PARȚIAL MEMORIE

Modele de abordare a memoriei

Modelul lui Hermann Ebbinghaus (1885) – maniera de memorare prin silabe fără sens
+ curba uitării

Modelul memoriei duale Hebb (1949) – primele informații memorare crează o conexiune
între neuroni (formează ”structuri celulare”) și determină structurări mai complexe pentru
următoarele informații memorate.

Modelul modal – Atkinson & Shiffrin (1968) –3 sisteme de stocare – registrul senzorial,
memoria tampon (prima codificare) și memoria de lungă durată

Modelul memoriei de lucru – Baddeley (1986) – memoria de lucru este partea activată
a memoriei de lungă durată.

Modelul nivelelor de procesare – Craik și Lockhart (1972) – model anticipat de

cercetările din 1970 ale lui Thompson și Tulving (memoria Falsh-Bulb)

– legea specificului engramării (contextul reținerii informației este important să fie

similar cu contextul reactualizării pentru o performanță sporită)
–este importantă relația între proceele memoriei, mai ales între întipărire/engramare
și reactualizare

Reamintirea – contează ceea ce ne amintim din ce am văzut cât și ceea ce

nu ne amintim

- reamintirea liberă este legată de stimuli/indici nespecifici, sunt personali

- reamintirea dirijată este legată de stimuli/indici specifici, canalizează învățarea

- principiul supraîncărcării indicilor de reamintire – ce trece de 5 elemente se pierde

- recunoașterea – prin întrebări specifice care nu apar în viața de zi cu zi

- familiaritatea – impresia/sentimentul de familiaritate vis-a-vis de o informație

- influența inconștientului – efectul primarității (priming)

– ținem minte primele lucruri pe care le-am aflat;
efectul recenței – ultimul lucru pe care l-am aflat
Memoria are un rol important în dezvoltarea de sine
- Clive Weaver – muzician, omul cu memoria de 7 secunde

- Solomon Seresevski – jurnalist, omul cu memorie aproape delimitată

Amnezia infantilă – adulții nu își amintesc multe din primii 5 ani de viață
- până în 5 ani este o posibilitate mare de a avea amintiri false, nu este încă
total formată conștiința de sine

Caractul memoriei
•Mijlocit
•Inteligibil
•Selectiv
•Activ (I. Radu)

- Definire–
•Memoria implică un proces de stocare (reţinere) şi un proces de rapel
(reactivare, reactualizare). (N. Sillamy)

•Memoria este procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu lumea prin
întipărirea, păstrarea şi reactualizarea experienţei anterioare. (M. Zlate)

•Memoria este procesul prin care se realizează memorarea (engramarea), păstrarea

şi actualizarea sub forma recunoaşterii sau reproducerii a experienţei cognitive,
afective şi volitive. (I. Radu)
 ⑱
- Procesele memoriei -

1. Encodarea (fixare, înregistrare, întipărire, memorare) – este procesul prin

intermediul căruia informaţia este tradusă într-o formă care-i permite intrarea în
sistemul mnezic.

A) Natura encodării
Craik & Lockhart sugerează o clasificare a codurilor mnezice (maniera de definire și
transformare a informației reținute) în funcţie de nivelul de tratare a informaţiei: codul
poate fi

• structural - primul nivel de procesare a informaţiilor, - analiza structurii fizice a

stimulului
• fonemic – al doilea nivel de procesare – denumirea stimulului şi asocierea acestuia cu
alţii
• semantic – al treilea nivel de procesare – produs de mintea şi înţelegerea umană şi
apoi ataşat stimulului

B) Formele encodării
• Incidentală sau automată (involuntară) / Intențională (voluntară)

• Logică / Mecanică

Din punctul de vedere al productivităţii s-a demonstrat că ambele pot fi foarte

productive.

Efectul Elbert & Neumann (1905)

“Învăţarea pentru o anumită dată condiţionează uitarea după trecerea acelei date”.
C) Factorii facilitatori sau perturbatori ai encodării
1. particularităţile materialului de memorat

• Natura materialului

• Organizarea
Elementele de la începutul şi sfârşitul seriei sunt reţinute mai bine decât cele
de la mijlocul ei. (de văzut ”efectul de primaritate şi efectul de recenţă”).

• Omogenitatea sau heterogenitatea materialului

• Volumul materialului

Legi

- dacă materialul creşte în progresie aritmetică timpul de memorare al

acestuia creşte în progresie geometrică;
- în condiţii egale de exersare materialul lung se aminteşte mai bine decât
materialul scurt.

Miller – volumul informaţiilor reţinute în acelaţi timp este de 7+2 unităţi informaţionale
pe care le-a denumit chunk. Un chunk este o structură integrată de informaţii.

•Alte particularităţi ale materialului : familiaritatea, semnificaţia, caracterul agreabil

sau dezagreabil al materialului

2. particularităţile subiectului

• gradul de implicare în activitate

•modul de învăţare (memorare)

– globală sau parţială

• nivelul reactivităţii sistemului nervos

• repetiţia

• număr optim de repetiţii dincolo de care poate apărea fie supraînvăţarea, fie
subînvăţarea. Repetiţiile suplimentare nu mai mult de 50% din numărul iniţial de repetiţii

•Forma repetiţiilor : comasată sau eşalonată

• intervalele de timp la care trebuie realizate repetiţiile - se recomandă - fie la distanţă

de minute (5’-20’), fie de zile (1-2 zile).
 2. Stocarea (retenţie, păstrare, conservare) se referă la reţinerea informaţiilor
pentru o perioadă oarecare de timp.

A) Durata stocării
• Unii autori postulează ideea unei stocări permanente

• Ipoteza existenţei unei stocări variabile ca durată ridică problema explicării

variabilităţii ei în funcţie de o serie de factori:
- natura şi semnificaţia informaţiilor memorate (ex: material cu sens, inteligibil
se păstrează mai bine decât cel neinteligibil , şi diferenţiat în funcţie de felul cum a avut
loc memorarea - textual sau pe baza ideilor principale)

- evenimentele cu un caracter personal se reţin mai mult timp decât cele neutre,
impersonale
- informaţiile semantice sunt păstrate mai mult timp decât cele nonsemantice.

B) Dinamica stocării

• fidelitatea stocării depinde de:

○ calitatea encodării - este important mecanismul bazat pe principiul
asociaţiilor (prin contiguitate în timp şi spaţiu, prin asemănare, prin contrast, cărora
ulterior li s-au adăugat asociaţiile cauzale)
○ consolidarea (prin creşterea forţei traseelor mnezice odată cu trecerea
timpului, iar pe de altă parte scăderea vulnerabilităţii lor).

• amplificarea, îmbogăţirea, sistematizarea şi logicizarea conţinutului materialului stocat

ceea ce contribuie la restructurarea pozitivă a materialului stocat este
mecanismul organizării informaţiilor. Organizarea este procesul de grupare a itemilor
individuali , distincţi în unităţi mai mari, funcţie de existenţa unor relaţii specifice intre
itemi. (Ellis & Hunt, 1993)

3. Recuperarea (reactualizare, ecforare, reactivare)- scoaterea la suprafaţă a

informaţiei encodate şi stocate în vederea utilizării ei.

Evidențiază modificările şi schimbările suferite de materialul conservat.

A) Specificul recuperării

Uneori recuperarea are loc automat, aproape spontan, fără nici un efort din partea
subiectului, în timp ce alteori ea implică discursivitate, căutare, tatonare, efort.

- eveniment cu mare încărcătură emoţională - reactualizarea instantanee (Brown şi Kulik,

1977)
- evocarea se realizează cu mare claritate şi precizie;

- “recuperare cu efort” - fenomenul cunoscut sub denumirea “îmi stă pe vârful limbii”
 - finalitatea recuperării - de cele mai multe ori acesta se finalizează cu succes, cu evocare
corectă.

- Eşecul – datorită – disponibilității şi accesibilității informaţiei, fie absenţa informaţiei din

memorie ca urmare a ştergerii ei, sau incapacitatea de evocare a informaţiei existente.

B)Mecanismele recuperării
S-a presupus că recuperarea se poate realiza prin procesare paralelă(compararea
simultană a noului item cu toţi itemii din lista iniţială) sau procesare serială (compararea
succesivă a itemului cu fiecare item din lista iniţială ).

Condiţii şi strategii de recuperare – ce anume facilitează recuperarea și conduce la

sporirea ei?

Ipoteza distinctivităţii codurilor din memorie (Ellis, 1987): recuperarea unei informaţii
din memorie - mai uşor cu cât ea este mai distinctă în raport cu altele.

Ipoteza indicilor de recuperare: un indice de recuperare = un fragment al situaţiei de

învăţare care poate servi la suscitarea recuperării. Indicii de recuperare (mai ales cei
semantici) sunt eficienţi atunci când dispun de claritate, distinctivitate, semnificaţie.
Ipoteza contextualităţii : Recuperarea va fi optimală atunci când are loc în acelaşi
context cu învăţarea (memorarea).

Baddeley - există două categorii de contexte : interactive (determină maniera în care

un item va fi encodat) şi independente (itemul memorat şi cel asociat aparţin unor
domenii diferite).
Contextele de mediu în care au loc engramarea şi recuperarea : mediul extern (fizic,
natural) sau intern (psihologic, subiectiv)

Ipoteza metamemoriei : cunoştinţele pe care trebuie să le deţină omul despre

propria sa memorie. Mecanismul metamemoriei presupune derularea a trei faze: 1.
decizia de căutare a informaţiei, 2. evaluarea rezultatelor de căutare în memorie şi 3.
cunoaşterea şi folosirea strategiilor recuperării eficace.
Memoria senzorială
• Desemnează persistenţa reprezentării senzoriale a stimulului timp de câteva sutimi
de secundă, după ce acesta a încetat sa acţioneze asupra analizatorilor(Miclea, 1999).

• Este specifică fiecărei modalităţi senzoriale.

• Retenţia stimulului este automata, preatenţională, precategorială. Există o localizare

neuro-anatomică bine delimitată pentru fiecare tip de memorie senzorială.

• Cunoaşte în timp un proces de specializare-dezvoltarea preponderentă a unui tip de

memorie senzorială cerut de specificitatea activităţilor mnezice dominante ale individului.

Ex: memoria iconică (vizuală), ecoică (auditivă), olfactivă, gustativă

Memoria de scurta durată şi memoria de lungă durată

• Sfârşitul anilor 50 - diferenţe certe între memoria de lungă şi scurta durata.
• Potrivit acestor abordări, MSD şi MLD sunt abordate ca două sisteme autonome,
distincte, diferite structural – Modelul lui Atkinson, Shiffrin (1968).
Psihologia contemporana
- între cele două tipuri de memorie: MSD şi MLD nu există diferenţe structurale ci
doar de natură funcţională; MSD nu este decât partea activată a MLD(Miclea 1999).
- Între cele două (MSD și MLD) sunt relații ale unor stări de activare ale unui bloc de
cunoştinţe de care dispune sistemul cognitiv uman.
Se introduce termenul MSD-memorie de lucru

Memoria de lucru (Baddley, 1986, 1997, 2001)

Memoria de lucru ar avea 3 componente:
• Centrul executiv (controlează atenția și coordonează sistemele de suport) și
• 2 sisteme de suport
a. bucla fonologică (responsabilă de limbajul interior) și
b. matricea visuo-spațială (responsabilă de construcția și manipularea
imaginilor mentale)

La acestea în 2001 Baddley mai adaugă al patrulea element – tot un sistem de suport
c. amortizorul/tamponul episodic (responsabil cu integrarea și organizarea
materialului din memoria de lucru)

Memoria de lungă durată

Explicită

- episodică, semantică, memoria mărturiilor, memoria Flash-Bulb, memoria socială

- conține cunoștințe despre fapte sau stări de lucruri
- cunoştinţe reprezentate verbal sau imagistic, aceste conţinuturi fiind accesibile
conştiinţei
- cunoștințele sunt verbalizate și fac obiectul unei reactualizări intenționate
- estimată prin teste de recunoaștere sau reproducere

Implicită

— cuprinde cunoştinţe non- declarative (reguli de execuţie, deprinderi motorii sau

cognitive, reflexe condiţionate) care nu sunt accesibile conştiinţei si nu pot fi
reactualizate intenţionat.
Memoria episodică şi memoria semantică (Tulving, 1983, 1984)
Memoria episodică:

• Se referă la memoria evenimentelor autobiografice

• Informaţiile - asociate cu o serie de contexte localizate spaţio-temporal
Informaţiile - esenţiale pentru dezvoltarea eu-lui şi a identităţii de sine (vitale sunt
informaţiile din primii 3-5 ani de viaţă)
• Pe baza acestor informaţii se construieşte o istorie de viaţa – nu atât de mult
veridicitatea, cât coerenţa acesteia

Memoria semantică(conceptuală):

- cunoştinţele generale, concepte, idei – grad mare de abstractizare şi generalizare

- implicată în semnificaţia obiectelor si a fenomenelor şi transcende un context spaţio-
temporal particular
Informaţiile stocate - independente de identificarea personală cu trecutul precum şi
lipsite de o tonalitate afectivă

Memoria Flash-Bulb (Brown & Kulick 1977)

– evenimente cu impact asupra vieții comunității rezultând o amintire vie și durabilă
asociată cu un eveniment personal semnificativ și emoțional. Cercetări recente au arătat că,
deși amintirile flashbulb sunt mai susceptibile de a fi reținute decât amintirea unui
eveniment cotidian, acestea nu sunt întotdeauna exacte.

Memoria mărturiilor sau memoria martorului ocular

- reprezintă amintirea de către o persoană a unui eveniment, adesea o crimă sau un
accident de un anumit tip, pe care l-a văzut sau l-a trăit personal.
- fiabilitatea mărturiei martorilor oculari este o problemă majoră în psihologia judiciară,
având în vedere existența unor fenomene precum efectul de dezinformare și efectul de
focalizare a armei.
- depoziţiile martorilor oculari din psihologia judiciara reprezintă aplicaţii extrem de
interesante asupra memoriei episodice.

Uitam informaţiile memorate sau ele rămân permanent stocate in memorie?

Acesta problema comporta doua explicaţii posibile:

Perspectiva tradiţionala - anumite cunoştinţe, in special cele care au o valoare adaptiva

scăzută,
. se deteriorează si dispar din memorie ; fapt ce pledează pentru capacitatea
oarecum limitata a fondului mnezic;

Teorii care susţin aceasta perspectiva:

•declinul traseelor mnezice: fără o repetiţie adecvata informaţia nu este stocata si nu se
creează urme mnezice
•neutilizarea informaţiei: uitarea este datorata reactualizării repetata a altor informaţii
•interferenţa retroactiva - informaţia recent învăţată este in competiţie cu cea stocata deja;
proactiva – informaţia deja existenta in memorie intra in competiţie cu cea nou învăţată
•eşecul encodarii: nu are loc encodarea in mod adecvat
•efect FAN (facts added to nodes), mecanisme de protecţie a eu-lui
Abordarea cognitivistă - nimic din ceea ce este stocat nu se va şterge din memorie , ci doar
exista o serie de dificultăţi de recuperare a informaţiilor.

Teorii care susţin aceasta perspectiva:

•eşecul reactualizării: nu exista indici adecvaţi de recuperare a materialului
•motivaţionale: uitarea selectiva pe fond anxios

Formele uitării
•curentă - echivalenta cu pierderile spontane de informaţii;
•represivă – sau uitarea motivata, serveşte ca protecţie împotriva gândurilor anxioase;
•provocata – sau traumatica, ca urmare a unor evenimente traumatice, accidente
cerebrale, şocuri emoţionale
•prin simultaneitate
•regresiva – informaţiile din trecut datorita degenerescentei progresive a ţesuturilor
cerebrale
•dirijata, voluntara
•dependenta de împrejurări – uitarea împrejurărilor in care a fost encodată
informaţia

AMNEZIILE

Amnezia retrogradă - de multe ori pasageră și se abordează terapeutic prin expunerea la

indici ai amintirilor pierdute.

Amnezia anterogradă – mai severă decât cea retrogradă și recuperabilă parțial. Rutinele
zilnice rămân neafectate și de aceea de acolo se pornește recuperarea. Formarea
amintirilor episodice este mai dificilă. Suportul emoțional este extem de important

Metamemoria:
Capacitatea individului de a înțelege cum funcționează propria memorie.
Psihologie practică
Exemplu de activități care demonstrează capacitatea de metamemorie:
- Realizarea și monitorizarea propriului orar de învățare
- Îmbunătățirea stilului de învățare
 IMAGINAȚIA PARȚIAL
TEORII
- Asociaționiștii – imaginația este expresia unor combinații mnezice

- W. Wundt – imaginația este gândirea prin imagini –reproducerea reprezentărilor într-

o formă modificată

- Ebbinghaus – reduce imaginația la memorie

- Școala de la Wurzburg – imaginația este fie gândire prin imagini,

fie desfășurare irațională

- Psihanaliza – relația dintre imaginație și afectivitate

- Școala Franceză (Th. Ribot și Ludovic Dugas) – introduc termenul de imaginație

creatoare (Ribot), evidențiază rolul imaginației asupra întregii vieți de la idei la realitate
(Dugas), ei considerând că imaginația susține inteligența și inteligența ghidează și
dirijează imaginația.

- La mijlocul secolului XX – odată cu apariția termenului de creativitate – imaginația

devine proces component al activității creative (se utilizează tehnicile de stimulare a
imaginației ex. Brainstorming (A. Osborn)

- Astăzi – cognitivismul și neuroștiințele elimină imaginația ca proces de sine

stătătător, însă păstrează imaginea mentală ca explicație pentru manifestarea vieții
psihice.

Definire
Imaginația este mecanismul psihic cognitiv a procesare trasnformațională a
evenimentelor, situațiilor, stărilor prezente sau stocate la nivelul memoriei în vederea
elaborării de noi imagini și proiecte alternative ale realului.

- Imaginația nu este spontană, este procesuală.

Are imaginația conținut informațional specific?

Input sensorial, cognitiv și imagini din memorie

Cu ce anume intervine imaginația în prelucarea informației?

Procedeele
Care sunt funcțiile, roul imaginației în viața psihică?
anticipare-proiectare, constructiv-creatoare, descărcare-chatarsis

Care este finalitatea subiectivă, produsul procesului imaginativ?

Imaginea mentală a unui produs nou

Mecanismele imaginației – informațional-operaționale și reglatorii

1. Mecanismele mnezice – mecanismul și suportul primar al imaginației

2. Mecanismele imaginii mentale (reprezentarea – reproducerea

reprezentărilor într-o ordine modificată)

3. Mecanismele gândirii (trecerea de la concret la abstract, de la convergent la

divergent, procesarea cognitivă – bottom-up și top-down, mișcarea pe axa temporală)

4. Mecanismele limbajului (trecerea de la imaginarul senzorial, concret la semnificații

și simboluri)

5. Mecanismele reglatorii (motivaționale, afective, volitive și atitudinale)

Procedeele imaginaţiei
Tehnicile mintale folosite în combinarea şi recombinarea informaţiilor, impresiilor,
ideilor din experienţa anterioară se numesc procedee ale imaginaţiei.

● aglutinarea sau amalgamarea – contopirea într-un întreg a diverselor elemente

disparate

● amplificarea sau diminuarea unor trăsături fizice sau morale

● multiplicarea şi omisiunea

● diviziunea şi rearanjarea

● adaptarea unui obiect sau principiu funcţional la noi situaţii concrete

● modificarea unor însuşiri (formă, volum, culoare, organizare internă)

● substituţia

● tipizarea (redarea generalului prin intermediul individualul

● schematizarea (redarea sub formă de schemă a unui conţinut imaginativ)

● empatia
● analogia – forme (Gordon):

analogia personală,

analogia directă (raportarea obiectului cercetat la un altul, dintr-un domeniu

învecinat cu care pare a avea o vagă asemănare),

analogia simbolică (considerarea problemei sau a ipotezelor sub formă de imagini

globale, de regulă vizuale, neimpregnate de cuvinte, cu valoarea de reprezentări
sensibile, estetice, poetice),

analogia fantastică (înlocuirea realului cu fantasticul, magicul, visul)

Formele imaginaţiei
1. în funcţie de prezenţa sau absenţa intenţiei, a efortului voluntar în actul imaginativ:

a. imaginaţie voluntară (cu scop, cu efort)

- focalizare şi conducere conştientă
- conformare la modelele raţionale
- include imaginaţia reproductivă, imaginaţia creatoare şi visul de
perspectivă

b. imaginaţie involuntară
- beneficiază de aporturile spontaneităţii, ale inconştientului grad mai
mare de libertate şi flexibilitate
- include visul din timpul somnului şi reveria

2. după calitatea produsului (constructului) imaginativ

-A. F. Osborn stabileşte trei forme: absurde (halucinaţiile, delirul, reveria, visul,
complexul de martir, complexul de inferioritate), abia constructive (imaginea vizuală,
imaginaţia reproductivă, imaginaţia speculativă, imaginaţia substitutivă, vizualizarea
structurală), foarte constructive (imaginaţia anticipativă, imaginaţia expectativ-
creatoare, imaginaţia creatoare propriu-zisă)

3. după starea de activism a subiectului : forme active (sunt incluse de obicei cele
voluntare) şi forme pasive (cele involuntare)

4. în funcţie de tipul activităţii : imaginaţie artistică, literară, ştiinţifică, muzicală etc.

5. în funcţie de tipul dominant de reprezentare: imaginaţie plastic-vizuală, imaginaţie

auditiv-motrice etc.

6. imaginaţia materială - conturată în funcţie de elementele constitutive ale

macrouniversului (foc, aer, apă, pământ)

7. după caracterul procesului şi produsului obţinut (L. Millet (1972)): imaginaţia

petrificată (ex. copii perfecte, fabricaţia în serie) şi imaginaţia însufleţită
Imaginaţia substitutivă

•reprezintă mijlocul prin intermediul căruia se realizează empatia •introduce individul

în contexte psihice străine lui

•intervine şi în cazul în care un model comportamental este evocat dar şi în condiţiile

perceperii unui model obiectiv, asigurând transcederea dincolo de aparenţe şi
cunoaşterea semenilor

•formele empatiei: identificare afectivă şi empatie predictivă, imaginaţia substitutivă

fiind implicată în ambele dar având o pondere mai mare în cadrul celei de a doua
forme

•E. Stotland a identificat două mecanisme empatice: image-self condition şi image-

him condition

Imaginaţia ascensională (Blanchelard)

•concept central “diferenţiala verticală”

•verticalitatea este “un principiu de ordine, o lege de filiaţie, o scară de-a

lungul căreia simţi treptele unei sensibilităţi speciale” (Blanchelard) •germinează
imagini, care generează imagini din imagini, care sugerează şi asigură urcuşul

•imaginile înălţimii, ascensiunii, profunzimii, coborârii şi căderii au o mare importanţă,

o putere neobişnuită: ele controlează dialectica entuziasmului şi angoasei

•aplicare practică: metoda visului ascensional dirijat – demonstrează puterea

comportamentului întemeiat pe imagini. Secvenţele metodei: a) despovărarea de griji,
b) exerciţiile ascensiunii imaginare, c) readucerea visătorului pe pământ
 Motivația
Teorii ale motivației

• Teoria instinctului (W. James 1890 și W. McDougall 1908) – oamenii au instincte

care îi ajută să supraviețuiască și determină comportamentul social – 12 instincte

• Teoria reducerii impulsului (C. Hull, 1930) – oamenii manifestă comportamente

care reduc impulsurile primare (ex foame, sete și durere) care provoacă tensiune

• Teoria homeostatică – principiul homeostaziei . - echilibru, ne duce la un rezultat

• Teoria lui H. Murray 1938 – trebuințele (evidențiază 20), respectiv stările de

dezechilibru generate de ele, sunt cele care determină comportamentul – trebuințe
primare/ viscero-organice și trebuințe secundare /psihogene

• Teoria nevoii de realizare (D. McClelland 1961) – reduce lista lui Murray la 3
nevoi : 1. n. de realizare, 2. n. de putere, 3. n. de afiliere

• Modelul ierarhic al lui Abraham Maslow, 1943 – în cinci trepte (trebuințe

fiziologice, de securitate, de afiliere, de stimă și statut, de autoactualizare) la care se
adaugă în anii 70 nevoia de cunoaștere și nevoile estetice iar în 1990 nevoia de
transcendență.

• Teoria echității (S. Adams 1963) – bazată pe ”compararea socială” propusă de

Festinger – se compară munca/efortul depus și similaritatea cu cei de pe poziții
asemănătoare.

• Teoria expectanței (V. Vroom, 1995) – concepte de bază: Valența (atractivitatea)

instrumentalitatea și expectanța (oamenii vor fi motivați să se angajeze în activități
atractive (cu valență crescută) și realizabile (cu expectanță crescută).

•Teoria proceselor oponente (R. Solomon, 1980) – deoarece emoțiile apar în perechi
opuse atunci când o emoție apare cealaltă este suprimată

•Teoria nivelului optim de stimulare (D.E. Berlyne, 1960) – fiecare persoană are un
nivel optim de stimulare pe care îl caută.
Conceputul de trebuință
• ”stare internă de necesitate a organismului” (Zorgo)
• ”relație preferențială a individului cu un obiect, absența acestuia deranjează
funcționarea [...], fiziologică a organismului și declanșează în el o activitate care
[...] este orientată spre reinstalarea relației preferențiale (Nuttin)”.

Conceptul de motiv
•Stare ipotetică a organismului care declanșează activitatea și împinge individul
spre atingerea scopului. (Aniței)
• componente : conținutul, intensitatea, durata, nivelul de integrare
• este mobilul care declanșează, susține energetic și orientează acțiunea (Zlate)
•Motivul ca
1.activare internă și semnalarea unui dezechilibru și
2. factor declanșator al acțiunii propriu-zise

Concepte din sfera motivației (Radu, I., 1991)

Impulsul – trăirea unei stări de activare, de tensiune, de preparare a acțiunii

Dorința – trebuință conștientizată, o activare emoțională orientată spre obiectul ei, obiect
întrevăzut sau proiectat conștient

Intenția – trecerea de la motive spre scopuri sau proiecte, evidențiază cristalizarea

aspectului direcțional al motivului

Scopul – prefigurarea mintală a rezultatului

Aspirația – năzuința spre scopuri de depășesc condițiile la care a ajuns subiectul, este
dependentă de modelul cultural

Idealul – își are originea în sistemul de valori al persoanei și prefogurează scopul final al
acțiunii

Interesul – tendința de a acorda atenție anumitor obiecte și de a se orienta spre anumite

activități
Comportamentul alimentar
- Foamea generate de stomacul gol?
- 1944 Inglefinger – interviuri cu pacienți al căror somac a fost operat
- 1955 Mayer – scăderea nivelului glucozei din sânge determină foamea
- În 1986, apoi 1991 Friedman et al adaugă și scăderea acizilor grași pa lângă nivelul
glucozei
- Stomacul plin este un semn de sațietate (detector pentru natura chimică a produselor
alimentare)
- Comportamentul alimentar al femeilor și bărbaților se schimbă în funcție de contextul
în care se găsesc și persoanele care sunt cu ei (Vorauer & Miller, 1997; Higgs, 2015)

Tulburări de comportamentul alimentar

Anorexia nervoasă
- Restrângerea comportamentului de a mânca, distorsiuni ale imaginii corporale și
slăbire excesivă.
- Produsă de constrângeri și lipsa sau restrângerea emoțiilor și afectivității

Bulimia nervoasă
- Pierderea controlului asupra consumului de alimente, se îndoapă adesea cu alimente
(desrturi sau snack-uri) după-amiaza sau seara, apoi își induc vărsătura sau iau laxative
- Variații de greutate corporală
- Produsă de impulsivitate și căutare de senzații
- Alternanța - turburări de alimentație compulsive

Setea
- Setea cauzată de uscarea mucoasei bucale?
- Setea osmometrică - Setea cauzată de deshidratarea celulelor (Gilman, 1937) datorită
pierderilor în lichidul intracellular/extracellular
- Setea volumetrică–reducerea volumului plasmei sangvine (de ex prin sângerare, sau
din cantități reduse de sare în dietă)

Conduitele sexuale – câteva repere

Biologia și conduitele sexuale
- Au la bază nevoia de reproducere a specie – alegerea partenerilor se face legat de
imaginea percepută – partenerul/a care asigură cea mai bună transmitere a genelor
- Generează o competiție socială
- Copilul mic și nevoia de protecție în dezvoltare
- Aspectele sociale – cum ne ajută faptul că trăim în societăți cu o
organizare relative clară?
- David Buss – strategii de alegere a partenerilor și conflictele dintre
aceștia. Aplucații în psihologia judiciară - gelozie și constrângere sexuală, omucidere,
bătaie și hărțuire
Conduitele agresive – câteva repere
- Agresivitatea intraspecifică – apare la speciile de animale între membrii aceleiași specii
– la oameni dispare în mare parte, apare doar înaintea manifestării comportamentului
violent
- Căldura și cuvintele legate de căldură (ex arsură solară, fierbere, prăjire, transpirație)
cresc agresivitatea și ostilitatea (Bushman & De Wall, 2009)
- Efectul hormonilor androgeni– bărbații mai agresivi decât femeile (Knight et al, 1996)
deși efectele se egalizează când intervin și factori predispozanți precum provocarea
(Battencourt & Miller, 1996)
- Creșterea nivelului de testosteron la bărbați dar și la femei se asociază cu apariția
comportamentului de dominare a celuilalt (Grant & France, 2001)
- Efectul de nepotrivire (the mismatch effect)

Atașamentul – câteva repere

Imprinting – comportament de urmărire ca urmare a formării atașamentului față de ele a
obiectelor în mișcare la puii de pasăre ieșiți din ouă
Atașamentul
– J. Bowlby și M. Ainsworth
- Atașamentul sigur
- Atașamentul anxios
- Atașamentul evitant
- K. Hoffman, G, Cooper, B. Powell
- – Atașamentul părinte copil poate fi reconstruit/îmbunătățit prin asigurarea suportului
sigur pentru copil
(vezi Cercul Siguranței, 2009)

Condiționările
- clasică și operantă
- se pot anticipa reacțiile, prin tipare, prin educare
- Skinner – condiționare operantă
Formele motivației
• Motivația homeostazică și Motivația de creștere și dezvoltare

- M homeostazică – se orientează spre menținerea echilibrului fiziologic și păstrarea

echilibrului psihologic (raportul dintre polul pozitiv și negativ al afectivității, consonanța
cognitivă etc.)

- M de creștere și dezvoltare – implică stadiile dezvoltării fiziologice (caracter spontan,

involuntar, la nivel inconștient) și cele psihologice (se integrează la nivel conștient odată cu
formarea imginii de sine și a motivației intrinseci)

•Motivația pozitivă (antientropică) și motivația negativă (entropică)

-Motivația pozitivă (antientropică) – produsă de stimulări reconpensatorii, lauda,

recompensa. Motivul pozitiv se apreciază ca efect asupra individului și asupra societății.

- Motivația negativă (entropică) – folosirea unor stimuli aversivi precum amenințarea,

blamarea, pedepsirea. Poate duce la comportamente de evitare, refuz abținere, sentimente de
inadecvare, de inferioritatea.

-EB Hurlock (1929) – probleme de aritmetică de dificultate scăzută timp de 5 zile – 3 grupe
(laudă / dojană / niciun feedback)

•Motivația extrinsecă și motivația intrinsecă

- Motivația extrinsecă – include motivația pozitivă și cea negativă – se bazează pe o
recompensă exterioară fie pe evitarea unei pedepse

- Motivația intrinsecă – determinată de factori interni (ex hobby-urile) – ceea ce fac oamenii
fără recompensă externă (Malone și Lepper, 1987)

– factori motivatori intrinsec (Malone și Lepper, 1987) – provocarea, curiozitatea, controlul,

fantezia (imaginația), competiție, cooperare, recunoaștere

• Motivația afilierii – include nevoia de respect social, nevoia de cooperare și reconciliere și

capacitatea de empatie.

⑧
Funcțiile motivației

- declanșare

- orientare – direcționare

- susținere a activității
Motivarea acțiunii personale

- locul controlului

Locul controlului se refera la conceptia flecaruia despre cauzele evenimentelor

importante care i se întâmplã. De exemplu, sunt oameni care cred ca îsi pot controla
soarta si oameni care cred cã destinul lor este influentat de forte externe.

Locului controlului se refer la credinta cum cã rezultatele actiunilor noastre sunt

fie determinate de ceea ce facem (orientarea locului controlului spre interior) fie
sunt cauzate de evenimente care scapa controlului nostru (orientarea locului
controlului spre exterior)» (Zimbardo, 1985).

- conștiința propriei eficiențe

Principiul de bazã de la care porneste autorul este acela conform caruia exist o mare
probabilitate ca oamenii sã se implice in activitati in care se percep ca find
competenti.

Constinta propriei eficiente are un rol cheie in reglarea cognitivã a motivatiei dearece
oameni si stabiles nivelul si modul de distribuire a. efortului in concordanta cu
efectele pe care le asteaptã în urma finalizarii activitàtii.

Bandura a enuntat patru factori care afecteazà constiinta propriei eficiente:

Experiența, Modelarea socială, Persuasiunea socială, Factori fiziologici,

- teoria neajutorării dobândite

Neajutorarea dobândità este o conditie psibologicã in care persoana a învatat sà

actioneze sau sã se poarte ca fund neajutoratã intr-o anumità situatie, chiar dacà in
realitate persona are puterea de a schimba sau de a legi din situatia neplacuta in care
se afla.
- empowerment
- teoria autodeterminării

Optimul motivațional și trebuința de performanță

- noțiunea de optimum motivațional – sarcini simple – complexe, curba performanței
-aspirație
- expectanță
- valență

Funcțiile motivației
- declanșare
- orientare – direcționare
- susținere a activității