5.5.4.

Alegerea motoarelor electrice pentru diverse

utilizări

În alegerea celor mai potrivite motoare electrice pentru

acționarea diverselor mecanisme industriale, utilaje agricole,
aparate medicale, aparate electrocasnice etc., se au în
vedere, în principal, următoarele elemente: tensiunea,
puterea și viteza la care vor trebui să funcționeze
electromotoarele respective.
În ceea ce privește tensiunea, aceasta este determinată
de tensiunea rețelei electrice de distribuție sau a instalației
electrice din clădirea sau incinta în care se montează
electromotoarele, după caz.
Stabilirea puterii electromotoarelor este de o
importanță deosebită. Regula generală este ca fiecare
electromotor să aibă o putere egală sau cât mai apropiată de
puterea necesară funcționării utilajului pe care-l deservește.
Această regulă urmărește nu numai costul unui electromotor
de putere mai mare decât cea necesară, care nici el nu
trebuie neglijat, cât mai ales asigurarea randamentului optim
la care trebuie să lucreze fiecare electromotor.

Este știut că un electromotor supradimensionat

funcționează cu un randament scăzut, ceea ce înseamnă că
el consumă permanent, inutil, pentru nevoile proprii de
funcționare, o energie electrică activă și mai ales, o energie
electrică reactivă mai mare decât cea consumată de un
electromotor mai mic (potrivit cu utilajul pe care acesta îl
acționează).
Iată, deci, că alegerea motoarelor electrice de putere
corespunzătoare constituie și una din măsurile de
raționalizare a consumului de energie electrică. Pentru a
putea stabili cât mai exact puterea și caracteristica mecanică
(variația vitezei de rotație în funcție de sarcină) ce trebuie să
aibă un electromotor, este necesar să cunoaștem cât mai
exact regimul de lucru al utilajului care va fi acționat.
În ceea ce privește viteza electromotorului, aceasta
trebuie, de asemenea, Stabilită cât mai corect, deoarece ea
poate influența creșterea productivității utilajului acționat,
precum și dimensiunile și costul electromotorului (știut fiind
că pentru viteze mai mici dimensiunile și costul
electromotoarelor sunt mai mari).
De mai multe ori, din diferite motive, se ivesc situații
când electromotoarele nu pot fi cuplate direct cu utilajul
acționat. În asemenea situații se prevăd organe de transmisie
între electromotoare și utilajele acționate de către acestea
(roți dințate, curele de transmisie etc.), iar la stabilirea
puterii electromotoarelor trebuie să se țină seama și de
pierderile suplimentare din aceste transmisii.
De asemenea, la stabilirea puterii electromotoarelor
trebuie să se țină seama și de efortul suplimentar pe care
acestea trebuie să-l depună la pornirea și oprirea utilajului
acționat sau la diverse schimbări de viteză ale acestuia
(inerția).
Alegerea motoarelor electrice se face ținându-se seama
și de tipul de construcție al acestora, astfel încât ele să
corespundă condițiilor de lucru impuse de mediul în care
vor trebui să lucreze (protejare împotriva prafului, a
umezelii, a gazelor, a acizilor etc.. după caz). Astfel, există
electromotoare de tip deschis, de tip închis, antigrizutoase
etc.
Ținând seama de marea diversitate a mecanismelor și a
utilajelor acționate de electromotoare, precum și de
regimurile de lucru foarte diferite ale acestora, alegerea
celui mai potrivit electromotor pentru fiecare din ele este
destul de dificilă și totuși foarte necesară.
În cele ce urmează se arată succint și orientativ modul
în care se poate determina, cu suficientă precizie, puterea
electromotorului necesar acționării unui utilaj. Determinarea
se face pe baza unei formule importante, denumită „ecuația
de mișcare” sau „ecuația de echilibru mecanic”.
Se cunoaște că puterea unui electromotor poate fi
exprimată și prin relația:
Pm = M m ɯ m .
 în care:
Mm este cuplul la arborele motorului;
85
ɯm - viteza ughiulară a motorului.
Motorul trebuie să învingă:
Mr - cuplul rezistent la arborele utilajului;
ω r - viteza unghiulară a arborelui utilajului.
ɯm
Raportul celor două viteze: ɯr
= i, se numește „raport
de transmisie”.

Se pot ivi două situații, și anume:

a) motorul trebuie cuplat direct cu utilajul de acționat
(ω m = ωr);
b) motorul trebuie cuplat prin angrenaj cu utilajul de
acționat (ωm ≠ω r).
În prima situație (fără angrnaj):
Mm=Mr (dacă nu se ține seama de cuplul de pornire și
de oprire),
Mm=Mr +Md (dacă se ține seama de cuplul de pornire
și de oprire),
unde:
2

Md = GD
375
⸱ a (denumit „cuplul dinamic”, necesar
pentru accelerarea motorului la pornire),
în care:
GD 2 este momentul de volant al utilajului:
G - greutatea utilajului în mișcare de rotație, kgf;
D - diametrul de inerție al utilajului, m;
a - accelerația imprimată (depinzând de modul de
funcționare a utilajului), înlocuind, obținem „ecuația de
mișcare” sau „ecuația de echilibru mecanic”:
2
GD
Mm=Mr + 375

În a doua situație:
Mr și GD 2 se măresc datorită acestui „balast”
suplimentar - am putea spune - care este angrenajul (cu
randamentul lui: ɳ) ce trebuie și el antrenat, respectiv
accelerat, devenind:
I I
Mr x i ⸱ ɳ = Mrap (cuplul rezistent raportat la
arborele motorului).
I I
GD2 x i
2 ⸱ ɳ = (GD2)rap (cuplul dinamic raportat la
arborele motorului), astfel că ecuația de mișcare în această
situație devine:
(GD ¿¿ 2)rap
Mm = Mrap + 375
¿ ⸱ a.

Fig. 18. Grafic de funcționare a unui utilaj

Odată determinate valorile acestor două cupluri

(rezistent și dinamic) și alegându-se pentru accelerație (a) o
valoare corespunzătoare utilajului considerat, se determină
și cuplul la arborele motorului (Mm).
În final, puterea electromotorului se determină
folosind relația:
M m ⸱n
Pm = 975

în care:
n este viteza nominală a electromotorului (în rot/min).
De menționat că pentru alegerea corectă a
electromotorului trebuie să se țină seama și de alte elemente,
cum sunt:
- caracteristica mecanică a electromotorului necesar,
adică variația cuplului la arborele acestuia, în funcție de
viteza de rotație;
- gradul de încălzire a electromotorului;
- regimul în care va lucra utilajul acționat (știut fiind
că majoritatea utilajelor funcționează cu cupluri rezistente
variabile în timp). În funcție de procesele tehnologice pot
funcționa intermitent sau cu șocuri de sarcină etc.; regimul
de funcționare trebuie arătat în detaliu prin grafice de
sarcină (Mr. funcție de timp) ca, de exemplu, cel din figura
18.
În cazul unui utilaj care funcționează cu cuplul
rezistent variabil, trebuie, pentru simplificarea în
determinarea puterii electromotorului necesar, să i se
stabilească un cuplu mediu, denumit „cuplu echivalent”
(care ar conduce la aceeași încălzire a electromotorului ca și
cuplurile rezistente diferite, care se produc practic). Pentru
aceasta se folosește formula care dă valoarea cuplului
echivalent:
87
M e=
√
M r21 ∙t 1 + M r22 ∙ t 2 + M r23 ∙t 3 +…
t 1+t 2 +t 3 + …

în care:
Mr1, Mr2, ... sunt cuplurile rezistente pe duratele de
timp t1 t2 etc. (menționate pe graficul de funcționare al
utilajului).
 Fig. 19 -Graficul de funcționare a unui utilaj

Cu ajutorul cuplului echivalent se determină puterea

M e ne
echivalentă a electromotorului: P e=
975
care este,
bineînțeles, mai mică decât puterea necesară.
Corecția se face, în general, prin alegerea unui
electromotor de putere standardizată imediat superioară
celei calculate.
În cazul în care există și un angrenaj, se raportează
cuplul echivalent la arborele electromotorului -așa cum s-a
arătat mai sus- și se verifică electromotorul la încălzire,
luându-se în considerare sarcina cea mai mare, indicată în
graficul de sarcină al utilajului.
În cazul unui utilaj cu funcționare de scurtă durată (și
sarcini variabile), cum ar fi, de exemplu, un strung, cuplul
echivalent se determină pentru perioada de lucru, fără a se
mai ține seama de perioada de oprire.
În cazul unui utilaj cu funcționare intermitentă
(formând cicluri de funcționare), cuplul echivalent se
determină obișnuit, dacă se procură electromotoare special
construite pentru acest fel de funcționare, sau în formula
cuplului echivalent se introduce și timpul de pauză (la
numitorul fracției de sub radical al formulei), în cazul
procurării de electromotoare normal construite.
88
Astfel, pentru diverse categorii de utilaje, determinarea
cuplului lor rezistent și deci a puterii electromotoarelor
necesare se face corespunzător modului lor de funcționare.
Exemplu:
Graficul de funcționare al unui utilaj este cel din
figura 19, el repetându-se un timp îndelungat (6 ore). Să se
determine puterea unui electromotor asincron care l-ar
acționa. Cuplurile rezistente din grafic sunt raportate la
arborele electromotorului, iar viteza acestuia va fi de 750
rot/min.
Rezolvare:
- Cuplul echivalent va fi:
 M e=
√ 102 ∙ 20+52 ∙ 20+7 2 ∙ 10+4 2 ∙ 10+6 2 ∙ 40 4590
20+20+10+10+ 40
=
100
=45 , 9=6 ,7 kgfm

- Puterea echivalentă va fi:

M e ∙ n 6 ,7 ∙ 750 5025
Pe = = = =5 ,1 kW ,
975 975 975
deci 5,5kW standardizată.
Motoarele asincrone trifazate (de puteri mici) se
execută la următoarele valori:
a) Pentru puteri nominale, în kW

0.0 0.0 0.1 0.1 0.2 0.3 0.5 0.7 1. 1. 2. 3 4

6 9 2 8 5 7 5 5 1 5 2
5,5 7,5 11 15 18, 22 30 40 55 75 80 11 13
5 (37 (45 0 2
) )

Observație: Valorile din paranteze se execută numai în

cazuri bine justificate.
b) Pentru tensiuni nominale
Motoarele asincreone trifazate se execută la tensiuni
nominale.
Motoarele cu tensiuni nominale de 220/380V se pot
fabrica numai pentru echiparea rețelelor electrice existente
de 220V și 500V.
89
c) Pentru turații nominale
 Turațiile nominale ale motoarelor, în funcție de
frecvența nominală, trebuie să fie:
- la frecvența de 50Hz: 3000, 1500, 1000, 750, 600 și
500 rot/min.
- la frecvența de 60Hz: 3600, 1800, 1200 , 900, 720 și
600 rot/min.
Motoare de curent continuu
a) Puteri nominale, în kW

0.45 0.80 0.95 1.70 2.20 2.40 2.66 3.50 4.00

4.60 5.60

6.10 6.20 11.00 12.50

b) Tensiuni nominale
Tensiunile nominale la care se construiesc motoarele
de curent continuu sunt: 24, 110, 220, 275, 300, 330V.
c) Turații nominale: 3000, 2300, 1500, 1450, 1350,
1100,1050, 1000 rot/min.

5.5.6. Proprietățile motoarelor electrice de

construcție obișnuită și domeniile principale de folosire

Motoarele de curent alternativ sunt de două feluri, și

anume:
- motoare asincrone de construcție simplă, au un preț
de cost scăzut, au cuplu și curenți de pornire mari, turații
aproape constante, factor de putere scăzut la mers în gol cos
φ=0,2-0,5, iar la plină sarcină 0,8-0,9, reglarea vitezei lor se
face cu oarecare greutate; se folosesc pe scară largă în
instalațiile industriale;
- motoare sincrone, se pornesc în asincron sau cu
motor auxiliar de antrenare; cuplul lor crește cu sarcina, au
turație constantă (turația de sincronism), supraexcitate
debitează energie reactivă în rețea. Se folosesc în industrie
ca motoare de mare putere cu turație constantă și, de
asemenea, ca grupuri convertizoare și compensatoare
sincrone.
Motoarele de curent continuu sunt după cum urmează:
-motoare serie: au cuplu de pornire mare, suportă
supraîncărcări, se ambalează în gol, turația variind cu
sarcina, se folosesc la tracțiunea electrică, precum și la
acționarea pompelor și ventilatoarelor;
- motoare derivație: cu cuplu de pornire mici nu
suportă supraîncărcări mari, nu se ambalează în gol, având
turație constantă, se folosesc pentru acționarea mașinilor de
ridicat, mașinilor-unelte care necesită turație constantă
(strunguri, etc.);
90
- motoare mixte diferențiale: au cuplul de pornire mic,
turație constantă, se folosesc îndeosebi la instalațiile de
țesătorie;
- motoare mixte adiționale cu cuplu de pornire mare:
suportă supraîncărcarea, iar turația lor variază cu sarcina; se
folosesc la acționarea laminoarelor, a preselor, a pompelor,
a ventilatoarelor, etc.

5.6. TRANSFORMATOARE DE PUTERE

Transformatoarele de putere sunt mașini

electromagnetice care transformă static (fără piese în
mișcare) o tensiune și un curent alternativ „primar” în altă
tensiune și în alt curent „secundar” Această transformare se
realizează prin intermediul variației fluxului magnetic
alternativ, care se produce în circuitul său primar și care
induce o forță electromotoare în circuitul secundar. Dacă la
bornele circuitului secundar al transformatorului se
racordează un receptor, atunci acesta va fi străbătut de un
curent electric a cărui intensitate depinde de tensiunea la
bornele circuitului transformatorului și de rezistența
electrică a receptorului.
 Tensiunea la bornele transformatorului este mai mică
decât forța electromotoare indusă în interiorul său (în
înfășurarea secundară datorita pierderii de tensiune produsă
de curentul ce-l debitează pentru receptor: U = E - RI).
Transformatorul este construit, în general, dintr-un
miez feromagnetic, format din tole de oțel silicios, și două
bobinaje (primar și secundar), care nu sunt legate electric
între ele, cu excepția autotransformatorului.
Când tensiunea secundară de la bornele
transformatorului este mai mică decât tensiunea primară,
transformatorul se numește „coborâtor de tensiune”, iar dacă
aceasta este mai mare, transformatorul se numește „ridicător
de tensiune”.
Transformatoarele pot fi mono sau trifazate și de mai
multe tipuri, ca de exemplu:
- transformatoare de putere (folosite în toate rețelele
electrice);
- transformatoare de măsurare (folosite la conectarea
aparatelor electrice de măsurare, a divizorilor de tensiune
etc.);
- autotransformatoare (folosite la pornirea motoarelor
de c.a., c.c., etc.);
- transformatoare speciale (folosite în sudură, cuptoare
electrice, în scopuri medicale etc.).
Între numărul de spire ale înfășurărilor motoarelor și
tensiunile (primare și secundare) de la bornele acestuia
există un raport numit „raport de transformare”, și anume:
ω1 U 1
Rp= =
ω2 U 2

în care:
ω1 și ω2 reprezintă numărul de spire ale înfășurării
primare, respectiv secundare, iar U1 și U 2 sunt tensiunile
corespunzătoare. La mersul în gol al transformatorului
pierderile - aproape exclusiv în fier - sunt de 0,5-1,5% din
puterea lui nominală, iar factorul de putere foarte mic, de
ordinul 0,1.
La mersul în sarcină al transformatorului, curenții din
înfășurări sunt aproximativ în raport invers cu tensiunile
respective:
U 1 I2
≅
U 2 I1

În transformatoare se produc pierderi în fier care pot fi

considerate independente de sarcină și pierderi în cupru (în
înfășurări) care depind de sarcină (curent).
Randamentul transformatorului se exprimă prin
raportul:
P2
ɳ=
P
în care:
1

P2 este puterea utilă (în secundar);

P1 puterea absorbită (în primar).
Deci randamentul variază și el devine maxim pentru
acel curent care produce pierderi în cupru egale cu cele în
fier.
La transformatoarele trifazate, bobinajele de înaltă și
de joasă tensiune pot fi legate în stea sau în triunghi:
bobinajele de joasă tensiune mai pot fi legate și în zigzag,
așa cum se arată în figura 20.

Fig. 20 - Tipuri de legături ale bobinajului

Cum atât circuitul primar, cât și circuitul secundar pot

avea conexiuni diferite ale înfășurărilor lor,
transformatoarele se clasifică și pe grupe de conexiuni, cum
ar fi: stea-stea, stea-triunghi, stea-zigzag etc.
92
Transformatoarele de puteri egale sau diferite pot
funcționa în paralel: pentru o funcționare optimă trebuie ca
sarcina să se repartizeze, între aceste transformatoare,
proporțional cu puterea nominală a fiecăruia.
În acest scop, transformatoarele trebuie să
îndeplinească următoarele condiții:
- să facă parte din aceeași grupă de conexiune.;
- să aibă rapoarte de transformare pe cât posibil egale:
- tensiunile lor de scurtcircuit să fie egale (toleranță
±10%);
- să nu fie prea diferite ca putere (sub3:1).
În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții,
transformatoarele nu pot funcționa în paralel sau, dacă sunt
îndeplinite cu abateri, funcționarea este nestabilă și
periculoasă, datorită curenților de circulație care iau naștere
între transformatoare și încărcării inegale (proporționale a
acestora).