CARACTERIZARE – CĂLIN ANCA

Ilie Moromete
„Moromeții”
De Marin Preda

CONTEXT ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Marin Preda este un reprezentant de seamă al literaturii române de după al Doilea Război
Mondial, proza sa scurtă de factură socială anticipând marile creații românești din care se
evidențiază și romanul “Moromeții”, operă de referință în scrierile noastre de inspirație rurală.
Primul volum al romanului a apărut în 1955, iar cel de al doilea în 1967, Preda creând universul
specific al satului românesc în care se consumă drama idealismului țărănesc, sub presiunea
înnoirilor fulgerătoare.

2. ILUSTRAREA A PATRU ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI DE COMPOZIȚIE SEMNIFICATIVE PENTRU

REALIZAREA PORTRETULUI PERSONAJULUI ---------------------------------------------------------------------
Opera se deschide cu un titlu sintetic, redat de un substantiv propriu, articulat, ce trimite la
ideea de familie, scrierea fiind focalizată asupra membrilor, exponenți ai mediului rural, surprinși în
pragul unor prefaceri sociale radicale. Elementul paratextual evocă o lume patriarhală zguduită din
temelii, un univers uman sfâșiat de aspirații divergente, de neînțelegere și de ură, dezvăluindu-și
valoarea de antifrază, moromeții nefiind decât un grup de persoane care trăiesc laolaltă susținute,
aproape artificial, de legăturile de sânge.
Primul volum al romanului debutează cu fraza “În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea
celui de-al Doilea Război Mondial” care configurează un topos cu largi deschideri spre existența
rurală, viața țăranilor din Siliștea-Gumești stând sub semnul luminii egale și dătătoare de pace a
soarelui la amiază. Acțiunea este fixată într-un timp calendaristic ancorat în istorie. Nu peste multă
vreme, războiul va nărui brutal echilibrul fragil al satului, aducând schimbarea vechilor rânduieli.
Dacă subiectul primei cărți se defășoară pe parcursul verii și prezintă gradat destrămarea unei
familii, anunțând schimbările ulterioare ale existenței colectivității, în cel de al doilea volum se
prezintă viața rurală între anii 1938 și 1962, acțiunea concentrându-se asupra a două momente
istorice semnificative: Reforma Agrară din 1945 și transformarea “socialistă” a agriculturii, după
1949, percepută ca fenomen abuziv. Astfel, Marin Preda creează o frescă a satului românesc,
contribuind la caracterul realist al operei.
În această amplă creație, perspectiva narativă obiectivă a naratorului heterodiegetic,
neimplicat, care relatează la persoana a lll-a, contribuind la caracterul realist, este asociată cu
perspectiva personajelor-reflector, Ilie Moromete și Niculae, și cu cea a personajelor-martor, care
aduc lămuriri suplimentare despre ceea ce se petrece dincolo de prim-planul acțiunii. Perspectiva
subiectivă o dublează astfel pe cea a naratorului, diminuându-i obiectivitatea.
În “Moromeții” accentul cade asupra conflictelor exterioare, tehnica utilizată fiind cea a
acumulării treptate, acesta îmbrăcând mai multe aspecte: există un conflict între generații (Ilie
Moromete și fiii săi), unul familial (Moromete și Catrina, Moromete și sora lui, Catrina și fiii vitregi,
copiii celor două familii) dar și un conflict interior, plasat în plan secund, dezvăluit adesea prin
intermediul monologului. Protagonistul are neînțelegeri cu băieții din prima căsătorie generate de
diferența de mentalitate, între cei doi soți există permanent o tensiune care răbufnește prin
reproșuri, iar dezacordul dintre tată și fiul cel mic care își dorea să meargă la școală, aparent
neimportant, va ocupa un loc principal în textura romanului, adâncind iremediabil conflictul dintre
părinte și mezin, ce se va rezolva doar după moartea lui Ilie, în visul copilului.
 Astfel se conturează tema operei lui Marin Preda ca fiind cea a deruralizării satului, dar și a
destrămării familiei căci primul volum urmărește decăderea satului patriarhal sub legile nemiloase
ale capitalismului și consecințele acestor schimbări asupra oamenilor simpli, iar cel de al doilea
dispariția clasei țărănimii tradiționale.

1. PREZENTAREA STATUTULUI SOCIAL, PSIHOLOGIC, MORAL -----------------------------------------------

Ilie Moromete este protagonistul ce dă numele romanului lui Marin Preda, un om matur, la acea
“vârstă între tinerețe și bătrânețe” având șase copii proveniți din două căsătorii, o casă și ceva
pământ. Personaj simbolic, al căruit destin exprimă moartea unei lumi, el reprezintă concepția
tradițională față de pământ și de familie. Țăran de mijloc, Moromete privește viața ca pe un
spectacol și se amuză, fiind un bărbat inteligent și perspicace. Fire contemplativă și comunicativă,
exteriorizându-se, în special, prin ironie, acesta se remarcă prin originalitate și prin capacitatea de a
disimula. Se bucură de prețuirea oamenilor din sat căci adunările din poiana lui Iocan nu încep fără
“omul lor”, care le citește din ziar, găsind nuanțe ascunse și făcând comentarii pline de miez pentru
sătenii strânși la fierărie. Absența unui portret fizic veritabil al eroului sugerează caracterul lui
exponențial de “ultim țăran”, emblema unei lumi arhaice care se scufundă dramatic.
Toate aceste trăsături de caracter ies în evidență de-a lungul romanului prin intermediul
mijloacelor de caracterizare, portretul bărbatului fiind conturat în mod direct prin ochii celor din
jur, dar și în mod indirect, cele mai multe dintre caracteristicile sale desprinzându-se din fapte,
atitudine, limbaj, ton, gesturi și din relațiile cu cei din jur, autocaracterizarea prezentând și ea un rol
important

3. ILUSTRAREA TRĂSĂTURILOR PERSONAJULUI PRIN SECVENȚE COMENTATE -------------------------

Trăsăturile dominante de caracter ale țăranului din Siliștea-Gumești sunt superioritatea,
câteodată doar aparentă, și capacitatea de disimulare.
O primă scenă care vine în conturarea protagonistului este cea a cinei. Moromeții mănâncă
la o masă rotundă care ar trebui să sugereze egalitatea între membrii familiei, unitate și armonie,
însă pozițiile pe care le ocupă diverșii membri la masă trimite către o stare conflictuală. Copiii sunt
așezați “după fire și neam”: Paraschiv, Nilă și Achim, băieții lui Ilie din prima căsătorie, stau de o
parte a mesei, spre ușă, poziție care prefigurează viitoarea lor fugă. De partea cealaltă, se așează
Catrina și copiii săi cu Moromete, Ilinca, Tita și Niculae. Femeia este întoarsă spre oale și cratițe,
imagine care pune în evidență statutul femeii în lumea satului tradițional. Tatăl stă în prag,
“deasupra tuturor”, element care sugerează că este încă autoritatea de necontestat în familie,
reușind să mențină sub control conflictele. Acesta se închină mașinal, înainte de masă, dar gestul lui
rămâne fără semnificație, nefiind urmat de ceilalți care schimbă priviri dușmănoase și replici pline
de ură. Liniștea care se instalează o clipă este tulburată de plânsul lui Niculae care râvnește la
bucata de brânză înfulecată de câine. Agitația care domină scena sugerează ca autoritatea tatălui,
care îi admonestează sau îi ironizează pe toți, este un atribut temporar și iluzoriu. Stăpân pe un
regat fragil, tatăl își pune speranțele într-o înțelegere tacită de către ai săi a neajunsurilor suportate
împreună și într-o tolerare complice. Dincolo de conflictele familiale, superioritatea sa este pe
deplin recunoscută căci discuțiile din poiana lui Iocan nu încep niciodată în absența lui Moromete,
acesta fiind apreciat pentru inteligența sa și pentru spiritul caustic.
Un alt episod semnificativ îl reprezintă comedia pe care o joacă în fața agenților fiscali care-I
stricaseră plăcuta discuție de duminică. Intrând în curte, trece pe lângă cei doi agenți ca și cum
aceștia ar fi invizibili, strigă la Catrina, despre care știa că se află la biserică, și la un Paraschiv
inexistent. Le spune apoi că nu are banii, le cere o șiagră și numai kdupă ce agenții sunt gata să-i
ridice lucrurile din casă, Moromete se hotărăște să scoată banii.
 Deși își iubește copiii și le vrea binele, își cenzurează orice manifestare față de ei, iar
ilustrativă în acest sens este scena serbării școlare la care Niculae obține premiul întâi, deși tatăl,
neinformat, se aștepta să rămână repetent. Stinghereala copilului, criza de friguri care îl cuprinde în
timp ce încearcă să spună o poezie, toate acestea îi produc lui Moromete o emoție puternică, iar
gesturile de mângâiere sunt schițate cu multă stângăcie.
Cu toate acestea, în volumul al doilea personajul lui Ilie Moromete cunoaște o involuție căci
acesta intră într-o zonă de umbră. Își pierde prestigiul de altădată, autoritatea lui în sat se
diminuează, familia nu-l mai ascultă, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi i se par
mediocri, incapabili să poarte o discuție inteligentă.
În ciuda trasnformărilor sociale la care asistă, Moromete nu acceptă ideea că rostul lui în
lume a fost greșit și că țăranul trebuie “să dispară”. Așadar, moartea lui Moromete din finalul
romanului simbolizează stingerea unei lumi.

4. OPINIA ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În opinia mea, opera lui Marin Preda suprinde dramatica iluzie a protagonistului că viața își
poate continua cursul în tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațiile de la nivelul vieții
de familie și al comunitpții rurale, schimbând rostul celei mai vechi și mai numeroase clase,
țărănimea.

5. CONCLUZIA -------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În concluzie, “Moromeții” reprezintă un roman de referință pentru proza contemporană, de
o mare densitate epică, în care socialul și psihologicul concură la realizarea unei monografii a
satului romånâesc aflat la răscrucile istoriei.