Luceafarul

de Mihai Eminescu
~Redacteaza un eseu in care sa prezinti particularitatile unui text poetic

Aparut ca o reactie la rigorile textului clasic, romantismul reprezinta un

nou mod de raportare a fiintei umane la sine si la lumea in care aceasta
traieste. Spre deosebire de literatura clasica ce oglindea realitatea exterioara,
literatura romantica va oglindi realitatea interioara a artistului, imaginatia,
originalitatea si fantezia creatoare a acestuia.
Capodopera a literaturii romanesti si universale, opera „Luceafarul”
reprezinta o sinteza a genurilor si speciilor literare, ce concretizeaza in esenta ei
o serie de teme, idei si motive romantice.
In primul rand, caracterul romantic se evidentiaza la nivelul antitezei,
figura de stil preferata de reprezentantii acestui curent.
Astfel, intregul discurs liric se bazeaza pe antiteza dintre cadrul universal-
cosmic si cel uman-terestru, pe antinomia dintre gandirea pozitivista a omului
de rand si cea a geniului.
In al doilea rand, se poate observa o sinteza a genurilor literare in care
epicul se imbina armonios cu elementele de pastel si cele ale idilii specifice
genului liric, ca, in final, sa redea destinul damnat al omului de geniu respins de
societate, dezvaluind caracterul dramatic prin secventele dialogate dintre
Caralina-Catalin, fata de imparat si Luceafar, Luceafar-Demiurg.
In plan tematic, discursul abordeaza trei teme majore: visul erotic, iubirea
neimplinita si tema filosofica a cunoasterii, prin structura antagonica om de
geniu-om de rand.
Inca din prima parte a poemului se dezvolta mitul erotic al Zburatorului,
sugerat de visul fetei de imparat. Luceafarul coboara din planul cosmic la
chemarea fetei de imparat care-l asteapta in spatiul limitat, „La fereastra unde-
n colt/Luceafarul asteapta”, teluric. Idila se naste tot in cadrul oniric „Il vede
azi, il vede maini/Astfel dorinta-i gata/Iar el privind de saptamani/ Ii cade draga
fata.”
Iubirea neimplinita vine din teama omului de rand de a se ridica la conditia
si aspiratiile omului de geniu, astfel ca fata de imparat refuza chemarea
acestuia in lumea astrelor: „Caci eu sunt vie, tu esti mort/ Si ochiul tau ma-
ngheata.” In ceea ce-l priveste pe Luceafar, acesta cere sacrificiul suprem in
favoarea iubirii, dar este refuzat de instanta divina, Demiurgul: „Reia-mi al
nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de
iubire.”
Din discursul Luceafar-Demiurg, din partea a treia a poemului izvoraste o
lunga cugetare filosofica a peristabilitatii fiintei umane, a destinului originar:
„Tu vrei un om sa te socoti/Cu ei sa te asemeni?/Dar piara oamenii cu toti/S-ar
naste iarasi oameni/ Ei numai doar dureaza-n vant/Deserte idealuri...Noi nu
avem nici timp, nici loc/Si nu cunoastem moarte.”
La nivelul limbajului, se mentine structura antitetica prin folosirea
pronumelor personale „eu”, „voi”, „vostru”, „lumea mea-lumea voastra”:
„Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece/Ci eu in lumea mea ma
simt/Nemuritor si rece.”
De asemenea, se poate observa eleganta si rafinamentul artistic al
discursului Luceafarului ce contrasteaza cu discursul simplu, popular ce
sublimeaza conditia sociala precara si originea incerta a pajului Catalin „viclean
copil de casa/Ce imple cupele cu vin/Mesenilor la masa.” Luceafarul are, in
contradictoriu cu imaginea lui Catalin, cerul si soarele ca tata si marea si
noaptea ca mama. Alaturi de Catalin, pana si fata de imparat isi pierde
unicitatea prin potrivirea de nume Catalin-Catalina.
Asadar, Luceafarul este un personaj romantic, exceptional, un Hyperion in
lumea astrelor, un zeu, o individualitate care ar destrama ordinea cosmica prin
disparitia lui, de unde se intelege si refuzul categoric al Demiurgului.
Din titlu, fiind un substantiv articulat cu articol hotarat „-l”, rezulta ca in
jurul acestuia graviteaza intreaga problematica a poemului.
Considerat arta poetica eminesciana, „Luceafarul” este poemul capabil sa
redea intreaga lupta interioara a fiintei duale, a omului si a geniului deopotriva
si, nu degeaba George Calinescu afirma ca „daca ar disparea toate poeziile lui
Eminescu cu exceptia „Luceafarului”, acesta insusi va fi capabil sa redea forta
creatoare a marelui poet, Eminescu.”