DILEMĂ ETICĂ

PREZENTARE DE CAZ
La camera de gardă se prezintă o pacientă în vârstă de 14 de ani, însoțită de părinți, cu
următoarele simptome: tuse, dispnee, febră, cefalee, mialgii și anosmie. Din datele obținute de la
pacientă și părinți, simptomele au debutat în urmă cu 7 zile, s-au agravat în ultimele 24 de ore
pentru că s-au întors recent în țară. Părinții refuză recoltarea de probe biologice pentru test rapid
SARS-CoV-2 antigen deoarece consideră că “aceste teste nu sunt de încredere și dau rezultate
pozitive chiar și persoanelor sănătoase”, nu doresc termoscanarea deoarece “nu se folosesc
termometre obișnuite și se încearcă marcarea izotopică”. În final acceptă ca fetei să i se
recolteze probe pentru efectuarea testului de detecție SARS-CoV-2 ARN prin tehnici moleculare
(RT-PCR). Părinții consideră că fiica lor suferă de o răceală mai puternică.
Se decide internarea pacientei pe secție până la primirea rezultatelor testului COVID și a
analizelor recoltate la internare, în același timp primind și tratament simptomatic. În primele 48
de ore de la internare, sub tratament, starea pacientei nu se îmbunătățește semnificativ, iar
rezultatul testului COVID este pozitiv.
De asemenea, în decursul vizitelor la pacientă, când părinții nu se află în apropiere,
aceasta il roagă pe medic să o ajute să se vindece și că va lua orice medicament care o va ajuta să
se simtă mai bine și să plece cât mai repede acasă.
Se recomandă oxigenoterapia și administrarea unui nou tratament, în caz contrar starea de
sănătate a pacientei se va deteriora, dar parinții refuză tratamentul deoarece consideră că “gazul
inhalat este toxic pentru copilul lor, iar noile medicamente atacă ficatul”.

ANALIZA CAZULUI
Din punct de vedere moral, medicul curant se confruntă cu o dilemă etică care presupune
argumete în favoarea, dar și împortriva abordării terapeutice pe care acesta o alege încă de la
primul contact cu pacienta și părinții acesteia.
Cele mai importante principii din punct de vedere etic de care medicul trebuie să țină
cont în tratarea pacientei sunt: informarea corectă a părinților și a pacientei asupra bolii și
tratamentului ce urmează a fi administrat (consimțământul informat), eficiența cadrelor medicale
(principiul carității), dreptul la viață, dreptul la autonomie și fidelitatea prin menținerea
confidențialității. Eficiența, fidelitatea și dreptul la decizie al pacientei sunt valori morale în timp
ce dreptul la viață și informare asupra bolii sau tratamentului sunt valori legale. [1]
În acest caz, principiul autonomiei în care pacientul alege ce este mai bine pentru el și are
dreptul să refuze tratamentul prescris de medic nu se poate aplica în totalitate deoarece
autonomia pacientei este restrânsă, fiind minoră, și trebuie susținută de părinți sau reprezentanții
legali. În schimb, caracterul de profesie liberală a medicinei se reflectă prin stabilirea
diagnosticului și tratamentului adecvat pentru pacientă, bazat pe dovezi științifice, cu informarea
în prealabil a pacientei și fără a ține cont de opinia publică. [2]
 În ceea ce privește relația medic-pacient observăm conexiunea și încrederea minorei,
ignorând astfel preconcepțiile părinților induse de o informare incorectă asupra acestui virus,
ideea de a evita medicul, chiar el însuși reprezentând un pericol de contamiare.
Pacienta își dorește să grabească vindecarea și este dispusă să accepte noul tratament prin
respectarea principiului autonomiei prin care aceasta își dă acordul oral liber exprimat,
înțelegând implicațiile medicale care pot interveni în cazul neaplicării tratamentului.
Prin urmare medicul are la dispoziție două variante, numai una fiind corectă din punct de vedere
moral. Dacă medicul alege să păstreze secretul și pacienta dorește însănătoșirea cu orice preț,
acest comportament va respecta propria decizie a pacientului cât și dorința cadrului medical să
acționeze pentru promovarea sănătății și bunăstării pacientului. Cea de-a doua variantă ar
presupune respectarea deciziei părinților de a rămâne la tratamentul inițial, caz în care apare un
conflict unde principiul beneficienței trebuie să primeze.
Luând în considerare nerespectarea drepturilor părinților în ceea ce privește tipul
tratamentului ales de medic pentru pacientă, putem afirma că acest drept contravine principiului
prin care medicul are obligația de a face bine și de a minimiza efectele negative ale parcursului
natural al bolii.[3] Întrucât, schema de tratament propusă este legală, cu efecte dovedite de
îmbunătățire a stării de sănătate și efecte adverse minore apărute la un grup restrâns de pacienți,
pe o prioadă scurtă de timp (săptămâni), medicul își asumă riscul legal.
În analiza cazului întâlnim un alt principiu, cel al carității, în care tot personalul medical
care a participat la examinarea clinică a pacientului recomadă tratamentul adecvat diagnosticului
în același timp protejând interesele pacientului. [4]
Principiul non-maleficienței ce presupune prescripția unei scheme de tratament care să nu
producă durere, suferință pacientului este întâlnit atunci când medicul decide modificarea
schemei de tratament în condițiile în care abordarea anterioară nu a dat rezultatele așteptate. [5]
Principiul justiției intervine în momentul când personalul medical trebuie să țină cont de
resursele limitate și de priorități, schemele de tratament fiind distribuite echitabil pentru toți
pacienții internați pe secție.
În tot acest proces de maximizare a beneficiilor, evaluare a efectelor, confidențialitate și
drepturile pacietului precum și cadrul legal de desfășurare a acțiunilor trebuie să existe respect
atât pentru personalul medical cât și pentru pacient, dar evoluția acestei neîncrederi în
suspiciunea că medicii îți vor face rău intenționat, “că o vor otravii cu gaz “, petrecută în cursul
acestei pandemii de COVID, este neașteptată și amară.

REZOLVAREA DILEMEI
În urma analizei principiilor etice specifice cazului: autonomie, beneficiență, justețe,
caritate, non-maleficiență, medicină pe dovezi științifice și consimțământul informat al
pacientului, medicul are datoria de a vindeca minora prin adoptarea oricărei scheme de tratament
considerate optime.
Prin respectarea dorinței pacientei de a se vindeca într-un timp cât mai scurt, se aduc
beneficii atât minorei cât și cadrelor medicale și spitalului.
 Medicina bazată pe dovezi științifice are rolul de a uni profesioniști din diverse
specializări ce stabilesc protocoale de tratament sigure și eficiente pentru fiecare categorie de
vârstă a pacienților.
Prin urmare, cea mai bună decizie etică pentru pacientă este ca medicul să acționeze în
beneficiul acesteia fără consimțământul părinților .

REFERINȚE
1. Elemente de etică medicală și bioetică (Suport de curs pentru Facultatea de Medicină și
Farmacie UMF “Carol Davila”) Conf. univ. dr. George Cristian Curcă.

2. Parlamentul României. Legea nr. 46 privind drepturile pacientului. Partea I.

3. https://www.oamr.ro/despre-noi/codul-de-etica-si-deontologie/.

4. https://boliocupationale.usmf.md.

5. Luarea deciziilor în practica pediatrică: principii generale (Doina Mărgineanu).