Referat despre Anxietate

Elev: Pop Natasa

Clasa: IIIB
Diriginte: Costea Daniela
 Anxietatea
Ce este anxietatea?
Anxietatea face parte din echipamentul de bază al fiecăruia, deoarece ne ajută să ne
descurcăm bine în situații de pericol. Ea ne ascute simțurile și activează suficientă energie în
organism pentru a scăpa în caz de pericol sau pentru a lupta cu suficientă vigoare (de unde și
reacția de luptă sau de fugă). Din punct de vedere emoțional, o cunoaștem sub numele de frică.

În 2019, 301 milioane de oameni trăiau cu o tulburare

de anxietate, inclusiv 58 de milioane de copii și adolescenți.

Când se transformă anxietatea într-o tulburare?

Dacă anxietatea durează prea mult, dacă este prea intensă sau dacă este un răspuns
inadecvat la o situație care în mod normal nu ar provoca stres unei persoană, putem vorbi de
tulburare de anxietate. Tulburările de anxietate sunt un grup de tulburări mintale care se
caracterizează prin simțăminte de anxietate și frică. Tulburările de anxietate sunt parțial de ordin
genetic, studiile făcute pe gemeni sugerând că există 30-40% influență genetică asupra indivizilor
când e vorba de anxietate.

Oamenii se pot confrunta de asemenea cu anxietate matematică, anxietate somatică,

anxietate de performanță. Anxietatea socială și anxietatea legată de străini este cauzată atunci
când oamenii sunt anxioși când sunt printre străini sau alți oameni în general.

Tulburările de anxietate au loc adesea alături de alte tulburări de sănătate mintală, precum
tulburarea depresivă majoră, tulburarea bipolară, tulburările de alimentație sau anumite tulburări
de personalitate.

Simptome
Anxietatea poate fi experimentată cu simptome zilnice lungi, care durează mult, care reduc
calitatea vieții, fapt cunoscut ca anxietate cronică (sau generalizată) sau poate fi experimentată
prin izbucniri scurte cu atacuri de panică stresante și sporadice, cunoscute ca anxietate acută.
Printre simptomele psihologice ale anxietății pot fi:

✓ Neurologice, precum cefaleea, paresteziile, amețeala sau presincopa.

✓ Digestive, precum durerea abdominală, greața, diareea, indigestia, gura uscată sau bolusul.
✓ Respiratorii, precum dispneea.Cardiace, precum palpitații, tahicardia sau durerea toracică.
✓ Musculare, precum oboseala, tremurul sau tetania.Cutanate, precum transpirația sau
mâncărimea.
✓ Uro-genitale, precum polachiuria, perseverența urinară, dispareunia sau impotența.

Factori de risc
Neuroanatomia
Circuitul neural ce implică amigdala (care reglează emoții precum anxietatea și frica,
stimulează axa HPA și sistemul nervos simpatic) și hipocampul (care este implicat în memoria
emoțională alături de amigdală) se crede că stă la baza anxietății. Oamenii care au anxietate tind să
prezinte activitate intense ca reacție la stimuli emoționali din migdală.
Axa pântece-creier
Microbii pântecelui se pot conecta cu creierul pentru a afecta anxietatea. Există variate căi
de-a lungul cărora aceasta comunicare poate avea loc. Una este prin neurotransmițători majori.
Microbi ai pântecelui precum Bifidobacterium și Bacillus produc neurotransmițători GABA și
respectiv, dopamină.Neurotransmițătorii dau semnale sistemului nervos prin sistemul
gastrointestinal și aceste semnale vor fi transportate la creier prin nervul vag sau nervul spinal.
Acest fapt e demonstrat de faptul că modificarea microbiomului a avut ca rezultat reducerea
efectelor anxietății – și a depresiei – la șoareci, dar nu și la subiecții fără nervi vagi.
Genetică
Genetica și istoria familială (e.g. anxietatea parentală) pot pune individual la un risc crescut
de tulburare de anxietate, dar în general stimuli externi îi vor cauza începutul sau exacerbarea.
Estimările influenței genetice asupra anxietății, bazate pe studiile pe gemeni, se întind de la 25% la
40% în funcție de tipul specific și de grupa de vârstă studiată. De exemplu, diferențele genetice
constituie un dezacord de 43% la tulburarea de panică și 28% la tulburarea de anxietate
generalizată.
Social
 Factorii de risc sociali pentru anxietate pot fi o istorie traumatică (e.g., atacul sau abuzul
fizic, sexual sau emoțional), experiențe de viață timpurii și factori parentali (e.g., respingerea, lipsa
căldurii, multă ostilitate, disciplina aspră, afecte negative părintești mari, creșterea anxioasă a
copilului, modelarea de comportament disfuncțional și cu abuz de droguri, descurajarea
emoțiilor, socializare slabă, atașament slab și abuzul și neglijarea copilului), factori culturali (e.g.,
familii/culturi stoice, minorități persecutate inclusiv cei cu dizabilități) și socioeconomici (e.g.,
lipsa educației, neangajarea, sărăcia – deși țările dezvoltate au rate mai mari de tulburări de
anxietate decât țările în curs de dezvoltare).

Condiții medicale
Multe condiții medicale pot cauza anxietate. E vorba de condiții care afectează abilitatea de
a respira, precum BPOC și astmul și dificultatea de a respira care adesea are loc în preajma morții

Tratamentul anxietatii
1. Tratamentul
prin medicație –
anxiolitice,
antidepresive, beta-
blocante
Pe scurt, tratamentul
medicamentos reduce
simptomele de anxietate
prin modificarea activității
unor neurotransmițători, la
nivelul sistemului nervos central sau periferic (beta-blocantele). Neurotransmițătorii sunt niște
mesageri chimici pe care celulele neuronale le utilizează pentru a comunica între ele sau pentru a
coordona activitatea organelor interne și a mușchilor. Într-adevăr, studiile clinice au arătat că în
tulburările de anxietate există anumite disfuncții ale activității unor neurotransmițători, precum
serotonina, noradrenalina sau GABA. Însă medicamentele nu pot corecta strict circuitele
neuronale alterate în anxietate, ci acționează global asupra întregului sistem nervos. Din acest
motiv, medicamentele sunt însoțite adesea de efecte secundare foarte variate, somatice sau
psihologice, precum: stări de amețeală, lipsă de energie, greață, confuzie, dificultăți de
concentrare, tulburări de vedere etc. Când sunt utilizate pe termen lung, medicamentele pot
produce o toleranță crescută, ceea ce înseamnă că dozele trebuie mărite pentru a se putea obține
același efect sau pot crea stări de dependență.

2. Tratamentul prin psihoterapie cognitiv-comportamentală

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (adesea prescurtată CBT din engleză cognitive-
behavioral therapy) este poate cea mai bine validată formă de psihoterapie pentru tulburările de
anxietate și depresie, fiind adesea recomandată ca ‘intervenție standard‘ în aceste tipuri de
probleme mentale. Pe scurt, psihoterapia cognitiv-comportamentală presupune modificarea
stilului de gândire și a modului în care oamenii acționează în fața situațiilor stresante. Persoanele
cu probleme de anxietate se percep excesiv de vulnerabile în fața anumitor situații (ex. vorbitul în
public, apariția unui atac de panică, declanșarea unei obsesii, eșecul la un examen, prezența unui
câine etc.) și sunt dominate de nevoia de a evita contactul cu aceste lucruri (ex. refuzul de a vorbi
în public, evitarea efortului fizic, realizarea unui ritual, absența de la examen, ocolitul parcurilor
etc.). Mai mult, aceste persoane nu reușesc să își controleze eficient reacțiile de anxietate/frică (ex.
tremurul măinilor, bătăile accelerate ale inimii, respirația agitată, transpirația abundentă etc.), ceea
ce îi face deseori să simtă că și-au pierdut complet controlul.
 BIBLIOGRAFIE
https://hedepy.ro/temata/anxietate/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Anxietate

https://www.tratamentanxietate.ro/