Speța 1

Bitcă Liliana a fost învinuită de organul de urmărire penală în săvîrșirea infracțiunilor

de trafic de ființe umane (art. 165 CP), trafic de copii (art. 206 CP) și proxenetism
(art. 220 CP). Cauza penală în privința învinuitei a fost expediată la Judecătoria
Chișinău sediul Buiucani pentru examinare în fond. Examinarea cauzei penale în fond
a durat 5 ani. Tergiversarea examinării cauzei penale a fost determinată de
comportamentul inculpatei.
La data de 25.05.2021 a fost fixată ședința de judecată pentru pronunțarea sentinței.
Inculpata Bitcă Liliana nu s-a prezentat și nu a anunțat instanța motivele
neprezentării. Prin urmare, instanța a pronunțat sentința de condamnare potrivit
căreia, dna Bitcă Liliana a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru comiterea
infracțiunilor de trafic de ființe umane, trafic de copii și proxenetism.
Instanța de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv până la rămânerea
definitivă a sentinței.
Avocatul inculpatei a declarat apel și a solicitat revocarea arestului preventiv dispus
prin sentința contestată.
La 02.07.2021 condamnata Bitca Liliana a fost reținută, și plasată în arest preventiv,
perioada aflării acesteia în stare de arest a depășit 12 luni.

1. Apreciați legalitatea aplicării măsurii preventive, arestul preventiv de

instanța de fond ?

Potrivit art. 176 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive
pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire
penală, sau, după caz, de către instanța de judecată numai în cazurile în care există
suficiente temeiuri rezonabile, susținute prin probe, de a presupune că bănuitul,
învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de
instanță, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze
mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul
penal, să săvîrşească alte infracțiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza
dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanță pentru
asigurarea executării sentinței.
Totodată, luînd în considerare că pentru fiecare infracțiune săvîrșită în parte,
pedeapsă cărora legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3
ani, conform alin. (2) din același articol, arestarea preventivă și măsurile alternative
de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvîrşirea
unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai
mare de 3 ani și doar în condițiile codului de procedură penală.
Subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) din Codul de
procedură penală, arestarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului
în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă
constituie o măsură excepțională și se dispune doar atunci cînd se demonstrează că
alte măsuri nu sînt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea
arestării.
Având în vederea gravitatea urmărilor prejudiciabile săvîrșite prin infracțiunile
enumerate supra, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, arestarea preventivă poate fi
aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176 din Codul de procedură
penală, luînd în considerare și dacă, există probe suficiente asupra faptului că
învinuitul, inculpatul, aflîndu-se în libertate, prezintă un risc iminent pentru
securitatea și ordinea publică.

2. Poate fi dispusă revocarea măsurii preventive la această etapă, dacă da,

atunci care este organul competent?

DA.
În conformitate cu prevederile art. 195 alin. (3) din Codul de procedură penală,
în coraborare cu art. 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală, măsura
preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare
provizorie sub control judiciar și liberare provizorie pe cauțiune se înlocuiește sau,
după caz, se revocă de judecătorul de instrucție sau, după caz, de instanța de
judecată.
Odată, ce sentința de condamnare va deveni definitivă, atunci potrivit alin. (5)
al aceluiași articol, măsura preventivă încetează de drept în caz de punere în
executare a sentinţei de condamnare.

3. Poate fi menținută în stare de arest condamnata mai mult de 12 luni?

Argumentați raspunsul.
DA.
În conformitate cu art. 25 alin. (4) din Constituție, prevede că persoanele bănuite de
comiterea unei infracțiuni pot fi private de libertate pentru un termen maxim de 12
luni. Termenul în discuție trebuie calculat începând cu momentul reținerii persoanei
sau cu momentul arestării preventive şi se termină la momentul eliberării persoanei
sau atunci când îi este stabilită pedeapsa, fie şi de către o instanţă de fond.
 Astfel, până la pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță,
articolul 25 alin. (4) din Constituție le garantează persoanelor dreptul de a fi eliberare
din detenție după expirarea termenului de 12 luni de privare de libertate. În acest sens,
acest articol poate fi incident în cazul normelor care reglementează perioada privării
de libertate a persoanelor până la pronunțarea sentinței de condamnare de către prima
instanță.
Totuși, după pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță,
garanția referitoare la perioada maximă a privării de libertate, stabilită de art. 25 alin.
(4) din Constituție, nu mai este aplicabilă. De altfel, în cauza Piotr Baranowski v.
Polonia, 2 octombrie 2007, § 45, Curtea Europeană a reținut că dreptul de a fi judecat
într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii stabilit de articolul 5 § 3 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se aplică perioadei de detenție a
reclamantului după pronunțarea sentinței de condamnare, deoarece o persoană
condamnată în primă instanță nu poate fi considerată ca fiind reținută „în scopul
aducerii acesteia în fața autorității judiciare competente în baza unei bănuieli
rezonabile de comitere a unei infracțiuni”, așa cum este specificat în articolul 5 § 1
lit. c) din Convenție, ci se află în situația prevăzută de articolul 5 § 1 lit. a), care
autorizează privarea de libertate „în baza condamnării pronunţate de către un
tribunal competent”. În concluzie, Curtea Europeană a notat că articolul 5 § 3 din
Convenție se aplică doar persoanelor aflate în arest care așteaptă să fie judecate.
Având în vedere că textul „până când sentinţa va deveni definitivă” din
art. 395 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură penală are în vedere privarea de
libertate după pronunțarea sentinței de condamnare de către prima instanță, articolul
25 alineatele (1), (4) și (6) din Constituție nu este incident.