71 PAG TOTAL

Evaluarea și Tratamentul Psihologic al Copiilor și Adolescentilor

Introducere:

Psihologii clinicieni se confruntă cu provocări semnificative în evaluarea și tratamentul

copiilor. Copiii, adesea prea mici pentru a-și exprima în mod clar problemele, necesită o
abordare specializată pentru a identifica și a trata tulburările lor comportamentale.

Provocări Majore:

Provocările majore pentru psihologi includ dificultăți legate de vârstă, comunicare și

imaturitatea emoțională a copiilor. Evaluarea psihologică trebuie să țină cont de aceste
aspecte pentru a evalua starea actuală a copilului și riscul de dezvoltare a unor probleme.

Evaluarea Psihologică a Copilului:

Evaluarea psihologică a copiilor cu dificultăți comportamentale este strâns legată de procesul

terapeutic. Delimitarea între investigația diagnostică și terapie este adesea dificilă, iar
termenii de normal și patologic sunt interconectați în acest context.

Evaluarea Simptomului:

Simptomul este adesea expresia unui conflict subiacent și trebuie evaluat în contextul său.
Psihologul trebuie să identifice conflictul real și să evalueze gradul de interiorizare a acestuia
în comportamentul copilului.

Funcții ale Simptomului:

Simptomul poate indica diferite tipuri de conflicte, inclusiv presiuni externe neadecvate,
conflicte inherent dezvoltării copilului sau conflicte interne reale. Unele simptome pot fi
persistente și pot servi ca puncte de fixare pentru conflictele viitoare.

Introducere:
Copiii adesea nu comunică direct suferința lor psihologică, dar aceasta se manifestă în
comportamentul lor și poate fi percepută de către cei din jur ca o "cerere terapeutică".

Suferința Părinților:

Părinții pot fi afectați emoțional de comportamentul copilului și pot căuta ajutor din empatie
și dorința de a-l ajuta sau pot resimți o rană narcisică din cauza imaginii devalorizante
transmise de copil.

Cauze ale Nepăsării sau Ignorării:

Părinții pot ignora sau nu recunoaște comportamentele simptomatice ale copilului din
diverse motive, inclusiv excesul de identificare cu copilul sau lipsa de percepție asupra
simptomelor acestuia.
71 PAG TOTAL

Suferința Mediului Extern:

Suferința mediului extern se referă la răul provocat de comportamentul copilului, inclusiv

problemele școlare și presiunile sociale exercitate asupra părinților de către alte persoane din
anturajul copilului.

Capacitățile de Schimbare:

Evaluarea includ și evaluarea posibilităților de a modifica interacțiunile familiale deviante

sau patogene și aprecierea ușurinței sau dificultății de intervenție în relațiile familiale.

Sensul Conduitei Simptomatice:

Înțelegerea sensului genetic și istoric al simptomului ajută la înțelegerea dinamicii familiale

și a rezistențelor la schimbare.

Nivelul Răspunsului:

Evaluarea conduitei patologice a copilului necesită mai multe întâlniri pentru a stabili natura
dificultăților, nivelul suferinței și posibilitățile de intervenție terapeutică.

Modalități de Abordare:

Abordarea terapeutică poate varia în funcție de preferințele și orientarea teoretică a

psihodiagnosticianului, iar întâlnirile inițiale de investigație sunt cruciale pentru stabilirea
scopurilor terapeutice.

Reflecție și Decizii Terapeutice:

Este necesară o reflecție atentă asupra cazului copilului, familiei și contextului său social
pentru a lua decizii terapeutice eficiente.

Copiii în Contextul Lor:

Este important să se înțeleagă comportamentul copilului în contextul său social și familial

pentru a stabili un diagnostic diferențial precis și pentru a selecta cea mai bună intervenție
terapeutică.

CURS 2
TULBURĂRI NEURODEVELOPMENTALE

DIZABILITATEA INTELECTUALĂ (TULBURAREA DEVELOPMENTALĂ

INTELECTUALĂ)
71 PAG TOTAL

Tulburările neurodevelopmentale sunt condiții care debutează în copilărie și se

caracterizează prin deficite în dezvoltarea personală, socială, academică sau ocupațională.
Printre acestea se numără și dizabilitatea intelectuală, care este descrisă astfel:

Aspecte Generale:

● Debutul precoce în dezvoltare, adesea înainte de intrarea în școală.

● Deficite în abilitățile mentale generale, cum ar fi raționamentul, rezolvarea de
probleme sau gândirea abstractă.
● Perturbări ale funcționării adaptative, afectând comunicarea, participarea socială,
funcționarea academică și independența personală.

Evaluarea Inteligenței:

● De-a lungul istoriei, inteligența a fost adesea măsurată prin teste de QI, dar aceasta
oferă o definiție limitată a dizabilității intelectuale, având în vedere diversitatea
manifestărilor comportamentale și developmentale.
● Potențialul intelectual nu este fix și poate fi influențat de mediul înconjurător și de
mijloacele disponibile pentru stimulare.

Caracteristici ale Dizabilității Intelectuale:

● Deficite în abilitățile mentale generale, precum și dificultăți în adaptarea la cerințele

sociale și academice.
● Aceste dificultăți pot face ca individul să eșueze în îndeplinirea standardelor de
independență personală și responsabilitate socială.

Funcționarea Intelectuală și Adaptativă în Dizabilitatea Intelectuală

Determinarea Funcționării Intelectuale și Adaptative:

● Funcționarea intelectuală generală este evaluată de obicei prin coeficientul intelectual

(QI) sau vârsta mentală, dar determinarea QI-ului poate fi complicată, având în
vedere multiplele aspecte ale inteligenței.
● Marginea de eroare în testele psihometrice este de aproximativ 5 puncte, iar o
diferență mică în scorul QI poate avea puțină semnificație clinică.
● Funcționarea adaptativă este mai ușor de modificat și se referă la capacitatea
individului de a face față cerințelor vieții cotidiene, inclusiv comunicarea,
participarea socială și independența personală.

Caracteristici ale Funcționării Intelectuale și Adaptative:

● Deteriorările în funcționarea adaptativă sunt mai relevante decât un QI scăzut în

definirea dizabilității intelectuale.
● Funcționarea adaptativă este influențată de educație, motivație, personalitate,
oportunități sociale și alte condiții medicale.
71 PAG TOTAL

● Diversitatea manifestărilor este o caracteristică distinctivă a dizabilității intelectuale,

afectând autonomia, capacitatea de funcționare socială și prezența altor tulburări
psihopatologice sau medicale asociate.

Criterii de Diagnostic pentru Dizabilitatea Intelectuală:

Deficite în Funcțiile Intelectuale: Include dificultăți în raționament, rezolvarea

problemelor și învățarea academică, confirmate de evaluare clinică și testare
individuală.
Deficite în Funcționarea Adaptativă: Aceste deficite generează eșecul în atingerea
standardelor pentru independență personală și responsabilitate socială.
Debut în Perioada de Dezvoltare: Deficitele trebuie să apară în copilărie.

Nivele de Severitate:

● Dizabilitatea Intelectuală Ușoară: Include dificultăți în abilitățile academice,

interacțiunile sociale și sarcinile cotidiene complexe.

Diagnosticul diferențial se bazează pe evaluarea funcționării intelectuale și adaptative, și

necesită o abordare atentă pentru a identifica corect nevoile individuale și pentru a oferi
suport adecvat.
Dizabilitatea Intelectuală Moderată

a. Domeniul Conceptual:

● Abilități conceptuale limitate pe tot parcursul dezvoltării, inclusiv progres lent în

citire, scriere și matematică.
● Necesită asistență zilnică pentru sarcinile conceptuale curente și progresul în
abilitățile academice este la nivel elementar.

b. Domeniul Social:

● Limbajul vorbit este mai puțin complex decât al congenerilor, iar capacitatea de
relaționare poate fi limitată.
● Pot să nu perceapă și să nu interpreteze adecvat indicii sociali și necesită suport
masiv în activitățile profesionale.

c. Domeniul Practic:

● Au abilități de îngrijire personală, dar cu învățare și dobândire a independenței lent.

● Pot lucra independent în slujbe care necesită abilități conceptuale și de comunicare
limitate, dar cu nevoie semnificativă de ajutor din partea colegilor/supervizorilor.
● Comportament dezadaptativ poate fi prezent la o minoritate semnificativă și poate
crea probleme sociale.
71 PAG TOTAL

Dizabilitatea intelectuală moderată se caracterizează prin dificultăți semnificative în multiple

domenii de funcționare, necesitând sprijin și îndrumare considerabile pentru a face față
cerințelor vieții cotidiene și sociale.
3. Dizabilitatea Intelectuală Severă

a. Domeniul Conceptual:

● Dezvoltarea abilităților conceptuale este limitată, inclusiv înțelegerea limbajului scris

și a conceptelor numerice.
● Necesită suport extins pentru rezolvarea problemelor pe tot parcursul vieții.

b. Domeniul Social:

● Limbajul vorbit este limitat în vocabular și gramatică, folosindu-se adesea cuvinte

sau fraze izolate.
● Comunicarea este mai centrată pe prezent și pe evenimentele curente, iar limbajul
este utilizat mai mult în scopuri sociale decât explicative.
● Relațiile cu familia și cunoștințele sunt o sursă de plăcere și ajutor.

c. Domeniul Practic:

● Necesită suport pentru toate activitățile vieții cotidiene, inclusiv hrănirea, îmbrăcarea
și igiena personală.
● Supravegherea permanentă este necesară, fiind incapabil să ia decizii pentru sine sau
pentru alții.
● Ca adulți, necesită suport și asistență pentru sarcini legate de locuit, recreere și
muncă.
● Achizițiile de abilități necesită timp lung de învățare și ajutor permanent, iar
comportamentul dezadaptativ poate fi prezent, inclusiv riscul de autovătămare.

4. Dizabilitatea Intelectuală Profundă

a. Domeniul Conceptual:

● Abilitățile conceptuale se referă mai mult la lumea fizică decât la procese simbolice.
● Pot folosi obiecte în activități de autoîngrijire, muncă sau recreere, dar pot avea și
deficite senzoriale și motorii asociate.

b. Domeniul Social:

● Înțelegerea comunicării simbolice este foarte limitată, iar comunicarea nevoilor,

dorințelor și emoțiilor se face predominant non-verbal și non-simbolic.
● Se bucură de relațiile cu persoane cunoscute și răspund la interacțiunile sociale prin
indici gestuali și emoționali.
71 PAG TOTAL

c. Domeniul Practic:

● Sunt dependenți pentru toate activitățile vieții cotidiene, dar pot participa la unele
activități limitate cu obiecte.
● Deficitele senzoriale și motorii asociate limitează participarea la activități casnice,
recreaționale și vocaționale.
Dizabilitate Intelectuală de Severitate Nespecificată

Diagnosticul de dizabilitate intelectuală de severitate nespecificată este pus conform DSM-5

atunci când evaluarea gradului de dizabilitate intelectuală este dificilă sau imposibilă din
cauza unor deficite senzoriale sau fizice asociate. Acest diagnostic este rezervat situațiilor
excepționale și necesită reevaluare după o perioadă de timp.

Întârziere de Dezvoltare Globală

Întârzierea de dezvoltare globală este utilizată conform DSM-5 pentru persoanele cu vârsta
sub 5 ani, atunci când evaluarea gradului de dizabilitate intelectuală este dificilă sau
imposibilă din cauza unor deficite senzoriale sau fizice asociate. Ca și dizabilitatea
intelectuală de severitate nespecificată, este un diagnostic recomandabil a fi folosit în situații
excepționale și necesită reevaluare după o perioadă de timp.

Caracteristici Clinice:

● Nivel de Severitate - Ușor (QI între 50-55 și 70):

● Dezvoltă aptitudini sociale și de comunicare în perioada preșcolară.
● Prezintă o autonomie personală și socială comparabilă cu cea a copiilor cu
inteligență normală, dar necesită mai mult timp și susținere pentru a învăța
aceste lucruri.
● Pot avea dificultăți în învățarea cititului și scrisului la începutul școlii.
● Pot beneficia semnificativ de o școlarizare adaptată nevoilor lor și de
dezvoltarea autonomiei sociale.
● Nivel de Severitate - Moderat (QI între 35-40 și 50-55):
● Dezvoltă aptitudini de comunicare în perioada copilăriei mici, dar pot avea
dificultăți majore în comunicarea cu alții.
● Pot prezenta un nivel minim de autonomie și pot beneficia de antrenament în
aptitudini sociale și profesionale, dar sunt incapabili să progreseze dincolo de
nivelul clasei a II-a.
● Nivel de Severitate - Sever (QI între 20-25 și 35-40):
● Pot învăța să vorbească în timpul școlarizării, dar limbajul rămâne asintaxic și
funcțional rudimentar.
● Beneficiază doar în mică măsură de educație și pot îndeplini doar sarcini
simple, cu supraveghere strictă.
● Nivel de Severitate - Profund (QI sub 20-25):
● Pot prezenta o condiție neurologică identificată ca justificativă a retardului lor
mental.
71 PAG TOTAL

● Pot avea deteriorări considerabile în funcționarea senzoriomotorie și pot fi

capabili să îndeplinească doar sarcini simple, cu protecție și supraveghere
strânsă.

Este esențial să se țină cont de faptul că deficitele pot fi rezultatul unei limitări reale a
capacității cognitive sau al unei lipse de oportunități, iar funcționarea adaptativă poate fi
influențată de numeroși factori în afară de abilitatea intelectuală.

Alte Caracteristici și Tulburări Asociate:

● Afecțiuni Medicale sau Somatice: Persoanele cu dizabilitate intelectuală pot prezenta

un număr considerabil de afecțiuni medicale sau somatice, cu epilepsia și tulburările
motrice și senzoriale fiind cele mai frecvente, în funcție de gradul de severitate și
etiologia dizabilității.
● Simptome și Tulburări Psihopatologice: Dizabilitatea intelectuală poate fi asociată cu
hiperactivitate/deficit de atenție, tulburări afective și tulburări de dezvoltare, iar
comportamentele perturbante, stereotipiile și automutilările sunt frecvente în
cazurile severe sau profunde.
● Dificultăți de Comunicare și Limbaj: Lipsa aptitudinilor de comunicare și dificultățile
de limbaj pot duce la comportamente disruptive și agresive și pot fi însoțite de
simptome psihopatologice, iar copiii și adolescenții pot avea performanțe mai bune la
sarcinile non-verbale decât la cele verbale.
● Exploatare și Negare a Drepturilor: Persoanele cu dizabilitate intelectuală sunt
vulnerabile la exploatare din partea altora și li se pot nega adesea drepturile și
șansele.

Epidemiologie:

Prevalența dizabilității intelectuale în populație este de aproximativ 1-3%, afectând mai

frecvent băieții decât fetele. Aproximativ 80% din persoanele cu dizabilitate intelectuală au
un nivel ușor, în timp ce incidența nivelului sever este de aproximativ 6 la 1000 de persoane.

Traiectorii Developmentale și Prognostic:

Traiectoria developmentală și prognosticul persoanelor cu dizabilitate intelectuală variază în

funcție de etiologia și severitatea dizabilității. Evoluția dizabilității intelectuale depinde
considerabil de susținerea oferită copilului, iar un mediu stimulativ poate permite progrese
importante și dobândirea unor competențe care să le permită să presteze o activitate sau să
trăiască independent în măsura posibilului.
Etiologie:

Dizabilitatea intelectuală (DI) este rezultatul unui număr mare de tulburări foarte
heterogene, iar etiologia nu poate fi generalizată. Factorii biologici, familiali, sociali și
culturali contribuie la apariția DI.
71 PAG TOTAL

● Factori Biologici: Cauzele biologice ale DI pot fi grupate în cauze ante, peri și postnatale.
Exemple includ aberații cromozomiale, mutații genetice, embriopatii, infecții prenatale și
complicații legate de naștere.
● Factori Familiali: Factorii familiali pot influența dezvoltarea copilului cu DI prin intermediul
interacțiunilor și relațiilor din familie.
● Factori Sociali și Culturali: Factorii sociali și culturali, cum ar fi nivelul socio-
economic al familiei și accesul la servicii de sănătate, pot influența, de asemenea,
dezvoltarea și evoluția dizabilității intelectuale.

Anunțarea DI a Copilului:

Anunțarea faptului că un copil are DI poate fi traumatică pentru părinți și poate provoca
sentimente intense de culpabilitate, dezastru și chiar distanțare în relațiile dintre părinți și
copii. Părinții pot experimenta o serie de reacții, cum ar fi negarea, revoltă, respingerea
copilului sau supraprotecția excesivă.

Reacțiile părinților pot include atașament posibil, atașament întârziat sau imposibilitatea
atașamentului, cu efecte semnificative asupra dezvoltării și bunăstării copilului. Este esențial
ca echipa terapeutică să creeze un mediu de sprijin și să dezvolte un plan care să susțină și să
încurajeze potențialul copilului, în ciuda dificultăților sale.
Menținerea comunicării:
● Comunicarea între părinți și echipa medicală trebuie să fie deschisă și sinceră,
pentru a discuta despre diagnostic, tratament și planuri de îngrijire.
● Copilul trebuie să fie implicat în comunicarea cu echipa medicală, în funcție
de capacitatea sa de înțelegere și exprimare.
● Comunicarea între părinți și copil trebuie să fie empatică și susținătoare,
oferind sprijin emoțional reciproc.
● Părinții trebuie să fie sprijiniți în comunicarea cu mediul lor social și
comunitatea, pentru a obține sprijin și înțelegere.
Reperarea diferenței:
● Este important să se înțeleagă că fiecare dintre cei trei parteneri - copilul,
părinții și medicii - pot experimenta suferință în moduri diferite și trebuie să
fie tratați cu empatie și înțelegere.
● Este necesar să se identifice și să se distingă între limitele copilului, suferința
părinților și sentimentul de neputință al medicilor pentru a oferi sprijin
adecvat fiecărei părți implicate.
Acompanierea părinților:
● Echipa terapeutică trebuie să fie pregătită să înfrunte suferința părinților și să
ofere sprijin emoțional și psihologic, recunoscând în același timp valoarea lor
ca părinți și capacitatea lor de a-și susține copilul.
● Este important să se recunoască că părinții pot trece prin diverse etape ale
durerii și că mecanismele lor de apărare trebuie respectate și înțelese.
Susținerea copilului:
71 PAG TOTAL

● Copilul trebuie să fie susținut și încurajat să-și exploreze și să-și exprime

potențialul într-un mediu sigur și sprijinitor.
● Este esențial să se stabilească limite clare, dar cu prudență, și să se ofere
stimulare adecvată pentru dezvoltarea copilului, evitând confuzia între
identitatea copilului și diagnosticul său.

Evaluare și Intervenție:

Evaluarea necesită un istoric developmental și medical detaliat, precum și o evaluare

individuală a funcționării cognitive și adaptative. Instrumentele utilizate pentru evaluarea
funcționării cognitive și adaptative includ diverse teste și scale standardizate, care evaluează
abilitățile și comportamentele specifice ale copilului într-o varietate de domenii. Este esențial
ca evaluarea să fie completă și să ofere o înțelegere cuprinzătoare a nevoilor și capacităților
copilului pentru a ghida intervenția și îngrijirea adecvată.
Abordarea psihoterapeutică pentru copiii cu dizabilități intelectuale (DI) implică mai multe
strategii și programe care vizează dezvoltarea abilităților adaptative, gestionarea
comportamentelor și sprijinirea atât a copilului, cât și a familiei. Iată câteva dintre aceste
strategii:

Programe educaționale:
● Integrează copiii cu DI în programe școlare normale pe cât posibil pentru a le
oferi modele de rol normative și pentru a evita izolarea.
● Dezvoltă comunicarea verbală și nonverbală, abilitățile sociale și adaptative,
precum și strategiile pentru autogestionare și autoservire.
● Vizează dezvoltarea capacităților de răspuns adecvat și participarea la
activități de grup.
Programe de prevenție:
● Cuprind campanii de conștientizare pentru perioada sarcinii și programe de
intervenție timpurie pentru a spori abilitățile parentale și pentru a preveni
declinul cognitiv al copilului.
● Programele timpurii de intervenție pot include stimulare timpurie, cum ar fi
programele Head Start.
Tehnici psihoterapeutice:
● Sunt utile pentru copiii cu nivel ușor de DI și care prezintă tulburări
emoționale și de conduită.
● Indicația pentru terapie depinde de locul simptomatologiei de deficit și de prezența
suferinței psihoafective.
● Terapia familială și terapia de grup pot fi utile pentru a aborda dificultățile
relaționale în cadrul familiei și pentru a îmbunătăți imaginea de sine și
încrederea copilului.
Intervenția comportamentală:
● Este cea mai frecventă metodă de rezolvare a modificărilor de comportament
ale copiilor cu DI și se bazează pe teoria învățării.
● Se concentrează pe dezvoltarea și aplicarea tehnicilor comportamentale
pentru a îmbunătăți comportamentele adaptive și a reduce comportamentele
problematice.
71 PAG TOTAL

Aceste abordări sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor individuale ale copiilor cu DI și
sunt concepute pentru a îmbunătăți calitatea vieții și funcționarea lor în diverse domenii.

CURS 3
Tulburarea de spectru autist este caracterizată prin anumite criterii diagnostice și
caracteristici majore, după cum urmează:

A. Carențe persistente în comunicarea și interacțiunea socială:

Deficit în reciprocitatea socio-emoțională.

Dificultăți în utilizarea și înțelegerea comunicării nonverbale.

Probleme în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor sociale.

B. Modele restrictive, repetitive de comportament, interese sau activități:

Comportamente stereotipe și repetitive.

Aderență inflexibilă la rutină și ritualuri.

Interese restrictive și fixate.

Reacții hiper- sau hiporeactive la stimuli senzoriali.

Aceste simptome trebuie să fie prezente în perioada timpurie de dezvoltare și să provoace

afectare clinică semnificativă în diferite domenii de funcționare. Diagnosticul de tulburare de
spectru autist nu poate fi explicat mai bine prin prezența unei dizabilități intelectuale sau
prin întârzierea dezvoltării globale. Este important de remarcat că tulburarea de spectru
autist poate fi comorbidă cu alte tulburări, cum ar fi dizabilitatea intelectuală.

Diagnosticul precis și evaluarea adecvată sunt esențiale pentru a oferi sprijin și intervenții
corespunzătoare copiilor cu tulburare de spectru autist

Caracteristicile clinice ale autismului tipic includ următoarele aspecte:

Alterări calitative ale interacțiunilor sociale reciproce:

● Deficit pronunțat în reciprocitatea socioemoțională, afectând capacitatea de a

întreține interacțiuni sociale.
71 PAG TOTAL

● Dificultăți în utilizarea și înțelegerea semnalelor nonverbale, cum ar fi

privirea, surâsul și gesturile.

● Lipsa interesului spontan pentru a împărtăși experiențe sau interese cu

ceilalți.
Modele restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități:
● Comportamente stereotipe și repetitive, precum fluturarea obiectelor sau repetarea

anumitor fraze.

● Aderență inflexibilă la rutine și rezistență la schimbări.

● Interese restrictive și fixate asupra anumitor subiecte sau activități.

● Reacții neobișnuite la stimuli senzoriali, cum ar fi sensibilitatea crescută sau
redusă la lumină, sunete sau texturi.

Aceste caracteristici afectează semnificativ capacitatea individului de a funcționa în diferite

domenii de viață. Deși copiii cu autism pot dezvolta relații de atașament cu persoanele
apropiate, ei pot avea dificultăți în înțelegerea și gestionarea informațiilor sociale complexe.

În plus, copiii cu autism pot prezenta următoarele dificultăți în interacțiunile sociale:

● Ignorarea semnalelor sociale, cum ar fi chemarea pe nume.

● Dificultăți în imitarea gesturilor și acțiunilor altor persoane.

● Incapacitatea de a recunoaște și de a interpreta corect emoțiile celorlalți.
● Expresia săracă sau anormală a propriilor emoții.

● Dificultăți în înțelegerea și folosirea cuvintelor cu conținut emoțional.

Aceste aspecte clinice evidențiază complexitatea și diversitatea manifestărilor autismului și

subliniază necesitatea unei evaluări și intervenții specializate pentru fiecare individ afectat.
Caracteristicile comunicării la copiii cu autism includ tulburări majore și persistente care
afectează capacitățile lor verbale, nonverbale și simbolice. Iată câteva dintre aceste aspecte:

Tulburări preverbale ale comunicării:

● Lipsa gesturilor de indicare și a gesturilor care atrag atenția către un obiect

sau o situație.
● Reducerea gesturilor comunicative la acte de cerere sau protest.
71 PAG TOTAL

● Exprimarea emoțiilor și dorințelor printr-un comportament brusc și aberant, cum ar fi

țipetele sau autoagresiunea.

● Lipsa dezvoltării spontane a mijloacelor nonverbale pentru a transmite

mesaje complexe.

● Deficitul gesturilor sau mimicii care însoțesc limbajul, cum ar fi expresiile

faciale sau mișcările capului.
Tulburări ale limbajului propriu-zis:

● Realizarea limbajului:

● Nivelul fonologic: de obicei, copiii cu autism care vorbesc nu au

dificultăți în articulare, dar ritmul de dezvoltare a sistemului fonologic
poate fi mai lent.

● Nivelul morfosintactic: nu există diferențe majore față de copiii tipici

sau cu deficiențe.

● Nivelul semantic: dificultăți mari în utilizarea cuvintelor și în

respectarea constrângerilor semantice.

● Nivelul pragmatic: utilizarea socială a limbajului este puternic

afectată, cu lipsă de spontaneitate, dificultăți în adaptarea la rolurile
conversaționale și nerespectarea regulilor de politețe.
● Nivelul prozodic: anomalii în prosodie, cum ar fi monotonia imitației sau

controlul slab al volumului vocii.

● Ecolalia: repetarea sau imitarea automată a cuvintelor sau frazelor fără o

funcție comunicativă clară.
● Dificultăți în înțelegerea și interpretarea sensului expresiilor lingvistice, mai
ales în absența unui context evocator.
Tulburări de simbolizare:

● Dificultăți în dezvoltarea și utilizarea capacitaților simbolice, precum jocul

simbolic sau producerea de metafore.
● Preocupare limitată pentru jocul simbolic și jocuri stereotipe și repetițive.
Limitări majore ale repertoriului comportamental:

● Preocupare restrânsă și rigidă pentru activități și interese, adesea legate de

obiecte neanimate sau de cifre și date.
71 PAG TOTAL

● Dezvoltarea ritualurilor în cadrul activităților cotidiene și revendicarea

acestora în fața oricărei intervenții externe.

● Activitate motorie crescută, însoțită adesea de stereotipii.

Aceste tulburări afectează capacitatea copiilor cu autism de a comunica și de a interacționa

eficient în diverse contexte sociale și de dezvoltare, evidențiind complexitatea și
specificitatea acestui spectru de tulburări.
Tulburările perceptive la copiii cu autism sunt caracterizate de preferința pentru sunetele de
frecvență înaltă, sensibilitate crescută la anumiți stimuli și deficite în integrarea și
procesarea stimulilor din mai multe modalități senzoriale. Aceste tulburări se manifestă
prin:

● Preferința pentru fondul în detrimentul figurilor în timpul expunerii la stimuli vizuali, iar
timpul de fixare asupra figurilor este scurt.

● Dificultăți în integrarea și structurarea stimulilor senzoriali, precum și în memorarea

lor în funcție de conținutul emoțional, simbolic sau lingvistic.

Tulburările de inteligență la copiii cu autism se manifestă prin:

● Scoruri mai scăzute la probele verbale comparativ cu cele de performanță, în teste de

inteligență.

● Deficit de nivel intelectual, cu aproximativ 75% dintre copiii cu autism având un QI

sub 52, iar doar între 2-6% având un QI peste 85.

● Capacități excepționale într-un anumit domeniu pot fi prezente la unii copii cu

autism, deși în general, există un deficit cognitiv.

Tulburările de memorie la copiii cu autism nu par să fie deficitară în ansamblu, dar sunt
caracterizate de:

● Memorare precisă a situațiilor cunoscute și nevoia de a le regăsi exact în aceeași

manieră.
● Memorare de tip gestaltist (reținerea formelor) mai degrabă decât discursivă și
simbolică.

● Tulburări ale memoriei semantice sau a memoriei categoriale.

71 PAG TOTAL

Alte caracteristici și tulburări asociate cu autismul includ:

● Afecțiuni medicale asociate, cum ar fi epilepsia, care afectează în special copiii cu

autism care prezintă un retard mintal grav.

● Simptome și tulburări psihopatologice, cum ar fi dificultăți cognitive și executive,

comportamente de automutilare, hiperactivitate, impulsivitate, și reacții extreme la
stimuli senzoriali.

● Anomalii ale comportamentului alimentar și ale somnului.

Epidemiologia autismului indică o incidență de aproximativ 1% în populația generală, cu o

prevalență mai mare la băieți decât la fete. Nu există diferențe sociale, culturale sau etnice
semnificative în epidemiologia sau simptomatologia autismului.

Traiectoriile dezvoltării și prognosticul autismului sunt variate:

● Simptomele sociale apar precoce și pot preceda apariția problemelor de limbaj și a

comportamentelor stereotipe.
● Unele simptome, cum ar fi dificultățile de comunicare și stereotipii, se manifestă mai
sever în jurul vârstei de 4-5 ani și rămân stabile pe parcursul copilăriei.

● Adolescența poate fi o perioadă de schimbări majore, cu o posibilă deteriorare

temporară sau permanentă a simptomelor, dar și cu potențial pentru ameliorare în
anumite cazuri.

Prognosticul este în general rezervat pentru copiii cu autism, dar factorii predictivi ai unei
evoluții mai pozitive includ un QI mai mare, utilizarea timpurie a limbajului, abilitățile de joc
constructiv și relațiile familiale armonioase.

Factori biologici:

a) Factori genetici: Există un aport semnificativ al factorilor genetici în declanșarea și

evoluția autismului. Studiile arată că între 3-5% dintre copiii cu autism au un frate sau o soră
care suferă de aceeași tulburare. Implicarea factorilor genetici este certă, însă mecanismele
exacte nu sunt încă cunoscute. Sindroamele genetice precum sindromul X fragil sunt
asociate în unele cazuri cu autismul.
71 PAG TOTAL

b) Factori neurobiologici: Persoanele cu autism prezintă în medie mai multe anomalii

neurologice decât majoritatea persoanelor. Studiile biochimice, radiologice și patologice încă
nu au dus la concluzii unitare.

c) Factori legați de dezvoltarea din cursul sarcinii: Unele cercetări sugerează că

incidentele din timpul sarcinii sau la naștere pot fi mai frecvente la copiii cu autism,
însă rolul exact al acestor incidente în etiologia autismului nu este încă clar.

Factori psihologici și familiali:

● Primele cercetări asupra autismului atribuiau cauza acestuia factorilor

psihologici și familiali, sugerând că părinții copiilor cu autism erau adesea
distanți emoțional și intelectual. Aceste teorii sunt contestate în prezent.
● Alte abordări etiologice sugerează că autismul ar putea fi rezultatul unor
deficite de atașament sau conflicte de motivație între nevoia de explorare și
teama de stimuli.

● Teoriile psihanalitice și sistematice au susținut că tulburările mentale ale

individului sunt rezultatul disfuncțiilor de comunicare în cadrul familiei sau al
unor modele de comunicare contradictorii.

Etiologia autismului rămâne încă în mare parte neclară, iar autismul este considerat
rezultatul unei combinații complexe de factori genetici, neurobiologici, și de mediu.
teoriile psihanalitice asupra instalării autismului:

Teoria lui M. Mahler:

● Autismul este considerat a fi rezultatul unei anomalii în dezvoltarea relației mamă-

copil.
● Identifică trei faze în dezvoltarea acestei relații: autism normal, fază simbiotică și
separare-individuare.

● Autismul este văzut ca rezultat al unei conduită halucinatorii negative care anulează
percepția mamei și reprezentarea lumii exterioare.

Perspectiva lui Winnicott:

71 PAG TOTAL

● Psihoza infantilă este considerată a fi rezultatul unui eșec în adaptarea mediului la

copil, mai ales la mamă.

● Funcțiile mamei sunt esențiale pentru a ține la distanță anxietatea copilului și pentru
a crea un spațiu tranzițional în care să se dezvolte relația de obiect.

Teoria lui Bettelheim:

● Copiii autiști trăiesc o experiență subiectivă a incapacității de a obține un răspuns în

lumea exterioară.
● Pot ajunge la o stare de disperare profundă și să se retragă din interacțiunea cu lumea
externă, dezinvestindu-și lumea interioară și ajungând în final la o "fortăreață vidă".

Aceste perspective subliniază importanța relației mamă-copil și a mediului în dezvoltarea și

evoluția autismului, evidențiind că, deși autismul nu are o origine pur psihologică, o
perspectivă psihologică și familială poate fi importantă în înțelegerea și intervenția în
autism.
În intervenția psihoterapeutică pentru autism, există mai multe modalități de abordare:

Consilierea familiei:

● Părinții sunt familiarizați cu natura și caracteristicile autismului, ajutându-i

să conștientizeze că este o tulburare cronică.

● Se sprijină elaborarea reacției de doliu și gestionarea emoțiilor precum furia,

mânia, depresia și anxietatea.
Intervenția educațională specifică:

● Programele educaționale sunt adaptate nevoilor speciale ale copilului,

incluzând un mediu structurat și antrenarea abilităților necesare pentru viața
cotidiană.
Terapia comportamentală:

● Metodele bazate pe terapia comportamentală, cum ar fi ABA, TEACCH și

PECS, vizează reducerea comportamentelor problematice și creșterea
abilităților deficitare.

● Metoda ABA implică un program intensiv de intervenție, concentrându-se pe

dezvoltarea limbajului, interacțiunii sociale și a altor abilități esențiale.
71 PAG TOTAL

Psihoterapia individuală:

● Potrivită pentru autiștii cu o înaltă capacitate de funcționare, poate fi benefică

în tratarea anxietății sau depresiei.

Toate aceste modalități de intervenție pot fi utilizate împreună sau separat, în funcție de
nevoile și nivelul de funcționare al copilului cu autism.

CURS 4
Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este caracterizată de
comportamente perturbatoare, cum ar fi inatentivitatea, hiperactivitatea și impulsivitatea,
care afectează funcționarea și dezvoltarea copilului. Aceste comportamente sunt mai
frecvente și mai severe decât cele observate la copiii de aceeași vârstă și generează dificultăți
în viața de zi cu zi, mai ales în familie și la școală.

Criteriile de diagnostic conform DSM-V includ:

● Un model persistent de lipsă de atenție și/sau de hiperactivitate-impulsivitate, care

afectează funcționarea sau dezvoltarea.

● Simptomele trebuie să persiste cel puțin 6 luni și să fie mai frecvente și mai severe
decât la alți copii de aceeași vârstă.

● Simptomele trebuie să fie generalizate, manifestându-se în mai mult de o situație (de

obicei acasă și la școală).

Simptomele de lipsă de atenție includ dificultăți în concentrare, ascultare, urmarea

instrucțiunilor, finalizarea sarcinilor și organizarea activităților. Simptomele de
hiperactivitate-impulsivitate includ agitație, impulsivitate, dificultăți în așteptarea rândului
și dificultăți în păstrarea autocontrolului.

Diagnosticul ADHD poate fi dificil din cauza variațiilor în simptome și efectele lor sociale și afective,

care depind de contextul în care copilul este evaluat și de sexul copilului.

Criteriile de diagnostic pentru hiperactivitate și impulsivitate în tulburarea cu deficit de

atenție/hiperactivitate (ADHD), conform DSM-V, includ:

71 PAG TOTAL

A. Un model persistent de hiperactivitate și/sau impulsivitate care afectează funcționarea

socială și școlară/profesională, caracterizat prin:

Joc nervos sau lipsă de astâmpăr când stă pe scaun.

Ridicarea frecventă de pe scaun și părăsirea locului, în situații în care trebuie să
rămână așezat.
Alergat în jur sau cățărare pe obiecte în mod inadecvat.
Incapacitatea de a se juca sau angaja în activități distractive în liniște.
Agitație sau neliniște, simțindu-se mereu „pe picior de plecare”.
Vorbit excesiv de mult.
Răspuns brusc înainte de a se formula întrebări.
Dificultăți în așteptarea rândului.

Interuperea sau intervenția în activitatea altora.

B. Simptomele au fost prezente înainte de vârsta de 12 ani.

C. Simptomele sunt prezente în cel puțin două situații diferite (acasă, la școală, la serviciu, cu
prietenii sau rudele, în alte activități).

D. Simptomele provoacă disfuncții sociale, școlare sau profesionale sau le afectează calitatea.

E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de alte tulburări mentale și nu apar exclusiv în
timpul altor tulburări psihotice.

Diagnosticul ADHD poate fi specificat ca având un tablou clinic combinat, cu predominanța

lipsei de atenție sau cu predominanța hiperactivității/impulsivității. De asemenea, poate fi
specificată o remisiune parțială și nivelul de severitate, fie ușoară, moderată sau severă, în
funcție de numărul și gravitatea simptomelor.

Tablou clinic combinat: Este specificat atunci când sunt îndeplinite atât criteriile pentru lipsa

de atenție (A1) cât și pentru hiperactivitate-impulsivitate (A2) în ultimele 6 luni.

Tablou clinic cu predominanța lipsei de atenție: Se specifică atunci când este
îndeplinit criteriul pentru lipsa de atenție (A1), dar nu și pentru hiperactivitate-
impulsivitate (A2) în ultimele 6 luni.
71 PAG TOTAL

Tablou clinic cu predominanța hiperactivității/impulsivității: Este specificat atunci

când este îndeplinit criteriul pentru hiperactivitate-impulsivitate (A2), dar nu și
pentru lipsa de atenție (A1) în ultimele 6 luni.

În plus, se specifică dacă tulburarea se află în remisiune parțială sau nu, ceea ce înseamnă că
anterior toate criteriile erau îndeplinite, dar în ultimele 6 luni mai puține criterii sunt
prezente, iar simptomele persistente încă provoacă disfuncții sociale, școlare sau
profesionale.

Nivelul de severitate actuală se specifică ca fiind ușoară, moderată sau severă, în funcție de
numărul și gravitatea simptomelor. Ușoară înseamnă că puține simptome sunt prezente în
exces față de cele necesare pentru diagnostic, iar disfuncțiile sunt minore. Moderată
înseamnă că sunt prezente simptome sau disfuncții între ușoare și severe. Severă înseamnă
că multiple simptome sunt prezente sau câteva sunt deosebit de severe și provoacă disfuncție
semnificativă în sfera socială sau profesională.
Manifestările clinice ale tulburării de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) sunt variate
și pot afecta multiple aspecte ale vieții copilului. Iată principalele manifestări clinice:

Inatenția

● Dificultăți de concentrare: Copilul este incapabil să acorde o atenție susținută și

prelungită unui număr mare de activități cotidiene, inclusiv jocuri, mese și activități
școl
în diverse activități, chiar și în cele pe care le-a mai realizat anterior, precum îmbrăcarea fără
supraveghere adultă. Pare să nu fie atent la instrucțiuni și este ușor distras, uitând repede.
Este incapabil să repete instrucțiuni simple și să finalizeze sarcini, adesea abandonându-le
înainte de a le termina. Activitățile sale sunt, în general, dezordonate și efectuate neglijent,
fără un plan prealabil.

Hiperactivitatea și impulsivitatea

● Nivel de activitate excesiv și perturbator: Se mișcă constant, adesea fără un scop

aparent, fie mișcându-și membrelor, fie vorbind neîncetat.

● Dificultăți în a rămâne liniștit: Are dificultăți în a sta liniștit atunci când este necesar,
cum ar fi în timpul meselor sau în clasă.
71 PAG TOTAL

● Impulsivitate în vorbire și acțiuni: Vorbește mult, adesea fără a asculta sau a lua în
considerare ceilalți. Este zgomotos și poate întrerupe conversațiile sau activitățile
altora fără un motiv clar.

Variații în manifestări

● Variază în funcție de circumstanțe: Simptomele se diminuează atunci când copilul

este implicat într-o activitate sau sarcină care îl interesează, dar se agravează în
situații care necesită concentrare sau organizare independentă.

● Aspect social: Desigur, în ciuda comportamentului perturbator, copiii cu ADHD pot fi

sociabili, afectuoși și capabili de atașament.

Dificultăți asociate

● Controlul activității motrice: Dificultăți în controlul mișcărilor, în special în sarcinile

complexe.

● Reglarea emoțiilor: Probleme în controlul și exprimarea emoțiilor, în special celor negative.

● Memorie și gândire: Memorie de lucru limitată și dificultăți în organizarea gândirii și
a informațiilor.

● Rezistența la tentații și întârzieri: Dificultăți în rezistarea la impulsuri și așteptarea

satisfacției.

Impactul asupra funcționării adaptative

● Funcții executive afectate: Aceste dificultăți afectează diverse aspecte ale funcționării
adaptative, cum ar fi coordonarea comportamentului într-un mod flexibil și precis,
adaptat la cerințele mediului.

În concluzie, ADHD este o tulburare complexă care afectează nu doar atenția și

comportamentul motor, ci și alte aspecte ale funcționării cognitive și sociale, având un
impact semnificativ asupra vieții copilului în multiple domenii.
Simptome și tulburări psihopatologice asociate cu ADHD:

Tulburare opoziționistă cu provocare și tulburare a conduitei: ADHD este adesea

însoțită de aceste tulburări care implică comportamente de opoziție, provocare și
dificultăți în respectarea regulilor și autorității.
71 PAG TOTAL

Tulburări afective și anxioase: ADHD poate fi asociată cu tulburări afective, cum ar fi

depresia, sau cu tulburări anxioase, cum ar fi anxietatea generalizată sau fobiile.
Sindromul Gilles de la Tourette și ticuri: ADHD este adesea însoțită de acest sindrom
și de ticuri asociate, care sunt mișcări sau sunete repetitive involuntare.
Risc de suicid și depresie: Există o asociere între ADHD și un risc crescut de
sinucideri, mai ales la băieți, probabil din cauza asociării cu depresia sau tulburarea
de conduită.
Legătura cu tulburările alimentare: Hiperactivitatea poate fi o caracteristică primară
în anorexie, iar impulsivitatea poate preceda bulimia; tratamentul cu stimulante a
fost uneori eficient în gestionarea bulimiei la persoanele cu ADHD în copilărie.

Dificultăți de comunicare și învățare asociate:

Dificultăți de învățare: Copiii cu ADHD pot prezenta dificultăți de învățare, iar

performanța lor școlară este adesea inferioară celor fără această tulburare. Retardul
școlar este frecvent, iar tulburările de învățare sunt mai des întâlnite la cei cu ADHD
de tip predominant de inatenție.
Probleme de comunicare: Dificultăți în comunicare pot fi prezente, inclusiv în
capacitatea de a urmări conversații sau de a se exprima coerent.

Afecțiuni medicale și somatice:

Risc de accidentare: Copiii cu ADHD au un risc crescut de accidentare din cauza nivelului lor

excesiv de activitate și a inatenției.

Adaptarea generală:

Conflict familial și relații perturbate: Comportamentele excesive și perturbatoare ale copiilor

cu ADHD pot duce la conflicte în familie și la relații perturbate cu colegii lor.

Epidemiologie:

● Prevalența: ADHD afectează aproximativ 5% dintre copii și 2,5% dintre adulți. Peste
80% dintre copii și adolescenți prezintă simptome de hiperactivitate-impulsivitate
predominantă sau mixtă. ADHD-ul de tip predominant inatenție este mai rar,
reprezentând aproximativ 1% din populație și este mai frecvent în adolescență decât
în copilărie.
71 PAG TOTAL

● Diagnosticul mai frecvent în copilărie și la băieți: ADHD este mai frecvent

diagnosticată în copilărie decât la adolescență și este mai frecventă la băieți decât la
fete.

Traiectorii dezvoltării și prognostic:

● Variații individuale: Traiectoria dezvoltării variază considerabil de la un copil la altul.

Simptomele de hiperactivitate și impulsivitate apar de obicei în jurul vârstei de 3-4
ani, iar simptomele de inatenție apar mai târziu, în jurul vârstei de 6-7 ani.

● Stabilitatea tulburării: ADHD este o tulburare relativ stabilă și cronică, mai ales dacă
este însoțită de comportamente antisociale sau tulburări de conduită.

● Impactul în adolescență: Cel puțin jumătate dintre copiii diagnosticați cu ADHD vor
manifesta această tulburare și în adolescență. Adolescenții cu ADHD pot avea
dificultăți în gestionarea sarcinilor academice, organizare și adaptare socială. Acest
lucru poate duce la eșec școlar, utilizarea de substanțe interzise, delincvență juvenilă
și alte consecințe negative.

Evoluția simptomelor:

● Dificultăți precoce: Simptomele ADHD pot fi dificil de diagnosticat înainte de vârsta

de 3-4 ani, dar pot fi asociate cu temperamentul copilului sau dificultățile de
relaționare în familie și la școală.

● Diagnosticul în timpul școlarității: Majoritatea copiilor sunt diagnosticați cu ADHD

în timpul școlarității, pe măsură ce devin evidente dificultățile lor de atenție și
organizare în mediul academic.

● Impactul asupra familiei: Familiiile copiilor cu ADHD pot fi afectate de

comportamentele lor excesive și de dificultățile de adaptare, ceea ce poate duce la
sentimente de frustrare și incompetență, mai ales în rândul părinților.

Concluzie:

ADHD are o gamă largă de efecte și poate afecta dezvoltarea și adaptarea copiilor și
adolescenților în diferite moduri, cu variabilitate considerabilă între indivizi. Este important
să se ofere sprijin adecvat și să se încerce intervenții timpurii pentru a ajuta la gestionarea
simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții pentru cei afectați de această tulburare.
71 PAG TOTAL

Etiologie a tulburării ADHD:

Paradigmă bio-psiho-socială:
● Bază neurobiologică și genetică: ADHD este considerată o tulburare bio-psiho-
socială. Studiile de neuropsihobiologie arată că este un deficit neurobiologic cu
determinism genetic. Disfuncțiile dopaminergice și noradrenergice în anumite arii ale
sistemului limbic sunt implicate în manifestările ADHD.
● Factori genetici: Se estimează că în aproximativ 80% din cazuri există o bază genetică
asociată cu ADHD. Există multiple gene implicate, iar interacțiunea acestora poate
explica variația în răspunsul la terapie.
● Factori neurobiologici și neuropsihologici: Copiii cu ADHD prezintă disfuncții la
nivelul proceselor fiziologice sau neurologice asociate controlului și reglării
comportamentale. Cu toate acestea, studiile în această direcție sunt încă la început,
iar concluziile definitive lipsesc.
● Factori familiali, sociali și culturali: Factorii de mediu, cum ar fi deprivarea maternă
precoce, depresia maternă, nivelul scăzut de educație al mamei, precum și statusul
socioeconomic precar al familiei, pot contribui la dezvoltarea ADHD. Conflictul
frecvent în familie poate accentua această tulburare, iar interacțiunile perturbate
dintre părinți și copii pot prezice conflicte persistente și în dezvoltarea ulterioară a
copilului.

Context social și cultural:

● Respingerea socială și nereușita școlară: Aceste aspecte sociale și academice
contribuie la exacerbarea tulburării ADHD. Cerințele ridicate ale sistemului școlar
pot amplifica dificultățile de atenție și organizare, iar acest lucru poate duce la
respingerea socială și eșecul școlar.
● Stresul legat de performanța școlară: Cultura predominantă a succesului școlar poate
fi dificilă pentru copiii cu ADHD, deoarece aceștia pot avea dificultăți în a se
conforma cerințelor academice și sociale. Acest stres adăugat poate agrava
simptomele și poate contribui la izolarea și respingerea socială a copiilor cu ADHD.
● Exigențe academice și sociale: Presiunea pentru performanță școlară și integrare
socială poate fi copleșitoare pentru copiii cu ADHD. Aceste exigențe pot amplifica
simptomele și pot face dificilă adaptarea acestor copii la mediul școlar și social.
71 PAG TOTAL

Evaluarea și gestionarea ADHD-ului necesită o abordare multidisciplinară, care să includă

atât intervenții medicale, cât și suport psihologic și educațional pentru copil și familia sa.
Este esențial să se înțeleagă complexitatea factorilor implicați în etiologia și manifestarea
ADHD-ului pentru a oferi intervenții eficiente și personalizate.
Evaluarea și intervenția în ADHD:

Evaluarea:
● Interviul semistructurat: Este esențial să se obțină informații detaliate despre
istoricul dezvoltării copilului, inclusiv informații despre naștere, dezvoltarea
timpurie, istoricul medical, educațional și social, precum și dinamica familială și
așteptările pă
rinților. Interviul cu părinții sau persoanele de îngrijire ar trebui să acopere o gamă largă de
aspecte legate de comportamentul și funcționarea copilului în diferite contexte.

● Evaluarea la școală și acasă: Este important să se obțină informații din ambele medii
pentru a înțelege modul în care se manifestă dificultățile copilului în diferite situații.
Această evaluare poate oferi o perspectivă completă asupra comportamentului și
funcționării copilului.

● Evaluarea individuală: Pentru a identifica corect natura tulburării și pentru a evalua

eventualele deficite cognitive, este utilă evaluarea individuală la nivel intelectual și
academic. Aceasta poate include teste pentru a evalua abilitățile cognitive, procesarea
informațiilor și performanța academică a copilului.

Instrumente de evaluare:
● ASEBA (Achenbach & Rescorla, 2001): O scală care evaluează o gamă largă de
comportamente și probleme emoționale la copii și adolescenți.

● Conners Rating Scales (CRS-3; Conners, 2008): O serie de scale utilizate pentru a
evalua simptomele ADHD și comportamentele asociate, atât din perspectiva
părinților, cât și a profesorilor.

● BASC-2 (Behavior Assessment System for Children) (Reynolds & Kamphaus, 2004):
O evaluare comprehensivă a comportamentului și funcționării copilului în diferite
domenii, inclusiv ADHD.
71 PAG TOTAL

● Brown Attention-Deficit Disorder Scales (Brown, 2001): O evaluare care măsoară

funcțiile executive în diverse arii, inclusiv atenția, memoria de lucru și modularea
emoțiilor.

● Behavior Rating Inventory of Executive Function (BRIEF) (Gioia, Isquith, Guy, &
Kenworthy, 2000): O evaluare care evaluează funcțiile executive ale copilului în
domenii precum reglarea comportamentală și meta-cogniția.

Aceste instrumente pot oferi informații valoroase pentru diagnosticarea și înțelegerea

ADHD-ului și a altor tulburări asociate, precum și pentru planificarea intervențiilor
adecvate.

Intervenția:
● Medicație: Unele cazuri de ADHD pot beneficia de tratament medicamentos, cum ar fi
stimulantele sau alte medicamente care pot ajuta la gestionarea simptomelor.

● Terapie comportamentală: Terapia comportamentală poate fi utilă în învățarea de

strategii de gestionare a comportamentului și a abilităților de auto-reglare.

● Suport educațional: Copiii cu ADHD pot beneficia de suport suplimentar la școală,

cum ar fi planuri de învățare individualizate sau alte servicii educaționale speciale.

● Consiliere și terapie psihologică: Consilierea și terapia psihologică pot ajuta copiii și

familiile să înțeleagă și să gestioneze mai bine simptomele ADHD-ului și să facă față
stresului și dificultăților asociate.

Intervenția în ADHD ar trebui să fie personalizată și să abordeze nevoile individuale ale

copilului și ale familiei sale. O abordare multidisciplinară, care implică medici, terapeuți și
educatori, poate fi cea mai eficientă în gestionarea ADHD-ului și a problemelor asociate.

Intervenția în ADHD:

Abordarea individualizată: Pentru a aborda complexitatea ADHD-ului și tulburările

comorbide, intervenția trebuie să fie adaptată la nevoile individuale ale copilului.
Alianța terapeutică: Este esențial să se stabilească o relație de încredere și colaborare
între copil, familie și personalul didactic pentru a asigura succesul intervenției.

Scopurile intervenției:
● Îmbunătățirea relațiilor interpersonale.
71 PAG TOTAL

● Reducerea comportamentelor disruptive.

● Optimizarea performanțelor școlare.

● Dezvoltarea abilităților de funcționare independentă.
● Creșterea stimei de sine și a siguranței în comunitate.
Abordare multidisciplinară: Cercetările indică eficiența abordării multidisciplinare,
care include intervenții medicale, psihologice și educaționale.
Psihoterapia familială: Consilierea părinților este crucială pentru înțelegerea și
gestionarea adecvată a tulburării de către familia copilului.

Intervenții comportamentale:
● Terapia comportamentală: Utilizarea tehnicii sistemului de întăriri pentru
modificarea comportamentului.

● Program terapeutic individualizat: Dezvoltarea unui plan adaptat nevoilor copilului,

care poate include intervenții asupra copilului, familiei și mediului școlar.

Strategii de intervenție:

● Fragmentarea sarcinilor complexe în sarcini mai mici și mai ușor de realizat.

● Structurarea mediului pentru a minimaliza factorii de distragere.
● Implementarea unui program terapeutic la școală, care să sprijine
comportamentul și performanțele academice ale copilului.

Intervenția în ADHD trebuie să fie holistică și să abordeze multiplele aspecte ale vieții
copilului, având ca scop îmbunătățirea funcționării generale și creșterea calității vieții.
Programul terapeutic individualizat în ADHD:

Intervenții terapeutice asupra copilului:

● Training de auto-educare: Copilul învață strategii și tehnici pentru a-și
gestiona simptomele ADHD și a-și îmbunătăți funcționarea.

● Metode de auto-management: Dezvoltarea abilităților de organizare,

planificare și auto-control.

● Training prin joc: Utilizarea jocului pentru a învăța și a practica abilități

sociale și de rezolvare a problemelor.
● Antrenarea competențelor sociale: Dezvoltarea abilităților de comunicare,
interacțiune socială și rezolvare a conflictelor.
71 PAG TOTAL

● Training de rezolvare de probleme: Învățarea strategiilor pentru a identifica și

a rezolva eficient problemele.

Intervenții terapeutice asupra familiei:

● Pozitivarea relațiilor părinte-copil: Utilizarea tehnicilor și strategiilor pentru a

îmbunătăți comunicarea și relația pozitivă dintre părinți și copil.

● Ameliorarea comportamentului copilului în familie: Învățarea de către părinți

a metodelor de gestionare a comportamentului dificil al copilului și a
tehnicilor de disciplinare eficiente.

● Tehnici cognitive: Identificarea și schimbarea gândurilor și atitudinilor

negative care pot contribui la comportamentul problemă al copilului.
Intervenții terapeutice la școală/grădiniță:

● Reducerea comportamentelor problematice: Colaborarea cu cadrele didactice pentru a

identifica și a gestiona comportamentele disruptive ale copilului în mediul școlar.

● Îmbunătățirea performanțelor școlare: Furnizarea de sprijin și intervenție

pentru a ajuta copilul să-și îmbunătățească performanțele academice.
● Structurarea aspectelor organizatorice: Crearea unui mediu școlar care să
faciliteze concentrarea și învățarea, prin organizarea spațiului și a
activităților.

Tehnici comportamentale și de gestionare a comportamentului:

● Întărire pozitivă: Recompensarea comportamentelor pozitive cu laudă și
atenție.
● Aplicarea consecințelor negative: Utilizarea consecințelor negative pentru

comportamentele problematice.
● Metode de întărire operantă: Utilizarea unui sistem de recompense pentru a
încuraja comportamentele dorite și a descuraja comportamentele
problematice.

Prin abordarea individualizată și integrată a acestor intervenții, se urmărește îmbunătățirea

calității vieții copilului cu ADHD și optimizarea funcționării acestuia în diverse contexte
sociale și educaționale.
Tulburările de Învățare în Contextul Școlar
71 PAG TOTAL

În era educației moderne, când copiii petrec din ce în ce mai mult timp la școală, cerințele
școlare obligatorii pot duce la situații de eșec pentru unii dintre acești copii. Mulți dintre
aceștia se confruntă cu dificultăți semnificative în învățarea scrisului, cititului sau calculului,
în ciuda funcționării lor sociale și intelectuale aparent normale.

Definiție și Caracteristici

Tulburările de învățare sunt tulburări ale dezvoltării în care achiziționarea abilităților de

citire, scriere sau calcul este perturbată în primele etape ale școlarizării, fără ca alte aspecte
ale dezvoltării să fie afectate. Există trei tulburări majore de învățare recunoscute: tulburarea
de dezvoltare a cititului, tulburarea de dezvoltare a scrisului și tulburarea de dezvoltare a
abilităților aritmetice. Cel mai frecvent întâlnită este tulburarea de citire.

Diagnostic și Dezvoltare

Diagnosticul tulburărilor de învățare este dificil din cauza lipsei de precizie a criteriilor și a
eterogenității acestor tulburări. Aceste tulburări trebuie să fie evidente în primii ani ai
școlarității pentru a fi diagnosticate corect. Severitatea și manifestarea lor depind de vârsta și
nivelul de dezvoltare al copilului, precum și de contextul educațional.

Contextul Social și Educațional

Dificultățile de învățare pot fi influențate în mod semnificativ de contextul familial și

pedagogic al copilului. Ele pot reflecta adesea mai mult un context inadecvat decât o
tulburare specifică a copilului. De asemenea, diferențele între tulburările de învățare și
variațiile normale ale reușitei școlare sunt uneori subtile, ceea ce face dificilă separarea lor.
Într-un context social care valorizează reușita școlară, aceste dificultăți pot fi amplificate,
chiar dacă nu sunt cauzate direct de acest context.

În concluzie, înțelegerea și gestionarea tulburărilor de învățare implică o abordare complexă

care să țină cont de multiplele aspecte ale dezvoltării copilului, precum și de influențele
sociale și educaționale.

CURS 5
Tulburarea Specifică de Învățare

Definiții
71 PAG TOTAL

Tulburarea specifică de învățare se caracterizează prin dificultăți semnificative și specifice în

una dintre următoarele domenii:

● Capacitățile de Lectură: Dificultăți în recunoașterea cuvintelor, în citirea fluentă și în

înțelegerea textului citit.

● Capacitățile de Exprimare Scrisă: Dificultăți în scrierea manuală, în vocabular,

ortografie și compoziție scrisă.

● Capacitățile de Calcul: Dificultăți în efectuarea operațiilor matematice de bază și în

rezolvarea problemelor de matematică.

Aceste dificultăți interferă cu progresul școlar și, în cele din urmă, cu adaptarea personală și
socială a individului și nu pot fi atribuite unui deficit intelectual, unei tulburări senzoriale
sau neurologice, sau unei educații inadecvate.

Criterii Diagnostice și Caracteristici

Un diagnostic de tulburare de învățare este stabilit atunci când performanțele individului la
teste standardizate în domeniile menționate sunt semnificativ sub așteptările pentru vârsta,
nivelul de inteligență și nivelul de școlarizare al individului.

Potrivit DSM V, aceste tulburări sunt diagnosticate atunci când performanța individualului
la testele standardizate individuale pentru citire, calcul aritmetic sau exprimare scrisă este
substanțial sub așteptările corespunzătoare vârstei, nivelului de educație și inteligenței
individului.
Criterii de Diagnostic pentru Tulburarea Specifică de Învățare (DSM-V)

A. Dificultăți de învățare și de utilizare a achizițiilor școlare, indicate prin prezența a cel

puțin unul dintre următoarele simptome, care persistă cel puțin 6 luni, în ciuda intervențiilor
care țintesc dificultățile respective:

Citirea cuvintelor este incorectă sau lentă și presupune efort (e.g. citește fiecare
cuvânt cu voce tare incorect sau lent și ezitant, adesea ghicește cuvintele, are
dificultăți în pronunțarea cuvintelor).
71 PAG TOTAL

Dificultăți în înțelegerea sensului textului citit (e.g. poate citi textul corect, dar nu
înțelege secvențialitatea, legătura, implicațiile sau sensurile mai profunde ale textului
citit).
Dificultăți de pronunție pe litere (e.g. poate adăuga, omite sau înlocui vocale sau
consoane).
Dificultăți de exprimare în scris (e.g. face multe greșeli gramaticale sau de punctuație
în propoziții; folosește o slabă organizare pe paragrafe; expresia scrisă a ideilor este
lipsită de claritate).
Dificultăți de stăpânire a sensului numerelor, a implicațiilor legate de numere sau a
calculelor (e.g. are o slabă înțelegere a numerelor, a valorii lor și relațiilor dintre ele;
numără pe degete pentru a adăuga numere la o cifră în loc să își amintească regulile
aritmetice, așa cum fac cei de aceeași vârstă; se pierde în mijlocul calculelor
aritmetice și poate inversa operațiile).
Dificultăți de raționament matematic (e.g. are dificultăți severe în aplicarea
conceptelor, faptelor sau procedurilor matematice pentru a rezolva problemele
cantitative).

B. Achizițiile școlare sunt afectate semnificativ și cuantificabil inferioare celor anticipate

pentru vârsta cronologică a individului și afectează semnificativ performanța școlară sau
profesională, sau activitățile cotidiene, fapt confirmat de măsurătorile standardizate privind
achizițiile, administrate individual, și de evaluarea clinică amănunțită. Pentru indivizii cu
vârstă peste 17 ani, un istoric documentat de dificultăți de învățare poate ține locul unei
evaluări standardizate.

C. Dificultățile de învățare debutează la vârsta școlară, dar pot deveni evidente și complet
manifeste doar atunci când cerințele necesare progreselor școlare depășesc capacitățile
limitate ale individului (e.g. testele cu limită de timp, citirea sau scrierea compunerilor
complexe lungi cu termen de predare scurt, volum de studiu încărcat).

D. Dificultățile de învățare nu pot fi puse pe seama dizabilităților intelectuale, tulburărilor de

acuitate vizuală și auditivă necorectate, altei tulburări neurologice sau mintale, dificultăților
psihosociale sau nivelului inadecvat de pregătire educațională.
71 PAG TOTAL

Notă: Cele patru criterii de diagnostic trebuie să fie întrunite pe baza unei sinteze clinice a
istoricului individului (evolutiv, medical, familial și educațional), a evaluărilor școlare și a
evaluării psiho-educative.

Notă privind codificarea: Trebuie specificate toate domeniile școlare și achizițiile școlare
afectate. Atunci când este afectat mai mult de un domeniu, fiecare dintre ele trebuie codificat
individual.
Specificatori suplimentari pentru Tulburarea Specifică de Învățare (DSM-V)

Cu tulburarea dezvoltării scrisului:

● Corectitudinea ortografiei
● Corectitudinea gramaticală și de punctuație
● Claritatea sau organizarea exprimării scrise

Cu tulburarea dezvoltării abilităților aritmetice:

● Înțelegerea semnificației numerelor

● Memorarea formulelor/operațiilor matematice
● Calculul aritmetic corect sau fluent
● Raționamentul matematic corect

Notă: Discalculia este un termen alternativ folosit atunci când se face referire la un anumit
tipar de dificultăți caracterizat prin probleme de procesare a informației numerice, de
învățare a formulelor aritmetice și de calcul fluent sau corect. Dacă discalculia este folosită
pentru a specifica acest tipar particular al dificultăților matematice, este de asemenea
important să se specifice orice dificultăți suplimentare prezente, cum ar fi problemele de
raționament matematic sau de acuratețe a înțelegerii cuvintelor.

A se specifica nivelul de severitate actuală:

● Ușoară: Unele dificultăți privind abilitățile de învățare într-unul sau două domenii
școlare, dar de severitate suficient de ușoară încât individul să poată fi capabil să
compenseze sau să funcționeze adecvat atunci când i se oferă unele înlesniri sau
susținere corespunzătoare, mai ales în cursul anilor de școală.
71 PAG TOTAL

● Moderată: Dificultăți marcate privind abilitățile de învățare într-unul sau mai multe
domenii școlare, astfel încât este improbabil ca individul să aibă performanțe în lipsa
unor perioade de pregătire intensivă și specializată în cursul anilor de școală. Pot fi
necesare unele înlesniri sau susținere cel puțin pentru o parte a zilei de școală, la
locul de muncă sau acasă, pentru a finaliza activitățile în mod corect și eficient.

● Severă: Dificultăți severe privind abilitățile de învățare, ce afectează mai multe

domenii școlare, astfel încât este puțin probabil ca individul să deprindă abilitățile
respective în lipsa unei pregătiri continue intensive, individualizate și specializate,
pentru majoritatea anilor de școală. Chiar dacă este asigurată o gamă largă de
înlesniri sau susținere adecvată acasă, la școală sau la locul de muncă, individul poate
să nu fie capabil să-și finalizeze toate sarcinile eficient.
Dificultăți ale Copiilor și Adolescenților cu Tulburare Specifică de Lectură

Copiii și adolescenții cu tulburare specifică de lectură întâmpină dificultăți în două domenii

strâns legate: descifrarea și identificarea cuvintelor (domeniul fonologic) și înțelegerea
lecturii (domeniul semantic sau cognitiv).

● Descifrarea și identificarea cuvintelor: Acești copii au dificultăți în înțelegerea

regulilor fonologice care le permit să identifice cuvintele. Lectura orală este
caracterizată de distorsiuni, substituiri sau omisiuni, iar citirea cu voce tare sau în
gând este lentă și poate fi însoțită de erori în înțelegerea textului. Strategiile analitice
pentru citire sunt puțin dezvoltate sau absente, ceea ce îi împiedică să treacă de la
ortografierea unui cuvânt la pronunțarea și înțelegerea sa. Dificultățile în descifrarea
rapidă a cuvintelor noi sau mai puțin familiare și în identificarea automată a
cuvintelor citite frecvent limitează înțelegerea textului.

● Caracteristici ale dislexiei: Confundarea grafemelor cu corespondență fonetică

apropiată, inversiuni, omisiuni, adiții sau substituții sunt frecvente. Dificultatea în
remarca decupajul și ritmul în fraze poate fi observată. În timp, decalajul între
înțelegerea textului și descifrarea cuvintelor poate crește, iar tulburările pot deveni
globale dacă nu se intervine cu un tratament adecvat.
71 PAG TOTAL

Aceste dificultăți pot fi evaluate folosind bateria de teste Borel-Maisonny, care ajută la
identificarea și evaluarea nivelului de afectare în ceea ce privește lectura și înțelegerea
textului la copiii și adolescenții cu tulburare specifică de lectură.
Dificultăți în Domeniul Calculului și Expresiei Scrise

Dificultăți în Domeniul Calculului:

Înțelegerea Conceptelor și Operțiilor Matematice: Copiii pot întâmpina dificultăți în
înțelegerea conceptelor care stau la baza operțiilor matematice sau în aplicarea
acestor operații.
Recunoașterea și Alinierea Corectă a Cifrelor și Simbolurilor: Uneori, copiii pot avea
probleme în recunoașterea simbolurilor numerice sau în alinierea corectă a cifrelor și
simbolurilor în timpul calculului.
Dificultăți de Raționament Matematic: Copiii pot avea dificultăți în aplicarea
conceptelor matematice pentru a rezolva problemele cantitative sau în înțelegerea
raționamentului necesar pentru soluționarea acestor probleme.
Afectarea Domeniilor Esențiale ale Învățării: Dificultățile în calcul pot fi legate de
afectarea altor domenii esențiale ale învățării, cum ar fi limbajul, percepția, atenția,
memoria și raționamentul.

Dificultăți în Expresia Scrisă:

Diversitatea Dificultăților: Dificultățile în expresia scrisă pot varia și pot include
incapacitatea de a dezvolta un plan de ansamblu, dificultăți de caligrafie, ortografie,
gramatică sau organizare a informației.
Grupuri Heterogene de Copii: Copiii cu tulburări de exprimare scrisă formează un
grup foarte heterogen, iar orice generalizare trebuie făcută cu prudență, deoarece
există diferențe individuale majore.
Manifestări Clinice: Tulburările de exprimare scrisă pot fi observate sub diverse
forme clinice, cum ar fi scrisul nesigur, ilizibil sau lent, care pot fi asociate cu
simptome precum crampa, oboseala sau durerea.
Impactul Emoțional: Pentru acești copii, scrisul poate deveni o sursă de frustrare și
anxietate, iar manifestările lor fizice și emoționale pot fi considerate o formă de
reacție la dificultățile lor în acest domeniu.
71 PAG TOTAL

În concluzie, atât dificultățile în domeniul calculului, cât și cele în exprimarea scrisă pot avea
un impact semnificativ asupra succesului școlar și asupra stimei de sine a copiilor și
adolescenților afectați. Este esențială identificarea timpurie și intervenția adecvată pentru a-i
sprijini în depășirea acestor dificultăți.
Comorbiditate și Tulburări Asociate

Comorbiditate între Tulburările de Învățare: Tulburările de lectură și exprimare

grafică sunt adesea asociate și pot fi însoțite de tulburări de comunicare, în special
probleme fonologice.
Simptome și Tulburări Psihopatologice:

● Stimă de sine scăzută: Copiii și adolescenții cu tulburări de învățare pot avea o

stimă de sine scăzută din cauza eșecului școlar și a dificultăților în învățare.

● Frustrare și Descurajare: Pot apărea sentimente de frustrare și descurajare

din cauza dificultăților persistente în învățare.

● Depresie și Anxietate: Dificultățile de învățare pot contribui la apariția

simptomelor de depresie și anxietate din cauza stresului și presiunii asociate
cu eșecul școlar.

● Teama de Confruntare în Public: Copiii pot evita situațiile în care trebuie să se

confrunte cu dificultățile lor în public, cum ar fi cititul în fața clasei.
Dificultăți Personale și Sociale:

● Copiii cu dificultăți de învățare pot fi mai puțin acceptați și adesea respinși de

colegii lor din cauza interacțiunilor sociale negative și a lipsei de competențe
sociale.
Comorbiditate cu Tulburări de Atenție și Hiperactivitate (ADHD):

● ADHD este adesea asociată cu tulburările de învățare, în special cu tulburarea

specifică de lectură, mai ales de tip inatenție predominant.

● Copiii pot dezvolta comportamente hiperactive sau perturbatoare pentru a

încerca să-și mascheze dificultățile de învățare.

Afecțiuni Medicale și Somatice

● Tulburările de învățare pot fi asociate cu complicații perinatale și afecțiuni medicale

precum foetopatia alcoolică sau sindromul X fragil. Aceste afecțiuni pot contribui la
apariția sau exacerbarea dificultăților de învățare.
71 PAG TOTAL

Epidemiologie

Prevalența Tulburărilor de Învățare în Statele Unite:

● Tulburările specifice de lectură afectează între 10-20% dintre copiii în vârstă

școlară.

● Tulburarea specifică de calcul este identificată la aproximativ 6% dintre copiii

în vârstă școlară.
Distribuția pe Gen:

● Prevalența tulburărilor de lectură și exprimare grafică este mai mare la băieți

decât la fete.

● Nu există o diferențiere clară după sex în ceea ce privește tulburarea de calcul.

Traiectorii Developmentale și Prognostic

a) Tulburarea de Lectură:

● Simptomele pot fi prezente încă din primele etape ale vieții, cum ar fi învățarea
tardivă a vorbirii sau dificultăți în achiziția limbajului.

● Primele semne la începutul școlarității pot include dificultăți în învățarea alfabetului

și în recunoașterea literelor.

● Dificultățile devin mai evidente odată cu creșterea exigențelor școlare și pot persista
în adolescență și la vârsta adultă.
● Prognosticul este negativ, mai ales la persoanele ale căror dificultăți persistă timp de
peste trei ani, putând duce la eșec școlar și șomaj în tinerețe.

b) Tulburarea Expresiei Grafice:

● Diagnosticul este de obicei pus în primii ani de școlaritate primară, iar primele semne
pot apărea odată cu începerea scrierii.

● Dificultățile majore în formarea literelor și cifrelor la vârstele de 4-6 ani pot prezice
această tulburare și pot fi un indice al eșecului școlar pe termen lung.

c) Tulburarea de Calcul:
71 PAG TOTAL

● Momentul exact al diagnosticării este influențat de cerințele școlare și de capacitatea

copilului de a compensa dificultățile sale.

● Este o tulburare cronică care afectează un număr ridicat de copii pe tot parcursul
școlarității și poate persista și la vârsta adultă, deși poate fi mai puțin evidentă la
vârsta adultă din cauza evitării situațiilor care implică calcule.

Concluzie

Tulburările de învățare au un impact semnificativ asupra funcționării copiilor și pot persista

până la vârsta adultă, afectând atât performanța școlară, cât și funcționarea socială și
profesională.
Simptome Observabile la Vârsta Preșcolară:

Lipsa de Interes pentru Jocurile care Implică Folosirea Limbajului:

● Copiii prezintă lipsă de interes pentru jocurile care implică comunicarea

verbală sau folosirea limbajului.
Dificultăți în Învățarea Poeziilor sau Cântecelor:

● Pot avea dificultăți în învățarea poeziilor sau cântecelor la grădiniță.

Folosirea Limbajului Specific Bebelușilor:

● Pot continua să folosească un limbaj care este specific pentru bebeluși, în loc
să dezvolte un limbaj adecvat vârstei lor.
Pronunțarea Greșită a Cuvintelor:

● Pot pronunța greșit cuvinte sau sunete.

Dificultăți în Învățarea Literelor, Numerelor sau Zilelor Săptămânii:

● Pot avea dificultăți în a-și aminti denumirile literelor, numerelor sau zilelor
săptămânii.
Dificultăți în Recunoașterea și Scrierea Literelor:

● Pot avea dificultăți în recunoașterea și scrierea literelor, inclusiv a celor din

propriul lor nume.
Dificultăți în Despărțirea Cuvintelor în Silabe sau Recunoașterea Cuvintelor care
Rimează:

● Pot avea dificultăți în despărțirea cuvintelor în silabe sau în recunoașterea

cuvintelor care rimează.
71 PAG TOTAL

Simptome Observabile la Vârsta Școlară:

Dificultăți în Învățarea Corresponenței Literă-Sunet și a Decodificării Cuvintelor:

● Pot avea dificultăți marcate în învățarea corespondenței dintre litere și sunete

și în decodificarea cuvintelor fluent.
Dificultăți în Recunoașterea și Utilizarea Fonemelor:

● Pot avea dificultăți în recunoașterea și utilizarea fonemelor, precum și în

citirea cuvintelor cu pronunție neregulată.
Dificultăți în Aritmetică și Calcul:

● Pot avea dificultăți în reamintirea aspectelor legate de numere sau de calculele

aritmetice, precum adunarea și scăderea.
Dificultăți de Citire și Scriere:

● Pot pronunța greșit sau sări peste părți din cuvinte lungi și să aibă dificultăți
în citirea cuvintelor de legătură și în scriere.

Simptome Observabile la Vârsta Adolescentei și a Adultului:

Dificultăți Permanente în Citire și Scriere:

● Pot prezenta o citire lentă și dificilă, precum și dificultăți semnificative în

înțelegerea textelor citite și în exprimarea în scris.

Greșeli Frecvente de Ortografie:

● Pot face multe greșeli de ortografie și pot avea nevoie să recitească materialul
pentru a-l înțelege corect.
Evitarea Activităților Care Ridică Dificultăți:

● De obicei, vor evita activitățile care le ridică dificultăți, cum ar fi cititul sau
aritmetica.

Etiologie

Factorii Biologici:
● Factorii Genetici: Studiile asupra familiilor cu copii cu dificultăți de învățare
sugerează o asociere între tulburările de învățare și o frecvență mai mare în aceleași
familii. Totuși, natura exactă a factorilor genetici implicați nu este încă bine înțeleasă.
71 PAG TOTAL

● Factorii Neurobiologici și Neuropsihologici: Procesele de lateralizare cerebrală pot

juca un rol important în dezvoltarea capacităților perceptive, de limbaj și motorii.
Anumite studii neuropsihologice au observat anomalii în funcționarea percepției,
cogniției și motorii asociate cu anumite regiuni cerebrale.

Factorii Familiali, Sociali și Culturali:

● Contextul Familial: Un context familial favorabil învățării este asociat cu o reducere a
riscului de tulburări de învățare, în timp ce condițiile socio-economice precare pot
anticipa dezvoltarea acestora.

● Sărăcia și Educația Parentală: Lipsa educației parentale și problemele socio-

economice pot contribui la apariția tulburărilor de învățare.

● Mediul Școlar și Educațional: Un mediu școlar și cultural care pune accentul pe

reușita școlară poate agrava dificultățile pentru copiii cu tulburări de învățare,
influențând în mod negativ percepția lor de sine și starea lor emoțională.

Intervenție

Programă Școlară:
● Program Educațional Individualizat: Copiii cu tulburări de învățare necesită o
programă educațională adaptată nevoilor lor individuale. Aceasta poate include
modificări ale programului academic și furnizarea de servicii de sprijin suplimentare.

● Clase Speciale de Sprijin: Pentru copiii cu dificultăți mai mari, pot exista clase
speciale de sprijin care oferă un mediu mai adaptat nevoilor lor.

● Modificări de Program: Tehnici diverse pot fi folosite pentru a facilita procesul de

învățare, inclusiv abordări vizuale și auditive, eliminarea limitelor de timp pentru
sarcini și teste, împărțirea sarcinilor în componente mai mici și utilizarea strategiilor
cognitive eficiente.

● Ajutor Educațional Suplimentar: Rezumate, hărți conceptuale și alte strategii de

învățare pot fi utile pentru a sprijini copiii cu tulburări de învățare în procesul lor de
învățare.

CURS 6
71 PAG TOTAL

● Teama și Angoasa în Dezvoltarea Normală: Aceste emoții au un rol adaptativ,

semnalizând pericolele și facilitând o reacție de răspuns adecvată. Totuși, în unele
cazuri, aceste reacții pot deveni extreme, afectând dezvoltarea normală a copilului
sau adolescentului.

● Caracteristici Generale ale Tulburărilor Anxioase: Tulburările anxioase se

caracterizează prin sentimente intense și persistente de anxietate, care afectează
diferite aspecte ale funcționării individului și devin o sursă majoră de preocupare.

● Evoluția Anxietății de-a Lungul Dezvoltării: Manifestările anxietății variază în funcție

de vârstă, de la temeri legate de obiecte sau situații specifice la temeri mai abstracte și
sociale în adolescență.

● Tulburările Anxioase: Acestea cuprind o gamă largă de dificultăți caracterizate de

frică excesivă și anxietate, care perturbă funcționarea și dezvoltarea individului.
Aceste tulburări se diferențiază de frica și anxietatea normale prin intensitatea și
persistența lor, precum și prin impactul negativ asupra funcționării.

● Prevalența și Perspectiva: Tulburările anxioase sunt printre cele mai frecvente

patologii ale copilăriei și adolescenței și au tendința de a persista în absența
tratamentului adecvat.

● Tipuri de Tulburări Anxioase: Acestea includ anxietatea de separare, fobia specifică,

fobia socială, tulburarea de panică, stresul posttraumatic și anxietatea generalizată.

După natura anxietăţii observate, tulburările anxioase cuprind:

a) o anxietate focalizată, în: anxietatea de separare; fobia specifică; fobia socială.

b) o anxietate paroxistică, în: tulburarea de panică;

c) o anxietate reacţională, în: starea de stres posttraumatic;

d) o anxietate flotantă, în: anxietatea generalizată.

● Momentul Debutului și Tulburări Specifice: Anxietatea de separare, mutismul

selectiv și fobiile specifice sunt printre primele tulburări anxioase care se instalează,
apărând în copilărie. În timp ce tulburarea de anxietate generalizată debutează de
71 PAG TOTAL

obicei între 8 și 10 ani, adolescența este asociată cu tulburarea de anxietate socială și

tulburarea de panică.

● Modalități de Exprimare a Anxietății: Anxietatea poate fi exprimată în diverse

moduri:

● Comportamental: Prin comportamente de evitare sau de fugă, precum și prin

dezvoltarea de compulsii.

● Cognitiv: Prin ruminații, interpretări eronate sau obsesii, care pot alimenta și
intensifica anxietatea.

● Afectiv: Prin sentimente intense de teamă, anxietate, panică sau detresă, care
pot afecta starea emoțională a individului.
● Fiziologic: Prin reacții somatice, cum ar fi schimbările în ritmul respirator sau
cardiac, transpirații reci și crampe stomacale, care reflectă activarea
sistemului nervos autonom în răspuns la anxietate.
● Manifestarea Tulburării: Tulburarea anxioasă de separare este caracterizată mai ales
de o teamă excesivă a copilului față de separarea de persoanele de atașament sau de a
părăsi casa fără aceste persoane. Diagnosticul se poate face atunci când anxietatea
este persistentă și excesivă, în raport cu stadiul de dezvoltare al copilului și contextul
său socio-cultural, și când afectează funcționarea școlară sau socială.

● Criteriile de Diagnosticare DSM V:

● Frică și anxietate excesive: Recurente și excesive, evidențiate de:

■ Disconfort excesiv la anticiparea sau experimentarea separării de casă
sau persoanele de atașament.

■ Preocupare persistentă privind pierderea sau suferința celor dragi prin

diferite evenimente.

■ Preocupare persistentă legată de evenimente neplăcute care ar putea

duce la separare.

■ Ezitare sau refuz de a părăsi casa din cauza fricii de separare.

■ Frică sau ezitare de a rămâne singur în locuri sau la momente

specifice.

■ Ezitare sau refuz de a dormi fără a fi în apropierea unei persoane de

atașament.

■ Coșmaruri repetate despre separare.

71 PAG TOTAL

■ Acuze repetate de simptome somatice în legătură cu separarea.

● Persistența: Cu o durată de cel puțin 4 săptămâni la copii și adolescenți și
peste 6 luni la adulți.

● Impactul: Perturbarea cauzează disconfort semnificativ sau deficit în

domeniile social, academic, profesional sau în alte arii de funcționare.

● Excluderea altor tulburări: Tulburarea nu este mai bine explicată de alte

tulburări mintale, precum refuzul de a părăsi casa din cauza rezistenței
excesive la schimbare sau alte tulburări specifice.

● La copiii mici, anxietatea de separare se manifestă prin plânsete, strigăte sau crize de
furie cu scopul de a evita sau întârzia separarea de persoanele de atașament.

● Pe măsură ce copiii cresc și dezvoltă limbajul și imaginația, anxietatea este însoțită de

preocupări și temeri irealiste și recurente.

● Copiii se tem de evenimente catastrofice care i-ar putea separa de cei dragi, cum ar fi
părinții internați în spital sau moartea lor într-un accident.

● Simptomele se manifestă mai ales în preajma unei separări iminente și pot include
agitație extremă, palpitații, senzații de sufocare, vomă sau crampe stomacale.
● Evitarea este o formă principală de manifestare în afara casei, iar copiii pot fi
nefericiți și tristi până când se reîntâlnesc cu persoanele de atașament.
● La școală, copiii pot avea probleme de organizare, activitate constructivă redusă și pot
fi extrem de reticenți sau refuză să participe.
● Acasă, copiii pot fi "adezivi", urmărind constant părinții și având dificultăți în a se
relaxa sau a se descurca singuri.

● Pot avea dificultăți în a se organiza și a găsi o ocupație proprie, căutând permanent

sfatul sau aprobarea părinților.

● La culcare, pot refuza să adoarmă singuri, având coșmaruri legate de simptomele lor
sau mergând în patul părinților în timpul nopții.

ANXIETATEA DE SEPARARE: PREVALENȚĂ ȘI EVOLUȚIE

● Prevalență:
71 PAG TOTAL

● În populația generală, prevalența anxietății de separare este relativ scăzută, în

jur de 4%, însă în populațiile clinice depășește adesea 10%.

● Sex și Comorbiditate:
● Mai frecventă la femei, anxietatea de separare poate fi însoțită de tulburarea
de anxietate generalizată, depresie și plângeri somatice.

● Recurență în Situații Stresante:

● Simptomele specifice ale anxietății de separare pot reizbucni în contexte
stresante și pot prezice un risc crescut de tulburări depresive și anxioase în
viața adultă.

ETIOLOGIE ȘI FACTORI DE RISC

● Moștenire Genetică și Factori Familiali:

● Peste 80% dintre copiii cu tulburare de anxietate de separare au mame cu un
istoric similar, indicând o sensibilitate genetică.

● Modelele parentale și comportamentale, precum și supraprotecția, pot

contribui la menținerea și exacerbarea tulburării.

INTERVENȚII SPECIFICE

● Abordare Cognitiv-Comportamentală:
● Programe precum Programul Coping Cat se concentrează pe dezvoltarea
abilităților de gestionare a anxietății.

● Folosesc expunerea imaginară sau în viața reală la situații anxioase, împreună

cu desensibilizarea sistematică.

MUTISMUL SELECTIV: CRITERII DE DIAGNOSTIC

● Incapacitatea de a Vorbi în Situații Sociale:

● Persoana nu poate vorbi în anumite situații sociale în care este de așteptat să
vorbească, cum ar fi la școală sau în alte medii sociale, deși poate vorbi în alte
contexte.

● Impactul Asupra Performanței Școlare și Sociale:

71 PAG TOTAL

● Mutismul selectiv afectează performanța școlară și interacțiunile sociale ale

individului.

● Durata Perturbării:
● Mutismul selectiv persistă cel puțin o lună și nu este limitat la prima lună de
școală.

● Cauzele Excluse:
● Incapacitatea de a vorbi nu este determinată de lipsa cunoașterii sau de
disconfortul de a vorbi într-un anumit limbaj social. Nu este explicată de alte
tulburări de comunicare sau tulburări psihotice.

MANIFESTĂRI ȘI EVOLUȚIE

● În Interacțiunile Sociale:
● Copiii cu mutism selectiv nu inițiază sau nu răspund la interacțiunile sociale,
în special cu adulții sau cu alți copii.

● Deși pot vorbi acasă, în prezența membrilor familiei, evită să vorbească chiar
și în fața prietenilor apropiați sau a unor rude.

● Prevalență și Evoluție:
● Prevalența este relativ scăzută în populația generală, dar variază între 0,03%
și 1% în eșantioane clinice sau școlare, mai ales la copiii mai mici.

● Debutul este de obicei înaintea vârstei de 5 ani, dar poate fi observat și după
începerea școlii. Evoluția pe termen lung este variabilă.

FACTORI DE RISC ȘI PROGNOSTIC

● Factori de Risc:
● Afectivitatea negativă, inhibiția comportamentală, istoricul parental de
timiditate și izolare socială sunt asociate cu un risc crescut de mutism selectiv.

● Comportamentul hiperprotector sau hipercontrolant al părinților poate juca,

de asemenea, un rol în dezvoltarea tulburării.

CONSECINȚE

● Mutismul selectiv limitează interacțiunile sociale ale individului și poate duce la

izolare socială pe măsură ce acesta maturizează.
71 PAG TOTAL

● La școală, poate afecta performanța academică și poate fi asociat cu tachinarea din

partea colegilor.

● Uneori, mutismul selectiv poate servi ca o strategie defensivă pentru a controla

anxietatea în interacțiunile sociale.
FOBIILE SPECIFICE: CRITERII DE DIAGNOSTIC

● Teamă Persistentă și Pronunțată:

● Persoana experimentează o teamă sau anxietate marcată în raport cu un
anumit obiect sau situație, cum ar fi zborul, înălțimile, animalele sau
injecțiile.
● Reacție Imediată și Evitare:
● Obiectul sau situația fobică provoacă aproape întotdeauna o reacție imediată
de frică sau anxietate.
● Persoana evită conștient obiectul sau situația fobică sau le suportă cu
anxietate intensă.
● Disproporție și Persistență:
● Frica sau anxietatea sunt disproporționate față de pericolul real al obiectului
sau situației și față de contextul socio-cultural.
● Simptomele persistă de obicei timp de cel puțin 6 luni.
● Impact Asupra Funcționării:
● Frica sau anxietatea provoacă un disconfort semnificativ clinic sau un deficit
în domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcționare.
● Diferențiere de Alte Tulburări:
● Fobia specifică nu este explicată mai bine de alte tulburări mintale, cum ar fi
tulburarea de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă sau tulburarea de stres
posttraumatic.
● Tipuri Specifice de Fobii:
● Pot fi de animale, de mediu natural (cum ar fi înălțimile sau furtunile), de
sânge-injecții-plăgi, de tip situațional (cum ar fi frica de avioane sau
ascensoare), sau de alte tipuri (cum ar fi evitarea fobică a situațiilor care pot
duce la sufocare sau contractarea unei boli).

CONCLUZIE
71 PAG TOTAL

Fobia specifică este caracterizată prin teama excesivă și persistentă față de anumite obiecte
sau situații, care interferează semnificativ cu funcționarea zilnică a individului. Diagnosticul
este stabilit pe baza criteriilor specifice precizate în DSM V, iar tratamentul poate implica
terapie cognitiv-comportamentală pentru a ajuta persoana să înfrunte și să depășească
aceste frici iraționale.
MANIFESTĂRI ALE FOBIILOR SPECIFICE

Reacție la Stimulul Fobogen:

● Reacție Imediată și Previzibilă:
● Prezența stimulului fobogen provoacă tensiune și anxietate manifeste, adesea
asociate cu agitație și simptome somatice multiple, putând chiar declanșa un
atac de panică.

● Copiii pot reacționa prin ascundere, agățându-se de o persoană de încredere

sau încercând să fugă, iar cei mai mici pot plânge sau face crize de furie.

Hipervigilență și Comportamente de Evitare:

● Stare Permanentă de Hipervigilență:
● Copiii sunt într-o stare permanentă de atenție sporită, mai ales când cred că
stimulul fobogen ar putea apărea.

● Paradoxal, ei pot căuta sau evita constant stimulul fobogen, dedicând o parte
semnificativă din timp și resurse psihologice pentru a face față acestei
anxietăți.

Percepția Asupra Fobiei:

● Minimizarea sau Negarea Naturii Extreme a Fobiei:
● Copiii adesea nu recunosc caracterul irațional al fobiei lor sau îl
minimalizează.

Tipuri Specifice de Fobii:

● Fobii de Tip Animal:
● Teama este indusă de animale sau insecte.
● Fobii de Tip Mediu Natural:
71 PAG TOTAL

● Anumite fenomene naturale, cum ar fi furtunile sau înălțimile, provoacă

sentimente intense de teamă și anxietate.

● Fobii de Tip Sânge-Injecție-Accident:

● Teama este legată de sânge, injecții, intervenții medicale sau accidente.
● Fobii de Tip Situațional:
● Sursa anxietății sunt anumite situații, cum ar fi transportul public sau
ascensoarele.

PREVALENȚĂ ȘI TRASEU DEZVOLTĂRE

Prevalență:
● În Copilărie și Adolescență:
● Aproximativ 15% dintre copiii cu tulburări de anxietate prezintă fobii
specifice, fiind mai frecvente la fete decât la băieți.

● Prevalența în adolescență este de aproximativ 16%, iar la copiii mici rata este
de aproximativ 5%.

Debut și Evoluție:
● Debutul Fobiilor:
● Cele mai multe fobii se dezvoltă în copilărie și adolescență, cu debutul în jurul
vârstei de 10 ani și o medie între 7-11 ani.

● Copiii cu fobii legate de situații specifice par să dezvolte aceste fobii mai târziu
decât cei cu fobii legate de mediul natural sau de teama de ace și injecții.

Etiologie:
● Factori de Temperament și Experiențe Individuale:
● Copiii cu tulburări de anxietate au adesea un temperament mai dificil și au
experimentat un număr mai mare de temeri în copilărie.

● Experiențele individuale de condiționare, inclusiv condiționarea clasică,

observarea și modelarea, contribuie la dezvoltarea fobiilor specifice.

● Stilul parental și atașamentul nesigur pot crește probabilitatea dezvoltării

tulburărilor de anxietate.
71 PAG TOTAL

Intervenții:
● Modelarea Participativă și Expunerea:
● Modelarea participativă și expunerea sunt tratamente validate pentru fobia la
copii.

● Experiențele participative în situații reale sunt mai eficiente decât cele pur vizuale.
● Desensibilizarea Sistematică:
● Dezvoltarea unor programe bazate pe desensibilizarea sistematică, în care
indivizii învață tehnici de relaxare și își confruntă treptat temerile, este
eficientă în tratarea fobiilor specifice.
TULBURAREA ANXIOASĂ SOCIALĂ (FOBIA SOCIALĂ)

Caracteristici:
● Teamă Pronunțată:
● Copiii sau adolescenții manifestă o teamă persistentă față de situații sociale în
care pot fi observați și evaluați negativ de ceilalți.

● Această teamă este irealistică și poate fi legată de temerea de a acționa în mod

jenant sau inadecvat.

● Limitare și Perturbare a Dezvoltării și Funcționării:

● Teama persistentă și evitarea situațiilor sociale pot limita sau perturba
dezvoltarea și funcționarea adaptativă a copilului sau adolescentului pe
termen lung.

Criterii Diagnostice (DSM V):

● Frica sau anxietate marcată:
● Copilul sau adolescentul resimte o frică sau anxietate pronunțată în situații
sociale specifice, cum ar fi interacțiunile sociale sau apariția în fața unui
public.

● Anxietatea trebuie să apară nu doar în prezența adulților, ci și în interacțiunea

cu copiii de aceeași vârstă.

● Teamă de evaluare negativă:

● Individul se teme că ar putea acționa într-un mod sau ar putea fi observate
simptomele anxioase și că acestea vor fi evaluate negativ de ceilalți.
71 PAG TOTAL

● Evitarea sau suportarea cu frică:

● Situațiile sociale fobogene sunt evitate sau suportate cu frică sau anxietate
intensă.

● Disproporționare față de pericolul real:

● Frica sau anxietatea resimțite sunt disproporționate față de pericolul real
reprezentat de situația socială și față de contextul socio-cultural.

● Persistență și durată:
● Simptomele persistă și au o durată de cel puțin 6 luni, cauzând disconfort sau
deficit semnificativ în domeniile social, profesional sau în alte arii importante
de funcționare.

● Excluderea altor tulburări:

● Frica, anxietatea sau evitarea nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei
substanțe sau unei afecțiuni medicale și nu sunt mai bine explicate de
simptomele altor tulburări mintale.

Forme Specifice:
● Forma asociată doar discursului în public:
● Frica este limitată doar la susținerea unui discurs sau unei prezentări în
public.

Aceste criterii sunt utilizate pentru diagnosticarea și identificarea tulburării anxioase sociale
(fobiei sociale) la copii și adolescenți.

Tipuri de intervenție
Pe lângă tehnicile comportamentale deja descrise, poate fi utilizată antrenarea abilităților
sociale, ca parte componentă a oricărui program de intervenție. Aceste tipuri de intervenții
se concentrează pe conștientizarea capacității, pe conștientizarea situației, exersare și joc de
rol și, eventual, aplicarea in vivo, folosind tehnici de modelare participativă.
TULBURAREA DE PANICĂ

Caracteristici:
● Atacuri de Panică Bruște:
● Atacurile de panică sunt caracterizate prin apariția bruscă a unei frici intense
sau a unui disconfort intens, atingând un punct culminant în câteva minute.
71 PAG TOTAL

● Aceste atacuri apar în situații diverse și nu pot fi explicate printr-o amenințare

vitală, o afecțiune medicală sau o altă tulburare.

● Limitate în Timp și Brutale:

● Atacurile de panică ating paroxismul într-un interval scurt de timp și scad

rapid în intensitate.

● Temerea de Noi Atacuri:

● Naturii extreme a atacurilor de panică duce la instalarea temerii de noi
atacuri, similare sau mai grave.

● Persoana devine neliniștită și atentă la semnele care ar putea anunța un nou

atac.

● Declanșarea Atacurilor:

● Atacurile de panică pot fi declanșate progresiv de anumite circumstanțe

asociate cu atacurile anterioare.

Criterii Diagnostice (DSM V):

● Atacuri de Panică Recurente:

● Un atac de panică implică apariția bruscă a unei frici intense sau a unui
disconfort intense care atinge un punct culminant în câteva minute.

● În acest interval, se manifestă cel puțin patru dintr-o listă specifică de

simptome somatice și cognitive.
● Preocupare sau Schimbare Comportamentală:

● Cel puțin unul din atacurile de panică a fost urmat, timp de cel puțin o lună,
de preocupare persistentă privind apariția unui nou atac sau de o schimbare
semnificativ dezadaptativă a comportamentului.

● Excluderea altor Cauze:

● Tulburarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanțe sau
unei afecțiuni medicale.

● De asemenea, tulburarea nu poate fi mai bine explicată de o altă tulburare

mentală.

Aceste criterii sunt utilizate pentru diagnosticarea și identificarea tulburării de panică la

copii, adolescenți și adulți.
71 PAG TOTAL

AGORAFOBIA

Caracteristici:
● Frică sau Anxietate Legate de Situații Specifice:
● Persoana experimentează o frică pronunțată sau anxietate în legătură cu cel
puțin două din cinci situații specifice, cum ar fi utilizarea transportului public,
prezența în spații deschise sau închise, statul la rând sau ieșirea singur în
afara casei.

● Temerea de a fi Singur sau de a Nu Avea Ajutor:

● Persoana se teme sau evită aceste situații deoarece se gândește că poate fi
dificil să scape sau poate lipsi ajutorul în eventualitatea dezvoltării unor
simptome de panică sau a altor simptome care determină incapacitate sau
jenă.

● Reacție de Evitare sau de Suportare Cu Frică sau Anxietate:

● Situațiile agorafobice sunt evitate activ, necesită prezența unei companii sau
sunt suportate cu frică sau anxietate intensă.

● Disproporționare Față de Pericolul Real:

● Frica sau anxietatea este considerată disproporționată față de pericolul actual
pe care îl presupune situația agorafobică și contextul sociocultural.

● Durată și Impact:
● Frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente și durează de regulă cel puțin 6
luni.

● Aceste simptome cauzează disconfort sau deficit semnificative clinic în

domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcționare.

Criterii Diagnostice (DSM V):

● Excluderea Altor Cauze:
● Agorafobia nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanțe sau
unei afecțiuni medicale.

● De asemenea, agorafobia nu poate fi mai bine explicată de simptomele altei

tulburări mintale.
71 PAG TOTAL

Aspecte Epidemiologice:
● Sex și Debut:
● Persoanele de sex feminin au o probabilitate de două ori mai mare de a fi
diagnosticate cu agorafobie.

● Debutul agorafobiei este cel mai frecvent în adolescența târzie sau la debutul vârstei
adulte, cu o medie de debut la 17 ani.

● Factori de Risc în Copilărie:

● Agorafobia în copilărie este asociată cu experimentarea unor evenimente
negative de viață și un mediu familial caracterizat de lipsa de căldură
emoțională și supraprotecție parentală.

Agorafobia poate fi diagnosticată independent de prezența tulburării de panică. Dacă un

individ îndeplinește criteriile pentru atât tulburarea de panică, cât și pentru agorafobie,
ambele diagnostice sunt menționate.
Etiologie

Conform teoriei cognitive, un factor etiologic în tulburările anxioase poate fi identificat la

nivelul procesării informațiilor și al bias-urilor cognitive în raport cu informația emoțională.
Persoanele anxioase anticipează și interpretează evenimentele ambigue într-un mod negativ,
concentrându-se mai mult pe aspectele negative decât pe cele pozitive și angajându-se în
comportamente de autoblamare. De asemenea, modelarea comportamentală și stilul
parental au un impact, cu părinți anxioși care pot spori tendințele copiilor lor de a dezvolta
comportamente anxioase și evitante.

Alte Aspecte Legate de Tulburările Anxioase

Traiectorii Developmentale:
● Simptomele tulburărilor anxioase tind să se amelioreze odată cu înaintarea în vârstă.
● Unele tulburări anxioase sunt mai cronice decât altele.
● Fetele prezintă o probabilitate mai mare de a experimenta tulburări anxioase decât
băieții, mai ales dacă aceste tulburări se însoțesc și de alte dificultăți și debutează
relativ devreme.

● Evoluția tulburărilor anxioase poate implica episoade acute alternând cu faze de

remisie, iar unele tulburări, cum ar fi fobiile, pot fi mai stabile.
71 PAG TOTAL

● Există o perioadă de câțiva ani între debutul tulburării și primul contact cu serviciile
clinice.

● Evoluția tulburărilor anxioase depinde adesea mai mult de dinamica relațională decât
de natura efectivă a dificultăților copilului.

Evaluarea Tulburărilor Anxioase în Copilărie

Principalele instrumente de evaluare și diagnostic utilizate în cazul tulburărilor anxioase
includ:

● Revised Children’s Manifest Anxiety Scale (RCMAS-2): Pentru copiii cu vârste

cuprinse între 6 și 17 ani, măsoară diferite aspecte ale anxietății, cum ar fi anxietatea
fizică și socială.

● Anxiety Scale of the Beck Inventories for Youth: Pentru copiii cu vârste cuprinse între
7 și 12 ani, măsoară percepția de sine, depresia, anxietatea și alte aspecte.

● The Multidimensional Anxiety Scale for Children (MASC): Pentru copiii cu vârste
cuprinse între 8 și 19 ani, măsoară mai multe aspecte ale anxietății, inclusiv
simptomele fizice și sociale.

● Fear Survey Schedule for Children—Revised (FSSC-R): Pentru copiii cu vârste

cuprinse între 7 și 18 ani, măsoară diferite aspecte ale fricii, cum ar fi frica de eșec sau
de pericol.

● State-Trait Anxiety Inventory for Children (STIAC): Pentru copiii cu vârste cuprinse
între 6 și 18 ani, măsoară anxietatea ca stare și ca trăsătură.

● Social Phobia and Anxiety Inventory for Children (SPAI-C): Pentru copiii cu vârste
cuprinse între 8 și 17 ani, măsoară diferite aspecte ale anxietății sociale.

● Anxiety Disorders Interview Schedule for DSM-IV: Child and Parent Versions (ADIS-
IV): Pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, intervievă care evaluează
anxietatea și tulburările asociate, disponibilă atât pentru copil, cât și pentru părinte.

CURS 7
Tulburarea Obsesiv-Compulsivă și Tulburările Asociate

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este una dintre tulburările cele mai dificile și
provocatoare, afectând copiii și adolescenții într-o manieră care interferează semnificativ cu
71 PAG TOTAL

dezvoltarea și funcționarea lor. Persoanele afectate experimentează obsesii și compulsiuni

intruzive, care generează o detresă intensă și perturbă comportamentul și funcționarea lor
zilnică.

Tulburările Obsesiv-Compulsive și Tulburările Înrudite

Tulburarea Obsesiv-Compulsivă (TOC): Caracterizată prin obsesii și compulsiuni care

consumă timp și generează disconfort semnificativ.
Tulburarea Dismorfică Corporală: Preocupare excesivă și obsesivă cu un aspect fizic
perceput ca fiind imperfect sau defectuos.
Tulburarea de Tezaurizare Compulsivă: Accumularea compulsivă a obiectelor inutile
sau colecționarismul excesiv.
Tricotilomania: Comportament compulsiv de smulgere a părului.

Tulburarea de Provocare a Excoriațiilor (Dermatilomania): Comportament compulsiv de

grataj cutanat.
Tulburarea Obsesiv-Compulsivă și Tulburările Înrudite Secundare Induse de
Substanțe/Medicamente: Tulburări obsesiv-compulsive cauzate de efectele
substanțelor sau medicamentelor.
Tulburarea Obsesiv-Compulsivă și Tulburările Înrudite Secundare unei Afecțiuni
Medicale: Tulburări obsesiv-compulsive asociate cu alte afecțiuni medicale.
Alte Tulburări Obsesiv-Compulsive și Tulburările Înrudite Specificate: Tulburări care
nu se încadrează în categoriile standard.
TOC și Tulburările Înrudite Nespecificate: Alte tulburări obsesiv-compulsive
nespecificate, cum ar fi gelozia obsesivă sau comportamentele repetate direcționate
asupra corpului.

Criterii de Diagnostic pentru Tulburarea Obsesiv-Compulsivă (DSM-V)

A. Prezența obsesiilor, compulsiilor sau ambelor:

● Obsesiile: Gânduri, impulsuri sau imagini recurente și persistente, care sunt intruzive
și nedorite și cauzează anxietate sau disconfort marcat.

● Compulsiile: Comportamente repetitive sau acțiuni mentale realizate ca răspuns la

obsesii, cu scopul de a preveni sau reduce anxietatea.
71 PAG TOTAL

B. Obsesiile sau compulsiile consumă timp sau cauzează un disconfort semnificativ clinic sau
deficit în domenii sociale, profesionale sau în alte domenii importante de funcționare.

C. Simptomele nu pot fi atribuite efectelor psihologice ale unei substanțe sau afecțiuni medicale.

D. Perturbarea nu poate fi mai bine explicată prin simptomele altor tulburări mentale.

Descrierea Tulburării Obsesiv-Compulsive (TOC) și a Obsesiilor și Compulsiilor

asociate

Tulburarea Obsesiv-Compulsivă (TOC) este caracterizată de prezența obsesiilor și

compulsiilor, care provoacă o detresă semnificativă și afectează funcționarea zilnică a
individului. Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini recurente și persistente, care sunt
intruzive și nedorite. Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acțiuni mentale
realizate ca răspuns la obsesii, cu scopul de a preveni sau reduce anxietatea.

Conștientizare în TOC:

Cu Conștientizare Bună sau Parțială: Individul este conștient că obsesiile și

compulsiile sale sunt probabil false sau nu sunt cu certitudine adevărate.
Cu Conștientizare Redusă: Individul consideră obsesiile și compulsiile sale ca fiind
probabil adevărate.
Cu Conștientizare Absentă/Convingeri Delirante: Individul este complet convins de
adevărul obsesiilor și compulsiilor sale.

Obsesiile și Compulsiile în TOC:

● Obsesiile sunt gânduri, impulsuri sau imagini străine, care provoacă anxietate și
disconfort intens. Ele pot fi legate de diverse teme, cum ar fi temeri iraționale,
imagini sexuale sau agresive, sau neliniști religioase.

● Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acțiuni mentale, care sunt efectuate
pentru a diminua anxietatea cauzată de obsesii. Acestea pot include ritualuri de
spălare, aranjare sau verificare, care trebuie realizate într-un mod rigid și imperativ.

Impactul Tulburării Obsesiv-Compulsive:

71 PAG TOTAL

● Obsesiile și compulsiile ocupă un timp considerabil și nu sunt percepute ca fiind

plăcute sau satisfăcătoare.

● Copiii și adolescenții cu TOC pot avea dificultăți în concentrare și performanță

școlară, pot manifesta comportamente de evitare socială și pot resimți oboseală
cronică.

● Tentativele de a evita obsesiile sau de a rezista compulsiilor pot duce la creșterea

anxietății și chiar la declanșarea atacurilor de panică.

TOC este o tulburare complexă și provocatoare, care necesită evaluare și tratament adecvat
pentru a îmbunătăți calitatea vieții individului afectat.
Prevalența și Evoluția Tulburării Obsesiv-Compulsive (TOC)

● Prevalența: TOC afectează mai puțin de 1% dintre copii și între 1-2% dintre
adolescenți. Există o incidență ușor mai mare la femei, iar debutul tulburării are
tendința să fie mai devreme în copilărie pentru băieți.

● Vârsta la Debut: Vârsta medie la debut în SUA este de 19,5 ani, cu un sfert dintre
cazuri debutând până la 14 ani. Cu cât debutul este mai devreme, cu atât este mai
mare riscul de persistență a tulburării pe tot parcursul vieții.

● Evoluția: Dacă nu este tratată, TOC-ul evoluează spre cronicizare, alternând între
pusee intense și perioade de remisiune. Cu toate acestea, în condiții favorabile,
remisiunea este posibilă pentru 40% dintre cei cu debut în copilărie sau adolescență.

● Impactul Debutului Precoce: Debutul tulburării în copilărie sau adolescență poate

duce la dificultăți de dezvoltare, scăderea nivelului de socializare, dependența de
familie și nivel scăzut de autonomie.

Evaluarea și Intervenția în TOC

● Evaluare: Există diverse instrumente de evaluare, inclusiv The Children’s Yale-Brown

Obsessive Compulsive Scale (CY-BOCS), care evaluează severitatea simptomelor și
impactul asupra funcționării zilnice a copilului.

● Intervenții Psihologice: Tehnici comportamentale precum Expunerea și Împiedicarea

Răspunsului (ERP) sunt eficiente în reducerea simptomelor TOC la copii și
adolescenți. Această tehnică implică expunerea la situațiile generatoare de anxietate
și blocarea compulsiilor asociate.
71 PAG TOTAL

● Alte Programe: Programele cum ar fi The Focus Program implică membrii familiei și
utilizează metode cognitive și comportamentale pentru a reduce simptomele TOC.

TOC este o tulburare complexă care poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții
individului afectat. O evaluare și intervenție promptă și adecvată sunt esențiale pentru
gestionarea eficientă a simptomelor și îmbunătățirea funcționării zilnice.

CURS 8

În DSM-V, tulburările depresive sunt prezentate pe un continuum bazat pe severitatea

simptomelor și traseul developmental. Tulburarea bipolară este tratată separat de depresie și
este considerată mai severă din cauza comorbidității și persistenței. Aceste tulburări au o
legătură strânsă cu istoria familială și originea genetică. Termenul "tulburări de dispoziție"
include atât tulburările depresive, cât și tulburarea bipolară. DSM-V descrie mai multe tipuri
de tulburări depresive, inclusiv tulburarea depresivă majoră, tulburarea depresivă
persistentă (distimia), și altele. Tratamentul și gestionarea acestor tulburări necesită o
evaluare și intervenție adecvată, cu implicarea unei echipe multidisciplinare pentru
abordarea aspectelor biologice, psihologice și sociale ale bolii.
Tulburarea cu Perturbare Afectivă de Tip Disruptiv (DMDD)

Tulburarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv (DMDD) este un diagnostic introdus în

DSM-V pentru a aborda riscul de diagnosticare și tratare în exces a tulburării bipolare la
copii sub vârsta de 12 ani. DMDD vizează copiii care manifestă iritabilitate persistentă și
pierderea controlului comportamental. Acești copii, în general, dezvoltă tulburări depresive
sau anxioase în adolescență și vârsta adultă, în loc de tulburări bipolare.

Criteriile de Diagnostic pentru DMDD

Criteriile de diagnostic pentru DMDD includ accese colerice severe și recurente, care sunt
extrem de disproporționate în intensitate și durată față de situație, precum și starea
persistentă de dispoziție irascibilă sau furioasă între aceste accese. Accesele colerice
necorespunzătoare nivelului de dezvoltare trebuie să apară de trei sau mai multe ori pe
săptămână, iar criteriile trebuie să fie prezente timp de cel puțin 12 luni. Diagnosticul nu
71 PAG TOTAL

poate fi stabilit înainte de vârsta de 6 ani sau după vârsta de 18 ani, iar simptomele nu pot fi
atribuite altor afecțiuni medicale sau neurologice.

Caracteristici ale DMDD

Caracteristica esențială a DMDD este iritabilitatea persistentă, cronică și severă, manifestată

prin accese colerice frecvente și o starea de dispoziție iritabilă sau furioasă între aceste
accese. Această tulburare poate afecta semnificativ funcționarea copilului și interacțiunile
sale sociale și familiale.

Traseu Developmental al Tulburării cu Perturbare Afectivă de Tip Disruptiv

(DMDD)

Tulburarea cu Perturbare Afectivă de Tip Disruptiv (DMDD) este o afecțiune cu debut

înainte de vârsta de 10 ani și diagnosticată la copiii cu vârsta de peste 6 ani. Această
tulburare se caracterizează prin accese colerice severe și recurente, precum și prin prezența
unei stări persistente de iritabilitate între accesele colerice. Simptomele DMDD se modifică
pe măsură ce copiii se maturizează, iar afecțiunea poate persista până la vârsta adultă, deși
simptomele devin mai rare odată cu înaintarea în vârstă. DMDD poate afecta grav relațiile
copilului cu familia și colegii, având consecințe negative asupra performanței academice și
comportamentului social. Este importantă monitorizarea atentă și intervenția timpurie
pentru gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Tulburarea Depresivă Majoră: Criterii de Diagnostic DSM-V

A. Simptome:

● Cinci sau mai multe dintre următoarele simptome sunt prezente în cursul aceleiași
perioade de 2 săptămâni și reprezintă o modificare față de nivelul anterior de
funcționare.

● Cel puțin unul dintre simptome este fie dispoziție depresivă, fie pierderea interesului
și a plăcerii.
Dispoziție depresivă sau iritabilitate persistentă.
Diminuarea interesului sau plăcerii pentru activități obișnuite.
Schimbări semnificative în greutate sau apetit.
71 PAG TOTAL

Insomnie sau hipersomnie.

Agitație sau lentoare psihomotorie.

Fatigabilitate sau lipsă de energie.
Sentimente de inutilitate sau vinovăție excesivă.
Dificultăți de concentrare sau indecizie.
Gânduri de moarte sau suicid.

B. Impact:

● Simptomele cauzează suferință sau deterioare semnificativă clinic în domeniul social,

profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

C. Excluderi:

● Episodul nu poate fi atribuit efectelor fiziologice ale unei substanțe sau ale unei afecțiuni
medicale.

● Nu poate fi mai bine explicat de alte tulburări psihotice sau de afecțiuni cum ar fi
schizofrenia.

D. Observații:

● Simptomele pot apărea ca răspuns la o pierdere semnificativă, dar trebuie

diferențiate de reacțiile normale la stres.

● Lipsa unui episod maniacal sau hipomaniacal distinge tulburarea depresivă majoră
de tulburările bipolare.

Prevalența și Traseul Dezvoltării Depresiei la Copii și Adolescenți

● Prevalență Generală: Aproximativ 5% din populația generală de copii și adolescenți

suferă de depresie.

● Evoluția în Timp: Costello et al. (2002) au constatat că această rată se dublează între
perioada copilăriei (2%) și adolescență (4-7%).

● Tipuri de Depresie: Există o creștere a ratei depresiei de tip melancolic (anhedonie) la

stadiul adolescenței.
71 PAG TOTAL

● Diferente de Gen: La vârstele mai mici, ponderea depresiei este relativ egală între
sexe, în timp ce la adolescență, fetele au o pondere de aproape două ori mai mare în
comparație cu băieții.
Tulburarea Depresivă Persistentă (Distimia)

Tulburarea depresivă persistentă, cunoscută și sub denumirea de distimie, este caracterizată

de prezența simptomelor depresive pe o perioadă de cel puțin 1 an. Simptomele, mai puțin
severe decât în tulburarea depresivă majoră, persistă timp de săptămâni sau luni, fără
îmbunătățiri semnificative. Fluctuațiile sunt mai puțin evidente decât în tulburarea
depresivă majoră.

Criterii de diagnostic:
A. Dispoziție depresivă:

● Prezentă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile decât nu, timp de cel puțin 2 ani (1
an pentru copii și adolescenți). Dispoziția poate fi iritabilă la copii și adolescenți.

B. Simptome asociate:

● Prezența a cel puțin două dintre următoarele: apetit redus, insomnie, scădere a
energiei, stimă de sine scăzută, dificultăți de concentrare, sentimente de lipsă a
speranței.

C. Durata simptomelor:

● Simptomele nu lipsesc mai mult de 2 luni consecutiv în ultimii 2 ani.

D. Prezența simptomelor de tulburare depresivă majoră:

● Acestea pot fi prezente continuu timp de 2 ani.

E. Absența episoadelor maniacale sau hipomaniacale:

● Episoadele maniacale sau hipomaniacale nu au fost prezente niciodată.

F. Absența altor tulburări psihiatrice:

71 PAG TOTAL

● Perturbarea nu poate fi atribuită altor tulburări psihiatrice.

G. Absența cauzelor organice sau medicamentelor:

● Simptomele nu sunt cauzate de substanțe sau afecțiuni medicale.

H. Suferință sau deteriorare semnificativă:

● Simptomele determină o suferință sau deteriorare semnificativă în domeniul social,

profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

Tulburarea distimică este o formă cronică de depresie, caracterizată de simptome cum ar fi

dispoziția depresivă, ruminațiile depresive, iritabilitatea și dificultățile de concentrare.
Retragerea socială și pierderea interesului sunt mai puțin comune în această tulburare.
Alte Caracteristici și Tulburări Asociate

Depresie Dublă:

● Tulburarea depresivă majoră și distimia sunt adesea prezente împreună.

Aproximativ 24% dintre adolescenții cu depresie majoră manifestă și distimie.
Tulburări Anxioase:
● Depresia este frecvent asociată cu tulburări anxioase, cum ar fi anxietatea de
separare, anxietatea generalizată, tulburarea panică sau fobiile specifice.
Simptomele anxioase la vârsta de 9 ani pot prevesti simptomele depresive în
adolescență.
Tulburări de Comportament:
● Depresia este adesea însoțită de dificultăți comportamentale, precum
agresivitatea, tulburarea opoziționismului provocator, tulburările de conduită
sau ADHD. Aceste tulburări pot persista chiar și după dispariția depresiei și
pot fi asociate cu probleme alimentare, cum ar fi anorexia sau bulimia, în
funcție de gen.
Adaptare Generală:

● Aceste tulburări aduc cu ele dificultăți majore de adaptare, inclusiv probleme

de sănătate fizică, dificultăți de învățare, probleme relaționale și absenteism
71 PAG TOTAL

școlar. La fete, există o probabilitate mai mare de a avea o sarcină înainte de

vârsta adultă.
Traseul Developmental al Tulburării Depresive la Copii și Adolescenți

Caracteristici Generale:
● Debutul: Depresia majoră poate apărea la copii chiar și sub vârsta de 6 ani, dar
debutul obișnuit are loc între 10 și 17 ani, cu vârsta medie de debut la 11 ani. Durata
primului episod depresiv este de obicei de 5-8 luni, cu tendința de a nu persista mai
mulți ani.

● Remisiune și Recurență: Peste 80% dintre copii și adolescenți se remit într-un an sau
mai puțin de la debutul episodului depresiv, iar peste 90% în doi ani sau mai puțin.
Cu toate acestea, riscul de recurență este ridicat, în special pentru cei spitalizați.

Prognoză și Traseu Developmental:

● Debut Timpuriu: Debutul precoce și severitatea crescută a primului episod depresiv
sunt asociate cu un prognostic mai defavorabil, mai ales dacă apar numeroase
simptome vegetative sau psihotice.

● Comorbiditate: Depresia la copii și adolescenți este adesea însoțită de tulburări

multiple, cum ar fi tulburările de anxietate și tulburările de comportament, care pot
persista și la vârsta adultă.

Varietăți și Manifestări în Funcție de Vârstă:

● Copiii Mici (3-5 ani): Pot prezenta simptome clasice ale depresiei, precum anhedonia
și tristețe, împreună cu manifestări somatice și comportamente agitate, cum ar fi
lovituri repetate ale capului. Jocurile și comportamentul de joacă pot oferi indicii
importante despre starea lor emoțională.

● Copilăria Mică (6-11 ani): Simptomele pot fi vizibile prin plângeri somatice,
iritabilitate și retragere socială. Prezența tulburărilor de comportament, ADHD și
anxietate sunt comune, iar stima de sine scăzută și problemele școlare pot fi
prevalente.

● Adolescența (12-18 ani): Depresia endogenă/melancolică și tentativele de suicid sunt

mai frecvente. Manifestările includ lentoare psihomotorie, hipersomnie și halucinații,
iar comorbiditățile pot include tulburări de comportament, ADHD, anxietate și
71 PAG TOTAL

tulburări alimentare. Este caracterizată de autoevaluare negativă și riscuri crescute de

comportamente periculoase, precum și de sarcini nedorite și gânduri suicidare.
Perspectiva Cognitivistă

Teoria Schemelor Cognitive (Beck, 1976):

● Punct de Plecare: Beck susține că persoanele cu depresie prezintă erori sistematice în
gândire, adoptând o perspectivă negativă asupra lor însele, lumii și viitorului.

● Moduri de Gândire Automatizate: Aceștia dezvoltă moduri automate de gândire,

interpretând evenimentele într-o manieră critică și negativă și generalizând
experiențele izolate.

● Efecte și Factori: Acest mod de gândire contribuie la instalarea simptomelor

depresive și este influențat de factori psihosociali precum personalitatea și
evenimentele de viață stresante.

Teoria Neputinței Dobândite (Seligman, 1975):

● Originea Tulburărilor Depresive: Tulburările depresive sunt rezultatul experiențelor
repetate de neputință dobândită, determinând persoana să dezvolte un stil de
atribuire depresiv.

● Stil de Atribuire Depresiv: Acest stil atribuie evenimentele negative unor cauze
interne, stabile și globale, alimentând pesimismul și provocând apariția simptomelor
sau tulburărilor depresive.

Perspectiva Comportamentală

Cauzele în Relațiile Interpersonale:

● Absența Experiențelor Pozitive: Tulburările depresive provin mai ales din lipsa
experiențelor pozitive și gratificante în viața de zi cu zi.

● Comportamente Inadaptate: Copiii și adolescenții depresivi pot prezenta

comportamente inadaptate din cauza izolării și a lipsei competențelor sociale și
emoționale.
● Contextul Psihosocial: Aceste tulburări sunt adesea asociate cu contexte psihosociale
puțin gratificante sau marcat punitive, în care copilul este expus la evenimente
stresante.
71 PAG TOTAL

Rolul Relațiilor Familiale

● Comunicare Critică și Negativă: Relațiile familiale pot contribui la tulburările

depresive prin comunicarea critică și negativă și prin lipsa de implicare activă și
pozitivă a părinților în rezolvarea problemelor copilului.

● Relații Perturbate: Familiile copiilor și adolescenților depresivi pot avea relații

perturbate caracterizate prin comunicare negativă, lipsă de afecțiune reciprocă și
conflict.

● Evenimente Stresante în Familie: Diverse evenimente stresante în familie, cum ar fi

abuzul, neglijarea, divorțul sau boala mentală a unui părinte, pot contribui
semnificativ la apariția și persistența tulburărilor depresive la copii și adolescenți.

Instrumente de Evaluare:

Beck Youth Inventories 2nd Edition (BYI-II):

● Vârstă: 7-14 ani

● Descriere: Oferă 20 de itemi care evaluează depresia, concentrându-se pe
gândurile negative legate de sine, viață și viitor.
Hopelessness Scale for Children:

● Vârstă: 6-13 ani

● Descriere: Este formată din 17 întrebări cu răspunsuri de tip adevărat/fals și
evaluează lipsa de speranță, corelată cu depresia și gândirea suicidară.
Child Depression Inventory-2 (CDI-2):

● Vârstă: 6-17 ani

● Descriere: Oferă un scor total pentru depresie și 5 subscale care acoperă
diverse aspecte ale depresiei, precum dispoziția negativă, problemele
interpersonale și anhedonia.
Depression and Anxiety in Youth Scale:

● Vârstă: 6-18 ani

● Descriere: Identifică atât depresia, cât și tulburarea anxioasă la copii și
adolescenți.
Reynolds Adolescent Depression Scale-2 (RADS-2):

● Vârstă: 13-18 ani

71 PAG TOTAL

● Descriere: Oferă un scor total pentru depresie la adolescenți.

Reynolds Child Depression Scale-2 (RCDS-2):

● Vârstă: 3-6 ani

● Descriere: Oferă un scor total pentru depresie și utilizează un format grafic cu
fețe pentru alegerea stării emoționale.

Intervenții Psihologice:

Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC):

● Descriere: Programul dezvoltat de Beck se concentrează pe modificarea

gândurilor automate negative, identificând și restructurând gândirea
disfuncțională.
Terapia Cognitiv-Comportamentală pentru Adolescenți (CBT-A):

● Descriere: Adaptată de la programul lui Beck, include și o componentă

parentală și este eficientă în tratarea depresiei la adolescenți.
Terapia Cognitiv-Comportamentală pentru Copii (CBT-C):

● Descriere: Concentrată inițial pe dezvoltarea unei dispoziții pozitive și ulterior

pe învățarea copiilor să își recadreze gândurile negative.

Aceste intervenții se concentrează pe schimbarea cognițiilor disfuncționale și dezvoltarea

abilităților de gestionare a emoțiilor pentru a îmbunătăți starea emoțională și
funcționalitatea la copii și adolescenți afectați de depresie.

CURS 8

1. Tulburarea de Opoziție și Comportament Sfidător (TOCS):

● Descriere: Copiii și adolescenții cu TOCS manifestă un model persistent de

comportament negativ, ostil, defensiv și sfidător față de autorități, cum ar fi părinții
și profesorii.
● Simptome comune: Refuzul de a urma instrucțiunile, argumentarea cu adulții,
manifestarea de încăpățânare, iritabilitate, furie și resentimente.

● Diagnosticare: Se bazează pe criterii specifice, inclusiv prezența acestor

comportamente timp de cel puțin șase luni și afectarea semnificativă a funcționării
sociale sau academice a individului.
71 PAG TOTAL

● Tratament: Terapia comportamentală și terapia familială sunt frecvent utilizate

pentru a îmbunătăți abilitățile de comunicare și rezolvarea problemelor.

2. Tulburarea Explozivă Intermitentă (TEI):

● Descriere: Se caracterizează prin accese intense de furie și agresiune care sunt

disproporționate față de provocările externe.

● Simptome comune: Crize bruște de furie, agresiune verbală sau fizică, distrugerea
bunurilor materiale.

● Diagnosticare: Se bazează pe prezența unor accese repetate de furie care sunt

disproporționate și pot provoca prejudicii sau distrugeri.
● Tratament: Terapia comportamentală și terapia cognitiv-comportamentală sunt utile
pentru a învăța abilități de autocontrol și management al furiei.

3. Tulburarea de Conduită:

● Descriere: Este caracterizată prin comportamente repetate și persistente care încalcă

drepturile altora și normele sociale.
● Simptome comune: Agresiune fizică, furt, vandalism, încălcarea regulilor școlare sau
legale.

● Diagnosticare: Se bazează pe prezența unor comportamente antisociale repetate, cum

ar fi luptele fizice sau furturile.
● Tratament: Terapia comportamentală și terapia familială sunt utilizate pentru a
învăța abilități sociale și de gestionare a conflictelor.

4. Tulburarea de Personalitate Antisocială (TPA):

● Descriere: Este caracterizată prin un model de dispreț și violare a drepturilor altora,

începând din adolescență sau chiar mai devreme.

● Simptome comune: Lipsa de remușcări, manipularea altora, încălcarea regulilor și

legilor sociale.

● Diagnosticare: Se bazează pe criterii specifice care indică prezența unor

comportamente antisociale repetate și persistent.

● Tratament: Terapia cognitiv-comportamentală și terapia grupului sunt adesea

utilizate pentru a aborda atitudinile și comportamentele antisociale.
71 PAG TOTAL

Aceste tulburări necesită o intervenție specializată și susținută pentru a ajuta copiii și

adolescenții să-și dezvolte abilități sociale și de autocontrol și pentru a promova adaptarea
lor sănătoasă în societate.
Tulburarea de Opoziție și Comportament Sfidător (TOCS) este caracterizată de un model
persistent de comportamente de opoziție, nesupunere, provocare și ostilitate față de adulții
responsabili cu îngrijirea copilului și față de congenerii săi. Pentru a fi diagnosticată conform
DSM V, această tulburare trebuie să îndeplinească anumite criterii:

A. Tipare de comportament:

Dispoziție furioasă/iritabilă: copilul își pierde adesea cumpătul, este supărăcios sau
ușor de enervat de către alții, și este frecvent furios, revoltat și plin de resentimente.
Comportament conflictual/sfidător: copilul se ceartă adesea cu autoritățile, sfidează
sau refuză să se conformeze cererilor sau regulilor adulților, și îi enervează
intenționat pe alții.
Comportament răzbunător: copilul manifestă comportamente răzbunătoare sau
răutăcioase de cel puțin două ori în ultimele șase luni.

B. Impactul comportamentului: Tulburarea de comportament trebuie să fie asociată cu

disconfort pentru individ sau pentru persoanele din anturajul său apropiat și să aibă un
impact negativ asupra funcționării sociale, școlare, profesionale sau în alte domenii
importante.

C. Excluderi și precizări: Comportamentele nu trebuie să fie prezente exclusiv în timpul unor

tulburări psihotice, depresive sau bipolare, sau în timpul unor tulburări de consum de
substanțe. De asemenea, criteriile pentru diagnosticul de tulburare afectivă cu dereglare
disruptivă nu trebuie să fie îndeplinite.

Aceste comportamente sunt organizate în principal în două componente majore: opoziție și

provocare. Opoziția se referă la rezistența activă a copilului la cerințele și limitele impuse de
viața în grup, în timp ce provocarea se referă la tendința copilului de a testa limitele și de a
contesta exigențele impuse de ceilalți. Aceste comportamente pot avea consecințe imediate și
pe termen lung asupra funcționării sociale și adaptative a copilului.
71 PAG TOTAL

Este important să se ia în considerare contextul social în evaluarea și diagnosticarea TOCS,

deoarece comportamentele pot să nu fie manifeste în toate mediile și pot fi influențate de
interacțiunile cu membrii familiei, colegii de școală și alte persoane din mediul social al
copilului. Evaluările trebuie să se bazeze pe observații în diferite contexte pentru a asigura
un diagnostic corect și o intervenție adecvată.

Comportamentul de minciună la copii se împarte în trei tipuri principale: minciuna utilitară,

care are ca scop obținerea unui beneficiu sau evitarea unei pedepse, minciuna
compensatoare, care apare atunci când copilul își imaginează o identitate sau situație diferită
de realitate, și mitomania, care reprezintă un grad extrem al minciunii, caracterizat de
inventarea constantă a poveștilor.

Furtul este una dintre cele mai comune conduită delincvente la copii, reprezentând
aproximativ 70% dintre delictele minore. Este influențat de înțelegerea noțiunii de
proprietate și de dezvoltarea unui concept moral de bine și rău. Reacția părinților și a
anturajului poate modela comportamentul copilului, orientându-l fie către normalitate, fie
către patologie.
Fuga este comportamentul în care copilul părăsește locul său obișnuit, rătăcind ore sau zile
întregi fără să se întoarcă acasă. De obicei, acest fenomen este observat după vârsta de 6-7
ani. Fuga poate avea diverse durate și scopuri, de la rătăcire în jurul casei sau căutarea
atenției părinților, până la încercarea de a scăpa dintr-un mediu neplăcut sau înfricoșător.
Uneori, fuga poate fi o reacție la traumele din viața copilului sau la problemele de adaptare.
Există mai multe tipuri de fuge, cum ar fi fuga epileptică, isterică sau fuga de la școală, care
poate fi asociată cu anxietatea legată de școală sau cu probleme școlare.
Etiologie

A) Factori biologici

Factori genetici: Studiile pe gemeni sugerează o posibilă componentă genetică a

tulburărilor de comportament, însă nu se poate distinge clar între moștenirea
genetică și influențele de mediu.
Factori neurobiologici: Unele studii sugerează că un QI scăzut ar putea fi un factor în
tulburarea de conduită, însă legătura nu este clară. Alte ipoteze implică
71 PAG TOTAL

caracteristicile temperamentale ale copilului, precum nivelul ridicat de activitate

motrică și iritabilitatea.

B) Factori psihologici

a. Teoriile psihodinamice: Unele interpretări consideră comportamentele tulburării de

conduită ca fiind rezultatul unor sentimente profunde, inconștiente de lipsă de iubire
parentală și empatie.

b. Teoriile comportamentale: Aceste teorii se concentrează pe învățarea comportamentelor

non-conforme și agresive din mediu. De exemplu, teoria constrângerii sugerează că cedarea
repetată a părinților în fața cerințelor copilului poate întări aceste comportamente.

c. Teoriile cognitive: Aceste teorii se axează pe modul în care gândurile disfuncționale

influențează comportamentele ostile și sfidătoare. Copiii agresivi pot interpreta greșit
comportamentele ambivalente ale altora ca fiind ostile sau respingătoare.

d. Modele parentale, atașament și stil parental: Un stil parental autoritar sau lipsa unui
atașament securizant pot contribui la comportamentele agresive ale copilului, iar limitele
inconsistente pot crea un cadru pentru exprimarea agresivității.

Aceste factori biologici și psihologici pot interacționa în moduri complexe, contribuind la

dezvoltarea tulburărilor de conduită.
Rolul Familie în Etiologia Tulburărilor de Conduită

Familia este unul dintre factorii centrali în dezvoltarea tulburărilor de conduită, dat fiind că
aceste tulburări debutează adesea în context familial, manifestându-se progresiv pe o
perioadă extinsă de timp.

Relația Mamă-Copil:

● Studiile arată că mamele copiilor agresivi prezintă adesea inconsistente în

interacțiunile lor, ignorând comportamentele pozitive și reacționând deschis la
comportamentele negative și agresive.
71 PAG TOTAL

● Această inconsistenta se manifestă și în reacțiile afective și cognitive ale mamelor,

oscilând între sentimente de frustrare și furie și sentimente de neputință, ceea ce
poate duce la respingerea sau chiar maltratarea fizică a copilului.

● Raportul de forță în relația mamă-copil favorizează copilul, care poate recurge la

comportamente agresive pentru a obține ceea ce își dorește, în timp ce mama aplică
limite inconsistente și ineficiente.

Contextul Relațional Perturbat:

● Primele interacțiuni dintre mamă și copil pot prezenta factori de risc majori, cum ar
fi un atașament nesigur, schimburi agresive și punitive, o disciplină parentală
punitivă și inconsistenta, și lipsa susținerii necesare pentru dezvoltarea
competențelor sociale și afective.

● Maltratarea și abuzul fizic în copilărie sunt, de asemenea, factori de risc pentru

dezvoltarea tulburărilor de conduită, deși nu există întotdeauna o cauzalitate directă
între cele două.
● Conflictul conjugal și simptomele psihopatologice ale părinților sunt, de asemenea,
asociate cu tulburările de conduită ale copiilor, creând un mediu familial ostil care
poate agrava aceste tulburări.

Factori Contextuali:

● Factori precum comportamentele antisociale sau criminale ale părinților,

toxicomania, izolarea socială și lipsa susținerii sociale pot agrava și mai mult relațiile
în familie, contribuind indirect la apariția sau menținerea tulburărilor de conduită.

Din perspectivă tranzacțională, copiii cu tulburări de conduită și familiile lor sunt într-o
relație de reciprocitate, fiind atât victime, cât și creatori ai unui mediu familial coercitiv și
perturbator.
Circumstanțe sociale și culturale asociate cu dezvoltarea și evoluția tulburărilor de conduită:

Statutul socio-economic al familiei: Sărăcia, în special, este asociată cu

comportamente perturbatoare, mai ales violența, mai predominant la băieți.
71 PAG TOTAL

Apartenența la o minoritate etnică: Expunerea la comportamente rasiste poate

influența dezvoltarea agresivității.
Mediul fizic imediat: Vecinătățile violente, mai ales cele cu potențial criminogen, sunt
asociate cu problemele de agresivitate și delincvență, mai ales în mediul urban și în
cartierele defavorizate.
Influența agresivității și violenței televizate: Consumul de conținut violent la televizor
poate influența comportamentele agresive.
Accesul la arme: Accesul ușor la arme și menționarea posibilității de a le folosi poate
facilita dezvoltarea unui mod de gândire agresiv.
Climatul social caracterizat prin anomie: Condițiile sociale care promovează
sentimentul de dezorientare pot face ca comportamentele agresive să pară singurele
soluții în situații de conflict, diminuând sensibilitatea la consecințele negative.

Evaluare și intervenții psihoterapeutice:

● Instrumente de evaluare: Utilizarea de interviuri structurate și semistructurate, precum și scale

pentru identificarea problemelor comportamentale, cum ar fi ASEBA, Scalele Conners, The
Conners-Wells Adolescent Self-Report Scale și BASC-2.

● Intervenții eficiente: Programul Problem-Solving-Skills-Training (PSST) și

programul Coping Power sunt identificate ca fiind probabil eficiente. Acestea se
concentrează pe dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor și controlul furiei
prin sesiuni repetate.

● Intervenții specifice pentru Tulburarea de opoziție și comportament sfidător:

Programul Rezolvarea de probleme în colaborare (CPS) abordează deficiențele
cognitive ale copiilor prin dezvoltarea abilităților de reglare a emoțiilor și toleranță la
frustrare.

● Intervenții specifice pentru Tulburarea de conduită: Programele precum Oregon

Social Learning Center (OSLC) PT Programs și Terapia multisistemică (MST) implică
atât familia, cât și mediul comunitar în tratamentul minorilor cu tulburări de
conduită, abordând factorii de mediu și familiali.
71 PAG TOTAL