Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.

Tema 2: DIMENSIUNI FUNCȚIONALE ALE DIPLOMAȚIEI PUBLICE ÎN CONTEXTUL

RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE

Obiective de referință:
 să identifice modelele diplomației publice în contextul internațional
 să stabilească obiectivele și mijloacele diplomației publice în relațiile dintre state
 să proiecteze domeniile de activitate și să evalueze principiile diplomației publice

Unităţi de conţinut:
1. Modelele diplomației publice în contextul internațional.
2. Obiectivele și mijloacele diplomației publice în relațiile dintre state.
3. Domeniile de activitate și principiile diplomației publice.

Termeni-cheie: model al diplomației publice, obiectiv, mijloace, domeniu de activitate, principiu

Surse bibliografice:
1. Andronie M. Rolul, locul și importanța diplomației publice în relațiile internaționale contemporane. În: Europa,
2020, Universitatea Spiru Haret, Bucrești, 2015. http://europa2020.spiruharet.ro/wp-content/uploads/2015/04/capitolul-3.pdf
2. Ayhan K.-J. The boundaries of public diplomacy and non-state actors: a taxonomy of perspectives. Hankuk:
University of Foreign Studies, 2019.
https://www.researchgate.net/publication/327138072_The_Boundaries_of_Public_Diplomacy_and_Nonstate_Actors_A_Taxonomy_of_Perspectives/link/5b7
d8d65299bf1d5a71ce153/download
3. Căpâlnean S. Diplomaţia publică: Elemente şi definiţie. București, 2012.
http://www.academia.edu/3201446/Diplomatia_Publica_-_Elemente_si_Definitie
4. Dеviriеux M. Étudе еt critiquе du cоncеpt dе diplоmаtiе publiquе. In: Jurnаl оf Pоlicy Studiеs, wintеr, 2011. p.
58- 71.
5. Guceac I., Porcescu S. Diplomația publică – componentă indispensabilă a discursului extern în condițiile
globalizării. În: Akademos, 2010, №1 (16), с.6-10.
http://www.akademos.asm.md/files/Diplomatia%20publica%20componenta%20indispensabila%20a%20discursului%20extern%20in%20conditiile%20globali
zarii.pdf
6. Hlihor E. Diplomația publică în politica internațională. București: Editura Universității Naționale de Apărare
„Carol I”, 2017. 190 p.
https://www.academia.edu/39364285/DIPLOMA%C8%9AIA_PUBLIC%C4%82_%C3%8EN_POLITICA_INTERNA%C8%9AIONAL%C4%82
7. Models as Mirrors or Cultural Diplomacy? http://robertalbro.com/2012/02/models-as-mirrors-or-cultural-diplomacy/
8. Modreanu S. Diplomație culturală. https://ru.scribd.com/doc/58671907/Curs-Diploma-Tie-Culturala-Simona-Modreanu
9. Negru M. Instițutii și organizații cu rol în diplomația culturală prin patrimoniul istoric. Cursul Diplomație culturală
prin valorizarea patrimoniului istoric. http://europa2020.spiruharet.ro/wp-content/uploads/2015/05/Europa-2020-Negru-Curs-Tema-2.pdf
10. Predatu E. Delimitări ale diplomației publice. În: Analele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti,
Seria Istorie – Serie nouă, Anul 1, nr. 2, 2010, p. 160-168. http://istorie.ucdc.ro/revcad/aucdci2-2010.pdf
11. Бахриев Б. Публичная дипломатия в современном исследовательском дискурсе. Опубликовано: 2017.
https://cyberleninka.ru/article/n/publichnaya-diplomatiya-v-sovremennom-issledovatelskom-diskurse
12. Глебов М. Элементы и механизмы новой публичной дипломатии во внешней политике государства. В:
Государственное управление. Электронный вестник, Выпуск № 68, июнь, 2018, с. 275-293.
https://cyberleninka.ru/article/n/elementy-i-mehanizmy-novoy-publichnoy-diplomatii-vo-vneshney-politike-gosudarstva
13. Докучаева С. Аналитическая модель культурной дипломатии: перспективы уточнения исследовательского
инструментария. B: Управление в современных системах, № 3 (10), 2016. https://cyberleninka.ru/article/n/analiticheskaya-model-
kulturnoy-diplomatii-perspektivy-utochneniya-issledovatelskogo-instrumentariya
14. Долинский А. Дискурс о публичной дипломатии. B: Международные процессы, 2011, № 3, c. 63-73.
http://intertrends.ru/system/Doc/ArticlePdf/695/Dolinskiy-25.pdf
15. Зонова Т. Публичная дипломатия и ее акторы, 2012. https://russiancouncil.ru/analytics-and-comments/analytics/publichnaya-
diplomatiya-i-ee-aktory/
16. Козлов Л. Применение культурных инструментов в современной внешнеполитической практике. В:
Вестник Челябинского государственного университета, 2012, № 12 (266). Политические науки. Востоковедение. Вып.
12. http://www.lib.csu.ru/vch/266/001.pdf
17. Мельникова М. Публичная дипломатия как инструмент внешней политики в современных международных
отношениях. Выпускная квалификационная работа, Екатеринбург, 2018. http://elar.uspu.ru/bitstream/uspu/9293/2/Melnikova.pdf
18. Подберёзкин А., Жуков А. Публичная дипломатия в силовом противостоянии цивилизаций. B: Вестник
МГИМО-Университета, № 6 (45), 2015, с.106-116. https://cyberleninka.ru/article/n/publichnaya-diplomatiya-v-silovom-protivostoyanii-
tsivilizatsiy

1
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
1. Modelele diplomației publice în contextul internațional

Primul a dezvoltat un model de diplomație publică E. Gilboa, descriind trei tipuri:

1) Diplomația publică tradițională - programele culturale și educaționale cu efecte pe termen lung.
2) Diplomația media – îndeplinirea sarcinilor diplomatice cu ajutorul surselor de informare în masă.
3) Diplomația jurnaliștilor intermediari – utilizarea jurnaliștilor pentru îmbunătățirea procesului de
negociere.
Una din cele mai importante prisme teoretice în cercetarea diplomației publice este dihotomia
competiție – cooperare, dezvoltată de către savantul britanic Mark Leonard:
 Diplomația publică concurențială este îndreptată spre câștigarea popularității publicului străin cu
orice preț, chiar și în detrimentul popularității altor țări (noi suntem mai buni, mai atractivi).
 Diplomația publică cooperativă își propune să dezvolte relații reciproc avantajoase în diferite
domenii (democrație, buna guvernare, stabilitate regională).
Autorul a propus să se folosească timpul ca unul din parametrii de analiză a particularităților
diplomației publice, evidențiind, în acest sens, 3 dimensiuni:
1) reactivă constituie acțiunile de răspuns la evenimentele care deja au avut loc, în mare parte, similar
activităților mass media și serviciilor de presă;
2) proactivă constituie difuzarea propriului mesaj, formarea opiniilor;
3) cooperare presupune stabilire de relații, cu respect reciproc față de valorile și realizările altor
societăți, o interacțiune bilaterală.
C. Ross evidențiază în diplomația publică componenta informațională de scurtă durată și de lungă
durată, îndreptată spre formarea unor relații stabile.
C. Ross, J. Nye și John Robert Kelly au evidențiat 3 aspecte ale diplomației publice:
 informarea;
 influența;
 stabilirea relațiilor,
R.S. Zaharna a încercat să sistematizeze unele instrumente concrete ale diplomației publice,
propunând următoarele modele:
Abordarea informațională care presupune:
 existența unui mesaj – care constituie conținutul de bază al informației transmise;
 controlul asupra comunicării – astfel, mesajul, canalul, auditoriul țintă, timpul sunt determinați de
inițiatorul comunicării;
 limitarea legăturii inverse și interacțiunii bilaterale;
 folosirea multiplelor canale pentru răspândirea informației;

2
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
 prezența unui scop concret.
Abordarea cooperatistă ce vizează:
 căutarea intereselor și opiniilor comune, nu diseminarea informației;
 coordonare, nu control;
 dialogul bilateral cu societățile străine;
 stabilitate și continuitate, nu perioadă limitată de timp.
Similar au descris viziunea lor despre diferite modele de diplomație publică cercetătorii Geoffrey
Cowan și Amelia Arsenault, identificând 3 nivele:
 Monologul este nivelul cel mai potrivit pentru difuzarea lumii întregi a informației despre poziția,
planurile și opinia statului.
 Nivelul dialogului constituie sistemul comunicării bilaterale sau multilaterale care se începe
întotdeauna de la indivizi.
 Cooperarea presupune colaborarea participanților din diferite țări în cadrul proiectelor
internaționale comune.
J. R. Kelly propune o matrice a modelelor de diplomație publică:
Model de promovare a intereselor Model de consultare

Informare Influențare Implicare

Stil comunicativ transparent propagandistic transparent
Durata lungă/ scurtă lungă/ scurtă lungă
Orientare reactivă proactivă reactivă/ proactivă

Analiza modelelor de diplomație publică cere cercetarea modelelor de diplomație culturală.

S. Dokuceaeva propune modele de interacțiune în contextul diplomației culturale:
Criterii Model de suprimare Model de recunoaștere

Scopul interacțiunii impunerea propriei culturi/ îmbogățire culturală reciprocă,

distrugerea celei străine studiul culturii partenerului
Caracterul relațiilor subiect-obiect subiect-subiect

Stilul interacțiunii monolog cooperare

Orientarea activă/ reactivă proactivă

Metode de realizare propagandă informare, pe bază veridică și

completă
Durată scurtă/ medie/ lungă lungă

Rolul statului formează principii rigide de stat, ONG, persoane fizice

interacțiune

3
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
Mod de realizare schimburi culturale, academice, schimburi culturale, academice,
excursii, vizite, centre de studiu în excursii, vizite, centre de studiu în
țări străine, schimb de lucrări de țări străine, schimb de lucrări de
literatură și artă, mass-media literatură și artă, mass-media
Finanțatorul statul statul, persoane fizice,
organizațiile, fundațiile

Din perspectiva lui François Roche, sunt active două tipuri de abordare a diplomaţiei
culturale:
- proiecţia naţională, sau strategia de influenţă;
- cooperarea, sau strategia de schimb.
La acestea, putem adăuga alte două elementele definitorii:
- voluntarismul politic (pe care îl manifestă ansamblul politicilor externe conduse);
- directivitatea, sau gradul de implicare al puterii publice în gestiunea relaţiilor culturale externe.
F. Roche combină aceste patru elemente într-un tabel care acoperă întreaga gamă de posibilităţi
ale diplomaţiei culturale, acestea constituind modele ale diplomației culturale.
Prima abordare încearcă să stabilească o tipologie plecând de la combinaţia proiecţie (sau
strategie de influenţă) şi cooperare (sau strategie de schimb). Astfel, se poate stabili un tabel teoretic
în care s-ar încrucişa trei niveluri de proiecţie naţională (1=slab, 2=moderat şi 3=puternic) şi trei
niveluri de cooperare (1=slab, 2=moderat, 3=puternic).
Variabila proiecţie se stabileşte după nivelul combinat al criteriilor următoare:
 Identificarea unei politici publice specifice. Dimensiunea creditelor publice consacrate politicii
culturale externe.
 Acţiunea asupra elitelor: schimburi universitare, burse, invitarea unor personalităţi, urmărirea
activităţii bursierilor.
 Acţionarea prin intermediul instituţiilor academice, culturale, artistice, biblioteci, centre de
cercetare socială sau arheologică, reţele culturale în străinătate.
 Subvenţii publice pentru acţiunile organizate de fundaţii, asociaţii şi societatea civilă.
 Acţiuni în favoarea limbii (limbilor) naţionale, a culturii naţionale.
 Protecţia autorilor, a drepturilor şi bunurilor culturale, măsuri în favoarea industriilor culturale
şi audiovizuale naţionale în străinătate.
Variabila cooperare se stabileşte în funcţie de nivelul combinat al criteriilor următoare:
 Credite şi acţiuni în favoarea dezvoltării locale (în plan educativ, cultural, audiovizual,
ştiinţific...), îndeosebi în ţările mai puţin evoluate.
 Invitaţii în universităţi, burse, centre de formare, laboratoare (criteriu în parte încrucişat cu
criteriul 1).

4
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
 Sprijin pentru producţia culturală, pentru difuzarea culturală, pentru presă, pentru protecţia
juridică a autorilor şi bunurilor culturale, pentru circulaţia artiştilor.
 Acţiuni combinate cu organizaţiile multilaterale, regionale sau interguvernamentale.
 Acţiuni combinate cu O.N.G-urile.
Pentru fiecare din aceste cazuri, se propune un model de diplomaţie culturală:
1. Model a minima
2. Model idealist
3. Model tradiţional
4. Model clasic
5. Model cooperativ
6. Model unilateral
7. Model realist
8. Model mesianic
Prima serie combinatorie proiecţie/ cooperare
Variabilă, proiecţie sau Variabilă, cooperare sau Tipologie de diplomaţie
strategie de influenţă strategie de schimb culturală
proiecţie naţională slabă cooperare nulă sau slabă model a minima
proiecţie naţională slabă cooperare moderată sau puternică model idealist
proiecţie naţională moderată cooperare slabă model tradiţional
proiecţie naţională moderată cooperare moderată model clasic
proiecţie naţională moderată cooperare puternică model cooperativ
proiecţie naţională puternică cooperare slabă sau foarte model unilateral
selectivă
proiecţie naţională puternică cooperare moderată model realist
proiecţie naţională puternică cooperare puternică model mesianic

Cea de a doua serie combinatorie încearcă să stabilească o tipologie pornind de la combinarea

voluntarismului (conducerea unei politici manifeste de relaţii culturale externe) şi a directivităţii
(grad de implicare în gestionare). Se conturează, astfel, un nou tabel teoretic care face să se încrucişeze
trei niveluri de voluntarism (1=slab, 2=moderat şi 3=puternic) şi trei niveluri de directivitate (1=slab,
2=moderat, 3=puternic).
Variabila voluntarism se stabileşte, potrivit nivelului combinat al criteriilor următoare:
 Enunţarea politicilor culturale externe (parlament, relaţii diplomatice).
 Credite publice consacrate acestor acţiuni (aceste două puncte întîlnesc politicile şi acţiunile
puse în practică în mod conjugat sau nu în cele două variabile generale din primul tabel, proiecţia şi
cooperarea)
 Acţiune diplomatică efectivă în domeniul cultural, educativ, ştiinţific, audiovizual şi, mai
general, schimburi de bunuri simbolice.
5
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
 Apărare a intereselor naţionale în materie educativă, ştiinţifică, culturală şi creativă.
Variabila directivitate măsoară gradul de implicare a statului în gestiunea politicii sale culturale
externe. Avem o scara triplă:
 acţiune directă
 acţiune indirectă
 sistem mixt
Pentru fiecare din aceste cazuri, se propune un model de diplomaţie culturală:
1. Model liberal absolut
2. Model a minima
3. Model oportunist
4. Model liberal prin delegare
5. Model regalist non dirijist
6. Model partenerial
7. Model voluntarist prin delegare
8. Model regalist dirijist
9. Model voluntarist cooperativ
A doua serie combinatorie voluntarism/ directivitate
Voluntarism (politică culturală Directivitate (implicare în Tipologie de diplomaţie
externă) gestionare) culturală
politică de abţinere non intervenţionism model liberal absolut
voluntarism politic slab (absenţa acţiune a minima model a minima
unei politici)
voluntarism politic slab acţiune indirectă model oportunist
voluntarism politic moderat sau acţiune indirectă model liberal prin delegare
selectiv
voluntarism politic moderat acţiune directă model regalist non dirijist
voluntarism politic moderat sistem mixt model partenerial
voluntarism politic accentuat acţiune indirectă model voluntarist prin
delegare
voluntarism politic accentuat acţiune directă model regalist dirijist
voluntarism politic accentuat sistem mixt model voluntarist cooperativ

2. Obiectivele și mijloacele diplomației publice în relațiile dintre state

Definirea obiectivelor diplomației publice este o activitate care rezultă din identificarea
principalelor obiective de politică externă, promovate de un stat în general şi de specificul acestora în
raport cu o altă ţară de interes. Acestea pot fi rezultate din nevoi imediate sau din direcţii strategice sau
geopolitice care au o durată mai mare în timp. Obiectivele pot viza:

6
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
 creșterea gradului de familiarizare a oamenilor din ţara ţintă cu probleme din societatea care
desfăşoară activităţi de diplomaţie publică;
 creșterea gradului de apreciere a cetățenilor din ţara ţintă față de țara care desfăşoară activităţi
de diplomaţie publică;
 implicarea oamenilor din ţara ţintă în activităţi desfăşurate în țara care desfăşoară activităţi de
diplomaţie publică.
În opinia lui E. Hlihor, diplomația publică este folosită pentru a atinge cinci obiective strategice și
fundamentale:
1. Influenţarea, atragerea și încurajarea oamenilor din ţara în care acţionează pentru a sprijini politicile
specifice ale statului din partea căruia se acţionează.
2. Crearea unui mediu prin care oamenii, din ţara unde se desfăşoară activităţi de diplomaţie publică,
să aibă o înțelegere corectă a instituțiilor, a valorilor în toată complexitatea lor, să primească informații reale
care să conducă la o atracţie sporită faţă de țara pentru care se desfăşoară activităţi de diplomaţie publică.
3. Crearea de condiții pentru apariţia unui climat de înțelegere, respect reciproc și încredere, care să
conducă la creșterea posibilităţii de cooperare dintre statul în care se acţionează şi cel care utilizează diferite
forme şi mijloace ale diplomaţiei publice.
4. Câştigarea de suport din partea cetăţenilor unui stat pentru valorile care sunt în conformitate cu
interesele unui alt stat, cum ar fi protecția mediului, statul de drept, susținerea pieței libere sau prevenirea
proliferării armelor de distrugere în masă.
5. Dezvoltarea unor rețele de relații personale între liderii politici actuali și viitori ai unei societăţi
dintr-un stat anume/comunități, dezvoltarea canalelor de comunicare, care pot reduce conflictele și
ambiguitățile, precum și crearea de oportunități de cooperare, pentru a ajuta la obținerea unor obiective
comune.
În opinia lui, G. Malone, scopul diplomației publice este atingerea unei atitudini pozitive față de
țara sa, evidențiind două acțiuni principale ale diplomației publice:
1. acțiuni pe termen scurt, care includ formarea opiniei publice în străinătate, favorabilă
guvernului;
2. acțiuni pe termen lung, îndreptate spre familiarizarea cetățenilor străini cu țara dată și poporului
acesteia.
Într-o nouă abordare, diplomația publică servește drept instrument de cointeresare a publicului
din străinătate de o anumită problemă particulară, cu ajutorul unor așa metode precum, contactele pe
rețele, crearea și atragerea atenției asupra site-urilor speciale, organizarea conferințelor pe Internet și a
blogurilor.

7
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
J. Wang examinează diplomația publică din punct de vedere al reputației țării, atenționând că
diplomația publică permite unei țări să-și construiască reputația în așa fel, încât să-și determine locul său
pe arena internațională.
Drept obiecte ale diplomației publice sunt prezentate cultura, valorile, precum și politicile internă
și externă ale țării.
Un rol important în contextul diplomației publice îl au mijloacele de realizare a obiectivelor:
 Formarea mesajului pentru transmiterea lui peste hotare, informarea auditoriilor de masă și
grupurilor aparte de oameni, expunerea argumentată și explicarea politicii interne și externe a statului, dialog
deschis și onest.
 Analiza faptului cum mesajul este recepționat în cadrul diferitor grupuri sociale, cercetarea
atitudinii opiniei publice străine.
 Influența asupra acelor care formează opinia publică.
 Crearea și dezvoltarea instrumentelor comunicării și convingerii, contacte directe cu instituțiile
sociale, cu mijloacele de informare în masă, grupuri de oameni și persoane particulare din diferite țări.
 Schimbul internațional activ, crearea unor programe culturale, educaționale și informaționale,
sponsorizate de structuri statale.
 Implicarea studenților în programe de schimb, organizarea seminarelor și întâlnirilor cu
reprezentanții statului, societăților de antreprenori, culturale și științifice.
 Propagarea valorilor proprii prin intermediul filmului, televiziunii, radioului, muzicii, sportului,
jocurilor video, teatrului, turismului, comunicarea pe internet și alte forme ale activității sociale și culturale.
A. Gonesh și J. Melissen au propus etapele procesului de elaborare a unei strategii de
diplomaţie publică:
 Analiza contextului în care se întreprinde o operaţiune de diplomaţie publică;
 Definirea obiectivelor diplomației publice;
 Definirea segmentelor de public;
 Proiectarea rezultatelor dorite a fi obţinute și strategiile de urmat;
 Planificarea activităților;
 Planul de monitorizare, evaluare și raportare a rezultatelor;
 Monitorizarea, evaluarea și raportarea înapoi.
În continuare, propunem un model de promovare a intereselor statului prin diplomația publică:
• 1) Atragerea atenției
• 2) Dezvoltarea interesului
• 3) Formarea grupurilor din publicul cointeresat = acumularea cunoștințelor
• 4) Formarea grupurilor de influență

8
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
• 5) Acțiune
Diplomația publică conține 3 elemente principale:
1. colaborarea internațională în sfera culturii, științei și educației;
2. suportul informațional al politicii externe în statul-partener, în general, și activitățile focusate
umanitar, în particular;
3. PR de stat sau brandingul național.
Destinatarii diplomației publice sunt opinia publică străină; jurnaliștii și reprezentanții mijloacelor de
informare în masă; opinia publică cointeresată - reprezentanții elitei științifice, culturale și politice.
Actorii diplomației publice sunt statele, diplomații, precum și persoane aparte, grupuri, instituții,
implicate în schimbul intercultural de comunicare, care exercită influență asupra relațiilor internaționale
în cadrul relațiilor dintre două sau mai multe state.
În conformitate cu obiectivele, în activitatea de diplomație publică, politicile și practicile în acest
domeniu se implementează printr-o serie de instrumente specifice, majoritatea acestora fiind în competența
Ministerului Afacerilor Externe al statului interesat. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe
transpune prioritățile sale de politică externă în teme pentru acțiunile de diplomație publică din cadrul
programelor pe care le desfășoară anual, prin care se promovează atât contribuția culturii și științei naționale la
valorile culturale internaționale, cât și aparteneța și angajamentul țării la structuri ce îi asigură respectarea
valorilor de la care se revendică.
Direcțiile de acțiune în domeniul diplomției publice trebuie să urmărească:
 definirea statului în spațiul internațional;
 dezvoltarea unui un dialog consistent cu opinia publică din afara țării, dar, mai ales, cu societățile
din țările în care există comunități mari din țara respectivă;
 acordarea ajutorului la o mai bună integrare a acestora;
 contribuirea la atingerea obiectivelor de poltică externă a țării.
Un actor în dezvoltare dinamică în contextul diplomației publice, cu care statele colaborează,
sunt organizațiile neguvernamentale. La început, ONG au lucrat în domeniul popularizării limbii și
culturii, dar mai apoi acest model s-a răspândit în așa domenii politice precum democratizarea, asistența
la dezvoltare, protecția mediului etc. O dată cu creșterea influenței ONG asupra politicii mondiale, au
început să se schimbe și mecanismele de interacțiune ale acestora cu statele în contextul diplomației
publice.
În acest context, E. Giddens evidențiază trei linii de bază de interacțiune între subiecții
formali și neformali ai diplomației publice:
1) Stat – stat, activitate direcționată a unui stat față de alt stat.

9
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
2) Stat – comunități străine și indivizi, ce reprezintă orientarea statului asupra publicului unui alt
stat. Anume aici se găsește sfera de aplicare a diplomației publice, care funcționează, de regulă, prin
intermediul diferitor agenții de știri, finanțate prin canale bugetare. Acestea pot fi mass-media,
televiziunea, radioul, internetul etc.
3) Organizații neguvernamentale – comunități străine – organizațiile publice ca elemente ale
societății civile dintr-o țară contactează cu organizațiile publice ca elemente ale societății civile din altă
țară. Anume această linie fundamentează „apartenența” diplomației publice la societate.

3. Domeniile de activitate și principiile diplomației publice

Diplomaţia publică este acel domeniu al diplomaţiei care are drept obiectiv stabilirea,
dezvoltarea şi susţinerea relaţiilor cu celelalte state prin cultură, artă, educaţie şi ştiinţă.
Domeniile de activitate ale diplomaţiei publice:
 Sectorul public (naţional, internaţional): pentru realizarea intereselor naţionale, locale sau

regionale prin promovarea valorilor autentice, specifice acestora.

 Societatea civilă: organizaţiile non-guvernamentale în general folosesc diplomaţia publică ca

pe o platforma de facilitare a cunoaşterii şi înţelegerii, adesea o folosesc ca pe o modalitate de facilitare a

reconcilierii post-conflict. În felul acesta, sunt create reţele profesionale ce facilitează schimburile
academice, inter-instituţionale, forumuri internaţionale, festivaluri, programe şi trasee de turism cultural/
de patrimoniu.
 Sectorul privat: Firmele private de anvergură sunt interesate în promovarea comunicării şi

schimburilor interculturale ca modalitate de creştere a profitabilităţii, cuceririi şi facilitării intrării pe noi

pieţe. Nu există produs de marca care să nu aibă în spate o argumentaţie/ motivare culturală/
civilizaţională sau o poveste de spus.
Fostul ambasador al SUA în Siria şi Algeria, consilier principal la Departamentul de Stat pentru
Diplomaţie publică, Christopher Ross, a identificat şapte “piloni” sau principii ale diplomaţiei
publice:
1. Asigurarea înţelegerii de către auditoriul extern a politicii în forma în care aceasta este în
realitate, şi nu precum spun sau gândesc alţii.
2. Necesitatea explicării politicii, demonstrând raţionalitatea şi justificând valorile sale
fundamentale.
3. Înaintarea unor apeluri consecvente, veridice şi convingătoare în adresa comunităţii
internaţionale.

10
 Disciplina ”Diplomația publică”, Rotaru Veronica, dr., conf. univ.
4. Abilitatea de a adapta apelurile la auditoriul ţintă, ale căror elemente constitutive sunt studiate
în permanenţă.
5. Desfăşurarea activităţilor nu numai pe segmentele ţintă înguste, dar şi prin intermediul
mijloacelor mass-media scrise şi electronice, orientate spre masele largi.
6. Cooperarea cu diverşi parteneri pentru a cuprinde noi reprezentanţi din partea publicului-ţintă.
7. Comunicarea internaţională activă şi programe de schimb.
Practicile din diplomația publică au fost împarțite de către Nicholas J. Cull în cinci categorii:
1. Ascultare – activitatea de culegere de informații despre opinia publicului din străinătate.
2. Advocacy – activitatea de promovare a unei politici speciale sau a unei idei prin comunicare
internațională.
3. Diplomatie culturală – activitatea de promovare a propriei culturi în străinătate.
4. Diplomatia schimburilor academice – activitatea de schimburi de studenți cu alte tări.
5. Transmisie internațională – activitatea de interacțiune cu publicul din străinatate, prin
intermediul televiziunii, radioului și a Internetului.
N. J. Cull identifică și un al șaselea element al diplomației publice, element controversat, anume
razboiul psihologic. Acesta se referă la comunicațiile purtate pe timp de razboi cu publicul din țara
inamică.
Ţările care au o puternică tradiţie în a utiliza advocacy în toate sferele diplomației publice îşi
promovează eficient propriile poziţii faţă de anumite probleme şi crize ale politicii internaționale. O
activitate eficientă de advocasy trebuie să fie desfăşurată în conformitate cu o strategie bine construită.
E. Hlihor propune un posibil model:
 Identificarea problemei
 Propunerea unei soluții
 Stabilirea țintelor campaniei de advocacy
 Identificarea susținătorilor
 Acțiunile

11