Crearea unei culturi de joc printr-un model de formare specific

Cultura nu este fizică; nu este formată doar din lucruri, oameni, acțiuni sau emoții. Este mai
degrabă o modalitate de organizare a tuturor acestor factori. Este forma lucrurilor pe care
oamenii o au în mintea lor, modele despre cum percep, cum se raportează și cum
interpretează. (Goodenough, W. 1957)
Când jucătorii unei echipe reușesc să stăpânească în mod constant un set dat de obiceiuri
care susțin o anumită modalitate de joc, putem spune că au o cultură a jocului, o identitate.

Metodologia de antrenament: Periodizarea Tactică

Periodizarea tactică este o metodologie de antrenament a cărei origine este legată de

gândirea sistemică și teoria sistemelor dinamice. Ea consideră jocul de fotbal ca un întreg, ca
un produs al modului în care părțile care îl compun se raportează între ele.
În acest sens, nimic nu ne garantează că putem îmbunătăți componentele jocului dacă le
antrenăm separat sau izolat, fie că sunt componente legate de aspectele fizice, tehnice sau
de luare a deciziilor. Toate aceste calități ar trebui îmbunătățite în mod specific, în cadrul
modurilor specifice în care dorim să le dezvoltăm. Când ne referim la moduri, în acest caz ne
referim la sport, încercând să imităm în cel mai bun mod posibil situația reală din joc, pentru
a îmbunătăți orice caracteristică particulară atât individual, cât și colectiv.

Prin urmare, Periodizarea Tactică analizează obiectul în totalitatea sa și într-un context

determinat.
Pe baza acestui fapt, întregul proces de antrenament trebuie influențat de modelul de joc.
Având în vedere că activitățile care vor fi propuse vor implica componente reale de joc,
acestea ar trebui să aibă un scop obiectiv bazat pe ceea ce dorim ca jucătorii să poată realiza
în timpul competiției.
Existența unui model de joc se bazează pe premisa că tot ce se întâmplă în joc trebuie
construit. Și în acea construcție vom găsi întotdeauna înclinațiile, mai întâi ale antrenorului și
apoi ale jucătorilor, spre un model sau o modalitate de joc. Pe baza acestui fapt, procesul de
antrenament va fi planificat și executat.

Este important de menționat că, așa cum s-a menționat mai sus, modelul de joc va fi
influențat și de jucători, nu numai din cauza amprentei pe care o pot lăsa în joc, ci și pentru
că, în momentul planificării unui model, antrenorul trebuie să aibă în vedere mai presus de
toate caracteristicile jucătorilor care alcătuiesc echipa și resursele disponibile pentru a duce
la îndeplinire acest proces și a face față competiției.
Modelul este într-o schimbare constantă, nu în ideea sa fundamentală, ci în adaptarea sa la
realitate și tot ce se întâmplă pe parcursul competiției. Aceste modificări au loc la toate
nivelurile în cadrul acestui sistem complex care este echipa. Putem vorbi despre modificările
aduse modelului de joc datorită unor dezavantaje sau avantaje în timpul unui meci sau
datorită schimbărilor din clasament în timpul campionatului; de asemenea, pot exista
schimbări în acest sens din cauza eliminării unuia dintre jucătorii noștri sau a unui jucător
adversar, accidentări etc. Adică, există o serie de situații care pot afecta modelul de joc.
Faptul că acest model este sustenabil în timp și suferă cel mai puțin modificări în esența sa ca
urmare a stimulilor externi și interni va depinde de modul în care lucrează echipa și
antrenorul.
In cartea sa "What is Tactical Periodization?", Xavier Tamarit face referire la câteva definiții
ale modelului de joc pe care le considerăm corecte pentru a explica afirmația de mai sus:
"Un Model de Joc este ceva ce identifică o echipă specifică. Nu este doar un Sistem de Joc,
nici poziționarea jucătorilor, ci modul în care acei jucători se raportează unul la celălalt și
cum își exprimă viziunea lor asupra fotbalului." (Portoles, 2007)
"Modelul de joc va fi mai bogat cu cât îi permite jucătorului să își dezvolte propria
creativitate și talent în joc, fără a modifica premisele modelului." (Freitas, 2004)
"Modelul de joc ca obiectiv final ar trebui să fie întotdeauna luat în considerare, adică să ne
orientăm spre viitor ca element cauzal al comportamentului." (V.Frade, 1985)
"Modelul de joc reprezintă comportamentele pe care antrenorul își propune ca echipa sa să
le manifeste într-un mod constant și sistematic în cele patru momente de joc recunoscute,
organizarea ofensivă, organizarea defensivă și cele două momente de tranziție de la o stare
la alta." (Tamarit, 2013)
Periodizarea tactică este o metodologie de antrenament concepută pentru a optimiza
performanța echipei în timpul jocului, pe baza modelului de joc. Modelul de joc este
principiul de acțiune care ghidează dezvoltarea metodologiei Periodizarea Tactică. Prin
urmare, Periodizarea Tactică nu este legată de un model de joc specific, ci este o unealtă
folosită pentru a îmbunătăți performanța echipei în cadrul modelului de joc. Scopul este de a
dezvolta abilitatea echipei de a se adapta la orice situație din timpul jocului și de a realiza
comportamentele dorite într-un mod constant și sistematic.
Acestea sunt elementele care influențează conformarea modelului de joc:
Cultura: Cultura locului unde dorim să propunem ideea de joc joacă un rol semnificativ în
formarea modelului de joc. Cultura unui loc are un impact semnificativ asupra modului în
care oamenii percep și joacă fotbalul.
Istoria și cultura clubului: Istoria și cultura clubului au, de asemenea, un impact semnificativ
asupra modelului de joc. Modul în care clubul a jucat în trecut, identitatea clubului și valorile
asociate cu clubul influențează modelul de joc.
Structura și obiectivele clubului: Structura și obiectivele clubului joacă un rol crucial în
conformarea modelului de joc. Resursele clubului, inclusiv finanțele și personalul, vor
influența, de asemenea, modelul de joc.
Idea de joc a antrenorului: Ideea de joc a antrenorului este un factor critic în conformarea
modelului de joc. Filozofia, principiile și stilul de joc al antrenorului vor modela stilul de joc al
echipei și abordarea jocului.
Sistemul sau sistemele de joc: Sistemul sau sistemele de joc pe care o echipă le utilizează
vor influența, de asemenea, conformarea modelului de joc. Sistemul de joc se referă la
abordarea tactică pe care o echipă o utilizează într-un joc.
Caracteristicile și nivelul jucătorilor: Caracteristicile și nivelul jucătorilor care alcătuiesc
echipa sunt importante în modelarea modelului de joc. Antrenorul trebuie să ia în
considerare punctele forte și slăbiciunile fiecărui jucător și modul în care acestea pot fi
integrate în modelul de joc.
Istoria clubului: Istoria clubului este, de asemenea, un factor crucial în modelarea modelului
de joc. Succesul clubului în competițiile trecute, formatul competiției și nivelul competiției
vor influența, de asemenea, modelul de joc.

Neluareaa în considerare a acestor elemente la proiectarea modelului de joc va determina

inevitabil eșecul acestuia. Odată proiectat modelul, începe implementarea, iar aici începe să
sufere modificări. Modificarea constantă a modelului de joc este baza pe care se bazează,
deoarece, pornind de la gândirea sistemică, ia în considerare reflecția care poate avea loc în
timpul antrenamentelor și al meciurilor, ca urmare a influenței evenimentelor.
Unul dintre primii pași în construcția modelului de joc este dezvoltarea unor tipare de
răspuns individuale printre jucători, care provin din propria lor experiență motorie, pentru a
crea tipare comune de răspuns, bazate pe fiecare situație din joc. Scopul este de a obține ca,
sub un anumit stimul, răspunsul să fie același sau sub același concept de joc, pentru cât mai
mulți jucători și în cel mai scurt timp posibil.
Conform lui Tamarit (2013), aceste tipare tactice de răspuns pe care încercăm să le creăm în
echipa noastră sunt numite Principii și Sub-principii de Joc și pot fi:
 Colective
 Intersectoriale
 Sectoriale
 De grup
 Individuale
Prin urmare, dacă pentru implementarea Periodizării Tactice trebuie să pornim de la o idee
de joc care este planificată în cadrul unui model de joc, și vom programa antrenamentul pe
baza lor și din ele, trebuie mai întâi să știm că două echipe cu filosofii de joc radical opuse
vor avea deasemenea (dacă vor lucra și ele cu această metodologie) Perioadizări Tactice
radical diferite.
În plus, aceast[ metodologie de antrenament va încerca, prin intermediul muncii, ca aceste
modele de răspuns tactice să fie transformate în obiceiuri. Astfel aspectul tactic este cel în
care se deduc dezvoltarea tuturor celorlalte domenii, atât colectiv cât și individual. Abilitățile
fizice ar fi contingente pe aspectul tactic și ar fi dezvoltate prin "extragere", precum și prin
tehnică și chiar strategie; având mereu în vedere faptul că conceptul de "tactic" nu se referă
doar la luarea deciziilor și comportamentul general, ci și la alte probleme specifice care
alcătuiesc modelul de joc. În acest sens, Vitor Frade propune o "necessitate a emergenței
dimensiunii tactico-tehnice în defavoarea dimensiunii fizice." (Resende N. 2002).
Dintr-un punct de vedere "logic", este imposibil să ne așteptăm ca două echipe care au
modele de joc și sisteme radical diferite să lucreze la dezvoltarea abilităților fizice ale
jucătorilor lor în același fel, la fel cum, în cadrul unei echipe, nu are sens să pregătim fizic doi
jucători cu funcții diferite în același mod, cum ar fi un atacant și un fundaș sau un atacant
central și aripa stângă. Prin comportamentele individuale și colective, modelul de joc va
determina nevoile fiziologice, bioenergetice, mecanice și chiar tehnice pe care fiecare jucător
le necesită în funcție de echipa și poziția sa. Prin urmare, întrebarea ar fi: Cum putem
antrena jucătorii echipei noastre în același mod dacă ne așteptăm la comportamente diferite
de la ei în timpul jocului?

Specificitate, concentrare tactică, intensitate, tiparul morfociclului

Acum că am dezvoltat caracteristicile modelului de joc, ne vom concentra pe principiile sub
care lucrăm pentru a le reflecta în jocul nostru.
Pentru a înțelege mai bine aceste principii, vom aborda mai întâi structura pe care se
construiește procesul de antrenament, numită modelul de cicluri morfologice. Acesta constă
în timpul pe care îl avem între două meciuri și depinde, evident, de zilele dintre acestea.
"Scopul principal al acestor cicluri morfologice este pregătirea pentru următorul meci. În
acest sens, antrenamentul este principalul mod de a crea competiția și jocul pe care îl dorim.
Iar competiția ne oferă indicații pentru a reformula constant ceea ce trebuie să facem în
antrenament" (Oliveira, 2006)
Prin urmare, în timpul acestei perioade, trebuie să antrenăm ideea de joc, principiile, sub-
principiile, să corectăm erorile, să promovăm virtuțile și să dezvoltăm ceea ce dorim ca
echipa să facă în următorul meci.
Cu alte cuvinte, în timpul morfociclului trebuie să lucrăm la variabilele legate de joc produse
de echipă, jocul pe care echipa l-a avut și jocul pe care dorim să-l aibă echipa. Exercițiile
trebuie să aibă întotdeauna legătură cu modul în care îmi aștept ca echipa mea să joace.
Revenind la principii, acestea sunt menite să creeze contexte, emoții și sentimente care ne
permit să transformăm anumite modele de răspuns în obișnuințe. Acesta este motivul
pentru care dimensiunea tactică domină toate celelalte aspecte dezvoltate în procesul de
antrenament.

Principiul specificității: acesta include cele trei principii fundamentale pentru construcția
modelului de joc. Este contextualizat în funcție de modul de joc, adică tot ceea ce este
antrenat trebuie să aibă legătură cu ideea noastră de joc. În acest scop, trebuie să lucrăm la
nivel individual, de grup, intersectorial, sectorial și colectiv, adică nu numai să lucrăm la jocul
formal, ci și la jocul pe spații reduse și extinse fără a pierde "specificitatea" ideii noastre de
joc. Cu acest ultim punct, ne dorim ca toate jocurile pe spații reduse să fie specifice, și vor fi
astfel doar dacă obiectivele exercițiului coincid și, prin urmare, nu contrazic tiparele pe care
doresc să le transform în obiceiuri la jucătorii mei, atât individual, cât și colectiv. Dacă
jucătorii înțeleg care este scopul, sau cum conceptul care funcționează într-un exercițiu este
inserat în jocul formal.
Un alt aspect fundamental pentru ca un exercițiu să devină semnificativ atunci când
dezvoltăm modelul nostru de joc, este ca participanții să își mențină "concentrarea" pe
întreaga durată a exercițiului. Acest aspect este cunoscut sub denumirea de menținerea
intensităților relative maxime și face ca toate execuțiile să fie semnificative în scopurile ideii
noastre de joc. Dacă reușesc să păstrez jucătorul concentrat în timpul fiecărei execuții din
timpul antrenamentului, ele devin obișnuințe. Astfel, în timpul competiției, jucătorul nu ar
trebui să își irosească energia sau timpul cu probleme care au de-a face cu principiile jocului
de echipă și poate fi mai atent la mici detalii în modurile de execuție specifice contextului, în
funcție de fiecare situație.
Dacă jucătorul își propune anumite comportamente în timpul exercițiilor și acestea nu sunt
cele așteptate, acest lucru încetează să fie specific, iar aici antrenorul trebuie să intervină.
Procesul invers poate fi, de asemenea, întâlnit, atunci când apar situații neașteptate, dar
care pot fi benefice pentru ideea de joc și, prin urmare, pot fi incorporate în metodologia sau
procesul de antrenament.

Principiul tendinței: ceea ce ne așteptăm să se întâmple se produce de multe ori. Acest

principiu se referă la repetarea sistematică, nu la repetarea inconștientă. Prin urmare,
trebuie să creez un context care va permite răspunsurile pe care le aștept de la jucătorii mei,
pornind întotdeauna de la premisa că exercițiile trebuie să fie "specifice", adică trebuie să se
desfășoare în contexte similare cu cele din meci. Aici apare conceptul de "reducere fără să
împovărăm", care se referă la posibilitatea de a reduce spațiile și de a elimina jucători, în
raport cu jocul formal, dar fără a permite modificarea logicii jocului. Acest lucru implică
menținerea caracteristicilor sale fundamentale, cum ar fi imprevizibilitatea și schimbările
constante ale stării jocului.
Principiul progresiei complexe: acest principiu decurge din premisa fotbalului ca fenomen
complex și necesitatea adaptării acestui fenomen la procesul de antrenament. Ca prim pas,
trebuie să mă concentrez pe creșterea complexității dobândirii jocului prin clasificarea
principiilor și sub-principiilor sale, acordând o importanță mai mare dezvoltării unor calități
colective și individuale în detrimentul altora și promovând dezvoltarea anumitor obiceiuri în
funcție de nevoile principale ale echipei. Acest lucru se referă și la complexitatea cerințelor
fizice, motorii și tehnice ale exercițiilor și antrenamentelor. Munca propusă jucătorului sau
grupului trebuie adaptată posibilităților și capacității lor de antrenament sau performanță în
acel moment, adică nu pot aștepta performanță, din orice dimensiune, pentru care subiectul
nu este pregătit. Acest lucru se datorează faptului că, în primul rând, accentul și
specificitatea exercițiului sunt pierdute, deoarece executarea nu este conform așteptărilor,
iar în al doilea rând, dacă progresia cerințelor fizice nu este consistentă cu condiția fizică a
jucătorului, există riscuri serioase de accidentare sau cel puțin de lucru cu predominanță a
unui sistem energetic care nu a fost luat în considerare la planificarea exercițiului, ceea ce va
duce la faptul că jucătorul nu va putea respecta timpurile și intensitățile propuse.

Acum vom discuta despre progresia pe termen scurt, adică controlul și gestionarea
complexității în timpul unui morfociclu. Aceasta se bazează pe faptul că unul dintre cele mai
importante aspecte care trebuie lucrate este meciul viitor, astfel încât să se țină cont de
punctele slabe și puternice ale adversarului și de modelul de joc. Prin urmare, în ceea ce
privește modelul de joc cu care lucram, trebuie să accentuăm elementele necunoscute și să
acordăm o importanță mai mare tiparelor pe care credem că se vor repeta mai des în meciul
următor.
Revenind la premisa că exercițiile trebuie efectuate cu o concentrare absolută pe întreaga
durată a execuției, trebuie să privim și progresia în acest sens, deoarece oboseala poate fi și
tactică, iar noi nu trebuie să permitem scăderi de concentrare în momentele cele mai
importante ale morfociclului. Prin urmare, trebuie să promovăm mai presus de toate
variabilele recuperarea, pentru a ajunge la următorul meci într-o condiție fizică de top, dar și
de concentrare, având în vedere că recuperarea este considerată parte a antrenamentului.

Principiul alternanței orizontale în specificitate: acest principiu este legat de calitățile fizice.
Intenția este de a provoca alternanțe în dominanțe în timpul morfociclului, pentru a evita
"dominanțele de tipar", și astfel a preveni stările de oboseală. Este important să subliniem că
acest lucru nu se înțelege în termeni de capacități condiționale separate, cum ar fi forța sau
rezistența (deoarece Periodizarea Tactică se bazează pe gândire sistemică, acel nivel de
separare a calităților nu este niciodată atins). Analiza ar trebui să aibă următoarea logică: în
fiecare mișcare esențială trebuie să existe o contracție musculară, iar modul în care acea
contracție este realizată, în funcție de cele trei componente ale sale, va determina către care
din cele trei sisteme energetice se îndreaptă acțiunea, fiind mereu conștienți că cele trei căi
participă în jocul de fotbal, dar cu schimbări de predominanță. Astfel, fiecare model de joc va
avea un tipar metabolic care va determina profilul metabolic al sportivilor noștri.
Componentele contracției musculare la care ne referim sunt intensitatea (gradul de
tensiune), durata și viteza cu care mușchiul se contractă. Există o interacțiune între aceste
trei componente în fiecare mișcare. În ceea ce privește principiul alternanței orizontale în
specificitate, vom încerca să alternăm aceste exerciții cu predominanța acestor trei
elemente, fără a pierde specificitatea în raport cu jocul, având ca obiectiv maximizarea
performanței pentru meci.
Revenind la căile energetice, predominanța uneia dintre cele trei componente anterioare
înseamnă că participarea uneia sau alteia deasupra celorlalte două este necesară. În general,
acțiunile care implică sistemul energetic Anaerob Alactic sunt cele care determină succesul
sportiv. Acestea sunt responsabile pentru cele mai puternice, explozive acțiuni și, prin
urmare, este de dorit ca modelul metabolic al echipei să fie alactic. Pentru a obține acest
lucru, trebuie să îmi ordonez exercițiile în funcție de spațiu, timpul de lucru și numărul de
jucători, pentru a obține adaptări ale predominanței metabolice a sistemului Anaerob
Alactic. În cele din urmă, dacă exercițiul suferă modificări în sensul creșterii volumului sau
scurtării pauzelor, îl adaptez pe jucător la un stimul pe care nu îl va întâlni în competiție.
Astfel, importanța discontinuității în antrenament constă în respectarea perioadelor de
recuperare, pentru a face modelul metabolic cel dorit în timpul antrenamentului, fără a fi
nevoie să risipim șansele de accidentare din cauza oboselii sau de a ne adapta la un alt
model metabolic folosind viteze, volume sau pauze care nu sunt adecvate.