MARIA MONTESSORI

(1870-1952)

La începutul sec. al XX-lea si-a conturat profilul o noua concepție asupra educației, care
a dus la apariția curentului EDUCATIA NOUA, prin contribuțiile unor mari reformatori ai
educației, cum au fost: John Dewey, Maria Montessori, Edouard Claparede si Ovide Decroly.
Deși lucrările reprezentanților EDUCATIEI NOI au cunoscut o larga circulație in
prima jumătate a sec. al XX-lea, bucurându-se de aprecierea
aproape unanima a teoreticienilor si practicienilor, se poate spune
ca, mai mult decât ceilalți, Maria Montessori a reușit sa creeze
din teoria sa un adevărat curent - MONTESSORIANISMUL - si a
avut satisfacția de a-l vedea răspândit cu rapiditate aproape in
întreaga lume.

REPERE BIOGRAFICE:
S-a născut la 31 august 1870 in localitatea Chiaravalla, unica
fiica a lui Alessandro Montessori si a Renildei Stoppani.
La 14 ani intenționează sa devina inginer. Trecând peste
prejudecatile vremii, izbutește sa intre, pe baza de examen, ca eleva
la , , Școala tehnologica Michelangelo Buonarroti” din Roma, cu
toate ca in scolile tehnice se primeau numai baieti. Intre timp isi
schimba hotararea, simtindu-se atrasa de medicina. Dupa absolvirea
studiilor liceale, se zbate sa se inscrie ca studenta la Facultatea de medicina. Pe vremea aceea nici
o femeie nu era primita ca studenta la aceasta facultate. Si-a implinit acest vis, iar in 1896 a
obtinut diploma in medicina si chirurgie, devenind prima femeie medic a Italiei.
In timpul stagiului de spital (1896-1898), este impresionata de soarta copiilor cu deficiente
psihice adunati in ospiciul din Roma si ia hotararea de a se dedica studierii unor metode rationale
pentru recuperarea si redarea lor societatii ca membri folositori, in limitele capacitatilor lor
dezvoltate prin educatie. In acest scop, face studii suplimentare de psihologie, psihiatrie si
antropologie, sub conducerea lui Giuseppe Sergi, intemeietorul primului „Institut de psihologie
experimentala” din Italia, in 1876, la Roma.
 Din imputernicirea guvernului italian, care a creat ,,Școala normala ortofrenica” din Roma,
se ocupa de organizarea si conducerea acestei scoli, destinata pregatirii specialistilor in
educatia copiilor cu deficiente (intarziati mintal).
 Din dorinta de a studia mai aprofundat problema educației, atat din punctul de vedere al
pedagogiei generale, cat si al filozofiei, se inscrie ca studenta la Facultatea de filozofie a
Universitatii din Roma.
  In 1907 a creat la Roma ,,Casa dei Bambini”(,,Casa copiilor”), o institutie care, din punct
de vedere functional si ca organizare, se situeaza intre gradinita actuala si caminul de copii,
unde educatoarele se ocupau de copiii mamelor care munceau.
 In 1917 Sigmund Freud ii propune conducerea unui „Institut pentru studii asupra copiilor”
 In august 1921 ia parte la celebrul „Congres International pentru Educatia Noua” din
Franta, unde contribuie, impreuna cu Adolphe Ferriere si Ovide Decroly, la redactarea
„Manifestului pentru educatia noua”.
 In 1923 primeste titlul de „doctor honoris causa” la Universitatea din Durham(Anglia).

In 1931, conducatorul luptei pentru eliberarea Indiei de sub jugul colonial adera la lupta
pentru pace prin educatie organizata si condusa de Maria Montessori si isi exprima dorinta ca
metoda Montessori sa fie dedicata educației copiilor saraci.
 In 1934 incepe exilul voluntar al Mariei Montessori, dar si persecutia regimului fascist
impotriva ei si a operei sale, din cauza activitatii duse pe plan mondial pentru pace,
impotriva pregatirilor de razboi. Se opreste mai intai in Spania, apoi in Anglia si, in sfarsit,
se stabileste in Olanda. Dupa 5 ani paraseste Europa si pleaca in India insotita de fiul sau,
dr. Mario M. Montessori, unde organizeaza scoli montessoriene. In 1949 se intoarce in
Italia.
 La 6 mai 1952, Maria Montessori s-a stins din viata la Noordwijka an Zee, in Olanda, unde
a fost inhumata in cimitirul pentru copii. Pe mormantul ei s-a scris ultimul mesaj pe care l-a
adresat tuturor copiilor din lume: „IO PREGO I CARI BAMBINI, CHE POSSONO
TUTO, A UNIRSI CON ME PER LA CONSTRUZIONE DELLA PACE NEGLI UOMINI
E NEL MONDO.”
(Eu ii rog pe copiii dragi, care pot totul, sa se unească cu mine spre a construi pacea intre oameni
si in lume.)

PRINCIPALELE LUCRARI:
 Metoda pedagogiei stiintifice(1909) – prima sa lucrare unde isi manifesta insatisfactia fata
de pedagogia experimentala si propune observarea copilului in conditiile educației pentru
a-i cunoaste legile de dezvoltare. Conditia cunoasterii copilului este libertatea lui; numai in
libertate el isi manifesta natura. (Formuleaza principiul fundamental al conceptiei sale:
Libertatea de manifestare a copilului – conditie fundamentala a educației.)
 Autoeducatia in scoala elementara(1916) – este o continuare a primei sale lucrari si
cuprinde o expunere sistematica a metodei bazata pe psihologia copilului de varsta
scolara(partea I) si indicatii practice pentru aplicarea metodei in clasele elementare la
diferite materii (gramatica, lectura, aritmetica, geometrie, desen, muzica si prozodie),
avand ca subtitlu „Teste sistematice pentru dezvoltarea intelectuala in clasele elementare”
(partea a II-a), precum si doua „adaosuri”: „Fisa pentru studiul individual al copilului”
pentru insemnarea datelor biografice, psihologice, morale, dupa modelul fiselor de
 spital(deci una dintre primele fise individuale scolare) si „Rezumat al lectiilor de didactica
tinute la Școala normala ortofrenica din Roma in anul 1900”
 Manual de pedagogie stiintifica(1921) – in care se prezinta sistematic si concentrat
conceptia montessoriana despre copilarie si metoda ei de educatie a copiilor mici.
 Copilul in familie(1936)
 Taina copilariei (Copilul) - 1938 - este una din cele mai raspandite carti ale Mariei
Montessori cu privire la psihologia si educatia copiilor.
 Apar, in limba spaniola, in 1934 „Psihoaritmetica” si „Psihogeometria” in care se expune
o metoda de autoinstruire in domeniul matematicii bazata pe procesul psihologic al
cunoasterii, plecand de la senzatii si perceptii, de la contactul direct cu realitatea materiala,
progresand pana la cele mai abstracte concepte matematice, urmand o tehnica de lucru
speciala in care copilul este initiat in prealabil de catre educator.
 1948 – De la copilarie la adolescenta in care se prezinta evolutia psihologica unitara a
copilului de la 0 pana la 18 ani, respectiv cele patru perioade, cu aspectele lor psihologice
specifice-de la nastere la 7 ani, de la 7 la 12 ani, de la 12 la 18 ani si perioada care
corespunde studiilor universitare ( 18-24 ani ).
 Educatia potentialului uman si Educatia pentru o lume noua – prezinta metoda de „educatie
cosmica”, cu programa respectiva de instruire in cele mai variate domenii ale cunoasterii,
pentru a oglindi unitatea lumii in varietatea sa, legatura, interdependenta si interactiunea
tuturor componentelor universului.Scopul „educatiei cosmice” - spune Maria Montessori-
este exercitarea libera a autodisciplinei, a vointei si a judecatii libere, nedeviate de
prejudecati si nedistorsionate de temeri.
 Premise ale gandirii pedagogice

Fiinta umana se caracterizeaza printr-un impuls organic catre dezvoltare prin autoformare.
Acest impuls se manifesta ca dupa un plan divin. Fiecare etapa, numita si senzitiva, presupune o
nevoie esentiala, iar satisfacerea acestei nevoi pregateste drumul pentru aparitia alteia.
“Sufletul copilului nu se dezvolta la intamplare; dezvoltarea lui nu se datoreaza stimulilor
din lumea din afara, ci e calauzita de sensibilitati speciale, de scurta durata, care il conduc si-l fac
sa castige calitati deosebite.”
„E vorba de anumite epoci in care fiintele in formare au o putere de simtire deosebita, dar
de scurta durata, ce le ajuta sa castige anumite calitati si care dispare indata de acestea au fost
castigate. Prin urmare, cresterea e o munca minutios calauzita de instincte periodice trecatoare ce
imboldesc fiinta umana in dezvoltarea sa.”
“E, in perioada senzitiva, o oranduire dumnezeiasca ce insufleteste prin spirit lucrurile
inerte.”
In copil se structureaza adultul de maine, acest proces depinzand de calitatea materialului
pe care il intalneste in cale. In situatia in care nevoia nu este satisfacuta, apare un blocaj, iar spiritul
se atrofiaza. Copilul, asemenea unui burete, absoarbe din jur ceea ce ii este necesar, asimiland in
substanta proprie ceea ce el are nevoie.
 Maria Montessori a observat ca, pana la varsta de 6 ani, orice copil dispune de o
inteligenta diferita de cea a adultului, pe care a numit-o “mintea absorbanta”. In timp ce adultul
acumuleaza constient informatii prin intermediul inteligentei voluntare, copilul le “absoarbe” in
mod inconstient din mediul in care traieste, fara nici un fel de efort sau oboseala. Pedagogul italian
a remarcat ca in formarea omului se pot distinge patru etape, caracterizate prin anumite faze de
dezvoltare ( 0-6 ani, 6-12 ani, 12-18 ani, 18-24 ani), fiecare cu cate doua stadii de cate trei ani.
Aceasta etapizare se bazeaza pe observarea “fazelor sensibile” specifice etapelor de dezvoltare ale
omului. Ele pot fi perioade de cateva saptamani sau luni, timp in care copilul este deosebit de
deschis si interesat sa invete sau sa exerseze anumite abilitati specifice.
„Copilul isi construieste singur edificiul propriei personalitati si educatorul nu-l poate deci
inlocui. Sarcina sa va fi aceea de a solicita si de a conduce activitatea copiilor in sensul voit;asadar,
o autoactivitate care va lua de cele mai multe ori forma jocului, intr-o atmosfera familiara si
senina”.
Dezvoltarea copilului este predeterminata de instincte. Pedagogul italian stabileste o
paralela intre dezvoltarea fizica si cea spirituala, biologizand fenomenul educatiei.
Educatia este indirecta, prin interactiunea dintre copil si elementele din mediul apropiat. In
aceste conditii, a educa inseamna a crea “mediul convenabil” si presupune pregatirea si
organizarea stimulilor externi, corespunzatori perioadelor senzitive.

CONCEPTIA PEDAGOGICA
Pedagogul italian arata ca educatoarele nu trebuia sa-si impuna vointa in fata elevilor,
transmitandu-le fortat idei sau introducandu-le preferinte si interese nespecifice. Ele vor asista si-i
vor ajuta pe copii sa-si satisfaca trebuintele proprii. Metoda propusa de pedagogul italian se
fundamenteaza pe ideea asigurarii acelui mediu organizat, in care copilul va fi lasat sa se
desfasoare liber, in concordanta cu dorintele si interesele lui naturale. La ea, libertatea devine
efectiv o componenta a metodei de educatie.Relationarea copilului la mediu este foarte activa.
O mare importanta este acordata materialului didactic.Acesta este dimensionat pentru
fiecare simt in parte.A stabilit dimensiuni, forme, culori, asperitati sau netezimi pentru corpurile
ce se adresau simtului vazului si pipaitului. A stabilit, de asemenea, intensitatea, inaltimea si
timbrul sunetelor – corespunzator diverselor momente din perioada senzoriala.
A realizat materiale de lucru capabile sa stimuleze activitatile de invatare a scris-cititului si
socotitului.
Iata cum erau grupate materialele care serveau la dezvoltarea simturilor :
 trei serii de cilindri ce se fixeaza in orificii adecvate;
 trei serii de corpuri geometrice de diferite dimensiuni(cuburi roz, paralelipipede cafenii,
altele albastre si rosii);
 diverse corpuri geometrice de lemn;
 o colectie de esantioane de tesaturi;
 doua plansete de lemn cu aceeasi
dimensiune, dar de culori diferite;
  doua cutii cu esantioane din lana,
in culori variate;
 forme geometrice plane care se
imbina unele cu altele;
 o serie de cutii pentru educarea
simtului greutatii si a celui auditiv;
clopotei muzicali.
In urma observarii activitatii copiilor cu materialele didactice Montessori s-a constatat ca
lucrul activ al copilului cu materialul determina o concentrare deosebit de intensa a atentiei.
Specific metodei Montessori este activitatea independenta – “Il lavoro libero”. Pedagogia
Montessori are la baza exercitiul individual, lucrul liber al copilului cu materialele. A
experimentat diferite jocuri simple in calitate de exercitiu pentru activitatea serioasa de mai tarziu
(de exemplu, jocul de-a incheiatul-descheiatul nasturilor la papusi, in perspectiva obisnuirii de a se
imbraca singuri). Cucerirea realitatii de catre copil este oarecum artificiala si este mediata de
materialele didactice destul de simple. Cunoasterea analitica il tine pe copil la distanta de viata
reala si de complexitatea ei.Se pare ca acest metodism excesiv este un inconvenient pe care Maria
Montessori nu l-a constientizat indeajuns.Focalizarea interesului asupra dezvoltarii simturilor, cel
putin pana la o anumita varsta, reprezinta nucleul forte al conceptiei sale pedagogice ce merita a fi
luat in seama.
Pedagogul italian a impus in pedagogia secolului XX o metoda de educatie bazata pe
respectarea libertatii copilului intr-un mediu organizat, bogat in stimuli dimensionati in functie de
interese si dorinte naturale. Copilul nu este format de educator, ci se formeaza singur. Reflectia sa
asupra educației pleaca de la presupozitia nocivitatii si inutilitatii efortului copilului. Pentru ea,
efortul reclama o ingustare a sferei de manifestare a expresiei libere.Acest lucru este si inutil
pentru ca orice copil ar fi capabil sa asimileze cunostinte intr-un mod facil, prin spiritul sau
absorbant „a priori”.
Sistemul montessorian diminueaza importanta educatorului in desfasurarea procesului de
educatie. Actul formativ se desfasoara mai mult intamplator, neorganizat, fiind dictat de pornirile
interne ale copiilor, dar si de limitele permise de materialele didactice. Rolul educatorului este de a
pregati mediul favorabil pentru autoformare. In “Casa copiilor”, educatoarea nu preda, ci-l ajuta
doar pe copil. Ea asigura conditiile pentru activitatea libera a acestuia si intervine numai cand i se
cere sau cand constata ca un copil este deranjat de altul.
Calitatile mediului educational pentru care acesta devine educogen sunt:
1. Mediul sa fie ordonat.Fiecare lucru are un loc al lui unde poate fi gasit in permanenta.
2. Mediul sa fie placut, atragator si imbietor.
3. In acest mediu, copilul va gasi un ajutor in efortul lui de a clasifica si a folosi limbajul
potrivit pentru a denumi obiectele respective.
4. Mobilierul sa fie facut pe masura copilului pentru ca acesta sa aiba suficienta libertate de
miscare.
5. Copilul sa poata reincepe sau repeta o activitate.
 6. Sa fie incurajat sa-si rafineze gesturile prin atitudini de politete si de curtoazie.
7. Intregul mediu sa fie impregnat de prezenta limbajului.
Copilul sa fie incurajat in a-si dezvolta vointa si sociabilitatea prezentandu-se un singur
lucru pentru activitatea data, intarindu-se astfel priceperea respective.
Libertatea presupusa de aceasta metoda nu este absoluta, ci limitata, impunandu-se
anumite constrangeri.De pilda, fiecare material pus la dispozitia copilului va fi utilizat numai
pentru activitatea destinata.Daca se observa o deturnare a obiectului de la intrebuintarea normelor,
copilul este oprit.Utilizarea materialelor didactice se face respectandu-se totusi urmatoarele reguli:
• sa nu se dea o alta destinatie obiectelor din preajma copiilor (sa se joace fotbal cu
papusile);
• fiecare elev sa ia obiectul respectiv de la locul indicat si sa-l aseze in acelasi loc dupa
utilizare(nu trebuie smuls din mainile altui copil);
sa nu-si faca rau lui si sa nu tulbure linistea celorlalti in timpul manevrarii obiectelor.
De respectarea acestor reguli se ingrijeau educatoarele care nu aveau studii speciale, ele
fiind simple muncitoare.
Educatia senzoriala devine dominanta in scolile montessoriene.Maria Montessori este
interesata de a forma pe om nu arbitrar, din idei preconcepute, ci dupa propriile legi de evolutie,
dat fiind ca aceasta se organizeaza cu ajutorul stimulilor externi, care vor fi determinati pe scara
experimentala.
Dupa ce s-a asigurat dezvoltarea simturilor, incepe procesul de instruire. Mai intai se
invata citit – scrisul. Si de data aceasta Montessori adopta o metoda analitica. Se incepe cu
invatarea literelor, gruparea lor in silabe si apoi in cuvinte. Pedagogul italian sustine ca, daca un
copil are in jurul sau litere in relief sau decupate, acestea ii devin treptat atat de familiare incat el
ajunge in mod spontan, printr-o adevarata explozie, la o noua cucerire – cititul. Se cere o singura
conditie: la 4-5 ani sa i se dea copilului litere. Daca a trecut de aceasta varsta, interesul sau pentru
acestea nu mai apare.
Principiul educational ramane valabil si pentru realizarea educației religioase.Se vizeaza
pregatirea unei ambiante care sa favorizeze expansiunea sentimentului religios, a bunatatii inimii si
a constiintei religioase.Exista o simetrie intre educatia senzoriala, practica si educatia sentimentului
pietatii.Maria Montessori a experimentat propria metoda de realizare a educației religioase la o
scoala de stat din Barcelona. Pentru aceasta a creat o ,,biserica a copiilor” pe masura si in functie
de nevoile acestora. Atat mobilierul, cat si unele obiecte de cult(catolic) au fost proportionate dupa
posibilitatile fizice si mentale ale copiilor.Ei insisi aveau posibilitatea sa aranjeze scaunelele de
rugaciune, sa traga perdelutele de la ferestre, sa rearanjeze grupurile de statuete sau florile, sa
aprinda lumanarile.In biserica astfel proiectata si administrata oficia si instruia un preot.Exercitiile
anterioare in care fusesera antrenati copiii se dovedeau si in acest cadru fructuoase.Exercitiile
de ,,pastrare a linistii”, realizate in sala de curs, deveneau aici reculegere interioara in
semiintunericul din casa Domnului. Gesticulatiile din capela deveneau aplicatii ale unor scheme
comportamentale insusite cu grija in spatiul clasei.In acelasi timp, copiii faceau deosebirea dintre
gestul din afara capelei si semnificatia noua, dobandita de acelasi gest in noul ambient.Semnificatia
mistica a gesturilor din interior capatau din ce in ce mai mult densitate si erau interiorizate din ce
in ce mai pregnant de catre copii.La un moment dat, cand copiii au deprins citit-scrisul , au fost
pusi in situatia de a construi ei insisi obiecte de cult in miniatura sau au fost implicati in mod activ
in cadrul ceremoniei religioase.
Erau supusi unor exercitii de selectare si grupare a obiectelor sacre, in functie de rolul lor in cadrul
ceremoniei.Simultan, copiii isi insuseau si o serie de termeni specifici exercitiului sacramental.
„Religiosi si liberi in operatiile lor intelectuale si in munca pe care metoda noastra le-o ofera ei isi
cladesc spirite puternice, robuste, ca si corpurile lor ce sunt bine hranite.
Crescand in acest mod, ei nu au nici timiditate, nici frica. Ei dezvolta o placere a curajului,
o cunoastere sanatoasa a lucrurilor, o credinta inainte de toate in Dumnezeu, autorul si
conservatorul vietii.Sunt atat de capabili de a distinge intre lucrurile naturale si supranaturale, incat
aceasta intuitie ne face sa credem ca ar fi o perioada senzitiva religioasa: prima varsta pare a fi
legata de ideea de Dumnezeu, precum dezvoltarea corpului depinde atat de puternic de legile
naturii ce sunt pe cale de a se transforma.Imi amintesc de o fetita de doi ani care, in fata unei
statuete a pruncului Iisus, spuse: <<Aceasta nu este o papusa.>>” Ca o alta posibilitate de a
introduce copiii intr-un cult religios, Montessori sugereaza lucrari practice, de cultivare a graului
sau de preparare a vinului, ca materiale indispensabile si legate de taina euharistiei. Cu acest prilej,
copiii iau act de cele mai intime procese naturale care intregesc sau sustin dialectica devenirii
divine.
In concluzie, pentru Maria Montessori, libertatea devine o conditie si o metoda de
formare.In fiinta umana zace o pornire naturala catre crestere, pentru
autotransformare.Impulsiunile se manifesta infailibil, aproape dupa un plan providential.
Maria Montessori a demonstrat ca fiecare copil este o personalitate unica, independenta, care
invata cel mai usor prin activitate individuala practica.
Predagogia Montessori are ca principiu de baza autoeducarea si aplicarea celor invatate
direct, nemijlocit. Copilul si, implicit, nevoile sale individuale reprezinta centrul Pedagogiei
Montessori. Acesta este privit ca un om in toata firea, i se respecta personalitatea deoarece este un
individ unic si irepetabil. El este ajutat sa-si dezvolte vointa acordandu-i-se libertate asupra
hotararilor sale, este indrumat sa gandeasca si sa actioneze independent.
Practicata timp de peste 100 de ani in educatia copiilor de pe toate continentele, indiferent
de rasa, etnie, clasa sociala, stare de sanatate, capacitate intelectuala sau nivel cultural, metoda
Montessori si-a dovedit valabilitatea si actualitatea.
In a doua jumatate a secolului al XX-lea s-a renuntat la unele dintre tehnicile educative
preconizare de Montessori, dar altele s-au pastrat pana-n zilele noastre. S-au pastrat, mai ales,
grija pentru mediul ambiant, ideea crearii conditiilor pentru manifestarea libera a copilului si ideea
respectului ce se cuvine fapturii umane aflata la cea mai frageda varsta.
Meritul incontestabil al Mariei Montessori este de a fi stiut sa dea prescolarului educatorul
de care are nevoie – apropiat ca o mama, inzestrat cu multa rabdare si delicatete, capabil sa-si
intemeieze interventia pe observare indelungata, care stie sa se impuna printr-o autoritate supla si
sa realizeze un echilibru intre activitatea libera si cea dirijata.
 Pentru pasiunea cu care a scris si activat pe taram pedagogic, Maria Montessori este
demna de toata pretuirea.