Poezia neomodernistă-basarabeană convinge că prezența valorilor eterne

reprezintă o condiție a rezistenței operelor literare

Valoarea e o sumă a calităților care dau preț unui obiect, unei ființe, unui fenomen, în
cazul nostru unor opere literare. Neomodernismul în literatura basarabeană s-a manifestat
începând cu anii ’90, rezistența operelor literare este datorită valorilor eterne.
În primul rând, dorința de cunoaștere reprezintă una dintre valorile umane ce
contribuie la dezvoltarea atât a individului, cât și a societății. Susțin astfel, deoarece
informarea oferă(așa cum au menționat iluminiștii) posibilitatea de a-ți controla propriile
idei(în opera ”Umbra lui Mircea. La Cozia” eul descrie o ipoteză asupra influenței pe care o
are ,,știința și arta”).Un exemplu relevant este opera ,,Sonetul zorilor de zi” de Ion Hadârcă,
ce creionează viziunea poetului asupra dorinței de cunoaștere, problemă favorită a poeților
basarabeni neomoderniști. Prin antiteza dintre ,,Cei ce tac..” și ,,Cei ce-ntreabă..” cititorul
deduce cele două moduri în care viața poate fi concepută și vastul ce este necunoscut, dar te
ademenește spre a te distanța de tot de totalitar impunând asertivitatea. Astfel,
generația ,,Ochiului al treilea” și-a propus să promoveze cunoașterea drept o valoare ce
asigură libertatea, verticalitatea.
La fel, dragostea rămâne din totdeauna valoarea umană, ce întreține cursul vieții.
Aceasta este pretextul de bază al evadării poeților basarabeni într-un univers propriu, ferit de
amprenta socială și politică a timpului. Susțin acest lucru, deoarece iubirea te ajută să vezi
viață cu o altă perspectivă (la fel cum ne-a demonstrat Mihai Eminescu, reprezentat al
curentului romantic) una în care îți dorești intimitate ,,nime-n lume n-a s-o știe”(,,Floare
albastră”).Un exemplu relevant e opera ,,De dragoste” de Nicolae Dabija care reliefează ideea
că iubirea protejează, vindecă, înaripează omul. Astfel, femeia: ,, floare-ngândurată” devine
un mister, ființa excepțională prin frumusețea interioară și exterioară(natura-un bun exemplu
al dragostei) floarea devine un simbol al femeii nu doar în ochii lui N.Dabija, dar și în a lui
M.Eminescu. Prin antiteza adverbelor ,,alături” și ,,aproape” cititorul deduce starea de
afecțiune dintre cei doi indivizi, o stare de care nu te poți sătura, dar ce poate întreține cursul
vieții. În acest fel, neomoderniștii-basarabeni au avut un prim plan, de a ne demonstra că
dragostea trebuie să fie ascunsă de urma timpului.