COLECTAREA, CONSERVAREA ŞI PREPARAREA INSECTELOR

Cunoaşterea modului de colectare, preparare şi conservare a insectelor este necesară pentru

întocmirea în bune condiţii a insectarului. Adunarea, conservarea precum şi prepararea insectelor în
vederea alcătuirii colecţiilor, a studiilor de morfologie externă sau a altor obiective ştiinţifice reprezintă
o muncă de primă importanţă pentru cercetătorul din laborator, dar şi pentru cadrele tehnice.
Colectarea insectelor se face în urma unor ieşiri în teren. Pentru captarea lor din diferite medii
(sol, culturi, apă) se folosesc diferite instrumente şi sisteme de colectat.

I. DESCRIEREA INSTRUMENTARULUI FOLOSIT

Fileul entomologic este cel mai simplu instrument de prindere a insectelor bune zburătoare. Se
poate confecţiona din tifon, pânză sau mătase. Are o formă conică, cu diametrul bazei de 25 – 35 cm şi
adâncimea de două ori cât diametrul. Se fixează pe un inel metalic de 4 – 5 mm grosime, lateral inelul
prezentând un dispozitiv de fixare a unui mâner, cu ajutorul căruia se manipulează.
Colectarea cu fileul se face prin cosiri duble la nivelul culturii, în vederea observării speciilor din
cultură (colectare calitativă) şi nu interesează numărul de cosiri, sau se face în vederea stabilirii
procentajului de specii de insecte (colectare cantitativă). În acest caz se fac un număr fix de cosiri duble
la nivelul culturii de către aceeaşi persoană; 30 de cosiri duble reprezentând 10 m2, iar insectele colectate
formează o probă.
Pentru colectarea fluturilor se recomandă folosirea unei pânze de culoare albastră sau verzuie la
confecţionarea fileului (culoarea albă sperie fluturii).
Ciorpacul se foloseşte pentru colectarea insectelor acvatice. Se confecţionează dintr-un inel
metalic cu diametrul de 15 cm de care este prinsă o pânză de griz-gaz sau pânză obişnuită. Cu ajutorul
lui se colectează adulţii sau larvele de coleoptere, diptere etc., care populează apele.
Pense de diferite forme şi mărimi. Se folosesc pentru colectarea unor insecte din gale sau din
galerii săpate în scoarţa copacilor (carii lemnului, unele larve de lepidoptere). Pense mai fine se folosesc
în laborator şi pentru studiul morfologic al insectelor. Pensele curbate se folosesc pentru aşezarea
insectelor pe ace în colecţii.
Exhaustorul este folosit pentru colectarea insectelor mici care trăiesc pe sol (colembole) pe
plante (purici de pământ), pe pereţii peşterilor. Acesta este confecţionat dintr-un cilindru de sticlă lung
de 10 – 15 cm şi 2 – 3 cm în diametru, închis la capete cu dopuri de plută străbătute de către un tub de
sticlă cu diametrul de 5 – 8 mm. La capătul extern al unuia dintre tuburile de sticlă se fixează un tub de
cauciuc, iar deschiderea internă a tubului este prevăzută cu o sită fină de tifon, mătase sau metalică. Prin
aspirare insectele sunt antrenate de curentul de aer în cilindru şi nu pot trece mai departe din cauza sitei.
După colectarea materialului se scoate dopul de la unul din capetele tubului şi se trece materialul într-un
borcan cu alcool sau alt conservant.
Cuţitul finlandez este un cuţit cu lamă lată, folosit la desprinderea scoarţei de pe copaci, la
săparea pământului, tăierea tulpinilor tari sau a altor organe în care se adăpostesc insectele.
Sita entomologică este confecţionată din două inele de metal; cel superior este prevăzut cu o sită
de alamă cu diametrul ochiurilor între 3 – 5 mm. Inelul inferior nu este prevăzut cu sită. Ambele sunt
unite cu un sac de postav care se termină sub inelul inferior cu un con legat cu o sfoară. Pe sită se pun:
frunze căzute (frunzar), pământ, scuturături de paie, mulm din scorburi etc., apoi se agită sita. Insectele
mici cad în partea inferioară a sacului, iar pe sită rămân numai insectele care nu trec prin ochiurile sitei
şi se strâng cu penseta. Din partea inferioară a sacului, prin dezlegarea conului se colectează materialul
astfel triat pe o foaie de hârtie albă. Cu ajutorul unei pensete se colectează insectele şi se pun într-un
borcan cu alcool. La această sită se pot ataşa mai multe site cu ochiuri de diferite dimensiuni.
Brâiele capcană se pregătesc din legături de paie, carton gofrat, cârpe vechi sau alte materiale
care se leagă în jurul trunchiului sau a ramurilor mai groase. La adăpostul lor se retrag pentru hibernare
sau se adăpostesc în timpul verii diferite specii de insecte (adulţi de Anthonomus, larve de Cydia sau
Hyphantria). Prin desfacerea lor se colectează insectele capturate.
Scuturarea pomilor constituie o metodă de prindere a insectelor dăunătoare la pomi
(Anthonomus pomorum, Rhynchites spp., Melolontha melolontha) în perioada apariţiei adulţilor. Se
execută în cursul dimineţii când insectele sunt amorţite.
Gropile capcană se folosesc pentru prinderea unor specii de insecte care se deplasează pe sol
(coleoptere), prin săparea lor la adâncimi de 0,3 m, cu pereţii drepţi. Din aceste gropi, insectele se adună
cu mâna sau cu pensa.
Capcanele luminoase sunt folosite pentru prinderea insectelor nocturne (noctuide, tortricide).
Sunt formate din surse de lumină (bec electric, lampă Petromax, neon) sub care se instalează un vas cu
apă, petrol sau formol.
Capcane alimentare. Sunt construite din tăvi pe care se pun momeli care emană mirosuri
atrăgătoare (melasă diluată în apă, 1:2 – 3, la care se adaugă puţină drojdie de bere). Sunt folosite pentru
capturarea fluturilor (Agrotis segetum, Mamestra brassicae, Cydia spp.) care sunt atraşi de mirosul
melasei în fermentaţie. În timpul hrănirii acestea se lipesc de momeală şi pot fi colectaţi.
 Capcanele feromonale pot fi folosite pentru captarea unor specii de lepidoptere. Sunt construite
din două plăci cu un clei care nu se usucă şi o sursă de feromon sintetic. Datorită sensibilităţii olfactive
ridicate a fluturilor (masculilor), aceştia sunt atraşi de la distanţe mari, se prind pe plăcile cu clei şi apoi
sunt colectaţi.
Insectele foarte mici care se găsesc în frunzarul pădurilor, muşchi de sol etc., se recoltează
împreună cu materialul vegetal şi se transportă în laborator în cutii cu sistem de aerisire (sită fină),
urmând să fie prelucrate.
Omizile pentru a fi prelucrate şi studiate se recoltează cu plantele pe care se hrănesc şi se
transportă vii în cutii de aluminiu, lungi, cu uşiţă, numite botaniere.
După ce materialul a fost colectat prin diferitele sisteme arătate se trece la imobilizarea sau
omorârea lui. Insectele care au fost prinse cu fileul sunt omorâte cu substanţe narcotice (anestezici):
cloroform, eter etilic, eter acetic, eter de petrol, cianură de potasiu sau de sodiu etc.
Majoritatea insectelor colectate sunt omorâte folosind borcanul pentru omorât insecte şi borcanul
pentru omorât fluturi.
Borcanul pentru omorât insecte este un borcan cu gură largă, prevăzut cu un dop de plută prin
care trece un ac cu un tampon de vată îmbibat în eter sau cloroform. Tamponul de vată trebuie umectat
destul de des cu anestezicul respectiv, deoarece se evaporă repede.
Fluturii care sunt sensibili (scutură aripile), pentru păstrarea aripilor intacte sunt omorâţi folosind
borcanul pentru omorât fluturi.
Borcanul pentru omorât fluturi este un borcan cu dop rodat sau cu unul de plută care se închide
etanş. Pe fundul borcanului se pune un strat uniform de rumeguş gros de 5 – 7 mm şi se presează bine.
Pe acesta se pun câteva cristale de cianură de potasiu şi se acoperă cu un strat de rumeguş. După această
operaţie se pune un carton circular de diametrul borcanului pe care îl perforăm cu un ac. Cianura de
potasiu se combină cu apa din rumeguş şi degajă acidul cianhidric care omoară instantaneu fluturii (KCN
+ H2O = HCN + KOH). Un asemenea borcan se poate folosi 5 – 6 luni.
Pentru omorârea unor coleoptere, heteroptere, thysanoptere, afide etc., se pot folosi tuburi cu
alcool de 70 %. De asemenea, pentru unele specii de coleoptere se poate folosi în lipsa alcoolului soluţie
formol 4 % în apă, însă se are în vedere că unele specii de insecte îşi pierd culoarea sau se întăresc, ceea
ce creează dificultăţi în determinarea lor.
 II. ÎMPACHETAREA MATERIALULUI RECOLTAT PENTRU
TRANSPORTUL ÎN LABORATOR

După ce insectele au fost omorâte sunt transportate în laborator în diverse cutii sau borcane.
Acestea pot fi conservate şi transportate în două modalităţi:
- conservare uscată, când insectele sunt colectate în borcane cu gură largă şi dop de plută, care au
în interior talaj de lemn sau fâşii de hârtie făcută armonică. În borcan se adaugă o etichetă în care se
notează: data, localitatea, staţia, cultura (eventual şi cultura premergătoare), datele meteo (însorit, nor) şi
Leg. (numele celui care a făcut recoltarea). Fluturii mari se pun câte unul în pliculeţ, iar cei mici mai
mulţi la un loc. Lăcustele şi coleopterele mai mari se pot transporta în cornete de hârtie groasă cu
picioarele şi antenele aşezate de-a lungul corpului.
- conservare umedă, când insectele sunt puse în soluţii conservante: alcool etilic 70 % sau formol
4 % în apă.
La speciile dăunătoare se pot recolta plante sau părţi de plante atacate, care sunt transportate în
cutii de ierborizat. Acestea sunt folosite la întocmirea ierbarului entomologic.

III. PREPARAREA MATERIALULUI

Insectele de talie foarte mică, vii, care au fost transportate în laborator împreună cu substratul vor
fi prelucrate cu ajutorul aparatului Tullgren. Acesta este format dintr-o cutie de tablă în formă de pătrat
sau cilindrică de diferite dimensiuni. Cutia este prelungită în partea inferioară cu o pâlnie piramidală cu
vârful în jos, terminată cu un tub deschis. Capacul cutiei este prevăzut cu un bec electric de 40 – 60 waţi,
montat în interiorul cutiei. În interiorul cutiei există o sită dreptunghiulară sau circulară, după forma
aparatului, cu ochiuri de diferite dimensiuni. Aparatul se foloseşte astfel: probele aduse în laborator în
săculeţe de pânză se pun pe sită, se închide cu capacul şi se aprinde becul. Insectele fug de lumina şi
căldura becului în partea de jos a sitei, trec prin ochiurile ei şi cad prin pâlnia aparatului într-un borcan
cu alcool, urmând să fie preparate.
Pentru prepararea insectelor conservate uscat, acestea mai întâi se înmoaie în cutii de vată
pregătite astfel: pe fundul cutiei se aşează un strat de nisip care se umectează cu apă şi se adaugă câteva
picături de acid fenic (rol antiseptic), apoi se pune o hârtie de filtru. Insectele moarte se lasă în cutie de
la câteva ore până la câteva zile, până când articulaţiile devin mobile. După înmuiere se trec pe ace
entomologice (din oţel alb sau oxidat) de diferite lungimi şi grosimi (000, 00, 1, 2, 3, 4, 5) în funcţie de
mărimea insectei. Trecerea insectelor pe ace entomologice se face diferit, în funcţie de ordin, pe baza
tradiţiei. Astfel, coleopterele se înţeapă în treimea anterioară a elitrei drepte; heteropterele şi unele
homoptere se înţeapă în scutel (porţiune de mezonot, în formă de triunghi situată între prima pereche de
aripi); lepidopterele, hymenopterele şi dipterele se înţeapă în mezotorace; odonatele (libelula) primesc
un ac în torace şi un ac în abdomen longitudinal etc. Insectele mici (unele coleoptere, hymenoptere,
heteroptere) se lipesc pe cartonaşe triunghiulare sau dreptunghiulare şi acestea primesc acul entomologic.
Insectele foarte mici care sunt destinate colecţiilor ştiinţifice se înţeapă cu ace fine (minuţii) fără
gămălie şi se înfig pe paralelipipede de măduvă de soc, care apoi se fixează în acul entomologic.
Insectele care prezintă abdomen voluminos (unele orthoptere) se prepară în modul următor: se
face o tăietură longitudinală pe marginea abdomenului se scoate conţinutul şi apoi se umple cu vată
îmbibată cu un dezinfectant (formol, fenol).
Unele insecte (lepidoptere, hymenoptere, odonate, orthoptere) se aşează în cutii insectare cu
aripile şi picioarele intinse. Acestea după ce au fost înmuiate şi înţepate corespunzător se întind cu
ajutorul măsuţei pentru întins fluturi sau etaloar, confecţionată obişnuit din lemn de tei. Aceasta este
formată din două platine (scânduri) late de 5 – 10 cm dispuse uşor înclinat. Pe fundul şanţului între cele
două platine se aşează plută în care se înfige acul cu insecta ce necesită a fi preparată. Pot fi fixe sau
mobile, iar cu ajutorul unor fâşii de hârtie se fixează aripile şi se întind picioarele.
După ce insectele au fost întinse se trec în cutii insectar care sunt confecţionate din lemn uşor şi
au pe fund plută sau o placă de polistiren expandat (permit înfigerea celor mai subţiri ace entomologice).
Cutiile insectar au dimensiuni standard şi sunt de două tipuri: cutii pentru colecţii ştiinţifice (au
capac opac) şi cutii didactice (au capac din sticlă). Odată cu trecerea în cutiile insectar, insectele primesc
şi o etichetă şi se notează: datele de la colectare, denumirea ştiinţifică a insectei şi Det. (numele celui
care a făcut determinarea). Aranjarea insectelor în cutii se face pe ordine sau pe alte considerente tematice
(locul de provenienţă al insectelor). Cutiile astfel pregătite sunt depozitate în dulapuri entomologice.
Există şi insecte care în laborator, nu pot fi studiate decât la microscop. Pentru acestea se execută
preparate fixe microscopice, cu insecte întregi (thysanoptere, unele heteroptere mici, unele homoptere)
sau numai o parte din insectă (aparat bucal, antene, aparat copulator etc.). Preparatele se fixează în acid
lactic, gelatină glicerinată, balsam de Canada, lichid Faure-Berlese, sau alte lichide fixatoare.
Omizile transportate în laborator împreună cu substratul pe care se hrănesc sunt omorâte în cutii
de vată cu substanţe narcotice (cloroform). Acestea nu trebuie să atingă tegumentul larvei deoarece
produc decolorări. Apoi, cu ajutorul unui bisturiu se lărgeşte anusul şi ţinând-o de cap se ediscerează
(goleşte) prin presarea progresivă cu ajutorul unei baghete de sticlă începând de la capătul posterior. La
acest capăt se fixează apoi un pai de orez prin care deasupra unei surse de căldură se suflă aer în corpul
larvei, pentru a-l menţine umflat. După uscare, paiul se scurtează şi acesta primeşte acul entomologic.
Omizile astfel preparate sunt aranjate în cutii insectar.
Larvele, pupele şi ouăle pot fi conservate în soluţie de alcool 30 % şi se păstrează în borcane
închise etanş.
Periodic, se verifică cu atenţie fiecare cutie, pentru a depista eventualele atacuri ce pot distruge
colecţia.

CONTROLUL FITOSANITAR

Depistarea dăunătorilor din culturi, sol, produse vegetale depozitate, produse ce se importă sau
exportă se face prin efectuarea unor sondaje.
Metoda efectuării sondajelor este în raport cu specia de dăunător, planta sau produsul vegetal
cercetat, urmărindu-se stabilirea densităţii dăunătorului, frecvenţa şi intensitatea atacului.
Controlul trebuie făcut astfel încât să prezinte imaginea reală pe întreaga suprafaţă, pentru o specie
dată. În acest scop se foloseşte metoda probelor luate în formă de şah, zig-zag, pe o diagonală sau pe
două diagonale. La speciile de insecte de talie mare (lăcuste, gândaci, larve), densitatea se stabileşte prin
numărarea directă la unitatea de suprafaţă sau pe plante izolate. La insectele mici, care trăiesc în colonii
(păduchi de frunze, purici meliferi), densitatea acestora se stabileşte după numărul de colonii la o plantă.
Efectuarea sondajelor în culturile joase şi mijlocii (păioase, lucernă, trifoi), neprăşitoare
Pentru aceste culturi densitatea dăunătorilor se stabileşte la unitatea de suprafaţă. Se iau mai multe
probe (peste 10 probe), se numără şi se determină speciile de dăunători pentru fiecare probă şi apoi se
stabileşte densitatea medie. Astfel, pentru determinarea densităţii speciilor de Eurygaster din cultura de
grâu se fac 25 rame metrice. Rama metrică are dimensiunile de 0,5m/0,5 m.
Stabilirea densităţii insectelor care se dezvoltă în interiorul tulpinilor plantelor (viespea paiului,
musca suedeză) se face în laborator. Pentru aceasta se iau 50 – 100 plante din diferite locuri, care se
secţionează dinspre vârf spre bază şi se numără larvele găsite. Se face totalul exemplarelor găsite şi se
împarte la numărul de plante analizate, stabilindu-se astfel densitatea şi frecvenţa plantelor atacate.
Efectuarea sondajelor la plantele izolate (porumb, pomi fructiferi, viţă de vie)
La porumb se cercetează între 25 – 100 plante de pe 5 – 10 rânduri (în raport cu suprafaţa culturii),
în diagonală sau în zig-zag. Se face totalul exemplarelor găsite şi apoi se împarte la numărul de plante
examinate. Rezultatul obţinut indică cifra medie a insectelor la o plantă.
 La pomii fructiferi şi viţa de vie se stabileşte densitatea dăunătorilor pe organele atacate (ramuri,
lăstari etc.).
Efectuarea sondajelor la sol
Se execută pentru depistarea insectelor care se dezvoltă în sol (ponte de lăcuste, viermi albi, viermi
sârmă, gărgăriţa sfeclei). Acestea se fac în general toamna sau primăvara, la adâncimi ce variază între
5 – 50 cm, în raport cu specia de dăunător, temperatura şi umiditatea solului. Probele se iau în suprafaţă
de 0,25 m2, se scoate solul la suprafaţă, se numără insectele găsite, se face media la m2 şi se raportează
la întreaga suprafaţă. În general, de pe un hectar se iau 4 probe; la 1 – 10 ha se iau 8 probe; între 10 – 50
ha se iau 12 probe; între 50 – 100 ha se iau 16 probe.
Efectuarea sondajelor în serele legumicole şi floricole
Se execută începând din luna februarie şi până la terminarea ciclului de producţie. Ultimul control
trebuie făcut cu cel mult 2 – 3 săptămâni înainte de scoaterea plantelor din seră. Sondajele constau în
detaşarea frunzelor de pe plantă şi examinarea lor în laborator sub lupa binocular. Numărul de frunze
detaşate este în funcţie de specia cultivată şi dăunătorul pentru care se face sondarea. În general, mărimea
unei probe este de 3 frunze la cultura de castraveţi, 8 frunze pentru cultura de tomate şi 10 frunze pentru
cultura de ardei. Ridicarea probelor se va face pe cele două diagonale.
Pentru depistarea nematozilor se examinează 1 – 4 % plante pe cele două diagonale, prin
smulgerea lor şi observarea prezenţei galelor pe rădăcini.

Efectuarea sondajelor în depozite

Pentru cerealele depozitate se iau mostre parţiale care vor forma mostra generală, din care se
formează o probă de 1 kg ce este supusă analizei. La sămânţa ambalată în saci mostrele parţiale se iau cu
sonda din sac, din trei locuri diferite ale fiecărui sac (gură, mijloc, bază).
Efectuarea sondajelor se face pentru a stabili densitatea dăunătorului, frecvenţa atacului şi
intensitatea atacului. În funcţie de aceşti parametrii se vor aplica sau nu măsurile de combatere.
Densitatea dăunătorului reprezintă numărul mediu de exemplare (ouă, larve, pupe sau adulţi)
raportat la unitatea de suprafaţă (m2), de lungime (cm, m) sau la plantă.
Pentru estimarea densităţii numerice a dăunătorului se foloseşte scara de estimare cu 4 clase:
1. Atacul lipseşte – 0 indivizi/m2, nu există risc;
2. Atac slab – număr redus de indivizi/m2, risc tolerabil, nu se planifică aplicarea tratamentelor de
combatere;
 3. Atac mijlociu – număr mijlociu de indivizi/m2, risc intolerabil, se planifică tratamente de
combatere;
4. Atac puternic – număr mare şi foarte mare de indivizi/m2, riscul este mare, se impune aplicarea
tratamentelor.
Frecvenţa atacului (F %) reprezintă numărul de plante sau organe ale plantei atacate, exprimat
în procente faţă de numărul total de plante sau organe analizate. Se exprimă în general, prin note de la 1
– 4, folosindu-se scara de estimare cu 4 clase:
Nota 1 reprezentând 1 – 25 % plante atacate (atac slab);
Nota 2 reprezentând 26 – 50 % plante atacate (atac mijlociu);
Nota 3 reprezentând 51 – 75 % plante atacate (atac puternic);
Nota 4 reprezentând 76 – 100 % plante atacate (atac foarte puternic).
n . 100
F%= ,în care:
N
n = numărul de plante sau organe ale plantei atacate;
N = numărul total de plante sau organe analizate.
Intensitatea atacului (I %) reprezintă procentul în care este atacată o plantă sau un organ al
plantei sau pierderea de recoltă înregistrată de o plantă sau de o cultură pe unitatea de suprafaţă.

I%=
a −b
. 100 sau I % =
 (i . f ) , în care:
a n
a = producţia plantei sau a culturii neatacate;
b = producţia plantei sau a culturii atacate;
i = procentul atacului pe plantă sau organ;
f = numărul plantelor sau organelor respective cu procentul de atac respectiv;
n = numărul total de plante sau organe atacate.
Intensitatea atacului se exprimă prin note, în scări de notare de la 0 – 4 sau 0 – 6.
Scara de notare cu 6 clase:
Nota 1 atac în proporţie de 1 – 3 %;
Nota 2 atac în proporţie de 4 – 10 %;
Nota 3 atac în proporţie de 11 – 25%;
Nota 4 atac în proporţie de 26 – 50 %;
Nota 5 atac în proporţie de 51 – 75 %;
Nota 6 atac în proporţie de 76 – 100 %.
 Gradul de atac (Ga) reprezintă gradul de îmbolnăvire sau de suferinţă, exprimat procentual în
funcţie de frecvenţa şi intensitatea atacului.

F %. I %
Ga % =
100

APLICAŢII

- Pentru depistarea viermilor albi pe o suprafaţă de 30 ha, în toamnă se execută sondaje la sol în
suprafaţă de 0,25 m2. S-au înregistrat 5 sondări cu 4 larve fiecare, 2 sondări cu 3 larve fiecare, 3 sondări
cu 2 larve fiecare şi 2 sondări cu câte o larvă fiecare. Care este media larvelor la m2? Ştiind că întreaga
suprafaţă urmează să fie plantată cu viţă de vie, iar PED înainte de plantare este de 0,2 larve/m2 se poate
planta sau nu?
- Într-o cultură de cartof atacată de Leptinotarsa decemlineata în urma sondajelor efectuate s-au
înregistrat:
115 cazuri cu un procent de atac de 3 %;
20 cazuri cu un procent de atac de 10 %;
18 cazuri cu un procent de atac de 25 %;
5 cazuri cu un procent de atac de 50 %;
2 cazuri cu un procent de atac de 75 %;
2 cazuri cu un procent de atac de 100 %.
Care este intensitatea atacului?