Antologie 87-102. E. R. Curtius.

1. Lumea antică și cea modernă:

- Lumea antică = Antichitatea, de la Homer până la migrația popoarelor
2. Evul Mediu
- Antichitatea, Evul Mediu, Epoca Modernă sunt 3 epoci ale istoriei europene – denumiri
„fără noimă” dpdv științific (ALFRED DOVE) și indispersabile comunicării practice.

Vergiliu – Jean Bayet – Literatura latină

1. Originalitatea lui
- Lucrează minuțios, gustul pentru expresie sobră, dură
- Îi plăcea să fie singur, la țară
- Sănătatea sa șubredă îl îndemna la o viață retrasă
- Melancolic
- Era puric și rezervat, deși dăruia dragoste tuturor ființelor
- Inapt pt poezia de mărturisiri
- Clasicii greci și latini i-au hrănit inspirația și dezvoltat imaginația pe principiile
alexandrismului
2. Progresele imaginației:
- Percepe mai pătrunzător natura (raporturi și opoziții intime între natură și munca umană)
- Detaliu, culoare – nimeni nu-l va întrece
- Pământurile exotice
- Tablouri bine compuse
3. Lărgirea sensibilității
- Devine din ce în ce mai puțin egoistă
- Se aproprie de țărani și încearcă să-i facă să aprecieze frumusețea muncii lor
- Se îndreaptă și asupra animalelor, dar și a plantelor

Edgar Papu 70-87: Modernitatea „Eneidei” lui Vergiliu.

- Eneida se deosebește de epopeile homerice și sub aspect stilistic, printr-o altă determinare
motrice a imaginilor.
- Toate datele imagistice ale lui Homer se află-n mișcare, că oână și obiectele imobile apar
în procesul de curgere al facerii, al confecționării lor.
- Vergiliu se află solicitat și el de factoru mobilitpții, fără ea nu se poate închipui o epopee/
o narațiune.
- Unele pasaje lirice sau fragmente descriptice din Eneida opresc cursul mișcării în icoane
neclintite, ceea ce nu se întâmplă la Homer. (ex, cartea 4 în care Virgiliu intensifică
sugestia nemișcării prin asocierea ei cu liniștea codrului nocturn)
- Spre deoseb de Homer, Virgiliu exprimă tendințele politice oficiale ale timpului său:
acestea urmăreau să creeze și ele iluzia unei origini, aceea a regenerării romane prin noua
instituție a principatului.
- Virgiliu trebuia să întărească o asemenea tendință, sugerând o analogie a momentului cu
începuturile reale ale Romei.
- Împrejurarea a făcut ca Eneida să devină prima mare epopee a consolidării statului.
- Oroarea de război a poetului, dorința de pace, patriotismul său, bucuria pt o restaurare a
prestigiului roman=>l-am făcut să treacă cu vederea tirania imperială și să devină un
convins al lui August.
- Pentru stoici (doctrinarii statului roman) – era un punct de onoare a fi cetățeni disciplinați
și a arăta o deplină supunere pt autorități.
- Stoicii cultivau, alături de spiritul disciplinei civice, și o libertate intimă absolută, legată
de viața lor lăuntrică.
- Motivul „sfârșitului” relevă o intuiție atât de mare, încât implică o depășire de planuri, în
care nu se mai dintinge ordinea individuală de ordinea istorică.
- În momentele culminante, apogeotice, poetul și patria dau dovadă de oboseală, oboseașa
societății romane.
- Atenția ni se îndreaptă asupra eroului, a lui Enea, cel care prezintă o bogată viață
interioare, spre deosebire de relativa sa pasivitate în manifestările din afară.
- Melancolie provine din resimțirea dureroasă a singurătății. (L. A. Constans)
- L. A. Constans: vorbește despre o asemănare cu acea singurătate a geniului sau a omului
providențial care provoacă cunoscuta melancolie a unei categorii de eroi romantici din
veacu 19.
- Tristețea lui Enea= durerea și mila față de soarta nefericită a oamenilor, cărora nu le poate
aduce niciun remediu.
- Jelirea destinelor omenești
- Aspecte depresive, care aduc o serioasă contrapondere la caracterul festiv al Eneidei
- Până și profeția lui Anchises din infern (a anunțat gloria viitoare a Romei) = e întreruptă
de un acord funebru. Moarea lui Marcellus, nepotul lui August, la doar 18 ani.
- Motivul „nopții”, „umbrei”, „intunericului” = un adevărat fundal al epopeii, ce se
desfășoară încă din cartea I, de la masajul furtunii pe mare.
- Noaptea alcătuiește și codrul în care Enea povestește Didonei restriștele sale
- Noaptea= receptaculul ce cuprinde întâmplările povestite: tragica noapte a Troiei invadate.
- Motivul nopții și al întunericului = indiciu al tristeții și al stărilor opresive ce pătrund
atmosfera Eneidei.
- Imaginea fumului = simbolizează sfârșitul, ultima consumare a unei distrugeri, SAU
simbolizează un motiv predilect la Vergiliu.
- O atmosferă incertă, oarbă.
- Somnul – motiv vergilian – devenit obiect a două vederi opuse.
 Omul mulțumit, echilibrat: se odihnește
noaptea fericit
 Somnul – văzut ca refugiu sau o uitare
- Prezentarea figurilor sale umane, îndeosebi a lui Enea – trăsătură nouă la Vergiliu.
- Enea transformat în cel mai interesant personaj al întregii literaturi din Antichitate
- Enea = erou al îndoielii, tip și motiv care apare în lit modernă.
- Episodul despărțirii finale de Enea (reeditează motivul femeii abandonate) – poate fi
raportat la Euripide, la „Medeea” sa.
 „Eneida” – Vergiliu
- Evoluție firească a lui Vergiliu
- Poate că a ezitat alegerea subiectului
- Niciunul dintre genurile epice ale contemporanilor săi nu se potriveau
- Voia să îmbine frumusețea grecească cu spiritul roman și cu timpurile homerice
- Stabilirea troianului Aeneas în Italia corespunde gândurilor sale
- De-a lungul poemului există versuri neterminate și câteva contradicții
- Acest lucru îi aduce „Eneidei” o prospețime de expresie rar aflată în epopei
Romantismul și tragedia în operă:
- Poemul se desfășoară ca un roman
- Roman de aventuri, dragoste, război
- Nu are aerul poemelor homerice
- Inserată dragostea pătimașă dintre Aeneas și Didona, politica matrimonială dintre Aeneas
și Turmus, prietenia dintre Nisus și Euriai
- Adâncire a psihologiei
- Caracterul lui Aeneas rămâne mult timp nedefinit, stoicismul greco-roman, lipsit de
căldură și stângaci
- Personajele secundare sunt mai adevărate, în special tinerii
- Pasiunea feminină care îl interesează pe Vergiliu
- Zeii: Vergiliu a încercat să-i facă să acționeze exact ca la Homer.
 Tragedia. Eschyl, destinul și dreptatea.
Între creațiile poporului grec, tragedia este cât mai înaltă și cât mai îndrăzneață.
Reprezentarea luptei împotriva Destinului este considerată un spectacol tragic.
Religia lui Eschyl
- Nu este firesc supusă.
- Condiția jalnică a omului îl revoltă pe poetul credincios împotriva nedreptății zeilor.
- Consideră că Zeus a conceput cândva gândul de a nimici speța umană.
- Sentimente de revoltă, ura față de legile vieții.

„Orestia” – ultima încerca a poetului de a pune de acord Destinul și dreptatea divină.

Prima dintre cele 3 tragedii ale „Orestiei” este „Agamemnon” (tragedia omorului)
- Subiectul operei: uciderea lui Agamemnon de către Clytemnestra, soția lui, la întoarcerea
victorioasă de la Troia.
A doua este „Choephorele” (=purtătoarele de ofrande) (tragedia răzbunării)
- Subiectul operei: Oreste, fiul lui Agamemnon, îl răzbună pe tatăl său ucigând-o pe
Clytemnestre, propria lui mamă (se expune astfel la pedeapsa zeilor)
A treia este „Eumenidele” (tragedia judecății și a iertării)
- Oreste umărit de Erinnyi (divinitățile răzbunării) și tradus în fața unui tribunal de
judecători atenieni. Până la urmă, achitat, reîmpăcat cu oamenii și cu zeii, iar Erinnyile
devin divinități binefăcătoare ----noul nume: Eumenide.
Frumusețea operei: oricât de înspăimântătoare ar fi dreptatea divină, ea lasă omului o ieșire,
care îi îngăduie să găsească calea mântuirii sale.
Acțiunea „Orestiei”
- Se înnoadă și se dezvoltă pe planul pasiunilor omenești și pe plan divin
- Acțiunea Clytemnestrei de a-l omorî pe soțul ei, Agamemnon, este un aspect brutal
omenesc, notat de poet cu o cruditate foarte realistă.
Clytemnestra
- Singurul personaj comun al celor 3 tragedii
- Văzută ca o îngrozitoare figură a urii conjugale
- Când soțul a fost plecat la Troia (10 ani), nu s-a temut, ci și-a rumegat ura față de
Agamemnon.
- Ura este redată din dorința de a-și răzbuna copilul: Agamemnon, pe baza unui oracol, și-a
omorât fiica, pe Ifigenia.
- A luat drept amant pe Egisth, un netrebnic brutal, împreună cu care îl așteaptă pe
Agamemnon – Egisth este revanșa ei (ptc soțul ei se defăta cu d-alde Chryseis).
- Este o femeie lucidă, care a urzit o cursă ingenioasă și joacă un joc infernal.
- Când a fost anunțată că soțul ei revine, aceasta își atribuie în fața corului fruntașilor cetății
meritul de soție iubitoare și credincioase.
- Își invită soțul în palat, unde-l așteaptă baia ospitalității – „BAIE DE ȘIRETENIE ȘI DE
SÎNGE”, pentru că ea-l lovește cu securea.
 Drama este omenească, privită fiind dpdv conjugal. Dar este îngrozitoare: sufletul
Clytemnestrei era ros de ură.
ALEGÂND SACRIFICIUL IFIGENIEI, AGAMEMNON SE DĂ PE MÂNA
DESTINULUI
Clytemnestra a vrut să amestece și zeii în jocul ei (covorul de purpură – cinste rezervată
zeilor)
Eschyl conturează delitul Cassandrei, legată de Agamemnon prin iubirea trupească.
Apollon, zeul – profet, este în Cassandra: el o face să vadă asasinarea lui Agamemnon și să-și
vadă propria moarte. Cassandra a intrat în palat, unde a văzut moartea care o așteaptă pe butuc.
Când porțile s-au deschis, cadavrul lui Agamemnon și al Cassandrei au fost prezentate
poporului din Mycene. Clytemnestra era cu securea în mână și cu piciorul pe victima sa, se
simțea învingătoare. Egisth era lângă ea.

„Bacantele”
- A luat drept exemplu fanaticii religioși.
- Figura lui Penteu.
- Singura operă a lui Euripide despre Dionysos.
- Punctul central: relația omului cu ceilalți oameni, nu relația om – zeu
- La Eschil, Penteu a încercat să-i învingă pe Dionysos și menadele sale, dar a fost înfrânt.
LA EURIPIDE, Penteu își găsește sfârșitul de mâna mamei sale.

„Bacantele” încep cu un prolog rostit de Dionysos, care se arată ca un lidian sosit la Teba,
unde Semele, mama lui,a fost prefăcută în cenușă de fulgerul lui Zeus.
- Pentru surorile lui Semele și ale lui Penteu, uciderea prin fulger e o dovadă a minciunii în
prinvința peternității lui Zeus.
- Dionysos vrea să introducă cultul său în Grecia și în Teba ca prim oraș grecesc.
- Întâmpină rezistență:
 prima oară surorile lui Semele care resping ideea că Semele ar fi avut vreo legătură
cu Zeus (DIONYSOS A ABĂTUT ASUPRA LOR NEBUNIA! Le-a făcut să se
ducă-n păduri și-n munți împreună cu celelalte femei din Teba)
 a doua oară din partea lui Penteu, nepotul lui Cadmos, cel care guverna orașul.
- Dionysos vrea să atragă Teba de partea lui.
- A luat chipul și veșmântul unui lidian care conduce un grup de bacante, iar corul cântă un
cântec de încurajare a noului cult în fața unei mulțimi fictive.
- La cântec, vor să meargă Tiresias și Cadmos, doi bătrâni, pentru a dansa pentru Dionysos.
- Înaintea lor apare Penteu, care a aflat de întâmplările ciudate din Teba și îi acuză de
„prosteala bătrânilor”, dar cei doi își continuă drumul.
- Penteu consideră cultul lui Dionysos practicat de femeile tebane doar un PRETEXT
pentru a se avânta iubirii libertine
- Penteu vrea să-l întemnițeze și să-l ucidă pe Dionysos, pentru că consideră cultul drept un
pretext al libertinajului sexual.
 - Corul se roagă la hosia, personificarea sacralității.
- Dionysos – îi binecuvântează pe cei care i se înclină, doruindu-le pace și fericire, dar îi
urăște pe cei care îl reneagă.
- Un slujitor îl aduce legat pe lidan în fața lui Penteu, iar acesta-l interoghează. Penteu nu
reusește să se dovedească superios, pentru că străinul dădea replică la fiecare întrebare.
- Lidanul e închis în grajdul de cai, dar Dionysos iese.
- Corul e sperial de închiderea lui Dionysos și-l invoca, iar acesta trebuie să-și facă apariția
și să-i ajute. Zeul răspunde, din palat se aud verbele sale entuziasmate.
- Prin versurile corului se descrie un cutremur, care face ca părți ale palatului să se năruie,
pomenindu-se o flacără care șerpuiește mormântul Simelei.
- Cutremurul și focul sporesc tulburarea lui Penteu, iar el pune slujitorii să care apă la palat
(crezând că e foc și acolo) și fugărește cu sabia o apariție indusă a lui Dionysos. Nu
înțelege ce se pretrece.
- Coboară din munți un mesager care a văzut bacanele și povestește că el, într-o dimineață
când a plecat cu turma lui de vite la pășune, a văzut ceata de bacane pe care mama lui
Penteu, Agave și surorile acestuia o conducea, toate fiind cuviincioase, nu așa cum își
închipuia Penteu. Femeile s-au trezit, și-au aranjat hainele și au hrănit animalele.
- Mesagerul îi propune unui cetățean s-o prindă pe Agave și să o aducă regelui, dar acest
plan a eșuat.
- Mesagerul nu a reușit să-l convingă pe Penteu.
- Natura duală a lui Dionysos, pe de-o parte minune și spelndoare, iar pe de altă parte
dezlănțuire a puterilor de distrugere supranaturale nu l-a descurajat pe Penteu.
- Penteu mobilizează Teba, dar Dionysos îl invită pe Penteu să vadă bacanele pentru a se
convinge singur.
- Dionysos vrea să-l arunce batjocurii, pentru a-l ucide social, mai apoi fizic, prin
intermediul propriei sale mame.
- Dionysos se pregătește să-l distrugă pe Penteu
- În nenumărate tablouri, bacantele apar sfâșiind animale.
- Agave își sfâșie fiul, care încerca din răsputeri să-și dezvăluie identitatea (fiind îmbrăcat în
haine femeiești de către Dionysos.
- Cadmos își face apariția cu rămășițele nepotului său pe o targă.
- Cadmos o scapă pe Agave de nebunie, iar acum ea conștientizează ceea ce a făcut.
- Lânga targa cu rămășițe, jelesc tatăl și fiica.
Piesa „Bacantele” schițează un amplu tablou al lui Dionysos și al cultului său.

Aretele.
Arete= adevăratul atribut al celui nobil.
Arete= superlativul celui mai destoinic și eminent, care este utilizat ca definiție a
nobleței.
Autoritatea și arete sunt legate indisolubil.
 Oedip Rege
Oedip
- Insemnare = om rău
- Picioare deformate
- Se opune blestemului
- Ciuma = încălcarea unui pact cu zeii
- Legitimitate cu grad secund
- Poziția străinului – ideea cruntă de neapartenență la cetatea proprie
- Continuitate politică – cu sprijin natural
- Dozarea întrebărilor – cunoașterea de sine
- Recunostituire a realului – orietare către un străin cu handicap
- Imaginatul colectiv – alegerea unui „Țap ispășitor”
- Comunitatea a generat mitul
 începe cu freamătul cetății Teba, care se afla în fața unui chin: plantele, animalele
și femeile erau sterile, iar ciuma făcea nenumărate victime.
 Tebanii vin să ceară ajutorul lui Oedip, regele Tebei, care îi scăpase și de Sfinx,
răspunzând corect la ghicitoarea acestuia.
 Creon, cumnatul lui Oedip, este trimis la oracol să afle de ce s-a abătut această
nenorocire asupra Tebei. Oracolul motivează prin faptul că moartea lui Laios,
predecesorul lui Oedip, nu a fost ispășită.
 În scopul de a afla cine l-a omorât pe Laios, Oedip cere să fie întrebat Tiresias,
bătrânul profet orb. Tiresias îi spune lui Oedip că el este ucigașul lui Laios.
Crezând că Tiresias și Creon au complotat împotriva lui, Oedip se ceartă cu ei.
 Soția sa, Iocasta, alături de care are patru copii, doi băieți - Eteocles și Polynikes -
și două fete, Antigona și Ismena, îl liniștește spunându-i că lui Laios i s-a prezis că
va fi ucis de propriul fiu, pe care l-au dat spre adopție în alt ținut pentru a evita
această tragedie
 În acel moment, Oedip își amintește motivul pentru care a venit în Teba: acela de
a se îndepărta de familie ca să nu-și omoare tatăl, după cum i-a fost zis la naștere.
 La o răscruce, Oedip are un conflict cu un grup de tâlhari, astfel ucigându-și tatăl,
deghizat să nu fie recunoscut ca rege. Oedip suferă o cadere nervoasă, scoțându-și
ochii, considerând că aceștia sunt cei din cauza cărora nu a văzut adevărul.
 Dante medieval și modern – Edgar Papu
- Caracterul popular: alegoria, limba națională, titlul
- Dante – cultivator al psihologiei abisale, un exploator lăuntric
- Scriitorii respetivi trebuie să fie pătrunși de simpatie umană
- Alegoria la Dante – modul de cunoaștere/ comunicare a multiplelor sale cunoștiințe este
popular
- Genul filosofic – ilustrează prin pilde alegorice ceea ce enunță în general filosofia
teoreticii
- dante se opune abstractului din filosofie și cultivă alegoria imagistică
- pentru epoca lui dante – senzaționalul era dat cel mai adesea de lementul istoric, caracter
legendar
- alegoria folosește un motiv adesea istoric, care închipuie un sens lăuntric, moral
- Alegoria – expresie care derutează și totodată fascinează, caracter popular, „Divina
comedie” – o bază teoretică pt sprijinirea unei limbi naționale
- Termenul „dulce” – contopirea unui sensmoral și estetic
În plan moral – relație valabile și acceptată pe plan moral
În plan estetic – frumosul
- Titlul
- Înclinația fabulistică – cele 3 animale simbolizează trufia, luxuria, lăcomia
- Strucuta populară : concepția, registrul, intenția educativă, limbajul
- Stări magnatice situate dincolo de limitele indentificării inteligibile – încărcate cu
intensitate

„Divina comedie”
- Dante – cel mai mare poet din Evul Mediu
- Prima ediție a fost tipărită 1555
- Construcția poemului – specific medievală – se axează pe simetrie (principiu numeric: 3
părți, fiecare cu 33 de cânturi +prolog)
- Simbolica nr: 3 – sfânta treime, 33 – vârsta lui Iisus, 10 – alternanța viață – moarte
- Fiecare parte a poemului se divizează în 10 și se termină cu termenul „stele”
- Începe într-un mod complicat, sfârșitul e catastrofal, se termină într-un mod feiricit.
- Poem alegoric, sinteză a gândirii filosofice
- Dante are un sistem ierarhizat
- Frica – permanent reînoită

1. INFERNUL. Auzirea copiilor nebotezați, a celor ce nu l-au cunoscut pe Hristos

- Dante, rătăcit într-o pădure unde voia să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, se
trezește la un moment dat înconjurat de o panteră, de un leu și o lupoaică. Cuprins de
 spaimă, îi vine o umbră în ajutor: este poetul Virgiliu, care îl va conduce prin Infern,
singura posibilitate de a ieși din pădure.
- Împreună coboară prin nouă cercuri concentrice,fiecare cerc fiind ocupat de diverse
personaje celebre din istoria omenirii, în funcție de păcatele săvârșite, dar și de
personalități contemporane, adversari personali sau persoane disprețuite, trimiși de Dante
în Infern pentru a-și ispăși viciile.
- Pedepsele sunt descrise în ordine crescândă, cu cât se coboară în profunzimea iadului, care
este și centrul pământului. Aici intalnesc de asemenea celebrul cuplu adulterin, Paolo si
Francesca, sotia unui macelar care intr-un acces de furie si gelozie ii omoara pe amandoi
- Această intamplare ii ofera lui Dante o viziune despre dragoste ca un sentiment ce
continua si dupa moarte, aducandu-i in acelasi timp amaraciune pentru iubirea sa
neimplinita.
- Astfel opera capata un caracter romantic, opus curentului tanar renascentist al perioadei
istorice. Această parte a călătoriei se termină cu vederea lui Lucifer, chinuit într-un lac
înghețat
- De aici, vor ieși, urcând pentru a vedea din nou "cerul înstelat". Călătorind în lumea
fantastică a morților, Dante duce cu sine toate sentimentele și pasiunile celor vii, trage
după el - cum s-a scris - tot pământul.

2. PURGATORIUL.
- Dante și Virgiliu ajung pe cealaltă parte a pământului, în fața muntelui Purgatoriului, pe
culmile căruia sălășuiesc sufletele morților care se căiesc de păcatele făcute în viață.
- Muntele este împărțit în șapte cercuri, după tipul viciilor avute (mânie, avariție, lăcomie
etc.) și durata timpului de căință.
- Rugăciunile celor vii pe pământ îi pot ajuta să iasă mai curând din Purgatoriu. Și aici se
regăsesc persoane cunoscute lui Dante, pentru care arată bunăvoință, cum ar fi prietenii săi
din cercul "dolce stil nuovo" sau marii artiști ai trecutului. În vârful muntelui se găsește
Paradisul terestru, care are aspectul unei păduri populată de figuri alegorice.
- Purgatoriul este o altă ipostază a personalității umane care prevestește zorile Renașterii

3. PARADISUL.
- Ajunși în Paradisul terestru, Virgiliu îl părăsește și se întoarce în Infern. Din acest
moment, Dante va fi călăuzit de Beatrice, instrumentul voinței divine.
- Paradisul, în opoziție cu Infernul, este construit din nouă cercuri orientate spre înălțime.
- Aici este sălașul celor fără de păcate, al sfinților.
- Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile cerești cunoscute în acea vreme dominate de
cerul stelelor fixe.
- La sfîrșitul călătoriei Beatrice îl părăsește și Dante, ghidat de Sfântul Bernardo, adresează
o rugăciune Sfintei Fecioare.
- Artistul se contopește cu Dumnezeu, simbolul "Iubirii care pune în mișcare cerul și
stelele". Dacă în descrierea Infernului și Purgatoriului Dante a avut unele puncte de
sprijin, în Paradis el este unicul creator.
- . Tradiția Paradisului nu exista în literatură și fantezia dantescă a creat-o din propriile
resurse, realizând un vers fluid și de infinită gamă muzicală, corespunzător iradierii
oceanului de lumină a Paradisului.
 Iliada lui Homer
- Prima mare cucerire a poporului grec: cea a poeziei.
- Poemul omului în război.
- Un mare poet cântă aici curajul eroilor, care ucid și mod cu simplitate, sacrificiul volantar
al apărătorilor patriei, durerea femeile
- Mila mai puternică decât răzbunarea
- Dragostea de glorie – ridică omul la înălțimea zeilor.
- În acest poem domnește moartea

Achille
- primul eroul al Iliadei
- Este inima si pivotul acțiuni poemului
- Retragerea sa și a trupelor lui are cele mai grave urmări
Acțiunea, Achille
- Suferă pe câmpie, sub zidurile Troiei 3 înfrângeri
- Din asediatori sunt reduși la defensivă, la asediați
- Tabăra de pe câmpie este forțată de troieni, conduși de Hector
- Dușmanul se pregătește să dea foc vaselor grecilor
- Lipsa lui Achille este semnul forței și puterii sale.
- Absență – prezență care domină toate mișcările luptei
- Cei mai viteji șefi acheeni: Aiax, Oileus, Diomede
- Achille s-a condamnat la inactivitate
- Într-o noapte, achille vede că din tabăra grecilor vine o ambasadă, din care fac parte doi
mari șefi: Aiax, Ulysse, Phoenix.
- Toți 3 îl imploră să revină în luptă, să salveze armata, făcându-i făgăduiala unor daruri și
onoruri.
- Achille cu un „nu” brutal. Declară că va lua drumul m ării cu trupele sale și se va întoarce
la căminul său.
- L-aș înjosi dacă ar putea să se oprească aici
- Achille, a doua zi, nu pleacă, ptc troienii forțează întăriturile grecilor.
- Într-o corabie, Hector strică la camarazii săi să aducă focul care va incendia flota.
- Achille vede flacăra primul vas grec, flacăra = vestirea înfrângerii grecilor
- Nu poate rămâne neclintit la rugăminea lui Patroclu (cel mai bun tov. Al lui, jumătatea lui)
și-l lasă pe Patroclu să plece în luptă cu armele lui. Achille îl pune pe Patroclu în fruntea
soldaților.
- Hector îl ucide pe Patroclu în luptă corp la corp (contribuie Apollon la moartea lui)
- Durerea lui Achille: refuză hrană, își smulge părul, se mânjește pe haine și pe față cu
cenușă, se gândește la moarte (refugiu rușinos al lașilor)
- Această durere îl readuce la viață și la acțiune, dezlănțuie o furtună de mânie în el, o
dorință de răzbunare a camaradului lui.
- Achille se întoarce în luptă (a 4-a bătălie).
- Armata troiană înfrântă, exterminată.
- Punctul culminant: lupta corp la corp între Achille și Hector. Hector moare și corpul îi este
tânâr de Achille în tabăra grecilor, drept trofeu, și-l batjocoresc.
 - Priam (tatăl lui Hector) îl roagă pe Achille să-i dea trupul neînsuflețit al lui Hector
- Hector e înmormântat de poporul troian cu onorurile funerare. (lamentațiile femeilor,
cântecele de doliu: cântă nefericirea și gloria aceluia care și-a dat viața pentru ai săi)

Critică Andre Bonnard.

 Poemele care au deschis calea lui Homer se transmiteau din memorie.
 Lucrările savante recente au sugerat că nașterea „Iliadei” se plasează în momentul
în care poezia improvizată se fixează într-o operă de artă scrisă și elaborată.
 Apariția primei epopei ridică la nivelul unei opere de artă o parte din materia
tradițională epică improvizată.
 Clasa burgheză dă valoare artistică, dă forma unei culturi poetice
 Această cultură poetica este pusă în serviciul întregii cetăți, în serviciul poporului.
 Nașterea „Iliadei” – vast poem popular, cu mulți autori la origine, dar, în cele din
urmă, al unui autor unic.
 Iliada este o lume populată cu creaturi originale, deosebite unele de altele.
 Pentru a face un personaj să trăiască fără a-l descris este destul să-i atribuie un
singur gest, un cuvânt mic.
 Sunt sute de soldați care mor în luptele din Iliada, unii intră-n poem doar pentru a
muri.
 Există un sentiment diferit față de moarte pe care-l exprimă prin gest: POETUL
DĂ VIAȚĂ CHIAR ÎN MOMENTUL ÎN CARE EL O RETRAGE.
 Elena – antiteză cu Paris. Moralitatea sa – revoltă împotriva Afroditei, sensibilă
înainte a fi senzuală. Frumusețe și pasiune = daturi, destinul lor. Firea Elenei –
ordine, viață regulată. Rolul de soție vinovată. Afrodita pune stăpânire pe Elena pt
a-și manifesta atotputernicia, însă ea e o femeie simplă care vrea să-și trăiască viața
de soție tânără și mamă drăgăstoasă.
Exp: moartea lui Harpalion, un vitează care nu-și stăpânește o mișcare de spaimă
instinctivă – e lovit și căzut la pământ, dar coprul încă exprimă revolta: se răsucea ca un șarpe.
Exp: Cebriones, când a murit, exprimă simplitatea cu care acest erou a intrat în moarte. În
jurul lui continuă bătălia, dar el se odihnește în uitare și pace.
 Homer merge drept la om, printr-o gest, printr-o atitudine: el caracterizează ceea ce
constituie fondul oricărei ființe omenești.
 Aproape toate personajele din Iliada sunt soldați – cea mai mare parte viteji
Achille – Hector: opunere nu numai a 2 temperamente omenești opuse, dar și a două
stadii opuse ale evoluției umane.
o Achille – măreția lui e luminată de flăcările incediului unei lumi: lume acheană a
jafului și a războiului. Puterea lui Achille exprimantă prin comparații: ca un mare
incendiu, ca un zeu.
o Hector – apărătorul pământului și dreptului. Proclamă înțelepciunea pactelor,
afecțiunile familiale. Este model după modelul homeric, stăpânește teama, viteaz
datorită actului de reflecție și rațiune, își iubește patria.
Noblețea „Iliadei” – strigătul adevărului ajuns până la noi.
 Odiseea lui Homer
- fără Ulise, Odiseea n-ar fi decât o colecție de povestiri și de aventuri de un interes inegal.
- Se surprind cele trei semne ale versiunii pe care Homer a cunoscut-o: numai soțul e în
stare să întindă arcul pe care îl posedă, numai Ulise a știut cum a fost construit patul
nupțional, Ulise are o cicatrice pe care doar soția o cunoaște, numai soțul e în stare să
întindă arcul pe care îl posedă.
- Această repetare de trei ori susține atenția unei curiozități naive.
- Homer variază împrejurările celor trei semne
Ulise:
- șiret, curajos, inteligent, înțelept
- eroul poveștii populare a întoarcerii soțului: un bărbat a plecat pentru o lungă călătorie.
Soția îi rămâne credincioasă și îl recunoaște la întoarcere.