Simțul mirosului (olfacția) este slab dezvoltat la om, comparativ cu alte
animale. Are rol în depistarea substanțelor mirositoare, eventual nocive; contribuie, alături de simțul gustului, la perceperea calității alimentelor și la declanșarea secrețiilor digestive. Stimulul pentru miros este reprezentat de substanțele odorante (cu miros) dizolvate în mucus; este un simț chimic. Nasul este organul de simț al mirosului. Receptorii pentru miros sunt neuroni bipolari din mucoasa nazală oltactivă. Mucoasa olfactivă conține celule receptoare și celule de susținere și este situată în regiunea superioasă a foselor nazale, având o suprafață de 2-3 cm pătrați. Omul distinge circa 50 de mirosuri primare, asociate în 10 grupe ( mirosuri aromatice – citricele; mirosuri eterice – fructe; mirosuri balsamice – flori). Simțul mirosului prezintă o mare adaptabilitate (după un timp, senzația dispare chiar dacă stimulul persistă). Substanțele odorante dizolvate în mucus stimulează receptorii olfactivi, producându-se impulsuri nervoase ce se transmit prin nervul olfactiv în aria olfactivă din lobul temporal al scoarței cerebrale. Aici se produce senzația de miros. Segmentele analizatorului olfactiv:
Receptorul → Calea de conducere → Segmentul central
↓ ↓ ↓
Celule olfactive Nervul olfactiv Aria olfactivă din
(neuroni bipolari) (perechea a I de lobul temporal al din mucoasa nervi cranieni) emisferelor cerebrale nazală olfactivă
Igiena nasului - Factori de risc:
a) Mecanici: obiecte străine introduse în nas, lovituri, accidente; pot produce:
răni, hemoragii, fractură de piramidă nazală; b) Fizici: temperatura prea scăzută sau prea ridicată a aerului atmosferic; produce infecții nazale, arsuri ale mucoasei nazale; diminuarea mirosului; c) Chimici: substanțe chimice ce pătrund accidental în nas sau sunt aspirate; pot produce arsuri ale mucoasei nazale, diminuarea sau pierderea simțului olfactiv; d) Biologici: virusuri, bacterii; pot produce: gripă, infecții (rinită=inflamarea mucoasei nazale), diminuarea simțului mirosului.