ISTORIA COMPETITIEI SPORTIVE

ISTORIA COMPETITIEI SPORTIVE

Competitia este un fenomen caracteristic ființei umane, născut din dorința naturală de
întrecere. Omul în ontogeneza este caracterizat de apariția, încă din primele momente de
constiință, a dorinței de întrecere cu sine si cu alții, dorința care ajunge să-i caracterizeze
întreaga viață psihică și socială.

Întrecerea este fenomenul care stă la baza întregii ierarhizări sociale producând individului în
caz de reușită satisfacții din cele mai profunde sau în caz de nereușita stări sufletești de
dezamăgire, furie.

Totodata îi provoacă și dorința de a reveni, de revanșă și implicit de perfecționare prin muncă

pentru un viitor succes. În acest caz considerăm că dictonul domnului Pierre de Coubertin
este edificator :

“ Ai învins – continuă, ai pierdut – continuă!”, valabil nu numai în activitatea sportivă ci și în

celelalte sfere ale activitații sociale.

Societatea care pune la baza ei întrecerea, competiția organizată, de evidențiere a valorilor,

este o societate performanta. Considerăm că în acest sens activitatea sportivă a fost și este
singura activitate socială care valorifică în mod sistematic și continuu, pentru diferite vârste,
dorința de întrecere. Proiectarea, organizarea, desfașurarea și analiza competițiilor sportive,
constituie în această etapă de dezvoltare istorică, un sistem de cunostințe ce ne îndreptațesc să
putem vorbi de o adevarată teorie a competiției.

Competiția sau, mai corect spus, competiția prin exercitiile fizice, a fost prezentă în primele
etape ale dezvoltării omenirii începand cu confruntările razboinice, apoi de dans, lupta si
întreceri pe baza deprinderilor naturale, ajungând până azi sub forma jocurilor consacrate si
recunoscute social istoric.

Istoricii au analizat evolutia jocurilor fizice, au evidentiat caracteristicile lor, au vorbit de

competitie, atat ca generic, cât și ca forme de organizare, dar încă nu se poate spune că din
acestea ar rezulta o teorie a competiției. În acest context apar ca firesti întrebările: este
necesara o teorie a competiției? Competiția nu este o continuare fireasca a antrenamentului?
Acesta din urma poate fi conceput fără competitie?

Întrebările apar ca justificate, însă considerăm că mai numeroase și obiective sunt

considerentele care determină răspunsuri pozitive privind o astfel de teorie.

Considerăm că cele prezentate, la care se pot adauga și alți factori, fac necesară o teorie a
competitiei sportive, care să completeze celelalte faze ale sportului, prelucrate științific si
puse la dispoziția specialiștilor ca surse de inspirație în procesul general de dirijare a
fenomenului sportiv.
Este necesar a se formula puncte de vedere care să fundamenteze social istoric, logic si politic
( în sens de concepție integratoare ), deci știintific, o teorie a competiției.

Aceste aspecte îi determină pe unii autori sa vorbească de o filosofie a competiției care să

cuprindă : analiza istorică a competiției si dinamica rezultatelor, funcțiile competițiilor,
definirea competiției si conținutul acesteia. În plan știintific competiția a fost larg analizată

(și intens mediatizată) prin aplicarea metodei modelării de tip cibernetic, considerată la un
moment dat cheia de rezolvare a tuturor problemelor si mai ales ale antrenamentului. Datele
acumulate sunt edificatoare în ceea ce privește selectia sportivilor, proiectarea pe termene
diferite și reglarea eficientă a activității.

Absolutizarea acestei interpretări prin aplicarea la toate aspectele ce privesc performanța,

antrenamentul și concursul, constituie o greșeala, deoarece întregul fenomen nu poate fi redus
la o metoda.

Ea reprezinta o forma de abordare ce trebuie completata cu alte metode, în cadrul unui proces
știintific de mare anvergură. Pașii impuși de modelare ( circumscrierea fenomenului
competitional viitor, precizarea trasăturilor esențiale- principale, elaborarea modelului,
experimentarea modelului, etc. ) constituie puncte de sprijin absolut obligatorii în orice
proces de pregatire, singurii care pot asigura ordinea în gandirea specialiștilor, dar pe lângă
aceștia sunt numeroase alte elemente strategice, concrete, care completează strategia
participării în competiții.

Teoria competiției trebuie sa se constituie, să cuprindă toate elementele, cunostințele cu

caracter teoretic si practic referitoare la proiectarea – programarea ( pregatirea ) desfășurarea
si analiza competițiilor. Ca urmare este necesar a se defini, în primul rând, noțiunea de
competiție ( ce înțelegem prin aceasta ? ) și apoi alți termeni derivați si complementari pentru
o buna înțelegere a teoriei.

Competitia ( în sens larg ) reprezintă o sinteză a diferitelor forme de organizare specifice

unei activitati, care scoate în evidentă, pe baza unor reguli, rezultatele obținute și ierarhizarea
acestora.

Competitia sportiva este o forma de organizare a întrecerii între sportivii de diferite

categorii, ce are ca obiectiv principal compararea performanțelor ( rezultatelor ) conform
unor reguli precise și unor normative stabilite anterior.

Față de cele prezentate până acum, rezultate din definirea și analiza competițiilor, putem
extrage câteva din caracteristicile acestora :   

Competițiile sportive sunt diferențiate de la o ramura de sport la alta, pe baza unor reguli de
desfăsurare specifice, care stabilesc relațiile dintre participanți, vârstele și nivelele de
pregătire. Criteriile de evaluare a performanțelor fac posibilă compararea cu obiectivele
stabilite, verificarea mijloacelor si metodelor folosite, demonstrând astfel ca performanța
constituie esența întregului complex numit sport.

Competițiile sportive sunt diferențiate de la o ramura de sport la alta, pe baza unor reguli de
desfașurare specifice, care stabilesc relațiile dintre participanți, vârstele și nivelele de
pregatire. Criteriile de evaluare a performantelor fac posibila compararea cu obiectivele
stabilite, verificarea mijloacelor și metodelor folosite, demonstrând astfel că performanța
constituie esenta întregului complex numit sport.

Relațiile dintre obiective-mijloace-performanța trebuie înțelese ca făcând parte dintr-un

sistem închegat care implică analiza globală a acestuia.

Forme de Obiectiv general Mijloace de Rezultate-performante

practicare a pregatire
sportului
1. Sportul de mare Performante maxime Metode Victorii in fazele superioare
performanta(top (record) consacrate si
sport) originale
2. Sportul de Cresterea Metode si Victorii, calificari sau mentinere
performanta performantelor in mijloace in diferite categorii
cadrul categoriilor de consacrate
clasificare combinate si
originale
3. Sportul pentru Mentinerea conditiei Metode Autoconfirmarea posibilitatilor,
toti fizice singulare si participare in competitii,
mijloace calificare, comunicare sociala
specifice
anumitor
sporturi
4. Sportul adaptat Imbunatatirea Metode si Victorii, calificari, comunicare
capacitatii de mijloace sociala, tonus psihologic
performanta si a diferentiate
structurii corporale

Relatii dintre obiective, mijloace si rezultate in diferite forme de practicare a sportului

Din tabelul de mai sus rezulta ca structurarea concursurilor trebuie sa corespundă unor note
de eficientă, care să favorizeze manifestarea performanței și în același timp să ofere condiții
egale pentru toti participanții.

COMPETIŢIILE SPORTIVE –NUCLEU STRUCTURAL ŞI FUNCŢIONAL AL

SPORTULUI
Noţiune de competiţie sportivă
Competiţiile sportive reprezintă o metodă obiectivă de demonstrare a rezultatelor obţinute,
evoluarea şi aprecierea performanţelor sportivilor şi echipelor aparte. Activitatea
competiţională a sportivului prevede nemijlocit demonstrarea în competiţii a posibilităţilor lui
în corespundere cu regulile şi metodele de desfăşurare a concursului într-o anumită probă de
sport.Nu putem concepe sportul fără competiţii şi concursuri, care fac parte din însăşi natura
lui. Ca atare competiţia este caracteristică nu numai sportului, dar şi altor genuri de activitate
a oamenilor. Se întrec între ele firme, companii; au loc festivaluri de cinema, concursuri ale
pianiştilor şi cîntăreţilor, artiştilor de balet şi circ etc. Însă excluderea momentului de
întrecere din aceste genuri de activitate nu va afecta existenţa lor, întrucît el nu este un scop
în sine.
 Fiecare probă de sport se caracterizează prin:
1) obiectul propriu de competiţie şi caracterul activităţii sportivului;
2) conţinutul particular al acţiunilor şi metoda conducerii luptei de competiţie (tehnică,
tactică);
3) regulile proprii ale concursurilor.
Funcţiile de bază şi specificul competiţiilor sportive
Se evidenţiază funcţiile primare şi secundare ale competiţiilor sportive.
Principala funcţie a competiţiei constă în stabilirea ierarhiei locurilor participanţilor la
competiţie, adică, evaluarea de rang a tuturor adversarilor, depistarea învingătorului şi a
premianţilor competiţiei sau fixarea recordului.
Funcţia secundară(nespecifică) a competiţiilor este deosebit de diversă. Aceste funcţii sunt
următoarele: normativă, pregătitoare, de selecţie, stimulatoare, autoimpunere, de
reprezentare, educativă, informativă, cognitivă, creativă, comunicativă, de prestigiu, de
management, de modelare, de control, de agitaţie-propagandă, de schimb cultural, recreare,
economică, relaţii internaţionale, integrare etc.
Principalele particularităţi ale competiţiei sportive sunt:
-reglementarea strictă a activităţii participanţilor competiţiei, a personalului de serviciu şi a
altor persoane;
-existenţa la fiecare competiţie a procesului de luptă, lupta unuia contra altuia, concurenţa,
care se prezintă în procesul de obţinere a victoriei, atingerea rezultatului maximal;
-fondul emoţional înalt al activităţii, provocat de intensitatea fizică maximă şi psihică
(deseori depăşesc posibilităţile sportivului) în condiţii nemijlocite de luptă pentru victorie;
-independenţa directă şi indirectă a adversarilor care luptă, prin care fiecare tinde la victorie
asupra adversarului;și multe altele.
Competiţiile se clasifică în: de pregătire, de control, de model, de selecţie şi competiţii
principale.

Competiţiile de pregătire. Sarcinile principale ale acestor competiţii sunt: perfecţionarea

tehnicii raţionale şi a tacticii activităţii de competiţie a sportivului adaptarea diferitelor
sisteme funcţionale ale organismului la condiţiile competiţiei etc.

Competiţiile de control permite valuarea nivelului de pregătire a sportivului.

Competiţiile model. Sarcina principal a acestor competiţii constă în pregătirea sportivului

către principalele competiţii din cadrul ciclurilor: macro, annual şi olimpic. Competiţiile de
selecţie se desfăşoară pentru a selecta sportivii echipelor de bază şi pentru aprecierea gradului
de prgătire a lor în competiţii de înalt rang.

Competiţiileprincipale.Competiţiile principale sunt acelea,în care sportivul trebuie să

demonstreze un rezultat mai bun la etapa dată a perfecţionării sale sportive.În sportul olimpic
locul principal îl ocupă competiţiile complexe mari –Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă,
campionatele mondiale, competiţiile regionale şi continentale, precum şi Universiadele
Mondiale. Despre volumul activităţii competiţionale în diferite genuri ale sportului olimpic
vorbesc datele, prezentate în tabelul 2.

Genul de sport, competiţii Nr.de zilecompeti-ţionaleNr.destarturi Genul de sport,

competiţiiNr.de zilecompeti-ţionaleNr.destarturiGimnastica ritmică20-30150-200Tenis de
masă75-80380-420Sărituri în apă20-30250-320Polo pe apă50-5570-85Scrimă30-40415-
480Handbal70-8070-80Sărituri înălţime35-45120-180Lupta liberă30-4050-70Sărituri
lungime35-45120-180Lupta greco-romană30-4050-70Aruncarea ciocanului35-45120-
180Box25-3025-30Alergare –100 şi 200m 22-2628-32Haltere10-1250-77Alergare-800 şi
1500m.20-2520-25Sport alpinic30-4030-40Alergare-5000 şi 10000m.15-2015-20Biatlon25-
3025-30Maraton4-64-6Cursă schiuri30-4030-40Fotbal70-8570-85Alergare cu patine40-
5040-50

Tabelul 2.1. Numărul maximal de zile rezervat competiţiilor oficiale pentru sportivii de
performanţă pe parcursul ciclului annual

Structura generală a competiţiilor sportive

În sportul modern competiţiile reprezintă un fenomen complex şi multilateral. Ca părţi

componente ale oricărei competiţii sunt:

-sportivii

-adversari;

-obiectul competiţiei, adică totalitatea acţiunilor adversarilor, care pornesc ca mijloace de

conducere a luptei competiţionale în proba de sport aleasă;

-arbitrajul (regulile competiţiilor, normele, criteriile şi tehnologia de definire a locurilor care

concurează etc.);

-mijloacele şi serviciile de asigurare a activităţii competiţionale;

suporterii şi spectatorii;

-ierarhia locurilor participanţilor competiţiilor, adică împărţirea fiecărui din ele pe baza
rezultatelor sportive demonstrate în ordinea de la cel mai bun spre cel mai puţin bun.

În structura activităţii competiţionale a sportului multe componente sunt dificile de evidenţiat,

cum ar fi cele legate de nivelul pregătirii lui psihice, măiestriei tehnico-tactice, pregătirii
fizice.

Elementele separate ale structurii activităţii competiţionale legate de recepţionarea şi

prelucrarea informaţiei, care sunt obţinute în timpul luptei competiţionale, se realizează prin
executarea acţiunilor locomotorii corespunzatoare.