Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea Dunarea de Jos

Facultatea de educaţie fizică şi sport

Departamentul PIPP

Anul I / Grupa 1

RECENZIE
„ Descoperirea copilului „
Maria Montessori

ANDRONIC MARIANA
Maria Montessori , pedagog şi medic italian, prima femeie medic a Italiei, a infiinţat în 1907 „ casa
dei bambini „pentru copiii de 2-6 ani ai căror părinţi erau în căutare de lucru. Aceasta a preyentat în
lucrarile sale ideile care au pus bazele pedagogiei Montessori care are drept principiu de bază educaţia
necesară, adecvată şi continuă- tendinţe ale reformelor actuale din educaţie care confirmă ideile
Mariei Montessorişi le fac aplicabile în practică.

Lucrarea „ Descoperirea copilului „ a aparut în limba română în anul 1977 la EDP, este un volum de o
mai larga întindere (316 pagini ) , cuprinde şi un important studiu introductiv , note şi comentarii ale
traducătorului ( Ilie Şulea Firu ). In cuprinsul său se poate găsi şi un tabel cronologic în care sunt
surprinse atent momente din viaţa şi activitatea Mariei Montessori.

Volumul debutează cu „ Consideraţiicritice privind ştiinţa aplicată la şcoală . Autoarea apreciază că în


educaţie nu preocupă preponderent ştiinţa , cât „ interesul umanităţii şi al civilizaţiei, în faţa căruia
există o singură patrie : lumea „ .Educatorul este interesat pentru manifestările fenomenelor naturale
deoarece este „ omul care se trezeşte la viaţa intelectuală” .

Reforma esenţială cere desfăşurarea liberă a activităţilor copilului pentru că pedagogia ştiinţifică să
se nască în ea .Progresul se relizează prin lucruri noi , care se nasc şi , mult mai des, prin lucru
preexistente, care se îmbunătaţesc, se perfecţioneză.

În „ Istoricul metodelor „autoarea consideră că este necesar să se stabilească metoda proprie


pedagogiei experimentale . Îi aocrdă lui Eduard Seguin meritul de a fi alcătuitz un adevărat sistem de
educaţie pentru copii deficienţi , plecând de la experimentele lui Itard ( considerat întemeietorul
pedagogiei ştiinţifice ) , pe care le-a aplicat, modificându-le şi completând metoda.

Metoda prin care se poate ajuta dezvoltarea mentală a copiilor întârziaţi ar putea ajuta dezvoltarea
tuturor copiilor , constituind un învăţământ sănătos pentru orice fiinţă normală.

Ca „ Metode de învăţământ adoptate în Casele copiilor „, în şcolile sale , doamna Mopntessori s-a
preocupat de creşterea morfologică a copiilor , controlându-le săptămânal greutatea, înălţimea şi
monitorizând cu ajutorul medical condiţia trofică a muşchilor , starea limfatică sangvină şi observarea
eventualelor malformaţii sau stări patologice ale copiilor .

Metoda de observaţie în accepţiunea autoarei are o singură bază : exprimarea liberă a copiilor pentru
a-şi putea dezvălui nevoile şi aptitudinile ascunse sau reprimate atunci când ambianţa împiedică
activitatea lor spontană.

Din aceste considerente ambianţa este creată prin amenajarea cu mobilier şcolar pe măsura copiilor şi
care să raspundă nevoilor lor de lucru raţional _ măsuţe de diferite forme , foarte uşoare, scaune mici,
din lemn, simple, dulapuri cu rafturi joase , iar pe perete ca emblemă a Casei copiilor tabloul lui
Rafael „ Madona cu scaunul” . Copiii nu vor păutea înţelege semnificaţia simbolică a tabloului , dar
vor vedea în ea ceva mai mult decât în alte tablouri care reprezintă taţi ,mame , bunici şi copii şi îl vor
păstra în inimile lor cu veneraţie. Abilitatea mişcărilor copiilor recupereză defectele mobilierului ,
simpliatatea sau imperfecţiunea obiectelor externe servesc la dezvoltarea activităţii şi dexterităţii
elevilor.

În ambianţă există o puetere educativă prezentă pretutindeni , iar educatoarea şi copiii fac parte din ea.

Referitor la „ Disciplină şi libertate”, libertatea copilului trebuie să aibă ca limită interesul colectiv iar
ca formă , ceea ce autoarea numeşte aeducaţia bunelor comportări şi atitudini. Copilul trebuie
împiedicat să jignescă sau să rănească pe altcineva.
Prima formă a intervenţie ieducaţionale , spune autoarea, ar trebui să aibă ca obiect călăuzirea
copilului pe calea independenţei, nu putem fi liberi dacă nu suntem independenţi. A-i ajuta pe copiisa
înveţe să umble fără ajutor , sa fugă ,să sară, să coboare scările să ridice obiecte căzute, să se îmbrace
şi să se dezbrace, să se spele , să vorbească pentru a-şi exprima clar nevolile, să se sileasca să-şi
indeplinească singur dorinţele- iată educaţia independenţei.

Privitor la capitolul „Natura în educaţie”, sentimentul naturii se deyvoltă prin exerciţiu, ca orice altă
însuşire, deoarece , numai aflaţi în mijlocul naturii copiii arată ce pot.

Îngrijirea plină de atenţie a fiinţelor vii este satifacerea unui instinc dintre cele mai vii ale sufletului de
copil, motiv pentru care se poate organiza un serviciu activ de îngrijire a plantelor şi animalelor.