Managementul prin finanţe al firmei.

Activitatea financiară, prin metodele, instrumentele şi valoarea ridi-cată a informaţiilor sale

specifice, devine un factor activ atât în procesul de fundamentare a deciziilor economice, cât
şi în conducerea curentă a întreprinderilor. Pentru multe din proiectele managerului firmei,
filiera financiară este nu numai obligatorie, dar şi hotărâtoare, condiţionarea fînanciară având
drept de veto pentru transpunerea în fapt a proiectului respectiv.
Filiera financiară este nu numai obligatorie, dar şi hotărâtoare, condiţionarea fînanciară
având drept de veto pentru transpunerea în fapt a proiectului respectiv.
Punctul de plecare în revizuirea periodică a obiectivelor din politica generală a firmei este
analiza stării economico-financiare a întreprinderii la anumite date. Această analiză aduce în
faţa conducerii firmei informaţii referitoare la randamentul funcţionării structurii de producţie
şi la modul în care piaţa recunoaşte valoarea înmagazinată în produse şi servicii de către
procesele de consum şi de producţie organizate de unitatea respectivă.
Punctul de plecare în revizuirea periodică a obiectivelor din politica generală a firmei este
analiza stării economico-financiare a întreprinderii la anumite date. Această analiză aduce
în faţa conducerii firmei informaţii referitoare la randamentul funcţionării structurii de
producţie şi la modul în care piaţa recunoaşte valoarea înmagazinată în produse şi servicii de
către procesele de consum şi de producţie organizate de unitatea respectivă.
Printre cele mai incisive informaţii financiare care pot genera obiective noi de politică a
firmei remarcăm indicatorii de lichiditate şi solvabilitate, rentabilitatea, gradul de
îndatorare, gradul de uzură a mijloacelor fîxe şi a fondului de informaţii, viteza de
rotaţie a activului circulant, costul capitalului de lucru, rata dividendelor solicitată de
proprietari sau cea asiguratâ de firmele concurente, costul şi preţul marginal etc.
Prima condiţie financiară se obţine analizând financiar procesul de consum pe care 1-ar
genera noul obiectiv.
yv > yc unde:
 yv = veniturile financiare previzibile a fi disponibilizate pentru obiectivul analizat;
 yc = costurile financiare previzionate pentru asimilarea în întreprindere a obiectivului
respectiv.
A doua condiţie financiară se conturează în urma prognozării efectelor pe care obiectivul
propus pentru redresarea firmei le-ar aduce într-un viitor imediat.
În scopul realizării informaţiilor necesare, economistul utilizează modelele redate în partea a
treia a lucrării, insistând asupra efîcienţei previzibile (Ep) în comparaţie cu eficienţa din
perioada curentă (Ec):
Ep>Ec .
Adoptarea deciziei economice
Acest moment important al procesului decizional cuprinde acţiuni ca informarea, analiza
informaţională, sinteza soluţiilor optime, adoptarea soluţiei optime ca decizie.
  Informarea
 Misiunea economistului financiar nu se rezumă la o prezenţă pasivă, de furnizor de
informaţii; el va trebui sâ se "bată" pentru a asigura surselor de date financiare şi
informaţiilor respective un loc la fel de important pe masa echipei de decizie ca al
surselor de informaţii de naturâ tehnică, tehnologică, economică, socialâ.
 Analiza informaţională. Materialul procurat în etapa precedentâ este supus unei
prelucrări şi interpretări cu modele adecvate fiecărui domeniu.
 Sinteza soluţiilor posibile. Multitudinea de informaţii economice şi financiare
posibile nu asigurâ de la sine un loc privilegiat pentru economistul finanţist în
activitatea de obţinere a fondului de informaţii, precum şi în etapa următoare de
sinteză a soluţiilor posibile.
 Alegerea soluţiei optime ca decizie.
 Impasul principal în analizarea consecinţelor de diferite feluri din nucleul soluţiilorera
dat de unităţile de măsură diferite în care se exprimau informaţiile respective.
Rezolvarea problemei au găsit-o matematicienii Von Neuman şi Morgenstem sub
forma calculul utilităţilor. Unitatea de măsură comună pentru toare categoriile de
consecinţe a devenil utilitatea, în sensul folosului pe care îl obţine decidentul (firma)
prin realizarea în activitatea economică a consecinţei respective.
 Implementarea deciziei economice în structura economică a întreprinderii
Bugetarea activităţii economice din întreprindere
Bugetarea, aşa cum au remarcat cei care au impus-o între metodele moderne de conducere, nu
este numai meserie, ci, într-o proportie de peste 75%, este relaţie interumană. Ea se realizează
printro motivare clară, dar severă, a întregului personal al firmei de a înţelege şi de a respecta
toate restricţiile şi exigenţele financiare. Indiferent de amploarea activităţii economice care
se supune bugetării (fie că este vorba de întreaga decizie de producţie sau numai de o simplă
acţiune de ordin social), operaţiunea respectivă parcurge următoarele etape:
 etapa pregătitoare
 etapa bugetării efective;
 etapa reglării bugetului.
Etapa pregătitoare prin care se lansează spiritul şi exigenţele bugetării, determinarea
tipurilor de bugete posibil de utilizat la nivel macroeconomic, precizarea centrelor de
responsabilitate; Aplicarea corectă şi consecventă a principiilor bugetării presupune
reorganizări în munca serviciului financiar şi a celorlalte compartimente din firmă.
Teoria financiară a sintetizat numeroase tipuri de bugete, în funcţie de scopul urmărit, de
fenomenul ce urmează a fi bugetat, de perioada de timp pentru care se întocmeşte bugetul
respectiv, de centrul de responsabilitate vizat:
 - După procesul economic pe care îl bugetăm, avem
 (productiei), bugetele activitâţilor de consum;
 - După fenomenele la care se referă, avem bugete financiare, bugetul trezoreriei,
bugetele fluxurilor financiare externe;
 - După perioada de timp avută m vedere, avem
 , bugete trimestriale, bugete multianuale
  - După amploarea activităţii reflectate, avem bugetul întregii activităţi economice,
bugete pe centre de responsabilitate
Bugetarea efectivă, ocazie cu care activităţile şi fluxurile de fonduri sunt transformate în
informaţii financiare şi apoi în decizii încorporabile în macheta bugetelor;
Reglarea bugetului presupune transformarea abaterilor în implicaţii financiare, căutarea
fondurilor şi realizarea bugetelor intermediare.
Aplicarea managementului prin bugete presupune parcurgerea următoarelor etape:
 dimensionarea obiectivelor sub formă de indicatori;
 elaborarea sistemului bugetelor la nivelul firmei;
 organizarea sistemului informaţional pentru completarea bugetelor;
 coordonarea sistemului de bugete; a. controlul şi evaluarea realizărilor.
Avantajele aplicării managementului prin bugete sunt:
 asigurarea unui control permanent al resurselor financiare;
 concentrarea eforturilor spre reducerea costurilor de producţie.
Managementul prin bugete prezintă şi câteva limite, între care:
 volumul mare de muncă cerut pentru aplicarea metodei;
 operativitate scăzută ca urmare a unor circuite informaţionale lungi.
Testul grila:
1. Tipuri de bugete:
o bugetele activitâţilor de consum
o bugetele fluxurilor financiare externe
o Bugete strategice
o bugete multianuale
o bugetul exploatării
o bugete anuale
o bugetul trezoreriei
o Bugete pregătitoare

2. Bugetarea activităţii economice din întreprindere,etape:

o etapa pregătitoare
o etapa motivationala
o etapa bugetării efective
o etapa controlului
 o etapa reglării bugetului.

3. Avantajele aplicării managementului prin bugete sunt:

o asigurarea unui control permanent al resurselor financiare;

o concentrarea eforturilor spre reducerea costurilor de producţie.
o volumul mare de muncă cerut pentru aplicarea metodei;
o operativitate scăzută ca urmare a unor circuite informaţionale lungi

4. Cele mai incisive informaţii financiare care pot genera obiective noi de politică a
firmei sunt:

o lichiditate şi solvabilitate
o rentabilitatea
o gradul de uzură a mijloacelor fîxe
o cercetarea concurentilor
o Informatii externe