”Baltagul”, de Mihail Sadoveanu- Roman interbelic, tradiționalist

Sadoveanu este un scriitor realist cu viziune romantică, un povestitor creator de arhetipuri,

mai degrabă un poet epic al literaturii noastre, decât un prozator propriu-zis.
Apărut în etapa deplinei maturități artistice a autorului, romanul ”Baltagul”(1930) este
considerat roman tradiționalist, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie
compozițională.
Baltagul este un roman tradiționalist deoarece evocă lumea satului arhaic, cu momentele
calendarului său-nunta, cumetria, botezul, înmormântarea, praznicul. Ritmurile vieții își
urmează ciclic cursul, după datini arhaice. Tonul general păstrează timbrul ”Mioriței”, romanul
începând cu un motto din această baladă ( ” Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă și-un câne”).
Relațiile temporale și spațiale creează un spațiu mioritic, la sfârșitul toamnei, cu localități și
cătune din partea dinspre munte a Moldovei (Dorna, Broșteni, Sabasa, Suha ). Ele aparțin unui
ținut vechi, rămas la fel din vremea lui Burebista. După legile transhumanței, inversate,
povestea începe toamna și se sfârșește primăvara.
Viziunii tradiționaliste pe care o propune ”Baltagul” îi este specifică întrepătrunderea
aspectelor realiste cu cele mitice, într-o interferență a planurilor spirituale . Lumea pe
care o creează Sadoveanu ”gândește în basme și vorbește în poezii”. Deși arta narativă se
înscrie pe linia unui realism mai sobru decât al altor scrieri sadoveniene, eroina își ghidează
viața după ” semne” și respectă un ritual propriu în care datinile creștine coexistă cu cele
precreștine- închinarea la răsărit, interpretarea visului , mersul la vrăjitoare. În acest univers
domnește norma stabilită prin comunicarea cu înaintașii și cu natura: ”Cine ucide om… rânduit
este să-l urmărească fiarele și dobitoacele”.
Tema mioritică – se întrepătrunde cu arii tematice diverse: familia, iubirea, lupta binelui
împotriva răului, moartea, inițierea, călătoria.
O secvență relevantă pentru tema romanului este cea care îl deschide. Se vorbește
despre muntenii reprezentați de Nechifor și de Vitoria. Păstorul dispărut este foarte priceput în
meșteșugul său, îndesat și spătos, prosper și cunoscut în târguri depărtate, obligat la o viață
dură, cu îndelungi absențe. Vitoria este, de asemenea, o femeie încă frumoasă, ”din categoria
oamenilor tari”, ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele
cosmopolite ale fetei Minodora. Ea plătește argatul și știe a organiza gospodăria în lipsa soțului.
Intriga e anterioară, prin întârzierea nejustificată a lui Nechifor.
O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria, veritabil
”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea. Eroină tragică,
stăpânește prin inteligență, voință, curaj, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții
la praznic. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre
mort ca și cum i-ar fi vorbit. În punctul culminant, reconstituie crima și împinge pe Gheorghiță la
săvârșirea actului justițiar. Ca în balada Miorița, eroii sadovenieni respectă și împlinesc legi
nescrise ale universului.
Titlul este un element de compoziție relevant pentru textul narativ. Format dintr-un
singur substantiv articulat hotărât, are impactul dezvăluirii armei unei crime . Totuși, în
roman este vorba despre două astfel de instrumente: baltagul lui Calistrat Bogza, vechi, care
”știe multe” și pe care ”e scris sânge”, implicat în omor, dar și cel nou, făurit pentru Gheorghiță,
curat, pe care îl așteaptă provocările viitorului. Dincolo de semnificația denotativă, baltagul
simbolizează dezechilibrul în ordinea cosmică a lumii, și, de asemenea, restabilirea necesară a
dreptății.
Acțiunea este, de asemenea, semnificativă. Aceasta începe cu imaginea Vitoriei stând
singură pe prispa casei și torcând. Ea se gândește la Nechifor care plecase după niște oi, la
Dorna, și nu se întorsese. După o perioadă de post, și după ce apelează la toate instanțele
lumești și spirituale, Vitoria pleacă la începutul primăverii alături de Gheorghiță în căutarea lui.
Însoțiți mai întâi de negustorul David, apoi singuri, mama și fiul refac din popas în popas
itinerariul soțului, află că acesta a cumpărat în noiembrie 300 de oi de la Vatra Dornei, că a
vâdut 100 unor ciobani și că s-a îndreptat cu aceștia spre iernat. Din crâșmă în crâșmă, urma
lui Nechifor se pierde între Sabasa și Suha, iar Vitoria află numele însoțitorilor lui Nechifor-
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Aceștia s-au îmbogățiți subit în toamna trecută. După descoperirea
câinelui Lupu în curtea unui gospodar, mama și fiul găsesc rămășițele lui Nechifor într-o
prăpastie. La praznicul de după înmormântare, Vitoria uimește pe toți povestind crima. Bogza îl
atacă pe Gheorghiță. Acesta îl lovește cu baltagul, iar câinele Lupu îl ucide. Înainte să moară, își
recunoaște vina și își cere iertare. După praznic, Vitoria își recapătă grijile obișnuite, semn că
lumea reia cursul întrerupt.
Roman tradiționalist, mitic, social, inițiatic, ”Baltagul” transformă intriga ”Mioriței” într-o
monografie a unei societăți arhaice cu legi puternice, ce transmit un mesaj exemplar.