SUBIECTUL 11

1. Manifestari de independenta la nev. De a bea si a manca ( digestie, deprinderi alimente

Satietate)

Manifestări de independenţă
Cavitatea bucală
– dentiţie bună;
– proteză dentară adaptată şi în stare bună;
– mucoasa bucală roz şi umedă;
– limba roz;
– gingii roz si aderente dinţilor;
Masticaţia
– uşoară, eficace, lenta;
– gura închisă;
Reflex de deglutiţie
– prezent;
Digestie
Deprinderi alimentare

– programul meselor (3 mese şi 2 gustări);

– 10 ore repaus nocturn;
Apetit
– poftă de mâncare – senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;

Foame
– senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate
– senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de hrană este satisfăcută;

Hidratare
– consum de lichide în funcţie de nevoie;
Simtul gustativ
– trebuie sa fie prezent;
Ingestie de alimente si de lichide
– in cantitate si calitate corespunzătoare vârstei, activităţii;
Obiceiuri alimentare
– sănătoase;

2.Ingrijirea pacientului cu OBEZITATE- Interventiile asis.med

Intervenţiile asistentului medical pentru pacientul cu obezitate
• Identifica corect sursele de dificultate;
• Stabileşte şi supraveghează regimul alimentar împreună cu medicul nutriţionist;
• Reduce din alimentaţie: ciocolata, cacao, frişca, unt, carne grasă, brânzeturi grase,
conserve;
• Administrează fără restricţii legume care conţin cantate mică de glucide şi grăsimi
(varza, castravete, roşii, salată verde, ardei gras etc., lapte degresat, ouă fierte tari,
carne slabă, ceaiuri) neîndulcite;
• Stabileşte împreună cu medicul kinetoterapeut activitatea fizică a pacientului
supraveghind ca aceasta să fie îndeplinită şi anume: mers pe jos 60–90 minute/zi,
exerciţii fizice moderate, practicarea unor sporturi (înot, bicicletă ergonimică);
• Se vor evita eforturile fizice mari, deoarece cresc apetitul;
• Măsoară şi notează zilnic greutatea corporală a bolnavului;
• Susţine şi încurajează pacientul care şi-a pierdut stima de sine datorită bolii;
• Ajută pacientul să-şi satisfacă necesităţile și nevoile fundamentale: igienă, alimentaţie,
comunicare;
• Educă pacientul să respecte regimul de viaţă (alimentaţie, mişcare, odihnă);
• Explică pacientului complicaţiile ce pot surveni în urma obezității;
• La indicaţia medicului recoltează: sânge – uree, acid uric, creatinină, glicemie, HL,
colesterolemie, trigliceride, urină – sumar de urină, glicozurie;
• Însoţeşte bolnavul la EKG sau alte investigații;
• Pregăteşte bolnavul pentru determinarea metabolismului bazal MB (cantitatea de
energie necesară în 24 de ore, exprimată în colonii kg corp pentru întreţinerea vieţii şi
funcţiilor vitale în condiţii de repaus psihofizic). MB creşte în febră, cancer, leucemii,
Basedow și scade în inaniţie, mixedem;
• Administrează tratamentul medicamentos cu acţiune: anorexigenă, catabolizantă,
diuretică, pansamente gastrice la nevoie;
• Pregăteşte pacientul pentru intervenţie chirurgicală în vederea realizării unui sindrom
de malabsorbţie secundar.
SUBIECTUL 12
1. Caile de hidratare ale organismului- accidente

Orală

calea fiziologică de administrare a lichidelor

declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie necesară
absorbţiei lichidelor

se renunţă la această cale în caz de:

• vărsături

• tulburări de deglutiţie

• stenoză pilorică şi esofagiană

• negativism total din partea pacientului

Duodenală

administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn

lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-100/min

se menţine temperatura lichidului în timpul administrării

Rectală

se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se poate asigura hidratarea pe o
perioadă scurtă de timp

• în rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale rectală se face numai cu soluţie
de clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰

• clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare

• în locul irigatorului se foloseşte un termos

• se foloseşte sondă Nélaton care se introduce în rect în profunzime de 10-15cm, după ce sonda a
fost lubrifiată cu vaselină

• poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu membrele inferioare în uşoară abducţie sau în decubit
lateral cu mb. inf. în flexie

• temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37ºC

• rata de flux este de 60pic./min.

• cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
• administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici, tenesme şi senzaţia de
eliminare a lichidelor introduse

Subcutanată
se face prin perfuzii
poz. pacientului: decubit dorsal
loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal anterior, regiunea
submamară sau pectorală
dacă se lucrează cu 2canule, vor fi introduse în locuri simetrice
tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi se izolează cu
câmpuri sterile

rata de flux: 60-80pic./min. cu 1 ac şi 120-180pic./min cu 2 ace

resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
poate determina accidente:
• necroza ţesuturilor prin compresiune
• coagularea ţesuturilor (când temperatura este prea înaltă)

• flegmoane
• complicaţii septice
rămâne tumefacţie care se resoarbe în câteva ore
Perfuzia intravenoasă

- pentru echilibrare hidroionică şi volemică

- introducerea lichidelor în venă se face direct prin canule metalice fixate în venă, canule de
material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor sau prin denudare de venă
Intraosoasă

• Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua şi pe cale intraosoasă.

• Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce în spongioasa oaselor
superficiale : capul sternului, condrilii femurali, creasta iliacă
• După îndepărtarea mandrinului se verifică poziţia acului injectând în cavitatea medulară 0,5-1
ml ser fiziologic.
• După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de perfuzie pregătit la fel ca şi pt.
perfuzia i.v.
• Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60 pic./min., iar lichidul de perfuzie
se împrăştie în lacunele sanguine din ţesutul osos de unde pătrunde în circulaţia generală.
• Înfundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune bolnavul la urmări fatale.
Intramusculară
Se administrează vitamine prin injecţie i.m

2. Obiective de ingrijire la pacientul cu sindrom de slabire

Obiective

- pacientul să-şi recapete pofta de mâncare, să recupereze deficitul ponderal;

- pacientul să-şi dobândească forţa fizică, starea de bine, fizic şi psihic;
- să se prevină apariţia complicaţiilor infecţioase sau de altă natură;

SUBIECTUL 13
1. Problemele pacientului cu guta
Problemele pacientului cu gută
În accesul gutos
– disconfort(durere articulară)
– hipertermie
– risc de deshidratare
În stadiul cronic

– disconfort(dureri articulare)
– imobilitate
– alterarea tegumentelor prin prezenţa tofilor gutoşi
– risc de complicaţii- litiază urică, invalidităţi
2. Trigliceridele, Colesterolul – definitie
Trigliceridele sunt grăsimi compuse din mai multe tipuri de acizi grași care se regăsesc în
organismul uman, fie în sânge, fie în țesutul adipos. Trigliceridele sunt cel mai important
depozit de rezerve energetice ale organismului.
Dacă după o masă, există surplus de trigliceride, acestea se vor depozita în țesutul adipos.
Ulterior, acestea vor fi folosite, sau nu, pentru necesarul energetic al organismului, în funcție de
nevoile acestuia.
Trigliceridele provin în mare parte de grăsimile din alimentele pe care le consumăm. Atunci
când nivelul trigliceridelor creşte peste nivelul de 150 mg/dl, apare afecțiunea numită
hipertrigliceridemie (HTG).

Hipercolesterolemia și hipertrigliceridemie sunt factorii principali de risc pentru ateroscleroză.

Colesterolul are un rol fiziologic foarte important în buna funcționare a tuturor celulelor din
organism. Atunci când este în exces, poate contribui în sens negativ la dezvoltarea
aterosclerozei.

Cercetările au arătat faptul că există două tipuri de colesterol: cel bun și cel rău.
Un nivel ridicat de LDL (colesterolul rău) este o amenințare pentru sistemul cardiovascular,
putând bloca arterele și provocând un atac de cord sau un accident vascular cerebral, pe când
un nivel bun al HDL (colesterolul “bun”) scade riscul de a dezvolta ateroscleroză.

SUBIECTUL 14
1. Problemele pacientului cu obezitate – enumerare

Probleme - tulburări respiratorii şi circulatorii: - mobilizare cu dificultate; - intoleranţă la

activitatea fizică; - alterarea tranzitului intestinal; - tulburări menstruale; - risc de alterare a
integrităţii tegumentelor (intertrigo, piodermite); - risc de complicaţii cardiace (HTA,
ateroscleroză); - risc de complicaţii respiratorii; - risc de artroze - gonartroză, coxartroză,
spondiloză; - risc de alterare a altor metabolisme - glucidic, lipidic (diabetul zaharat,
hiperuricemie); - pierderea imaginii şi a stimei de sine.

2. Modul de alimentare al bolnavilor- alim.artificiala prin sonda gastrica

Pregătirea materialelor
- de protecţie: aleză, prosoape
- sterile : sondă gastrică sau Faucher, seringi de 5-10 cm, pensă hemostatică

- nesterile : pâlnie, tăviţă renală

- bulion alimentar : să nu prezinte grunji, să fie la temperatura corpului, să aibă valoare calorică
Pegătirea pacientului
Efectuarea procedurii:

- se spălă mâinile şi se îmbracă mănuşi

- se introduce sonda gastrică, se verifică poziţia acesteia şi se fixează extremitatea
liberă a sondei cu leucoplast de faţa şi urechea pacientului.
- se controlează conţinutul gastric şi la nevoie se aspiră staza

- se folosesc amestecurile preparate pentru alimentarea pe sondă, lipsite de grunji

sau alte conglomerate, care ar putea astupa sonda (vor fi strecurate prin tifon împăturit în 8
straturi)
- se pregăteşte aparatul de perfuzie, se umple rezervorul picurătorului, se elimină aerul din
tubul de legătură şi se racordează perfuzorul la sondă

- se introduce raţia zilnica în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie ataşat la
extremitatea liberă a sondei
- se ăncălzeşte lichidul alimentar la temperatura corpului
- se verificăp viteza de scurgere a picurăp torului; nu se va administra mai mult de

200-250 ml într-o oră

- se administrează pe sondă 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a
sondei, apoi se insuflăpuţin aer, pentru a o goli complet şi se închide extremitatea liberă cu o
clamă Hoffmann sau o pensa Pean, împiedicând picurarea rămăşiţelor de lichid din sondă în
faringe şi laringe, acestea putând fi aspirate de bolnavul inconştient, lipsit de reflexul tusei, sau
se extrage sonda cu atenţie.
Observaţii
- la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult

timp pe această cale , sonda se introduce endonazal

- sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile fiind
traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
- raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de perfuzat
utilizând vase izoterme.