CURS 8 Gestiunea și contabilitatea operaţiunilor cu clientela

8.1 Gestiunea şi contabilitatea conturilor curente ale clientelei

Operaţiunile bancare cu clientela nebancară se referă la:

- operaţiuni prin conturile curente ale clientelei;
- atragere a disponibilităţilor băneşti ale clientelei, prin intermediul conturilor de depozite;
- credite acordate clientelei;
- primirea, respectiv darea în pensiune a valorilor;
- diferite servicii conexe.
În Planul de conturi specific instituţiilor de credit există prevăzută grupa 25 „Conturile
clientelei”, care reflectă operaţiuni referitoare la: conturile curente ale clientelei; conturile de
depozite ale clienţilor şi certificate de depozit, carnete şi librete de economii.
Conturile curente ale clientelei se deschid pe baza unor cereri de deschidere a contului
curent adresată de client băncii. Convenţia de cont curent pentru persoane fizice sau juridice
reprezintă un document pe baza căruia titularul de cont persoana fizică sau juridică,
împuterniceşte banca să-i administreze contul curent şi să efectueze operaţiuni de decontări cu
sau fără numerar. Titularul de cont poate autoriza alte persoane să retragă sau să ordone
transferul de sume din contul curent, persoane ce sunt menţionate în Fişa specimenelor de
semnătură. Starea financiară şi extrasul de cont al contului curent se eliberează de bancă
titularului de cont sau unui împuternicit al acestuia, la ghişeele băncii sau prin poştă ori e-mail.
Cu ajutorul contului 2511 „Conturi curente” se ţine evidenţa operaţiunilor curente de
încasări şi plăţi în conturile deschise clienţilor. Aceste conturi au de regulă solduri creditoare, iar
sumele respective pot fi retrase de către titularii de conturi în orice moment, fără preaviz.
Conturile curente pot avea şi solduri debitoare în condiţii speciale de descoperit în cont
(overdraft). În creditul contului se reflectă numeroase operaţiuni, dintre care amintim:
- încasări ale clientelei, prin intermediul conturilor 109 „Alte valori”, 1111 „Cont curent la
BNR”, 121 „Conturi de corespondent la bănci – nostro”, 122 „Conturi de corespondent ale
băncilor – loro”, 1611 „Valori de recuperat”, 2611 „Valori de recuperat”;
- depuneri în numerar de către clientelă, prin intermediul contului 101 „Casa”;
- încasări ale clientelei de la alţi clienţi cu cont la aceeaşi bancă, prin intermediul contului
2511 „Conturi curente”;
- încasări ale clientelei din credite acordate altor clienţi cu cont la aceeaşi bancă, prin
intermediul conturilor 20 „Credite”,
- depozite ale clienţilor diminuate sau lichidate, prin intermediul contului 253 „Conturi de
depozite”.
Băncile calculează şi bonifică dobânzi la disponibilităţile din contul curent. Reflectarea în
contabilitate a acestor dobânzi se face cu ajutorul contului 25172 „Datorii ataşate”, care ţine
evidenţa datoriilor din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldului creditor al
contului curent, în corespondenţă cu contul de cheltuieli cu dobânzi 6024 „Dobânzi la conturile
curente”. La scadenţă, dobânzile plătite de bancă majorează disponibilităţile în conturile curente
ale clientelei.
Pentru soldurile debitoare ale conturilor curente, titularii de cont trebuie să plătească
băncii dobânzi, care se reflectă în contabilitate în contul 25171 „Creanţe ataşate”, care ţine
evidenţa creanţelor din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente soldului debitor al
contului curent, în corespondenţă cu contul de venituri din dobânzi 7024 „Dobânzi de la
conturile curente debitoare”. La scadenţă, plata dobânzilor de către clienţi diminuează
disponibilităţile din conturile curente ale clientelei, iar dacă nu se plătesc la scadenţă, dobânzile
sunt trecute în categoriile celor restante şi ulterior, îndoielnice.
 Titularii de cont se obligă să plătească băncii comisioanele şi spezele datorate pentru
operaţiunile efectuate şi serviciile bancare prestate, care sunt reflectate în contabilitatea băncii
ca şi venituri din comisioane.

Exemplu rezolvat: Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu numerar

derulate de persoane fizice prin intermediul conturilor curente de card.
G.I., client al băncii X SA, depune 10.000 lei în contul său curent în intenţia de a utiliza
ulterior aceste sume din contul său de card. Pentru aceasta, banca va transfera disponibilul
clientului din contul său curent de disponibil în contul de disponibil în cont de card, reţinând din
contul curent al clientului pentru operaţiunea de transfer suma de 100 lei.
Întrucât la un automat de numerar al băncii nu mai există bancnote, banca procedează
la alimentarea automatului cu numerar în valoare de 300.000 lei. Clientul se deplasează la
automatul de numerar şi ridică pe baza cardului suma de 1.000 lei, operaţiune pentru care îi
este reţinut un comision de 25 lei.
La sfârşitul lunii, pentru disponibilul existent în contul de card al clientului, banca acordă
o bonificaţie de 450 lei, care îi este virată în contul curent.
Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii X operaţiunile de mai sus.
Rezolvare:
Persoana fizică G.I. depune numerar în contul său curent, operaţiune care este reflectată în
contabilitatea băncii, astfel:
10.000 101.L, analitic în lei = 2511 10.000
Transferul numerarului din contul curent al persoanei fizice în contul său de card bancar:
10.000 2511 = 2511.C analitic card 10.000
Înregistrarea comisionului pentru operaţiunea de transfer a disponibilului:
100 2511 = 7029 100
Înregistrarea alimentării de către bancă a automatului de numerar cu bancnote:
300.000 102 = 101 300.000
Persoana fizică G.I. ridică numerar de la automatul de numerar ATM-ul băncii sale:
1.000 2511.C, analitic card = 102 1.000
Înregistrarea comisionului reţinut de bancă pentru operaţiunea de ridicare de numerar de
la automatul de numerar:
25 2511.C, analitic card = 7029 25
Înregistrarea dobânzii bonificate datorate de bancă pentru numerarul existent în contul de card
la sfârşitul lunii:
450 6024 = 25172 450
Înregistrarea virării în contul de card a dobânzii bonificate de bancă pentru numerarul
existent în contul de card la sfârşitul lunii:
450 25172 = 2511 450

8.2 Gestiunea şi contabilitatea depozitelor bancare ale clientelei

Depozitele reprezintă o formă de mobilizare a disponibilităţilor băneşti ale clientelei,

menită să asigure fructificarea acestora. Pentru a-şi deschide un depozit la societate bancară,
un client adresează băncii o Cerere pentru deschiderea unui depozit, precizând tipul
depozitului, moneda, valoarea, data la care se doreşte constituirea depozitului. La constituirea
propriu-zisă a depozitelor, între bancă şi client se încheie o Convenţie de depozit, al cărei obiect
este administrarea contului de depozit al clientului de către bancă şi care conţine prevederi
clare referitoare la dobândă, comisioane, scadenţă, modalităţi de lichidare etc.
 Administrarea de către bancă a conturilor de depozite ale clienţilor cuprinde:
constituirea depozitelor în numerar şi prin virament la orice unitate a băncii de către titularul
depozitului sau împuternicitul acestuia; lichidarea depozitelor în numerar, pentru cele în lei fără
nici un fel de restricţie, iar pentru cele în valută cu eventuale programări prealabile de câteva
zile; lichidarea depozitelor prin virament; eliberarea extraselor de cont ce cuprind reflectarea
operaţiunilor efectuate în conturile de depozite.
Băncile bonifică dobânzi pentru depozitele clienţilor lunar / la data scadenţei / la data
lichidării depozitelor, în contul / în subcontul curent / în contul de depozit al clientului sau în
numerar. Dobânda achitată de către bancă titularilor persoane fizice reprezintă dobânda
datorată, diminuată cu impozitul pe venitul din dobânzi (16% din dobânzile datorate clienţilor).
Depozitele clientelei pot fi la vedere, la termen şi colaterale. Depozitele la vedere sunt
constituite pentru o durată iniţială de cel mult o zi lucrătoare, iar depozitele la termen sunt
constituite pentru un termen fix pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare.
Depozitele colaterale sunt constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare
determinate. Reflectarea în contabilitate a depozitelor băncilor se face cu ajutorul contului 253
„Conturi de depozite”, detaliat în conturi sintetice de gradul al II-lea: 2531 „Depozite la
vedere”, 2532 „Depozite la termen” şi 2533 „Depozite colaterale”. Conturile de depozite reflectă
în creditul lor depozitele constituite de clientelă, prin intermediul conturilor de lichidităţi (101
”Casa”, 1111 „Cont curent la BNR”, 121 „Conturi de corespondent la bănci – nostro”, 122
„Conturi de corespondent ale băncilor – loro”), conturilor curente ale clientelei (2511 „Conturi
curente”), conturilor de decontări intrabancare (341 „Decontări intrabancare”). Diminuările sau
lichidările de depozite se înregistrează în debitul conturilor de depozite, prin intermediul
conturilor 101 „Casa”, 2511 „Conturi curente”.
Depozitele colaterale cuprind următoarele tipuri de depozite: pentru deschiderea de
acreditive, pentru emiterea de scrisori de garanţie, pentru cecuri certificate, pentru ordine de
plată cu scadenţă, pentru garanţii gestionari şi alte depozite colaterale. Depozitele colaterale
sunt reflectate în contabilitatea băncilor cu ajutorul conturilor sintetice de gradul al III-lea,
operaţionale ale contului 2533 „Depozite colaterale”.
Pentru depozitele clienţilor, băncile bonifică dobânzi, reflectate în contabilitate în contul
25371 „Datorii ataşate”, prin intermediul contului 6025 „Dobânzi la conturile de depozite”.
Certificatele de depozit, carnetele şi libretele de economii reprezintă instrumente la vedere
sau la termen, emise de bancă pentru atragerea disponibilităţilor de la clientelă. Dobânda
aferentă acestor instrumente se plăteşte în avans, lunar sau la scadenţă. Reflectarea în
contabilitate a certificatelor de depozit, carnetelor şi libretelor de economii se face cu ajutorul
conturilor 2541 „Certificate de depozit” şi 2542 „Carnete şi librete de economii”, al căror mod de
funcţionare este similar cu cel al conturilor de depozite.

Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor privind

depozitele bancare. Persoana fizică X se adresează unei unităţi bancare teritoriale a băncii X,
în vederea constituirii unui depozit la termen, clasic cu prelungire automată, cu capital, pe
termen de un an, în valoare de 150.000 lei. Suma este depusă în numerar de către client.
Pentru acest tip de depozit, banca bonifică o dobândă anuală de 24%, plătibilă lunar în contul
de depozit. Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii operaţiunile legate de constituirea
depozitului la termen, dobânzii aferente acestuia şi lichidarea la scadenţă a depozitului.
Rezolvare:
Constituirea depozitului la termen, clasic, cu prelungire automată, cu capital, pe termen de un
an:
150.000 101 = 2532 150.000
 Lunar, se înregistrează datoria aferentă dobânzii calculate şi neajunse la scadenţă, astfel
(150.000 lei x 24% x 30 zile / 360 zile = 3.000 lei):
3.000 60252 = 25371 3.000
Dobânda datorată la depozitele la termen ale persoanelor fizice este impozitată de către
societatea bancară, cu impozitul pe dobânzi (16% x 3.000 lei = 480 lei):
480 25371 = 3536 480
Impozitul pe dobânzi reţinut de bancă este virat bugetului consolidat al statului:
480 3536 = 1111 480
La scadenţă, dobânda netă este plătită clientului de către bancă, sumele fiind virate în
contul de depozit al clientului:
2.520 25371 = 2532 2.520
Înregistrările contabile referitoare la dobânda datorată şi plătită clientului aferentă primei
luni sunt valabile şi pentru următoarele luni până la scadenţa depozitului.
La scadenţa de un an, depozitul este lichidat de către client, prin virarea sumelor în contul
curent al clientului sau prin lichidarea depozitului în numerar:
2.520 2532 = 2511 sau 2.520
101
Prin Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, deponenţii garantaţi persoane
fizice, cât şi persoanele juridice, beneficiază de garantarea depozitelor constituite la societățile
bancare active în România, echivalentul în lei a 100.000 euro.

8.3 Gestiunea şi contabilitatea creditelor bancare ale clientelei

Operaţiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziţia sau se
obligă să pună la dispoziţia clienţilor, fondurile solicitate sau îşi ia un angajament prin
semnătură, de natura avalului, cauţiunii sau garanţiei în favoarea acestora. Sunt asimilate
operaţiunilor de creditare, operaţiunile de leasing şi toate operaţiunile de locaţie însoţite de
opţiunea de cumpărare.
Pentru studierea aspectelor contabile ale creditării este necesară distincţia între
acordarea propriu-zisă a unui credit, adică punerea la dispoziţie a fondurilor, operaţiuni care se
înregistrează în conturile bilanţiere bancare şi angajamentul de a pune la dispoziţie fonduri ori
angajamente prin semnătură, operaţiuni care figurează în conturi în afara bilanţului.
Contabilitatea creditelor acordate clientelei nefinanciare evidenţiază ansamblul
creanţelor deţinute de bancă asupra agenţilor economici, alţii decât băncile, cu excepţia
creanţelor materializate printr-un titlu. Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine în
funcţie de destinaţia acestora, pe următoarele categorii: creanţe comerciale (operaţiuni de scont
şi asimilate, factoring şi alte creanţe comerciale), cu ajutorul contului 201 „Creanţe comerciale”
şi a analiticelor sale; credite de trezorerie, cu ajutorul contului 202 „Credite de trezorerie";
credite de consum și vânzări în rate cu ajutorul contului 203, credite pt finanțarea operațiunilor
de comerț exterior cu ajutorul contului 204, credite pentru finanțarea stocurilor și pentru
echipamente cu ajutorul contului 205, credite pentru investiții imobiliare cu ajutorul contului 206
și alte credite acordate clientelei cu ajutorul contului 209.

Exemplu rezolvat: Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de creditare a

clienţilor nebancari. Societatea bancară X SA acordă unui agent economic A un credit pentru
finanţarea cheltuielilor şi a stocurilor temporare în sumă de 240.000 lei. Creditul va fi utilizat
pentru aprovizionarea cu materii prime. Durata creditului este de 1 an de zile, calculată de la
data primei trageri. Dobânda curentă la creditul acordat este de 24 pe an. Dobânda va fi
încasată lunar, în prima zi a lunii curente pentru luna anterioară. Data la care creditul a fost
aprobat (20.11) nu coincide cu data la care se face prima tragere din credit (22.11).
Pentru creditul pus la dispoziţie, împrumutatul va plăti băncii un comision de gestiune de
1 flat, calculat asupra întregii valori a creditului. Comisionul de gestiune se percepe la prima
tragere din credit. Creditul va fi rambursat în 12 rate.
Împrumutatul se obligă să garanteze creditul, dobânzile şi comisioanele aferente prin
următoarele garanţii constituite în favoarea băncii:
- garanţie reală mobiliară pe soldul creditor al conturilor deschise la bancă pe numele
clientului A, în valoare de 100.000 lei. Asupra soldului creditor al conturilor clientului A deschise
la banca X se încheie un contract de garanţie reală mobiliară fără deposedare, consemnat în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare;
- ipoteca convenţională de rang I asupra unui imobil, care va fi înscris în favoarea băncii
la secţia de Carte Funciară a Judecătoriei locale. Valoarea imobilului considerat drept garanţie
este de 200.000 lei, potrivit Raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat.
Se cere să se reflecte în contabilitatea băncii X operaţiunile de mai sus.

Întrucât acordarea propriu-zisă a creditului nu coincide cu aprobarea sa, în momentul

aprobării se înregistrează angajamentul de creditare în favoarea clientului A, conform
contractului de credit încheiat între bancă şi client:
240.000 903 = 999 240.000
La acordarea creditului se înregistrează, în extrabilanţier, diminuarea angajamentelor în
favoarea clientelei, prin stornarea operațiunii de mai sus. În conturile patrimoniale se
înregistrează punerea la dispoziţia clientului a creditului pentru finanţarea stocurilor, prin transferul
sumelor în contul curent al clientului:
240.000 2051 = 2511 240.000
Se înregistrează, în extrabilanţier, garanţiile aferente creditului acordat (ipoteca de
rangul I asupra unui imobil al clientului şi garanţie reală mobiliară asupra soldului creditor al conturilor
clientului la bancă):
300.000 999 = % 300.000
9611 200.000
9613 100.000
Se înregistrează încasarea comisionului de gestiune a creditului, prin reţinerea sa din
contul curent al clientului, în ziua tragerii creditului, adică la acordarea sa:
2.400 2511 = 7029 2.400
Dobânda la creditul acordat de bancă se calculează de la data primei trageri a creditului,
până la data rambursării integrale a creditului, iar calculul se va face utilizând soldul
nerambursat al creditului. Formula potrivit căreia se calculează dobânda datorată de client este:
Dobânda datorată = (Sold cont împrumut x Rata anuală a dobânzii x Număr efectiv de zile) /
360 x 100
Dobânda aferentă primei rate este = (240.000 x 24% x 30 zile) / 360 = 4.800 lei.
Se înregistrează dobânda calculată şi neajunse la scadenţă aferentă primei luni, sub
forma unei creanţe ataşate:
4.800 20571 = 70216 4.800
În prima zi a celei de a doua luni, adică la scadenţă, se înregistrează încasarea dobânzii
aferente primei luni a creditului:
4.800 2511 = 20571 4.800
Clientul rambursează prima rată a creditului la scadenţa acesteia:
20.000 2511 = 2051 20.000
 Înregistrările dobânzii de încasat, încasarea acesteia şi rambursarea ratelor creditului
aferente următoarelor 11 rate sunt similare celor prezentate pentru prima lună.
În situaţia în care clientul îşi rambursează la scadenţă ratele creditului şi dobânzile
aferente, la finalul perioadei de creditare, societatea bancară înregistrează, în extrabilanţier,
anularea garanţiilor aferente creditului acordat. În cazul în care clientul nu îşi rambursează la
scadenţă dobânda şi ratele aferente, banca va transforma ratele şi dobânzile în creanţe
restante, iar ulterior în îndoielnice.

8.3.1 Delimitări contabile privind evaluarea creditelor şi creanţelor bancare

Conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară pe care le aplică în

organizarea şi conducerea contabilităţii, activele şi datoriile financiare sunt clasificate de către
societăţile bancare în următoarele categorii:
1. Active şi datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere,
dacă întrunesc cel puţin una dintre condiţiile:
- sunt clasificate ca fiind deţinute în vederea tranzacţionării (dobândite sau suportate în
principal în scopul vânzării sau răscumpărării în viitorul apropiat; sau fac parte dintr-un portofoliu
de instrumente financiare identificate gestionate împreună şi pentru care se urmăreşte
obţinerea unui profit pe termen scurt; sau este un instrumente derivat)
- la recunoaşterea iniţială sunt desemnate de bancă drept evaluate la valoarea justă prin
profit sau pierdere
2. Investiţii păstrate până la scadenţă reprezintă activele financiare nederivate cu
plăţi fixe sau determinabile şi cu o scadenţă fixă pe care o banca are intenţia pozitivă
şi capacitatea de a le păstra până la scadenţă.
3. Creditele şi creanţele reprezintă activele financiare nederivate cu plăţi fixe sau
determinabile care nu sunt cotate pe o piaţă activă, altele decât cele pe care banca
intenţionează să le vândă imediat sau în scurt timp şi sunt clasificate drept deţinute
în vederea tranzacţionării şi cele pe care banca, la recunoaşterea iniţială, le
desemnează la valoarea justă prin profit sau pierdere, cât şi cele pe care banca, la
recunoaşterea iniţială, le desemnează drept disponibile în vederea vânzării sau cele
pentru care deţinătorul s-ar putea să nu recupereze în mod substanţial toată
investiţia iniţială, din altă cauză decât deprecierea creditului şi care trebuie clasificate
drept disponibile în vederea vânzării
4. Active financiare disponibile pentru vânzare reprezintă activele financiare
nederivate care sunt desemnate drept disponibile pentru vânzare sau care nu sunt
clasificate în alte categorii.
Un activ financiar este reprezentat de orice activ care reprezintă numerar, un
instrument de capitaluri proprii al unei entităţi, un drept contractual de a primi numerar / un alt
activ financiar de la o altă entitate sau de a schimba active financiare sau datorii financiare cu
altă entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile băncii.
O datorie financiară este reprezentată de orice datorie care reprezintă o obligaţie
contractuală de a livra numerar sau alt activ financiar unei alte entităţi sau de a schimba active
financiare sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile
entităţii.
Un instrument de capitaluri proprii este reprezentat de orice contract care certifică
existenţa unui interes rezidual în activele băncii după deducerea tuturor datoriilor acesteia.
Băncile recunosc active financiare în situaţia poziţiei financiare doar atunci când băncile
devin parte a prevederilor contractuale ale instrumentului financiar. Activele şi datoriile
financiare sunt recunoscute initial la valoarea justă, plus în cazul activelor şi datoriilor financiare
care nu fac parte din categoria la valoarea justă prin profit sau pierdere, costurile de
tranzacţionare direct atribuibile achiziţiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare.
Băncile recunosc initial creditele şi creanţele şi datoriile financiare la cost amortizat la data la
care sunt generate. Toate celelalte active şi datorii financiare sunt recunoscute initial la data
tranzacţionării, când banca devine parte a prevederilor contractuale ale instrumentului. După
evaluarea iniţială, băncile evaluează activele financiare, inclusiv instrumentele financiare ce
constituie active, la valoarea lor justă, fără a deduce costurile de tranzacţionare ce ar putea să
apară la vânzarea sau cedarea activelor (excepţie fac de exemplu, creditele şi creanţele care
sunt evaluate la cost amortizat utilizând metoda dobânzii efective).
La fiecare dată de raportare, băncile evaluează măsura în care există dovezi obiective
că un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat ca rezultat al unuia sau al
mai multor evenimente care au apărut după recunoaşterea iniţială a activului. Băncile trebuie să
dispună de o metodologie internă de evaluare a deprecierii şi trebuie să includă date
observabile privind următoarele cazuri de pierdere, pe care le-a identificat drept indicii obiective
de depreciere a creditelor sau grupurilor de credite acordate clienţilor:
- Dificultăţi financiare semnificative ale emitentului sau debitorului
- Încălcări ale termenilor contractuali, de exemplu, neîndeplinirea obligaţiei de plată a
dobânzii sau principalului mai mult de 90 de zile
- Dispariţia unei pieţe active pentru acel activ financiar, din cauza dificultăţilor
financiare sau date observabile care indică faptul că există o scădere cuantificabilă
în viitoarele fluxuri de trezorerie estimate dintr-un grup de active financiare de la
recunoaşterea iniţială a acelor active, cu toate că scăderea nu poate fi încă
identificată la nivelul activelor financiare individuale din grup
Banca derecunoaște un activ financiar când drepturile contractuale la fluxurile de
mijloace bănești ale activului expiră sau în momentul în care transferă activul financiar, iar
transferul se califică pentru derecunoaștere.

8.4 Gestiunea şi contabilitatea acreditivului documentar

Acreditivul documentar este o modalitate de decontare prin care în cadrul schimburilor

economice, în general internaţionale, plăţile se realizează dintr-o sumă de bani rezervată de
cumpărător în contul său. Decontarea este condiţionată de prezentarea de către furnizor, într-un
termen fixat a documentelor ce dovedesc îndeplinirea obligaţiilor privind expedierea mărfurilor
sau prestarea serviciilor, în conformitate cu condiţiile stabilite anterior de contractul comercial1.
Societăţile bancare care sunt implicate în decontările pe baza acreditivului sunt:
societatea bancară a cumpărătorului, banca emitentă a acreditivului şi societatea bancară a
furnizorului, banca mandatată.
Operaţiunile generate de acreditivul documentar sunt deschiderea şi avizarea
deschiderii acreditivului, folosirea acreditivului şi închiderea sa după efectuarea plăţilor, automat
la expirarea perioadei de valabilitate sau la cererea plătitorului (cu acordul furnizorului).
Clienţii băncilor au posibilitatea de a-şi deschide acreditive, competenţa deschiderii de
acreditive revenind în general Centralelor băncilor. Clienţii depun la unitatea bancară unde îşi
au contul curent o Cerere de deschidere acreditiv, a cărei analiză se va face în Centrala băncii.
Sursa deschiderii de acreditive poate fi disponibilul din contul clientului sau credite acordate de
bancă. Cu ocazia deschiderii acreditivului în devize, unitatea bancară teritorială va înregistra
constituirea unui depozit pentru deschiderea de acreditive. În general, băncile prelevează din
contul clientului sume mai mari decât valoarea propriu-zisă a acreditivului cu 2-3, în vederea
generării unor surse de acoperire a eventualelor comisioane bancare ulterioare:
2511.d devize = 25331

1
Trenca I., Metode şi tehnici bancare. Principii, reglementări, experienţe, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj Napoca, 2002, p. 128.
 Utilizarea unui acreditiv presupune primirea de către banca la care este deschis
acreditivul a documentelor referitoare la plata pe care clientul băncii trebuie să o efectueze către
un partener de afaceri nominalizat prin acreditiv. Banca la care este deschis acreditivul
procedează la debitarea contului clientului său cu suma acreditivului, plus comisioanele bancare
aferente.
La primirea documentelor de utilizare a acreditivului de la partenerul clientului său,
banca, mai precis, Centrala băncii va înregistra operaţiunea de plată către o bancă corespondentă
din străinătate:
341, analitic unitatea bancară a = 1212 sau 122
clientului
Unitatea bancară teritorială la care clientul are deschis contul va consemna prelevarea
sumelor plătite de Centrală din depozitul constituit pentru deschiderea acreditivului, arătând
totodată destinaţia intrabancară a fondurilor:
25331 = 341, analitic Centrala băncii
Unitatea bancară teritorială va înregistra comisioanele şi spezele bancare generate de
decontarea prin acreditiv, reţinându-le din contul de depozit special constituit pentru acreditiv:
Comisioane 25331 = 7029 Comisioane
În cazul în care în contul de depozit pentru acreditiv rămân sume neutilizate pentru plata
comisioanelor anterior reflectate, se procedează la virarea acestora în contul curent al clientului:
Sume neutilizate 25331 = 2511.d devize Sume neutilizate

8.5 Contabilitatea operaţiunilor cu carduri bancare ale clienţilor

Bancomatele bancare sau automatele de numerar sunt dispozitive care permit

deţinătorilor de card efectuarea şi a altor operaţiuni decât retragerea de numerar, specifică de
fapt unui dispozitiv numit cash dispenser – distribuitorul automat de numerar. Dintre aceste
operaţiuni reţin atenţia3: plata facturilor furnizorilor; analiza fluxului de numerar; depuneri de
numerar; remiterea cecurilor spre încasare; decizii financiare şi de management sau alte situaţii
privind contul.

Alimentarea automatului bancar cu numerar se înregistrează în contabilitatea băncii

astfel:
102 = 101
Retragerea de numerar de către un posesor de card client al băncii posesoare a ATM-
ului, se înregistrează:
2511.C analitic card = 102
Retragerea de numerar de către un posesor de card client al altei bănci decât cea
posesoare a ATM-ului se înregistrează în contabilităţii băncii posesoare a ATM-ului:
1611 = 102
La recepţia fondurilor primite de la societatea bancară ce a emis cardul utilizat de un
client la ATM-ul băncii analizate, se va înregistra:
1111 = 1611
Retragerea de numerar de către un posesor de card client al băncii de la ATM-ul altei
bănci, generează o datorie exigibilă faţă de respectiva bancă şi o creanţă faţă de propriul client,
recuperată direct de bancă din contul de card al clientului:

2
Dacă operaţiunea de plată ar avea ca destinatar o bancă din ţară, s-ar utiliza creditul contului 1111
„Cont curent la BNR”.
3
Dedu V., Enciu A., Contabilitate bancară, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 60.
 2511.C analitic card = 1621
La transferul sumelor la cealaltă societate bancară, în urma compensării, se va
înregistra:
1621 = 1111
Pentru ca posesorii de carduri să poată retrage numerar de la ATM-uri, cardurile
trebuie să fie în prealabil alimentate prin una dintre modalităţile: transfer dintr-un cont curent
deschis la banca emitentă a cardului sau la orice altă bancă comercială, transfer din alt cont de
card în contul cardului prin intermediul ATM-ului, transfer prin mandat poştal.
La alimentarea cardului cu numerar din contul curent al clientului sau cu numerar depus
la casierie, se va înregistra:
Suma depusă 2511 „Conturi curente”, = 2511.C „Conturi Suma depusă
pe card analitic contul clientului curente”, analitic pe card
sau 101 „Casa” disponibil în contul de
card al clientului
Pentru disponibilul păstrat în contul de card, societatea bancară bonifică dobânzi
clienţilor, care sunt reflectate ca şi datorii ataşate până la ajungerea la scadenţă:
Dobânda 6024 = 25172 Dobânda
La virarea dobânzii datorate de bancă în contul de card al clientului se va înregistra:
25172 = 2511.C card
Comisionul de administrare anuală a unui card se înregistr ează sub forma veniturilor în
avans, iar lunar se repartizează cota de administrare anuală a cardului din contul de venituri în
avans la contul de venituri corespunzător:
Comision 2511 Conturi curente, = 376 Venituri Comision anual
anual analitic Card înregistrate în avans

Comision 376 Venituri înregistrate = 7085 Venituri privind Comision anual

lunar în avans mijloacele de plată
În cazul în care cardul este reziliat în timpul anului, se va înregistra stornarea automată
a pro rata taxei de administrare a cardului, proporțional cu perioada de neutilizare rămasă până
la termenul de un an:
Comision 376 Venituri înregistrate = 2511 Conturi curente, Comision
neutilizat în avans analitic Card neutilizat

Modalităţile de decontare prin carduri se înscriu în rândul modalităţilor moderne de

decontare şi în care tranzacţiile se realizează pe baza unor documente specifice – cărţile de
plată.
În calitate de instrument de plată, cardul este mijlocul prin care deţinătorul acestuia dă
dispoziţie unei bănci, de a plăti din contul său în favoarea unui comerciant contravaloarea
mărfurilor eliberate şi/sau serviciilor prestate.
Astfel cardul poate fi utilizat pentru plata mărfurilor şi serviciilor la unităţile care vând
mărfuri sau prestează servicii şi acceptă acest instrument de plată şi pentru obţinerea de
numerar de la ghişeele băncii sau de la distribuitoarele automate de numerar. Când posesorul
cardului doreşte să achite contravaloarea unor bunuri sau servicii, el prezintă cardul
vânzătorului. Plata se face în două moduri:
- fie cardul este introdus în terminalele puncte de vânzare numite POS (Point of Sale)
sau EFT POS (Electronic Founds Transfer Point of Sale);
- fie vânzătorul va folosi un aparat de tipărire – imprinter - care face legătura telefonică
cu centrul de autorizare şi utilizare de către comerciant a unui imprinter.
 Terminalul pentru transferul electronic de fonduri reprezintă mecanismul cel mai des
utilizat în tranzacţiile cu carduri la comercianţi şi este un dispozitiv ce permite preluarea,
captarea şi în unele cazuri, transmiterea de informaţie asupra plăţii cu card prin mijloace
electronice de la punctele de vânzare, de obicei cu amănuntul, ale comerciantului.
Acceptarea la plată a cardurilor presupune dotarea punctelor comerciale de vânzare sau
a ghişeelor de eliberare numerar cu dispozitive electronice (POS) de preluare a datelor de
identificare a acestora, precum şi existenţa unei bănci acceptante care oferă comercianţilor
posibilitatea decontării tranzacţiilor generate de carduri. În situaţia în care o persoană fizică sau
juridică doreşte să achite mărfuri achiziţionate de la un comerciant pe baza unui card, pentru
siguranţa în derularea procesului de decontare a tranzacţiei şi evitarea unor pierderi datorate
fraudelor, comerciantul are obligaţia de a urmări şi îndeplini următoarele obiective:
1. Verificarea validităţii cardului. Este o verificare vizuală a cardului, a caracteristicilor
fizice ale cardului. Dacă în urma verificării, comerciantul are îndoieli referitoare la valabilitatea
cardului, va contacta centrul de procesare RomCard, PayNet, Provus sau orice alt procesator
de carduri pentru instrucţiuni.
2. Autorizarea tranzacţiei prin POS.
Autorizarea tranzacţiei presupune efectuarea următoarelor operaţiuni:
- Trecerea manuală a cardului prin fanta dispozitivului POS, în sensul indicat pe carcasa
acestuia. Cu această ocazie salariatul comerciantului are obligaţia de a verifica dacă numărul
de card afişat de POS (primele 4 cifre, ultimele 4 cifre sau tot şirul numeric) rezultat din citirea
benzii magnetice sau a microprocesorului încastrat în card, corespunde cu numărul inscripţionat
pe faţa cardului. În cazul în care aceste elemente de securitate nu corespund, tranzacţia nu se
va efectua, indiferent dacă se primeşte sau nu autorizarea pentru tranzacţie.
- Tastarea manuală de către salariatul comerciantului a sumei de primit de la client,
pentru care se solicită autorizarea. Se cere clientului să-şi tasteze pe dispozitivul POS codul
PIN al cardului.
- POS-ul citeşte datele încriptate pe banda magnetică a cardului sau pe microprocesorul
încastrat în card.
- POS-ul transmite automat valoarea tranzacţiei şi datele de pe banda magnetică sau
circuitul integrat către banca emitentă a cardului.
- Banca emitentă a cardului transmite electronic codul de autorizare a tranzacţiei sau
mesajul de declinare a tranzacţiei. Aceste mesaje se afişează pe ecranul POS. În funcţie de
mesajul primit, lucrătorul comerciantului va finaliza sau nu tranzacţia.
Banca emitentă a cardului va înregistra în cazul acceptării tranz acţiei, prelevarea sumei
de plătit din contul clientului plătitor cu card, concomitent cu reflectarea unei datorii faţă de
comerciantul acceptant al cardului:
2511.C analitic card = 2621 analitic clientul comerciant
3. Completarea documentului de vânzare.
Pentru o tranzacţie validă (pentru care s-a primit un cod de autorizare), POS-ul va tipări
o chitanţă în două exemplare, cuprinzând detaliile operaţiunii. Lucrătorul comerciantului va
solicita posesorului de card să semneze cele două exemplare a chitanţei. Lucrătorul va
compara semnătura de pe chitanţă cu cea de pe card, şi după caz, se va compara numele şi
prenumele înscrise pe card cu numele şi prenumele înscrise în documentul de identitate a
utilizatorului de card. Dacă identitatea nu corespunde, tranzacţia se va anula. Lucrătorul
comerciantului oferă clientului un exemplar al chitanţei, cardul şi marfa.
4. Transmiterea tranzacţiilor POS spre decontare.
Transmiterea tranzacţiilor prin POS efectuate de comerciant la decontare în relaţie cu
banca sa, se efectuează zilnic, în baza tuturor operaţiunilor efectuate de comerciantul respectiv
în acea zi. Operaţiile efectuate de comerciant sunt consemnate într-o listă, ce se va arhiva
împreună cu chitanţele zilei şi care cuprinde numărul şi valoarea tranzacţiilor.
 Comerciantul va depune la banca sa documentele care evidenţiază tranzacţiile cu
carduri în vederea încasării contravalorii lor, operaţiune care se va înregistra în contabilitatea
băncii diferit, după cum:
-clientul posesor de card are contul deschis la altă societate bancară;
-clientul posesor de card are contul deschis la aceeaşi bancă.
I. Atunci când comerciantul şi clientul au conturi la societăţi bancare diferite, unitatea
bancară a comerciantului va înregistra:
1611 = 2621
Reflectarea încasării (prin compensare) a sumei de la banca clientului plătitor cu card, ca
expresie a datoriei faţă de comerciant:
1111 = 1611
Societatea bancară a comerciantului va transfera în contul acestuia suma aferentă
tranzacţiilor cu carduri, mai puţin comisionul reţinut:
2621 = 2511.Com, analitic comerciant
Reţinerea comisionului aferent tranzacţiilor cu carduri se va înregistra ca un venit pentru
societatea bancară:
2511.Com, analitic comerciant = 7029
II. Atunci când comerciantul şi clientul au conturi la aceeaşi societate bancară, unitatea
bancară a comerciantului4:
- la depunerea de către comerciant a documentelor tranzacţiilor în vederea decontării,
va înregistra transferul sumei tranzacţiilor pe carduri mai puţin comisionul în contul curent al
comerciantului:
2621, analitic clientul comerciant = 2511.Com, analitic comerciant
Comisionul aferent tranzacţiilor cu carduri se va înregistra ca un venit al societăţii
bancare, diminuând datoria faţă de comerciant:
2621, analitic clientul comerciant = 7029
În ceea ce priveşte anularea unei tranzacţii de vânzare prin POS, aceasta se poate face
numai în momentul vânzării şi se datorează unor erori sau decizii umane (ex: introducerea unei
valori greşite a tranzacţiei, sau clientul renunţă să mai efectueze tranzacţia etc). Anularea unei
operaţiuni se deosebeşte de stornare, întrucât contravaloarea tranzacţiei anulate nu a fost
transmisă încă spre încasare în sistemul naţional (internaţional) de decontare.
Ulterior unei operaţiuni finalizate (documente completate şi marfa vândută sau serviciul
prestat) şi de cele mai multe ori la o altă dată calendaristică decât cea a cumpărării, clientul
poate reveni la comerciant, solicitând, din diverse motive, înapoierea totală sau parţială a mărfii
sau contestând preţul serviciului prestat. Atunci când comerciantul este de acord să restituie
parţial sau total contravaloarea mărfii returnate de posesorul cardului, lucrătorul comerciantului
va proceda la stornare prin intermediul POS-ului, care transmite automat valoarea stornării şi
datele de pe banda magnetică sau microprocesor către banca emitentă a cardului. Clientul va
primi chitanţa cu operaţiunea de stornare şi nu i se va restitui contravaloarea mărfurilor în
numerar.

4
Înregistrările contabile au fost realizate în ipoteza în care comerciantul şi clientul au conturi la aceeaşi
unitate bancară. Dacă ar avea conturi la unităţi bancare diferite ale aceleiaşi bănci, înregistrările contabile
vor implica decontări intrabancare, prin folosirea contului 341 „Decontări intrabancare”.