′ (a, b) : µ = fy′ (a, b).
2)f diferenţiabilă ı̂n (a, b) =⇒ f este continuă ı̂n (a, b).
3) f are derivate parţiale fx′ , fy′ ı̂ntr-o vecinătate V a lui (a, b) şi fx′ , fy′ sunt
continue ı̂n (a, b) =⇒ f este diferenţiabilă ı̂n (a, b).

DEFINIŢIE. Fie f : A ⊆ R2 −→ R diferenţiabilă ı̂n (a, b) ∈ IntA.

Atunci
f (x, y) − f (a, b) = fx′ (a, b)(x − a) + fy′ (a, b)(y − b) + ω(x, y) · ρ
Expresia df (x, y; a, b) = fx′ (a, b)(x−a)+fy′ (a, b)(y−b) o numim diferenţiala
lui f ı̂n punctul (a, b).
Expresia df (x, y) = fx′ (x, y)dx + fy′ (x, y)dy este diferenţiala lui f .
6

Se poate observa că, datorită faptului că ω(x, y) · ρ → 0,

f (x, y) − f (a, b) ≈ df (x, y; a, b)

ceea ce spune că diferenţiala df (x, y; a, b) aproximează creşterea/descreşterea
lui f când (x, y) variază ı̂n apropierea lui (a, b).

DEFINIŢIE. Fie A o mulţime deschisă şi f : A ⊆ R2 −→ R, pentru

care există fx′ , fy′ pe A.
Dacă fx′ , fy′ au derivate parţiale pe A, atunci f admite derivate parţiale
de ordinul II pe A, şi anume:

fx”2 (x, y) = [fx′ (x, y)]′x ; fxy

”
(x, y) = [fx′ (x, y)]′y

”
fyx (x, y) = [fy′ (x, y)]′x ; fy”2 (x, y) = [fy′ (x, y)]′y
” ”
Derivatele fxy , fyx se numesc derivate parţiale de ordin II mixte.

OBSERVAŢIE. 1) O funcţie de n variabile, f (x1 , ..., xn ), poate avea:

- n derivate parţiale de ordin I: fx′ i , i = 1, n;
- n2 derivate parţiale de ordin II: fx”i xj , i, j = 1, n.
” ”
2) În general, fxy ̸= fyx . În anumite condiţii, ı̂nsă (de exemplu dacă f are
” ”
derivate parţiale de orice ordin), fxy = fyx .

DEFINIŢIE. Fie f : A ⊆ R2 −→ R diferenţianbilă ı̂n (a, b) ∈ A mulţime

deschisă.
Spunem că f este difernţiabilă de 2 ori ı̂n (a,b) dacă există fx′ , fy′ ı̂ntr-o
vecinătate V a lui (a, b) şi sunt diferenţiabile ı̂n (a, b).

CRITERIUL YOUNG
” ”
f diferenţiabilă de 2 ori ı̂n (a, b) =⇒ fxy (a, b) = fyx (a, b)

DEFINIŢIE. Fie f : A ⊆ R2 −→ R diferenţianbilă de 2 ori ı̂n (a, b) ∈ A

mulţime deschisă.
1) Expresia

d2 f (x, y) = fx”2 (x, y)dx2 + 2fxy

”
(x, y)dxdy + fy”2 (x, y)dy 2
se numeşte diferenţiala de ordin II a lui f .
 7

2) Expresia

d2 f (x, y; a, b) = fx”2 (a, b)(x − a)2 + 2fxy

”
(a, b)(x − a)(y − b) + fy”2 (a, b)(y − b)2

se numeşte diferenţiala de ordin II a lui f ı̂n (a, b).

Pentru n variabile:
n
d2 f (x, a) = fx”2 (a)dx2i (a) + 2 fx”i xj dxi (a)dxj (a),
P P
i=1 i i<j

unde x = (x1 , ..., xn ), a = (a1 , ..., an ).

3) Derivatele parţiale de ordin II se aşează ı̂ntr-o matrice numită
hessiana lui f.

fx”2 (x, y) = [fx′ (x, y)]′x ; fxy

”
(x, y) = [fx′ (x, y)]′y
 

Hf (x, y) = 
 

”
fyx (x, y) = [fy′ (x, y)]′x ; fy”2 (x, y) = [fy′ (x, y)]′y
 
Pentru n variabile: Hf (x) = fx”i xj , unde x = (x1 , ..., xn ).
i,j=1,n