Pregatirea proeperatorie si supravegherea postoperatorie

Pregătirea preoperatorie a bolnavului

Are scopurile următoare:
 prevenirea infecţiilor post-operatorii ;
 neutralizarea surselor de suprainfecţie locale şi la distanţă ;
 asigurarea unei stări generale favorabile unei intervenţii chirurgicale pentru minimalizarea riscurilor
intraoperatorii prin reechilibrarea hidroelectrolitică, asigurarea necesarului de sânge sau plasmă,
compensarea tarelor asociate ;
Pregătirea fizică şi psihică :
 prin atitudine binevoitoare faţă de bolnav, prin explicaţii generale oferite bolnavului despre
intervenţia chirurgicală care urmează să se efectueze.
Pregătirea generală :
 bilanţ clinic : vârstă, înălţime, greutate, stare generală / de hidratare / psihică, AHC, AHP,
monitorizarea funcţiilor vitale (TA, puls, resp, temp, diureză, scaun) , patologia actuală ;
 bilanţ paraclinic : explorări de laborator uzuale (gr. sanguin ABO şi Rh, glicemie, uree, HL,
timpi de coagulare, ex. sumar de urină, EKG) şi suplimentare (creatinină, ionogramă, probe de
disproteinemie, fosfataza alcalină, fibrinogen, lipide, colesterol) ; investigaţii paraclinice (Rx, CT,
RMN, mielografie).
Pregătirea pt. operaţie ( îngrijiri preoperatorii) :
 în ziua anterioară operaţiei : consum de lichide suficient , alimentaţie orală redusă cantitativ
şi calitativ la masa de seară , baie generală , raderea părului , badijonaj cu soluţii antiseptice sau
pansament antiseptic uscat, testarea la antibiotice , clismă evacuatorie ;
 în ziua operaţiei : montarea unei linii de perfuzie, se pregătesc documentele FO, analize, Rx ,
ce însoţesc pacientul , instalarea unei sonde urinare , obligatoriu se însoţeşte şi se preda bolnavul la
sala de operaţie .

Supravegherea postoperatorie a bolnavului :

Reîntoarcerea la salon :
 se va face însoţit de medical anestezist şi asistenta de anestezie ;
 asistenta de salon va urmări modul de aşezare a bolnavului în pat şi eventuala tubulatură (dren,
sonde, perfuzii) să nu fie comprimată.
Supravegherea pacientului operat :
 este sarcina cea mai importantă a asistentei medicale, supravegherea fiind permanentă pt. a
sesiza din timp orice modificări subiective şi obiective apărute în evoluţie ; se monitorizează
parametrii :
 aspectul clinic general : coloraţia tegumentară (paloare, cianoză), starea extremităţilor (reci),
starea mucoaselor (deshidratare), agitaţie sau stare de comă ;
 parametri fiziologici (TA, puls, resp, temp.), periodic şi de mai multe ori postoperator ;
 pierderile lichidiene sau sanguine (diureza, dacă e scăzută sau lipseşte, se montează sondă
urinară ; tranzitul intestinal trebuie să se reia cel târziu 3 zile postoperator, iar dacă nu, se face
clismă evacuatorie ; transpiraţia, vărsături, drenaj) ;
 examene complementare (Rx pulmonar, HL, timpi de coagulare, ex. sumar de urină, dacă sunt
necesare) ;
 înscrierea valorilor mai sus menţionate în foaia de temperatură ;
Alte îngrijiri :
 dacă s-a făcut anestezie generală, bolnavul va fi permanent supravegheat pt. a evita regurgitarea
lichidului de vărsătură prin aplecarea capului într-o parte, pt. a evita smulgerea drenurilor

1
 pansamentelor, sondelor, perfuziilor de către pacient sau pt. a împiedica bolnavul să se mobilizeze
dacă nu e cazul sau să mănânce sau să înghită apă.

Măsuri de prevenire a complicaţiilor postoperatorii generale imediate şi tardive :

Ameliorarea durerii :
 nu se adm. calmante decât cu prescr. medicală şi cu cunoaşt. exactă a caracterului şi originii
durerii ;
 durerea poate fi parietală prin tracţiune musculară asupra suturilor profunde sau prin
mobilizare, caz în care administrarea analgezicelor uzuale ameliorează semnificativ durerea ;
 durerea poate fi profundă cu mai multe cauze (distensii viscerale ale tubului digestiv, congestie
pelvină, drenaj, pansament, imobilizare gipsată prea strânse), caz în care se va consulta medicul curant

Combaterea insomniei :
 prin hipnotice la indicaţia medicului  ;

Combaterea anxietăţii :
 prin discuţii cu pacientul în ceea ce priveşte evoluţia postoperatorie şi faptul că vindecarea va fi
fără complicaţii sau sechele ;

Prevenirea complicaţiilor pulmonare :

 la persoanele obeze, pulmonari cronici expuşi acumulării secreţiilor bronşice şi stazei
pulmonare se fac următoarele manevre : dezinfecţie nasofaringiană ; evitarea frigului ; exerciţii
respiratorii de 2 ori pe zi ; tapotaj toracic ;

Prevenirea tromboembolismului venos :

Complicaţia majoră a chirurgiei ortopedice, profilaxia se face prin :
 mişcări active şi contracţii musculare statice ale membrelor inferioare repetate de mai multe ori
pe zi prin flexia şi extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia genunchilor, mobilizare în sezut
şi la marginea patului, mers şi ortostatism ; atenţie la prima mobilizare din pat postoperator la TA şi
la edeme ale membrelor inferioare, dacă bolnavul acuză ameţeală nu tb. forţat ortostatismul şi
mersul ;
 anticoagulante orale sau heparine fracţionate în doze raportate la greutatea corporală ;

Profilaxia escarelor de decubit :

 schimbarea poziţiei în pat la 2 – 3 ore ;
 spălarea zilnică cu apă şi săpun pe zonele expuse la umezeală ;
 utilizarea de materiale moi pe zonele predipuse (ex. saltele, perne, colaci de cauciuc, bureţi) ;
 alimentaţie şi hidratare echilibrată prin aport suficient de proteine pt. a fav. cicatrizarea,
vitamine ;
 favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate prin masaj cu unguent hidratant sau apă şi
săpun sau prin masaj alternativ cu apă caldă şi apă rece.

Facilitarea tranzitului intestinal :

 până la reluarea tranzitului intestinal se pot folosi tub de gaze, clisme evacuatorii, purgative
uşoare ;

Rehidratarea :

2
  2 – 2,5 litri de lichide pe zi, însă până la 6 ore postoperator se vor administra înghiţituri mici şi
nu cantităţi mari de lichide pt. a nu apărea vărsături şi regurgitaţii datorate stazei digestive
postanestezice ;

Alimentaţia :
 se va relua alimentaţia cu lichide (ceaiuri, citronadă, supă de zarzavat), apoi fierturi (carne de
pui, peşte) şi treptat a 3-a zi se poate reveni la alimentaţia obişnuită .

Bilanţul şi reechilibrarea hidroelectrolitică :

 bilanţul lichidian apreciază aportul şi pierderea de lichide la nivelul organismului ;
 intrările sunt reprezentate de apa din alimente şi băuturi, apa provenită din metabolismul
celular (în funcţie de greutatea corporală poate varia de la 300-500ml / zi) şi perfuziile sau
transfuziile administrate ;
 ieşirile sunt constituite din scaun (0,1 – 0,2 l), diureză ( 1 – 1,5 l) , tranpiraţie ( 0,5 – 1 l ) şi în
plus pierderi prin stări anormale , patologice : febră ( pt. fiecare grad peste 37º C se pierd suplimentar
500 ml apă ) , vărsături, diaree, aspiraţii, fistule, drenaje ;
 nevoia de apă a adultului este de aprox 2 – 2,5 l /zi.

Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale :

 se face prin stabilirea felului deshidratării, simptomatologia deshidratării, investigaţii de
laborator ;
 astfel, deficitul global al unui ion în plasmă este obţinut prin înmulţirea cantităţii totale a apei
extracelulare (aprox 14 l la 70 kg) cu diferenţa dintre valoarea normală şi valoarea constantă pe
ionogramă pt. ionul respectiv ;
 cantitatea lichidelor necesare organismului se stabileşte prin sumarea raţiei de întreţinere
(pierderi lichidiene / 24 ore) cu raţia de corectare (se evaluează pe baza analizelor de laborator şi o
stabileşte medicul curant).

Soluţii utilizate pentru rehidratare şi remineralizare :

 soluţie izotonică de NaCl 9% (= ser fiziologic) ;
 soluţie hipertonă de NaCl 10 – 20% ;
 glucoză – soluţie izotonică sau hipertonică ;
 soluţie de KCl – K 2% în glucoză izotonică ;
 soluţie Ringer – electroliţi KCl 0,3g , CaCl2 0,5g , NaCl 8,5g şi apă până la 1000ml ;
 plasmă ;
 sânge integral ;
 masă eritrocitară ; masă trombocitară.

Căile de hidratare ale organismului :

 orală : cale fiziologică, declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv, se renunţă la
această cale în caz de vărsături ;
 subcutanată : prin perfuzii cu ritm lent, poate determina accidente (necroză tisulară, coagulare
tisulară, flegmoane, complicaţii septice) ;
 perfuzie intravenoasă

3
Administrarea medicamentelor :
Căi de administrare : orală ; externă ; parenterală ( iv, im, sc, id) ;
Reguli generale :
 se respectă tratamentul prescris de medicul curant ;
 se identifică medicamentul după proprietăţile fizice ;
 se apreciază calitatea medicamentului (să nu fie expirat) ;
 se respectă căile de administrare prescrise de medic ;
 se respectă doza şi ritmul de administrare ;
 se respectă somnul fiziologic al pacientului ;
 se respectă următoarea succesiune a căilor de adm. : pe cale orală solide, lichide şi apoi
parenterală ;
 se informează pacientul despre efectele adverse ale medicamentului ;
 se anunţă imediat medicul în cazul greşelilor de administrare (modificări ale dozei, lipsa de
cooperare din partea pacientului) şi asupra eventualelor reacţii adverse ;
 se administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane.

Antibiotice :
Principii de administrare în patologia ortopedică :
 se preferă adm. orală sau parenterală (im sau iv) ;
 se administrează la intervale regulate de timp ;
 se testează toleranţa pacientului la antibiotic înainte de administrare (ex. alergie la penicilină) ;
 se respectă doza şi ritmul de administrare ;
 întotdeauna se face profilaxie antibiotică preoperator ;
 profilaxia antibiotică postoperator se face în funcţie de mărimea plăgii, amploarea şi durata
intervenţiei chirurgicale (ex. pt. intervenţii chirurgicale minime, cum ar fi extragerea unei broşe,
artroscopie se poate adm. numai antibioterapie orală ; la intervenţie chirurgicală medie osteosinteză
cu tije centromedulare 3 – 5 zile Oxacilină, Penicilină ; intervenţie majoră 3 – 5 zile Cefalosporină) ;
 în cazul complicaţiilor infecţioase se măreşte doza de antibiotic sau se face o asociere de
antibiotice, apoi se recoltează din secreţiile purulente locale şi se efectuează cultură şi antibiogramă
din aceste secreţii pt. evidenţierea germenului patogen şi pt. a conduce o antibioterapie ţintită ; în
acest caz se continuă tratamentul până la eradicarea procesului infecţios sau până la max 3 săpt.,
după care se face o pauză de câteva zile în administrare pt. a preveni apariţia complicaţiilor renale
date de administrarea prelungită de antibiotic ;
 în cazul fracturilor deschise tratamentul antibiotic este obligatoriu şi imediat ( fracturile
deschise sunt deja contaminate , dacă trec mai mult de 6 ore ca interval de timp până la prezentare,
sunt considerate infectate ) şi se preferă o asociere de antibiotice ( în general o Penicilină , o
Aminoglicozidă – Gentamicină, o Chinolonă – Metronidazol sau o Cefalosporină - Cefoperazonă,
Medocef, Cefaclor, Cefalexin, Cefuroxim , Axetine , Ceftriaxon, Rocephine , în asociere cu o
Chinolonă – Metronidazol, Norfloxacin, Ciprofloxacin )

4
Antiinflamatorii :
Principii de administrare în patologia ortopedică :
 mai frecvent sunt folosite în entorse, luxaţii, boala artrozică, discopatii ;
 în general nu se administrează în cazul fracturilor recente pt. că întârzie consolidarea
fracturii prin efectul pe care îl au asupra inflamaţiei locale ce contribuie la formarea hematomului
primar de fractură din care se formează calusul ;
 se administrează oral, injectabile local sau general, extern , intrarectal ;
 se impart în 2 mari categorii :
 steroide: mai frecvent folosite sunt glucocorticoizii : Betametazonă – Diprophos (fiolă, cpr.),
Dexametazonă (cpr., flacon), Metilprednisolon – Medrol, Solu-Medrol (flacon, cpr.);
 nesteroide : mai frecvent folosite sunt : Fenilbutazona (supoz., ung.), Diclofenac-Voltaren
(supoz., cpr., ung.), Indometacin (cps., ung.), Piroxicam (cps., ung., cpr., dj.), Tenoxicam-Tilcotil
(flc., cpr.), Ibuprofen–Paduden (cps., supoz., cpr.), Ketoprofen-Ketonal, Fastum Gel şi
Dexketoprofen-Tador (supoz., sol., cpr., ung., flc.), Naproxen-Naprosyn (cpr., supoz., suspensie),
Ketorolac-Ketorol (cpr., fiolă, sol.)