Sunteți pe pagina 1din 14

Curs de Copywriting cu Exemple Practice

În tot procesul de creare a unui brand, de lansare a unei afaceri de succes, fie că discutăm despre
crearea de reclame sau despre crearea de conținut online, pentru a atrage clienți, avem nevoie de
comunicare.

Iar foarte mult timp din procesul de comunicare îl petrecem pe TEXT.

Pentru a ne prezenta serviciile afacerii, pentru a crea o poveste pe care să o vadă potențialii clienți,
pentru a vinde și pentru a construi comunitatea, avem nevoie de TEXT.

TEXTul este cel folosit și în reclame, dar și în procesul de vânzări (chiar și la telefon – tot text e, doar
că vorbit). Și dacă faci un site, tot TEXT vei pune pe el pentru a evidenția serviciile. Tot TEXT folosești
și în email-uri și pe broșuri sau alte materiale.

Așadar, o foarte bună parte din vânzare o face textul.

Avem nevoie de conținut pentru a vinde. De copywriting!

Cum scriem acest conținut așa încât oamenii să reacționeze la el și să ne atingem scopul prin el?

Urmează să descoperi în acest curs de copywriting.

Ce este copywriting-ul?
Definiția spune că termenul de copywriting delimitează textul care e scris cu scop de a persuada și
convinge oamenii să facă o anumită acțiune.

Mai simplu spus, copywriting-ul înseamnă scrierea de texte convingătoare, care să determine lumea
să facă ce ne dorim.

Diferența între copywriting și content writing


Dacă prin copywriting convingem lumea, prin content writing informăm lumea. Content writing-ul
este o formă de conținut informațional, educațional.

Exemple concrete de copywriting și content writing


Copywriting-ul poate fi un landing page de vânzare a unui serviciu

Content writing-ul poate fi un articol informațional care prezintă modalitatea în care se face acel
serviciu

Iată exemple practice:


copywriting - landing page: https://inboundconsulting.ro/
content writing - articol:
https://inboundconsulting.ro/2023/02/16/cum-te-ajutam-sa-ti-construiesti-o-strategie-de-digital-mar
keting-eficienta-in-7-pasi/
Principii de Copywriting
Fiecare text pe care îl scrii cu scopul de a persuada pe cineva, trebuie să respecte o serie de principii.

Despre asta vei găsi multe lucruri și în cărți de specialitate (ai o listă de recomandări în acest sens la
final). Dar eu am ales să îți spun din experiența mea câteva principii pe care le-am folosit și care m-au
ajutat să fac texte mai bune.

1. Fii autentic – scrie real, așa cum comunici tu zi de zi, nu folosi prea multe clișee și nu te lua
după alții încercând să copiezi ce fac ei. Stilul tău ar trebui să fie unic și oamenii să te
recunoască pentru el.

Foarte mulți oameni care mi-au scris de-a lungul timpului au observat că eu am un anumit
mod de a comunica cu oamenii și tocmai asta i-a făcut să cumpere de la mine, pentru că
eram diferit.

2. Nu îți fie frică să te vulnerabilizezi – scrie despre eșecurile tale și povestește ce lecții ai
învățat din ceea ce ai trăit. Nu totul e roz în viață, iar lumea s-a săturat de reclame și texte
bombastice care promovează doar cât de bine merge tuturor.

Fă din fiecare întâmplare din viața ta o poveste frumoasă, explică ce și cum ai trăit și spune
oamenilor că fiecare eșec a fost o lecție – arată și cum ai trecut prin el și ce ai învățat. De
multe ori, e demonstrat și științific, că emoțiile negative atrag mai ușor atenția. Oamenii tind

😊
să se “activeze” mai ușor la tristețe, la frică, la rușine decât la emoții pozitive. Bineînțeles,
asta nu înseamnă că ar trebui să scrii doar ca un deprimat, trist și isteric =)) Nu abuza de
asta!

3. Scrie propoziții scurte și cu înțeles logic. Recunosc, aici și eu mai am probleme. Îmi place să
scriu cât mai cuprinzător. Însă poți face asta și din fraze scurte. Fix așa cum ai citit până aici.
O propoziție de câteva cuvinte. Care să zică tot ce ai nevoie!

Textele nu trebuie neapărat să fie scurte. De fapt, copywriting-ul e de multe ori axat pe texte
mai lungi. Însă propozițiile din text e musai să fie scurte, concise, la obiect. Și să aibă sens și
logică.

4. Nu folosi cuvinte pompoase – lumea nu apreciază un text pentru care trebuie să stea cu
dicționarul lângă, pentru a-l înțelege. Scrie exact așa cum știi că vorbește lumea zi de zi,
pentru că asta te va ajuta să pară familiar ceea ce scrii.

Calitatea unui text nu e despre cuvintele frumoase și fâstâcite pe care le folosești în el. Am
învățat și eu asta după ani de zile de copy. Calitatea textului stă în “REUȘEȘTE EL SĂ ATINGĂ
SCOPUL PENTRU CARE A FOST SCRIS?”

5. Și fiind vorba de scop… un text de copywriting ar trebui să aibă un singur scop. Să fie un
singur îndemn la acțiune. Și aici mă mai bâlbâi și eu din când în când. Dar cel mai corect e să
ceri UN SINGUR LUCRU oamenilor.

Fie să se înscrie la ceva, fie să cumpere ceva, fie să te contacteze cumva. Însă să fie o singură
chestie de făcut. Orice text ar trebui să respecte acest principiu, dacă vrea să convertească.
Cum faci texte de copywriting eficiente?

Cea mai simplă formulă de texte de vânzări poate fi considerată formula A.I.D.A. de care sunt sigur
că ai auzit până acum.

Ea face referire la o structură și o modalitate de prezentare a textului, pe următoarele aspecte:

A – ATRAGEREA ATENȚIEI

I – INTERES (menținerea interesului cititorului)

D – DORINȚĂ (crearea unei dorințe în mintea și inima cititorului)

A – ACȚIUNE (determinarea cititorului să acționeze)

Iată și un Exemplu Practic despre modul în care funcționează un text formatat pe sistemul AIDA.

A – ATENȚIE: Vrei să capeți mai multă energie dimineața în doar 3 pași simpli?

I – INTERES: Ți-am pregătit o listă cu principalii 3 pași pe care ar trebui să-i faci dimineața, pentru a
avea energie întreaga zi.
Pas 1 – începe-ți ziua cu rutina matinală, la care adaugă un pahar de apă pe stomacul gol – apa e
energie vie.
Pas 2 – după ce ți-ai terminat rutina, începe o scurtă sesiune de mișcare. 30 de minute de alergare
ușoară îți pot schimba starea pentru întreaga zi.
Pas 3 – încheie dimineața cu un duș care te va revigora și te va pune pe picioare

D – DORINȚĂ: Vrei să primești zi de zi câte un astfel de sfat personalizat pentru a te ajuta să-ți
reîncarci bateriile și să ai mereu energie?

A – ACȚIUNE: Lasă-ne email-ul tău și te adăugăm automat în baza de date. Primul sfat va pleca către
tine chiar acum!

O altă formulă simplă de a scrie texte care să convingă lumea să acționeze cum îți dorești, este
formula: “cei 4 CE”

- CE ÎȚI OFER?
- CE AI DE CÂȘTIGAT DACĂ CUMERI?
- CE MĂ CALIFICĂ PE MINE SĂ ÎȚI VÂND?
- CE AI TU DE FĂCUT PENTRU A PRIMI ASTA?

Această formulă este una extrem de simplă de utilizat, pentru a prezenta un serviciu sau un produs în
doar 4 pași.

Mai întâi delimitezi ce este produsul sau serviciul, apoi îi arăți clientului ce are de câștigat dacă îl
folosește, ce beneficii are, după care îi spui cine ești și ce experiență relevantă ai tu cu produsul. Iara
poi îi faci oferta și îl pui să decidă.

Exemplu practic: Vrei să ai mai mulți clienți în afacerea ta? Avem pentru tine un curs de vânzări care
te va ajuta să câștigi de 3 ori mai mulți clienți în următoarele 30 de zile. În ultimii ani am lucrat cu
peste 100 de oameni pe care i-am ajutat să-și tripleze vânzările. Înscrie-te și tu la curs aici!
Șabloane (formule) de copywriting pe care le poți folosi pentru a-ți scrie textele de
vânzare

Template-uri de Reclame

Template 1
Structură:
1. Titlu

2. Problemă

3. Context

4. Soluție

5. Îndemn la acțiune

Exemplu practic

1. Titlu: Vrei să pierzi 5 kilograme în următoarele 4 săptămâni într-un mod sănătos?

2. Problemă: Principala cauză pentru care oamenii nu pot să slăbească este stilul de viață dezordonat
și lipsa timpului. Știai că peste 70% din oameni sunt afectați de kilogramele în plus deoarece nu
dedică suficient timp meselor sănătoase și mișcării fizice?

3. Context: Nici eu nu am fost ferit de astfel de probleme. În trecut, aveam peste 100 de kilograme și
mă mișcam foarte greu. Iar timpul pe care îl petreceam în sala de forță era spre zero. Și nici nu
aveam chef să-mi gătesc sănătos, fiind prins într-o continuă frenezie între job și casă. Preferam să
opresc rapid la un fast food și să îmi cumpăr ceva. Asta m-a adus în ipostaza unui om care se stingea
pe zi ce trece, presat fiind de propria greutate și de gândurile venite odată cu această situație.

4. Soluție: Am reușit însă să dau jos peste 15 de kilograme în 3 luni. Cu ajutorul dietei X. Și am reușit
să gătesc tot ceea ce îmi trebuie pentru această dietă, cu mai puțin de o oră implicare pe zi. Mi-am
eliberat timp pentru sală, pentru mișcare și pentru un stil de viață mult mai sănătos.

Iată cum vreau să te ajut și pe tine să faci asta!

5. Îndemn la acțiune: Înscrie-te azi la cursul Y!

Vei învăța să stăpânești tainele dietei X, care te vor ajuta să pierzi 5 kilograme în următoarele 4
săptămâni, fără să-ți pui în pericol sănătatea cu absolut nimic!
Template 2
Structură:
1. Problemă

2. Consecințe

3. Soluție

4. Îndemn la acțiune

Exemplu practic

1. Problemă: Nu mai avem timp de familie, ne neglijăm copiii, nu mai comunicăm cu partenerul și
ajungem să cădem într-o capcană.

2. Consecințe: 1 din 2 cupluri ajung la divorț din cauza lipsei de comunicare și a lipsei timpului de
calitate petrecut în familie.

3. Soluție: Cum ar fi să descoperi în doar o oră 10 tehnici și trucuri care te vor ajuta să petreci două
ore zilnic cu familia ta? Fără să-ți aglomerezi cu nimic programul normal.

4. Îndemn la acțiune: Înscrie-te azi la o oră de consultanță 1 la 1 cu mine!

Template 3
Structură:
1. Poveste din trecut

2. Necazurile și Problemele care te cuprindeau

3. Drumul spre Izbândă și Călătoria Eroului

4. Momentul de “AHA” – Declick-ul

5. Situația din Prezent - Cum a început totul să meargă bine

6. Ce ai de făcut pentru a ajunge aici

7. Îndemn la acțiune

Exemplu practice

1. Poveste din trecut: Acum mulți ani, în fiecare dimineață mă trezeam fără niciun chef de viață. Nu
reușeam să mănânc sănătos, nu puteam să mă motivez și nici nu voiam să muncesc.

2. Necazurile și Problemele care te cuprindeau: Zi după zi m-am demoralizat și mai tare, depresia mă
cuprindea, iar într-un final m-au concediat și mi-am pierdut locul de muncă.

3. Drumul spre Izbândă și Călătoria Eroului: Am încercat multe soluții, am mers la terapie, am lucrat
cu psihologi 1 la 1 și părea că nimic nu funcționează. Până când, într-un final... am găsit soluția.

4. Momentul de “AHA” – Declick-ul: Într-o zi m-am întâlnit cu X. Acest moment avea să-mi schimbe
viața. El mi-a prezentat un program de mindset transformation la care participa.
5. Situația din Prezent - Cum a început totul să meargă bine: Am început să lucrez în programul X și
zilele mele au început să capete mai mult sens. Astăzi, la ani de zile distanță, am un nou job, iar
motivația mea e puternică, așa cum nu a fost vreodată. Chiar am și lansat un side hustle pe lângă job
și m-am implicat într-o activitate de voluntariat.

6. Ce ai de făcut pentru a ajunge aici: În programul de transformare a mindset-ului am urmat 10 pași


concreți pentru a ajunge la această schimbare.
1. Pas 1. 2. Pas 2. 3. Pas 3. Etc

7. Îndemn la acțiune: Vino și tu alături de mine în programul mindset tranformation și voi fi lângă
tine pas cu pas, pentru a te ajuta să-ți depășești problemele și să-ți transformi viața.

Template 4
Structură:
1. Punch Line

2. Îndemn la Acțiune

Exemplu practic:

1. Vrei să cureți casa de 2 ori mai repede și să obții cu 99% mai multă eficiență?

2. Cumpără mopul multifuncțional cu 7 capete și funcția 3 în 1 pentru curățare rapidă!

După cum vezi, există diferite abordări pentru a-ți construi texte care să vândă.

Dacă primele șabloane le poți folosi pentru a vinde servicii sau produse care au nevoie de mai multe
detalii, ultimul șablon îl poți identifica de obicei în zona de comerț online, acolo unde produsele sunt
prezentare succint și ești îndemnat rapid spre pagina de vânzare.

Poți să adaptezi fiecare dintre exemple și poți testa pe produsele sau serviciile tale, pentru a vedea
care funcționează.

De asemenea, pe baza structurii, tu poți alege să dezvolți mult mai mult povestea și să faci un text
foarte cuprinzător, care să ofere o mulțime de informații și valoare pentru cititor, așa încât să-l
convingă.

Aceste structuri sunt folosite de obicei pentru reclame, însă, pot fi folosite și pentru email-uri de
vânzare, acolo unde poți insera mai mult text.

O să ofer în continuare și câteva exemple de astfel de email-uri:


Structura 1:
1. Timeline - Cronologia călătoriei – poveste cu anumite momente cheie în viața ta, în care să
subliniezi emoțiile de bază, când ai simțit furie, când ai simțit bucurie.

2. Momentul ZERO - aici vei evidenția când ai avut revelația, momentul de “AHA”, când ai simțit că ai
făcut declick-ul și ai avut cea mai importantă lecție de viață.

3. Povestea de conectare - aici vei povesti cum ai trecut prin diferite încercări și ai avut eșecuri, așa
cum toți oamenii au. Prin această povestioară vreau să te conectezi cu publicul tău, să arăți că toți
oamenii trec prin asta, dar nimic nu e pierdut.

4. Învățăminte - aici vei scrie câteva lucruri pe care le-ai învățat în toată călătoria și ce ai putea să îi
înveți pe ceilalți, pe cititori, dacă ar trece prin aceeași călătorie ca tine.

5. Îndrumare la acțiune - aici vei sfârși email-ul printr-o îndrumare la acțiune, către cititor, care să se
înscrie într-un program sau să participe la o demonstrație sau să cumpere un curs de la tine.

Exemplu practic:

Dragă prietene,

1. Timeline - Cronologia călătoriei

Îmi aduc aminte de începuturile mele, când abia dacă puteam să prind curajul să mă uit în oglindă și
să cred în mine. Eram un visător, un luptător în viața de zi cu zi, cu visuri mari și cu un foc interior ce
dădea să îmi iasă pe nări.

Într-o zi am simțit furia fierbând în mine, furie față de mediocritate, de lipsa de reușită. Mă
săturasem să tot încerc să-mi lansez o afacere online. Și apoi, la polul opus, vedeam bucuria cea mai
pură a unor oameni care aveau succes. Vedeam atâția oameni care câștigă din pasiunile lor și fac
ceea ce le place.

2. Momentul ZERO

Cel mai important moment din viața mea a fost acela când, după luni de căutări și lupte interioare,
am avut revelația: secretul nu era în a concura cu alții, ci în a mă diferenția de ei. Am înțeles că nu pot
reuși cu adevărat până când nu devin autentic și nu îmi dezvălui adevărata pasiune în ceea ce fac.

3. Povestea de conectare

Am trăit și momente dificile, eșecuri ce păreau să mă doboare. Da, am fost acolo, am simțit
respingerea clienților care nu aveau încredere în mine și îndoiala investitorilor care nu vedeau
potențial în planul meu de afaceri.

Am trecut prin momente de singurătate și întuneric. Când făceam totul singur și munceam foarte
mult, dar fără niciun rezultat. Dar tocmai aceste momente m-au făcut să înțeleg că suntem cu toții
oameni, cu propriile lupte și vise. Am învățat că nu eșecurile definesc călătoria, ci modul în care ne
ridicăm după ele.

4. Învățăminte

În călătoria mea, am învățat că întotdeauna curajul învinge frica. Pasiunea este combustibilul care, în
final, ne menține în mișcare. Am învățat că autenticitatea este cheia pentru a fi remarcabil în afaceri.
În fiecare eșec am găsit o lecție, în fiecare obstacol am văzut o oportunitate ascunsă. Și dacă ai
îndrăzneala să te alături călătoriei mele, vei învăța că și tu poți fi creatorul propriului destin.

5. Îndrumare la acțiune

Îți propun să faci un pas spre transformare. Înscrie-te acum în programul meu de mentorat, unde îți
voi împărtăși din experiența mea, din ceea ce am învățat, cu bune și cu rele.

Vei descoperi instrumentele și strategiile pe care le-am folosit pentru a câștiga mai mult timp și mai
mulți bani în afacerea mea.

Hai să facem împreună primul pas către o călătorie de succes.

Cu sinceritate,

[Numele tău]

Structura 2:
1. Revelația – scrie despre momentul de AHA când ai hotărât să faci o schimbare în viața ta și să-ți
urmezi pasiunea, să o monetizezi și să îți transformi viața într-o afacere bazată pe valorile tale.

2. Cum ai ajuns să ai pasiunea pe care o ai - aici o poveste despre cum ai ajuns să înțelegi că ești bun
la lucrurile pe care îți place să le faci și cum ai ajuns să conștientizezi că ai această pasiune.

3. Rezultate - aici facem o poveste despre cum pasiunea pe care o avem a determinat rezultatele pe
care le avem azi. Și cum am ajutat și pe alții să ajungă la rezultate.

4. Studii de caz - aici îmi detaliezi un studiu de caz al unui client care a lucrat cu tine, iar tot aici poți
adăuga și recenzii, testimoniale de la clienți.

5. Exercițiu și demonstrație - aici inventăm un exercițiu practic sau o demonstrație a cum


funcționează strategia, în 5 pași simpli.

6. Îndemn la acțiune - aici îl îndemnăm pe cititor să se înscrie și el în programul de mentorat / curs /


serviciu etc., prin care să treacă alături de noi prin aceeași călătorie și să obțină rezultate la fel.

Exemplu practic:

Dragă prietene,

1. Revelația

Într-o zi obișnuită, acum mulți ani, am simțit o furtună interioară, o dorință puternică de a face ceva
mai mult cu viața mea. Am simțit pentru prima dată că pot crea ceva ce ar putea schimba lumea. Se
întâmpla în data de 1.01.2015...

A fost momentul când am hotărât să-mi urmez pasiunea și să transform ceea ce iubeam într-o
afacere. În acea zi am ales să-mi trăiesc viața în conformitate cu valorile mele și să fiu o sursă de
inspirație pentru ceilalți.

2. Cum ai ajuns să ai pasiunea pe care o ai


Încă din copilărie, am știut că există ceva special în mine, o strălucire interioară care se aprindea de
fiecare dată când puneam mâna pe creion sau când vorbeam despre subiectele care mă fascinau. Am
înțeles că talentul meu se ascundea în pasiunea pe care o simțeam în fiecare celulă a ființei mele.

(În funcție de talentul sau pasiunea ta, adaptezi și povestești)

3. Rezultate

Pasiunea mea a fost motorul care m-a dus la rezultate incredibile. Am reușit nu doar să îmi transform
viața, ci și să îi ajut pe alții să-și găsească și ei direcția. Am văzut oameni obișnuiți devenind lideri în
domeniile lor, transformându-și ideile în afaceri de succes, iar totul plecând de la pasiunea autentică.

4. Studii de caz

Hai să-ți povestesc despre Alex, un tânăr pasionat de designul de interioare, care, urmând strategiile
pe care le-am dezvoltat, a reușit să transforme pasiunea sa într-o afacere profitabilă, câștigând peste
1000 de euro lunar.

Împreună, am reușit să conturăm un brand autentic și să găsim o audiență dedicată.

(detaliază călătoria lui Alex)

5. Exercițiu și demonstrație

Iată 5 pași simpli pe care îi poți urma și tu, chiar acum, pentru a-ți transforma pasiunea într-o afacere
profitabilă, așa cum am făcut și eu și Alex:

(1) Definirea valorilor tale

(2) Identificarea pieței țintă

(3) Dezvoltarea unui plan de acțiune strategic

(4) Crearea unei imagini de marcă puternice

(5) Interacțiune constantă cu publicul țintă.

(și explici cum să facă fiecare din pași în câteva cuvinte)

6. Îndemn la acțiune

Este momentul să faci o schimbare!

Înscrie-te acum în programul meu de mentorat și fii alături de mine în această călătorie de
transformare.

Hai să creăm împreună afacerea pe care o visezi de mult timp și să transformăm pasiunea ta într-o
sursă constantă de bucurie și succes.

Cu sinceritate,

[Numele tău]

Acestea sunt câteva exemple despre cum ai putea scrie un email de vânzare pe baza structurilor de
copywriting. Pe link-ul de mai jos vei găsi și câteva email-uri folosite de mine personal pentru
clienții mei, în lansările lor.
Link către exemple de email din portofoliul personal:
https://drive.google.com/drive/folders/1dbVowTN4gYiDApdrXk3euylLoa6P2V2B?usp=sharing

Am discutat până acum de reclame (pe baza cărora pot fi făcute și postări – deci primele șabloane le
poți folosi și la postările organice), email-uri... iar acum e vremea să discutăm și despre texte ceva
mai complexe.

Vreau să îți arăt și o pagină de vânzare, o structură pe care o folosesc eu pentru a realiza o astfel de
pagină.

Structură Pagină de Vânzări


1. Titlu și Subtitlu – Promisiunea centrală
2. Poveste prin care detaliem problema (punctul cel mai dureros care ar putea să-l facă pe
cititor să cumpere ce îi propunem)
3. Poveste prin care venim cu soluția (îi arătăm că și noi am avut acea problemă, dar că am
găsit și soluția la ea)
4. Prezentarea Produsului sau Serviciului
5. Beneficii – Ce ai de câștigat dacă cumperi
6. Demonstrație – Cum funcționează ceea ce urmează să cumperi
7. Testimoniale și Studii de caz – Arătăm cum s-au descurcat alți clienți și ce rezultate au
obținut, VENIM CU DOVEZI solide pentru faptul că ceea ce oferim noi funcționează
8. Autoritate – Secțiune cu Experiența Noastră în domeniu și ce ne califică pe noi să vindem
acest produs sau serviciu
9. Ofertă și Opțiuni de Colaborare
10. Pașii concreți prin care se vor obține rezultatele (Strategia explicată pe scurt) și CUM
ARATĂ o colaborare cu noi
11. BONUSURI OFERITE (foarte importantă secțiunea aceasta, încât prin ea plusezi în ochii
clientului și îi oferi mai multă valoare decât plătește el)
12. Ce pierde dacă nu cumpără
13. Poveste de final în care poți relua pe scurt PROBLEMA, SOLUȚIA, BENEFICIILE
14. Aici mai poți adăuga TESTIMONIALE în plus
15. Îndemn la Acțiune
16. Urgency (urgentarea vânzării printr-o ofertă one time – dacă simți nevoia)
17. GARANȚIE – ce se întâmplă dacă promisiunea nu e respectată și nu ajunge la rezultate

În continuare, îți voi arăta câteva exemple de landing page-uri făcute pe structura aceasta sau pe
structură adaptată asemănător.

Pagina cursului MoneySmart realizată pentru Comunitatea Știința Banilor


https://stiintabanilor.ro/cursuri/moneysmart/

Pagina de vânzare a unui serviciu de implementare Inbound Consulting:

https://inboundconsulting.my.canva.site/

Pagina Conferinței Naționale de Finanțe Personale și Investiții: https://moneydays.ro/2023/


De asemenea, mai multe exemple poți găsi în link-ul de aici:
https://drive.google.com/drive/folders/1dbVowTN4gYiDApdrXk3euylLoa6P2V2B?usp=sharing

Content Writing - Diferențe, principii, exemple


De-a lungul timpului, am oferit servicii în zona de copywriting (am fost copywriter la Radio ZU), dar
am lucrat și pe zona de content foarte mult. Am stat 4 ani de zile într-o agenție unde scriam articole
de blog, articole SEO și făceam postări social media pentru clienții agenției.

Așadar, vreau să fac un pic mai multă lumină și asupra zonei de content writing.

Ce este content writing-ul?


După cum am spus și la început, dacă prin copywriting persuadăm și convingem oamenii, prin
content îi informăm, îi educăm, le oferim valoare.

Content wrtiting-ul reprezintă scrierea de texte informative, educaționale, care sunt menite să ofere
cât mai multă valoare și să crească încrederea publicului țintă în afacerea ta.

Diferența între content writing și copywriting


Principalele diferențe între aceste două stiluri de scris sunt date de scopul lor.
Însă și forma este diferită.

Un articol de blog va arăta diferit față de o pagină de vânzare. Un email de tip newsletter săptămânal
va arăta diferit de un newsletter de vânzare. O postare pe Facebook va arăta diferit decât o reclamă
Facebook.

Principii de content writing


1. Valoarea oferită publicului prin content

După părerea mea, principalul lucru pe care ar trebui să îl respecți atunci când faci content este
VALOAREA OFERITĂ. Dacă acel content nu oferă informații în plus, cunoștințe, experiență sau orice
tip de valoare publicului tău, atunci el nu are ce căuta în planul tău de postări.

2. Numărul de interacțiuni atrase prin content


Contentul trebuie să genereze engagement, să genereze interacțiuni în comunitatea ta. El trebuie să
creeze credibilitate și imagine de brand. Dacă scrii postări, articole, email-uri informaționale, pe
acestea nu le poți măsura în funcție de vânzări. Eficiența lor va fi dovedită însă de interacțiunea pe
care au generat-o.

Exemplu: Dacă ai un script de radio pe care l-ai pus pe o reclamă și ai generat 1000 euro, atunci
acesta e un copy bun. Dacă ai un post pe Facebook și acesta a atras sute de distribuiri, atunci acest
post e o bucată bună de content.

3. Unitatea și menținerea firului narativ de brand

Trebuie să ții cont că în partea de copy vei folosi texte pentru lansări sau campanii specifice. Însă
content va trebui să faci cu o frecvență mult mai mare. Poate postări scrii zilnic, pe când un email de
vânzare trimiți doar odată pe săptămână.

Contentul trebuie să fie unitar. Să transmiți prin toate postările și prin tot ceea ce distribui aceleași
valori, aceeași poveste. Să fie tot conținutul din același film.
Aceasta este una din marile probleme pe care le-am identificat de-a lungul timpului (chiar și la mine,
uneori). E foarte greu să menții același ton și să te ții de firul narativ în zona contentului, atunci când
scrii zilnic și te inundă ideile.

4. Inspirația nu e tot una cu copy - paste

Te poți inspira din multe surse atunci când faci content. Poți scrie și poți face content de orice formă,
inspirându-te de la alți content creatori, în ceea ce privește modul de organizare, stilul sau chiar
temele de discuție. Însă conținutul în sine trebuie să-ți aparțină total. Nu încerca să copiezi sau să
mergi pe lucruri generate automat (căci se vede, iar lumea va părăsi corabia ta și va pleca spre alte
punți mai însorite).

5. Poate cel mai bun conținut pe care l-am creat vreodată a fost mereu cel contextual

Atunci când găsești întâmplări din cotidian, lucruri virale, pe care le poți mixa într-o formă creativă și
etică (după cum spuneam mai sus) în conținutul tău, lucrurile o vor lua razna. Vei avea o mulțime de
interacțiuni și vei fi de multe ori considerat un trend setter - vei da ora exactă în content.

În plus, contextul dă o altă valoare poveștii, pentru că relatezi ceva despre care știe toată lumea.
Contentul făcut pe acest aspect aduce foarte multe rezultate, deoarece tratează mereu subiecte în
vogă.

6. Copy-ul e despre vânzări și persuasiune, content-ul e despre SEO și comportamente digitale

Dacă vrei să faci copywriting bun, scrii convingător și persuadezi lumea. Dacă vrei să faci content
writing bun, scrii bine optimizat pentru motoarele de căutare (atenție: Google e un robot, dar
informația căutată pe el o caută tot oamenii).

Scrie respectând regulile SEO, însă nu abuza de optimizări și de tehnicalități care să-ți transforme
textul într-o listă interminabilă de principii și teorii și cuvinte cheie, care să nu mai aibă nicio
naturalețe și nimic autentic.

Despre SEO o să ai un curs separat pe platformă pentru a învăța să-l faci într-un mod uman, dar care
să te și ajute să rankezi bine în Google, să te poziționezi oke.

7. RESEARCH și iar RESEARCH

Atât la copy cât și la content, cercetarea și aprofundarea cunoștințelor despre domeniul în care scrii e
o piatră de temelie. Dacă vrei să faci texte bune, trebuie să stăpânești foarte multe cunoștințe
relevante din domeniu.

Pe mine m-a ajuat mereu cercetarea și faptul că în avans, înainte de a mă apuca să scriu, îmi căutam
tot felul de informații, statistici, studii despre ce urma să scriu. Doar căutând informații, găseam
atâtea idei, încât, când mă apucam să scriu, majoritatea task-urilor erau deja făcute. Era ca și când
doar luam ideile, le așezam pe structură, le făceam să sune bine și să-și îndeplinească scopul și
textul era ca și terminat.

Bineînțeles, urmează apoi să te uiți peste el, să îl revizuiești și să-l predai în cea mai bună formă de
care ești capabil.
Cum faci texte pe zona de Content Writing?
O să îți las mai jos câteva exemple practice despre ce înseamnă content writing-ul și câteva lucruri pe
care le-am făcut eu de-a lungul timpului pe zona asta.

Fiecare formulă poate fi adaptată și testată de tine, pentru a o îmbunătăți. Eu o să îți ofer bazele și
exemplele practice făcute de mine pe ceea ce am adaptat eu. Tu ești liber să îmbunătățești și să-ți
faci research-ul mai departe pentru a face și mai bine.

Cum ar trebui să fie structurat un articol de blog?

În general, structura unui articol de blog e comparativă cu o carte tehnică. Doar că volumul de
conținut este mult mai mic.

Structură:

1. Titlu
2. Introducere
3. Cuprins - împărțit pe secțiuni
3.1. Subtiltu 1 - prima idee principală dezbătută în secțiune separată
3.2. Subtitlu 2 - ideea principală 2 sau aprofundarea ideii 1 dezbătută în secțiune separată
3.3. Subtitlu 3 - ….

4. Concluzii
5. Încheiere

Exemplu practic de articol pe zona de marketing:

Titlu: Ce este marketing-ul și cum se face marketing la nivel profesionist


Introducere - 2 - 3 paragrafe în care definim marketing-ul, explicăm contextul de piață în România și
poate în internațional, apoi facem legătura între marketing la modul general și ceea ce urmează să
dezbatem în articol

Cuprins:
- de ce e important marketing-ul pentru afaceri
- cum se face o strategie de marketing
- ce presupune marketing-ul făcut profesionist și diferențe între marketing și promovare (principala
problemă e că un neprofesionist le va încurca pe cele două, iar noi putem explica faptul că
marketing-ul făcut profesionist va face diferența între cele două)
- exemple de strategii sau campanii de marketing profesioniste

Întreg cuprinsul va fi dezvoltat pe larg, folosindu-ne de lista de subtitluri și adăugând și altele care ni
se par relevante și au căutări (reprezintă potențial pentru publicul țintă)

Concluzii: de ce este important ca și tu să faci marketing profesionist pentru afacerea ta

Încheiere: câteva recomandări cu privire la modul în care poți face marketing profesionist și chiar o
recomandare spre o potențială colaborare în direcția asta.
Exemple practice de Content Writing
Aici găsești chiar unul din ghidurile despre content și copywriting pe care l-am scris în trecut, pe
vremea când activam în agenție: https://www.baboon.ro/partea-1-introducere-in-content-writing/ și
https://www.baboon.ro/content-writing-vs-copywriting-partea-2/.

În aceste două articole am tratat fix informațiile despre care discutăm și în acest curs. Iar pentru
cineva care e începător și vrea să știe ce reprezintă cele două (content writing și copywriting) acele
două articole sunt două piese de conținut extrem de valoroase.

Ele în sine reprezintă exemple perfecte de content writing.

De asemenea, foarte multe articole de blog poți găsi și pe blogul meu: www.freelancerdistrict.com -
la secțiunea resurse gratuite.

Prin aceste texte, atunci când le analizezi, vei vedea ce înseamnă să oferi valoare, să scrii pe baza
unei cercetări prealabile a domeniului despre care scrii, să oferi context și să te folosești de conținut
pentru a atrage interacțiune.

Blogul pe care l-am scris pentru agenție a ajuns pe pagina 1 în Google cu foarte multe dintre articole
(cele din exemplu fiind și ele pe pagina 1 Google), iar blogul meu mi-a adus rezultate foarte bune de-a
lungul timpului (atât ca vânzări, cât mai ales ca aspect de credibilitate și imagine de expert pe zona
de marketing și freelancing).

Recomandări de materiale de studiu pe tema Copywriting & Content Writing


O să fiu succint pe zona de recomandări, deoarece puteți găsi foarte multe informații din zona asta și
la o simplă căutare în Google. Însă, vreau să vă împărtășesc și din experiența mea ce m-a ajutat cel
mai mult să îmi iau informații și să învăț aceste domenii.

Pentru zona de Copywriting, cea mai relevantă carte pe care am citit-o (practică, cu exemple reale și
adaptate pe piața din România) este cartea “Dă-mi banii tăi” de Gabriel Brănescu.

Dacă pornești în cercetarea domeniului de copywriting de aici… ai tot ce îți trebuie ca baze. Iar dacă
vrei să înveți de la cei mai buni, începe să cauți și lucrările lui Ogilvy:

- Confesiunile unui om de publicitate

- Ogilvy on Advertising

Tot pe zona de Copywriting, dar și pe marketing în general, poți afla foarte multe din cartea “Lansarea
- Formula secretă a unui milionar pe internet” a lui Jeff Walker. Cartea e un ghid foarte practic pe care
ți-l recomand pentru a-ți pune rapid afacerea pe picioare.

Iar pe zona de Content Writing, dacă începi cu BLOGUL și RESURSELE EDUCAȚIONALE de la


HOBSPOT… deja îți poți forma bazele.

Găsești aici detalii:


https://blog.hubspot.com/?hubs_content=www.hubspot.com%2F&hubs_content-cta=hsg-nav__box-l
ink

S-ar putea să vă placă și