MOARTEA SUBITĂ CARDIACĂ are drept cauze:

-ateroscleroza coronariană, care poate evolua fie la persoane aparent sănătoase (ca
o formă de manifestare a
cardiopatiei ischemice nedureroase), fie la persoane ale căror antecedente sunt
cunoscute. Episodul final se
datorează: stenozei coronariene aterosclerotice (cel mai frecvent), infarctului
miocardic (mai rar evidenţiat
necroptic, deoarece necesită o supravieţuire de minimum 24 de ore pentru
constituirea leziunii) şi trombozei
coronariene recente. În infarctul miocardic , moartea subită recunoaşte
următoarele mecanisme tanato-terminale:
aritmii (bradi- şi tahiaritmii supraventriculare şi ventriculare şi blocuri), şocul
cardiogen, ruptura inimii cu
tamponadă cardiacă. O cauză tanato-terminală, care apare în morţile subite
cardiace, diagnosticată numai electrocardiografic,
este stopul cardiac care nu este precedat de nici o aritmie;
-hipertensiunea arterială, în care fenomenul tanato-terminal este reprezentat fie
de insuficienţa cardiacă acută,
fie de hemoragia cerebrală;
-miocardite (parenchimatoase şi interstiţiale);
-endocardite;
-rupturi anevrismale (aortice, cerebrale);
-tromboembolii (pulmonare, cerebrale);
-valvulopatii.

MOARTEA SUBITĂ
Definiţie
: este o moarte neviolentă de cauză patologică instalată cel mai adesea brusc,
survenită pe neaşteptate la persoane în stare de
sănătate aparentă sau la bolnavi care anterior decesulu nu au avut o
simptomatologie să determine o agravare a bolii de bază sau
evoluţie letală.Poate surveni în locuri publice, locuri de muncă, mijloace de
transport în comun, şosea etc.Prin caracterul
neaşteptat şi circumstanţele în care poate surveni moartea subită imbracă aspectul
unei morţi suspecte, impunând o anchetă
riguroasă şi efectuarea unei necropsii medico-legale

Principalele manifestări patologice ale inimii pot fi schematic grupate în:

cardiopatii degenerativ-metabolice, tulburări ale
circulatiei sanguine şi, mai rar, cardiopatiile inflamatorii, miovalvulare şi
cardiopatiile congenitale.
cardiopatii prin tulburări hidroelectrolitice cardiopatii prin tulburări ale
circulatiei sanguine, cardiopatii inflamatorii
nespecifice şi specifice, cardiopatii miovalvulare,
cardiopatii congenitale, tumorile inimii.

La leziunile cordului se asociază, îndeobşte, leziuni ale vaselor. Ca şi în

conditii fiziologice, în cursul diferitelor stări
de boală, inima se poate adapta în foarte mare măsură necesitătilor hemodinamice,
dacă miocardul este indemn sau chiar
lezat într-un grad nu prea avansat.
Mecanismele de adaptare sunt intrinseci şi extrinseci.
A) Mecanismele intrinseci au fost ilustrate de Starling; legea formulată de acest
autor exprimă
capacitatea prin care miocardul îşi adaptează, în mod direct, travaliul în afara
oricăror influente hormonale sau
nervoase.
B) Mecanismele extrinseci stau pe primul plan în cadrul reglărilor complexe din
principalele procese de
natură nervoasă. Aceste mecanisme depind de existenta unor nervi cardiomoderatori
şi cardioacceleratori, a căror
interventie modifică frecventa şi proprietătile fundamentale ale miocardului şi
influentează travaliul în
unitatea de timp.
Modificările patologice structurale ivite în inimă şi vase nu sunt urmate totdeauna
de tulburări clinice, după
cum se pot constata şi importante simptome fără substrat morfologic. Asemenea
discrepante reflectă interventia
diverselor mecanisme ale compensării, realizate pe cale neurovegetohormonală.
Dintre manifestările patologice cardiace mai sus citate, cele mai frecvente cauze
de moarte subită sunt date
de: cardiopatiile degenerativ metabolice, cardiopatiile prin tulburări
hidroelectrolitice, cardiopatiile prin tulburări
ale circulatiei sanguine şi, mai rar, cardiopatiile inflamatorii, miovalvulare şi
cardiopatiile congenitale.