Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

REFERAT
Calificarea Infracțiunilor
Delimitarea infracțiunii unice prelungite de infracțiunea
unică continuă :analiza opiniilor doctrinare

A efectuat:Braniște Cristi
A verificat: S.Copețchi

Chișinău, 2021
 Delimitarea infracțiunii unice prelungite de infracțiunea unică
continuă :analiza opiniilor doctrinare

Activitatea de transpunere în viaţă a normativităţii penale trebuie să fie precedată de elucidarea

cu exactitate a conţinutului legii penale, pentru a determina o identitate perfectă între starea de
fapt desfăşurată de către făptuitor şi cea de drept, descrisă de către legiuitor în normativitatea
penală.
În materia infracţiunii prelungite, trezeşte un interes deosebit problema delimitării acesteia de
infracţiunea continuă . Înainte însă de a evidenţia trăsăturile delimitative ale acestor două entităţi
juridice, este necesar să abordăm unele aspecte generale pe care le implică cunoaşterea
infracţiunii continue.
În legislaţia penală a Republicii Moldova, la art.29 alin.(1) Cod penal este instituită definiţia
legală a infracţiunii continue: “Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin
săvîrşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii infracţionale”. 1
Utilitatea pragmatică a acestei inovaţii legislative rezidă în faptul că facilitează recunoaşterea
infracţiunilor continue în cadrul incriminărilor din partea specială a Codului Penal şi, totodată,
trasează semnele de delimitare ale acesteia de alte forme ale unităţii infracţionale.
Din textul de lege prevăzut de art.29 C.pen. al Republicii Moldova, rezultă că infracţiunea
continuă prezintă cumulativ două caracteristici:
1. Este susceptibilă de a fi săvîrşită pe o perioadă de timp nedeterminată. În concepţia
legiuitorului nostru, pentru infracţiunea continuă nu este caracteristică o simplă prelungire a
activităţii infracţionale, pe care o întîlnim şi în alte forme de unitate infracţională. Orice acţiune
sau inacţiune constitutivă a unei infracţiuni poate avea o durată de desfăşurare oricît de mică,
spre exemplu, săvîrşirea unui omor prin aplicarea de lovituri succesive sau prin nealăptarea
copilului nou-născut pe o perioadă relativ îndelungată de timp, care i-ar provoca decesul.
În aceste cazuri este vorba despre prelungirea ocazională a infracţiunii, determinată de modul
concret în care făptuitorul a conceput săvîrşirea acesteia. Pe cînd la infracţiunea continuă
prelungirea activităţii infracţionale este determinată de însăşi natura faptei, continuitatea fiind un
atribut inerent al acesteia. Spre exemplu, acţiunile de purtare sau păstrare a armei de foc, ce
formează modalităţi normative de săvîrşire a infracţiunii prevăzute de art.290 C.pen. al
Republicii Moldova, prin însăşi natura lor au un caracter continu.
2. Activitatea infracţională este realizată în mod neîntrerupt. Această caracteristică, de rînd cu
prima, determină caracterul unitar al infracţiunii continue, deoarece sub aspect obiectiv aceasta
este realizată printr-o acţiune sau inacţiune neîntreruptă, continuă, formînd în ansamblu
conţinutul unei singure infracţiuni. În sensul art.29 C.pen. al Republici Moldova, activitatea
infracţională este realizată neîntrerupt, atunci cînd, odată începută, aceasta se prelungeşte fără să
prezinte discontinuităţi străine naturii sale, nefiind necesară intervenţia făptuitorului prin
săvîrşirea repetată a actului infracţional pentru prelungirea acestuia. De pildă, neexecutarea
obligaţiei de plată a pensiei alimentare, ce constituie o modalitate normativă de săvîrşire a
infracţiunii prevăzute în art.202 C.pen., se prelungeşte în timp în mod continuu, pe toată perioada

1
Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XVdin 18.04.2002, republicat în: Monitorul Oficial al R.Moldova, din
14.04.2009, nr.72-74/195, Monitorul Oficial al R.Moldova, din 13.09.2002, nr.128-129/1012.
neonorării obligaţiei imputate, fără ca făptuitorul să preia activitatea infracţională. În acest caz,
activitatea infracţională va fi întreruptă în eventualitatea survenirii unei situaţii improprii naturii
sale, cum ar fi împlinirea vîrstei majoratului de către copil, decesul acestuia etc.

Identificarea trăsăturilor caracteristice ale infracţiunii unice, în general, şi a infracţiunii unice

prelungite, în special, este necesar de delimitat de cea continuă.
În mare parte, trăsăturile infracţiunii unice prelungite sunt desprinse din textul art.30 din Codul
penal al Republicii Moldova (în continuare – CP RM 2), în conformitate cu care „se consideră
infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe
acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune”.

Din norma precitată desprindem următoarele condiţii pentru existenţa infracţiunii unice
prelungite, trăsături care fac posibilă delimitarea acesteia atât de alte forme ale unităţii legale sau
naturale de infracţiune, cât şi de concursul real între infracţiuni identice, ceea ce, în cele din
urmă, permite calificarea celor comise fie potrivit unei singure norme, fie potrivit mai multor
norme de incriminare:
1) prezenţa a cel puţin două acţiuni infracţionale;
2) acţiunile infracţionale trebuie să fie identice;
3) acţiunile infracţionale comise în ansamblu alcătuiesc o infracţiune;
4) unitatea intenţiei;
5) scopul unic;
6) acţiunile infracţionale să fie comise de aceeaşi persoană.

Drept exemplu de infracţiune unică prelungită poate servi cazul sustragerii pe ascuns a bunurilor
unei persoane, atunci când făptuitorul recurge la sustragerea pe părţi ,prin mai multe episoade, a
bunurilor victimei ori cazul punerii în circulaţie, pe părţi, a semnelor băneşti false ,în fiecare zi
câte o parte din suma dorită, sau cazul coruperii active, atunci când făptuitorul transmite pe
părţi ,în rate, suma de bani necesară pentru a fi îndeplinită sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi
îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia de către persoana publică
sau persoana publică străină.
Infracţiunea unică prelungită necesită a fi delimitată de infracţiunea unică continuă cu acţiuni
succesive, lucru dictat de repetabilitatea acţiunilor infracţionale comise. În ambele cazuri
activitatea infracţională este formată din mai multe acţiuni sau inacţiuni infracţionale. Totuşi,
caracteristic infracţiunii continue cu acţiuni succesive, de altfel ca şi în cazul infracţiunii
continue permanente, este faptul că aceasta, în mod normal, nu poate fi comisă altfel decât
continuu, ceea ce nu este specific şi pentru infracţiunea prelungită. Dezvoltând această idee A.Iu.
Stoian precizează: „În cazul infracţiunilor continue succesive, prelungirea este naturală şi de
esenţa infracţiunii, pe când în infracţiunile continuate (prelungite) prelungirea este accidentală,
căci o infracţiune care îmbracă forma continuată poate fi comisă şi instantaneu. Într-adevăr,
prelungirea activităţii infracţionale la infracţiunile continue decurge din natura faptei, acest tip de
unitate fiind atribuit unităţii naturale de infracţiune. Alta este situaţia infracţiunii continuate care,

2
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=109495&lang=ro
pe de o parte, aparţine unităţii legale de infracţiune, iar pe de altă parte, prelungirea elementului
material se datorează modului de săvârşire a faptei pe rate sau în tranşe.
Asupra unui alt criteriu de delimitare punctează C.Sima: „În cazul infracțiunilor continuate,
rezoluția infracțională unică este, de regulă, reconfirmată de fiecare dată printr-un act de
conduită exterioară, care de cele mai multe ori reprezintă repetarea elementului material al
infracțiunii, pe când în cazul infracțiunilor continue succesive acest act de conduită exterioară
lipsește.
O problemă controversată în doctrina penală este conţinutul elementului material al laturii
obiective a infracţiunii continue, în acest sens, autorul V.Dongoroz a expus opinia că sub aspect
obiectiv infracţiunea continuă se realizează printr-o dublă atitudine a făptuitorului, şi anume: una
comisivă, prin care se creează starea infracţională, şi alta omisivă, prin care se lasă ca starea
infracţională să dureze .
Deopotrivă, V.Kudreavţev susţine că toate infracţiunile continue încep cu o activitate
infracţională activă (părăsirea samavolnică a unităţii, evadarea din locurile de detenţie etc.) sau
cu una pasivă (neprezentarea militarului la timp din concediu), însă continuitatea este
determinată de neexecutarea ulterioară îndelungată a obligaţiei vinovatului.
Opiniile în cauză au generat în doctrina penală două obiecţii pe care le considerăm ca fiind juste.
Prima obiecţie se referă la faptul că nici o normă de drept penal, în măsura în care prevede un
singur conţinut de infracţiune, nu pretinde persoanelor cărora li se adresează două conduite, una
derivînd din nerespectarea celeilalte, ci o singură conduită, care rezultă din descrierea acţiunii
sau inacţiunii incriminate sub ameninţarea unei pedepse.
O altă obiecţie vizează faptul că existenţa unei inacţiuni subsecvente acţiunii iniţiale nu este
confirmată de realitate, în sensul că acţiunii iniţiale, de principiu, nu-i urmează un comportament
omisiv, ci tot unul comisiv.
În cazul infracţiunilor continue , prelungirea este naturală şi de esenţa infracţiunii, pe cînd în
infracţiunile prelungite prelungirea este accidentală, căci o infracţiune care îmbracă forma
continuată poate fi comisă şi instantaneu. Într-adevăr, prelungirea activităţii infracţionale la
infracţiunile continue decurge din natura faptei, acest tip de unitate fiind atribuit unităţii naturale
de infracţiune. Alta este situaţia infracţiunii continuate care, pe de o parte, aparţine unităţii legale
de infracţiune, iar pe de altă parte, prelungirea elementului material se datorează modului de
săvîrşire a faptei pe rate sau în tranşe.
Astfel, în cazul infracţiunii continue , continuitatea este inerentă acţiunii sau inacţiunii
constitutive, acesta neputînd fi săvîrşită altfel decît în mod continuu. În literatura de specialitate
se susţine însă faptul că în infracţiunile succesive continue se permit unele întreruperi în
desfăşurarea activităţii infracţionale . Alta, însă, este situaţia infracţiunii continuate, la care
continuitatea activităţii infracţionale este întîmplătoarea, depinzînd, după cum am arătat deja, de
modul în care autorul a conceput desfăşurarea activităţii infracţionale.
Din definiţia legală a infracţiunii continuate înscrise în legislaţia penală a României, comparativ
cu cea regăsită în Codul penal al Republicii Moldova reţinem că sunt pasibile de prelungire atât
acţiunile, cât şi inacţiunile prejudiciabile. Într-adevăr nu este greu de imaginat o activitatea
infracţională omisivă formată din mai multe episoade identice având la bază o singură intenţie şi
un scop unic. Din păcate, legiuitorul moldav restricţionează activitatea infracţională prelungită la
manifestarea unui comportament comisiv, nu şi al unui omisiv. De lege ferenda, recomandăm
legiuitorului autohton să specifice în textul art.30 CP RM forma omisivă a comportamentului
infracţional susceptibilă să formeze o infracţiune unică prelungită, aşa cum o face legiuitorul
român.
De asemenea, în textul alin.(1) art.34 din Codul penal al României este prevăzut faptul săvârşirii
acţiunilor sau inacţiunilor infracţionale identice la diferite intervale de timp. Nu acelaşi lucru este
stipulat în conţinutul art.30 CP RM. Totuşi, acest fapt rezultă implicit din natura juridică a unei
atare forme a unităţii infracţionale.
Deci, infracţiunea prelungită (continuată) ca formă a unităţii legale de infracţiune este expresia
legală a unei realităţi obiective, ce constă dintr-o singură activitate infracţională desfăşurată în
timp, formată din două sau mai multe acţiuni-inacţiuni identice, săvârşite în baza unei singure
rezoluţii infracţionale (intenţii unice) .

Referiri definitorii privind infracţiunea unică prelungită sunt consacrate şi în hotărârile

explicative elaborate de către Curtea Supremă de Justiţie a R. Moldova: „Fabricarea multiplă a
unor substanţe narcotice dintr-un singur lot de materie primă la intervale de timp diferite
reprezintă un şir de acţiuni criminale identice, cuprinse în intenţia unică a inculpatului, şi
constituie în cumul o singură infracţiune – infracţiune continuă” 3;
„Delimitând o sustragere repetată de cea prelungită, judecătoriile trebuie să ţină cont de faptul că
sustragerea prelungită trebuie considerată sustragerea în mai multe rânduri a averii
proprietarului, constituită dintr-un şir de acţiuni criminale identice şi având acelaşi scop de
însuşire ilegală a averii, concentrate de intenţia unică a infractorului şi care în cumulul său
constituie o singură infracţiune” 4;
„Darea sau luarea de mită în rate pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acţiunilor în scopul
asigurării rezultatului dorit de mituitor, precum şi darea mitei unui grup de persoane cu funcţii de
răspundere la săvârşirea infracţiunii printr-o înţelegere prealabilă între ele nu poate fi apreciată
ca infracţiune săvârşită repetat” 5.
Înscrierea unei definiţii a infracţiunii continuate în cuprinsul legii penale este întru totul
justificată. Se cştie că orice infracţiune, al cărei conţinut şi pedeapsă sunt reflectate în Partea
specială a Codului penal, poate fi săvârşită, cu rare excepţii, nu numai în condiţiile prevăzute de
textul de incriminare, dar şi în mod continuat.
Mai este de menţionat că în concepţia legiuitorului român o asemenea situaţie a infracţiunii
continuate constituie o cauză de agravare a pedepsei penale. Legiuitorul a considerat de bună
seamă că conceptul infracţiune continuată trebuie să fie definit distinct, iar definiţia nu-şi poate
avea sediul decât în Partea generală a Codului penal.
După cum menţionează autorii români V. Papandopol şi D. Pavel, definirea infracţiunii
continuate se impune cu atât mai mult cu cât săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau a
mai multor acţiuni-inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul unei infracţiuni, în mod

3
Hotărârea Plenului CSJ a Republicii Moldova, Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei
privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice nr.12 din 27.03.1997.
În: Culegere de hotărâri explicative, Chişinău, 2002.
4
Hotărârea plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova, Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustragerea averii proprietarului nr.5 din 06.07.1992, Culegere de hotărâri ale Plenului Judecătoriei
Supreme a RM (1990-1993), Chişinău,1994.
5
Hotărârea plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova, Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la
răspunderea penală pentru mituire nr.6 din 11.03.1996, Culegeri de hotărâri explicative, Chişinău, 2000.
obişnuit determină existenţa unui concurs de infracţiuni; or, infracţiunea continuată, constituind
o excepţie de la această regulă, condiţiile în care operează excepţia trebuiau reglementate .
În legătură cu natura juridică a infracţiunii continuate s-a susţinut ideea că reglementarea juridică
a acesteia este, într-un fel, o excepţie de la dreptul comun în sensul că, în loc de o pluralitate de
acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte elementele unei fapte penale, ansamblul lor
alcătuieşte o singură infracţiune.
Acest mod de abordare a infracţiunii prelungite a fost asimilat şi de către unii dintre autorii
spanioli, susţinând că aceasta este o subspecie a concursului real de infracţiuni.
Potrivit profesorului V. Dongoroz în cazul infracţiunii continuate, unitatea infracţională derivă
din unitatea de rezoluţie delictuoasă, adică este raportată la poziţia psihică a autorului, spre
deosebire de infracţiunile continue la care unitatea derivă din însuşi faptul material care se
prelungeşte în timp .
Situându-se pe acelaşi mod de gândire, V. Papandopol şi D. Pavel susţin că considerarea
acţiunilor multiple care compun infracţiunea continuată drept o unitate infracţională, deşi acestea
înfăptuiesc fiecare în parte conţinutul unei infracţiuni, nu este rezultatul unei voinţe arbitrare a
legiuitorului nostru, ci expresia legală a unei realităţi obiective.
 Concluzii

În doctrina dreptului penal moldovenesc infracţiunea prelungită se caracterizează prin faptul că

este compusă dintr-un şir de acţiuni infracţionale asemănătoare, îndreptate spre un scop unic şi
care constituie în totalitatea lor o infracţiune unică.
Reieşind din dispoziţiile legale în vigoare şi din interpretările doctrinare expuse mai sus
considerăm că infracţiunea continuată (prelungită) ca formă a unităţii legale de infracţiune este
expresia legală a unei realităţi obiective, ce constă dintr-o singură activitate infracţională
desfăşurată în timp, formată din două sau mai multe acţiuni-inacţiuni identice, săvârşite în baza
unei singure rezoluţii infracţionale (intenţii unice).
Caracteristic infracţiunii continue este faptul că aceasta, în mod normal, nu poate fi comisă altfel
decât continuu, ceea ce nu este specific şi pentru infracţiunea prelungită.
Infracțiunea unică prelungită se caracterizează prin prezența mai multor acțiuni sau inacțiuni, dar
identice, pe când în cazul infracțiunilor cu acțiuni alternative, acțiunile sau inacțiunile, pe de o
parte, nu sunt identice, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute expres în calitate de acțiuni
alternative.
 Bibliografie
SIMA, C. Distincția dintre infracțiunea continuă succesivă și infracțiunea continuată. În: Dreptul,
2011, nr.9.
STOIAN, A.IU. Infracţiunea continuată (prelungită) şi infracţiunea continuă succesivă în dreptul
penal. În: Legea şi Viaţa, octombrie 2012.
Dongoroz V., Drept penal (Tratat), Institutul de Arte Grafice “Titajul”, Bucureşti, 1939.
Biro L., Basarab M., Curs de drept penal al R.P.R. Partea generală. Bucureşti: Ediţia didactică şi
pedagogică, 1961
Alexei Barbăneagră, Gheorghe Alecu, Viorel Berliba, Vitalie Budeci, Trofim Carpov, Valeriu
Cuşnir, Radion Cojocaru, Alexandru Mariţ, Tudor Popovici, Gheorghe Ulianovschi, Xenofon
Ulianovschi, Nicolae Ursu, Victor Volcinschi, Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu,
Chişinău: Sarmis, 2009, 860 p.
V. Papandopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Bucureşti, Casa
de editură şi presă „Şansa” – S.R.L., 1992.
Delimitarea infracţiunii unice prelungite de concursul de infracţiuni, precum şi de unele forme
ale unităţii infracţionale
21.01.2020 | Stanislav Copețchi
Infracţiunea prelungită: privire critică asupra încadrării juridice
13.04.2021 | Stanislav Copețchi