155.

Leul şi cei trei sfătuitori

Leul îi ceru oii să-i spună dacă respiraţia lui miroase. Ea spuse că da, şi-i
înfulecă capul pentru fusese o proastă. Leul îi ceru lupului acelaşi lucru.
Lupul răspunse că nu, şi leul îl rupse în bucăţi pentru că fusese un lingău.
În final, chemă o vulpe şi o întrebă acelaşi lucru. Vulpea îşi ceru mii de
scuze şi-i spuse leului că acum prinse o răceală şi nu putea mirosi.

Oamenii înţelepţi îşi ţin gura în situaţii ameninţătoare.

156. Micii şi marii peşti

Pescarul trăgea năvodul pe care-l aruncase în mare, şi observă că era plin

cu tot felul de peşti. Peştii mici scăpară prin ochiurile plasei şi intară iarăşi
în apă, în timp ce peştii mari rămaseră în plasă şi ajunseră în apă.

Nu e întotdeauna inteligent şi sigur să fii un peşte mare într-un lac mic.

157. Măgarul, cucoşul şi leul

Un măgar şi un cucoş locuiau împreună într-o curte. Într-o zi un leu

flămînd trecea pe acolo şi văzu ca măgarul arăta aşa de bine că se hotărî să
facă din el o masă bună. Acum animalele din curte spuseră că nimic nu-l
enervează mai tare pe un leu decît cotcodăcitul unui cocoş, şi la un moment
dat cocoşul începu să cucurigească. Atunci leul fugi cît de repede putu tot
mai departe.

Bucuroase să vadă că leul era înspăimîntat de un amărît de cocoş, măgarul

prinse curaj, alergă după el, şi se simţi mîndru că îl alungă din curte pe
regele animalelor. El nu plecă prea departe, cînd leul se întoarse dintr-o
dată, şi făcu din el o masă fruptoasă în cîteva secunde.

Încrederea prostească începe cu ignoranţa şi se termină cu ruina.