Sunteți pe pagina 1din 1

Alexandru Ioan Cuza li reformele-două realități indisolubile

Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite si al României, a fost


inițiatorul reformelor ce au determinat dezvoltarea si modernizarea țării. Eu cred ca acestea
au avut un impact pozitiv asupra României și modernizator, întrucât se dezvoltă sferele de
influență socială, politică și altele.
Susțin astfel, deoarece reforma bisericească din 1863 era una fundamentală pentru
formarea statului roman, întrucât 25% din teritoriu țării era suprafața secularizată
pământurilor mânăstirești. Reforma a vizat modernizarea Bisericii Ortodoxe Române și a
avut ca scop creșterea eficienței și îmbunătățirea calității serviciilor religioase, precum și
reducerea corupției și îmbunătățirea gestionării resurselor bisericești.
Reforma agrară a fost o măsură ce a luat-o guvernul Mihail Kogălniceanu in timpul lui
A.I.Cuza, iar M. Kogălniceanul îl apreciază fiind un desăvârșit ,,in fiecare an, înzestra țara cu
cate o lege”(sursa I), astfel prin aceasta reforma țăranii erau eliberați de obligațiile fata de
boieri si erau împroprietăriți cu pământ. Acesta nu trebuia sa depășească 2/3 din suprafața
moșiei, fiind o consolidare a capitalismului (sursa H).Prin reforma agrara s-a încercat
soluționarea problemei sărăciei și a inegalității sociale din mediul rural, și a eliminat sistemul
vechi de iobăgie, prin care țăranii erau obligați să muncească pentru proprietarii de pământ.
Acest lucru a dus la creșterea producției agricole și a îmbunătățit situația economică a țării.
Legea electorala prevedea 2 categorii de alegatori cei primari erau toți care plăteau
anual impozit, și cei direcți ce plăteau 4 galbeni. Aceasta reforma a păstrat caracterul
cenzitar, si oferea dreptul la vot in funcție de impozitul de plătit , de unde putem
deduce ,,modernizarea societății dar si a statului”(sursa H). Prin aceasta reforma s-a urmărit
extinderea dreptului de vot și creșterea participării politice a cetățenilor.
In concluzie, pot spune că Alexandru Ioan Cuza a fost un reformator de marcă în istoria
României, care a contribuit semnificativ la modernizarea societății și a statului, la
consolidarea capitalismului și la stabilirea unui regim politic modern. Reformele sale au avut
un impact semnificativ asupra dezvoltării țării și a societății românești, care au contribuit la
dezvoltarea societății și la creșterea puterii statului român, și l-au făcut un personaj istoric
important și o figură glorioasă în istoria României.

S-ar putea să vă placă și